Globalizarea si cultura nationala

UNIVERSITATEA DIN PITESTI

FACULTATEA DE STIINTE SOCIO-UMANE

SPECIALIZAREA RELATII INTERNATIONALE SI STUDII EUROPENE

Globalizarea si cultura nationala

Globalizarea si identitatea nationala sunt realitati ale lumii contemporane. Ii rezistam sau lasam sa ne copleseasca? A ne opune ar fi ca si cum am incerca sa ne impotrivim procesului inexorabil. A admite sa treaca peste noi tavalugul dizolvant si uniformizant ar inseamna sa ne renegam istoria si sa ne tradam menirea. Grea dilema. Este clar ca to&# 355;i vrem sa ne raportam la binefacerile fenomenului, dar nu toti acceptam sa platim cu renuntarea la fundamentele spirituale, intrucat piata globala si sistemul informational mondial nu pot suplini pierderea identitatii. Prin globalizare nu inseamna sa renuntam la spiritul identitar,la valorile perene, sa ne uniformizam. Fara identitate nationala, n-am mai fi ce suntem si nici nu am mai sti ce suntem. Veacuri de credinta, de sange si de cantec ar fi sterse definitiv din memoria colectiva si din sufletul romanesc. Iar viitorul nostru ar fi incert.[1]

Pe batranul continent, pasul decisiv spre globalizare se va face prin edificarea Statelor Unite al Europei. Pretul care se cere platit este demolarea statelor nationale. Cladirea unui suprastat in “lumea veche” nu se opreste numai la crearea unor institutii pentru guvernarea continentala, stabilirea unei Zile a Europei, consacrarea drapelului, stemei si imnului european, la adoptarea unei monede unice sau elaborarea unei constitutii. Europa Unita tinde sa isi confectioneze si o identitate proprie, care sa-i justifice existenta. Sunt inventate traditii comune, este rescrisa istoria Europei si se impune o gandire specifica. Totusi, temelia religioasa a Europei Unite pare sa dea de furca strategilor UE. Majoritatea inclina spre a oficializa “radacinile crestine” ale Europei Unite. Formula ii lezeaza insa, in principal, pe musulmani (numerosi in Europa Centrala si de Est) si pe evrei (Israelul aspirand sa adere la UE, chiar daca geografic, cel putin, este strain Europei).[2]

Uniunea Europeana nu se ridica pe statele nationale (care au si atributele lor caracteristice) decat pentru a le strivi. Tot asa si identitatea europeana creste din seva identitatilor nationale numai pentru a le vlagui si, finalmente, ingropa. Statele nationale nu pot fi desfiintate dintr-o data. Asa ca, prin jocuri diplomatice mai intai vor deveni toate federale si multinationale; apoi, isi vor pierde suveranitatea, autoritatea si independenta, lasand rolul de diriguitor al destinelor europenilor unei structuri birocratice continentale.

Intre timp, se cauta subminarea temeiurilor esentiale ale neamurilor: credinta, sentimentul etnic, traditia sunt relativizate sau anatemizate, ca piedici in calea integrarii. Inlaturandu-le, oamenii isi vor pierde identitatea nationala si vor fi dispusi sa imbratiseze noua identitate europeana.

Reactia la fenomenul de globalizare este insa semnificativa. Comunitatile nationale se intorc la traditiile lor ireductibil - identitatea, pe care inteleg sa si-o afirme mai insistent de la o vreme. Chiar unul dintre promotorii UE, Franta, a avertizat ca nu va renunta la identitatea sa cu nici un chip. Franta doreste (si nu e singura) o Europa a natiunilor,idee promovata de Ch. De Gaulle, construita dupa o logica a integrarii in consonanta cu logica diferentierii. Este posibila impacarea proiectului unificarii continentale cu principiul dreptului la identitate? Vom afla mai devreme decat ne imaginam.

Pana atunci, suntem chemati in primul rand sa ne constientizam identitatea nationala, sa o recuperam integral, pentru a o putea apoi consolida si afirma.

Noi, romanii, am mai zadarnicit o alta tentativa de distrugere a identitatii nationale - consumata in prima parte a epocii totalitarismului comunist -, mai cu seama prin actiune culturala. Fiindca insasi matricea identitatii nationale este cultura. Prin urmare, resursele de rezistenta se afla tot in cultura. Totusi, identitatea ne-a fost partial afectata, flagelul comunismului a muscat adanc din fibra noastra sufleteasca. De aceea, azi, suntem obligati la un dublu efort: de redescoperire a intregii noastre identitati si de aparare impotriva noilor germeni distructivi.[3]

Nationalismul est-european evoca in ansamblu amintiri neplacute: razboaie, tensiuni etnice, intolerante. El vadeste o anume dificultate a natiunilor din zona de a se accepta mutual si a impune un particularism excesiv.[4]

Tema “Globalizarea si cultura nationala” este subsumata unei alte teme intens dezbatute in ultimii ani si anume “Globalizarea si identitatea nationala”. La prima vedere, pare anacronic sa vorbesti de cultura si identitate nationala in contextul de azi, cand se vorbeste de unificarea intregii Europe intr-o federatie bazata pe o Constitutie europeana. Totusi, discutiile au loc si se axeaza, de regula, pe mai multe directii: Globalizare sau diversitate culturala ? Globalizarea si riscurile standardizarii culturale; Globalizare versus unificare; Identitate nationala si identitate culturala; Romania si contributia ei identitara; Civilizatie si cultura: armonie si necesitate; Globalizarea si statul national sau contradictia necesara - iata cateva teme ale unor dezbateri recente.[5]

Globalizarea si cultura nationala sunt doua concepte asupra carora au fost emise cele mai multe judecati, unele contradictorii. De mai bine de un deceniu, dupa dramaticele consecinte ale razboiului rece si ale autoritarismului ideologic, asistam la o redefinire, daca nu chiar la o reconstructie a nationalului, a natiunii. Cultura nationala se afla intr-o relatie de contextualizare culturala cu ceea ce am numi cultura universala ori mai degraba globala.

“Globalizarea si cultura nationala” nu este doar o sintagma, ci reprezinta o dilema reala. Avem, pe de o parte, procesul de globalizare, vazut atat ca proces natural, cat si ca proces dirijat, iar pe de alta parte, avem reactia de raspuns a universului cultural, mai bine spus a patrimoniului cultural al fiecarei natiuni. Globalizarea include exportul si impunerea modelelor culturale si socio-economice occidentale, fiind definita ca o situatie noua, de constructie a unui sistem planetar caracterizat printr-o enorma capacitate de comunicare si schimburi informationale la scara planetara. Dincolo de definitiile formale ale globalizarii, este cazul sa insistam asupra atitudinii ce trebuie adoptata in fata unui fenomen ce se afirma ca ar putea afecta cultura nationala romana. Unii sustin ca fenomenul globalizarii are ca efect diversificarea culturilor nationale, altii - in special, francezii - sustin contrariul

De la bun inceput afirm ca nu trebuie sa cadem in capcana modelului francez de raportare fata de globalizare. Pentru ca se poate vorbi de un model francez, de o atitudine specifica francezilor fata de globalizare. De altfel, din orgoliu national, francezii au inlocuit termenul globalizare cu cel de mondializare. Aceasta nu este numai problema francezilor si a limbii franceze, sau a romanilor si a limbii romane, ci a mai multor popoare. Realitatea obiectiva este ca limba engleza, cultura si civilizatia occidentala in general si indeosebi cea americana castiga din ce in ce mai mult teren. Pentru aceasta realitate nu poarta nimeni nici o vina. Solutia este de a prezerva ceea ce este posibil din identitatea culturala nationala, sa stabilim anumite limite de acceptare ale americanizarii. Rezistenta la americanizare are forme subtile. Exemplul mitului Dracula, pe care occidentalii il exploateaza in folos propriu - dar romanii, paradoxal, nu reusesc sa si-l asume, desi personajul istoric care-l inspira face parte din patrimoniul istoric si cultural romanesc -este doar unul din multele exemple posibile. Daca nu vom intelege la timp riscurile unei rezistente prea inversunate, riscam sa cadem in capcana francezilor sau si mai rau a arabilor, care nu ascund ca nu le place America. Sau, cel mai rau, ne-am putea plasa din eroare in categoria paranoicilor anti-globalizare.

Realitatea este ca termenul de globalizare a fost lansat de americani. Francezii au preferat termenul mondializare, deoarece in conceptia francezilor, mondializarea ar defini respectul fata de culturile tarilor participante la fenomenul globalizarii economice. Dar chiar si francezii, cu toate excesele nationale specifice, recunosc ca exista beneficii ale globalizarii mai ales in domeniul informatic si in cel economic. In privinta pastrarii valorilor identitare ale culturii nationale, lucrurile sunt mai complicate.

Globalizarea are un impact decisiv asupra culturilor si identitatilor nationale. Nu intotdeauna globalizarea implica un grad ridicat de comunicare sau de schimb intre diverse culturi. Mai degraba exista tendinta ca o cultura dominanta sa se impuna asupra celorlalte, rezultatul fiind un proces de omogenizare culturala. Gradul de intensitate al acestei omogenizari nu este dat de valoarea culturilor nationale, ci mai degraba de forta economica a fiecarei tari in parte. Contactul dintre diversele culturi nationale, schimburile dintre culturi aduc in discutie asa zisa “globalizare regionala” Raspunsul la intrebarea daca informatica si economia pot imbogati cultura nationala poate aduce unele clarificari.

Pe buna dreptate, se afirma ca procesul globalizarii poate insemna un lucru bun, daca diversele culturi si societati nationale iau parte la acest proces in mod echitabil. Dar daca globalizarea este tratata doar ca proces directionat si decis exclusiv de catre societatile si culturile care detin actualmente puterea economica, atunci omogenizarea culturilor nationale poate avea si efecte negative, de aglutinare a diferentelor ce sunt in fond elemente definitorii ale identitatii culturale si nationale.[6]

Sistemul de standardizare culturala si comportamentala specific globalizarii este promovat, printre altele, si prin intermediul Internetului, al televiziunii si al spoturilor publicitare. Cultura de masa, in cea mai mare parte de provenienta americana, avand ca simboluri Mc Donald`s-uri, Coca-Cola, muzica pop, filme, divertisment - capata dimensiuni planetare, devenind o subcultura a tuturor pamantenilor - cel mai adesea criticata, dar imbratisata fara rezerve mai ales de generatiile tinere. Imaginea culturala americana este probabil cel mai vandut produs cultural contemporan.

Comunicarea se produce azi aproape instantaneu, deoarece intr-o lume virtuala spatiul si timpul nu mai sunt bariere reale. Impactul extraordinar la nivelul generatiilor tinere ne determina sa afirmam ca nu putem ignora sau neglija importanta educatiei care sa cultive specificul national. Cultura de origine americana poate fi integrata in cultura nationala, dar limba, traditiile si cultura nationala raman definitorii pentru identitatea culturala.

Dupa evenimentele din 11 septembrie 2001, dinamica situatiei internationale a impus o atitudine constructiva si demna, scop care poate fi atins daca se aloca o mai mare atentie aspectului educational. Globalizarea nu poate fi definita ca un element negativ al societatii moderne. Este,insa, foarte important ca fondul cultural national sa nu fie alterat prin ignoranta fata de aspectul educational. Acesta este izvorul fundamental al evolutiei tinerei generatii de a-si simti si consolida radacinile in istorie, nu numai in cea nationala ca raportare la sine, ci si in cea internationala, in care radacinile profunde pot sa dea forta trecutului care sa sprijine dezvoltarea in viitor a unor personalitati. Trebuie sa cunoastem locul nostru in lume si sa relationam astfel cu alte natiuni de pe pozitii corecte si demne.

Niciodata nu va fi posibila stergerea culturii nationale, a literaturii, artei, a religiei, a traditiilor folclorice si muzicale, a istoriei vreunui popor. Lumea ar fi mai saraca fara diversitatea culturilor nationale. Dar legaturile contemporane dintre viata culturala si viata politica trebuie sa-si gaseasca formele naturale si lucrative prin care natiunile in general, inclusiv cea romana, sa isi consolideze calitatile si realizarile spirituale si materiale. Altminteri, ce vom lasa in urma noastra ? Ca istoric, am convingerea ca romanii vor sti si de data aceasta, ca intotdeauna in istorie, sa gaseasca o cale de mijloc intre acceptarea globalizarii si pastrarea radacinilor. De modul cum vom gestiona globalizarea si identitatea nationala depinde viitorul constructiilor politice contemporane.

Prin urmare, globalizarea este etapa constituirii economiei mondiale ca ansamblu. Procesul consta in deschiderea frontierelor, generalizarea schimburilor(de oameni,idei,capitaluri, bunuri) si comporta mai multe dimensiuni:politica, economica, culturala, spirituala etc..

Privite dintr-o alta perspectiva, globalizarea si regionalizarea sunt procese complementare ale societatii contemporane, procese declansate de perturbare a echilibrului intre posibilitatile de satisfacere a nevoilor de civilizatie si posibilitatile de realizare a nevoilor de cultura. Ideal ar fi ca intre cele doua sa fie un echilibru, dar in practica nu este asa. Mai trebuie spus si faptul ca intre globalizare si integrare este greu de facut o distinctie clara.. Partea delicata a reconstructiei mentale a ideii europene este ca ea nu va reusi decat in masura in care va avea o valoare globala.. Asa cum romanii, pentru a fi europeni, trebuie sa poata sa fie mai putini romani, asa si europenii, pentru a fi globali , trebuie sa dovedeasca faptul ca au capacitatea de a fi mai putin captivi la limitele si spiritul european.

Desigur, nu ne-am propus si nici nu este posibil ca un asemenea subiect sa fie tratat exhaustiv intr-un articol de revista. Insa, am dorit sa trasam macar cateva directii de analiza ale unui fenomen cu implicatii multiple.

BIBLIOGRAFIE:

1. Grigore Georgiu, Natiune, cultura, identitate, Bucuresti, 1997.
2. Camil Muresanu, Europa moderna, Cluj- Napoca, 1997.
3. Al.Zub,Identitate nationala si globalizare,Convorbiri literare, 2004.
4. I.Solcanu,Globalizare si cultura nationala- o dilema reala, Convorbiri literare,2006.