Fondul Monetar International

Constituirea

Dupa cum am consemnat in "sectiunea istorica" a expunerii noastre, Conferinta Monetara si Financiara din iulie 1944 a marcat nu numai consacrarea unor noi principii, dar si instituirea organismelor care sa concure la realizarea acestora, si anume Fondul Monetar International (F.M.I.) si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (B.I.R.D. care, impreuna cu Asociatia Internationala pentru Dezvoltare, Societatea Financiara Internationala, Agentia Multilaterala de Garantare a Investitiilor si Centrul International pentru Reglementarea Diferendelor, formeaza Grupul Bancii Mondiale.

Rolul principal detinut de F.M.I. in cadrul sistemului monetar international este subliniat chiar de acordul incheiat la Bretton Woods, prin care se apreciaza ca o tara nu poate deveni membra a B.I.R.D. atata vreme cat nu este si membra a F.M.I.

Fondul Monetar International a fost creat in mod oficial la 27 decembrie 1945, cand 29 de state au ratificat statutul sau, adoptat la conferinta de la Brettton Woods, dar activitatile sale financiare au inceput la 1 martie 1947, atunci fiind invitate sa participe toate statele suverane si independente.

In F.M.I. au intrat automat natiunile reprezentate la Conferinta de la Bretton-Woods din 1944, cu exceptia U.R.S.S., Liberiei si Noii Zeelande, care nu au ratificat atunci tratatul. In anul 2000 erau 182 state membre, iar dupa majorarea din 22 ianuarie 1999, totalul cotelor-parti ce constituie capitalul sau ajunge la 212 miliarde drepturi speciale de tragere (DST), echivalentul a 300 miliarde USD.

Romania este membra a F.M.I. din data de 7 decembrie 1972.

Fondul Monetar International a fost creat in scopul regularizarii sistemului monetar international de rate de schimb fixe si de a pune capat frecventelor devalorizari competitive folosite in anii '30. Dar dezmembrarea sistemului monetar international bazat pe fixitatea cursurilor de schimb la inceputul anilor '70 a modificat fundamental rolul sau, care ramane totusi esential pentru stabilitatea sistemului monetar international. F.M.I. a devenit un instrument de control financiar si de ajutor pentru tarile in curs de dezvoltare, insarcinat sa ajute aceste tari sa depaseasca unele crize temporare de finantare a deficitului balantei lor de plati. Actiunea sa consta in a acorda imprumuturi in bani tarilor cu astfel de dificultati, cu conditia ca acestea sa puna in practica politici adecvate pentru a ajunge la un echilibru al balantelor lor de plati. Limitarea capitalului sau implica faptul ca imprumuturile trebuie sa fie pe termen scurt, pentru a dispune in mod constant de finantarile necesare ajutorarii tarilor aflate in criza.

Care este mecanismul de baza al Fondului Monetar International ?

In mod normal, o tara trebuie sa plateasca la zi importurile sale din produsul exporturilor sale sau din imprumuturi pe termen lung. Sa presupunem, totusi, ca aceste incasari sunt insuficiente si ca tara respectiva are nevoie sa-si deschida un credit pe termen scurt la F.M.I. pentru a acoperi aceasta nevoie. Fondul va acorda atunci drepturi speciale de tragere, deci va consimti si va autoriza ca autoritatile tarii respective sa cumpere cu moneda nationala o parte din stocul de dolari ce apartine F.M.I. Dupa ce balanta de plati a tarii s‑a redresat, Fondul asteapta de la autoritatile acelei tari ca acestea sa rascumpere cu aur sau cu dolari   ori, atunci cand vor fi fost create, cu DST-uri   sumele in moneda nationala pe care ele le-au vandut in timpul unei perioade de criza. Asadar, F.M.I. a fost creat pentru a rezolva problemele balantelor de plati.

Trei conditii sunt necesare pentru a garanta buna functionare a oricarui sistem monetar international: o incredere absoluta a pietelor in stabilitatea monedei-etalon, o lichiditate monetara suficienta pentru a finanta expansiunea schimburilor externe si o vointa de a intreprinde, in caz de dezechilibru, programe de ajustare, elemente ce au lipsit sistemului etalon-aur.

In cursul anilor '50 ‑ '60, sigur de aceste ipoteze, F.M.I. a devenit constient de faptul ca fixitatea taxei de schimb, care trebuia sa fie asigurata prin finantarea pe termen scurt a deficitelor externe, nu mai functiona intr-o lume in care costurile si cererile se modificau intr-un ritm si un sens diferite de la o regiune a lumii la alta, si in care speculantii puteau face - in deplina siguranta - pariu ca monedele supraevaluate vor fi destabilizate. Cu toata aceasta constientizare progresiva, F.M.I. si membrii sai cei mai importanti au continuat sa duca o lupta stralucita, dar fara sperante, pentru a face sa functioneze sistemul ratelor de schimb fixe. In realitate, dupa cum am stabilit si in cuprinsul capitolului II, ei continuau sa apere de-a lungul anilor, ceea ce nu mai putea fi aparat, inca din momentul in care a devenit clar ca dolarul U.S.A., care a fost cheia de bolta a sistemului de la Bretton Woods, a devenit supraevaluat in anii '60. Germania, Japonia si alte tari cu monede sub-evaluate aveau excedente de plata cronice, in vreme ce Statele Unite acumulau deficite de plati.

Anul 1967 a inaugurat o faza de mare instabilitate. Ajustarile paritatilor se vor succeda in serie. In fata aparitiei atacurilor speculative, bancile centrale europene intervin masiv pe piata schimburilor monetare pentru a apara dolarul. Ele au acumulat cantitati foarte mari de dolari in rezervele lor pentru schimb monetar, inainte de a inceta orice achizitie, in 1971. ce a urmat, se stie.

Socul provocat de decizia presedintelui Nixon din 21 august 1971 a fost mare. Dupa cum stim, valsul numeroaselor ezitari a durat doi ani. In 1973, ratele de schimb devin oficial flexibile, aceasta schimbare fiind fundamentala. Misiunea F.M.I., fondata pe un sistem de rate de schimb fixe, se presupunea a lua sfarsit.

Economistul american Robert Aliber punea chiar direct problema utilitatii mentinerii unei institutii al carei mandat era ca si disparut:

"Dupa cativa ani, singurul vestigiu al sistemului gestionat de F.M.I. este F.M.I.‑ul insusi, adica un fond comun de rezerve de schimb de dimensiuni modeste, o utilitate indoielnica    data fiind cresterea rapida a rezervelor internationale    si 1 800 de functionari internationali remunerati cu foarte multa generozitate care sunt insarcinati sa supravegheze regulile jocului ce nu mai exista.

Altfel spus, F.M.I. trebuia sa-si justifice existenta intr-o lume in care supravegherea sa asupra ratelor de schimb fixe nu mai era solicitata. Aceasta justificare i-a fost data de criza datoriei tarilor in curs de dezvoltare, criza ce l-a plasat in centrul dispozitivului international ce are ca scop sa puna in aplicare programe de ajustare structurala.

Criza din 1973 va da institutiei ocazia de a-si reorienta activitatea. Cresterea pretului petrolului sporeste cresterea preturilor mondiale. Intrucat tarile in curs de dezvoltare importatoare de petrol figurau printre principalele victime ale acelei crize mondiale, F.M.I. a trebuit sa-si redefineasca si sa‑si accentueze foarte mult activitatea de asistenta pentru aceste tari, carora le va consacra apoi o parte importanta din activitatea sa, mai ales in anii '80. In 1980‑1982, sistemul mondial de reglementari se schimba din nou.

Intre anii 1980 si 1985 datoria publica a statelor sarace si foarte indatorate s-a dublat , ca in perioada 1985-1990 sa se dubleze din nou, ajungand astfel, intr-un singur deceniu, de la 47,7 la 181 miliarde dolari.

Cinci ani mai tarziu, suma avea sa se ridice la 202 miliarde USD.

Rata datorie publica/produs national brut, indicatorul principal al indatorarii, a trecut de la 60% la 112% intre anii 1980 si 1995. Statele sarace si foarte indatorate se deosebesc de celelalte prin raportul, foarte ridicat datorie publica / exporturi de bunuri si servicii raport care a crescut, de la 82,3% in 1975, la 263,3% in 1985, si la 394,6% in 1995

Statele sarace si foarte indatorate se caracterizeaza printr‑o puternica dependenta fata de finantarile externe si o mare sensibilitate fata de socurile macroeconomice. Economiile lor sunt fragile si exporturile prea putin diversificate. Aceste elemente au permis Fondului Monetar International de a‑si regasi rolul. Devine, prin stabilirea unui raport de forte, un organism care gestioneaza datoria Lumii a Treia.

Incetul cu incetul, aceasta atitudine se schimba, iar Fondul va decide sa puna accentul pe o ajustare externa durabila, fondata pe includerea de masuri favorabile dezvoltarii, ceea ce in final inseamna a controla, chiar a decide, esenta politicilor economice a tarilor in cauza. La insistentele SUA, Fondul a inclus in planurile sale mai multe masuri favorabile dezvoltarii. Aceasta aprofundare a politicii Fondului se traduce in special prin inlaturarea obstacolelor structurale in calea dezvoltarii, a dereglarii pietelor interne si a liberalizarii ofertei productive. Este incurajata reforma fiscalitatii, cheltuielile publice sunt reduse, comertul exterior este liberalizat, reglementarile privind piata muncii sunt ceva mai lejere, pietele financiare sunt restructurate.

S-a pus, la un moment dat, o intrebare pertinenta: daca astazi, statele isi fac singure reglementarile, F.M.I. ar putea sa-si piarda din nou rolul. Cu ocazia crizei asiatice, Fondul a dat raspunsul cunoscut. Trebuie evitat riscul-sistem si nu sa se lupte neaparat contra speculatiilor financiare. Cu toate acestea, participarea F.M.I. la Forum-ul de stabilitate financiara ii confera un nou loc in cadrul acestui proces. Cresterea rapida a pietelor private de capital, integrarea regionala si monetara mai ava nsate, importanta soliditatii sistemului financiar au scos in evidenta importanta unei supravegheri mai extinse, care sa acopere politicile structurale. F.M.I. se preocupa in mod special cu identificarea dificultatilor sistemelor bancare susceptibile sa provoace grave dezechilibre macroeconomice. Aceste activitati sunt desfasurate in concordanta cu alte institutii si instante internationale competente, in special Banca Mondiala si Forum-ul de stabilitate financiara (Forum-ul, creat in februarie 1999, de "Grupul celor 7" ca urmare a Raportului "Tietmeyer", comandat in octombrie 1998, are ca obiect de activitate o mai buna identificare si o tratare a vulnerabilitatilor din sistemele financiare internationale cele mai importante).

Pentru a merge mai departe, F.M.I., impreuna cu Banca Mondiala, a pus la punct in special doua instrumente ce fac in prezent obiectul unor experiente-pilot: rapoartele asupra respectarii normelor si codurilor, desemnate in mod uzual prin initialele in engleza "ROSC" (Reports on the Observance of Standards and Codes) si programele de evaluare ale sectorului financiar, desemnate cu initialele "FSAP" (Financial Sector Assessment Program), al caror obiectiv este de a descoperi eventualele vulnerabilitati ale unui sistem financiar.

In privinta tarilor sarace, Fondul Monetar International si-a fixat doua obiective: restaurarea sau consolidarea marilor echilibre macroeconomice si promovarea reformelor structurale ce intaresc potentialul de crestere economica. In ceea ce priveste tarile care ies din criza, trei preocupari sunt in centrul atentiei sale: stabilizarea ratei de schimb, consolidarea investitiilor private si punerea in practica a reformelor structurale. Planurile de ajustare structurala nu au permis celor mai sarace tari sa iasa din situatia lor. Pana la sfarsitul anilor '80, obiectand ca lupta contra saraciei nu era prevazuta in statutele sale, FMI considera ca politicile structurale si distribuirea veniturilor era problema exclusiva a guvernelor. Subliniind o "neutralitate politica" fata de aceasta problema, Fondul se multumea sa aminteasca faptul ca lupta contra saraciei trecea prin stabilitatea economica.

Numerosi oameni politici si economisti au subliniat efectele dezastruoase ale politicilor macroeconomice impuse de F.M.I. asupra nivelului de viata din tarile in curs de dezvoltare. Luand in considerare aceste critici, Fondul a inceput sa duca politici de ajustare "cu fata umana", largind gama imprumuturilor acordate tarilor in curs de dezvoltare. Aceasta lipsa de flexibilitate a politicii Fondului l-a facut pe acesta sa se intereseze mai mult de reformele structurale si de consecintele sociale ale politicilor de ajustare puse in aplicare in aceste tari.

Pentru a aduce la indeplinire aceasta strategie, F.M.I. s-a dotat in noiembrie 1999 cu institutii pentru a reduce saracia si pentru cresterea economica, ce s-au substituit institutiilor de ajustare structurala mai profunda. Pentru a putea beneficia de acestea, tarile membre trebuie sa se angajeze sa puna in practica un program ce decurge din cadrul strategic de lupta contra saraciei, program ce a fost elaborat in intelegere cu societatea civila. Accentul este pus in mod special pe buna guvernare, precum si pe transparenta si calitatea alocarii fondurilor publice, care trebuie sa fie in mod clar orientate spre utilizari cu impact puternic in cadrul luptei contra saraciei. Aici aflam si rolul F.M.I.: intarirea controlului utilizarii resurselor atribuite, pentru a le asigura eficacitatea (si de asemenea pentru a evita fraudele) si in paralel intarirea sanctiunilor contra nerespectarii de catre statele membre mai ales a conditiilor privind publicarea datelor, lupta contra coruptiei (atat ca state primitoare a ajutorului, cat si chiar in sanul institutiilor financiare internationale) si obligativitatea luptei contra delicventei financiare. In sfarsit, F.M.I. a acceptat sa acorde o atentie sporita impactului social al programelor de ajustare ce beneficiaza de sprijinul sau.

Prin largirea campului sau de actiune, F.M.I. s‑a interferat oarecum cu unele din competentele Bancii Mondiale, facand astfel ca aceste doua institutii sa para a fi mai de graba concurente decat complementare.

Intr-adevar, Banca Mondiala a considerat ca F.M.I. avea tendinta de a pune in practica unele conditii ce intrau in aria sa de competente, dar fara a se asocia la definirea acestor conditii.

Obiectivele Fondului Mondial International

Statutul F.M.I. contine 31 articole ce definesc obiectivele si regulile functionarii sale. Fondul Monetar International este o institutie permanenta insarcinata cu mentinerea unei functionari armonioase a sistemului monetar international. Pentru realizarea acestui scop, el trebuie sa favorizeze schimburile de informatii intre tarile membre, sa incurajeze acordurile dintre responsabilii monetari si sa puna in functie mecanisme de cooperare internationala pentru a impiedica actiunile unilaterale. Acest "cod de conduita", pe care F.M.I. trebuie sa-l faca sa fie respectat, nu este un scop in sine, el are in primul rand menirea de a contribui la expansiunea comertului international si deci de a crea locuri de munca in tarile membre. Mai exact, Fondul trebuie sa contribuie la aplicarea unui sistem de paritati fixe si la restabilirea liberei convertibilitati a monedelor pentru operatiuni curente.

Pe aceste baze, Fondul asigura trei tipuri de misiuni principale: supravegherea, ajutorul financiar si asistenta tehnica. Recent, asa cum am aratat, Fondul s-a ocupat de dezvoltarea unei misiuni specifice de ajutorare a celor mai sarace tari.

Supravegherea

Intr-o lume integrata, cum este cea de astazi, in care evolutia economica a unei tari si deciziile pe care aceasta le ia pot afecta multe alte state, este util sa se poata dispune de un mecanism care sa poata asigura coerenta politicilor economice nationale. In baza Statutului sau, F.M.I. are mandat de a exercita o supraveghere a politicii de schimb a statelor membre pentru a controla sistemul monetar international si de a-i asigura buna functionare. In acest scop, stabileste daca politica si evolutia economica a fiecarui stat membru sunt de natura sa favorizeze o crestere durabila si sa asigure stabilitatea interna si externa. Facand aceasta, Fondul cauta sa ofere un sistem de prevenire capabil sa semnaleze pericolele ce se profileaza si sa defineasca masurile de precautie necesare.

Supravegherea exercitata de Fond consista deci in evaluarea politicilor de schimb ale membrilor sai in cadrul unei analize aprofundate a situatiei economice globale si a politicilor desfasurate de fiecare dintre acestia

Fiecare stat membru are obligatia de a se supune unei "consultari" anuale din partea F.M.I. pentru a discuta evolutia politicii sale economice. O a doua indatorire impusa de Statutul Fondului (Art. VIII) este acea conform careia toti membrii F.M.I. trebuie aiba monedele convertibile pentru operatiunile curente. Pentru, aceasta, statele se angajeaza sa elimine restrictiile la cumpararea de devize straine in cazul rezidentilor si non-rezidentilor pentru operatiunile curente, adica pentru operatiunile privind bunurile si serviciile. Totusi o clauza de salvgardare este prevazuta la Articolul XIV, pentru a permite statelor membre, care au dificultati cu balanta de plati, sa mentina un control al schimburilor.

In ultimii ani, la lumina invataturilor trase din crizele mexicana si asiatica, F.M.I. a luat mai multe initiative, intarind eficienta supravegherii, pentru a reduce sansele reproducerii unor asemenea crize. Fondul cauta mijloacele de a repera mai bine primele semne de vulnerabilitate si de a convinge tarile membre de a urma politici conforme cu propriile lor interese, evitand totodata sa perturbe economia altor tari.

Fondul Monetar International este o institutie bazata pe cooperare, asemanatoare sub unele aspecte cu o societate de credit mutual, in cadrul careia guvernele tarilor membre acorda un ajutor financiar temporar oricarui stat membru care intampina greutati in a-si plati bunurile si serviciile pe care le importa si in a asigura serviciul datoriei sale; in schimb, statul membru este de acord sa-si reformuleze politicile pentru a-si corecta problemele ce au stat la baza dificultatilor sale privind balanta de plati. In baza celui de al saselea alineat al Articolului I din Statut, ajutorul financiar temporar acorda statelor membre "posibilitatea de a corecta dezechilibrele balantelor lor de plati fara a recurge la masuri care sa prejudicieze prosperitatea nationala sau internationala."

Ajutorul financiar ia forma de credite si imprumuturi pe care F.M.I. le acorda tarilor cu dificultati in echilibrarea balantei de plati, pentru a le sustine programele de ajustare si reformele. Astfel, la 31 decembrie 1999, F.M.I. avea de remis credite si imprumuturi fata de 93 de tari, pentru o valoare de 57,5 miliarde DST, adica circa 75 miliarde USD repartizate cum urmeaza:

Prezentarea totalitatii creditelor si imprumuturilor

(la 31 decembrie 1999, in miliarde unitati)

Tabelul 27

Sursa Fondul Monetar International

In 1964, ca raspuns la cererile a mai multe state africane si asiatice care tocmai isi dobandisera independenta si aveau nevoie de ajutor pentru a-si pune in functie bancile centrale si ministerele de finante, F.M.I. a inceput sa ofere asistenta tehnica tarilor membre. Pe la mijlocul anilor '80, efectivele alocate asistentei tehnice se dublasera practic si, la finele deceniului al noualea, F.M.I. a facut mai mult loc misiunilor de experti, consultarilor si seminarelor de instruire, mai degraba de scurta durata decat de lunga durata. In 1990, numeroasele tari ce treceau de la o economie planificata la o economie de piata au apelat si ele la asistenta tehnica a F.M.I.. Acesta a depus, mai ales in ultimii ani, mari eforturi coordonate, pentru a furniza rapid sfaturi recomandari economice si operationale tarilor care au trebuit sa puna in functie institutiile publice dupa grave tulburari civile. In prezent, F.M.I. furnizeaza tarilor membre circa 300 ani‑persoane de asistenta tehnica pe an.

O declaratie de principiu, difuzata in martie 2000, inventaria obiectivele, efectele si natura asistentei tehnice asigurata de Fondul Monetar International, modul de stabilire a prioritatilor, rolul autoritatilor care primesc asistenta, difuzarea externa a informatiilor, gestiunea interna a asistentei si rolul finantarii externe.

Asistenta tehnica este bazata pe sprijinul pe care F.M.I. il pune la dispozitia membrilor sai in mai multe domenii:

Conceperea si aplicarea politicii monetare si bugetare;

Intarirea rolului institutiilor publice, cum ar fi Banca Centrala sau Trezoreria Statului;

Executarea si contabilizarea tranzactiilor cu F.M.I.;

Strangerea si imbunatatirea datelor statistice:

Formarea de functionari la Institutul F.M.I. si, prin cooperare cu alte organisme financiare internationale, la Institutul Multilateral de la Viena, la Institutul Regional de Instruire de la Singapore, in cadrul Programului Regional de Instruire al Orientului Mijlociu si la Institutul Multilateral al Africii.

In perioada 1999‑2000, actiunile de asistenta tehnica au reprezentat aproape 14% din cheltuielile administrative ale Fondului. Repartizarea pe zone geografice este aproape aceeasi ca in perioada 1998‑1999, inregistrandu‑se totusi o scadere a ponderii tarilor din Asia si din zona Pacificului, ca urmare a iesirii acestora din criza financiara asiatica.

Finantarea Fondului Monetar International

Majoritatea resurselor F.M.I. provin din subscriptii, din «cotele-parti» ale tarilor membre, ce reflecta ponderea relativa a fiecarui membru in economia mondiala. Acestea constituie, intr-un anumit fel, «fondurile proprii» ale institutiei. Cota-parte a unui membru determina totalul maxim al resurselor financiare pe care acel membru trebuie sa-l verse la F.M.I., numarul de voturi de care dispune in cadrul procesului decizional al institutiei, transa din alocarile de drepturi speciale de tragere (DTS) ce i se atribuie si, in final, ajutorul financiar la care se poate astepta sa-l primeasca din partea institutiei. Ansamblul acestor venituri este inscris in contul general al F.M.I.

Tabelul 28

Resursele contului general al F.M.I.

(in miliarde DST)

Sursa: Fondul Monetar International. Raportul anual 2000

Resursele totale sunt constituite in principal de avutia in moneda a tarilor membre. Aici sunt incluse de asemenea si avutia F.M.I. in DST si in aur, precum si «alte avutii», adica active diverse, de exemplu imobile.

Resursele neutilizabile corespund avutiei in aur si in monede slabe.

Resursele utilizabile reprezinta avutia in moneda tarilor membre care au balante de plati si rezerve puternice precum si avutia in DST.

Resursele utilizabile neangajate sunt disponibile pentru finantarea programelor, in vreme ce angajamentele lichide sunt constituite in principal din pozitiile tarilor membre in transa de rezerva, ce pot fi trase imediat si fara conditii de tarile membre, si din suma eventualelor imprumuturi pe care F.M.I. trebuie sa le returneze, de exemplu, ca acorduri de imprumut, fie ca este vorba de acorduri generale sau de noi acorduri.

Rata lichiditatilor este raportul dintre resursele utilizabile neangajate nete si din angajamentele lichide.

Pe langa contul general, exista mai multe conturi fiduciare a caror finantare este asigurata atat de contributiile Fondului, cat si de contributiile bilaterale. Este cazul in special al finantarilor noilor mecanisme pentru reducerea saraciei si pentru cresterea economica.

Fiecaruia dintre statele membre ale Fondului Monetar International i se atribuie o cota-parte sau o cota, element esential al participarii la viata institutiei, caci serveste la determinarea valorii subscriptiei ce trebuie varsata, a importantei drepturilor de vot si a drepturilor de tragere din resursele financiare ale Fondului. Cota-parte este deci determinata de pozitia fiecarui stat in cadrul institutiei: ea determina influenta statului respectiv asupra deciziilor si totodata stabileste valoarea creditelor pe care acesta le poate obtine.

Membrii achita 25% din cota lor‑parte in fonduri de rezerva internationale, adica o deviza recunoscuta pe plan international (dolarul S.U.A., euro, yen sau lira sterlina) ori in DST. Soldul se achita in moneda nationala, fie in bani lichizi, fie in titluri la vedere din fondurile de rezerva ale tarii membre.

Tabelul 29

Partea diferitelor tari sau grupe de tari in capitalul F.M.I.

 in procente din total 

S.U.A. au ramas primul contribuabil al F.M.I., dispunand de 37 114,3 milioane DST, adica 17,52% din totalul cotelor‑parti.

In vreme ce Germania si Japonia detineau amandoua 8 241,5 milioane DST, adica 5,64% din totalul cotelor‑parti, dupa cea de a XI ^a revizie generala a resurselor, intrata in vigoare in anul 1999, Japonia a devenit al doilea contribuabil al Fondului, cu 13 312,8 milioane DST, adica 6,28% din totalul cotelor‑parti, iar Germania se plaseaza pe locul al treilea, cu 13 008,2 milioane DST, adica 6,14 din totalul cotelor‑parti.

Franta si Regatul Unit isi pastreaza locul al patrulea, cu 10 738,5 milioane DST, adica 5,07% din totalul cotelor‑parti.

Statele membre care au dificultati ale balantei lor de plati isi pot mobiliza DST‑urile pentru a dobandi devize datorita unei «tranzactii prin delegare». Un alt stat membru, desemnat de F.M.I. in functie de soliditatea sa externa, isi vinde moneda sa catre statul solicitant, primind in schimb DST‑urile acestuia, drept cost al monedei vandute. Statele membre sunt obligate sa accepte solicitarea F.M.I. in limita a de trei ori valoarea cumulata a DST-urilor alocate. Acestea si statul in cauza pot, totusi, sa se puna de acord asupra unor valori superioare, in mod voluntar. De altfel, statele membre pot schimba intre ele in mod liber, de buna voie, DST-uri si monede nationale, sau orice alte valori internationale de rezerva. In vreme ce, la inceputul anilor '80, transferurile totale se limitau la circa 8 miliarde DST‑uri pe an, in perioada 1997‑1998 ele au ajuns la valoarea record de 27,4 miliarde.

Lichiditatile de care dispune F.M.I. pentru a ajuta din punct de vedere financiar tarile membre nu reprezinta decat o parte din resursele totale provenite din cotele-parti. Intr-adevar, F.M.I. nu poate include in programul de tranzactii financiare pe membrii care au deja imprumuturi in curs si nici membri a caror balanta de plati este relativ fragila. De altfel, Fondul a angajat deja o parte importanta a resurselor sale in tarile care au beneficiat de imprumuturi. In fine, F.M.I. trebuie sa pastreze suficient credit pentru ca membrii ce detin creante lichide asupra institutiei sa le poata schimba contra unor fonduri de rezerva internationale, in cadrul unor termene rezonabile. In consecinta, resursele de care dispune Fondul Monetar International pentru a acorda credite fluctueaza zilnic.

Pentru a asigura transparenta, Consiliul de Administratie a aprobat publicarea planului de tranzactii financiare pe site‑ul Internet al F.M.I., la capatul exercitiului fiecarui plan trimestrial.

Acordarea de imprumuturi

Trei sunt izvoarele ce permit Fondului Monetar International sa-si majoreze resursele, in afara cotelor‑parti: acordurile generale de imprumut, noile acorduri de imprumut si acordul de asociere cu Arabia Saudita. Combinarea acestora permite F.M.I., la nevoie, sa acorde imprumuturi.

Fondul Monetar International isi poate completa resursele provenite din cotele-parti prin imprumuturi, mai ales in baza acordurilor generale de imprumut (AGE) incheiate in 1962 cu unsprezece tari industrializate. Ele ii ofera posibilitatea de a imprumuta sumele specificate de la cele unsprezece tari industrializate sau de bancile centrale ale acestora, in conditii bine stabilite si cu o dobanda legata de cea a pietei. Valoarea totala a creditelor ce pot fi puse la dispozitia F.M.I. in baza acordurilor generale de imprumut (AGE) este plafonata la 17 miliarde DST, adica circa 23 miliarde USD, la care se adauga 1,5 miliarde DST prevazuti in acordul cu Arabia Saudita. Acordurile generale de credit au fost reinnoite la fiecare patru sau cinci ani, ultima oara in noiembrie 1997.

Modul de organizare a Fondului Monetar International

Organele de conducere

Organele de decizie ale F.M.I. sunt: Consiliul Guvernatorilor, Comitetul Monetar si Financiar International si Consiliul de Administratie. F.M.I. nu este o institutie independenta, cum sunt unele banci centrale. Fondul este condus de reprezentantii statelor membre, adunate in cadrul diferitelor instante decizionale.

La cel mai inalt nivel se afla Consiliul Guvernatorilor (82 de membri), investit cu toate puterile, compus dintr-un Guvernator pentru fiecare stat membru, de regula ministrul de Finante sau Guvernatorul Bancii Centrale. Consiliul se reuneste o data pe an, ca Adunare Generala, in septembrie sau octombrie, pentru a examina activitatile Fondului si pentru a adopta decizii majore, cum ar fi modificarile Statutului sau admiterea de noi state membre.

Intrucat se reunesc rar, Guvernatorii deleaga o mare parte din puterile lor Consiliului de Administratie. Cei 24 de Administratori activeaza in permanenta, la New York. Cinci dintre acestia sunt numiti direct de tara lor: S.U.A., Japonia, Germania, Franta si Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord. La randul lor, Rusia, China si Arabia Saudita au obtinut dreptul de a avea propriul lor Administrator in Consiliu. Statele membre trebuie sa se adune in cadrul «circumscriptiilor», adica pe grupuri de tari: de exemplu, tarile scandinave, precum si tarile africane francofone. Consiliul de Administratie dirijeaza afacerile curente relative la supravegherea politicii ratei de schimb, la acordarea de sprijin financiar, la consultarile cu statele membre, cele privind evolutia doctrinei, sau probleme administrative si bugetare. Deciziile Consiliului Guvernatorilor si ale Consiliului de Administratie sunt luate cu majoritatea calificata a voturilor.

In fruntea F.M.I. se afla un Director General care conduce serviciile si prezideaza Consiliul de Administratie, organism care, la randul sau, alege Directorul General pentru o perioada de cinci ani. Prin conventie tacita, Directorul General al F.M.I. este din Europa, in vreme ce Presedintele Bancii Mondiale este din S.U.A.

Fiind vorba de luari de decizii - contrar principiului «un stat, un vot» ce se aplica in cadrul Organizatiei Natiunilor Unite - tarile membre ale Fondului au drepturi de vot diferite: li se atribuie din oficiu un minimum de 250 de drepturi de vot la care se adauga un vot suplimentar pentru fiecare transa de 100 000 DST, de cota‑parte varsata. Voturi formale au loc foarte rar, caci majoritatea deciziile sunt luate pe baza de consens. Totusi, cand nu se poate ajunge la un consens, deciziile sunt luate pe baza votului Administratorilor sau al Guvernatorilor. In acest caz, la majoritatea deciziilor se aplica regula majoritatii simple, adica 51% din voturi. Regula majoritatii calificate, de 70% din voturi, se aplica anumitor decizii importante, in special cele ce privesc comisioanele legate de creditele Fondului si de remunerarea fondurilor in DST. In fine, majoritatea de 85% din voturi este necesara pentru deciziile ce angajeaza viitorul Fondului, cum ar fi schimbarea cotelor-parti, alocatiile de DST sau vanzarile de aur. In acest din urma caz, unele tari sau grupuri de tari pot, de fapt, sa-si exercite dreptul de veto.

Tabelul 30

Repartizarea drepturilor de vot

ale administratorilor

Sursa: Fondul Monetar International - Rapoarte Anuale

Organele consultative

Comitetul interimar a fost creat in 1974. Este format din 24 de membri, la nivel de ministri sau de guvernatori ai bancilor centrale, ce se reunesc bi-anual, primavara, la finele lui aprilie sau inceputul lui mai, si cu ocazia Adunarii Generale a Guvernatorilor, pentru a propune Guvernatorilor orientarile majore privind sistemul monetar international si functionarea F.M.I. Dimensiunea sa redusa, fata de cei 82 de membri ai Consiliului Guvernatorilor, ii permit sa se constituie intr-un excelent for de discutii. Al doilea amendament al Statutului Fondului, intrat in vigoare in anul 1978, prevede inlocuirea comitetului interimar cu un colegiu permanent, fapt devenit concret in septembrie 1999, cand a luat fiinta Comitetul Monetar si Financiar International (CMFI), care printr-un comunicat semestrial, reflecta orientarile politice majore ale Fondului.

Initial, Comitetul interimar nu era mandatat decat pentru probleme monetare, CMFI in schimb are competenta mai largi, fiind legitimat sa trateze probleme financiare, de exemplu punerea la punct de coduri si de standarde economice si financiare internationale. CMFI intretine relatii stranse cu guvernele tarilor membre, fapt ce se traduce in special prin pregatirea reuniunilor la nivel de supleanti, adica a inaltilor functionari ai statelor membre. Astfel, directiile politice ale ministrilor sunt mai bine reflectate iar guvernele sunt pe deplin investite in procesul de orientare.

Comitetul Monetar si Financiar International s-a reunit pentru prima data la 16 aprilie 2000, la Washington, cu ocazia reuniunii de primavara a F.M.I. si a Bancii Mondiale. Ca si comitetul interimar, reuniunile sale au loc de doua ori pe an, cu ocazia reuniunilor de primavara si a adunarilor din toamna.

Un al doilea organism consultativ, Comitetul pentru dezvoltare, compus din 24 de membri, ministri sau Guvernatori, consilieri ai Guvernatorilor F.M.I. si ai Bancii Mondiale, avizeaza asupra transferurilor de resurse spre tarile in curs de dezvoltare. Reuniunile sale au loc in acelasi timp cu cele ale CMFI.

Organizarea administrativa si personalul

Desemnat de Consiliul de Administratie, Directorul General al Fondului este asistat de un prim-director general adjunct si de doi directori generali adjuncti. Administratia este organizata in general in departamente din punct de vedere geografic si functional, sau cu rod de informare sau de legatura.

Cele 6 departamente sunt divizate in zone geografice: Africa, Asia si Pacific, Europa I, Europa II, Orientul Mijlociu si Emisfera Occidentala. 75 de functionari din cadrul acestor departamente sunt detasati pe langa guvernele tarilor membre, ca reprezentanti rezidenti. Misiunile rezidente sunt in general compuse dintr-un singur functionar, avand ca misiune facilitarea comunicarii recomandarilor Fondului catre autoritatile nationale, precum si atragerea atentiei Fondului asupra eventualelor derapaje in punerea in practica a politicii economice in statul gazda, acordand, pe loc, sprijin pentru executarea programelor de ajustare.

Din departamentele functionale si serviciile specializate fac parte Departamentul finantelor publice, Departamentul monetar si de schimb, Departamentul pentru elaborarea si examinarea politicilor, Departamentul de studii, Departamentul juridic, Departamentul de statistica, Departamentul trezoreriei si Institutul F.M.I. La acestea se adauga: Departamentul resurselor umane, cel de secretariat si cel al tehnologiei si al serviciilor generale. Pe langa Directia Generala exista un birou de plasari, cel al bugetului si planificarii si cel al controlului si inspectiei interne.

La 30 aprilie 2000, in cadrul F.M.I. functionau circa 2 300 de persoane provenind din 127 de tari, din care 693 personal auxiliar si 1 600 cadre. Directorul General este Horst Köhler, de nationalitate germana, care i-a succedat francezului Michel Camdessus. Personalului permanent i se adauga 444 colaboratori pe baza de contract: experti, consultanti, s.a., remunerati dintr-un buget special.

Bugetul de functionare

Bugetul administrativ si cel pentru materiale al F.M.I. se inscriu in cadrul perspectivelor bugetare trianuale si pe termen mediu, adica intr-un orizont de cinci ani. Aceste perspective bugetare sunt reexaminate anual de Consiliul de Administratie. Cheltuielile de functionare ale Fondului au crescut foarte mult dupa aderarea tarilor din Europa Centrala si Rasariteana.

Aceste cheltuieli sunt finantate dintr-un comision prelevat din remunerarea depozitelor si din dobanzile incasate. Tarile care obtin un imprumut sunt obligate sa plateasca Fondului un comision cu o valoare superioara dobanzii pentru drepturile speciale de tragere, iar statele care sunt creditoare Fondului primesc o remuneratie stabilita sub dobanda pentru DST. Diferenta dintre comisioanele primite si remuneratiile acordate sunt sursa unui venit net pozitiv al Fondului, pe care acesta il utilizeaza pentru acoperirea cheltuielilor de functionare. Incepand cu anul 1987, o parte din aceste venituri sunt folosite de Fond pentru constituirea de rezerve, un fel de provizion pentru eventuale pierderi.

Bugetele aprobate la 24 aprilie 2000 pentru anul financiar 1 mai 2000 - 30 aprilie 2001 au cuprins, pentru bugetul administrativ suma de 649,8 milioane USD, iar pentru bugetul de materiale suma de 50,6 milioane USD. Majorarea bugetului administrativ rezulta in mare parte din cheltuielile cu personalul si in special din recrutarea suplimentara a 108 experti, pentru a face fata noilor activitati, considerate de statele membre ca prioritare, adica gestionarea mecanismelor pentru reducerea saraciei si pentru dezvoltare, initiativa in favoarea tarilor sarace foarte indatorate, a programelor sectorului financiar si a codurilor si normelor internationale, precum si intarirea supravegherii si a asistentei tehnice.

Tabelul 31

Repartizarea in anul bugetar 2000/2001

a costurilor de functionare a F.M.I.

Punerea in aplicare a ajutorului financiar

F.M.I. furnizeaza o sustinere generala a balantei de plati a unei tari membre, care se poate servi de acest sprijin pentru a efectua multiple plati internationale. Aceste ajutoare financiare nu sunt special legate de o activitate sau de un proiect, contrar celor ale Bancilor de Dezvoltare. Fondurile de rezerva pe care tara ce se imprumuta le obtine de la F.M.I. sunt depuse la un organism financiar desemnat de tara in cauza, in mod traditional aceasta fiind Banca sa Centrala, ele putand fi utilizate in mod liber, la fel ca si alte rezerve internationale. Este deci imposibil de a preciza intrebuintarile exacte date resurselor de la F.M.I. Fondul ajuta un membru care se imprumuta (cu exceptia imprumuturilor in cadrul mecanismului pentru reducerea saraciei si pentru dezvoltare) acordandu-i din fondurile de rezerva, sub forma devizelor unanim acceptate pe scara internationala si D.S.T. furnizate de alti membri.

Astfel, statul care se imprumuta "cumpara", cu ajutorul monedei sale nationale, fonduri din rezerva F.M.I., fonduri ce provin din cotele-parti. Acest ajutor financiar este apoi rambursat prin "rascumpararea" propriei sale monede detinute de F.M.I. prin intermediul fondurilor de rezerva internationale. Aceste cumparari si rascumparari, efectuate in contextul acordarii si inapoierii ajutorului financiar explica de ce, pe plan contabil, suma globala a resurselor F.M.I. ramane stabila, variind doar componentele resurselor Fondului.

Ajutorul financiar este, de regula, eliberat in transe, cu conditia respectarii, inaintea oricarei plati, de catre tara care primeste imprumutul, a conditiilor stabilite in domeniul politicii economice si financiare, a "criteriilor de realizare" sau a "reperelor". Aceste conditii sunt stabilite in cadrul acordurilor cu statul membru.

O scrisoare de intentie este necesara pentru cererile de trageri asupra fondurilor F.M.I. Aceasta scrisoare, sau memorandum-ul asupra politicilor economice care o insoteste, descrie programul economic pe care guvernul vrea sa-l puna in practica si pentru care solicita sprijin. Aceste scrisori contin angajamente precise ale puterii publice privind masurile de redresare, iar Fondul poate verifica buna lor punere in practica.

Documentele-cadru de politica economica. Sunt utilizate doar in cadrul mecanismelor pentru reducerea saraciei si pentru dezvoltare (FRPC), servesc la anuntarea strategiei economice generale si mai ales a masurilor structurale, pe care puterea publica vrea sa le puna in practica. Documentele in cauza sunt redactate de autoritatile interesate, de misiunile Fondului si de cele ale Bancii Mondiale. Obiectivul lor este de a mobiliza finantarile externe, inclusiv creditorii bilaterali, pe baza unei strategii de dezvoltare economica si de reforma structurala.

Criteriile de indeplinit constituie obiectivele, cel mai adesea trimestriale, fixate pe baza proiectiilor economice realizate de guvernul in cauza impreuna cu misiunile Fondului. De regula, sunt utilizate limitele expansiunii creditului, deficitul bugetar si datoria externa pentru a garanta faptul ca programul autoritatilor este conform cu obiectivele initiale si pentru a semnala necesitatea de a pune in practica masuri de corectare. Respectarea acestor criterii permite accesul la resursele Fondului, in vreme ce neindeplinirea lor atrage oprirea platilor.

Conditionalitatea este un mod de a se asigura ca ajustarea este efectuata intr‑un mod eficace si ordonat si ca este benefica, deci, pentru ansamblul statelor membre ale Fondului. Numeroase politici reglementeaza acordarea de ajutoare financiare ale F.M.I. catre statele sale membre, iar aceste modalitati sunt definite in functie de natura dificultatilor balantei de plati pe care le intampina statul care cere imprumutul. Doua categorii de interventii ale Fondului corespund celor doua niveluri de conditionalitate.

Pentru a-si echilibra balanta de plati, statele membre au dreptul de la cumpara de la F.M.I. devizele straine de care au nevoie, platindu-le cu propria lor moneda. Acesta este dreptul de tragere. De exemplu, o tara in curs de dezvoltare care obtine un drept de tragere la Fond poate cumpara USD, EUR, in schimbul carora sunt depuse la F.M.I. titluri de valoare din datoria publica a statului respectiv, exprimate in moneda acestuia. La sfarsitul operatiunii, statul in cauza isi rascumpara propria valuta, cu devizele straine pe care trebuie sa si le fi procurat intre timp. Aceste operatiuni de cumparare sunt analoge cu acordarea unui credit si cu rambursarea sa ulterioara: statul care «cumpara» (ia cu imprumut) devize straine cu moneda proprie plateste un «comision» (dobanda) pentru aceasta tragere si trebuie apoi sa «rascumpere» (sa ramburseze) moneda proprie contra aur sau in valuta forte aleasa de Fond. Mecanismul de functionare este acelasi cu cel al unei institutii de credit mutual, la care membrii fac depuneri si obtin credite, si fata de care ei sunt fie creditori, fie debitori, dupa cum evolueaza nevoile lor de finantare.

Aceste trageri din resursele in devize ale Fondului sunt supuse unor reguli stricte, caci ele cresc fondurile F.M.I. in monede «slabe», reducand astfel fondurile in devize «puternice» de care Fondul dispune. Pentru a evita epuizarea fondurilor de devize puternice, tragerile sunt supuse unor conditii din ce in ce mai stricte.

Prima facilitate, statutara, priveste transa de rezerva, in baza careia un stat membru poate dispune de un depozit de rezerve de schimb la F.M.I., care ramane accesibil imediat. O tragere din transa de rezerva, limitata in practica la 25% din cota-parte , nu constituie un credit din partea Fondului, si poate fi efectuata in orice momente, fara nici o conditie. Intr-adevar, transa de rezerva poate fi asimilata unui depozit de rezerve de schimb la F.M.I., care ramane proprietatea statului in cauza.

Pana in prezent, ajutorul a fost acordat in principal in cadrul acordurilor de confirmare, ce au ca tinta ajutorarea statelor in depasirea dificultatilor temporare sau ciclice ale balantei de plati si trebuie rambursat intr-un termen cuprins intre trei ani si trei luni si cinci ani. Aceste acorduri de confirmare, create de Consiliul de Administratie in 1952, au permis punerea bazelor «conditionalitatii», creand o legatura intre tragerile mai mari de 25% din cota-parte (deci peste transa de rezerva) si criteriile macroeconomice

Fonduri acorda de asemenea un sprijin sub forma de mecanism largit de credit, pus la punct in 1974, pentru a sustine tarile ale caror dificultati in balanta de plati sunt datorate mai ales factorilor structurali, si care poate fi rambursat pe o perioada mai lunga, intre patru ani si sase luni si zece ani. Reformele necesare pot cere o perioada de executie mai lunga si sa intarzie sa-si produca efectele pe deplin.

Politicile si mecanismele speciale

Facilitatea compensatorie de finantare permite ajutorarea tarilor care au dificultati in balanta de plati, imputabile factorilor exogeni, care conduc la o reducere temporara a incasarilor din export sau la o crestere temporara excesiva a costurilor importurilor lor.

Prin intermediul mecanismului de finantare al stocurilor regulatorii, Fondul putea sa-si sustina membrii care aveau dificultati ale balantei de plati in achitarea contributiilor lor la stocurile regulatorii internationale. Creat in 1969, acest mecanism viza prevenirea dificultatilor ce le-ar fi putut intalni statele membre ale caror incasari din exporturi erau vulnerabile in fata unei degradari a preturilor materiilor prime. Din luna ianuarie 1984, nu a fost efectuata nici o tragere in cadrul acestui mecanism, iar in ianuarie 2000 acest mecanism a fost suprimat de Consiliul de Administratie al Fondului.

Asistenta financiara in caz de urgenta permite furnizarea unui ajutor financiar tarilor membre care au, in caz de catastrofe naturale, probleme cu balanta de plati. In anul 1995 acest ajutor a fost extins la tarile care, iesind dintr-un conflict armat international ori din tulburari politice sau sociale, nu pot aplica un program normal datorita dezorganizarii aparatului lor institutional si administrativ.

Mecanismul intarit de ajustare structurala creat in 1987, prelungit si largit in 1994, transforma si intareste mecanismul pentru reducerea saraciei si pentru dezvoltare.

Un mecanism pentru ajustare sistematica a fost creat in aprilie 1993 si a fost inchis in aprilie 1995, pentru realizarea primei trageri incheiate ca urmare a unui acord cu Fondul. Acest mecanism viza oferirea unei asistente financiare statelor membre angajate in tranzitia spre economia de piata, in special pentru a face fata distrugerii relatiilor lor comerciale traditionale efectuate in cadrul fostului CAER sau cresterii costurilor energiei pe care aceste state o importau. Valoarea totala a resurselor accesibile era egala cu 50% din cota-parte a statului membru. Rambursarea creditului urma sa se faca intre patru ani si jumatate si zece ani de la fiecare tragere.

Mecanismul suplimentar de rezerva a fost instituit in decembrie 1997 in cadrul planului de salvare a Coreei de Sud, pentru a completa resursele deblocate cu titlu de acorduri confirmate si acorduri largite si pentru a furniza un sprijin suplimentar acelor tari care se confrunta cu dificultati exceptionale ale balantei de plati din cauza unei nevoi acute de finantare pe termen scurt, dificultati rezultate dintr-o pierdere brusca si destabilizatoare a increderii pietei, ca in cazul crizelor ce au zguduit Mexicul in 1995 si Asia in 1997.

Liniile de credit preventive sau linii de credit conditionale au fost stabilite in 1999 pentru a preveni propagarea unei crize financiare internationale, consimtindu-se la o finantare pe termen scurt a acelor membri care pun in practica o politica economica sanatoasa. Ele poate fi acordate chiar inaintea aparitiei oricarei dificultati a balantei de plati. In schimb, acordarea creditului este conditionata de respectarea normelor internationale in domeniul transparentei si in domeniul financiar. Valoarea acestor linii de creditare nu este limitata, dar angajamentele trebuie sa se limiteze la un nivel cuprins intre de trei ori si cinci ori cota-parte.

Dobanda aplicata ajutoarelor financiare de la F.M.I. corespunde cu nivelul ratei dobanzii achitata creditorilor si prevede o marja pentru finantarea sporirii rezervelor F.M.I. si pentru plata cheltuielilor administrative ale institutiei. Remuneratia platita tarilor membre creditoare este echivalentul mediei ponderate a ratei dobanzii de pe piata aplicata la instrumentele de credit pe termen scurt negociate pe pietele din Franta, Germania, Japonia, Marea Britanie si S.U.A. Ajutoarelor financiare acordate in baza mecanismelor suplimentare de rezerva si a liniilor de credit preventive sunt taxate cu taxe suplimentare pentru dobanzi, de la 300 la 500 de puncte de baza, pentru a‑i obliga pe beneficiarii acestor ajutoare sa ramburseze creditele mai repede.

La inceputul anului 1999, F.M.I. s-a dotat cu o linie conditionala de credit, destinata luptei impotriva instabilitatii financiare, si-si continua lucrarile privind implicarea sectorului privat in gestiunea crizelor.

In prezent, cota de participare (capitalul subscris si varsat) a Romaniei este de      1 030,2 milioane DST, din care 243,825 milioane DST in aur si valute si 786,375 milioane DST in lei, intr-un cont al FMI deschis la BNR.

Anul 2003

In relatia cu FMI, anul 2003 se remarca prin finalizarea, pentru prima data, a unui aranjament stand-by, din cele 6 incheiate din 1991 pana in prezent.

In perioadele 10-21 februarie si 14 iulie-1 august 2003, o misiune a FMI s-a aflat la Bucuresti pentru a efectua impreuna cu autoritatile romane cea de-a treia si respectiv a patra examinare a derularii programului inscris in Memorandumul cu privire la politicile economice si financiare ale Guvernului Romaniei in perioada 2001-2002, care a stat la baza aprobarii, la 31 octombrie 2001, a aranjamentului stand-by in valoare de 300 milioane DST. Din aceasta suma, prima transa, in valoare de 52 milioane DST, a fost trasa la 5 noiembrie 2001, iar transele a II-a si a III-a, in valoare totala de 82,666 milioane DST, au fost trase cumulat la data de 3 septembrie 2002.

In sedinta din 25 aprilie 2003, Consiliul Executiv al FMI a aprobat prelungirea acordului stand-by pana la data de 15 octombrie 2003 si eliberarea, la 30 aprilie 2003, a celei de-a IV-a transe a aranjamentului stand-by in vigoare, in valoare de 55,111 milioane DST (aproximativ 76 milioane dolari SUA). In data de 15 octombrie 2003, Consiliul Executiv al FMI a finalizat cea de-a patra si ultima examinare in cadrul aranjamentului stand-by, ceea ce a permis eliberarea, la 17 octombrie 2003, a ultimei transe in valoare de 110,223 milioane DST (aproximativ 158 milioane dolari SUA).

La solicitarea autoritatilor romane, Romania a fost inclusa in Programul Bancii Mondiale si al Fondului Monetar International de evaluare a sectorului financiar (Financial Sector Assessment Program - FSAP).

Evaluarea a fost realizata in cursul semestrului I 2003 prin doua misiuni commune BM-FMI care s-au aflat in Romania: (i) o misiune preliminara in saptamana 10-17 martie 2003 si (ii) misiunea principala in perioada 12-23 mai 2003. In urma discutiilor cu autoritatile romane, expertii Bancii Mondiale si ai Fondului Monetar International au realizat raportul Financial Sector Stability Assessment (FSSA). Obiectivul raportului este de a identifica principalele vulnerabilitati ale sectorului financiar romanesc si de a oferi un set de recomandari pentru corectarea acestora.

Misiunea FSAP a concluzionat ca autoritatile romane au inregistrat succese remarcabile in stabilizarea economiei si a sectorului financiar pe parcursul ultimilor ani. Pe baza analizei structurii capitalului si a finantelor la nivel corporativ si a vulnerabilitatilor potentiale ale sistemului bancar, s-a constatat ca bancile pot face fata unor socuri considerabile din partea sectorului corporativ. Mai mult, stress test-ele pentru riscul de credit, riscul privind rata dobanzii si riscul de curs de schimb aplicate sistemului bancar releva faptul ca sistemul este foarte rezistent la socuri. Indicatorii de solvabilitate financiara indica rate inalte de adecvare a capitalului, lichiditate ridicata si niveluri gestionabile ale creditelor neperformante.

Acest raport a fost prezentat Board-ului FMI in sedinta din 15 octombrie 2003 si publicat pe site-ul FMI.

Romania este participant activ la General Data Dissemination System (GDDS), prin care se furnizeaza publicului, periodic, date economice, financiare si socio demografice cuprinzatoare, considerate esentiale pentru transparenta politicilor si performantelor macroeconomice. De asemenea, Romania a demarat procesul de subscriere la Special Data Dissemination Standard (SDDS), prin care se asigura cresterea transparentei in compilarea si diseminarea datelor statistice.

In cadrul politicii FMI de protejare a resurselor Safeguards Assessments si dat fiind faptul ca Romania utilizeaza resurse ale Fondului, BNR face si va continua sa faca obiectul evaluarii FMI pana la rambursarea totala a creditelor. In cursul anului 2003, BNR a intreprins o serie de masuri care au condus la finalizarea implementarii recomandarilor raportului elaborat de reprezentantii FMI la 13 mai 2002.

In anul 2003 au fost rambursate catre FMI rate de credit in valoare de 79 608 334 DST si s-au platit dobanzi insumand 8 862 606 DST, din care 1 255 571 DST dobanzi nete asupra DST (alocari-disponibil).

Anul 2004

In relatia cu FMI, anul 2004 a debutat prin prezenta la Bucuresti, in perioada 19 februarie- 5 martie, a unei misiuni a Departamentului Europa din cadrul FMI. Scopul

misiunii a fost acela de stabilire impreuna cu autoritatile romane a principalelor elemente ale unui program macroeconomic ce urma a fi sustinut de un aranjament stand-by de tip preventiv.

Concomitent cu aceasta misiune, in perioada 23-25 februarie 2004, directorul adjunct al Departamentului Europa s-a aflat la Bucuresti in cadrul consultarilor periodice prevazute la Art. IV din Statutul FMI.

Cu aceasta ocazie si ca o preconditie pentru aprobarea unui nou aranjament stand-by a fost realizata si o evaluare a performantelor la nivel macroeconomic ale Romaniei in cadrul programelor sustinute de aranjamentele cu Fondul Monetar International in perioada anilor 1990. Aceasta evaluare a fost discutata de Consiliul Executiv al FMI in sedinta din 12 aprilie 2004, prilej cu care Directorii executivi ai FMI au recomandat Romaniei continuarea implementarii reformelor structurale si sustinerea stabilitatii macroeconomice, precum si incheierea unui aranjament stand-by de tip preventiv cu acces redus la resursele FMI. Raportul staff-ului FMI "Romania: Ex Post Assessment of Longer-Term Program Engagement" este publicat pe site-ul Fondului (www.imf.org).

Ca urmare a transmiterii de catre autoritatile romane, in 22 iunie 2004, a Scrisorii de intentie si a Memorandumului de politici economice si financiare pentru perioada 2004-2006, Consiliul Executiv al FMI a analizat si aprobat, in sedinta din 7 iulie 2004, incheierea unui aranjament stand-by pe o perioada de 24 de luni, pentru suma de 250 milioane DST (aproximativ 367 milioane dolari SUA). Intrucat autoritatile romane au exprimat intentia de a nu efectua trageri in cadrul acestui aranjament, acesta este considerat ca fiind un acord de supraveghere preventiva (precautionary). Raportul personalului FMI, Scrisoarea de intentie si Memorandumul de politici economice si financiare sunt disponibile atat pe site-ul reprezentantei FMI (www.fmi.ro) in limba romana, cat si pe site-ul FMI.

Totodata, Consiliul Executiv a aprobat consultarea in cadrul Art. IV din Statutul FMI. Raportul intocmit de personalul Fondului este disponibil atat pe site-ul reprezentantei FMI, in limba romana, cat si pe site-ul FMI.

Prima analiza a performantelor economice ale Romaniei prevazuta in Aranjamentul stand-by de supraveghere preventiva a fost finalizata in sedinta Consiliului

Executiv al FMI din 22 septembrie 2004. Raportul personalului FMI, Scrisoarea de intentie si Memorandumul suplimentar de politici economice si financiare sunt disponibile atat pe site-ul reprezentantei FMI, in limba romana, cat si pe site-ul FMI.

In contextul noului aranjament stand-by de supraveghere preventiva convenit cu FMI si in cadrul politicii acestuia de protejare a resurselor, a fost efectuata si o noua analiza in urma careia a fost elaborat raportul Romania - Safeguards Assessment (17 iunie 2004). Raportul face o evaluare cu privire la mecanismul de audit intern si extern, structura juridica si independenta BNR, raportarea financiara si sistemul controlului intern al bancii centrale pentru a asigura faptul ca utilizarea resurselor furnizate de FMI este monitorizata si controlata in mod adecvat.

Totodata, raportul din 2004 constata indeplinirea tuturor recomandarilor prevazute in raportul anterior (din 2002).

De asemenea, in cursul anului 2004, in cadrul unor misiuni prezente la Bucuresti, Fondul Monetar International a acordat asistenta tehnica Bancii Nationale a Romaniei in domeniile: cresterea creditului de consum, tintirea inflatiei si in vederea subscrierii la SDDS (Standardul de Diseminare a Datelor Speciale).

In anul 2004 au fost rambursate FMI rate de credit in valoare de 115,294 milioane DST si s-au platit dobanzi insumand 10,572 milioane DST, din care 1,306 milioane DST dobanzi nete asupra DST (alocari-disponibil).

Anul 2005

In perioadele 25 ianuarie-8 februarie, 14-23 iunie si 18 octombrie-1 noiembrie 2005, misiuni ale FMI s-au aflat la Bucuresti pentru a efectua, impreuna cu autoritatile romane, cea de-a doua si, respectiv, a treia examinare a derularii programului inscris in Memorandumul de politici economice si financiare pentru perioada 2004-2006 care a stat la baza aprobarii, la 7 iulie 2004, a aranjamentului stand-by de supraveghere preventiva.

In contextul unui studiu privind eficienta Programului Bancii Mondiale si Fondului Monetar International de evaluare a sectorului financiar (Financial Sector Assessment Program - FSAP), in perioada 7-9 aprilie 2005 reprezentantii Oficiului Independent de Evaluare al FMI si ai Departamentului de Evaluare a Operatiunilor din cadrul Bancii Mondiale au fost prezenti la Bucuresti pentru a purta discutii cu reprezentantii institutiilor care, in anul 2003, au participat in mod direct la evaluarea realizata in cadrul FSAP.

In cadrul unui program de vizitare a tarilor membre, Directorii Executivi ai Fondului Monetar International, reprezentand Germania, Franta, Marea Britanie, Constituenta Italiei, Constituenta Coreei, impreuna cu Directorul Executiv al Constituentei1 din care face parte Romania s-au aflat in Romania in perioada 21-23 aprilie 2005. Au avut loc intalniri cu Presedintele Romaniei, primul-ministru al Guvernului, ministrul finantelor publice, guvernatorul BNR, vicepresedintele Senatului , presedintele Camerei Deputatilor, reprezentanti ai sindicatelor, ai organizatiilor nonguvernamentale (CEROPE si SOREC) si ai mediului academic (la Bucuresti), precum si cu reprezentantii autoritatilor locale (la Brasov).

In anul 2005, au fost rambursate FMI rate de credit in valoare de 102,798 milioane DST si s-au platit dobanzi insumand 10,680 milioane DST, din care 1,839 milioane DST dobanzi nete asupra DST (alocari - disponibil).

Anul 2006

In cursul anului 2006, misiunea FMI condusa de domnul Emmanuel van der Mensbrugghe a efectuat doua vizite la Bucuresti, cu scopul de a analiza impreuna cu autoritatile romane: (i) evolutiile economice din perioada 2004-2005 si perspectivele pentru 2006, in contextul consultarii prevazute de articolul IV din Statutul FMI (in perioada 27 ianuarie-7 februarie); (ii) proiectul de buget pentru anul 2007 si evolutia indicatorilor macroeconomici (in perioada 4-10 octombrie).

In ceea ce priveste asistenta tehnica acordata de FMI in domeniul tintirii inflatiei, o echipa de experti de la FMI si Banca Cehiei s-a aflat la Bucuresti in cursul lunii februarie 2006.

De asemenea, in perioada 18-20 decembrie, domnul Jeroen Kremers, director executiv al grupei de tari1 din care Romania face parte la FMI, s-a aflat intr-o scurta vizita la Bucuresti, pentru consultari cu autoritatile romane. Domnul Kremers s-a intalnit cu Presedintele Romaniei, ministrul finantelor publice, guvernatorul BNR, reprezentanti ai sistemului bancar si ai unor organizatii nonguvernamentale (CEROPE si SOREC).

La 6 iulie 2006 s-a incheiat perioada de derulare a aranjamentului stand-by de tip preventiv aprobat de Consiliul executiv al FMI la 7 iulie 2004. In aceste conditii, relatia Romaniei cu FMI se bazeaza in special pe exercitarea de catre Fond a functiei de supraveghere, care se realizeaza prin analizarea anuala a evolutiilor si politicilor economice, monetare, fiscale si structurale in cadrul consultarilor conform Articolului IV al Statutului FMI.

In anul 2006 au fost rambursate catre FMI rate de credit in valoare de 113,6 milioane DST si s-au platit dobanzi insumand 9,2 milioane DST, din care 2,6 milioane DST dobanzi nete asupra DST (alocari - disponibil).