Devizele

Devizele

Devizele sunt titluri de credit pe termen scurt, exprimate in valuta, reprezentand cel mai important mijloc de plata international.

Titlurile de credit sunt documente avand forma si continutul standardizate, reprezentand o obligatie a unei persoane (debitor) de a plati la o scadenta determinata o anumita suma de bani, impreuna cu dobanda aferenta, unui beneficiar.

Titlurile de credit pot fi negociate, adica pot fi vandute si cumparate inainte de scadenta. Ele au o valoare nominala (care este cea inscrisa pe document) si o valoare de piata, care rezulta in urma negocierii. Prin vanzarea titlurilor de credit inainte de scadenta, beneficiarul intra in posesia sumei inainte de scadenta, in schimbul unei taxe, denumite taxa de scont. Negocierea titlurilor de credit se poate face fie prin intermediul bancilor, fie la bursa de valori.

Principalele elemente caracteristice ale acestor instrumente de plata sunt:

au la baza un document‑tip , formulat in termeni precisi, care serveste la afirmarea dreptului beneficiarului la transmiterea creantei si/sau la executarea acesteia;

documentul cuprinde conditii esentiale ce dau putere titlului de credit;

documentul capata putere circulatorie independent de tranzactia care a stat la baza aparitiei lui.

Titlurile de credit se pot clasifica dupa mai multe criterii, astfel:

1. Dupa modul in care este desemnat beneficiarul, titlurile de credit pot fi:

titluri de credit nominative, care contin desemnarea expresa a numelui primului titular (acesta putandu‑se schimba, prin negocieri);

titluri de credit la ordin, care contin, pe langa numele titularului, o clauza conform careia acesta poate dispune ca plata sa se poata face unei alte persoane;

titluri de credit la purtator, care nu contin nici o indicatie asupra titularului, acesta fiind chiar posesorul documentului.

2. Dupa continutul lor, se disting:

titluri de credit propriu‑zise, adica acele titluri de credit ce exprima o obligatie de plata, de exemplu: cambiile si cecurile;

titluri de credit reprezentative, care reprezinta un drept real al titularului asupra unei marfi determinate si depozitate oficial; in aceasta categorie sunt cuprinse:

conosamentul (document eliberat de comandantul unei nave, prin care se face dovada incarcarii unei marfi la bordul acelei nave);

recipisa de depozit;

warantul (document eliberat de un depozit, prin care se stabileste, pe de o parte dreptul de proprietate asupra unei marfi, iar pe de alta parte, dreptul de garantie, pentru un eventual creditor, asupra valorii acelei marfi);

titluri de credit de participare, sunt acele titluri de credit dobandite de titulari, ca participanti la o societate (de exemplu: actiunile);

titluri de credit de complezenta, sunt acele titluri de credit improprii, care nu au la baza un act comercial, prin care debitorul procura o suma de bani necesara beneficiarului.

3. Dupa felul valutei in care sunt exprimate, titlurile de credit mai por fi convertibile sau neconvertibile.

4. Dupa natura lor, se disting urmatoarele categorii de titluri de credit:

titluri de credit comerciale: efecte de comert (trata si biletul la ordin), conosamentul si warantul;

titluri de credit bancare: cecurile, certificatele de depozit;

titluri de credit financiare: actiunile, obligatiunile, rentele, bonurile de tezaur, titlurile derivate.

Trebuie remarcat ca trata, biletul la ordin si cecul nu sunt totusi instrumente de plata cu efect eliberatoriu imediat. Ele raman in esenta titluri de credit, in sensul ca un astfel de document se transfera si trece prin mai multe succesiuni, fiind totusi o creanta in sarcina debitorului, care nu este eliberat de datoria sa decat in momentul cand, la scadenta, creditorul sau ultimul detinator al documentului incaseaza suma respectiva.

Titlurile de credit indeplinesc o dubla functie economica:

functia de instrument de plata prin care, independent de tranzactia care sta la baza lui, poate lichida sau naste alte creante;

functia de instrument de credit prin care cumparatorul obtine un credit necesar efectuarii actului de comert intervenit intre parti.

Ca instrument de plata in relatiile internationale, titlurile de credit ofera numeroase avantaje, cum ar fi:

a)   prezinta garantie, datorita fortei procesuale si legale cu care sunt investite, constituind o certitudine asupra incasarii sumei;

b)  fiind negociabile, beneficiarii lor au posibilitatea de a le transmite sau de a le sconta, intrand in posesia sumei inainte de scadenta;

c)   un detinator al unui titlu de credit poate achita o datorie, andosand sau girand titlul respectiv (numai inaintea expirarii termenului de scadenta), deoarece detine un drept propriu si independent de raportul economic care l‑a generat.

In continuare sunt prezentate cele mai importante instrumente de plata, de exemplu: cambia, cu cele doua forme ale sale (trata si biletul la ordin), cecul, certificatul de depozit, cartile de plata, conosamentul, warantul.

1. Cambia este un ordin scris, neconditionat si formal, adresat de emitent, prin care se solicita unei persoane sa achite o suma de bani, la cerere sau la termen. Achitarea poate fi ceruta la ordinul purtatorului documentului sau a unei alte persoane.

In literatura de specialitate se considera ca cele doua forme de existenta ale cambiei sunt trata si biletul la ordin.

O cambie cuprinde obligatia scrisa de a plati (in acest caz se numeste bilet la ordin) sau de a face sa se plateasca (in acest caz se numeste trata) la scadenta, o suma de bani determinata. In terminologia moderna trata se identifica perfect cu cambia.

Elementele definitorii ale unei cambii (trate) sunt:

denumirea;

ordinul de a plati neconditionat o suma de bani determinata;

numele persoanei careia trebuie sa i se plateasca suma respectiva;

data scadentei cambiei (tratei);

locul platii (de regula, la sediul emitentului);

numele beneficiarului;

data si locul emiterii;

semnatura emitentului.

Toate aceste elemente sunt obligatorii, altfel cambia isi pierde valabilitatea. Cambia mai poate contine si clauza "la ordin", prin care se stabileste faptul ca plata se va face catre o alta persoana, la indicatia beneficiatului cambiei.

In circulatia unei cambii sunt implicate deci trei persoane:

tragatorul (emitentul), este si creditorul care ar trebui sa primeasca suma inscrisa in cambie;

trasul, este debitorul care urmeaza a efectua plata;

beneficiarul, este fie chiar emitentul sau poate fi o terta persoana.

Uneori poate interveni o a patra persoana, care prin operatiunea de avalizare isi asuma raspunderea, garantand plata sumei la scadenta. Avalul inseamna mentionarea in scris, direct pe cambie, sau separat. Creditorul remite mai intai cambia debitorului, acesta trebuie sa o accepte, inscriind pe fata documentului cuvantul "acceptat" si semnand, apoi cambia este remisa beneficiarului. Acesta o va pastra pana la scadenta, cand o va prezenta trasului, care, in mod obligatoriu, va efectua plata.

In cazul cambiei emise "la ordin", beneficiarul poate transfera dreptul sau de creanta unei alte persoane, inscriind pe verso documentului formula "platiti  la ordinul." (numele persoanei care devine beneficiar), dupa care dateaza si semneaza. Operatiunea se numeste andosare sau gir, iar beneficiarul care transmite dreptul sau se numeste girant. Fiecare nou beneficiar poate proceda la fel, devenind, la randul sau, girant, pana la scadenta cambiei.

Girul poate fi complet, atunci cand este indicat numele beneficiarului, sau poate fi in alb, atunci cand nu se precizeaza numele beneficiarului (acesta fiind purtatorul documentului). Prin andosare, garantarea cambiei se mareste, deoarece fiecare girant raspunde solidar de neplata sumei la scadenta.

In situatia in care beneficiarul cambiei are nevoie de disponibilitati banesti inainte de data scadentei, el poate prezenta cambia unei banci, in vederea scontarii.

In aceasta situatie, banca plateste celui care prezinta cambia suma inscrisa pe cambie, mai putin o suma ce reprezinta dobanda pana la scadenta, suma denumita taxa de scont. Suma pe care o primeste cel ce prezinta cambia la banca poarta denumirea de valoare actuala, fiind calculata astfel:

sau:

unde:

VA = Valoarea actuala a cambiei, in momentul scontarii;

VN = Valoarea nominala a cambiei;

r_sc = Rata scontului;

t_s Perioada de timp cuprinsa intre momentul prezentarii cambiei la scont si data scadentei acesteia;

T_sc Taxa scontului.

Taxa scontului (marimea scontului retinut de banca) se calculeaza astfel:

(3)

sau:

La data scadentei cambiei, banca va primi de la debitor suma inscrisa pe document, adica valoarea nominala a acestuia.

      In situatia in care banca are nevoie de lichiditati, aceasta poate, la randul ei, negocia cambia la Banca Centrala, inainte de scadenta, operatiunea fiind denumita reescontare. In acest caz, valoarea cambiei in momentul reescontarii se calculeaza astfel:

       

unde:

A^x     Valoarea actuala a cambiei, in momentul reescontarii;

V = Valoarea nominala a cambiei;

VN = Rata reescontului;

r_rs = Rata reescontului

t_r Perioada de timp cuprinsa intre momentul prezentarii cambiei la reescont si data scadentei acesteia.

Totodata, se pot calcula randamentul titlului (rata dobanzii) si venitul (dobanda) realizate atat de banca comerciala, cat si de Banca Centrala, pentru perioada cat au detinut cambia in portofoliul de efecte scontate, astfel:

pentru banca comerciala:

sau:

pentru Banca Centrala:

sau:

unde:

h Randamentul titlului;

P      = Perioada de timp cat titlul (cambia) a fost in posesia detinatorului;

E(D) = Venitul, sub forma de dobanda, realizat.

In concluzie, prin scontare, ca si prin reescontare, banca respectiva se substituie de fapt beneficiarului, acordandu‑i acestuia, in acelasi timp, un credit purtator de dobanda, garantat cu creanta acestuia asupra trasului.

In cazul neacceptarii cambiei de catre tras sau in cazul neachitarii ei la scadenta, beneficiarul sau detinatorul acesteia se poate adresa autoritatilor judiciare, care emit un inscris public, prin care se certifica neacceptarea sau refuzul de a face plata, operatiune denumita protest.

In cazul executarii unui girant pentru o cambie protestata, acesta se poate adresa justitiei printr‑o actiune de regres, prin care sunt trasi la raspundere toti girantii si avalistii anteriori lui, care sunt tinuti legal la o raspundere solidara.

2. Biletul la ordin este un inscris formal, un titlu de credit la ordin, prin care o persoana numita subscriitor, semnatar sau emitent se obliga, expres si neconditionat, sa achite o anumita suma beneficiarului, la data si locul specificate in document.

Elementele esentiale si obligatorii ale biletului la ordin sunt:

denumirea si adresa emitentului;

obligatia acestuia de a plati o suma de bani;

denumirea si adresa beneficiarului;

data scadentei si locul unde se va efectua plata.

Se observa ca, spre deosebire de cambie, biletul la ordin implica numai doua persoane, fiind emis de debitor si, ca urmare, nu mai are nevoie de acceptare.

Biletul la ordin, ca si trata, este in acelasi timp un instrument de plata si un titlu de credit, care poate fi avalizat si poate circula prin andosari succesive. Biletul la ordin poate deveni un act executoriu, prin simpla sa protestare.

In situatiile in care cambiile (trata si biletul la ordin) sunt exprimate in valuta si au la baza un act de comert intre tari, ele devin instrumente de plata si de credit internationale sau devize.

In cadrul relatiilor economice internationale se deosebesc urmatoarele tipuri de cambii:

cambii comerciale, care se folosesc in cazul unui contract comercial pe credit, ele garantand plata sumei la data stabilita de vanzator;

cambii bancare, care se folosesc in cazul in care o banca comerciala, in pozitia de tras, a acordat un credit cumparatorului, cambia fiind remisa vanzatorului;

cambii documentare, care se folosesc in cazul unui contract comercial, fiind conditionate de remiterea unor documente care atesta expedierea sau calitatea marfii;

cambii de complezenta, care nu au la baza nici un act comercial, fiind emise numai pentru a furniza o suma necesara tragatorului, acceptul fiind, in consecinta, de complezenta.

Cambiile, ca instrumente de plata internationala, circula in diferite tari, fiind acceptate de trasul din alta tara. In cazul in care in cambie este prevazuta plata unei sume intr‑o anumita moneda ce nu este cotata la locul platii, suma respectiva va fi achitata in moneda tarii locului de plata, in functie de cursul valutar din ziua scadentei. Daca trasul intarzie plata, beneficiarul poate cere, dupa preferinta, fie ca plata sa se efectueze la cursul valutar din ziua scadentei, fie la cursul valutar din ziua platii.

3. Cecul este un instrument de plata prin care tragatorul, titular al unui depozit bancar sau al unui credit bancar, da ordin sa se plateasca din disponibilul contului sau o suma de bani catre un beneficiar, la o anumita data.

Cecul este inscris pe un formular special, tiparit de banca, de obicei sub forma unui carnet de cecuri. In cazul folosirii cecului, intervin trei parti: tragatorul, sau emitentul titlului (cecului), adica persoana care dispune de cont in banca; trasul, este cel care achita suma inscrisa pe cec, fiind de obicei o banca, si beneficiarul, persoana care urmeaza sa  incaseze cecul. In cazul cecului, beneficiarul poate fi aceeasi persoana cu tragatorul sau cu purtatorul titlului.

Elementele definitorii ale cecului sunt:

denumirea de cec;

ordinul de efectuare a platii;

denumirea trasului (banca platitoare);

locul unde trebuie sa se faca plata;

locul si data emiterii;

denumirea si adresa emitentului;

semnatura tragatorului.

Emiterea, semnarea si punerea in circulatie a unui cec fara acoperire (disponibil in cont, denumit provizion) constituie in toate tarile o infractiune sanctionata de lege.

Cecul, fiind emis chiar de titularul contului, nu are nevoie de accept.

Cecurile pot fi clasificate in mai multe categorii, astfel:

A. Dupa persoana beneficiara, se pot distinge trei categorii de cecuri:

cecul nominativ, este un cec in care este desemnata cu precizie numele beneficiarului, acesta fiind singura persoana indreptatita sa incaseze suma in cauza. Ca urmare, aceste cecuri nu se vor putea transmite prin gir (andosare);

a)   cecul la ordin, este un cec in care este desemnat beneficiarul, dar este stipulata si clauza "la ordin", ceea ce da dreptul beneficiarului de a putea transmite cecul prin gir;

b)  cecul la purtator, este un cec in care nu este indicat numele persoanei catre care urmeaza sa se faca plata. Beneficiarul este persoana care poseda documentul, ce se va achita la scadenta.

B. Dupa modul in care se incaseaza, cecul poate fi:

a)   cecul nebarat (de casa sau alb), care se plateste in numerar, la banca;

b)  cecul barat, care este achitat prin virarea sumei in contul de la banca al beneficiarului; bararea cecului se face prin doua linii paralele, in diagonala, pe fata cecului, detaliu ce opreste banca de a face plata in numerar;

c)   cecul de virament, de asemenea, nu se achita in numerar, avand inscris in textul sau ordinul de a transfera suma respectiva intr‑un cont al carui numar este expres indicat;

d)  cecul documentar este cecul in care tragatorul conditioneaza plata sumei respective de prezentarea de catre beneficiar a unor documente doveditoare a existentei unei marfi, a expedierii acesteia si a calitatii ei conforme cu clauzele contractuale;

e)   cecul certificat este cecul care prezinta specificarea expresa a existentei provizionului, ceea ce ii confera o garantie in plus; certificarea acestor cecuri se face de banca;

f)    cecul de voiaj (cecul de calatorie), este un inscris cu valoare fixa, emis si imprimat de banca emitenta, cu ajutorul caruia calatorii (turistii) pot obtine de la o banca straina sume in valuta pentru acoperirea cheltuielilor de calatorie. Cecurile de calatorie, cumparate de la banca, platindu‑se in plus, peste valoarea nominala, comisionul bancii, pot fi incasate cu multa usurinta si cu formalitati reduse.

In Romania se pot cumpara cecuri de calatorie American Express (Amex) de la opt banci comerciale, comisionul perceput pentru emiterea unui astfel de cec fiind de 1%. Posesorii acestor cecuri pot beneficia de serviciile a 1 700 birouri de turism din 120 de tari; de asemenea, acestia au si avantajul unor facilitati gratuite (de exemplu: retineri de locuri, informatii, diverse servicii turistice). Este necesar ca solicitantul cecului de calatorie sa detina un cont in valuta la una din cele opt banci comerciale autorizate sa vanda astfel de cecuri.

In S.U.A., Canada si in Australia cecurile Amex pot fi utilizate si ca mijloc de plata, iar in celelalte tari ele sunt acceptate de banci pentru eliberarea de numerar. De asemenea, aceste cecuri sunt acceptate in unele magazine, hoteluri si restaurante, ca mijloace de plata.

Cartelele de plata (cardurile) sunt o varianta a cecurile de calatorie, fiind documente cu un format standard, care contin o serie de date necesare pentru identificarea beneficiarului. Acest document da dreptul titularului de a cumpara diverse marfuri, fara a achita in numerar pe loc, in anumite magazine care accepta aceasta forma de plata. Cartela de plata (cardul) este nominativ si netransmisibil, fiind emisa de banci sau de alte institutii financiare, unde titularul are cont deschis. Decontarea se face intre magazin si banca, pe baza facturii semnate de posesorul cartelei de plata (cardului) in momentul cumpararii.

Rezulta deci ca cecul este un instrument de plata si,  in unele forme, si de credit, care exprimat in valuta devine deviza cu circulatie pe piata financiara si de credit internationala.

4. Certificatul de depozit este, de asemenea, o varianta a cecului, si care consta in eliberarea de catre banca a unui formular special, document prin care se dovedeste depunerea de catre titular a unei sume de bani la acea banca, pentru o anumita perioada de timp, cu o anumita dobanda. Marimea dobanzii pe care o plateste banca la scadenta se calculeaza astfel:

unde:

D   = Marimea dobanzii platite de banca;

VN = Valoarea nominala a certificatului de depozit;

t = Perioada de timp pentru care inscrisul a fost emis;

i = Rata dobanzii.

Certificatul de depozit poate fi exprimat si in valuta si poate fi transferat prin andosare si negociere ca si celelalte titluri de credit, acesta reprezentand principalul avantaj al celor ce investesc in certificatele de depozit, comparativ cu cei ce au un cont obisnuit, de depozit. In acest caz, pentru a obtine lichiditatile de care are nevoie, detinatorul unui certificat de depozit il poate vinde oricui inainte de scadenta, pretul sau de vanzare fiind calculat pe baza formulei:

unde:

P_v Pretul de vanzare al certificatului de depozit, inainte de scadenta;

i_c = Rata dobanzii pe piata;

t_s = Perioada de timp cuprinsa intre momentul vanzarii si data scadentei;

De asemenea, in urma negocierii (vanzarii) unui certificat de depozit, se poate determina randamentul acestuia (sau rata dobanzii), precum si marimea venitului (dobanda) realizate de catre detinator, dupa urmatoarele formule:

unde:

h = Randamentul, aferent certificatului de depozit, realizat de un detinator, in urma vanzarii pe piata;

P_c = Pretul de cumparare al certificatului de depozit, in momentul achizitionarii;

p = Perioada de timp cat inscrisul a fost in posesia detinatorului.

Certificatele de depozit sunt concepute "la purtator", fiind, in consecinta, extrem de lichide. Avantajul bancii emitente a acestor inscrisuri consta in faptul ca fondurile raman in banca pe toata durata de timp pentru care a fost emis certificatul, indiferent de numarul detinatorilor succesivi ai aceluiasi inscris.

5. Cardurile, sub forma de credit card, au aparut pentru prima data in S.U.A., cu intentia de a oferi clientilor un instrument de circulatie nationala, care sa permita depasirea restrictiilor din acest domeniu, impuse de Legea Bancara Federala a S.U.A.

Cu toate ca primele carduri au fost emise in S.U.A. in cursul anului 1947 si au inceput sa fie folosite in Europa de vest incepand din anii '60, dezvoltarea si utilizarea acestora s‑a extins abia dupa anii '80, crescand semnificativ si numarul detinatorilor unor astfel de instrumente de plata. Tot in aceasta perioada (anii '80), au fost introduse pe piata si cartile de debit (debit card).

Cardul reprezinta un instrument de plata bazat pe electronica, ca o alternativa la instrumentele "clasice" de plata (numerar si cec), care permite detinatorului sau sa efectueze plata bunurilor si serviciilor achizitionate, prin accesarea procedurii de autorizare si plata cu card

Ca prezentare, cardul este realizat din plastic, de dimensiunile unei carti de vizita, avand incorporate componente electronice speciale necesare decodificarii diferitelor operatiuni pentru care a fost conceput: accesul detinatorului la contul sau bancar, autorizarea de plati, efectuarea electronica a platii sau obtinerea de numerar.

Detinatorul unui card il poate folosi pentru:

plata marfurilor sau serviciilor la unitatile care vand marfuri sau presteaza servicii si accepta un astfel instrument de plata:

obtinerea de numerar de la ghiseele sau de la distribuitoarele automate de numerar (bancomate).

In cazul in care posesorul unui card doreste cumpararea unei marfi, el trebuie sa prezinte cardul sau vanzatorului, iar plata poate fi realizata in doua modalitati:

a)   fie cardul este introdus in terminalul electronic al magazinului (EFTPOS), care va tipari automat borderoul vanzarilor (notele de plata);

b)  fie vanzatorul va folosi un aparat special de tiparire (IMPRINTER) pentru notele de plata standardizate, denumite voucher.

a)   efectuarea platii prin transferul electronic al fondurilor (EFTPOS)

EFTPOS - Electronic Funds Transfer at Point of Sale - semnifica transferul electronic al fondurilor la locul vanzarii si, asa cum o sugereaza chiar numele, implica transferul fondurilor din contul bancar al unui client direct in contul vanzatorului, simultan cu realizarea operatiunii de vanzare.

Plata marfurilor si a serviciilor presupune astfel existenta unui terminal la comerciant, conectat la infrastructura informatica si de telecomunicatii destinata efectuarii platilor prin carduri, terminal ce permite preluarea, captarea si transmiterea informatiilor asupra platilor, prin mijloace electronice, de la comerciant la centrul de autorizare

Cardul este introdus printr‑o fanta speciala a terminalului, tastandu‑se valoarea tranzactiei, iar prin citirea informatiilor continute de banda magnetica a cardului, comerciantul va primi automat autorizare privind plata. Dupa ce tranzactia a fost autorizata, terminalul emite nota de plata in doua exemplare, care vor fi semnate de client. Dupa ce comerciantul confrunta semnatura de pe card cu cea de pe nota de plata, el inmaneaza clientului marfa, impreuna cu unul din exemplarele notei de plata, cu aceasta tranzactia fiind incheiata.

b)  Efectuarea platii prin utilizarea IMPRINTER -ului

O a doua modalitate de efectuare a platilor prin intermediul cardului presupune existenta unei legaturi telefonice intre locul unde trebuie sa se efectueze plata si centrul de autorizare. Acest mod de plata, mai putin rapid decat cel descris anterior, implica utilizarea de catre comerciant a unui dispozitiv mecanic, ce permite luarea unei "amprente" de pe elementele in relief aflate pe suprafata cardului si transpunerea acestora pe un document confectionat pe suport de hartie, denumit imprinter voucher, care este de regula chiar nota de plata a comerciantului.

Principalele etape in derularea unei tranzactii ce implica o asemenea tehnica de plata sunt urmatoarele:

comerciantul verifica starea fizica a cardului, precum si corespondenta dintre numele de pe card si actele de identitate ale clientului;

casierul comerciantului telefoneaza la centrul de autorizare, unde comunica elementele de identificare ale cardului (numar, perioada de valabilitate) precum si valoarea tranzactiei;

prin intermediul retelei de telecomunicatii prin satelit, centrul de autorizare - dupa verificarea datelor primite - autorizeaza (sau nu) efectuarea tranzactiei;

dupa primirea autorizatiei, folosind imprinterul, casierul intocmeste nota de plata (imprinter voucher) in trei exemplare, ce trebuie sa fie semnate toate de catre client;

dupa confruntarea semnaturii de pe nota de plata cu cea de pe card, in cazul in care acestea sunt similare, vanzatorul va elibera clientului marfa, impreuna cu un exemplar al notei de plata (imprinter voucher).

La sfarsitul programului, comerciantul va totaliza si inregistra notele de plata (imprinter voucher) din ziua respectiva, iar ulterior va preda cate un exemplar din fiecare bancii sale. Ulterior, la un interval stabilit printr‑un contract, banca va achita comerciantului contravaloarea notelor de plata ce i‑au fost predate.

In tarile dezvoltate exista o mare varietate de carduri, puse la dispozitia publicului atat de catre banci, cat si de alte institutii specializate si autorizate in emiterea de carduri. In general, companiile emitente structureaza cardurile pe clase de clienti, in functie de veniturile acestora, dar si de facilitatile pe care le acorda.

Se disting mai multe tipuri de carduri:

credit‑card;

store‑card;

debit‑card;

smart‑card;

carduri multifunctionale.

Credit‑card (cartea de credit) este un instrument de plata care atesta faptul ca posesorului acestuia i‑a fost deschisa o linie de credit, care ii permite sa achizitioneze marfuri si servicii, sau sa ridice numerar, in limita unui plafon prestabilit. Cu alte cuvinte, suma care depaseste disponibilul din contul sau, pana la limita plafonului stabilit - limita specificata in contractul incheiat intre banca si client - reprezinta un credit acordat de banca. Credit‑cardul permite detinatorului sau rambursarea creditului acordat in doua variante:

fie rambursarea in totalitate a acestuia la sfarsitul unei perioade specificate in contractul dintre banca si client, caz in care poarta denumirea, conform practicilor internationale, de charge‑card;

fie rambursarea partiala a creditului, partea ramasa neachitata urmand a fi considerata o prelungire a creditului acordat anterior.

Titularii credit‑cardurilor primesc lunar, de la banca lor, situatia debitelor, in care sunt cuprinse urmatoarele informatii:

valoarea limita a creditului, de care poate beneficia titularul cardului;

platile ce au fost efectuate prin folosirea cardului;

intrarile de sume, in contul titularului, la compania emitenta a cardului;

dobanda ce a fost debitata;

soldul la zi al contului titularului;

valoarea creditului sau suma disponibila aflata in contul beneficiarului cardului.

La primirea acestei situatii a debitelor, titularul cardului poate sa aleaga una din urmatoarele variante:

achitarea integrala a datoriei;

achitarea partiala a datoriei, caz in care, asupra sumei nerambursate se percepe o dobanda ce se adauga la soldul debitor al contului titularului cardului, dobanda care, este de regula mult mai mare decat cea utilizata in conditiile unui credit obisnuit, tocmai pentru a descuraja clientii sa depaseasca limita creditului.

Store‑cardul este o varianta a credit‑cardului, avand acelasi mod de intrebuintare, ca si acesta. Emiterea de store‑carduri a devenit necesara datorita faptului ca marile magazine sau companii de deservire a populatiei au introdus propriile carduri, denumite store‑carduri, preferand astfel emiterea unui instrument de plata propriu, care, practic, concureaza credit‑cardurile, din mai multe considerente:

a)   in primul rand, pentru asigurarea loialitatii clientilor fata de magazinul sau compania de deservire

b)  in al doilea rand, prin facilitatile de plata ce sunt oferite clientilor se urmareste cresterea volumului vanzarilor.

Store‑cardurile pot fi utilizate exclusiv in cadrul aceluiasi grup (retea) de magazine, iar tranzactiile nu se deruleaza prin intermediul sistemului bancar de decontari, astfel ca acest tip de operatiuni pot fi considerate ca apartinand unui sistem inchis.

Debit‑cardul (cartea de debit) este un instrument de plata care permite posesorului sau achizitionarea de bunuri si servicii, prin debitarea contravalorii acestora, doar pe seama fondurilor disponibile in contul sau. Debitarea contului titularului se efectueaza simultan cu creditarea contului magazinului care accepta un astfel de instrument de plata.

Smart‑cardul (cardul inteligent) a aparut ca urmare a progresului pe care l‑a inregistrat tehnologia realizarii cardurilor, permitand derularea unor tranzactii mult mai complexe decat cele ce se pot efectua prin intermediul cardurilor cu banda magnetica. Denumirea acestor carduri este datorata faptului ca ele au incorporat un intreg microprocesor (cip), care le confera un inalt grad de inteligenta, existand doua tipuri de asemenea carduri "inteligente": unele pot inmagazina unitati de valoare, iar altele au incorporate microprocesoare.

Principalele avantaje pe care le prezinta cardurile cu microprocesor fata de cardurile cu banda magnetica sunt urmatoarele:

nu mai este nevoie de autorizarea de acceptare la plata a cardului, prin intermediul terminalului electronic;

ofera o protectie sporita contra fraudelor si a riscului de credit al bancii emitente;

permit efectuarea de plati mai mari in cont descoperit;

nu pot fi copiate.

In unele tari vest‑europene foarte multe carduri (atat cele de debit, cat si cele de credit) contin, pe langa benzi magnetice, si microprocesoare incorporate.

Cardul multifunctional este de fapt tot un debit‑card, care insa mai indeplineste si alte roluri, cum ar fi:

acela de carte de numerar (cash‑card), un instrument cu ajutorul caruia detinatorul poate retrage numerar de la distributoarele automate de numerar (bancomate), prin tastarea pe claviatura aparatului a codului sau personal de identificare, codul PIN (Personal Identification Number);

acela de carte de garantare a cecurilor (cheque guaranteed card), care asigura garantarea unui cec emis si semnat, pana la concurenta unei sume specificata de banca emitenta a cecului.

Rezulta deci ca posesorul unui card multifunctional il poate folosi atat pentru toate operatiunile specifice debit‑cardurilor, cat si pentru retragerea de numerar sau pentru garantarea platilor efectuate prin cecuri.

In Romania, infiintarea in luna martie a anului 1994 a societatii ROMCARD pentru procesarea si autorizarea tranzactiilor pe baza de carduri in sistem VISA INTERNATIONAL, MASTERCARD si EUROCARD a facut posibila utilizarea cardurilor si in tara noastra.

Cu toate ca, in comparatie cu alte tari mai dezvoltate, numarul operatiunilor pe baza de carduri din tara noastra este redus, extinderea utilizarii cardurilor internationale ar insemna un real avantaj din punct de vedere al incasarilor in valuta.

Astfel, prin intermediul cartilor de plata internationale se va putea contribui in mod concret la scaderea deficitului balantei de plati monetare a Romaniei. Din acest motiv, plata in valuta pe teritoriul national prin intermediul unui card international este similara cu incasarea contravalorii unui export.

Principala problema a evolutiei cardurilor in Romania o constituie faptul ca implementarea acestui sistem de plati necesita investitii foarte mari, atat la nivelul bancilor, cat si pentru comercianti.

6. Conosamentul (bill of lading) este un titlu de credit comercial, specific, reprezentativ, redactat in forma‑tip, care se utilizeaza in transportul maritim. Acest act certifica incarcarea marfii pe vas, obligatia de a o transporta in conditiile stabilite si de a o preda, intr‑un anumit port, unui anumit beneficiar. Conosamentul atesta posesia marfii si ofera posibilitatea negocierii, gajarea sau andosarea ei. Prin negocierea conosamentului se poate transmite direct proprietatea marfii catre noul proprietar.

7. Warantul este un titlu de credit comercial, eliberat de un depozit depunatorului unei marfi. Acest document se compune dintr‑o recipisa, care constituie titlul de proprietate asupra marfii, si warantul propriu‑zis, care circula prin andosare, ca un efect de comert. Prin warant se inlocuieste circulatia marfii cu circulatia unor documente.