Dezvoltarea transporturilor. Modernizarea comertului intern.
Conditie indispensabila a progresului rapid al economiei tarii, dezvoltarea transporturilor a inregistrat un ritm relativ rapid. Este vorba in primul rind de constructia cailor ferate. Prima cale ferata pe teritoriul romanesc este data in folosinta in 1856, pe traseul Bazias-Oravita, iar in Romania veche in anul 1869 pe distanta Bucuresti-giurgiu.
Dupa obtinerea independentei constructia de cai ferate continua in ritm sustinut, cu o medie de 300 km cai ferate pe an, ajungind in preajma razboiului la o lungime de 3500 km cai ferate. in Transilvania aceasta retea a avut 4600 km.
In general, constructia cailor ferate s-a f 59;cut cu capital strain, dar aceasta este o caracteristica absolut generala in toate tarile lumii, inclusiv in cele dezvoltate. In 1889 statul roman a rascumparat si preluat aproape intreaga retea de cai ferate, puse sub administratia Directiei Generale CFR. S-au facut eforturi sustinute, prin crearea unei scoli speciale, de creare a unui personal calificat, ceferistii devenind un component esential al proletariatului modern roman.
Merita sa fie subliniata, deasemenea, si actiunea de realizare a jonctiunii intre reteaua transilvaneana si cea din Romania veche (in 1870 prin Petrosani si in 1907 in Ilva Mica). Aceasta s-a constituit ca un factor important in consolidarea legaturilor economice dintre Transilvania si restul tarii.
In fine, constructia unor cai ferate de tehnicienii romani, prima fiind cea dintre Buzau si Marasesti, sau a unor lucrari importante precum podurile si viaductele de la Cernavoda (1895) ilustreaza forta creatoare si geniul constructiv al poporului roman.
Dezvoltarea transporturilor a fost legata si de transporturile pe apa, domeniu in care se infiinteaza doua societati: Navigatia Fluviala si Serviciul Maritim Roman, in ultimul deceniu al sec. al XIX-lea. Deasemeni, s-a produs si o modernizare a transporturilor rutiere, pietruindu-se 41.276 km sosele (1901), desi acest sector al transportului a ramas cel mai deficitar sub aspectul modernizarii.
Strins legata de dezvoltarea si modernizarea transporturilor a fost dezvoltarea si modernizarea comertului intern. In aceste conditii se inregistreaza un fenomen de aparitie si dezvoltare a unor noi forme de comert, atit in cadrul comertului cu ridicata, cit si in cadrul comertului cu amanuntul.
In cadrul comertului cu ridicata se dezvolta comertul bazat pe mostre. Desi a fost mai mult legat de comertul exterior, prin organizarea de expozitii nationale comerciale (1865 – Iasi, 1873 – Bucuresti, 1904), s-a stimulat activitatea de comert in general. O alta forma noua este reprezentata de comertul de bursa, bursele fiind infiintate la Galati, Braila, Constanta (1881), fiind burse cerealiere. Pe aceste baze noi se diversifica si extind instrumentele de schimb specific capitaliste (cambia, cecul, mandatul etc.), dezvoltindu-se in acest mod forma tipica de comert capitalist, si anume comertul pe credit.
Reclama comerciala se generalizeaza inclusiv prin organe de presa cu continut specific, iar societatile anonime ca forma de organizare a activitatii comerciale au capatat o extindere tot mai mare. In preajma Primului Razboi Mondial au functionat 60 de societati anonime comerciale, dar cele mai multe au fost create dupa 1910.
Un loc important in schimburile comerciale interne l-au ocupat legaturile economice dintre Romania si Transilvania.
Cu traditie milenara, aceste legaturi s-au mentinut si au strabatut secolele, in pofida tuturor vicisitudinilor istorie, capatind valori deosebite in ultima parte a sec. al XIX-lea si inceputul sec. al XX-lea.
Un rol important l-a jucat, in acest sens, jonctiunea cailor ferate. se produsese de fapt o anumita diviziune sociala a muncii in teritoriile de la est si sud de Carpati, cu o predominanta agrara si Transilvania cu un sector de prelucrare mai accentuat.
Multe ramuri industriale din Transilvania au depins atit de baza de materii prime din Romania veche cit si de piata acesteia de desfacere. Multe intreprinderi transilvanene isi orientasera chiar structura productiei in functie de specificul pietei din Romania veche.
Atunci cind Austro-Ungaria a declansat razboiul vamal impotriva Romaniei (1886 - 1891), cel mai mult au avut de suferit diferitele ramuri ale industriei transilvanene. Plingeri numeroase venite din partea industriasilor, meseriasilor transilvaneni, nu numai romani, dar si unguri sau germani, ca si din partea camerelor de comert si industrie din Transilvania au subliniat tocmai rolul esential pentru prosperitatea si dezvoltarea Transilvania, al legaturilor sale cu Romania veche. De aceea, reluarea acestor legaturi, dupa 1891, a favorizat intr-o mare masura dezvoltarea economica a Transilvaniei fiind, in acelasi timp, o premisa esentiala a desavirsirii Unirii.
Comertul exterior. Structura si politica comerciala
Principala trasatura a evolutiei comertului exterior pina la Primul Razboi Mondial a fost permanenta crestere a volumului sau: intre 1863 si 1913 acesta a crescut de 6,5 ori. Intre anii 1897 si 1906 s-a resimtit o restringere a volumului, insa fara ca ceasta sa afecteze aceasta tendinta generala caracteristica.
O a doua trasatura specifica a constat in cresterea importului intr-un ritm mai rapid decit a exportului si, respectiv, de 4,4 ori.
In ceea ce priveste structura comertului exterior, ea este legata desigur de caracteristicile generale ale economiei romanesti.
Exportul. Nivelul maxim al exportului romanesc, ca dealtfel al intregului comert exterior, este atins in 1911. Din acest punct de vedere, Romania s-a aflat pe locul 12 in Europa, depasind multe tari, precum Bulgaria, Grecia, Norvegia etc. In schimb, ca valoare a exportului pe cap de locuitor, a ocupat locul 9 in Europa, depasind chiar state mari ca Spania, Rusia, Italia etc.
In ceea ce priveste structura propriu-zisa, pe primul plan se plaseaza cerealele (in jur de 70-80%), petrol, legume, seminte, lemn.
Importul atinge si el o valoare maxima tot in anul 1911, insa a avut fluctuatii mai frecvente decit exportul, mai ales ca tendintele de crestere si scadere ale importurilor au avut durate mai lungi. Avind in vedere valoarea importului pe cap de locuitor, Romania a ocupat aceeasi pozitie (locul 9), depasind Austro-Ungaria, Rusia etc.
Din punct de vedere al structurii s-a inregistrat o predominare a masinilor, utilajelor si echipamentelor industriale, precum si a materiilor prime si semifabricatelor solicitate de domeniul industrial. Deasemeni, pina la sfirsitul secolului al XIX-lea, circa 50% din import a reprezentat textilele. Dupa 1900 insa, aceste marfuri au fost importate intr-o proportie tot mai mica, ajungind la 16,07%. Oricum, si in preajma Primului Razboi Mondial, masinile si utilajele, materiile prime, produsele textile (semifabricatele) au reprezentat circa 48% din total importuri.
Principalii parteneri comerciali ai Romaniei au fost: Austro-Ungaria, Germania, Anglia, Franta. La inceputul secolului al XX-lea, insa, pe primul loc ca valoare a schimburilor comerciale s-a aflat Belgia. In 1911, aceasta valoare a reprezentat 292 milioane lei, dintre care aproape 200 milioane au reprezentat cereale. Belgia a realizat, de fapt, cu cerealele romanesti un puternic reexport in celelalte tari occidentale. Balanta romano-belgiana a fost insa net in favoarea Romaniei: 292 milioane lei exportul romanesc in Belgia, contra 28 milioane importul din Belgia. Pe ansamblul schimburilor comerciale insa locul principal l-a detinut Germania.
In general, balanta comerciala a Romaniei a fost excedentara, cu exceptia perioadei 1877-1899, cind s-au facut resimtite efectele conventiei comerciale cu Austro-Ungaria, precum si cresterea volumului importului de masini si utilaje. Acestor motive li se adauga si schimburile neechivalente pe piata mondiala pentru produsele romanesti, combinata cu efectele crizei agrare dintre anii 1873 si 1895, care s-a caracterizat prin scaderea preturilor agricole.
Excedentul balantei comerciale nu a fost insa un semn evident de care a beneficiat economia Romaniei, deoarece deficitul balantei de plati a determinat ca o parte din datoriile tarii sa fie platita in marfuri.
Politica comerciala. Asa cum am amintit, Romania a practicat ambele politici comerciale dominante in secolul al XIX-lea: liberul schimb si protectionismul.
Conventia cu Austro-Ungaria (1876 – 1886) ilustreaza practicarea liberului schimb de catre Romania, desi au mai fost incheiate conventii similare si cu Germania, Rusia etc. Incheierea Conventiei cu Austro-Ungaria a fost impusa si de factori economici specifici perioadei, ca si de factori politico diplomatici. S-a pornit astfel de la structura predominant agrara a tarii, sacrificindu-se in acest mod perspectiva dezvoltarii unei industrii, considerata de unele cercuri economico-politice ca improbabila. Aceasta decizie a fost intarita si de primele semne ale crizei care prin scaderea preturilor, a creat dificultati exportului romanesc de cereale. Prin conventie se deschidea acestui export o piata de dimensiuni mari, ca cea a imperiului Austro-Ungar.
Un anumit rol a jucat desigur si factorul politico-diplomatic in sensul ca se aprecia ca prin cointeresarea avantajoasa a marilor puteri in economia tarii, acestea ar fi putut impune obtinerea independentei pe cai diplomatice. Iar daca acest obiectiv ar fi fost atins, raminea cel putin exprimarea clara a pozitiei deosebite a Romaniei in cadrul imperiului otoman, putind incheia conventii pe pozitii teoretic egale cu o mare putere. Era un punct de vedere al conservatorilor romani si s-a vazut destul de rapid ca aceste calcule au fost nerealiste, atit pe plan economic cit si politic.
Ca urmare, in 1886 conventia nu mai este reinnoita si Romania a adoptat politica protectionista, concretizata prin tarifele vamale adoptate pina la primul razboi mondial dintre care cele mai importante au cele din 1886 si 1904.
