1. Particularitati ale evaluarii activelor intangibile
Activele intangibile sunt active pe termen lung utilizate in producerea de bunuri si servicii si se diferentiaza de activele fixe sau tangibile prin lipsa propriet atilor fizice. Ele intruchipeaza anumite drepturi legale pe termen lung sau avantaje competitive create sau achizitionate de o intreprindere.
O definire a activelor intangibile poate fi formulata in felul urmator. Activele intangibile apar, in general, ca rezultat al unor evenimente trecute si prezinta trei atribute principale: nu au substanta materiala, pot sa contribuie la obtinerea unor beneficii economice nete de catre detinator, sunt protejate legal sau prin intermediul unui drept de facto. Definitia unui activ intangibil include, de asemenea, cerintele ca activul respectiv sa fie identificabil, controlabil, instrainabil separat in raport cu afacerea respectiva.
In conditiile in care activul respectiv poate fi instrainat doar ca parte a activitatii generatoare de profit, la obtinerea caruia participa, se considera ca el nu poate fi disociat de goodwill-ul aferent acelei activitati, fiind contabilizat in acest fel.
Din perspectiva economica a evaluarii, exista doua probleme esentiale care trebuie clarificate, legate de activele intangibile, si anume:
1) ce fenomen economic este calificat ca activ intangibil?
2) ce fenomen economic este un indicator al valorii unui activ intangibil?
Distinctia intre existenta economica si valoarea economica a unui activ intangibil este esentiala in vederea evaluarii acestuia.
Conditiile necesare existentei unui activ intangibil, dintr-o perspectiva economica, sunt urmatoarele:
sa poata fi identificat printr-o denumire specifica;
sa fie subiectul unei protectii si existente legale;
sa fie subiectul unui drept de proprietate privata si acesta sa poata fi transferat in mod legal;
sa existe o manifestare sau o evidenta tangibila e existentei intangibilului(contract, patent, etc.);
sa fi aparut la un anumit moment identificabil sau ca rezultat al unui fapt identificabil;
sa aiba o durata de viata limitata, putand sa dispara la un moment de timp identificabil sau ca rezultat al unui fapt identificabil.
Pentru ca un activ intangibil sa aiba o valoare cuantificabila din perspectiva analizei economice, este necesar ca acesta sa posede anumite atribute aditionale:
- sa genereze proprietarului /utilizatorului o anumita cantitate masurabila de beneficii economice; acestea pot sa rezulte fie in urma unei cresteri a veniturilor, fie ca rezultat a reducerii costurilor; asemenea beneficii uneori, sunt masurate prin comparatie cu marimea rezultatelor disponibile in conditiile absentei activului intangibil respectiv putand fi masurate in cateva moduri: profit net, profitul net de exploatare, cash-flow net;
- sa fie capabil sa majoreze valoarea altor active cu care el este asociat; asemenea active ar putea cuprinde toate activele din cadrul intreprinderii.
Simpla existenta economica nu confera intangibilelor si valoare economica. De exemplu, o marca inregistrata care nu este exploatata in scopul producerii unui venit, are existenta economica de-a lungul perioadei de protectie dar nu si valoare economica si, in consecinta, nu poate fi inregistrata ca activ intangibil. In vederea dobandirii unei valori economice ea ar trebui sa genereze efecte.
Totusi, o marca inregistrata care nu contribuie la obtinerea vre-unui venit dar care este utilizata ca o bariera de intrare ar putea avea atat existenta economica cat si valoare economica. Astfel, o definire a activelor intangibile ar trebui sa afirme ca ele au o natura intangibila, sunt specifice unei afaceri, au atat existenta economica cat si valoare economica, chiar daca este indirecta
Fenomenele economice care nu intrunesc atributele specifice descrise anterior ar putea sa nu fie calificate ca active intangibile distincte. Este cazul unor fenomene descriptive ca:
- o cota inalta de piata a proprietarului / utilizatorului;
- o profitabilitate inalta a proprietarului / utilizatorului;
- o reputatie generala pozitiva a proprietarului / utilizatorului;
- pozitia de monopol a proprietarului / utilizatorului;
- alte fenomene economice.
Cu toate ca aceste conditii “descriptive” nu sunt calificate ca active intangibile, ele ar putea indica existenta unor intangibile distincte care au valoare economica.
Controlul, in contextul definirii activelor intangibile, inseamna capacitatea intreprinderii de a obtine beneficii economice in urma detinerii si exploatarii activului respectiv si de a restrictiona accesul altora la aceste beneficii.
In cazul unui activ intangibil, controlul este, in mod normal, asigurat prin lege: o franchiza sau o licenta permite intreprinderii accesul la beneficii de-a lungul unei perioade fixe; un patent sau o marca restrictioneaza accesul altora la beneficiile respective.
In absenta unor drepturi legale, controlul este, insa, mai dificil de demonstrat. Oricum, controlul ar putea fi obtinut si prin intermediul unei custodii fizice. Acesta ar fi cazul in care, de exemplu, cunostinte tehnice sau de alta natura obtinute in urma unei activitati de cercetare sunt mentinute secrete.
In situatia in care se estimeaza ca o intreprindere va putea obtine beneficii economice in viitor, dar acestea nu sunt controlate prin drepturi legale sau custodie fizica, se considera ca aceasta nu are un control suficient asupra rezultatelor respective, in vederea recunoasterii activului intangibil generator.
De exemplu, o intreprindere ar putea beneficia de un portofoliu de clienti sau de o echipa de personal calificat. Cu toate ca se poate aprecia ca exista o probabilitate mare ca clientii din cadrul portofoliului sa continue sa solicite servicii profesionale intreprinderii respective sau ca trupa de specialisti sa continue sa-si ofere serviciile acesteia, in absenta unei custodii legale sau fizice a clientilor sau personalului, intreprinderea are un control insuficient asupra beneficiilor viitoare estimate determinate de prezenta acestora, ne-fiind intrunite conditiile necesare recunoasterii lor ca active.
Unui produs ii pot fi asociate unul sau mai multe active intangibile. De exemplu, unui anumit medicament i se pot asocia cateva drepturi legale:
dreptul unic de productie, asigurat prin existenta unui patent;
dreptul de comercializare sub o anumita marca, asigurat prin detinerea proprietatii asupra marcii respective;
dreptul de protectie asupra ambalajului utilizat in distribuirea produsului.
Fiecare drept legal, nu reprezinta, in mod necesar, un activ intangibil separat. Pentru a putea fi considerate active intangibile separate, drepturile legale implicate in vanzarea produsului si obtinerea venitului, trebuie sa fie independente unele de altele ceea ce inseamna ca ele trebuie sa satisfaca urmatoarele conditii:
- valorile lor de obtinere sa poata fi masurate separat;
- cash-flow-urile asociate fiecaruia sa poata fi evaluate separat;
- sa existe posibilitatea instrainarii lor separate.
Daca exista posibilitatea ca drepturile de productie si distributie sa fie evaluate si negociate separat, atunci ele se pot fi inregistrate ca active intangibile separate.
Oricum ar putea fi improbabil ca procesul de distributie sa poata fi divizat suplimentar. Numele de marca si protectia asupra ambalajului ar putea reprezenta parti ale aceluiasi activ intangibil.
In general, analistii clasifica activele intangibile in cateva categorii. Activele din fiecare categorie sunt similare ca natura si functie.
O grupare uzuala a activelor intangibile este urmatoarea:
1. Intangibile legate de tehnologie(tehnologii aflate in proprietate, know-how, sisteme si proceduri, manuale si documentatie cu caracter tehnic etc.).
2. Intangibile legate de clienti ( liste ale clientilor, contracte cu clientii, etc.).
3. Intangibile legate de contracte( contracte cu furnizorii, contracte de licenta, etc.).
4. Intangibile legate de prelucrarea datelor( programe de calculator, baze de date, etc.).
5. Intangibile legate de capitalul uman.
6. Intangibile legate de marketing(marca de intreprindere, marca de produs, etc.).
7. Intangibile legate de amplasare.
8. Intangibile constituite sub forma de goodwill.
Goodwill-ul este o notiune larga, si vizeaza capacitatea intreprinderii de a realiza profituri suplimentare. El grupeaza toate elementele indisociabile acesteia:
a) Elemente legate de clientela
numarul si calitatea clientilor;
fidelitatea si atitudinea clientilor in raport cu intreprinderea;
posibilitati de dezvoltare a clientelei;
bunele relatii cu clientii.
b) Elemente referitoare la furnizori:
posibilitatea de alegere a furnizorilor;
calitatea serviciilor oferite de furnizori;
posibilitatea de a-i pune in concurenta dupa discutarea conditiilor de aprovizionare.
c) Elemente legate de personalul intreprinderii:
competenta personalului;
relatiile dintre personal si conducere.
a) Relatiile cu bancile:
calitatea si stabilitatea relatiilor cu banca;
liniile de creditare;
capacitatea de imprumut pe termen lung.
b) Relatiile cu terte persoane:
achitarea obligatiilor fata de diferite organisme sociale, fiscale.
c) Elemente legate de patrimoniul intreprinderii
calitatea activelor productive;
calitatea localurilor (unitatilor de alimentatie publica, unitatilor comerciale);
cantitatea si calitatea aparaturii informatice.
d) Elemente legate de productia intreprinderii:
calitatea produselor fabricate sau a serviciilor prestate;
notorietatea produselor si serviciilor;
preturile concurentiale practicate.
e) Elemente privind managementul firmei:
calitatea persoanelor din conducere;
calitatea metodelor de conducere (metodele de conducere practicate).
Sunt abordari clasice utilizate in vederea evaluarii activelor intangibile.
Abordarea evaluarii pe baza costurilor include cateva metode de evaluare inrudite, diferentiate prin tipul de cost utilizat. Exista doua categorii fundamentale de costuri care pot fi luate in considerare in evaluare: costul de reproductie(reproduction cost) si costul de inlocuire(replacement cost).
Exista diferente subtile, dar importante in definitiile acestor tipuri de costuri.
Costul de reproductie considera recrearea unui activ intangibil identic celui evaluat. El reprezinta costul estimat necesar construirii, la preturile curente existente la data evaluarii, a unui activ intangibil identic celui evaluat, utilizand aceleasi materiale, standarde de productie, design si calitate a fortei de munca, ca in cazul activului intangibil analizat.
In contrast, costul de inlocuire considera costul necesar recrearii functionalitatii sau utilitatii activului intangibil respectiv dar, intr-o forma sau infatisare care poate fi diferita de cea a activului intangibil evaluat. El reprezinta costul necesar recrearii, la preturile curente, a unui activ avand o utilitate egala activului intangibil subiect al evaluarii. Oricum activul intangibil cu care s-ar realiza inlocuirea ar fi creat cu metode moderne, in concordanta cu standardele curente, apelandu-se la un design modern si o forta de munca de inalta calificare. In consecinta, activul intangibil inlocuitor ar putea avea o utilitate mai mare in raport cu intangibilul evaluat.
O alta categorie de cost care poate fi utilizata este costul istoric care, implica identificarea costurilor efectuate de-a lungul timpului cu dezvoltarea activului intangibil respectiv si, actualizarea lor la data evaluarii, prin intermediul unui factor de actualizare, calculat prin luarea in considerare a unui indice corespunzator al inflatiei.
Categoriile de costuri mentionate ofera o masura rezonabila a valorii intangibilelor in cazul in care sunt intrunite doua conditii. Prima, consta in includerea tuturor componentelor costurilor intangibilelor si a doua, in corectarea valorii acestora in functie de toate formele de uzura.
Indiferent de tipul de cost care trebuie estimat(cost de reproductie, cost de inlocuire, cost istoric), in general, in analiza sunt incluse urmatoarele patru componente ale costului:
1) costurile materiale care includ cheltuielile legate de elementele tangibile ale procesului de dezvoltare a intangibilelor; ele, de obicei, sunt nesemnificative in raport cu costul global al dezvoltarii unui activ intangibil.
2) costurile cu forta de munca detin, de regula, o pondere semnificativa in costul implicat de dezvoltarea unui activ intangibil; ele includ, in mod obisnuit, salariile si primele angajatilor si tuturor persoanelor angajate in dezvoltarea intangibilului; chiar daca inregistrarile istorice pot fi utilizate ca o baza pentru estimarea costurilor cu forta de munca, ele trebuie actualizate, astfel incat sa reflecte costurile curente la data evaluarii.
3) costurile fixe includ cheltuielile cu utilitatile, costuri secretariale, costuri implicate de coordonarea activitatii respective de catre management, etc.
4)profitul care ar fi solicitat de creatorul activului intangibil respectiv, in vederea remunerarii muncii lui; acest element de cost reflecta valoarea, in sensul ca, in cazul in care un activ intangibil ar fi dezvoltat extern intreprinderii, creatorul lui ar amplifica costurile in vederea includerii elementului profit.
Evaluatorul trebuie sa considere, in vederea evaluarii, conceptele de functionalitate si utilitate.
Functionalitatea este un concept de inginerie care desemneaza capacitatea activului intangibil de a-si indeplini functia pentru care a fost proiectat initial.
Utilitatea este un concept economic care desemneaza capacitatea activului intangibil de a asigura o cantitate de satisfactie echivalenta.
Cu toate ca activul intangibil considerat ca baza de evaluare realizeaza aceeasi sarcina ca si activul intangibil evaluat, el, poate fi mai performant, decat activul in cauza oferind, astfel, o satisfactie mai mare. Costul de inlocuire stabileste marimea maxima pe care un investitor prudent ar plati-o pentru un activ intangibil. In masura in care se considera ca activul intangibil evaluat este mai putin util in raport cu un activ inlocuitor ideal, valoarea sa ar trebui ajustata in mod corespunzator. Evaluatorul trebuie sa fie atent pentru a ajusta in functie de acest factor, in estimarea pe care o realizeaza uzurii.
Costul si valoarea nu sunt identice. Costurile de reproductie sau de inlocuire, aproape intotdeauna, vor depasi valoarea deoarece, in scopul obtinerii acesteia din urma, se ia in considerare si gradul de uzura. In vederea determinarii valorii, costul unui activ intangibil(de inlocuire, de reproductie, istoric) trebuie ajustat in functie de gradul de uzura.
Deoarece activul intangibil evaluat nu este perfect nou, el, in mod teoretic(cu toate ca nu intotdeauna), este inferior unui activ in stare noua care reprezinta baza de evaluare in cazul abordarilor fundamentate pe costuri.
Formele de uzura care sunt considerate, in general, in cadrul evaluarilor pe baza de costuri ale activelor intangibile sunt urmatoarele:
- uzura functionala, reducerea in valoare datorata incapacitatii activului intangibil de a realiza sarcinile sau de a asigura utilitatea economica pentru care a fost conceput initial;
- uzura tehnologica (forma a uzurii functionale), micsorarea in valoarea activului intangibil datorata imbunatatirilor in tehnologie care fac un activ intangibil inferior idealului sau de inlocuire; aceasta forma de uzura apare in cazul in care, in urma imbunatatirilor in design sau in tehnologia de productie, un alt activ intangibil este apreciat a fi mai performant in raport cu activul intangibil evaluat; adesea, uzura tehnologica este considerata, o forma specifica a uzurii functionale.
- uzura externa sau economica reprezinta reducerea in valoare datorata efectelor, evenimentelor si conditiilor externe activului intangibil si care nu sunt controlate prin utilizarea curenta sau conditia unui activ intangibil; impactul uzurii economice este, de obicei, in afara controlului detinatorului activului intangibil, si, astfel, in general, este considerata nerecuperabila.
In ceea ce priveste masurarea uzurii, o grija deosebita trebuie avuta in vederea diferentierii uzurii aferenta intangibilelor de cea asociata activelor tangibile implicate in activitate.
Metode calitative cum sunt “Analiza ciclului de viata” si “Analiza duratei de viata ramase “ pot fi utile in aprecierea gradului de uzura a unui activ intangibil. In estimarea marimii uzurii functionale, tehnologice si economice a unui activ intangibil, considerarea varstei curente a acestuia si a duratei de viata ramase estimate, este esentiala in vederea aplicarii corespunzatoare a metodelor bazate pe costuri.
Abordarea pe baza de costuri reprezinta, adesea, o metoda foarte utila in determinarea valorii unui activ intangibil. Este vorba despre active in cazul carora, beneficiul economic viitor nu este evident imediat, valoarea fiind cel mai bine captata de metodele bazate de costuri.
O formula care poate fi utilizata in vederea cuantificarii costului de inlocuire a unui activ intangibil este urmatoarea:
Costul de reproductie a activului - uzura tehnologica si functionala recuperabila = Costul de inlocuire (1)
Deficientele unui activ intangibil sunt considerate recuperabile in cazul in care beneficiile economice estimate in situatia modificarii lui, depasesc costurile materiale si cu forta de munca implicate de modificare.
In continuare, in vederea determinarii valorii activului intangibil, ar putea fi utilizata urmatoarea formula:
Costul de inlocuire - uzura economica - uzura tehnologica si functionala nerecuperabila=valoare (2)
Deficientele unui activ intangibil sunt considerate nerecuperabile daca costul modificarii in vederea imbunatatirii lui depasesc beneficiile economice estimate.
Principala limita a metodelor de evaluare bazate pe costuri, consta in presupunerea lor fundamentala si explicita ca cheltuielile ar trebui, intotdeauna, sa creeze valoare. Aceasta presupunere ar putea fi pusa sub semnul intrebarii fiind dat succesul variabil a unor active intangibile noi aduse pe piata(de exemplu, marci).
3. Metode de evaluare a activelor intangibile bazate pe randament
Esenta acestor metode consta in determinarea valorii activelor necorporale pornind de la profiturile suplimentare estimate a fi obtinute de catre intreprindere in urma detinerii si exploatarii activului respectiv.
Aplicarea acestei metode presupune o succesiune de etape:
a) Determinarea (estimarea) cash-flow-urilor suplimentare, estimate a fi obtinute cu credibilitate de intreprindere in urma exploatarii activului respectiv;
b) Determinarea duratei de previzionare explicita (durata de viata economica ramasa probabila, durata in care se estimeaza ca activul respectiv va genera cash-flow-urile suplimentare);
c) Stabilirea nivelului ratei utilizata in actualizarea (capitalizarea) cash-flow-urilor suplimentare estimate.
Trebuie facuta precizarea ca, in cazul evaluarii activelor necorporale, se utilizeaza rate de actualizare (capitalizare) mai ridicate, datorita riscurilor mai mari de nerealizare a previziunilor referitoare la obtinerea cash-flow-urilor estimate..
Valoarea activului necorporal valoarea actualizata sau capitalizata a cash-flow-urilor suplimentare estimate a fi obtinute in viitor.
Actualizarea implica o perioada de timp limitata (finita). Capitalizarea presupune o perioada infinita. Efectele respective vor fi generate la infinit.
Profiturile nete suplimentare estimate a fi generate de activele intangibile pot proveni din impactul exploatarii acestora fie asupra veniturilor realizate de intreprindere, fie asupra costurilor.
Din punctul de vedere al cresterii veniturilor, un intangibil poate duce la:
1) cresterea volumului vanzarilor;
2) obtinerea unui pret mai mare;
3) castigarea unor noi piete;
4) obtinerea unei pozitii dominante (monopoliste) pe piata;
5) asigurarea unor surse de afaceri in viitor;
6) dezvoltarea de noi produse si noi piete.
Din punctul de vedere al reducerii costurilor un intangibil poate conduce la:
1) reducerea costurilor salariale;
2) reducerea consumului de utilitati;
3) reducerea rebuturilor si pierderilor;
4) reducerea costurilor comerciale (de promovare);
5) asigurarea unor surse de finantare ieftine si sigure (reducerea costurilor de finantare).
3. Metoda comparatiei cu preturile pietei
Metoda presupune analiza tranzactiilor cu elemente intangibile care sunt comparabile cu activele intangibile evaluate. Valoarea activului aflat in gestiune se determina pornind de la valoarea de piata (fair market value sau exchange value) a unor active necorporale similare sau, eventual, comparabile (pe baza unor criterii), care au facut obiectul unor vanzari in conditii normale de piata.
Metoda este considerata deosebit de buna dar utilizarea ei poate fi limitata de insuficienta de informatii necesare pentru asigurarea comparabilitatii.
