COORDONATE ISTORICE SI TEORETICE ALE ASIGURARILOR

COORDONATE ISTORICE SI TEORETICE ALE ASIGURARILOR

INTRODUCERE

Originile asigurarii se pierd in negura timpurilor, neputand fi stabilite decat cu o mare aproximatie. O serie de specialisti in domeniu imbratiseaza modul traditional de abordare a asigurarii, potrivit caruia asigurarea constituie un mijloc de a repartiza asupra unui mare numar de persoane fizice si juridice paguba provocata de un fenomen (eveniment) sau complex de fenomene (evenimente)[1]. Alti autori percep asigurarea ca "o industrie complexa, o re tea regulata care ofera o mare varietate de produse si servicii care vin in sprijinul indivizilor, familiilor si organizatiilor in probleme de risc"[2].

PREZENTAREA TEMEI

1.1 Repere istorice

Dezvoltarea  metodelor si tehnicilor de asigurare s-a produs in paralel cu cea a contabilitatii si a formelor de comert aflandu-se in stransa corelatie cu nevoile de protectie caracteristice unui anumit stadiu de dezvoltare al societatii.

In trecut oamenii erau dispusi sa accepte mare parte din riscurile pe care le intampinau, bazandu-se la nevoie pe sprijinul financiar al familiei sau al comunitatii religioase. Cresterea gradului de complexitate al vietii moderne i-a determinat sa caute protectia impotriva riscului in randul mecanismelor de asigurare formale.

Primele forme de asigurare au aparut la civilizatiile din Asia si Orientul Mijlociu Islamic, dar si in Europa Medievala[3]. In cele din urma, comertul european s-a extins spre America de Nord si restul lumii si, odata cu acestea, s-a extins si asigurarea. Metodele de asigurare s-au extins in functie de nevoile existente la un moment dat.

Distributia sau transferul riscului s-au produs cu precadere in urmatoarele domenii: navigatie, agricultura, intrajutorarea membrilor unei comunitati si acoperirea cheltuielilor de inmormantare.

Sectorul agricol este prin natura sa unul din sectoarele cele mai expuse riscurilor.

Documentele descoperite in Orientul Mijlociu mentioneaza ca agricultorii nu detineau loturi compacte, ci terenuri situate in regiuni diferite. In zilele noastre aceasta impartire ar putea fi considerata deficitara, fiecare fermier trebuind sa se deplaseze distante mari pentru a ingriji toate terenurile. Acest fapt a condus probabil la scaderea productiei cu 10% -15%. Totusi, aceasta a avut ca efect si reducerea variatiilor anuale de pierdere a recoltei fiecarui agricultor.

Comunitatile Amish din Pensilvanya si Ohio (S.U.A.) constituie un alt exemplu al distributiei riscului. Conform traditiei acestor comunitati, cand o familie membra a comunitatii suporta o paguba, iar casa si hambarele sale sunt distruse, intreaga comunitate vine in ajutorul acestei familii, participand la reconstituirea cladirilor deteriorate.

Asigurarea s-a nascut din nevoia de protectie a omului in fata unor pericole si pentru gasirea solutiilor adecvate de prevenire sau de inlaturare a lor.

Inca din antichitate, istoria consemneaza actiuni de solidarizare a oamenilor in fata unor evenimente nedorite, dar greu de controlat si prevenit, actiuni concretizate in forme simple de asociere.

Cel mai vechi document scris, cunoscut pana acum despre asigurari  dateaza de circa 6500 de ani [4]. Mestesugarii taietori de piatra din Egiptul de jos au constituit un fond de intrajutorare, format anticipat, prin contributia tuturor, pentru acoperirea pagubelor provocate de diverse nenorociri ce ii afectau pe membrii colectivitatii.

Solon, inteleptul legislator atenian (640-558 i.e.n) a obligat societatile politice si mestesugaresti sa constituie un fond comun, alimentat prin cotizatii lunare, destinat sa repare prejudiciile survenite in interiorul grupului. Astfel avem idee despre prima asigurare obligatorie care se cunoaste.

Cele mai vechi asociatii mutuale au fost semnalate in secolul al XII - lea in Islanda, cate una la 20 de gospodarii care acopereau, pe principiul reciprocitatii, daunele din pierderile de animale[5].   

            In Franta,  se remarca prin secolul al XVII-lea o forma mai deosebita de asigurare a rentelor viagere, denumita tontina, aceasta forma extinzandu-se apoi si in Olanda, Anglia si Germania. Fiind legat de asigurarile de viata, in acest sistem, participantii la imprumut primeau in locul dobanzilor rente viagere[6].   

            Istoria asigurarilor in Romania, a inceput sa fie scrisa anterior anului 1871, prin manifestari ale protectiei pe baze mutuale, ce au aparut in Transilvania inca din secolul al XIV-lea.

            In anul 1744 a aparut la Brasov, Casa de Incendiu, organizata prin fuzionarea mai multor asociatii mutuale.

            In anul 1848 ia fiinta Institutul General de Pensii, organizatie ce isi face aparitia tot la Brasov, ca asociatie mutuala care le asigura membrilor o pensie anuala.

            Dupa tratatul de la Adrianopole din anul 1829, au aparut la Bucuresti, la Iasi si in porturile dunarene, reprezentante ale unor companii straine din Austria, Italia, Anglia si Ungaria. Aceste reprezentante practicau asigurari de transport, de incendiu si asigurari de viata.

Anul 1871 este un an de referinta pentru asigurarile din Romania, prin faptul ca in luna martie, printr-un Inalt Decret Domnesc s-a infiintat prima societate de asigurari romaneasca - Dacia - cu un capital social de 3 milioane lei.

In anul 1873, a fost creata a doua societate romaneasca de asigurari - Romania - cu un capital social de 2 milioane lei.

Aceste societati romanesti de asigurari, aveau ca membri fondatori si ca membri in consiliile lor de administratie, personalitati marcante ale scenei politice, economice si sociale din acea vreme.

In anul 1881, cele doua societati romanesti de asigurari au fuzionat si au creat o singura societate, Dacia - Romania, care a devenit o societate puternica.

Un an mai tarziu, s-a infiintat, tot de catre mari personalitati ale vietii socio-politice si economice, societatea Nationala, care avea un capital social de 3 milioane lei.

Urmare a crearii acestor societati de asigurari si a dezvoltarii pietei locale a asigurarilor, rand pe rand reprezentantele companiilor straine de asigurari au inceput sa se retraga, cedandu-si portofoliile societatilor romanesti.

In anul 1897, prin colaborarea cu Banca Marmorosch, a fost intemeiata la Braila, societatea Generala care era specializata in asigurarile pentru transporturi maritime. Compania italiana 'Assicurazioni Generali' din Trieste a participat la subscrierea capitalului societatii Generala, ajutand-o pe aceasta sa obtina recunoasterea politelor si cedarea in reasigurare pe pietele internationale de asigurari. Ulterior, societatea Generala si-a mutat sediul la Bucuresti si si-a diversificat portofoliul, inclusiv in domeniul asigurarilor de viata. In anul 1935, luand in considerare volumul de prime incasate, Generala se situa in fruntea societatilor de asigurare din Romania.

In anul 1906, s-a infiintat societatea Agricola, care practica in principal asigurari agricole dar si alte tipuri de asigurari, si care a fuzionat in anul 1930 cu societatea Fonciera din Cluj, formand societatea Agricola - Fonciera.

In anul 1911 s-a infiintat societatea Prima Ardeleana iar in anul 1920 s-a creat societatea Steaua Romaniei care, in anul 1932 a fuzionat cu societatea Ancora. Compania formata in urma acestei fuziuni, a preluat in anul 1936 portofoliul corespunzator participatiei romanesti la societatea Phoenix din Viena, care era in lichidare.

In anul 1923, s-a infiintat la Chisinau societatea Vulturul, creata de fostii membri ai sectiunii de asigurari a Centralei Cooperativelor din Basarabia, cu un capital de numai 740 mii lei.

In acelasi an a luat fiinta societatea Asigurarea Romaneasca cu un capital de 4 milioane lei si care era specializata in asigurari de viata fara examinare medicala. Rezultatele din primele de asigurare obtinute de societate, au plasat-o in anul 1937 pe locul al saselea in cadrul societatilor din acea perioada.

Asigurarile practicate de societatile de asigurare pana la inceputul Primului Razboi Mondial, erau asigurari de incendiu si asigurari de viata, asigurarile de transport limitandu-se numai la transporturile fluviale, iar asigurarile impotriva grindinei s-au practicat foarte putin timp si la o scara foarte restransa.

Dupa Primul Razboi Mondial, au aparut inca 22 de societati de asigurare, dintre care unele erau succesoare ale societatilor straine de asigurare: Steaua Romaniei care a preluat portofoliu lui Munchener, Prima Ardeleana care a preluat portofoliul lui Erste Ungarische si Adriatica (societate italiana). Dupa anul 1927, Guvernul a autorizat infiintarea societatilor straine in Romania, printre care si Norwich, Phoenix, Standard si Sun.

In anii '30 activitatea economica si activitatea de asigurari, au cunoscut cea mai mare extindere, dezvoltandu-se toate ramurile de asigurari care se practicau pe plan international, numarul societatilor de asigurare variind intre 20 si 24.

Izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial si intrarea Romaniei in razboi, a condus la declinul activitatii de asigurari. Astfel, societatile engleze Caledonian- Romana, Norwich Union F.D. si Sun Insurance LTD si-au predat portofoliul societatii Vatra Dornei si si-au incetat activitatea.

Dupa terminarea razboiului, in anul 1945, mai functionau in Romania numai 13 societati romanesti si 5 reprezentante straine. Printre societatile romanesti se numarau si Generala, Dacia - Romania, Asigurarea Romaneasca, Steaua Romaneasca. Societatile romanesti colaborau cu societatile cu capital strain, cu filialele sau reprezentantele pentru Romania ale societatilor straine (din Italia, Anglia, Germania).

In anul 1942, odata cu aparitia legii care reorganizeaza activitatea de asigurare, Casa de Asigurari a Ministerului de Interne (aparuta in anul 1915 si reorganizata in anul 1936) s-a transformat in Regia Autonoma a Asigurarilor de Stat (R.A.A.S.). Aceasta practica toate categoriile de asigurari si detinea monopolul asupra asigurarii bunurilor de stat si comunale. Avand in vedere faptul ca R.A.A.S. era in proprietatea statului, regia presta numai servicii publice si nu obtinea profit. Astfel, primele de asigurare erau sub nivelul primelor practicate de societatile private de asigurari. R.A.A.S. suporta cheltuielile de regie si despagubirile din primele de asigurare incasate.

In aceiasi perioada au existat si alte institutii care primeau bunuri publice in asigurare: Eforia Bisericii Ortodoxe (asigura bisericile care erau in proprietate parohiala), Casa Armatei (asigura caii pe care ii folosea armata si care erau in proprietatea statului) si Regia Monopolurilor Statului - R.M.S. (asigura culturile de tutun pentru riscul de grindina).

In anul 1949 Regia Autonoma a Asigurarilor de Stat s-a transformat in societate comerciala de stat si asigurari.

In urma nationalizarii, in anul 1948, societatile de asigurare au trecut in proprietatea statului, iar institutiile publice de asigurari au intrat, de asemenea, in noile structuri ale economiei planificate.

In aceeasi perioada, capitalul sovietic si-a facut aparitia in diverse ramuri ale economiei, in domeniul asigurarilor creandu-se societatea SOVROM - Asigurare.

In anul 1952 s-a creat, cu capital integral romanesc, Administratia Asigurarilor de Stat - ADAS, institutie specializata in activitatea de asigurare, de reasigurare si de comisariat de avarie. ADAS si-a desfasurat activitatea sub conducerea generala a Ministerului Finantelor, pe baza unor decrete emise special pentru aceasta. Ministerul Finantelor aproba regulamentele de functionare si conditiile generale si speciale de asigurare, inclusiv tarifele de prime si sumele asigurate la asigurarile facultative. Numai riscurile care erau cedate in reasigurare, limitele retinerilor proprii si conditiile reasigurarilor, erau stabilite de ADAS.

Odata cu aparitia ADAS, asigurarile au devenit monopol de stat, aceasta fiind singura institutie din Romania care a practicat activitatea de asigurare/reasigurare. ADAS avea in obiectul de activitate asigurari obligatorii (prin efectul legii) si asigurari facultative.

Dupa anul 1990, au aparut importante schimbari legislative care au condus la inlaturarea monopolului statului, aparitia multor societati de asigurare si la stabilirea climatului concurential pe piata asigurarilor din Romania.

Prin Hotararea de Guvern nr. 1279 din 8 decembrie 1990 privind infiintarea unor societati comerciale pe actiuni in domeniul asigurarilor, care prevedea ca incepand cu data de 1 ianuarie 1991, se pot crea societati de asigurare ca societati comerciale pe actiuni, ADAS si-a incetat activitatea. Activul si pasivul ADAS a fost preluat de catre societatile Asigurarea Romaneasca S.A., ASTRA S.A. si agentia CAROM S.A., infiintate prin prevederile aceleiasi Hotarari.

Societatea Asigurarea Romaneasca S.A. a preluat activele si pasivele aferente: asigurarilor facultative de viata, asigurarilor obligatorii, asigurarilor facultative de autovehicule si a altor asigurari. Asigurarea Romaneasca S.A. a preluat de la ADAS si bunurile imobile care au fost incluse in capital.

Societatea ASTRA S.A. a preluat activele si pasivele corespunzatoare: societatilor mixte (cu participarea ADAS) din strainatate, asigurarilor si operatiunilor de reasigurare in relatiile cu strainatatea.

Agentia CAROM S.A. a preluat activitatea privind constatarea daunelor, stabilirea si plata despagubirilor in cazul pagubelor produse in Romania, atunci cand raspunderea revenea unor asigurati la societatile de asigurare din strainatate si in cazurile de pagube produse in strainatate de automobilisti romani asigurati la societatile de asigurare din Romania.

Aceste trei companii au fost create prin participarea statului de 100%, situatia schimbandu-se in anul 1991 cand prin Legea nr. 58 din data de 14 august 1991 privind privatizarea societatilor comerciale, 30 % din capitalul social al entitatilor economice a fost privatizat si a trecut in administrarea Fondurilor Proprietatii Private (infiintate prin aceiasi Lege).

Prin Hotararea Guvernului Romaniei nr. 1356 din 28 decembrie1990 a fost infiintata Banca de Export Import a Romaniei S.A. - EXIMBANK, banca cu capital integral de stat, dar care si-a inceput efectiv activitatea in aprilie 1992. Prin departamentul de asigurari - reasigurari, EXIMBANK practica asigurari pentru credite de export impotriva riscului de neplata la extern.

In anul 1991, apare Legea nr. 47 din data de 16 iulie 1991 privind constituirea, organizarea si functionarea societatilor comerciale din domeniul asigurarilor[7]. Prevederile Legii stipulau faptul ca in Romania, activitatea de asigurare se desfasoara prin intermediul societatilor de asigurare, societatilor de asigurare-reasigurare si societatilor de reasigurare si de asemenea prin intermediul societatilor de intermediere (agentii de intermediere). Legea reglementa faptul ca societatile comerciale din domeniul asigurarilor, trebuiau sa se constituie cu avizul prealabil al Oficiului de Supraveghere a Activitatii de Asigurare si Reasigurare din Ministerul Economiei si Finantelor. Conform Legii, companiile care activau in domeniul asigurarilor, se puteau constitui ca societati pe actiuni sau societati cu raspundere limitata.

Astfel, in luna septembrie 1990 a fost infiintata prima societate de asigurari cu capital integral privat din Romania, S.C. Unita SRL, cu sediul la Timisoara. Activitatea societatii Unita a debutat in luna ianuarie 1991, prin practicarea asigurarilor mixte de viata cu acumulare de capital. In anul 2000 pachetul majoritar al societatii a fost cumparat de compania Wienner Staedtische din Austria, iar in portofoliul societatii se regasesc in prezent toate tipurile de asigurari.

Ulterior, apar alte companii cu capital privat romanesc sau/si cu capital strain (tinand cont de faptul ca Legea nu permitea infiintarea unei societati cu capital integral strain), marea lor majoritate avand sediile in Bucuresti.

Dupa anul 1990, in piata romaneasca a asigurarilor, au aparut foarte multe societati de intermediere in asigurari (in anul 2000 activand peste 800 de societati), care jucau rolul de agenti dar si de brokeri de asigurari (in fapt, brokeri de asigurare fiind numai cateva societati). Termenul 'broker de asigurare' a fost introdus de Legea 32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor. In prezent sunt activi pe piata de asigurari din Romania circa 15 societati de brokeraj in asigurari, printre care si cativa mari brokeri internationali ca Marsh, Aon, Gras Savoyr, etc.

Prin aparitia Legii 32/2000, se infiinteaza Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, organism independent, autonom, finantat de societatile de asigurare, cu rol de reglementare, control si supraveghere a pietei asigurarilor. Comisia de Supraveghere a Asigurarilor este condusa de Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, format din cinci persoane (un presedinte, un vicepresedinte si 3 membri).

1.2. Conceptul de asigurare si necesitatea asigurarii

Conform profesorilor Vacarel Iulian si Bercea Florian ,,asigurarea actioneaza in stransa legatura cu existenta unor riscuri comune a caror producere poate provoca pagube importante economiei nationale si populatiei"[8].

Profesorul Bistriceanu Gheorghe considera ca: ,,asigurarea este un sistem de relatii economico-sociale, proces obiectiv necesar al dezvoltarii economice si sociale izvorat din actiunea legilor economice obiective, care consta in crearea in comun, de catre populatie si agentii economici amenintate de anumite riscuri, a unui fond din care se compenseaza daunele si se satisfac si alte cerinte economico-financiare, probabile, imprevizibile".

Dictionarul Le Petit Larrousse, precizeaza ca: ,,asigurarea este o garantie acordata de un asigurator asiguratului sau, de a indemniza eventualele pagube, in schimbul unei prime sau cotizatii".

Conform Legii 32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor cu completarile ulterioare: ,,asigurarea este operatiunea prin care un asigurator constituie, pe principiul mutualitatii, un fond de asigurare, prin contributia unui numar de asigurati, expusi la producerea anumitor riscuri, si ii indemnizeaza pe cei care sufera un prejudiciu pe seama fondului alcatuit din primele incasate, precum si pe seama celorlalte venituri rezultate ca urmare a activitatilor desfasurate".

Istoria consemneaza faptul ca, inca din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost preocupati de prevenirea si suportarea in comun a pagubelor generate de producerea unor evenimente incerte, nedorite, cum ar fi calamitatile naturii si accidentele.  Cu toate masurile intreprinse pentru propria securitate, ca si pentru protectia bunurilor si a averii, oamenii, ca de altfel orice entitate economica sau sociala, au fost si au ramas sub incidenta unor pericole diverse[9].

           

1.3 Asigurarea din punct de vedere economic

Asigurarea ofera avantajul ca membrii comunitatii afectati de producerea riscului asigurat, primesc de la fondul de asigurare cu titlu de indemnizatie (despagubire) de asigurare, sume care pot intrece de cateva ori cuantumul contributiei acestora la fondul respectiv. Acest lucru este posibil in virtutea faptului ca paguba provocata de producerea riscului asigurat se imparte intre membrii comunitatii de risc dupa principiul mutualitatii, adica la constituirea fondului de asigurare participa toti asiguratii, dar aceasta  se repartizeaza numai acelor asigurati care au suferit prejudicii de pe urma producerii riscului asigurat.

In procesul formarii si folosirii fondului de asigurare, intre participantii la asigurare se creeaza relatii economice: in prima faza, fluxuri banesti se canalizeaza dinspre persoanele fizice si juridice inspre societatea de asigurare, iar in faza a doua, in cazul producerii evenimentelor asigurate, fluxuri banesti pornesc dinspre societatea de asigurare inspre persoanele fizice si juridice afectate de riscuri.

Rezulta deci ca "asigurarea exprima relatii de distribuire si redistribuire a valorii adaugate brute relatii ce apar pe parcursul constituirii si utilizarii fondului de asigurare, in scopul asigurarii si desfasurarii neintrerupte a activitatii economice, a conservarii integritatii bunurilor asigurate, al protejarii persoanelor impotriva unor evenimente de natura a le afecta integritatea corporala si viata, precum si a onorarii obligatiilor de raspundere civila ce le revin fata de terti"[10].

Asigurarile indeplinesc anumite functii:

            1. Principala functie a asigurarilor o reprezinta functia de compensare a pagubelor (cazul asigurailor de bunuri si raspundere civila - prejudicii materiale) si de plata a sumelor asigurate(cazul asigurarilor de viata si raspundere civila - pentru prejudicii corporale).

2. Functia de prevenire a producerii pagubelor - s-a dezvoltat in timp, in special dupa cel de-al doilea razboi mondial este a doua functie ca importanta Acesta se poate exercita in urmatoarele directii:

· prin finantarea unor activitati de prevenire a calamitatilor si accidentelor;

· prin formularea unor asemenea conditii de asigurare care sa-i constranga pe asiguratori sa promoveze actiuni de prevenire a evenimentelor si sa ii cointereseze in mentinerea in buna stare a bunurilor asigurate.

3. Functia financiara - este cea de-a treia functie a asigurarilor careia i s-a acordat o tot mai mare importanta in ultima perioada. Asigurarea este apreciata ca fiind una din parghiile sistemului financiar. Incasarea primelor de asigurare are loc pe parcursul exercitiului financiar si scadenta la inceputul anului de referinta.

Plata despagubirilor si a sumelor asigurate cuvenite se face treptat, pe tot parcursul anului, pe masura aparitiei si argumentarii necesitatii platilor.

Diferenta dintre incasari si plati poate fi utilizata ca sursa generala de creditare in economie, fiind constituita in depozite sau in disponibilitati curente la banci.

4.Functia de repartitie - ca functie principala a asigurarilor, se manifesta in primul rand in procesul de formare a fondului de asigurare, la dispozitia organizatiei de asigurare, pe seama primei de asigurare suportate de persoanele fizice si juridice.

5. Functia de control - ca functie complementara a asigurarii, urmareste modul in care se incaseaza primele de asigurare si alte venituri ale organizatiei de asigurare, cum se efectueaza platile cu titlu de indemnizatie de asigurare, cheltuielile de prevenire a riscurilor, cheltuielile administrativ-gospodaresti si altele.

Notiunea de asigurare se foloseste nu numai in legatura cu activitatea societatilor comerciale de asigurari si a organizatiilor de asigurari mutuale, dar si cu asigurarile sociale.

Intre asigurarile incheiate prin intermediul  societatilor comerciale de asigurari si al organizatiilor de asigurari mutuale, pe de o parte, si asigurarile sociale, pe de alta, exista asemanari, dar si deosebiri.

Astfel, asigurarile sociale, ca si asigurarile mijlocite de societatile comerciale si de organizatiile mutuale, exprima relatii economice, de distribuire si redistribuire a valorii adaugate brute. Numai ca fondurile asigurarilor sociale au alte fluxuri de formare si distribuire decat fondurile de asigurare constituite la dispozitia societatilor comerciale si a organizatiilor mutuale de asigurari.

La asigurarile mijlocite de societatile comerciale si de organizatiile mutuale, participantii la constituirea fondurilor sunt, de regula, si beneficiari ai indemnizatiilor de asigurare. In anumite cazuri, in special la asigurarile de persoane, beneficiare ale sumelor asigurate pot sa fie terte persoane, desemnate ca atare de cei care au incheiat asigurarea.

Este interesant de abordat conceptul de asigurare nu doar traditional, ca mijloc de repartitie, ci si din alte puncte de vedere: ca ramura prestatoare de servicii, ca intermediar financiar si ca activ financiar intr-o economie de incertitudini [11].

Asigurarea poate fi privita si ca ramura prestatoare de servicii. Astfel, societatile comerciale de asigurari, in schimbul primelor incasate de la persoanele fizice si juridice, ofera acestora un produs, si anume obligatia de a prelua asupra sa efectele negative ale producerii unui anumit fenomen (eveniment) sau complex de fenomene. Deoarece "securitatea" pe care o ofera asigurarea este un bun necorporal, asigurarea poate fi considerata ca o ramura a economiei prestatoare de servicii unei categorii distincte de beneficiari: asiguratii.

Societatile de asigurari de viata nu sunt numai prestatoare de servicii in favoarea asiguratilor, ci si un intermediar financiar intre persoanele fizice asigurate, care platesc prime esalonat, si persoanele fizice si juridice care au nevoie de resurse financiare suplimentare. Asadar, asigurarile de viata ofera persoanelor fizice nu numai o protectie de asigurare, dar si un instrument de economisire si de fructificare a resurselor banesti.

Indeosebi societatile de asigurari de viata sunt cele care indeplinesc rolul de intermediar financiar, desi si societatile de asigurari de bunuri si de raspundere civila dispun de anumite resurse financiare temporar libere, pe care le ofera spre plasare pe piata.

Societatile de asigurari apar pe piata financiara cu o oferta de capital de imprumut orientata catre diversi solicitanti de resurse financiare. Oferta societatilor de asigurare se adreseaza: bancilor comerciale interesate sa primeasca depuneri pe diferite termene pentru majorarea resurselor lor de creditare, societatilor comerciale de productie preocupate sa-si majoreze capitalul activ, autoritatilor centrale si locale aflate in cautare de resurse de imprumut pentru acoperirea deficitelor bugetare sau pentru finantarea unor investitii importante din fonduri extrabugetare.

 Autoevaluare:

1. Cum se structureaza activitatea de asigurare in tara noastra in conformitate cu  Legea nr. 32/2000?

2. Care sunt principalele functii ale asigurarilor?

3. Cum poate fi privita asigurarea din punct de vedere economic?

Rezumatul acestei sectiuni:

· Evolutia asigurarilor s-a produs in paralel cu cea a contabilitatii si a formelor de comert.

· Asigurarea nu inlatura riscul; ea insa distribuie daunele atribuite anumitor persoane intre numerosi detinatori de polite, astfel incat nici o persoana sau organizatie sa nu suporte singura o dauna. Asigurarea reduce temerile asiguratului, oferindu-i securitate. Aceasta ofera incredere si elibereaza detinatorul politei de o potentiala dificultate financiara.

Referate propuse:

Referatul numarul 1: Functiile asigurarii

Referatul numarul 2: Tendinte in evolutia asigurarilor

Referatul numarul 3: Principalele fonduri de asigurare

Referatul numarul 4: Asigurarea din punct de vedere economic

Bibliografie:

1.Bente, C., Economia asigurarilor, Editura Universitatii din Oradea, Oradea,  2002

2.Bente, C., Managementul asigurarilor in Romania, Editura Universitatii din Oradea, Oradea,  2003

3. Bente, C., Bente C, Culegere de aplicatii practice si teste grila la asigurari , Editura Universitatii din Oradea, Oradea,  2003

4.Ciumas, Cristina,  Economia asigurarilor, editia a III-a, Editura Casei Catii de Stiinta, Cluj-Napoca, 2006

5. Loubergé, Henri, Economie et finance de l¢ assurance et de la reassurance, Paris, Dalloz, 1985., p. 100-110

6. Negoita, I., "Aplicatii practice in asigurari si reasigurari ", Editura Etape, Sibiu, 2001

7. Vacarel, I., Bercea, Fl., Asigurari si Reasigurari, Editura Expert, Bucuresti, 1998.

8.  Legea   Nr. 32 din  3 aprilie 2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor, publicata in  M. Of. nr.148 din 10/04/2000

9. Lega nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile din Romania, publicata in Monitorul Oficial nr.303 din 30 dec. 1995, art. 9.