Economia romaneasca in epoca feudala
Feudalismul reprezinta o etapa in dezvoltarea si evolutia societatii omenesti. Caracterele generale si comune feudalismului pe plan universal se imbina cu trasaturile particulare, specifice evolutiei istorice unor tari si popoare sau grupuri de tari si popoare. Nasterea relatiilor feudale a avut ca urmare formarea unei suprastructuri feudale corespunzatoare in domeniul politic si spiritual. In plan economic proprietatea funciara feudala a constituit baza feudalismului. Paralel cu formarea proprietatii funciare feudale au luat nastere si cele doua clase sociale fundamentale: proprietarii feudali si taranimea (libera sau dependenta). Orasul medieval, centru de productie mestesugareasca si comerciala, a reprezentat un pas mai departe fat& #259; de orasul din antichitate, prin nivelul mai inalt al dezvoltarii mestesugurilor, prin reglementarea productiei de catre bresle sau corporatii, prin existenta unor variate forme de autonomie municipala, prin dezvoltarea unei culturi orasenesti. In comparatie cu Asia si Europa Apuseana, in spatiul geografic locuit de romani aparitia si dezvoltarea relatiilor feudale a cunoscut o intirziere datorita numeroaselor migratii care s-au succedat in intervalul sec. III – XIII. Orinduirea feudala pe teritoriul tarii noastre a durat din sec. VIII si pina la inceputul sec. XIX.
Migratiile si consecintele lor asupra vietii economice
Marile migratii declansate la mijlocul sec. III au avut puternice consecinte asupra teritoriilor nord-dunarene. Confruntata cu probleme militare si economice grave, conducerea Romei hotaraste abandonarea Provinciei Dacia (270 – 275). Dupa retragerea aureliana populatia daco-romana traieste in comunitati satesti, organizate in obsti teritoriale. Economia cunoaste, in noile conditii istorice, o suita de schimbari ce o vor marca pentru lunga perioada de timp. Cel mai important proces este ruralizarea vietii economice, determinat de disparitia oraselor si de efectele negative ale deselor atacuri declansate de populatiile migratoare. In acest context, activitatile economice de baza erau: agricultura pe suprafete mici, cresterea animalelor, pescuitul si vinatoarea, la acestea adaugindu-se si mestesugurile casnice care solutionau importante probleme de existenta. Incepind cu sec. IX – X viata economica devine mult mai complexa. Agricultura este practicata pe suprafete mult mai mari, fapt demonstrat de uneltele agricole descoperite in numeroase asezari (brazdarele de plug, seceri, hirlete, sapaligi). Se cultiva griu, orz, mei, bob, cinepa. Cresterea vitelor continua sa ocupe un loc important in activitatile economice nord-dunarene. Izvoarele vremii amintesc de existenta cailor in Dobrogea, de hergheliile din Banat precum si de nesfirsitele turme de oi. Pastoritul avea un caracter precumpanitor transhumant, legat de diversitatea de relief, de clima si de vegetatie a diferitelor regiuni. Numeroasele paduri, ape curgatoare si lacuri ofereau locuitorilor posibilitatea practicarii vinatorii si pescuitului. Pe linga agricultura si cresterea vitelor, in regiunile bogate in minereuri locuitorii se indeletniceau si cu extractia metalelor (aur, argint, fier) si a sarii, care au toate nume de origine latina. O dezvoltare mai insemnata a cunoscut-o extractia minereului de fier. Dovada a acestei activitati o constituie descoperirea intr-o serie de asezari din sec. X – XI a numeroase resturi materiale precum bucati de minereu de fier, lupe si zgura de fier, rezultate din operatiunea de reducere a minereului. Astfel de materiale au fost descoperite in asezarile de la Dridu, Buftea, Bucov, Ciurelu si Garvan. In sec. X populatia tarii noastre practica mestesugurile menite sa satisfaca nevoile primordiale ale oamenilor: de imbracaminte, locuinta, aparare si nevoile gospodaresti. Prelucrarea metalelor este atestata de numeroasele obiecte de fier descoperite in numeroase asezari: cutite, topoare, clesti, ciocane, foarfeci, dalti, seceri, cirlige de undita, catarame, sfredele, cuie, virfuri de sageti. Olaritul a constituit unul dintre mestesugurile importante in asezarile feudale timpurii. Ceramica lucrata cu mina este inlocuita cu cea lucrata la roata. Este de subliniat aparitia productiei locale de ceramica smaltuita. Mestesugul tesutului s-a dezvoltat datorita folosirii razboiului de tesut de tip orizontal preluat de la bizantini. Prelucrarea lemnului si a pietrei a constituit si ea o indeletnicire importanta pe teritoriul tarii noastre.
O parte din productia mestesugareasca locala era destinata schimbului. Au fost descoperite numeroase tezaure cu monede bizantine la: Cleja, Calarasi, Dolnesti si Orsova. Aceasta demonstreaza cresterea circulatiei monetare ca urmare a schimburilor comerciale interne si externe precum si dezvoltarea economica generala a societatii romanesti din sec. X – XI.
Economia romaneasca in perioada feudalismului dezvoltat
In sec. XIII – XIV societatea romaneasca cunoaste importante realizari in plan politic, economic, social si cultural. Apar primele formatiuni politice feudale incipiente de tipul cnezatelor, voievodatelor si tarilor. Treptat, acestea se vor unifica, punind bazele celor patru state feudale centralizate romanesti: Transilvania, Moldova, Muntenia si Dobrogea. Constituirea acestora s-a derulat intr-un context extern deosebit de complex determinat de: expansiunea regatului Ungariei, marea invazie tataro-mongola, decaderea Imperiului Bizantin si ascensiunea viitorului Imperiu Otoman. Au fost create institutiile statului feudal (Domnia, Sfatul Domnesc, Armata si Biserica). Formarea statelor feudale romanesti a permis si o dezvoltare ascendenta a economiei feudale. Principalele ramuri ale economiei Tarii Romanesti, Moldovei si Transilvaniei au fost agricultura, cresterea animalelor, mineritul, mestesugurile si comertul.
Agricultura.
Strainii care au vizitat cele trei tari romanesti in acea vreme au remarcat fertilitatea solului si bogatia locuitorilor in grine si animale. Dezvoltarea demografica si extinderea relatiilor comerciale au avut drept consecinta marirea suprafetelor insamintate cu cereale. Culturile de cereal3e cele mai raspindite erau cele de griu, mei, orz, secara si ovaz. Pe linga sistemul mai vechi al destelenirilor permanente, incepe sa fie folosit sistemul celor doua tarlale (asolamentul bienal). Tehnica agricola inregistreaza unele progrese ceea ce a contribuit la cresterea productivitatii muncii. Cultivarea vitei de vie continua sa fie o preocupare importanta a locuitorilor din Moldova, Tara Romaneasca si Transilvania. In regiunile de deal erau raspindite livezile de pomi fructiferi. Proprietatea agrara era dominata de marele domeniu boieresc (nobiliar), laic si ecleziastic, care era exploatat prin intermediul taranilor dependenti (rumani, vecini, iobagi). Obligati pentru lotul primit in folosinta de la proprietar sa dea dijma in produse si sa presteze mai multe zile de munca. Cresterea animalelor constituie o activitate economica deosebita deoarece vitele reprezentau si unul dintre produsele de seama al exportului. Documentele vremii mentioneaza numeroasele herghelii de cai, turme mari de vite si de oi. Feudalii realizau importante venituri din exportul vitelor. Petru Rares imprumuta principelui german Ioachim de Brandenburg suma de 100.000 de florini, rezultate din vinzarea a cca. 50.000 de boi. Domnii Tarii Romanesti percepeau de la toate stinele din tara o insemnata dare in natura numita casarit, care aducea importante venituri domniei. Albinaritul si pescuitul constituiau si ele ocupatii de seama in activitatea romanilor datorita importantei pe care o aveau in viata de toate zilele: mierea, care inlocuia zaharul, ceara, din care se faceau luminarile si pestele, unul dintre alimentele de baza ale populatiei. Ca urmare a dezvoltarii albinaritului si pescuitului cresc si cantitatile de miere, ceara si peste vindute peste hotare.
Mineritul
Tarile Romane dispuneau de importante bogatii ale subsolului care insa nu erau exploatate la nivelul posibilitatilor datorita lipsei tehnicilor si a investitiilor de capital. Extragerea fierului era modesta datorita concurentei obiectelor de import de calitate mai buna aduse din Cehia, Germania sau Polonia. Extragerea aurului si a argintului se dezvolta continuu in vechile regiuni miniere de la Baia Mare, Baia de Aries, Zlatna, Abrud si Rodna. La mina regala de la Baia Mare functionau la mijlocul sec. XVI 14 steampuri puse in miscare de forta hidraulica si 5 topitarii. Posesorii si exploatatorii de mine sint scutiti de taxele vamale pentru obiectele achizitionate din alte locuri; se admite aducerea de mineri straini si se acorda dreptul nelimitat de exploatare a minelor de aur si argint. O serie de orase miniere din Transilvania dobindesc privilegii speciale cum ar fi: dreptul de a exploata minele in regie proprie, dreptul de crismarit, dreptul de tirg saptaminal, toate acestea cu obligatia de a renova minele vechi si de a deschide altele noi. Fierul se exploata in minele de la Hunedoara, Ghelar si Rimetia. In sec. XVI – XVII dezvoltarea productiei, a mestesugurilor, a tehnicii militare a dus la cresterea exploatarii metalelor feroase si la specializarea unor regiuni care livrau fier pentru piata. Sarea se exploata atit pentru piata interna cit si pentru cea externa. Principalele ocne de sare erau la Turda, Sibiu, Dej, Rodna, Tirgoviste, Rimnic, Tg. Trotus. Cum exploatarea ocnelor constituie in general un monopol al statului veniturile ocnelor apartineau domniei. Astfel in Transilvania la mijlocul sec. XVI fiscul obtinea din exploatarea tarii peste 40.000 de florini.
Orasele si productia de marfuri
Dezvoltarea pietei interne datorita productiei mestesugaresti si a comertului a dus la cresterea centrelor urbane din Transilvania si mai tirziu a celor din Tara Romaneasca si Moldova. Cele mai infloritoare sint orasele “libere regale”, centre comerciale si mestesugaresti bine fortificate, inzestrate cu drept de auto-administrare si cu privilegii (Brasov, Cluj, Sibiu, Bistrita, Tg. Mures, Sighisoara, Medias). In Moldova si Tara Romaneasca orasele se dezvolta mai tirziu dar nu ating nivelul de urbanizare a celor din Transilvania. S-au impus, Baia, Siret, Trotus, Roman (in Moldova) si Tirgoviste, Giurgiu, Braila (in Tara Romaneasca). O mare parte a populatiei principalelor orase transilvanene era formata din mestesugari organizati in bresle. In sec. XVI numai la Cluj existau 22 de bresle si peste 50 branse mestesugaresti. Numarul mestesugarilor creste incontinuu. Dintre specialitatile nou aparute in aceasta vreme, mai importante erau: postavarii, ceasornicarii, specialistii in email, tipografii, farmacistii. Dezvoltarea productiei mestesugaresti dar si a agriculturii si a celorlalte activitati economice au creat conditiile necesare unui larg schimb comercial. Se exportau produse proprii, se practica un intens comert de tranzit, se importau produse din Europa Occidentala si Orientala. S-au dezvoltat legaturile dintre cele trei tari romanesti, s-a extins piata interna, a sporit rolul negustorului ca intermediar intre producator si consumator. Comertul intern se desfasoara prin intermediul tirgurilor, iarmaroacelor si bilciurilor organizate de diferite localitati anual, lunar si saptaminal. Transilvania era strins legata din punct de vedere economic de Tara Romaneasca si Moldova in special prin cele trei orase de frontiera: Bistrita, Brasov si Sibiu. Pozitia geografica favorabila a Brasovului a facut ca el sa participe la traficul comercial international, sa desfaca in Tara Romaneasca si Moldova nu numai produsele mestesugarilor din Transilvania dar si unele marfuri occidentale tranzitate din Orient prin Peninsula Balcanica de negustorii romani, sasi, greci si armeni. Comertul cu alte tari se desfasoara cu unele intreruperi in directiile traditionale cu Viena, Italia, Ungaria, Cehia, Polonia si Germania. Imperiul Otoman a limitat comertul extern al Moldovei si Tarii Romanesti. In dezvoltarea comertului intern au existat si o serie de obstacole cum ar fi varietatea unitatilor de masura si greutatilor: galeata, butoiul, vadra, fontul si povara. La varietatea de unitati de masura si de greutati se adauga si diversitatea monedelor in circulatie circulau bani emisi in tara si strainatate: taleri, florini, ducati, aspri, dinari, bani turcesti, poloni, austrieci] si italieni. In sec. XVI inceteaza si emisiunile monetare proprii din Moldova si Tara Romaneasca. Cauzele sint de ordin economic – lipsa argintului din tara - si dominarea de catre monedele straine.
Regimul economic al dominatiei otomane
Expansiunea Imperiului Otoman catre centrul Europei a avut efecte negative asupra existentei si evolutiei generale a Tarilor Romane. La inceputul sec. XV Dobrogea a ost integrata Imperiului Otoman. Treptat, acesta a cucerit si transformat in raiale o serie de orase-cetati ale Tarii Romanesti si Moldovei – Turnu, Giurgiu, Chilia, Braila, Cetatea Alba si Tighina. Treptat, Moldova si Tara Romaneasca intrau in sfera de influenta a otomanilor. Regimul dominatiei otomane cuprindea, pe linga plata tributului un lung si variat sir de prestatiuni deosebite, atit prin natura cit si prin beneficiarii lor. Haraciul a fost principala obligatie a Tarii Romanesti si Moldovei. Haraciul Tarii Romanesti porneste de la aproximativ 10.000 de galbeni in sec. XV pentru ca apoi, in sec. XVI sa creasca vertiginos si astfel, la 1524 ajunge la 24.000 de galbeni, in 1567 la cca. 65.000 de galbeni si, probabil, la 155.000 in 1593. Acesta este punctul maxim atins de haraciul Tarii Romanesti in tot cursul vremii cit a fost platit. Haraciul Moldovei porneste in 1456 de la 2.000, in 1527 ajunge la 10.000 de galbeni, iar in 1593 ajunge la 65.000 de galbeni. Alaturi de plata haraciului – obligatie de stat cu caracter de stricta periodicitate – se impun si contributii banesti extraordinare mergind tot in folosul Imperiului si determinate de nevoile lui militare.
Peschesurile la fel de vechi ca si haraciul sint daruri in bani si natura fata de sultan si fata de un grup tot mai larg de dregatori otomani. Stiri sigure din a doua jumatate a sec. XVI arata constant ca valoarea peschesurilor este egala cu cea a haraciului. Treptat, ocuparea tronurilor in Moldova si Tara Romaneasca se va face prin cumpararea acestora in urma unui adevarat mezat. Petru Rares platea aproape 150.000 de galbeni pentru cumpararea tronului, iar Petru Cercel platea 1.160.000 de galbeni. In perioada 1581 – 1590, cheltuielile anuale ale Tarii Romanesti fata de Poarta se ridicau la 650.000 de galbeni, suma reprezentind valoarea a 1275 de sate, calculata la pretul mediu de vinzare a satelor din acea vreme. Alaturi de aceste enorme plati in bani trebuie sa adaugam prestatiile in natura si in munca precum si prejudiciile izvorite din comertul de monopol. Un document din 1587 arata ca domnul Moldovei Petru Schiopul trimitea 3.000 de care si 15.000 de salahori pentru a ridica “pe cheltuiala sa” cetatea Oceakov distrusa de cazaci. Un raport din aceasta vreme al raguzanului Ioan de Marini Poli vorbeste de asemenea despre “grinele fara de numar, animale si alte provizii” care se iau in fiecare an de catre turci.
Monopolul comercial
Legaturile comerciale cu lumea turceasca – anterioare epocii de aservire si dezvoltindu-se paralel cu intensificarea relatiilor politice – se transformau in insasi esenta lor, tocmai o consecinta a subordonarii celor doua tari. Extinsa asupra principalelor produse ale economiilor celor doua tari si putind merge pina la interdictia totala a exportului in alte directii decit aceea a Imperiului, monopolul comercial al Portii se realiza pe mai multe cai.
Mai intii sint livrarile prin intermediul statului, care face oficiul de colector. Sint trimise, la cererea sultanului, importante cantitati de cereale, cai si oi.
A doua cale era aceea prin care statul avea doar misiunea de a organiza si supraveghea transporturile care erau insotite de stapinii produselor ce urmau sa fie vindute.
Cea de-a treia modalitate – care va cunoaste si cea mai larga folosire – este aceea a cumpararii directe de la producator, cu concursul statului de catre negustorii veniti din Imperiu. Numeroase documente ale sec. XVI si XVII mentioneaza ca Moldova, Tara Romaneasca si Transilvania erau “trei mari, bogate si vesnice camari care aduc provizii Constantinopolului: grine de tot felul, animale, brinzeturi, unt, miere si fructe de vara si iarna”. “Chelarul imparatiei” se vor numi Tarile Romane in mod oficial abia intr-o epoca mai tirzie; in realitate, insa, ele sint acest chelar inca din a doua jumatate a sec. XVI. Regimul economic al dominatiei otomane, asa cum se constituie el in a doua jumatate a sec. XVI, are o importanta deosebita pentru dezvoltarea ulterioara a societatii romanesti. Rolul sau est e unul negativ, de frinare a dezvoltarii economice a Tarilor Romane. O analiza atenta a comertului romano-otoman arata ca Tarile Romane, desi beneficiau de o piata importanta si sigura pentru produsele lor, aveau pierderi din cauza preturilor mai mici impuse de negustorii turci. Desi, in anumite perioade, exportul romanesc a inregistrat beneficii, ele nu s-au investit in economia romaneasca, deoarece s-au intors in capitala otomana sub forma contributiilor financiare anuale sau trienale impuse Moldovei si Tarii Romanesti. Transilvania, care a avut obligatii financiare catre Poarta mult mai reduse decit Moldova si Tara Romaneasca, mentinindu-si legaturile economice cu Europa Centrala, a avut mai putin de suferit de pe urma intrarii economiei sale in orbita celei otomane.
Regimul turco-fanariot
Dupa Dimitrie Cantemir (1711) in Moldova si Serban Cantacuzino (1716) in Tara Romaneasca, Imperiul Otoman instaureaza un nou regim politic, cunoscut sub numele de regimul turco-fanariot, care a durat pina in 1821. Pe plan politic si economic perioada noului regim inseamna un nou regres. Domnii sint numiti direct de la Istanbul. Cresc cuantumul si numarul contributiilor, prestatiilor si darurilor catre puterea suzerana si feluritii ei domnitori. Pierderile teritoriale se succed: Poarta transforma Hotinul in raia (1713), cedeaza Austriei nordul Moldovei (1775), iar Rusiei partea de rasarit dintre Prut si Nistru (1812). Temporar (1718-1739) si Oltenia este anexata de austrieci. In intervalul 1711 – 1812 au loc intre Turcia, pe de o parte, Rusia si Austria de cealalta parte sase razboaie cu o durata de aproximativ 23 de ani si care s-au desfasurat in cea mai mare parte si pe teritoriul Moldovei si Tarii Romanesti. Aparatori fideli ai intereselor otomane, domnii fanarioti promoveaza o politica de spoliere a resurselor economice ale Principatelor, axindu-se pe o fiscalitate extrem de ridicata, ce dezorganizeaza finantele si nu permite acumularea de capital in pofida facilitatilor comerciale detinute de Principate in 1774. Cele mai cunoscute reforme promovate de domnii fanarioti in sec. XVIII au fost cele ale lui Constantin Mavrocordat si au vizat administratia (hotarindu-se ca functionarii sa primeasca leafa de la stat), finantele (prin unificarea darilor intr-un impozit unic platit de contribuabil in patru transe pe an) si justitia (prin crearea unor instante in judete si tinuturi). In plan social reforma promovata de Constantin Mavrocordat a acordat taranilor dreptul de a se rascumpara din starea de serbie, platind boierului 10 taleri de persoana. Deoarece libertatea nu a fost insotita de improprietarirea taranului cu pamint, iar orasul slab dezvoltat economic nu solicita mina de lucru, reforma nu a modernizat economia in directia urbanizarii, limitindu-se in a-l transforma pe taran din serb in clacas. Reforme economice si juridice cu efecte in plan economic au mai promovat Alexandru Ipsilanti, Alexandru Moruzzi si Ion Caragea. Dupa pacea de la Kuciuk-Kainargi, comertul romanesc reintra in circuitul international, productia de cereale se mareste prin marirea suprafetelor cultivate, dar cresc si obligatiile in munca ale clacasilor, ca si tendinta marii boierimi de a deposeda de pamint taranimea libera. Marind productia agricola prin mijloace extinse si nesprijinind politica unor domni precum Grigore III Ghica de infiintare de manufacturi, marea boierime isi arata limitele in privinta promovarii economiei moderne. In Principatele Romane modernizarea a fost promovata de boierimea mica si mijlocie, care era lipsita de putere politica si avea mijloace materiale, indeosebi financiare, limitate.
Economia Transilvaniei si Banatului in sec. XVIII
Ocupata de habsburgi in 1691 si recunoscuta de Imperiul Otoman in 1699, provincia romaneasca intracarpatica cunoaste un proces de dezvoltare economica, indeosebi dupa ce Maria Tereza pierde Silezia. Statul austriac transforma in 1715 zona muntilor Apuseni in domeniu de stat, anulind unele privilegii ale localnicilor si marindu-le dijma in munca. Agricultura continua sa reprezinte principala ramura economica, pamintul fiind lucrat prin intermediul taranilor iobagi si al jelerilor. Cerealele transilvanene sint apreciate atit pe piata Imperiului, cit si in strainatate. Comertul, mai ales ce extern, continua sa fie un sector important, a carui pondere in Europa Centrale este in crestere. Schimburile comerciale cu Principatele se mentin la cote ridicate, iar prosperitatea companiilor comerciale din Brasov si Sibiu demonstreaza cu prisosinta acest fapt. Transilvania si Banatul au cunoscut mult mai devreme efectele pozitive ale procesului de modernizare in plan economic in comparatie cu Moldova si Tara Romaneasca. In Banat, administratia austriaca a promovat ample lucrari de imbunatatiri funciare, reducind zonele mlastinoase, a marit populatia prin colonizari, a exploatat intens bogatiile subsolului, a dezvoltat agricultura, unde au fost introduse noi culturi (tutun, orez, porumb). Dezvoltarea metalurgiei a condus in 1769 la aparitia la Resita a primelor ateliere metalurgice, dupa ce, in 1754, la Toplita se infiintase un cuptor de prelucrat minereu de fier.
