Cercetarea stiintifica si cresterea economica

Cercetarea stiintifica si cresterea economica

C-D in sectorul public versus privat

In anul 2004, sectorul public din tarile OECD au cheltuit pentru C-D circa 190 miliarde USD, ceea ce reprezinta circa 30% din totalul cheltuielilor de C-D din aceste tari (650 miliarde USD). Se estimeaza ca circa 20-25% din aceste sume sunt destinate industriei de aparare. In aceasta privinta exista diferente majore intre tarile membre ale OECD: in SUA procentajul ajunge la circa 50-60%, in timp ce in U.K. si Franta se situeaza la circa 25-30%, iar in restul tarilor OECD, la doar 10%. In afara de faptul ca   C-D finantata din fonduri publice trebuie sa raspunda unor nevoi publice, ca de exemplu, apararea sau mediul inconjurator, exista doua motive majore pentru care sustinerea unei importante parti din C-D din bugetele publice este inca necesara:

Beneficiile sociale din investitiile in C-D sunt mai mari decat cele private. Aceasta deoarece companiile nu pot utiliza toate beneficiile din activitatile lor de C-D si o parte din noile cunostinte sunt transferate catre alte companii sub forma unor difuzari involutare de cunostinte.

C-D este asociata cu mari riscuri, care creeaza bariere si descurajeaza companiile sa se ocupe de astfel de activitati. Acest aspect este valabil mai ales in cazul IMM.

Cu toate acestea activitatea de C-D desfasurata in sectorul privat este dominanta ca eforturi financiare si ca rezultate, existand adesea o simbioza intre cele doua sectoare ale economiei in ceea ce priveste sustinerea cresterii economice prin intermediul C-D.

Teoria privind crestere a economica si C-D

In teoria neoclasica timpurie, cunoasterea era abordata ca o variabila exogena, la fel ca si alte intrari in companii: bunuri, munca, capital.

La mijlocul anilor ’80 a aparut Noua teorie a cresterii, promovata de Paul Romer (1990) si Robert Lucas(1988) pe linia modelului de crestere neoclasic traditional. Premisa acestei teorii este ca o acumulare de capital se asociaza de regula cu o acumulare de cunostinte, intrucat in timp nu se produc mereu aceleasi bunuri, ci bunuri noi sau cu tehnologii noi. In acesta situatie progresul tehnologic este endogen.

Modelul porneste de la premisa ca productivitatea unei activitati este mai ridicata atunci cand se desfasoara in cadrul sau alaturi de alte activitati. Astfel, randamentul social este superior randamentului privat, ceea ce explica aparitia unor externalitati tehnologice pozitive, concretizate in cresterea productivitatii. Acestea provin din acumularea, pe langa capitalul fizic, si a cunostintelor. Externalitatile utilizarii capitalului fizic apar datorita complementaritatii intre firme si activitati, iar externalitatile cunostintelor sunt o consecinta a difuzarii cunostintelor, de care beneficiaza toate firmele, in virtutea circulatiei informatiei.

Noua teorie are doua modele de baza:

1)     Modelul “invatare prin practica” (learning by doing), in care schimbarile tehnologice sunt un produs secundar al productiei de bunuri. Modelul surprinde factori care stimuleaza dorinta de a produce bunuri noi. Asimilarea de cunostinte este denumita “invatare”. “Invatarea prin practica” este un produs al experientei asociate cu desfasurarea activitatii si apare din nevoia de rezolvare a unor probleme. Romer arata ca este posibila mentinerea unei rate pozitive de crestere economica, in conditiile in care randamentele descrescatoare ale factorilor de productie sunt compensate continuu de perfectionarea tehnologiilor.

2)     Modelul “inventiei”, prin care schimbarile tehnologice sunt considerate procese bine gandite. Acesta se concentreaza asupra unor factori care influenteaza dorinta de a inventa in mod constient si sistematic, in cadrul activitatii de cercetare-dezvoltare.

Schimbarile tehnologice, care determina schimbari in procesele de productie sau fabricarii de produse noi constituie inovare tehnologica. Aceasta conduce la un volum mai ridicat al productiei si/sau la o calitate superioara a produselor, folosind acelasi volum al resurselor. Acest tip de schimbari permit o crestere economica continua.

In teoria endogena a cresterii economice investitiile in C-D care furnizeaza noi cunostinte sunt vazute ca un important factor care explica procesul cresterii economice si cresterile de productivitate (Romer, 1990). Aceasta teorie abordeaza noile tehnologii nu doar ca intrari exogene de bunuri in companii – ci sustine ca si companiile pot crea tehnologie. In noua teorie a cresterii economice, investitiile in C-D sunt considerate ca avand efecte pozitive pe termen lung si generatoare de randamente de scara crescatoare. Aceasta deoarece anumite investitii anterioare in C-D, destinate sa genereze cunoastere specifica nu mai trebuie facute din nou. Bunurile capital obisnuite cum ar fi utilajele si mijloacele de transport, sau chiar forta de munca sunt elemente pentru care exista rivalitate – acestea nu pot fi utilizate simultan pentru mai multe scopuri.

Cunoasterea este un bun non-rival si adesea un bun non-exclusiv. De multe ori cunoasterea este un bun public. Aceste caracteristici explica faptul ca C-D poate produce efecte de difuzare de cunoastere catre alte companii si poate produce de asemenea randamente de scara crescatoare. Non-exclusivitatea unor noi tehnologii si aparitia efectelor de difuzare de cunostinte pot produce efecte de propagare la nivel macroeconomic.

C-D care este realizata de catre o companie poate conduce la bunuri si servicii noi sau imbunatatite pe care acea companiei le va vinde. Dar, compania poate sa nu fie capabila sa utilizeze anumite rezultate ale activitatii sale de C-D, iar aceste rezultate pot sa fie transferate prin diferite canale (imitatie, personal care isi schimba locul de munca, licentiere, cooperare intre companii) catre alte companii – numite difuzatori. Realizarea de activitati de C-D poate conduce si la o mai buna instruire a personalului companiei. In plus, compania devine mai buna in absorbtia de cunoastere realizata de catre universitati si de alte companii. Acest element devine decisiv pentru abilitatea unei companii de a utiliza efecte de difuzare de cunoastere produse de alte companii. Astfel, specialistii au observat ca cunoasterea generata de C-D nu reprezinta un bun public ce poate fi utilizat de catre oricine.

O anumita forma de educatie, instruire si de conectare la retelele potrivite sunt necesare pentru a fi capabil sa intelegi si sa utilizezi cunoastere noua – receptionarea cunoasterii generate de catre altii este asociata cu un cost. In plus, caracterul tacit al multor informatii stiintifice este foarte important uneori, in sensul ca cercetatorii si savantii stiu mai mult decat pot exprima in cuvinte. In general, este necesara participarea cercetatorilor atunci cind se doreste ca noile rezultate ale cercetarii sa fie convertite in inovatii.

C-D din domeniul privat are efecte atit la nivel microeconomic (de companie, dau piata) cat si la anivel macroeconomica.

Efectele C-D private la nivel macroeconomice

Studiile empirice care au estimat legatura dintre C-D pe de o parte si productivitate sau crestere economica pe de alta parte, au fost utilizate pentru anumite forme ale functiei de productte agregate. Astfel, investitiile in C-D impreuna cu factorii de productie traditionali, capitalul fizic si munca, reprezentau factori care determina productivitatea, ce este masurata ca valoare adaugata. Este dificil de a demonstra ca exista cu adevarat efecte de difuzare de cunostinte chiar daca se determina o legatura intre productivitate si C-D externa (companiei), asa ca astfel de efecte erau adesea indirecte.

Studiile difera mult in termenii unui nivel agregat (industrie sau economie nationala), specificatia modelului, sursele de date si modul in care sunt masurate variabilele principale (stocuri, fluxuri, schimburi). Prin urmare poate fi dificil sa se compare studiile intre ele. Este important de retinut faptul ca efectele indirecte de difuzare de cunostinte necesita un timp mai indelungat decat efectele directe determinate de activitatea de C-D proprie a companiilor.

O problema asociata cu estimarea efectelor C-D asupra productivitatii este aceea ca C-D poate fi cu greau abordata ca o variabila exogena. Sumele investite in C-D depind adesea de nivelul estimat al vanzarilor. Aceasta face dificil de cunoscut care este directia in care functioneaza legatura cauzala. Griliches and Mairesse (1995) cred ca problema endogenitatii conduce spre estimari deplasate din punctul de vedere statistic.

In ultima perioada exista multe studii care incearca sa investigheze efectele C-D private la nivel macroeconomic. Cercetarile par sa conduca la concluzia ca nu exista legatura intre C-D si cresterea economica in cazul tarilor sarace. Aceasta in pofida faptului ca tarile cele mai sarace investesc mai mult in C-D (relativ la PIB) in raport cu tarile cu venituri medii.

In cazul tarilor dezvoltate exista o puternica legatura statistica intre C-D si productivitate, dar elasticitatea este cuprinsa intre 0,13 si 0,2, ceea ce inseamna ca daca cheltuielile cu C-D cresc cu un procent, atunci productivitatea va creste cu 0,13 sau 0,2 procente. Raportul se mentine chiar si atunci cand sunt luate in calcul efecte de difuzare de cunostinte.  

Atunci cand se estimeaza modul in care C-D afecteaza cresterea economica si productivitatea la nivel agregat este important sa se ia in calcul efecte de difuzare de cunostinte dinspre alte tari. Acest lucru se poate realiza prin divizarea C-D in aceea condusa in interiorul tarii si aceea condusa din afara. Mai multe studii au aratat ca C-D condusa din alte tari este la fel de importanta sau chiar mai importanta in ceea ce priveste cresterea economica si productivitatea din tara in cauza. Ultimele studii au aratat ca elasticitatea C-D interne in raport cu cresterea economica este de circa 0,13 in timp ce elasticitatea C-D din strainatate (efecte de difuzare de cunostinte la nivel international) este de circa 0,40. Coe and Helpman(1995) au estimate ca elasticitatea C-D din strainatate in raport cu productivitatea interna este de circa 0,29. Lichtenberg (1993) and Guellec and van Pottelsberghe (2004) au evidentiat ca productivitatea (factorilor de productie) din tarile mici este mai puternic influentata de cresterea C-D condusa in alte tari, decat productivitatea din tarile mari.

Efectele C-D private la nivel  microeconomic

Studiile recente au aratat ca C-D are efecte pozitive si statistic semnificative in ceea ce priveste cresterea vanzarilor si a productivitatii la nivelul firmelor. Elasticitatea in aceste cazuri este cuprinsa intre 0,03 si 0,38, cu o medie de 0,1 si o mediana de 0,13. Multe studii au aratat ca efectele de difuzare de cunostinte sunt considerabile. Alte studii au aratat ca efectele de difuzare de cunostinte dintre sectoare sunt mai mari decat acele din interiorul sectoarelor de activitate.

Concluzia ca beneficiul social al C-D este mult mai mare decit beneficiul privat este extrem de importanta din perspectiva economica si politica si cu siguranta este cea care motiveaza statele sa finanteze C-D. O importanta intrebare din punctul de vedere politic este: ce sectoare sau tipuri de companii genereaza mai multe sau mai putine beneficii din C-D in raport cu media? De exemplu, se pare ca unele sectoare (de exemplu, cel auto, inclusiv cel al industriei de motoare) au un nivel mai redus al beneficiilor decat al industriei prelucratoare pe ansamblu, dar diferenta nu este semnificativa statistic. Wieser (2005) a aratat ca nu este posibil sa se dovedeasca econometric ca firmele care se concentreaza numai pe cercetare obtin beneficii mai mari din activitatea lor de C-D, decat firmele prelucratoare. Acest rezultat indica faptul conform caruia concurenta dintre sectoarele de activitate si din interiorul acestora este factorul principal ce regleaza beneficiile C-D din diferite sectoare de activitate si tipuri de firme.

Cercetarea finantata public, productivitatea si cresterea economica.

C-D finantata public care este condusa in companii ar trebui sa aiba un impact similar asupra productivitatii, cresterii economice si abilitatii companiilor de a absorbi noile cunostinte, ca si in cazul celei finantate de catre companii.

Totusi, se pare ca in acest caz rezultatele sunt ceva mai modeste. O prima explicatie consta in faptul ca finantatorul (guvernul) nu permite companiilor sa exploateze rezultatele cercetarii in mod liber pe piata (cazul industriei de aparare) si din acest motiv companiile sunt mai putin stimulate pentru a conduce C-D in mod eficient. Totusi, putinele studii in acest sens nu au evidentiat diferente majore in privinta beneficiilor C-D, finantate in sistem privat, sau in sistem public la nivel de companie. Cercetarile lui Lichtenberg (1993) au relevant ca la nivel agregat C-D finantata de catre guvern are un impact mult mai slab asupra productivitatii, decat aceea finantata privat. Uneori C-D finantata din surse publice nu are nici un impact. Guellec and van Pottelsberghe (2004) au investigat legatura dintre diferitele tipuri de C-D si productivitate la nivel agregat, in cazul a 16 tari OECD, in perioada 1980-1998. Rezultatele cercetarii au relevat faptul ca C-D condusa privat, dar finantata public are rezultate negative asupra productivitatii. Acest rezultat este explicat aproape in intregime in termeni de cheltuieli pentru aparare. Daca finantarea publica a C-D are scopuri civile, impactul asupra productivitatii este pozitiv.  O alta concluzie este ca impactul pozitiv al C-D interne, private asupra productivitatii a crescut de-a lungul perioadei analizate. Efectul C-D straine asupra productivitatii interne a devenit stabil, in timp ce efectul C-D executate de companii prin finantare publica a fost slab de-a lungul perioadei.

Poole and Bernard (1992) au aratat ca stocul de capital de C-D din sectorul public are efecte pozitive semnificative asupra productivitatii si este asociat cu efecte de difuzare de cunostinte considerabile.

Proiecte de C-D strategice sunt adesea realizate in cadrul unor aliante pentru a evita ca rezultatele sa fie internalizate de catre alte companii sub forma de efecte de difuzarea cunostintelor. Cercetarea fundamentala care furnizeaza un beneficiu privat relativ scazut in comparatie cu beneficiul social este adesea condusa de companii in colaborare cu laboratoare si universitati. Irwin and Klenow (1996) au aratat ca acele companii care au participat la consortii de C-D finantate public, din domeniul semiconductorilor din SUA au cunoscut o mai mare crestere a vanzarilor decat acele companii care nu au intreprins astfel de actiuni.

Concluzie generala: pe ansamblu, se pare ca C-D finantata public si executata de companii are efecte pozitive asupra productivitatii si cresterii economice, dar ca aceste efecte sunt ceva mai slabe decat in cazul C-D private. In schimb C-D din domeniul apararii are efecte negative asupra productivitatii si cresterii economice.  

Efectele cercetarii fundamentale si C-D finantata de universitati

C-D executata de catre universitati este concentrata mai mult catre cercetarea fundamentala, decat in cazul companiilor. Conform datelor din tarile OECD, cercetarea fundamentala reprezinta 65% din cercetarea din universitati si 28% din cercetarea din institutele conduse de catre guvern si numai 5% din cercetarea condusa de sectorul privat. Un argument teoretic comun in literatura de specialitate este ca diferenta dintre  beneficiile private si sociale ale C-D este probabil foarte mare in domeniul cercetarii fundamentale, ceea ce ofera stimulente pentru o puternica interventie a guvernului. O revizuire a literaturii de specialitate, Salter and Martin (1999) and Bager-Sjögren (2006), a aratat ca cercetarea fundamentala din universitati afecteaza cresterea economica astfel:

Daca C-D finantata public este condusa de universitati sau laboratoare atunci stocul de cunostinte disponibil companiilor si societatii cunoaste cresteri considerabile. Pentru a permite diseminarea acestor noi cunostinte este important ca informatiile sa fie sub forma codificata, de exemplu publicate in reviste de specialitate.

Cercetarea fundamentala conduce de asemenea la dezvoltarea de noi metode si instrumente care vor fi utile in C-D viitoare atat din universitati cat si din companii.

Cunoasterea produsa de catre universitati poate fi de asemenea brevetata si apoi vanduta sau licentiata companiilor, care la randul lor vor cunoaste o crestere a productivitatii (ceea ce reprezinta un efect direct al cercetarii universitare).

Ca si in cazul C-D din companii, cercetarea din universitati produce o mai buna instruire a personalului si sporeste capacitatea de absorbtie a noilor cunostinte. Abilitatea de absorbtie a noilor cunostinte este extrem de importanta pentru a beneficia de rezultatele cercetarilor conduse de altii.

Probabil cel mai important efect este acela ca universitatile de stat instruiesc si furnizeaza un esantion de cercetatori si studenti de care beneficiaza sectorul privat. Acesti cercetatori pot lua cu ei un important volum de cunostinte –codificate sau tacite – atunci cand preiau job-uri in sectoare din afara lumii academice.

Guellec and van Pottelsberghe (2004)  au aratat ca la nivel agregat C-D executata de catre universitatile de stat si institutele de cercetari au un efect pozitiv considerabil asupra cresterii economice si productivitatii, dar ca C-D din universitati are un efect mai puternic decat aceea din institutele de cercetari.

Mai multe studii au ajuns la concluzia ca este foarte probabil ca C-D academica sa aiba un important impact asupra companiilor localizate in proximitatea universitatilor.  Comunicarea directa pe site dintre cercetatorii din universitati si companii si cooperarea dintre acestea pot fi decisive pentru un transfer si o difuzare rapida si efectiva a cunoasterii. Fiecare regiune a unei tari trebuie sa aiba propria capacitate de cercetare fundamentala pentru a fi capabile sa receptioneze si sa utilizeze rezultatele cercetarii realizate de altii. Astfel, este dificil pentru o tara sa aiba o atitudine de tip “pasager clandestin” si doar sa astepte sa fructifice cercetarea condusa de alta tara.

C-D versus capital uman

Investitiile in C-D intretin productia de noi cunostinte si inovatii. Acestea cresc la randul lor abilitatea companiilor de a absorbi noi cunostinte realizate de altii. Investitiile in capital uman inseamna ca personalul dobandeste noi cunostinte si creste capacitatea acestuia de a absorbi cercetarea realizata de altii. Prin urmare poate fi dificil sa distingem intre efectele inovatiilor si cele ale invatarii. Din moment ce aceste variabile sunt puternic corelate, se obisnuieste sa se utilizeze doar una dintre ele pentru a explica cresterea economica. Mankiw et al. (1992) a ajuns la concluzia ca trei variabile – cresterea populatiei, investitiile in capitalul fizic si investitiile in capitalul uman - explica 80% din variatiile PIB per capita dintre tari. Diferentele in productivitatea tehnologica sunt mai putin semnificante.

Bibliografie:

Arrow, K., 1962, ‘The Economic Implications of Learning by Doing’, Review of Economic Studies, 29(2), 155-73.

Coe, D.T. and E. Helpman, 1995, ‘International R&D Spillovers’, European Economic Review, 39, 859-87.

Guellec, D. and B. van Pottelsberghe de la Potterie, 2004, ‘From R&D to Productivity Growth: Do the Institutional Settings and the Source of Funds of R&D Matter?’, Oxford Bulletin of Economics and Statistics, 66, 353-78.

Lichtenberg, F.R., 1993, ‘R&D Investment and International Productivity Differences’,   H. Siebert (red.), Economic Growth in the World Economy, Tübingen, Mohr.

Lucas, Robert,1988, On the Mechanism of Economic Development, Journal of Monetary Economics

Romer, P., 1990, ‘Endogenous Technological Change’, Journal of Political Economy, 98(5), S71-102.

Salter, A. and B. Martin, 1999, ‘The Economic Benefits of Publicly Funded Basic Research: A Critical Review’, Research Policy, 30(1), 509-32.

Sandu, Steliana – Inovare, competenta tehnologica si crestere economica, Editura Expert, Bucuresti, 2002