Lichiditatea si solvabilitatea internationala

Lichiditatea si solvabilitatea internationala

In legatura directa cu echilibrul financiar - monetar se afla si categoriile de lichiditate si solvabilitate internationala. In unele perioade s-a pus semnul egalitatii intre aceste doua categorii desi, din punct de vedere al structurii si rolului lor, acestea difera atat pe plan extern, cat si pe plan intern.

Lichiditatea cunoaste in literatura de specialitate mai multe acceptiuni.       

Astfel, intr-o prima acceptiune, lichiditatea reprezinta indicatorul statistic care exprima pozitia economica a tarilor pe plan  international prin disponibilitatile si rezervele de aur si devize care sa asigure satisfacerea obligatiilor de plata in strainatate si deci, gradul de lichiditate al unei tari est

e apreciat in functie de raportul dintre rezervele de aur si valuta, pe de o parte, si valoarea importurilor pe de alta parte[1].

O alta definitie data  lichiditatii internationale este aceea de capacitate a unui stat de a transforma rapid si fara greutati activele sale in mijloace de plata in vederea stingerii unor obligatii monetare in context international[2].

Intr-o alta acceptiune lichiditatea internationala este definita ca fiind totalitatea mijloacelor de plata de care dispune o tara, in strainatate, care pot fi usor si imediat transformabile in  bani, indiferent daca aceste mijloace sunt detinute de banca centrala sau de alte banci ori de particulari din aceea tara[3]. In aceasta acceptiune, structura lichiditatii internationale este urmatoarea:

a) rezerva valutara internationala detinuta de autoritatea valutara centrala, care include: depozite de aur, rezervele valutare, (alcatuite din valute si devize convertibile), DST, pozitia creditoare fata de Fondul Monetar International, rezerva care se afla permanent la dispozitia tarii respective, neconditionat si nelimitat.

Fiecare componenta a rezervei valutare internationale se formeaza prin operatiuni specifice.

Astfel, aurul valutar provine din achizitionarile Bancii Nationale din productia interna a tarii sau de pe piata internationala a aurului, precum si din alte surse.

Rezerva valutara constituie partea cea mai importanta a rezervei valutare internationale, valutele si devizele convertibile rezultand in urma operatiunilor din balanta  de plati (exporturi mai mari decat importurile, primiri de fonduri financiare si de credit, transferuri) si din operatiunile de cumparare de pe piata valutara.

Pe plan international, rezerva valutara a fiecarui stat reprezinta un indicator deosebit de important, deoarece ea caracterizeaza economia nationala in ceea ce priveste credibilitatea financiara si economica. Astfel, se considera un nivel corespunzator pentru rezerva valutara acela care poate acoperi nivelul importului tarii respective pentru o perioada de 3-5 luni. In cazul Romaniei, gradul de acoperire a importurilor prin rezerva valutara oficiala (devize convertibile + D.S.T., inclusiv devizele convertibile detinute de bancile comerciale) era de 4 luni la sfarsitul anului 2001 (rezerve valutare: 5441,9 milioane U.S.D.) si de 4 luni si 18 zile la 30 septembrie 2002 (rezerve valutare 6828,1 milioane U.S.D.). Din acest motiv, fiecare stat, chiar in conditiile unei balante de plati balansate in caz de deficit, isi formeaza o rezerva valutara pentru a o utiliza in situatii critice.

O problema deosebit de importanta care se pune in gestionarea rezervei valutare o constituie asigurarea unei structuri pe tipuri de valute cat mai echilibrate, in vederea evitarii la maximum a efectului de devalorizare generala a rezervei. Ca atare, in majoritatea cazurilor, rezervele valutare cuprind cu precadere valutele liber utilizabile (dolarul american, euro, lira sterlina, yenul japonez). De exemplu, in cadrul disponibilului de devize convertibile al Romaniei, administrat de Banca Nationala, ponderea principala o detine dolarul american, cu 59,1%, urmat de euro cu 39,1 la suta, lira sterlina, cu 1,5% si altele cu 0,3%.*)

De remarcat cresterea ponderii euro fata de circa 23 la suta, de la finele anului 2000.

Scopul principal pentru care o tara isi constituie rezerve valutare este reprezentat de dorinta sa de a dispune, la un moment dat, de posibilitatea rapida de stingere a obligatiilor valutare, aceasta intrand in operatiunile de plata internationale doar dupa epuizarea celorlalte modalitati de incasarea contravalorii exportului, angajarea de credite comerciale si bancare, primirea de fonduri financiare, mobilizarea de fonduri pe piata internationala de capital etc.

Practic, rezerva valutara are urmatoarele destinatii:

·       acoperirea deficitului balantei de plati, prin balansarea acesteia cu ajutorul operatiilor de tip valutar (incasari din rezerva valutara pentru plati in afara tarii);

·       interventii pe piata valutara pentru a sprijini cursul monedei nationale in raport cu celelalte monede;

·       garantarea solvabilitatii economiei nationale pe piata financiar‑monetara internationala.

Un alt aspect care trebuie mentionat este acela ca, pe perioada pastrarii, rezerva valutara risca sa inregistreze pierderi de valoare, prin devalorizarea semnelor banesti aflate in componenta sa, motiv pentru care, in paralel cu asigurarea unei structuri optime pe tipuri de valute, trebuie actionat si pe linia plasarii temporare a disponibilitatilor in valuta, fie sub forma depozitelor la vedere, fie sub forma unor credite pe termen scurt.

Disponibilul in DST are ca provenienta emisiile Fondului Monetar International si distribuirile sale gratuite catre tarile membre, precum si incasarile ulterioare pentru operatiuni de creditare in cadrul mecanismului Drepturilor Speciale de Tragere.

Creantele asupra Fondului Monetar International ale unei tari sunt constituite din virarile in plus la Fondul Monetar International, peste cota de participare a tarii respective, facute in moneda proprie, in raport cu disponibilitatile Fondului Monetar International in aceeasi moneda.

b) mijloacele de plata internationale si activele internationale, detinute de banci si alte institutii financiare din tara, cu conditia ca acestea sa fie transformabile imediat in valuta. In categoria mijloacelor de plata internationale se cuprind: depunerile bancare la vedere sau pe termen scurt, depuneri pe librete de economii, bonuri de tezaur, actiuni, obligatiuni, facilitati de credit aprobate si neutilizate, toate exprimate in valuta. In categoria activelor cuprinse in structura lichiditatii internationale sunt incluse atat activele reale (aurul) cat si activele financiare (diverse valute, titluri de valori si creante).

Lichiditatea internationala mai poate fi definita, intr-un sens mai restrans, ca fiind reprezentata de rezervele de mijloace de plata straine de care o tara are nevoie pentru a face fata eventualelor fluctuatii temporare ale veniturilor si cheltuielilor externe[4].

In acest caz, elementele structurale ale lichiditatii internationale sunt:

·       rezervele valutare internationale (sau rezerva valutara) aflate la Banca Centrala;

·       creditele internationale acordate de organismele internationale;

·       facilitatile temporare pe care bancile centrale si le acorda, pe baza de reciprocitate.

In aceasta acceptiune, se remarca faptul ca in structura lichiditatii internationale nu mai este inclusa si categoria de mijloace de plata internationale detinute de bancile si particularii din tara.

Mai mult decat atat, lichiditatea internationala se rezuma, in conceptia unora, doar la rezervele internationale aflate la Banca Centrala.

In conceptia Fondului Monetar International, lichiditatea internationala este formata din orice stoc de valute convertibile sau neconvertibile folosite in relatiile de plati. Fondul Monetar International considera ca lichiditatea internationala este reprezentata de o suma ce se compune din stocul de aur valutar, stocul de devize, DST si creantele asupra Fondului Monetar International.

Indiferent insa de diversele acceptiuni date, prin notiunea de lichiditate trebuie inteleasa, in final, aptitudinea de a plati cu promptitudine; in practica, un activ este considerat lichid atunci cand poate fi schimbat imediat intr-un alt activ, motiv pentru care valuta este un element cu o lichiditate foarte mare.

Solvabilitatea sau capacitatea de plata a unui stat apare in situatia in care, alaturi de lichiditate, statul respectiv poate folosi si alte resurse pentru a face fata platilor exigibile intr-o anumita perioada de timp. In principiu, pentru a stabili capacitatea de plata a unui stat este necesar sa fie luate in considerare: activele din rezerva valutara internationala - aur, valute, DST, active detinute de banci si alte persoane juridice, depozite la vedere sau la termen, valori mobiliare in valuta, facilitati de creditare publice sau private, starea interna a economiei precum si starea balantei de plati externe.