Consecintele crizei economice din anii 1929-1933 asupra economiei Romaniei
Romania facind parte din sistemul mondial al economiei capitaliste a fost si ea lovita de criza economica dintre 1929-1933. Ca si in celelalte tari capitaliste, in Romania criza a cuprins toate ramurile de activitate: industria, agricultura, comertul, finantele, circulatia monetara, sistemul bancar, cu toate consecintele sale nefaste. Declansata mai puternic la mijlocul anului 1929 in industrie, criza a fost agravata de o serie de factori interni si externi.
In rindul factorilor interni care au dus la agravarea crizei, mentionam in primul rind, predominarea in economia Romaniei a unei agriculturi ramase in urma, care ocupa 78% din populatia activa a tarii si in care se mentineau inca ramasite feudale. Singur acest lucru era de natura sa agraveze criza, in conditiile decalajului dintre preturile produselor industriale si cele agrare in favoarea primelor.
Implementarea crizei industriale cu cea agrara, care a inceput inca din 1928, a contribuit si mai mult la agravarea crizei. Puternica scadere a preturilor produselor agricole a avut consecinte deosebit de grave pentr u economia nationala. Existenta unui volum mare de imprumuturi facute de taranime la banci si camatari inainte de declansarea crizei si care trebuiau platite in conditiile preturilor scazute in care taranii isi valorificau produsele, a constituit un alt factor de agravare al crizei.
Un al doilea factor intern, care si-a adus contributia la agravarea crizei economice in Romania, l-a constituit nivelul scazut de trai al populatiei, nivelul coborit al salariilor muncitorilor si al cistigurilor taranimii muncitoare, ceea ce s-a repercutat in reducerea considerabila a puterii de cumparare si a pietei interne in perioada crizei.
Intre factorii care au agravat criza din Romania a fost si scaderea catastrofala a preturilor produselor romanesti ce se exportau, in timp ce preturile produselor importate de tara noastra s-au mentinut la un nivel relativ ridicat. Inrautatirea conditiilor comertului exterior al Romaniei s-a resimtit, ca urmare a structurii sale (predominarea la export a cerealelor si petrolului, iar la import a produselor fabricate industrial).
Detinerea unor pozitii deosebit de puternice de catre capitalul strain in economia tarii, indeosebi in industria extractiva, volumul mare al datoriei publice externe si anuitatile extrem de grele pentru bugetul de stat – sporite ca urmare a imprumutului de stabilizare din 1929 ca si a imprumuturilor externe din primii doi ani ai crizei – a constituit unul dintre factorii externi de agravare a crizei in tara noastra. Starea de dependenta economica si politica a tarii fata de monopolurile internationale s-a adinci.
Criza in industrie
Inca de la inceputul anului 1929 in unele ramuri ale industriei tarii au aparut fenomene de criza de supraproductie. Indicii cantitativi ai productiei de fier, otel, huila, sare etc. au marcat importante scaderi, indicii preturilor fontei, cuprului, petrolului, lignitului etc. de asemenea, au coborit, in timp ce in depozite cresteau stocurile de marfuri ce nu puteau fi desfacute pe piata.
Incepind de la jumatatea anului 1929 criza s-a dezvoltat cu violenta, cuprinzand rind pe rind ramurile industriei tarii. Ca urmare, atit indicele general cantitativ al productiei industriale, cit si cel valoric au inregistrat scaderi importante.
Examinarea dinamicii productiei industriale scoate in relief o insemnata scadere a productiei pe ansamblul industriei in anul 1932 fata de anul 1929. Scaderea cantitativa a productiei a fost deosebit de mare la industria prelucratoare – cuprinzind majoritatea ramurilor marii industrii din Romania – ca si la industria ce reunea monopolurile de stat (sare, tutun, chibrituri, explozivi etc.).
In ceea ce priveste indicele productiei pe intreaga industrie extractiva, acesta era ridicat datorita cresterii mari a productiei de petrol, deoarece in celelalte ramuri ale industriei extractive (carbune, minereuri feroase si neferoase) productia a scazut.
Din punct de vedere valoric, scaderea productiei a fost deosebit de importanta, cu mult mai mare decit reducerea cantitativa, ca rezultat al scaderii insemnate a preturilor. Pe ansamblul industriei, valoarea productiei a scazut in aceeasi perioada cu 42,2%. Examinarea evolutiei indicilor productiei pe ramuri ale industriei si pe marfuri arata scaderi deosebit de mari la principale produse.
Odata cu izbucnirea crizei din industrie in 1929, criza agrara s-a adincit enorm. Indicele preturilor produselor agricole a scazut de la 100 in 1929 la 44,9 in 1933. De la 109 miliarde de lei in anul 1929 valoarea productiei agricole vegetale a scazut la numai 48,6 miliarde lei in 1933 (desi cantitativ productia a fost mai mare decit in 1929).
Criza agrara a cuprins toate ramurile agriculturii; productia cerealiera de plante tehnice, pomicultura, viticultura, zootehnia etc. Structura agriculturii Romaniei, predominant cerealiera, a agravat consecintele crizei agrare, mai puternice in aceasta ramura.
In acelasi timp, scaderea preturilor a avut consecinte mult mai grave pentru tara noastra, dat fiind faptul ca, costul de productie al cerealelor romanesti era mai urcat decit al tarilor cu o agricultura capitalista dezvoltata. Raminerea in urma din punct de vedere tehnic a agriculturii noastre, productivitatea scazuta a muncii, cheltuielile mari ale gospodariilor taranesti provocate de dobinzi mari, de renta funciara ridicata, dijma, preturile ridicate ale marfurilor industriale, impozitele mari etc. impovarau cu mult costurile produselor agricole din Romania.
In acelasi timp, ca urmare a obligatiilor sale de a achita datoriile mari contractate pe piata externa de a-si crea disponibil de devize necesar platii importului, a acoperi deficitele balantelor de plati etc. statul a dus o politica de fortare a exportului de cereale in anii 1929-1933, chiar la preturi extrem de scazute.
Prin scaderea preturilor produselor agricole, criza a determinat o scadere a pretului pamintului si a arenzilor, dar aceasta scadere a fost mai mica decit a preturilor marfurilor agricole, ceea ce a agravat situatia gospodariilor agricole ale taranimii. Mentinerea unui nivel relativ ridicat in raport cu cel al produselor agricole – al preturilor pamintului si al arenzilor – arata tendinta mosierimii de a arunca pe spatele taranimii muncitoare greutatile crizei agrare.
Criza agrara a dus la accentuarea procesului de degradare a agriculturii romanesti. Aceasta s-a manifestat prin: reducerea folosirii masinilor agricole, scaderea septelului si a calitatii lui, calitatea inferioara a lucrarilor agricole, in anii 1929-1933, procesul suprafetelor ocupate de culturile de plante tehnice, de pomi fructiferi si livezi a scazut.
O buna parte din inventarul de unelte agricole folosite in gospodariile taranesti era de calitate inferioara si rau intretinut. Micii producatori lipsiti de mijloace pentru refacerea utilajului erau nevoiti sa apeleze la unelte de munca care erau de mult scoase din uz.
Lipsa de unelte si utilaje agricole se facea resimtita nu numai la culturile de cimp, dar si intr-o asemenea ramura intensiva cum este viticultura.
In conditiile crizei agrare, oferta de brate de munca in agricultura a crescind, salariile muncitorilor scazind, mosierii si chiaburii gaseau mai convenabila folosirea muncii manuale decit utilizarea masinilor agricole. Consumul de unelte si masini agricole (import si productie interna) a scazut puternic: de la 5,7 mii tone unelte si 11,3 mii tone masini agricole in 1929, la 3,2 mii tone unelte si 1,5 mii tone masini agricole in 1933.
Efectivul de animale a scazut in anii 1929-1933 la taurine, ovine si porcine.
Desi agricultura Romaniei avea mare nevoie de ingrasaminte azotoase, datorita culturii excesiv cerealiere si mai ales culturii de porumb, productia si consumul de ingrasaminte azotoase era extrem de reduse. In anul 1927 s-au consumat doar 900 tone superfosfat – adica abia 1 kg ingrasaminte chimice pe ha de teren arabil. Chiar si folosirea gunoiului de grajd ca ingrasamint era redusa, lucru scos in relief de o ancheta speciala efectuata in anul 1927.
Regrese insemnate au inregistrat in anii agrare si metodele folosite in cultivarea pamintului. Nu se mai practica dezmirisitul indata dupa secerat, lasindu-se miristile pentru pasunat pina toamna tirziu – ceea ce dauna lucrarii pamintului – se practica o singura aratura in loc de doua, aratura este superficiala, se practica semanatul prin imprastiere si nu cu semanatoarea etc.
Ca urmare a accentuarii procesului de degradare a agriculturii Romaniei in anii crizei agrare, productia medie obtinuta la principalele culturi a fost scazuta. Astfel, in ceea ce priveste productia medie anuala de griu in anii 1925-1929 Romania se afla inaintea Spaniei, Greciei, Portugaliei, pentru ca in anii 1930-1934 sa fie in urma Spaniei, Portugaliei. Daca in anii 1925-1929 Romania ocupa locul al XI-lea in cadrul tarilor europene in ceea ce priveste productia medie de porumb la ha in perioada 1930-1934 – ea a ajuns pe locul al XIII-lea depasind numai Grecia, Polonia si Portugalia.
Criza in domeniul creditului a fost agravata de legaturile strinse intre unele banci mari din tara noastra si unele banci din strainatate care au redus creditele, au retras capitalurile din Romania etc.
Datorita insolventei multor debitori ai bancilor, acestea au trecut la masuri excesive de restringere a creditului, inaugurind o politica de cereri de garantii speciale pentru cel mai mic credit acordat.
Banca Nationala si-a redus mult operatiunile de acont, urmarind lichidarea plasamentelor si mentinind un acont ridicat de 9%, ceea ce a influentat ridicarea pe piata a dobinzilor.
Cu deosebire in acest sector iese in evidenta politica dusa de banci – atit cele cu capital strain cit si cele cu capital romanesc – de a arunca pe sapatele oamenilor muncii greutatile provocate de criza, nu numai direct prin nerestituirea micilor depuneri ca si indirect, prin trecerea datoriilor lor mari pe seama bugetului statului.
Un exemplu graitor in acest sens este cel al “Bancii Marmorosch Blank”. Aceasta banca cu capital strain aflata de fapt in stare de faliment inca din 1930, a primit din partea Bancii Nationale sume foarte mari cu titlu de reescont pentru creante in cea mai mare parte fara valoare reala (ale unor debitori insolvabili). Astfel, intre 31 decembrie 1930 si 26 octombrie 1931, data la care “Banca Marmorosch Blank” a cerut sa i se admita dat preventiv reescontul ei la Banca Nationala a crescut de la 247 milioane lei la 1,8 miliarde lei, majoritatea cambiilor predate BNR (in suma de peste 1 miliard) erau “Portofoliu putred”, cambii semnate de “Banca industriala, creatie a Bancii Marmorosch Blank” si care nu aveau acoperite. La rindul sau BNR a transmis acest portofoliu putred statului roman. In afara de acestea “BMB” a mai primit din partea BNR, in aceeasi perioada, un imprumut de 750 milioane lei, ca sa aiba de unde restitui aceasta suma, “BMB” a primit din partea statului concesiunea distribuirii tutunului si Tigarilor (monopol al statului). Intrucit aceasta concesiune facuta de stat societatii “Discom” (creatie a BMB) aducea beneficii mari “Discom” a preluat datoria de 750 milioane lei de la BNR pentru a plati in 14 ani, iar BMB s-a ales astfel cu un profit de 750 milioane lei in dauna statului, respectiv a contribuabililor.
Acesta este doar un exemplu. 'Portofolii putrede' au fost preluate in suma de multe milioane de lei de catre BNR si apoi trecute statului si de la alte banci ca: “Banca Franco-Romana”, “Banca sindicatelor agricole Ialomita”, “Banca de scont din Bucuresti”, “Banca generala a Tarii Romanesti”, “Banca Agricola”, “Banca Victoria” din Arad etc.
Actiunea nefasta a capitalului strain din sistemul bancar in perioada crizei este scoasa in relief si de retragerea masiva, fuga din tara a unor insemnate capitaluri straine prin intermediul bancilor. Astfel, circa 18 miliarde lei au luat drumul pietelor straine, agravind situatia balantei de plati a Romaniei.
In acelasi timp, capitalul strain a profitat da conjunctura creata de criza pentru a realiza noi cointeresari in domeniul bancar; astfel, capitalul german (prin “Dresdner Bank”) a infiintat in octombrie 1929 “Societatea bancara Romana” cu sediul la Bucuresti si cu filiale la Arad, Deva, Timisoara si Brasov.
Concentrarea si centralizarea capitalului in banci au facut progrese insemnate in anii crizei economice din 18929-1933. In timp ce numarul bancilor societati anonime a scazut cu 20% in 1933 fata de 1928, capitalul a ramas acelasi. BNR a capatat un rol tot mai important, cu deosebire prin monopolul mijloacelor de plata in strainatate si controlul devizelor.
