Economia Romaniei in primul razboi mondial
In primii doi ani (1914-1916) Romania a pastrat o atitudine de neutralitate armata. Tara noastra a intrat in razboi la 15/28 august 1916, de partea Antantei, care ii recunostea revendicarile nationale legitime. Participarea ei a durat pina la incheierea razboiului, produsa la 11 noiembrie 1918, cind Germania a semnat armistitiul. In functie de aceasta evolutie vom examina, in cele ce urmeaza evolutia economica a tarii noastre intre 1914 si 1918.
Economia Romaniei in perioada neutralitatii (1914-1916)
Desi s-a mentinut neutra in primii doi ani, Romania a resimtit, de la inceput, o puternica influenta a starii de razboi asupra vietii sale economice. Legaturile economice normale cu alte state au fost perturbate, sau intrerupte, ceea ce a avut multiple repercursiuni asupra tuturor ramurilor de activitate. Pe de alta parte, Romania nu putea ramine indiferenta sau inactiva fata de perspectiva iminenta a intrarii in razboi pentru infaptuirea idealului national, ci trebuia sa ia anumite masuri de pregatire si in domeniul economic.
In industrie, ramurile care isi exportau produsele – cum erau industria moraritului, industria petrolului si industria forestiera – au fost rupte de pietele de desfacere, si, ca urmare, au trebuit sa-si reduca productia, concediind si o parte din personal. Ramurile ce importau materia prima o obtinea acum cu greu sau nu mai puteau sa o obtina. In ceea ce priveste masinile, utilajele si piesele de schimb pe care toate industriile le adusesera din afara, acestea nu mai puteau fi aduse din import, datorita restrictiilor si intreruperii cailor de comunicatii provocate de razboi. In aceste conditii preturile la aceste produse – aflate in stocuri – au inceput sa creasca vertiginos. Treptat lipsa respectivelor produse s-a accentuat.
In ceea ce priveste pregatirea tarii pentru razboi, intreruperea legaturilor cu exteriorul crea mari greutati, deoarece Romaniei ii lipseau o gramada de ramuri cheie ale industriei care sa produca pentru aparare. Pentru fabricarea unor materiale de razboi existau in tara doar trei intreprinderi specializate: Arsenalul armatei, Pirotehnica Cotroceni si Pulberia Dudesti, dar care nu aveau o dotare tehnica moderna si nici o productie suficienta. Inzestrarea armatei – dupa cum s-a constatat printr-o revizie generala facuta de oficialitati in august-decembrie 1914 – nu era indestulatoare, nu numai in ce priveste mijloacele moderne de lupta (avioane, artilerie grea, artilerie de munte), ci si cele “clasice”, cum erau pustile, mitralierele, tunurile si munitia pentru ele.
Procurarea din import a celor necesare era extrem de anevoioasa, daca chiar nu imposibila. De aceea, dupa cum recunosteau chiar si oficialitatile, “Romania nu era in masura… sa duca un razboi de lunga durata” cum se arata, pe zi ce trecea, razboiul afle in curs.
In situatia existenta guvernul a luat masurile pe care le-a crezut posibile in aceste conditii. In aprilie 1915 a fost creata “Comisia tehnica industriala”, avind ca sarcina sa plaseze comenzi pentru armata in industriile existente. Comisia avea un caracter consultativ. In noiembrie 1915 ea a fost inlocuita cu “Directia generala a munitiilor”, creata ca organ de decizie in Ministerul de razboi. In fruntea ei a fost numit inginerul Anghel Saligny, profesor la Scoala Politehnica.
Conform programului minimal intocmit, urmau sa se produca in tara 30% din materialele necesare armatei (ceea ce nu s-a reusit). Restul se preconiza sa fie acoperit din import. Dar, atita vreme cit Romania raminea neutra, importul se lovea de greutati insurmontabile. N-au lipsit, din pacate, nici cazuri in care o serie de industriasi se aratau interesati mai ales in incasarea banilor pentru comenzi si mai putin de calitatea livrarilor.
Din toate ceste motive, pregatirea materiala a armatei romane lasa de dorit. De aceea, in prima faza a razboiului – in campania anului 1916 – ea va suferi grele infringeri, in ciuda eroismului de care a dat dovada. La aceasta a contribuit insa si faptul ca aliatii nu si-au indeplinit obligatia de a declansa – odata cu intrarea noastra in razboi – ofensive pe frontul rusesc si pe cel de la Salonic.
Pentru agricultura problema principala in perioada neutralitatii a fost desfacerea produselor agricole pe pietele externe. Relatiile de productie au ramas neschimbate. Ca atare, preocuparea statului a fost aceea de a lua o serie de masuri menite sa inlesneasca comertul exterior de produse agricole.
Comertul exterior al Romaniei in anii neutralitatii a intimpinat mari greutati si piedici, mai ales dupa ce Turcia a inchis – in septembrie 1914 – strimtorile. Comertul nostru pe cale maritima era astfel total strangulat. In plus, am fost nevoiti sa vindem, in 1915, peste trei sferturi din produse in tarile Puterilor Centrale.
Regimul comertului exterior al Romaniei a fost modificat in citeva rinduri, ajungindu-se, pina la urma, la stabilirea unor taxe de export platibile in aur (la porumb, faina de porumb si fasole).
Pentru a-i feri pe exportatorii romani de pierderi, guvernul Romaniei a infiintat in octombrie 1915 “Comisiunea centrala pentru vinzarea si exportul cerealelor si derivatelor”. Comisia avea atributii cu caracter de monopol de stat. Ea stabilea cantitatile necesare consumului intern, preturi maximale in interior si preturi minimale la export. Exportul de cereale se putea face numai prin intermediul comisiei. In felul acesta exportatorii romani de cereale reuseau sa faca front comun impotriva organismelor similare ce luasera fiinta in Germania, Austria si Ungaria si care cautau sa cumpere produsele agricole romanesti la preturi cit mai mici. Tratind centralizat prin intermediul comisiei, exportatorii romani evitau acest pericol. Au fost incheiate, in aceste conditii, doua contracte generale pentru vinzari de cereale catre Puterile Centrale si unul cu Anglia. Acesta din urma a avut insa ca scop impiedicarea aprovizionarii inamicului, cerealele cumparate de englezi neavind pe unde sa fie transportate.
Alte doua organisme de acelasi tip au mai fost “Comisia pentru exportul vinului” si “Comisia pentru import”, aceasta din urma avind ca sarcina sa procure materiale deficitare prin import in compensatie.
Exportul de petrol a scazut simtitor, datorita reducerii productiei. Germania exercita presiuni sa-i vindem petrol; s-a incheiat chiar o conventie prin care, pentru fiecare vagon de benzina, Germania se angaja sa livreze un vagon cu munitii sau cu medicamente.
In ansamblu, intre 1913 si 1915, volumul fizic al exportului romanesc a scazut de peste 3 ori, iar al importului de aproape 5 ori. Valoric, insa, el a crescut, datorita umflarii preturilor, provocata de conjunctura de razboi.
In comertul interior, datorita reducerii importului si a prioritatii acordate productiei pentru nevoi militare, o serie de produse industriale a inceput sa se gaseasca mai greu si sa fie vinduta la preturi de specula. Cererea mare de produse agricole peste granita genera o tendinta de stocare si de crestere a preturilor si pe piata interna.
In aceasta situatie, la 24 noiembrie 1914 a fost adoptata o lege a masurilor exceptionale, in virtutea careia – din aprilie 1915 – au inceput sa fie stabilite preturi maximale – la articolele de prima necesitate. Cum insa aceste preturi erau revizuite periodic, cu care prilej erau de regula majorate, efectul acestei masuri a fost foarte redus, neputind impiedica scumpirea traiului, scumpire resimtita cel mai greu de masele muncitoare ale populatiei.
Finantele. In anii neutralitatii bugetul a avut inca un caracter excedentar. Se remarca totusi, o crestere a presiunii fiscale. S-au contractat de catre stat si imprumuturi interne de la B.N.R. (in suma totala de 400 milioane lei), precum si unele imprumuturi secrete (in Anglia si Italia) pentru armament.
Circulatia monetara a crescut de peste trei ori din 1913 pina in 1916 (de la 437 milioane lei la 1452 milioane lei). Fara sa fie inca inflatie, o crestere atit de mare intr-un interval atit de scurt anunta, totusi inceputul unui proces inflationist ce avea sa se amplifice in anii urmatori.
Economia Romaniei in perioada participarii la Primul Razboi Mondial (1916 – 1918)
La 15/28 august 1916 armata romana trece Carpatii in Transilvania, dupa ce in ziua precedenta Romania declarase razboi Austro-Ungariei. Intimpinata cu bucurie de populatie, ea inainteaza timp de o luna de zile, dupa care, sub presiunea fortelor inamice, intarite cu 40 de divizii aduse de pe frontul de vest, este nevoita sa se retraga dind batalii succesive. Ofensiva inamica a putut fi oprita numai la portile Moldovei, pe linia Galati – Namoloasa – Focsani. Partea de sud a tarii (Oltenia, Muntenia, Dobrogea) – reprezentind circa doua treimi din teritoriul ei – a cazut sub ocupatia Puterilor Centrale. Guvernul, administratia si o parte din populatia civila s-au refugiat in Moldova, unde a fost organizata rezistenta nationala impotriva invadatorilor, care planuiau sa desfiinteze Romania ca stat. Refacindu-si potentialul in citeva luni, primind si sprijin din partea aliatilor, armata romana a inscris in istoria patriei stralucitele victorii din vara anului 1917 de la Marasti, Marasesti si Oituz. Planurile Puterilor Centrale au fost astfel zadarnicite.
Tinind seama de evolutia politico-militara prezentata pe scurt mai sus, vom examina pe rind situatia economica din teritoriul ocupat si din teritoriul liber (Moldova).
Teritoriul vremelnic ocupat a fost supus de cotropitori unui jaf vast si sistematic, sprijinit pe un regim de teroare impotriva populatiei, care nu putea fi decit ostila ocupantilor. Ei au instalat o “Administratie militara in Romania”, condusa de un guvernator militar. In cadrul acestei administratii a fost creat “statul major economic” (“Wirtschaftstaab”) organizat pe sectii – dupa resursele principale existente aici – si care avea ca sarcina “sa ingrijeasca din rasputeri de a se ridica (citeste: jefui – n.n.) din Romania tot ceea ce putea fi ridicat”. Aceasta politica a fost tradusa in practica cu toata energia in timpul celor 708 zile (aproape doi ani) cit a durat regimul de ocupatie.
In domeniul industriei au fost jefuite masinile si utilajele din unele ramuri si trimise in Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria si Turcia. Cantitatea totala s-a cifrat la aproape 60.000 de tone. Puterile Centrale isi dezvaluiau astfel, inca o data, ostilitatea fata de dezvoltarea industriala a Romaniei, pe care vroiau sa o transforme intr-o anexa agrara si de materii prime.
Ocupantii au rechizitionat apoi si obiectele din metale neferoase (arama, alama, bronz si cositor) ajungind sa ridice pina si clopotele de la biserici, ceea ce a stirnit indignarea populatiei.
De asemenea, au fost jefuite si “exportate” (fara echivalent) mari cantitati de produse petroliere (circa 1,2 milioane tone), lemn (peste 200.000 tone), sare, alcool, tutun, chimicale si diverse alte produse, in afara de cele consumate pe loc de armata de ocupatie sau de trupele aflate in trecere.
Ocupantii au cautat sa puna in functiune unele industrii, de ale caror produse aveau nevoie: minele de carbuni, pirita, salinele, unele fabrici metalurgice, fabricile de hirtie, fabrica de zahar Chitila, fabrica de bere Bragadiru, fabrici de conserve si marmelada, mori si un numar mare de alte intreprinderi.
Industriei petroliere i s-a acordat o atentie speciala, ocupantii cautind sa redreseze productia pentru a o putea jefui. Terenurile petroliere ale statului si cele care au apartinut capitalistilor din tarile Antantei au fost preluate de societati germane, in frunte cu “Steaua Romana”.
Ocupantii au procedat si la refacerea transporturilor, atit pentru nevoile lor militare, cit si pentru a putea trimite peste granita bunurile jefuite. Obligind populatia la munca fortata, ocupantii au demontat conducta de petrol ce mergea spre Constanta si au construit alta, spre Giurgiu, de unde puteau trimite petrolul pe Dunare spre tarile lor.
In domeniul agriculturii ocupantii au avut doua obiective principale:
sa expedieze in tarile lor stocurile de cereale si furaje gasite in Romania
sa asigure recolta viitoare, astfel ca tara noastra “sa fie mentinuta ca grinar al Puterilor Centrale”.
Pentru lucrarea pamintului au fost obligate la munca toate persoanele capabile de lucru intre 14 si 60 de ani, folosindu-se si prizonierii de razboi.
Caile principale ale jafului in agricultura au fost:
consumul efectuat pe loc de armata de ocupatie (480.000 oameni) si de caii armatei (140.000 de cai)
pachetele trimise de militari in tarile de origine
asa-numitul “export”, adica produsele expediate peste granita fara echivalent.
Cantitatile stoarse astfel din Romania au fost considerabile. De exemplu, numai pe calea “exportului”, conform statisticii intocmite de statul major economic pentru intervalul 1 decembrie 1916 – 31 octombrie 1918, au fost scoase din tara aproape 2,2 milioane tone de cereale si furaje. S-au “exportat” de asemenea, numeroase animale. Lina, carnea, grasimile, ouale, laptele si produsele lactate, vinul, sfecla de zahar, tutunul, inul, cinepa, pestele, produsele secundare au stat si ele in atentia ocupantilor. S-a mers pina acolo incit au fost expediate in Germania citeva sute de vagoane de cernoziom, iar printr-o ordonanta catre populatie ocupantii dispuneau sa fie taiate si predate coamele si cozile cailor mai mari de un an.
Pe masura ce blocada maritima a aliatilor se stringea tot mai tare in jurul Puterilor Centrale, jaful practicat de ele in Romania devenea tot mai nemilos, mai fara scrupule, mergind pina la infometarea populatiei (care ajunge, de aceea, sa ascunda cerealele in gropi).
Pentru jefuirea Romaniei ocupantii au folosit si circulatia monetara. Odata cu ocuparea Bucurestilor, “Banca generala romana” (banca cu capital german) a primit sarcina sa emita bani de hirtie, asa-numitii “lei noi”. Se pretindea ca acesti lei de ocupatie erau emisi pe baza unui “depozit de numerar” aflat la “Banca Imperiului German” din Berlin, depozit care, bineinteles, era fictiv. Au fost emisi in total 2.114.000.000 “lei noi”. Ei au fost folositi la “plata” produselor cumparate de ocupanti, la “plata” salariilor, ca si pentru efectuarea altor operatiuni. Putind fi tipariti la discretie, ei serveau in realitate ca instrument de jaf, reprezentind si o incalcare a atributelor suverane ale Romaniei. Jaful si teroarea practicate de ocupanti au stirnit lupta si rezistenta populatiei.
In teritoriul liber (Moldova) se concentrase rezistenta natiunii, speranta ei in viitor. Vointa ei incordata, eroica a biruit toate greutatile, neajunsurile si suferintele iar cei mai buni fii ai sai nu si-au precupetit eforturile sanatatea si viata pentru ca patria si idealul ei de intregire sa triumfe.
In cursul retragerii au trebuit sa fie distruse – din ratiuni militare – o serie de obiective economice, sonde si instalatii petroliere, intreprinderi, cai ferate si poduri, depozite de combustibil, cereale si alimente etc. spre a nu cadea in miinile inamicului. Pentru necesitatile razboiului, au fost rechizitionate vite si mijloace de transport, iar in locul barbatilor plecati pe front a trebuit ca o mare parte din munci sa fie prestata de femei, copii si batrini.
In Moldova, in urma retragerii era o mare aglomeratie. La populatia locala se adaugau peste 2.000.000 de soldati romani si rusi, citeva sute de mii de refugiati, plus internatii si prizonierii. Dar resursele Moldovei – mai slab dezvoltate si industrial – nu erau suficiente pentru a satisface toate nevoile militare si de consum civil.
In industrie se resimtea, in primul rind, o mare lipsa de combustibil. De aceea a fost intensificata, cit s-a putut, extractia de carbune si petrol. Pentru acoperirea, fie si partiala, a deficitului de combustibil, s-a recurs la intensificarea exploatarii fondului forestier si la producerea de carbuni din lemn (mangal). Cu incepere din 1917 guvernul a promis ca “exploatarea padurilor sa se faca fara observarea legilor silvice”. Situatia exceptionala cerea masuri exceptionale.
In industria prelucratoare dificultatile veneau din insuficienta lor dezvoltare, ca si lipsa acuta – in afara de combustibil – a materiilor prime. De exemplu, necesarul zilnic de faina si malai era de 320 vagoane, dar morile din Moldova nu puteau macina decit 200-250 de vagoane. Ca remediu, s-a propus importul din Rusia a cantitatilor deficitare, instalarea de mori mobile si punerea in functiune a instalatiilor evacuate din Muntenia. Se resimtea, de asemenea, lipsa metalului si a unor materii prime agricole.
Luptind eroic cu toate aceste dificultati, romanii din Moldova au depus eforturi pentru sustinerea frontului. La acestea s-au adaugat material e livrate de aliati, trimise pe lungul drum prin Rusia. S-a primit armament (intre care mitraliere si 600 tunuri), munitie si echipament, casti de metal si masti contra gazelor. S-au constituit si 12 escadrile de aviatie, deservite de piloti romani si francezi. Armata romana, reorganizata, reinstruita si modernizata, a putut astfel sa intimpine pregatita marile batalii din vara1917.
In agricultura razboiul a adus cu sine o mare dezorganizare, pe care retragerea precipitata in Moldova a accentuat-o. o treime din semanaturile de toamna nu s-au putut face, o parte din recolta anului 1916 a ramas nestrinsa. Iarna 1916 – 1917 a fost plina de lipsuri, inregistrindu-se si cazuri de foamete.
Aceasta situatie grea a impus ca statul sa intervina cu masuri exceptionale. Mai intii, agricultura Moldovei, redusa la 13 judete, a capatat o organizare cvasi-militara. In fruntea fiecarui judet a fost numit cite un consilier agricol cu largi imputerniciri, care avea in subordine agronomi regionali (de plasa). Efectuarea muncilor agricole, cultivarea tuturor suprafetelor si declansarea stocurilor de cereale au fost decretate obligatorii. Prefectii si comandantii militari de judet erau obligati sa dea tot concursul cerut de consilierii agricoli. In spatele frontului, unitatile militare participa la muncile agricole. A fost decretat si monopolul de stat al comertului interior cu griu, iar in consumul intern s-au stabilit ratii.
Fara ca aceste masuri sa poata inlatura toate dificultatile, masele au depus eforturi eroice, hotarite sa faca totul pentru apararea patriei aflate in primejdie.
Pentru intarirea capacitatii de rezistenta a armatei – formata in majoritate de tarani – in iulie 1917 s-a dat un decret prin care se hotara ca, dupa razboi, se va face o noua reforma agrara. In acest scop, decretul stabilea ca se vor expropria, in vechea Romanie, 2.000.000 de hectare “pentru cauze de utilitate nationala”.
Finantele si moneda s-au resimtit si ele puternic de pe urma razboiului. In anii 196 – 1918 bugetele au inregistrat mai deficite. Pentru acoperirea lor guvernul a facut noi imprumuturi la Banca National, in suma totala de 1,2 miliarde lei aflate in circulatie in anul 1918 si care urmau sa fie achitate dupa razboi.
Toate acestea, conjugate cu o mare reducere a circulatiei marfurilor, au dus la o puternica depreciere a leului si la dezvoltarea crescinda a inflatiei (care avea sa se declanseze, insa, din plin dupa terminarea razboiului).
Eforturile, suferintele si sacrificiile Romaniei nu s-au limitat insa la cele de mai sus. La privatiunile provocate de starea de razboi s-au adaugat si epidemiile (mai ales de tifos exantematic) care au facut multe victime in rindurile populatiei civile. Iar dificultatile de tot felul au fost accentuate de specula practicata pe piata neagra.
La toate acestea s-a adaugat si faptul ca in decembrie 1917 – prin iesirea Rusiei din razboi – Romania s-a aflat in imposibilitate de a tine piept singura armatelor Puterii Centrale. Ea a fost constrinsa, ca urmare, sa incheie armistitiu (9 decembrie 1917 la Focsani), iar apoi o pace separata (7 mai 1918 la Bucuresti).
Conditiile pacii prevedeau:
-cedarea unei parti din teritoriu
-jefuirea pe ani indelungati a petrolului si a agriculturii
-subordonarea transporturilor si comunicatiilor fata de Puterile Centrale
-acapararea navigatiei pe Dunare
-grele clauze financiare
Trebuie insa spus ca Romania n-a sanctionat, pina la urma, aceasta pace de jaf, iar in noiembrie 1918 a intrat din nou in razboi impotriva Puterilor Centrale.
Lupta intregului popor din toate regiunile tarii in anii Primul Razboi Mondial, atit pe front cit si in spatele frontului, sacrificiile a sute de vieti omenesti, eroismul si abnegatia desfasurate la scara nationala au pregatit calea spre infaptuirea spre visul de veacuri al tuturor romanilor: reunirea tuturor regiunilor istorice ale tarii in cadrul unitar al patriei intregite.
