Economia Romaniei intre 1859 si 1877 – Agricultura, Industria, Problemele financiare si monetare, Comertul intern si extern
Intreaga istorie moderna a Romaniei se dezvolta sub semnul Revolutiei de la 1848. Perioada de pina la 1878 este perioada revolu& #355;iei neintrerupte, in cuprinsul careia s-a constituit statul roman modern, s-a infaptuit o uriasa opera reformatoare, de transformare a structurilor, s-a cucerit independenta. Dezvoltarea nu s-a realizat liniar, fara obstacole; perioada este extrem de contradictorie. Tarile Romane si-au dobindit un nou statut juridic international, si-au modificat regimul politic interior. Infaptuirile materiale nu sint spectaculoase: societatea romaneasca nu a avut acum ragazul pentru a-si desavirsi structurile moderne. Au fost create doar conditiile favorabile, prin intermediul unei legislatii reformatoare extinse asupra tuturor sectoarelor, care a inlaturat formele vechi, perimate.
Agricultura
Acumularile in domeniul agrar sporesc dupa 1848. Agricultura ramine in continuare sectorul preponderent al economiei; in cuprinsul acesteia, in anul 1860, lucra 92% din populatia care se cifra la 2.218.638 suflete. Productia creste si in legatura cu exportul rentabil pe pietele europene. Arendasia practicata de o categorie specializata se extinde. Legarea tot mai deplina a mosiilor de nevoile pietei isi gaseste expresia si in extinderea cresterii animalelor, in intensificarea procesului de prelucrare industriala a produselor agricole. Preocuparile in directia utilizarii metodelor moderne se generalizeaza. O activitate deosebita in acest sens desfasoara I. Ionescu de la Brad, PS Aurelian si Leon Filipescu. Se infiinteaza Scoala generala de agricultura si silvicultura de la Herastrau, scolile de agricultura de la Iasi si Craiova pregatesc specialisti cu calificare corespunzatoare. Romania participa la primele expozitii agricole internationale. Infaptuirea Unirii Principatelor Romane la 1859 a creat conditii pentru infaptuirea unei reforme agrare. La 2/14 mai 1864 Alexandru Ioan Cuza a promulgat reforma care dadea problemei agrare o rezolvare in acord cu pozitia si interesele burgheze si care, cu toate limitele sale firesti, corespundea in mai mare masura nevoilor taranilor si intereselor economice, sociale si politice ale tarii. In conformitate cu dispozitiile legii au fost impropietariti 408.119 tarani, iar 59.721 au primit numai locuri de case. Improprietarirea s-a facut pe 1.766.258 ha. Suprafata de pamint a fost atribuita dupa numarul de vite, in raport cu care era apreciata impartirea taranilor in cele trei categorii: fruntasi, mijlocasi si codasi. Legea din 1864 – care desfiinta relatiile servile, recunostea libertatea proprietatii si a taranilor in schimbul unei insemnate despagubiri – prezinta o importanta deosebita pentru dezvoltarea ulterioara a societatii romanesti pe calea capitalista. Desfiintarea iobagiei si improprietarirea taranilor a creat piata interna pentru capitalism, inclusiv cea a fortei de munca, a permis extinderea relatiilor capitaliste in agricultura, a favorizat generalizarea muncii salariate, a grabit procesul de diferentiere a taranilor.
Proprietatea a fost consacrata sacra si inviolabila prin intermediul Constitutiei din 1866. Definind relatiile servile, legea a mentinut marea proprietate funciara. In timp ce marea proprietate detinea 6.023.744 ha., taranii stapineau doar 3.141.721 ha. In 1866 este votata legea pentru tocmeli de lucrari agricole si pentru executarea lor, modificata in 1872. Transformarile din agricultura au determinat o serie de modificari atit in privinta inventarului tehnic, prin introducerea unor masini moderne, cit si prin folosirea unor seminte cu performante ridicate. Cu toate acestea, in agricultura existau numai 156 de masini de treierat si 150 de locomobile cu aburi.
Cresterea animalelor continua sa fie o activitate importanta deoarece vitele mari erau folosite de tarani atit pentru munca cimpului cit si in alimentatie, cornutele mici erau o sursa de alimente si materie prima pentru industria casnica. O statistica din 1860 arata ca in Principate erau 500.000 de cai, 2.700.000 de bovine, 4.480.000 de oi si 1.100.000 de porcine.
Productia agricola de baza, cea de cereale, a sporit datorita randamentului la hectar ajungind la 1.700.000 t. Productia medie la hectar era inca scazuta, ea situindu-se la 750 kg. griu si 800 kg. porumb.
In provinciile romanesti de sub ocupatie straina, directiile si tendintele evolutiei agricole au fost in general asemanatoare: sporirea suprafetelor arabile, a randamentelor la hectar si a productiei totale. Pe primul plan in Transilvania, Banat, Bucovina si Basarabia s-a situat productia de cereale. In Transilvania in perioada 1869-1871 se obtine o cantitate de 1,3 milioane tone.
Industria
Dificultatile intimpinate, ca limitele in cuprinsul carora s-au inscris realizarile, au reprezentat tot atitea pledoarii in favoarea inlaturarii piedicilor interne si a cistigarii independentei, singura in masura sa ingaduie o dezvoltare in acord cu interesele sociale si nationale. Din cele 12.867 stabilimente industriale inregistrate in 1863, 7849 au fost intemeiate in perioada 1850-1863. Marea majoritate erau ateliere ale micii productii mestesugaresti, doar 51 apartinind industriei mari masiniste. Numarul acestora a sporit la 136 in 1878 si apartineau ramurilor textila, alimentara (mari cu abur, fabrici de bere, alcool, conserve), cherestea, sapun. O dezvoltare mai larga cunoaste industria extractiva si de prelucrare a petrolului. Productia a crescut de la 1190 t in 1863 la 15.100 t in 1877, numarul rafinariilor era de 20 in 1878. Legislatia economica adoptata a urmarit extinderea procesului de dezvoltare industriala. In acest sens, au fost adoptate: Legea patentelor (1863), Legea pentru infiintarea Camerelor de Comert si Industrie (1864).
In Transilvania continua sa se dezvolte mineritul, se infiinteaza in 1854 Societatea STEG, in 1855 Societatea economica a uzinelor de fier din Transilvania si Banat si Societatea pentru exploatarea minelor si topitoriilor din Brasov. Industria metalurgica si siderurgica progreseaza ca urmare a intereselor statului si a patrunderii capitalului strain.
Dezvoltarea agriculturii si industriei a impus crearea unui sistem de comunicatii necesar consolidarii pietei nationale si integrarii in circuitul economic european a Romaniei. S-a urmarit modernizarea principalelor drumuri care strabateau Moldova si Tara Romaneasca, asigurind legaturile si cu tarile vecine. S-au elaborat numeroase proiecte pentru construirea de cai ferate. In 1867 a fost incheiata o conventie intre Romania si capitalistii englezi John Barcaly si John Harriforth pentru construirea caii ferate Bucuresti-giurgiu. Linia a fost data in exploatare in 1869. In 1871 sint construite tronsoanele de cale ferata Itcani-Roman, Pascani-Iasi si Veresti-Botosani. Pentru construirea retelei feroviare Roman-Tecuci, Galati-Tecuci-Birlad, Braila-Buzau, Ploiesti-Bucuresti-Pitesti-Craiova-Virciorana in lungime de 914 km., s-a apelat la consortiul german condus de Strausberg. Acesta a falimentat, producind mari pierderi statului roman. Reteaua de cai ferate planificata a fost totusi realizata in 1874. In anii care au urmat au mai fost construite caile ferate Iasi-Ungheni, Ploiesti-Predeal si Adjud-Tg. Ocna. In 1878 reteaua de cai ferate din Romania numara 1300 km. In Transilvania existau in aceeasi perioada peste 500 km. de cale ferata. In 1860 se incheie conventii telegrafice intre Romania si statele limitrofe, asigurindu-se legaturi constante si rapide intre provinciile romanesti si statele vecine.
Comertul intern si extern
Romania participa la expozitiile universale de la Paris (1867) si Viena (1873). Exportul masiv de cereale si materii prime a determinat ca in perioada 1864-1867 balanta comerciala sa fie excedentara. Crizele economice din anii 1873 si 1877 au avut efecte si asupra comertului romanesc. Pentru favorizarea exportului de cereale, statul roman a scazut taxa de la 5% (1860) la 1% (1868). Taxa vamala asupra importului era de 7,5%, mai mica decit cea stabilita de Imperiul Otoman. Tentativa din 1874 de a stabili un regim protectionist s-a lovit atit de impotrivirea interna a conservatorilor cit si de reactia externa a puterilor europene. In iulie 1875 Romania incheie conventia comerciala cu Austro-Ungaria, care intra in vigoare in 1876 si dureaza pina in 1886. Au mai fost incheiate in aceasta perioada conventii si aranjamente comerciale cu Rusia, Franta, Italia, Anglia, Elvetia, Olanda si Germania.
Problemele financiare si monetare
In programele revolutiei de la 1848, crearea unui sistem modern de credit, infiintarea unei banci nationale erau prezentate drept elemente indispensabile procesului dezvoltarii. Circulatia pe piata romaneasca a unui insemnat numar de monede (70), cu valori diferite, lipsa unei monede nationale si a unui sistem de credit duceau la proliferarea camatariei, incompatibila cu dezvoltarea moderna, capitalista.
In 1856 in fiinta Banca Nationala a Moldovei, care a dat faliment la 1857. In 1864 se pun bazele Casei de Depuneri si Consemnatiuni, care a reprezentat un pas important pe calea constituirii unui sistem autohton de credit. Legea pentru infiintarea unui sistem monetar si pentru fabricarea monedelor nationale (1867) pune bazele noului sistem monetar national care a intrat in vigoare in 1868. Moneda nationala devine leul. Leul este divizat in 100 de bani si se intemeiaza pe bimetalism – aur si argint. Leul avea greutatea in aur de 0,3226 g cu titlul 900 iar in argint 5 g cu titlul 835.potrivit legii urmau a fi puse in circulatie monezi de aur de 5,10 si 20 lei de argint de50 bani, 1 leu si 2 lei. Moneda marunta era confectionata din arama in valori de 1, 2, 5 si 10 bani. Un leu vechi echivala cu 0,37 bani noi, iar leul nou se schimba pe 2,7 lei vechi.
Adaptind sistemul bimetalist, bazat pe aur si argint si datele tehnice similare francului francez nou se schimba pe 2,7 lei vechi.
Adaptind sistemul bimetalist, bazat pe aur si argint si datele tehnice similare francului francez, Romania isi alinia moneda la sistemul monetar al Uniunii Monetare Latine, din care faceau parte Franta, Italia, Belgia si Elvetia, legea permitind circulatia in Romania a monedelor tarilor respective.
Adaptarea sistemului monetar national a favorizat si dezvoltarea unui sistem eficient de credite. In 1876 existau in Romania 18 institutii de credit: Societatea de credit funciar roman din Bucuresti (1873), Creditul funciar rural ca si Societatea de credit urban au oferit credite mult mai avantajoase pentru tranzactiile comerciale. In Transilvania, Banat si Bucovina institutiile de credit apartineau sasilor si maghiarilor.
Directii de dezvoltare in Romania dupa cucerirea independentei de stat si pina la primul razboi mondial (1878 - 1914).
Politica industriala
Un rol important in dimensionarea acestui proces l-a avut politica industriala. Din acest punct de vedere perioada studiata a inregistrat doua etape distincte.:
-pina la jumatatea deceniului 9 – politica liberului schimb
-politica protectionista
Politica liberului schimb
In Romania ea s-a concretizat prin incheierea unei prime conventii comerciale cu Austro-Ungaria in 1875 si pusa in aplicare in anul urmator pentru o perioada de ani 1876 – 1886.
Ceea ce a fost insa grav in cazul Romaniei a fost influenta nefasta a conventiei asupra sectorului industrial. Conform principiilor acestei conventii, patrunderea nestingherita a produselor industriale austro-ungare pe piata romaneasca a determinat o ingustare a acesteia, constituindu-se intr-un factor de blocare a demarajului industrial. Intreprinderi industriale create au mari dificultati in activitatea lor, iar unele dintre ele isi inchid chiar portile.
In aceste conditii se produce o reactie deosebita a burgheziei industriale, aflata inca la inceputurile formarii sale. Congresul de la Iasi din 1884 a cerut clar renuntarea la liberul schimb, ca fiind o politica nefavorabila intereselor romanesti.
In acelasi timp, pe alt plan, nici exportul romanesc de cereale si alte produse agricole (animaliere) nu avea conditii mai bune de desfacere pe piata austro-ungara, datorita atitudinii marilor producatori agricoli (mosierii maghiari) din imperiu.
In aceste conditii, conventia nu mai este reinnoita, incheindu-se astfel etapa liberului schimb.
Politica protectionista
Anul 1886 este nu numai anul nereinnoirii conventiei comerciale romano-austro-ungare, cat si al adoptarii unei politici economice protectioniste. Protectionismul era opus liberului schimb, apararea pietei interne de patrunderea marfurilor straine, constituia o conditie indispensabila prin care se putea trece la crearea unei industrii proprii.
Chiar in anul 1886, guvernul roman adopta primul tarif general protectionist (modificat in 1891 si 1893). Trebuie subliniat ca din punct de vedere strict al protectionismului vamal, acest tarif aplica, pentru un numar de 600 de articole, un nivel moderat al taxelor vamale. El apara ramurile industriale (usoara, alimentara) care isi aveau baza de materii prime in tara.
Totusi el a avut o importanta deosebita. In primul rind, a asigurat o aparare mai consecventa si completa a pietii interne, in al doilea rind a asigurat o baza mai echitabila, mai favorabila a intereselor romanesti, in incheierea unor conventii comerciale cu diferite state. De asemeni, nu este lipsit de importanta si de faptul ca taxele vamale s-au constituit intr-o suma de venituri pentru bugetul statului.
Dupa 1900, se simte nevoia datorita diversificarii structurii industriale unei noi reglementari a regimului vamal care sa creeze un cadru si mai favorabil dezvoltarii industriei. Ca urmare, in 1904 este adoptat un nou tarif general (pus in aplicare dupa 1906), cunoscut sub numele de tariful Costinescu.
De aceasta data, nivelul protectiei vamale este mai ridicat (10 –25% ad valoare).
La adapostul acestei masuri menite a crea o bariera vamala eficienta, au fost adoptate o serie de masuri de politica industriala menite a stimula infiintarea de intreprinderi industriale.
Unele masuri pe aceasta linie fusesera luate chiar inainte si in timpul liberului schimb (1873 prima lege de incurajarea industriei), apoi in 1881, 1884-1885, dar ele vizau doar anumite ramuri (zahar, pielarie, hirtie).
De aceasta data este vorba de masuri vizind ansamblul industriei. Astfel, chiar in anul urmator adoptarii tarifului vamal din 1886, se adopta prima lege cu caracter general: Masuri generale pentru a veni in ajutorul industriei nationale. Adoptata in unanimitate de ambele Camere ale Parlamentului (Camera Deputatilor si Senat), legea din 1887 a urmarit doua directii principale:
Dimensiunea intreprinderilor infiintate, prin impunerea unei conditii minime de capital 50.000 lei si de un numar de angajati (25 lucratori);
Crearea unei forte de munca romanesti calificate prin conditia sa in termen de cinci ani, doua treimi din angajati sa fie cetateni romani si cu calificare profesionala.
La aceasta se adauga si scopul implicit, anume cel de a crea intreprinderi cu dotare tehnica moderna.
Daca se indeplineau aceste conditii se acorda o gama larga de avantaje: de la acordarea suprafetei de pamint (5 ha) pentru construirea intreprinderilor, pina la reduceri de taxe vamale la importul de utilaje si masini necesare intreprinderii, de tarife de transport pe caile ferate. De asemeni, se acordau si scutiri de impozite pe o perioada de 15 ani.
In contextul general-economic al perioadei conditiile cuprinse in aceasta lege (mai ales cea de capital) a favorizat net capitalul strain si ceea ce am putea numi industria “mare”. Ea s-a aflat in vigoare 25 de ani.
In conditiile modificarii, pe plan economico-social, in anul 1912 se adopta o noua masura legislativa de aceeasi anvergura.
Mai intii se renunta la conditia de capital, introducindu-se conditii minime pentru industria mare: utilizarea unei masini cu o putere de 5 CP si 20 salariati in intreprindere. In al doilea rind, legea a avut o sfera de cuprindere mai mare, caci are in vedere si sectorul micii productii sau chiar a productiei mestesugaresti. Astfel, erau incurajati meseriasii care aveau minimum patru salariati (era o dimensiune mare a atelierelor mestesugaresti din Romania), sau cooperativele de meseriasi cu un capital minim de 2000 lei (destul de ridicat) sau 20 salariati. In al treilea rind, avantajele erau diferentiate dupa felul materiei prime utilizate: pe o perioada de 30 de ani, daca erau materii prime din tara si 21 de ani daca erau din import.
Avantajele erau, in general, asemanatoare cu cele din 1887. Singurele elemente noi constau in inlocuirea importului de catre stat cu un impozit, dealtfel minim, asupra beneficiilor intreprinderii (2-5%), precum o prioritate pe care o aveau intreprinderile incurajate la comenzile statului, chiar daca preturile acestora erau mai mari (pina la 5%) fata de marfurile similare straine.
De subliniat, ca toate aceste masuri legislative de incurajare industriala au stimulat industria prelucratoare, caci industria extractiva s-a aflat sub incidenta altor reglementari. Este vorba, in primul rind, despre Legea minelor (1895), prin care bogatiile subsolului apartineau statului, cu o singura exceptie – petrolul. In acest fel, statul nu a avut vreun rol asupra controlului exploatarii acestei bogatii a subsolului, primind doar o redeventa de 4% din beneficiul intreprinderii, astfel ca patrunderea capitalului strain s-a produs nestingherita.
