Banca Interamericana de Dezvoltare
La initiativa Organizatiei Statelor Americane, la data de 30 decembrie a anului 1959 a fost infiintata Banca Interamericana de Dezvoltare, din care fac parte 19 state din America Latina, Caraibe, precum si Statele Unite. Printr-un Amendament la Statut, in anul 1976 si alte state, din afara continentului, au putut deveni membre. In prezent, Banca Interamericana de Dezvoltare are 46 de membri: 28 regionali si 18 neregionali, inclusiv majoritatea membrilor OECD/OCDE . Sediul bancii se afla la Washington D.C., in S.U.A.
Printr-o ampla restructurare (circa 20% din aparatul birocratic, redus astfel la numai 1 700 de functionari), reorganizand fluxul activitatilor si descentralizand banca, presedintele ales in 1988, a reusit sa inlature obiectiile S.U.A.
Banca Interamericana de Dezvoltare si-a mutat atentia de la proiectele majore de infras tructura (producerea de energie hidro-electrica si constructia de drumuri) spre dezvoltarea agriculturii, politica de mediu si infrastructura sociala.
Intrucat tarile Americii Latine detineau pozitia majoritara in cadrul Bancii Interamericane de Dezvoltare, aceasta era considerata o banca tipica a imprumutatorilor. Situatia s-a schimbat dupa sedinta anuala de la Amsterdam din 1989, cand pozitia majoritara a statelor de la sud de Rio Grande a slabit, iar directorii bancii au fost investiti cu puteri de decizie mai mari, mai ales in ceea ce priveste acordarea de credite: in unele cazuri, se poate amana analiza unei cereri de credit cu pana la 18 luni. Dreptul de veto al presedintelui BID in privinta amanarii creditului este limitat, spre a da satisfactie S.U.A., care doreau ca votul lor, exprimat de propriul director, sa fie concordant cu marimea capitalului subscris.
Tarile europene si Japonia au fost nemultumite de modul de reprezentare, intrucat, desi ele furnizau peste 25 la suta din capitalul disponibil, in cadrul sistemului de votare proportional, votul statelor nemembre era limitat la numai 8 procente. Incepand cu anul 1994, dupa Conferinta de la Guadalajara (Mexic), tarile neregionale, care asigura doua treimi din capitalul acumulat al Bancii Interamericane de Dezvoltare au cerut o mai mare putere de decizie in cadrul bancii, iar ca urmare a satisfacerii cererii lor, actiunile acestor parteneri au crescut cu 16 puncte procentuale. Dupa aceste modificari in structura votului, statele sud-americane au pierdut majoritatea de vot, ele detinand in prezent doar jumatate din voturi. Pentru a se limita influenta S.U.A., voturile sale au fost reduse de la 34,5 la 30 la suta, astfel incat americanii au pierdut dreptul de veto; totusi, daca directorul american nu participa la sedinta Consiliului, se considera ca nu este intrunit cvorum-ul si nu poate fi luata nici o decizie legala.
Odata cu modificarea drepturilor de vot, numarul directorilor a crescut de la 12 la 14: unul numit de S.U.A., 10 alesi de tarile membre din regiune si 3 pentru tarile neregionale, grupati dupa interese.
La fiecare patru ani, contributia de capital a membrilor BID se majoreaza, totalizand in prezent peste 100 miliarde USD. Dupa Conferinta de la Guadalajara, banca a primit o infuzie de capital de 40 miliarde dolari. Numai o mica parte din capitalul total al bancii este integral varsat, restul il constituie capitalul garantat, in baza caruia banca poate angaja imprumuturi pe pietele financiare internationale, in dolari, lire sterline, si marci germane, in parti egale. Nemultumite de politica bancii, S.U.A. au avertizat ca, in cazul in care obiectivele acesteia vor ramane neschimbate, aceasta va fi ultima majorare de capital.
Conform Regulamentului, imprumuturile nu trebuie sa depaseasca totalul capitalului (achitat si garantat) si rezervele, dar in realitate raportul est mai mic, de numai 1:1. Pentru tarile imprumutatoare, imprumuturile se acorda pe termene lungi, de 15 - 25 ani.
Tarile imprumutatoare se impart in patru grupe, in functie de venitul pe cap de locuitor si dupa marime: primele doua grupe cuprind Argentina, Brazilia, Mexic si Chile (grupa A), Columbia si Peru (grupa B). Primele doua grupe de tari primesc in medie doua treimi din imprumuturile acordate de Banca Interamericana de Dezvoltare, iar cealalta treime revine celor mai sarace tari din celelalte doua grupe.
In ultimii ani, Banca Interamericana de Dezvoltare nu se mai ocupa de finantarea proiectelor, ci se concentreaza asupra ajustarilor structurale. Urmare acestei reorientari a politicii sale, banca acorda peste un sfert din imprumuturi reformelor in economie si imbunatatirii eficientei acesteia. La inceput, aceste imprumuturi erau acordate in colaborare cu Banca Mondiala, care avea know-how-ul necesar, dar pe masura ce BID a capatat experienta, a preluat singura acest sector de imprumuturi, fiind astfel inlaturate criticile tarilor latino‑americane, care nu doreau ca "banca lor" sa fie controlata de institutiile Bretton Woods.
Criticii au condamnat faptul ca politica bancii de reducere a datoriei si de crestere economica s-a facut pe baza distributiei venitului, fiind neglijate politica funciara, sanatatea si educatia. Ca replica la aceste critici, dupa Conferinta de la Guadalajara, s-a decis ca jumatate din imprumuturile BID sa fie acordate pentru consolidarea infrastructurii sociale (sanatate, educatie, dezvoltare urbana), pentru ca toate paturile sociale sa poata benefica de reforme.
Banca Interamericana de Dezvoltare gestioneaza si fonduri speciale, destinate unor anumite imprumuturi, fonduri constituite prin contributii de la bugetele de dezvoltare ale tarilor industrializate sau prin contributii directe ale celor mai bogate tari din regiune.
Una din facilitatile Bancii Interamericane de Dezvoltare este Fondul pentru Operatiuni Speciale, care acorda imprumuturi pe termene foarte lungi, de 20 - 40 de ani, cu perioade de gratie foarte mari, si cu dobanda redusa, cu precadere pentru proiecte de infrastructura sociala. In anii '80 Fondul pentru Operatiuni Speciale a cunoscut un pronuntat declin, intrucat, pe de o parte, S.U.A. nu au mai cotizat la acest Fond, iar pe de alta parte, tarile cele mai sarace din regiuni nu si‑au mai achitat contributia si cheltuielile curente pentru infrastructurile sociale, datorita crizei datoriilor.
Dupa Conferinta de la Guadalajara, resursele Fondului au sporit la 1 miliard USD, ca o compensare a tarilor latino-americane pentru pierderea majoritatii de votare in procesul decizional al Bancii Interamericane de Dezvoltare.
In anul 1986 a fost infiintata Corporatia Interamericana pentru Investitii este o filiala de acelasi tip ca si Corporatia Financiara Internationala (International Finance Corporation/Corporation Financière Internationale), cu un capital achitat de 200 miliarde dolari, in scopul sustinerii intreprinderilor private, prin participarea la capitalul de risc si prin imprumuturi. In sectorul privat, Banca Interamericana de Dezvoltare se implica in investitii echilibrate in firme mici si mijlocii de export, prin imprumuturi pe termen de 20 de ani, imprumuturi ce acopera 30 - 50 la suta din costurile proiectelor respective. Intrucat pentru unele tari, cum ar fi Honduras sau Uruguay, unde capitalul indigen nu este dezvoltat, accesul pe pietele internationale de capital este dificil. Rolul principal al Corporatiei Financiare este de a atrage capitaluri suplimentare, transferul de tehnologie si de management.
Datorita conflictelor dintre principalul donator, S.U.A., care considerau ca Banca Interamericana de Dezvoltare nu acorda suficient sprijin sectorului particular, si tarile latino-americane, imprumuturile bancii, din ultima jumatate a anilor '80 erau mult sub limitele anilor anteriori si cu totul insuficiente pentru nevoile de capital ale acestor state. Se considera, de asemenea ca Banca Interamericana de Dezvoltare nu insista suficient de mult pentru implementarea politicilor de ajustare a economiilor de la sud de Rio Grande, grav afectate de cresterea datoriei lor externe. De indata ce procedurile decizionale au fost reorientate si revizuite, banca si-a reluat activitatea si pozitia de cel mai mare furnizor multilateral de capital pentru tarile Americii Latine - depasind chiar Banca Mondiala - cu imprumuturi anuale de la 5 la 7 miliarde USD, din care o treime sunt destinate celor mai sarace tari din regiune: Bolivia si Haiti.
Criza peso-ului mexican, din 1995, a permis reafirmarea importantei Bancii Interamericane de Dezvoltare fata de statele din regiune, care au fost confruntate pana atunci cu o abundenta de capital privat de la investitorii straini (se estimeaza ca in 15 ani - 1979-1994 -, capitalul net patruns in regiune a fost de peste 200 miliarde USD).
"Efectul tequila" aparut dupa criza din 1995 a facut sa dispara capitalul necesar infrastructurii si consolidarii firmelor din intreaga regiune, aparand astfel nevoia de finantare si consultanta din partea Bancii Interamericane de Dezvoltare. In prezent, majoritatea statelor din America Latina sunt pe cale sa-si privatizeze intreprinderile de stat, iar Banca Interamericana de Dezvoltare par foarte dispusa sa se implice in aceste evolutii, prin acordarea de imprumuturi sectorului privat. Un nou departament din cadrul bancii va gestiona aceste fonduri, care reprezinta 5 la suta din fondul total de creditare (peste 350 milioane USD, fara garantii guvernamentale), ce vor fi dirijate spre investitiile private din infrastructura (sector a carui calitate a fost puternic afectata in perioada anilor '80), sau pot finanta serviciile publice prestate in cadrul unor foste intreprinderi de stat privatizate anterior.
