MANAGEMENTUL RISCULUI IN ASIGURARI SI STABILITATEA FINANCIARA A SOCIETATILOR DE ASIGURARI

MANAGEMENTUL RISCULUI IN ASIGURARI SI STABILITATEA FINANCIARA A SOCIETATILOR DE ASIGURARI

INTRODUCERE

Managementul in asigurari, se poate releva mai ales in raport cu specificul, respectiv cu particularitatile activitatii in domeniul asigurarilor. Acesta, urmareste crearea unor conditii optime pentru desfasurarea activitatii si eficientizarea acesteia. Pe langa factorii comuni tuturor domeniilor de activitate, in asigurari intervin si factori specifici care determina modul de organizare si de conducere a activitatii de asigurare, generand anumite particularitati.

PREZENTAREA TEMEI

Trebuie deci, sa avem in vedere atat influenta pe care o exercita asupra organizarii si conducerii activitatii de asigurare, riscurile preluate de asiguratori prin contracte de asigurare, cat si influenta pe care o genereaza riscurile globale.

Riscurile preluate prin contractele de asigurare conduc la efecte financiare directe pentru asiguratori numai in masura in care evenimentele si fenomenele asigurate se produc in perioada de valabilitate a raporturilor contractuale[1].

Riscurile globale, care sunt determinate de o serie de cauze de ordin tehnic, economic, social, financiar, monetar, etc. si care pot avea caracter obiectiv sau uneori si subiectiv, se interpun in activitatea curenta de asigurare, putand conduce in final la insolvabilitatea si chiar la ruinarea societatii de asigurari.

1.1. Influenta riscurilor asigurate si a altor factori specifici asupra managementului in asigurari

Particularitatile managementului in asigurari deriva din faptul ca asigurarile reflecta in plan teoretic relatii banesti de repartitie, care mijlocesc constituirea fondurilor specifice, la dispozitia societatilor de asigurare, destinate acoperirii unor cheltuieli (pagube) cu caracter aleatoriu[2]. In plan practic, particularitatile deriva din faptul ca asigurarile respective apar ca prestatii de servicii (preluarea riscurilor) in baza contractului de asigurare, in favoarea unor persoane fizice si juridice, care au calitatea de asigurati. Aceste particularitati privesc: scopul, riscul, ramura, regimul juridic, bazele tehnice, implicatiile factorilor aleatori, natura capitalului, sfera de activitate, concurenta, publicitatea si alti factori.

Scopul asigurarilor impune ca managementul in asigurari sa fie astfel conceput incat sa favorizeze conditiile corespunzatoare pentru: constituirea fondului de asigurare; evaluarea si acordarea operativa a despagubirilor sau a sumelor asigurate cuvenite, ca urmare a producerii cazului asigurat.

Riscurile asigurabile sunt variate si complexe, iar pagubele reflecta caracterul aleatoriu al producerii lor. Managementul in asigurari trebuie deci sa reflecte acest aspect, adica sa se adapteze in functie de risc. De asemenea mai trebuie avuti in vedere si alti factori specifici cu care se coreleaza: obiectul asigurarii aflat sub incidenta riscului, ramura de asigurare, regimul juridic, in raport cu care pot fi instituite asigurari prin efectul legii sau asigurari facultative.

Sistemul informational constituie prin calitatea, componentele si procedurile folosite un element esential al managementului societatilor de asigurare[3].

In asigurari, sistemul informational, conceput ca ansamblu de procedee, mijloace de colectare, prelucrare si transmitere a informatiilor are caracter trivalent complex: statistico-matematic, operativ-curent si financiar-contabil.

Sistemul informational statistico-matematic se bazeaza pe investigatii si cercetari intreprinse de fiecare societate de asigurari in parte si are un rol deosebit in orientarea managementului activitatii societatilor de asigurare.

Sistemul informational operativ-curent se reflecta in managementul societatilor de asigurare prin faptul ca asigura elemente si informatii pentru fundamentarea deciziilor consi liilor de administratie in probleme privind organizarea societatii, dezvoltarea retelei teritoriale, conducerea si realizarea activitatii de asigurare, introducerea unor noi forme (produse) de asigurare.

Sistemul informational financiar-contabil se inscrie in cadrul general de organizare a activitatii financiar contabile in societatile comerciale. Se remarca elemente specifice cu privire la reflectarea sub aspect financiar contabil a prestatiilor de asigurare si a evaluarii pagubelor din riscuri asigurate.

Forma juridica a asigurarii . Modul de organizare si conducere a activitatii de asigurare este diferit in cazul asigurarii prin efectul legii fata de asigurarea contractuala(facultativa).

Pentru asigurarile prin efectul legii nu se impun masuri pentru perfectionarea activitatii de asigurare, ci doar pentru crearea conditiilor necesare incasarii primelor de asigurare la termenul prevazut de lege si pentru ca evaluarea pagubelor, stabilirea si plata despagubirilor (sau sumelor asigurate) sa se efectueze pe baze reale si cat mai rapid[4].

In cazul asigurarilor facultative , este necesar ca managementul sa permita:

maximizarea gradului de cuprindere in asigurare pentru realizarea unei dispersii optime a riscurilor;

perfectionarea si eficientizarea activitatii de contractare a asigurarii si de incasare a primelor de asigurare;

asigurarea promptitudinii si corectitudinii operatiilor de constatare, evaluare a daunelor si de stabilire a despagubirilor.

Pentru realizarea unui grad de cuprindere in asigurare cat mai ridicat este necesar ca societatea de asigurari sa ia o serie de masuri organizatorice atat in perioada dinaintea introducerii asigurarii respective, cat si ulterior, constand in:

studierea si analiza minutioasa a conditiilor economice, financiare si sociale existente pe plan intern si international;

dezvoltarea unei strategii de marketing adecvate;

incheierea diferentiata a contractului de asigurare, in functie de situatia concreta pe care o prezinta fiecare persoana;

imbunatatirea imaginii firmei prin prezentarea unor cazuri concrete deosebite si prin perfectionarea tehnicilor de vanzare;

cunoasterea cat mai detaliata a situatiei economice si a specificului activitatii fiecarei persoane asigurabile;

studiul evolutiei si intensitatii riscurilor.

Ramura de asigurare. Influenta ramurii de asigurare asupra managementului duce la impartirea acestora in doua categorii: de bunuri si de persoane.

In cazul asigurarilor de bunuri, din care fac parte si asigurarile agricole, este necesara o grupare a activitatilor pe feluri de bunuri, deoarece exista particularitati specifice fiecarei categorii, in ceea ce priveste evaluarea daunelor, stabilirea despagubirilor. Aceasta activitate complexa impune alaturi de economisti a unor cadre de specialitate tehnica (ingineri agronomi, ingineri mecanici, etc.).

Sfera de cuprindere in profil teritorial. Acest factor imparte asigurarile in: asigurari interne si asigurari externe. In cazul asigurarilor interne, la adoptarea cadrului organizatoric si managerial este necesar sa se tina seama de specificul tarii si de cerintele de ordin economic, financiar si social ale posibililor asigurati.

Este necesara, de asemenea, prospectarea permanenta directa si sistematica a pietei externe de asigurari si reasigurari, prin intermediul unei agentii proprii create pe cele mai importante piete de asigurari din lume, sau prin trimiterea periodica la fata locului a unor reprezentanti ai societatilor de asigurare pentru documentare.

1.2. Influenta riscurilor globale asupra managementului in asigurari

Clasificarea riscurilor globale se poate realiza in functie de o multitudine de criterii.

Conform Autoritatii de Supraveghere a Activitatii de Asigurare din Uniunea Europeana riscurile globale se pot grupa in: riscuri tehnice, riscuri investitionale si alte riscuri [5].

I. Riscurile tehnice sunt determinate de tipul de activitate de asigurare pe care o desfasoara un asigurator. Acestea pot fi intalnite sub urmatoarele forme: riscul de eroare, riscul de deviere, riscul de evaluare, riscul cheltuielilor de exploatare, riscul daunelor majore, riscul de acumulare (de catastrofa), riscul de crestere si riscul de lichidare.

Riscul de eroare poate aparea ori de cate ori tarifele de prime se dovedesc a fi insuficiente (neacoperitoare), datorita faptului ca la fundamentarea acestora nu au existat suficiente date statistice care sa permita o extrapolare privind dezvoltarea evolutiei riscului asigurat.

Riscul de deviere se manifesta atunci cand pe parcursul desfasurarii activitatii de asigurare se inregistreaza o evolutie a daunelor si a costurilor activitatii de asigurare mult diferite de cele care au stat la baza calcularii primelor. Este vorba de schimbari privind rata de mortalitate, nivelul preturilor si salariilor, inregistrarea unei frecvente si intensitati la unele calamitati naturale cu mult peste media din perioadele precedente.

Riscul de evaluare se refera la posibilitatea determinarii insuficient de riguroase a rezervelor tehnice de prime, astfel incat acestea sa nu permita asiguratorului sa acopere integral obligatiile asumate prin contractele de asigurare incheiate.

Riscul cheltuielilor de exploatare poate fi intalnit in cazul asigurarilor care se incheie pe termen lung (de exemplu la asigurarile de viata) si se refera la faptul ca elementele incluse in prima de asigurare, in scopul acoperirii cheltuielilor privind constituirea si administrarea fondului de asigurare, sa nu permita realizarea acestui lucru in viitor, din cauza cresterii cheltuielilor curente de la un an la altul.

Riscul daunelor majore este specific asigurarilor generale (altele decat cele de viata) si se manifesta in cazurile in care producerea unui numar excesiv de daune ii expune pe asiguratori la plati de despagubiri de un volum deosebit, care le poate perturba serios echilibrul financiar.

Riscul de cumul (riscul de catastrofa) poate aparea atunci cand producerea unui singur eveniment (fenomen), ca, de exemplu, cutremurul de pamant, uraganul, furtuna, etc., poate conduce la o acumulare a daunelor, intr-o anumita zona geografica, de proportii deosebite. In astfel de situatii, asiguratorii se pot confrunta cu dificultati financiare majore.

Riscul de crestere este posibil sa se manifeste ca urmare a inregistrarii unei dezvoltari (cresteri)excesive si insuficient coordonate si corelate a activitatii unui asigurator. O asemenea stare de lucruri poate genera agravarea altor riscuri, care in final pot conduce la grave perturbari de ordin financiar, ce pot ameninta insasi existenta societatii de asigurare.

Riscul de lichidare poate sa se produca atunci cand fondurile unui asigurator nu sunt la nivelul obligatiilor(datoriilor) acestuia fata de terti in situatia incetarii activitatii de asigurare[6].

Factorii care determina aparitia riscurilor tehnice sunt intro anumita masura externi activitatii de asigurare, neputand fi contolati de catre asigurator. Totusi, efectele acestor factori pot avea implicatii si asupra activitatii desfasurate de catre asigurator. Astfel , datorita unor factori cum ar fi: crestera frecventei si intensitatii a pagubelor, cresterea nivelului cheltuielilor de administrare, peste niveluil ce sta la baza la baza calculului primelor de asigurare, fondurile constituite din primele de asigurare incasate se pot dovedi neacoperitoare pentru despagubirile determinate de riscurile produse.

Un obiectiv de ordin strategic al managementului in asigurari si totodata un prim pas in vederea neutralizarii actiunii factorilor generatori ai riscurilor tehnice ar fi acela de identificare a acestora .

Principalii factori care pot provoca riscurile tehnice sunt prezentati in tabelul 2.1.

Dupa identificarea acestor factori pot fi luate masuri in vederea preveniri producerii riscurilor tehnice si a reducerii consecintelor negative ale acestora.

Tabelul 2.1

Factori care pot genera riscurile tehnice

Sursa: Oficiul de Supraveghere a Activitatii de Asigurare si Reasigurare,

studiu privind supravegherea in asigurari, uz intern, 1997, p. 6

Profesorii Vacarel Iulian si Bercea Florian considera oportune a fi luate masuri:

1. In ceea ce privesc tarifele de prime:

eliminarea oricarei tentatii privind practicarea unor prime reduse, nejustificate din punct de vedere tehnic, pentru marirea gradului de atractivitate fata de asigurarea respectiva;

tarifarea suplimentara pentru riscuri agravante;

practicarea unor bonificari(bonus) menite a stimula preocuparea pentru prevenirea aparitiei daunelor;

2. Referitor la conditiile de asigurare :

introducerea unor prevederi atractive care sa stimuleze asiguratii pentru luarea unor masuri privind limitarea si prevenirea pagubelor;

excluderea riscurilor cu frecventa mare care creeaza probleme privind realizarea echilibrului financiar;

existenta unor prevederi clare privind dreptul asiguratorului de a anula orice contract in cazul in care, intr-un fel sau altul, asiguratul a contribuit la provocarea unor daune;

3. Cu privire la strategia de incheiere a contractelor de asigurare:

existenta unei preocupari constante pentru selectarea grupelor de risc;

promovarea unei politici privind diversificarea riscurilor acoperite printr-un singur contract;

acordarea unei atentii sporite dispersarii optime a riscurilor;

4. Acordarea unui sprijin calificat asiguratului pentru a preveni producerea daunelor:

indreptarea atentiei spre riscurile majore, cu frecventa si intensitate mai deosebite, ca , de exemplu, riscurile industriale;

analizarea oportunitatii privind constituirea unui grup de persoane specializate in cadrul societatii de asigurari, care sa se ocupe in mod deosebit de acordarea sprijinului calificat pentru prevenirea producerii daunelor;

5. Apelarea la reasigurare pentru divizarea riscurilor:

alegerea acelor tipuri de contracte de reasigurare care sa satisfaca cat mai bine interesele societatii de asigurari;

urmarirea sistematica a evolutiei cererii si ofertei privind cedarile si primirile in reasigurare, pentru a putea opta in cunostinta de cauza pentru acel reasigurator care prezinta suficienta garantie;

6. Dimensionarea si alocarea riguroasa a rezervelor tehnice:

eliminarea oricaror posibilitati privind subdimensionarea rezervelor tehnice;

alocarea rezervelor numai in conditii de prudentialitate.

Oricate eforturi s-ar face pe linia evitarii riscurilor tehnice, sunt putine sperante ca unele dintre ele sa nu se produca. De exemplu, riscul de eroare si riscul de deviere prin definitie pot fi evitate numai daca anumite asigurari nu vor fi practicate (este cazul asigurarii unor riscuri noi pentru care nu exista suficiente date statistice). Cu toate acestea, pentru asiguratori este esential, in ceea ce priveste prevenirea aparitiei unor riscuri tehnice (de exemplu riscul de catastrofa sau riscul daunelor majore ), sa actioneze constant pentru o limitare cantitativa a riscurilor care raman in raspunderea proprie, apeland la reasigurare pentru riscurile care nu pot fi acoperite cu certitudine.

II. Riscurile investitionale apar in cadrul preocuparilor si actiunilor ce se intreprind de un asigurator pentru obtinerea performantei, randamentului si a unor venituri corespunzatoare prin realizarea anumitor investitii. Riscurile investitionale mai frecvent intalnite sunt: riscul de devalorizare, riscul de lichiditate, riscul fluctuarii dobanzilor si riscul de evaluare.

Riscul de devalorizare reprezinta riscul ca o anumita investitie sa inregistreze o pierdere din valoare ca urmare a schimbarilor intervenite intre cerere si oferta pe piata de capital sau pe piata bunurilor imobiliare, modificarii ratei de schimb valutar sau cresterii volumului sumelor de incasat de la diferiti debitori.

Riscul de lichiditate apare atunci cand anumite investitii de volum important nu pot fi valorificate la momentul dorit, sau conform unui program prestabilit, punandu-l pe asigurator in situatia de a fi depasit de obligatiile financiare ajunse la scadenta.[7]. Aparitia unor dificultati, fie ele si trecatoare, in vanzarea unor proprietati sau a unor obstructii in efectuarea platilor intre asigurator si debitorii acestuia, poate conduce la o criza financiara si la pierderea credibilitatii asiguratorului.

Riscul fluctuarii dobanzilor este determinat fie de deprecierea titlurilor de valoare cu dobanda fixa, in situatiile in care se inregistreaza o crestere a ratei dobanzii pe piata de capital, fie de pierderea care se poate inregistra in cazul reinvestirii daca are loc o scadere a ratei dobanzii.

Riscul de supraevaluare apare in cazul in care, prin subestimarea valorii unor factori, o investitie este supraevaluata din start, ceea ce poate crea ulterior probleme.

Factorii care pot determina aparitia riscurilor investitionale si efectele propagate de acestia sunt prezentate in tabelul 2.2.

Tabelul 2.2

Factorii care pot genera riscuri investitionale

Sursa: Oficiul de Supraveghere a Activitatii de Asigurare si Reasigurare, studiu

privind supravegherea in asigurari, uz intern, 1997, p. 6

Chiar daca aparitia riscurilor investitionale este legata in cea mai mare masura de actiunea unor factori macroeconomici sau a unor factori politici si sociali, totusi, printr-un management adecvat, asiguratorii pot limita efectul acestor riscuri.

In acest scop, pot fi adoptate diferite masuri cu caracter preventiv, cum ar fi:

1. Pentru prevenirea riscului de devalorizare:

adispersarea si diversificarea investitiilor;

aevaluarea prudenta a oricarei actiuni privind plasarea fondurilor in investitii;

2. Pentru prevenirea riscului dobanzii:

astabilirea unui raport corespunzator intre plasamentele facute in titluri de valoare cu dobanda fixa si cele facute in plasamente care permit incasarea de dobanzi variabile;

aluarea deciziei privind utilizarea valutei adecvate sa se bazeze pe o cunoastere temeinica a evolutiei de pe principalele piete valutare;

3. Pentru prevenirea riscului de lichiditate:

aoptiunea pentru o investitie sau alta sa se faca in stransa concordanta cu natura si scadenta obligatiilor pe care le are asiguratorul respectiv;

ain contractele incheiate in legatura cu investitiile ce urmeaza facute sa fie prevazute si clauze de reziliere;

4. Pentru prevenirea riscului de supraevaluare:

aefectuarea unor analize si calcule minutioase pentru a se ajunge de fiecare data la o valoare cat mai apropiata de cea reala pentru fiecare investitie;

aevaluarea sa aiba toate atributele pentru a putea fi calificata drept prudenta.

III. Alte riscuri. Unele riscuri, ale caror implicatii nu trebuiesc subestimate, nu pot fi incadrate nici in categoria celor tehnice, nici in categoria celor investitionale. Putem amninti astfel: riscul de participare, riscul privind garantiile, date in favoarea tertilor, riscul in legatura cu inregistrarea unor pierderi in datorita unor terti, riscul general al afacerilor si riscul managerial, care se incadreaza intr-o a treia categorie denumita "alte riscuri ".

Riscul de participare poate sa apara ca o consecinta a participarii asiguratorului ca actionar la alte societati comerciale, ca urmare a unor dificultati financiare ce pot fi resimtite de catre actionari.

Riscul privind garantiile date in favoarea tertilor se manifesta in cazul in care asiguratorul garant este pus in situatia de a plati o garantie in indeplinirea unei promisiuni facute unei terte persoane.

Riscul in legatura cu inregistrarea unor pierderi datorita unor terti poate aparea in cazul in care terte persoane nu-si indeplinesc anumite obligatii asumate fata de asigurator. Astfel de obligatii apar in contractele de reasigurare, coasigurare sau in cele de intermediere.

Riscul general al afacerilor poate fi cauzat de unele schimbarile mai importante pe care le poate suferi cadrul legal (de exemplu cele referitoare la modul de impozitare) ce au consecinte directe asupra gradul de profitabilitate al afacerilor.

Riscul managerial se refera la riscul cu care se poate confrunta un asigurator in conditiile in care activitatea de management nu este realizata de oameni competenti sau cand printre acestia apar unii dispusi la actiuni frauduloase.

Nu intotdeauna activitatea manageriala nu are suficienti oameni apti pentru a conduce performant. Asadar, alaturi de factori obiectivi putem vorbi si de factori subiectivi, care tin de latura umana, si care pot determina producerea unui risc managerial si in domeniul activitatii de asigurare. Acest risc include :

stabilirea cu buna stiinta a unor tarife de prime mai reduse in vederea cuceririi sau pastrarii unui segment cat mai important din piata de asigurari;

practicarea unor reasigurari care nu prezinta suficienta garantie in atingerea scopului propus, deoarece: contractele de reasigurare incheiate nu tin seama de toate caracteristicile riscurilor cedate in reasigurare; nu s-a urmarit realizarea unei dispersii optime, apelandu-se la un numar insuficient de reprezentativ de reasiguratori;

existenta unei retele de distributie (de plasare) care nu raspunde exigentelor fiindca: nu s-a ajuns la un portofoliu de asigurari stabil; gradul de profitabilitate al afacerilor este necorespunzator, deoarece: se folosesc agenti care nu au calificarea si experienta necesara; comisioanele convenite cu agentii nu tin cont deopotriva de cantitatea si calitatea contractelor incheiate etc.;

practicarea unui control pasiv in legatura cu recuperarea sumelor datorate de debitori. Este vorba de debite privitoare la ipoteci, imprumuturi si de sume de recuperat de la reasiguratori;

controlul intern nu se realizeaza la parametrii calitativi necesari pentru a putea fi evitate operatiunile ineficiente, care conduc la costuri administrative ridicate;

expertiza care trebuie facuta in legatura cu platile de daune este deficitara, facand posibila plata unor daune nejustificate sau chiar a unor fraude care au loc cu implicarea unor salariati ai societatii de asigurari.

Factorii care determina aparitia "altor riscuri "si efectul propagat de acesti factori este prezentat in tabelul 2.3.

Tabelul 2.3

Factorii care genereaza "alte riscuri"

I. Pentru riscurile tehnice:

Este necesara existenta unui cadru legal de supraveghere a activitatii asiguratorilor, care vizeaza sprijinirea si sustinerea acestora, avand in vedere importanta deosebita pe care o au actiunile ce trebuie desfasurate pentru prevenirea diferitelor riscuri globale , pentru a putea preveni si limita riscurile.

In cele ce urmeaza vom prezenta cateva reguli comune tuturor sistemelor de supraveghere, care se practica in Uniunea Europeana, pentru prevenirea sau limitarea riscurilor tehnice (tabelul 2.4.), riscul investitional (tabelul 2.5.), si pentru "alte riscuri " (tabelul 2.6.):

Tabelul 2.4

Masuri si reguli de prevenire si limitare a riscurilor tehnice, aplicabile in Uniunea Europeana

Sursa: Oficiul de Supraveghere a Activitatii de Asigurare si Reasigurare,

studiu privind supravegherea in asigurari, uz intern, 1997, p. 6

II. Pentru riscul investitional:

Tabelul 2.5

Masuri si reguli de prevenire si limitare a riscului investitional aplicabile in Uniunea Europeana

III. Pentru "alte riscuri":

Tabelul 2.6

Reguli de prevenire a "altor riscuri", aplicabile in Uniunea Europeana

Sursa: Oficiul de Supraveghere a Activitatii de Asigurare si Reasigurare,

studiu privind supravegherea in asigurari, uz intern, 1997, p. 6

1.3.Stabilitatea financiara a societatilor de asigurari

Asa cum am prezentat in capitolul 1 din sectiunea a II-a, in componenta primei de asigurare brute intra prima de asigurare neta si adaosul de prima.

Fundamentarea primei nete depinde de:

indicele mediu anual de despagubire (i);

abaterea medie patratica (σ)- pentru a lua in calcul dispersia indicilor anuali fata de media perioadei.

Fundamentarea tarifelor de prime se face la nivelul fiecarei categorii de bunuri asigurate.

La nivelul societatii de asigurari, managerul este interesat sa cunoasca pentru fiecare an al perioadei urmatoare:

care este nivelul despagubirilor pe care trebuie sa le plateasca;

raportul in care acest nivel se afla fata de nivelul volumului de prime nete incasate pentru fiecare categorie de bunuri;

probabilitatea ca volumul despagubirilor sa fie mai mare decat volumul primelor incasate: P_(D>PnT).

Fata de media multianuala a indicatorilor de risc luata in calcul la fundamentarea primei nete, intervin abateri reflectate in diferentele dintre daunele care trebuie platite in perioada curenta si daunele inregistrate in perioada de referinta se foloseste abaterea medie patratica:

(1)

unde, S = suma asigurata a unui bun primit in asigurare;

n = numarul bunurilor asigurate;

q = probabilitatea de a se produce o dauna;

1-q = probabilitatea ca dauna sa nu se produca.

q la nivelul unui bun = = cota de prima neta; (2)

q la nivelul tuturor bunurilor = =cota de prima neta; (3)

unde Pn/b = prima neta pe bun;

Pn_T = prima neta totala.

Intervalul in care va putea oscila despagubirea va fi :

D : [ Pn_T - σ; Pn_T +σ] (4)

Gradul de stabilitate financiara este dat de marimea coeficientului K:

K = (5)

Cu cat K este mai mic cu atat gradul de stabilitate financiara este mai mare(abaterea este mica).

Probabilitatea ca societatea de asigurari sa se confrunte cu situatia in care volumul despagubirilor depaseste volumul primelor nete incasate este egala cu probabilitatea ca volumul despagubirilor sa fie mai mic decat volumul primelor nete incasate:

P(D>Pn_T )=                                                                                  (6)

Numarul de ani la care intervine un an nefavorabil (a) poate fi stabilit conform relatiei:

a = (7)

Imbunatatirea gradului de stabilitate financiara se poate face prin :

cresterea numarului de bunuri asigurate;

majorarea cotei de prima nete;

cedarea in reasigurare.

Pentru a sti daca se impune sau nu cedarea in reasigurare se calculeaza suma asigurata maxima pentru fiecare risc asigurat (X), pe care ar trebui sa o pastreze asiguratorul pentru a obtine un grad de stabilitate corespunzator:

X = 2K²· Pn_T (8)

unde, K = coeficientul de stabilitate financiara, mediu pe ansamblul riscurilor;

Pn_T = prima neta la nivelul societatii de asigurari.

Astfel, sa presupunem ca o societate de asigurare-reasigurare a primit in asigurare 1000 de bunuri (n)dintr-o anumita grupa , fiecare bun fiind asigurat pentru suma (S) de 100 u.m. Cota de prima neta practicata de asigurator(% Pn₀) este de 1%. Putem astfel calcula care va fi efectul cresterii cotei de prima nete la 1,5% (% Pn₁) asupra gradului de stabilitate financiara al societatii (%Δ _K):

%Δ _K = I_K - 100; I_K = ;

K₁ = = = === 0,25

K₀ = = = === 0,31

I_K = = 80,64%; %Δ _K = = 19,36%

Observam ca cresterea cotei de prima neta de la 1% la 1,5 % a condus la o crestere a gradului de stabilitate cu 19,36%.

Autoevaluare

1.Ce masuri organizatorice trebuie sa ia societatea de asigurari pentru realizarea unui grad de cuprindere in asigurare cat mai ridicat ?

2.Ce masuri se pot lua in vederea prevenirii aparitiei riscurilor tehnice?

3.Care este locul si rolul sistemului informational in asigurari?

Rezumatul acestei sectiuni

Managementul in asigurari trebuie sa asigure conditii optime pentru constituirea la timp si in cuantumul prevazut a fondului de asigurare si pentru adaptarea continua a formelor de asigurari (facultative, prin efectul legii) de bunuri, persoane si raspundere civila la cerintele care apar pe piata de asigurari si reasigurari nationala si internationala.

Referate propuse:

Referatul numarul 1: Managementul asigurarilor in Romania

Referatul numarul 2: Sistemul informational in asigurari

Referatul numarul 3: Analiza riscului in asigurari

Probleme propuse spre rezolvare:

1. Riscurile globale:

a.apar atunci cand societatea de asigurare actioneaza pe piata internationala;

b.apar ca urmare a globalizarii pietei asigurarilor;

c.sunt determinate de clasele particulare practicate de catre societatea de asigurare;

d.sunt determinate de o serie de factori de ordin tehnic, economic, financiar ce se interpun in activitatea curenta de asigurare, putand conduce la insolvabilitatea societatii de asigurare;

2. Principalele categorii de riscuri globale sunt:

1.riscurile de evaluare;

2.riscurile tehnice;

3.riscurile de lichidare;

4.riscurile investitionale;

5.alte riscuri.

3. Care din urmatoarele riscuri nu sunt cuprinse in categoria riscurilor tehnice:

a)      riscul de eroare;

b)      riscul de evaluare;

c)      riscul de lichidare;

d)      riscul dobanzilor;

e)      riscul cheltuielilor de exploatare.     

Bibliografie:

1. Bente, C., Economia asigurarilor, Editura Universitatii din Oradea, Oradea, 2002

2. Bente, C., Managementul asigurarilor in Romania, Editura Universitatii din Oradea, Oradea, 2003

3. Bente, C., Bente C., Culegere de aplicatii practice si teste grila la asigurari , Editura Universitatii din Oradea, Oradea, 2003

4.Cistelecan, L., Cistelecan, Rodica, Asigurari comerciale, Editura Dimitrie Cantemir, Tg. Mures, 1997.

5.Ciurel, Violeta, Asigurari si reasigurari. Abordari teoretice si practici internationale, Editura All Beck, Bucuresti, 2000