SISTEMUL NATIONAL DE PROTECTIE A DREPTURILOR OMULUI

SISTEMUL NATIONAL DE PROTECTIE A DREPTURILOR OMULUI

Mijloacele de aparare, garantare si asigurare a respectarii drepturilor omului pe plan intern decurg din sistemul legislativ national, din normele interne ale statului.

Unul dintre mijloacele cele mai importante de asigurare a respectarii drepturilor omului il constituie controlul constitutionalitatii legilor.

Este recunoscut si admis ca un act normativ trebuie emis de organul de stat competent, in limitele competentei sale, cu respectarea procedurii legale si, mai ales, cu respectarea dispozitiilor din actele juridice normative situate mai sus in ierarhia normativa.

In momentul in care suprematia constitutiei s-a afirmat ca o regula fundamentala de drept s-a pus si problema controlului confor mitatii actelor normative cu Constitutia. Acest control a aparut ca firesc vizavi de caracterizarea data Constitutiei drept lege fundamentala. Motiv pentru care, odata cu trecerea timpului, s-a impus controlul jurisdictional, realizat fie prin instante din sistemul puterii judecatoresti, fie prin autoritati jurisdictionale distincte si specializate, denumite frecvent curti constitutionale, tribunale constitutionale, curti de arbitraj. Daca acest control ar fi incredintat Parlamentului, s-ar ivi unele neajunsuri, cum ar fi faptul ca acesta ar fi judecator in propria cauza, precum si faptul ca acesta ar putea fi pus in situatia de a-si critica propria lege.

Examinand constitutiile din Romania vom observa ca au fost explicit imputernicite cu acest control: Inalta Curte de Casatie si Justitie, in sectiuni unite (1923 si 1938); Marea Adunare Nationala (1965). Constitutia din 1991, in titlul V, incredinteaza acest control Curtii Constitutionale.

Nu este insa lipsit de interes sa precizam ca Parlamentul, in tara noastra, are nu numai dreptul ci si obligatia, in procesul de legiferare, de a urmari respectarea Constitutiei, fiind sprijinit, in acest sens, de catre organul sau specializat, Consiliul Legislativ. Consiliul Legislativ, conform art.79 al Constitutiei, este organul consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizeaza proiectele de acte normative in vederea sistematizarii, unificarii si coordonarii intregii legislatii. El tine evidenta oficiala a legislatiei Romaniei.

Consiliul Legislativ nu face parte din puterea legislativa, nici din puterea executiva si nici din puterea judecatoreasca; el reprezinta o autoritate administrativa autonoma, pusa sub autoritatea Parlamentului, pentru a aviza proiectele de legi, propunerile legislative ce pot veni din partea cetatenilor, deputatilor si senatorilor, precum si proiectele de ordonante si de hotarari cu caracter normativ ale Guvernului. Avizul Consiliului Legislativ este un aviz consultativ, care obliga, insa, pe cel ce emite proiectul de act normativ sa-l solicite intotdeauna, fara ca prin aceasta sa fie obligat sa se conformeze avizului.[1]

Revenind la Curtea Constitutionala, aceasta este un organ politico-jurisdictional, special si specializat pentru a asigura - prin intermediul controlului de constitutionalitate - suprematia Constitutiei in sistemul juridic normativ, precum si pentru indeplinirea altor atributii pe care legea fundamentala i le-a conferit expres si limitativ.[2] Ea este compusa din noua judecatori numiti pentru un mandat de noua ani, care nu poate fi prelungit sau innoit.

Constitutia stabileste si conditiile ce trebuie indeplinite pentru a fi numit judecator la Curtea Constitutionala. Aceste conditii sunt: pregatire juridica superioara, inalta competenta profesionala si o vechime de cel putin 18 ani in activitatea juridica sau in invatamantul juridic superior.

Cei noua judecatori sunt numiti astfel: trei de catre Camera Deputatilor, trei de Senat si trei de Presedintele Romaniei.

Stabilindu-se durata mandatului la 9 ani, rezulta ca acesta nu se suprapune pe mandatul parlamentar si nici pe cel prezidential fapt ce are importanta, mai ales, in ceea ce priveste independenta judecatorilor.

Judecatorii Curtii Constitutionale aleg, prin vot secret, presedintele acesteia, pentru o perioada de 3 ani. Daca Curtea Suprema din S.U.A. este formata din 9 judecatori, numiti pe viata, Constitutia din 1991 din tara noastra prevede reinnoirea Curtii Constitutionale.

Ideea functionarii permanente a Curtii Constitutionale a impus un sistem de reinnoire periodica a judecatorilor. Acesta permite imbinarea experientei cu infuzia de personal nou, fara a crea pauze in existenta Curtii, pauze care ar fi inevitabile daca mandatul tuturor judecatorilor ar inceta in acelasi moment.[3]

Pentru functionarea acestui principiu, Constitutia a stipulat ca judecatorii primei Curti Constitutionale sunt numiti pentru o perioada de 3, de 6 si respectiv de 9 ani. Presedintele Romaniei, Camera Deputatilor si Senatul desemneaza cate un judecator pentru fiecare perioada.

Functia de judecator al Curtii Constitutionale este incompatibila cu oricare alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din invatamantul juridic superior. Aceasta incompatibilitate are drept scop independenta celui numit ca judecator la Curtea Constitutionala.

Constitutia cuprinde si reguli de protectie a judecatorilor Curtii Constitutionale, astfel incat acestia sa poata realiza nestingheriti misiunea pe care o au. In cadrul acestei protectii putem mentiona: regulile privind raspunderea , independenta si inamovibilitatea judecatorilor, imunitatea acestora, rezervarea postului.

In ceea ce priveste raspunderea judecatorilor, Legea nr.47/1992 consacra faptul ca acestia nu pot fi trasi la raspundere pentru opiniile exprimate.

Judecatorii Curtii Constitutionale sunt independenti in exercitarea mandatului lor si inamovibili pe durata acestuia. Referitor la independenta judecatorilor, Legea nr.47/1992 extinde aceasta independenta la intreaga Curte Constitutionala, precizand ca "ea este independenta fata de orice alta autoritate publica si se supune numai Constitutiei si prezentei legi."

Inamovibilitatea este institutia pe temeiul careia judecatorul nu poate fi eliberat din functie, suspendat, pensionat prematur, avansat sau transferat prin vointa arbitrara a executivului sau a altei autoritati publice, ori in afara cazurilor si fara respectarea formelor si conditiilor prevazute de lege.[4]

Referitor la rezervarea postului, fiind o functie electiva, functia de judecator constitutional implica o durata de timp determinata, in principiu la 9 ani. Deoarece mandatul de judecator nu poate fi nici prelungit, nici reinnoit, in mod firesc, la expirarea sa, judecatorul trebuie sa aiba posibilitatea de a-si relua activitatea la locul de unde a plecat. Motiv pentru care legea le rezerva postul. Aceasta rezervare este obligatorie pentru judecatorul care a venit la Curte dintr-un post de magistrat.[5]

In celelalte cazuri legea prevede ca judecatorul are dreptul sa revina in postul ocupat anterior, daca numirea sa la Curtea Constitutionala s-a facut cu conditia rezervarii acestuia.

Conform art.14 al Constitutiei, Curtea Constitutionala are urmatoarele atributii:

a)     se pronunta asupra constitutionalitatii legilor inainte de promulgarea acestora, la sesizarea Presedintelui Romaniei, a unuia dintre presedintii celor doua Camere, a Guvernului, a Curtii Supreme de justitie, a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori, precum si, din oficiu, asupra initiativelor de revizuire a Constitutiei;

b)     se pronunta asupra constitutionalitatii regulamentelor Parlamentului la sesizarea unuia dintre presedintii celor doua Camere, a unui grup parlamentar sau a unui numar de cel putin 25 de senatori;

c)     hotaraste asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti privind neconstitutionalitatea legilor si a ordonantelor;

d)     vegheaza la respectarea procedurii pentru alegerea Presedintelui Romaniei si confirma rezultatele sufragiului;

e)     constata existenta imprejurarilor care justifica interimatul in exercitarea functiei de Presedinte al Romaniei si comunica cele constatate Parlamentului si Guvernului;

f)      da aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din functie a Presedintelui Romaniei;

g)     vegheaza la respectarea procedurii pentru organizarea si desfasurarea referendumului si confirma rezultatele acestuia;

h)     verifica indeplinirea conditiilor pentru exercitarea initiativei legislative de catre cetateni;

i)       hotaraste asupra contestatiilor care au ca obiect constitutionalitatea unui partid politic.

Referitor la controlul constitutionalitatii legilor inainte de promulgarea lor, aceasta modalitate de control se caracterizeaza prin faptul ca intervine dupa ce legea a fost adoptata de Parlament, dar inainte ca aceasta sa fie promulgata.

Prin promulgare se confirma printr-un act oficial ca o lege a fost adoptata de Parlament cu respectarea procedurii prevazute in acest scop de Constitutie, dispunandu-se ca urmare punerea in executare de catre organele competente ale statului.[6]

In vederea exercitarii dreptului de sesizare a Curtii Constitutionale, cu 5 zile inainte de a fi trimisa spre promulgare, legea se comunica Guvernului si Curtii Supreme de Justitie si se depune la secretarul general de la Camera Deputatilor si de la Senat.

Dezbaterea are loc in plenul Curtii Constitutionale, cu participarea judecatorilor Curtii, pe baza sesizarii, a documentelor si a punctelor de vedere primite. Decizia se pronunta, in urma deliberarii, cu votul majoritatii judecatorilor si se comunica Presedintelui Romaniei.

Sesizarea Curtii Constitutionale intrerupe termenul de 20 de zile pentru promulgare si suspenda dreptul de promulgare a legii. Numai ca, dupa reexaminarea legii sau dupa primirea deciziei Curtii Constitutionale, prin care i s-a confirmat constitutionalitatea nu incepe sa curga din nou acelasi termen de 20 de zile pentru promulgare, ci un termen nou de 10 zile.[7]

In situatia in care Curtea Constitutionala declara neconstitutionala o lege inainte de promulgarea ei, decizia data are valoarea unui veto suspensiv, aceasta deoarece are ca efect trimiterea legii spre reexaminare Parlamentului. Daca legea este adoptata in aceeasi forma cu o majoritate de cel putin doua treimi din numarul membrilor fiecarei Camere, obiectia de neconstitutionalitate este inlaturata, iar promulgarea devine obligatorie. Dimpotriva daca aceasta majoritate nu este intrunita, legea nu mai va putea fi promulgata de Presedinte.

In ceea ce priveste exceptiile ridicate in fata instantelor judecatoresti, privind neconstitutionalitatea unei legi sau a unei ordonante, aceasta exceptie nu va putea fi solutionata de instanta, ci doar de Curtea Constitutionala.

Exceptia poate fi invocata de catre oricare dintre parti, din oficiu de catre instanta de judecata si de reprezentantul Ministerului Public. Invocarea exceptiei de neconstitutionalitate este posibila in orice faza a procesului (in prima instanta, in apel sau in recurs). Pe toata perioada solutionarii exceptiei de neconstitutionalitate, judecarea cauzei se suspenda.

Exceptia de neconstitutionalitate trebuie verificata de catre instanta in fata careia aceasta a fost invocata, sub aspectul pertinentei ei. Aceasta deoarece, conform cerintelor Legii 47/1992, exceptia trebuie sa aiba ca obiect neconstitutionalitate unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare de care depinde solutionarea cauzei. Altminteri instanta o va respinge printr-o incheiere motivata, fara a mai sesiza Curtea Constitutionala.[8]

Sesizarea Curtii Constitutionale se dispune de instanta in fata careia s-a ridicat exceptia de neconstitutionalitate printr-o incheiere. Incheierea va cuprinde punctele de vedere ale partilor pentru sustinerea sau combaterea exceptiei si opinia instantei asupra exceptiei si va fi insotita de dovezile depuse de parti. In situatiile in care exceptia a fost ridicata din oficiu de catre instanta, incheierea trebuie motivata, cuprinzand si sustinerile partilor, precum si dovezile necesare.[9]

Odata primita incheierea, presedintele Curtii Constitutionale va desemna un complet de judecata, compus din 3 judecatori si pe presedintele acestuia. Apoi, presedintele completului va desemna pe unul dintre judecatori ca raportor. Daca raportorul ca considera ca exceptia este evident nefondata sau constata ca anterior Curtea a decis printr-un control prealabil ca prevederea legala incriminata este constitutionala, va instiinta pe presedinte pentru convocarea completului de judecata, care poate decide cu unanimitate de voturi, sa respinga exceptia, fara citarea partilor.

Judecata in prima instanta are loc pe baza raportului prezentat de judecatorul raportor, a incheierii prin care a fost sesizata Curtea constitutionala, a punctelor de vedere prezentate de autoritatile publice carora le-a fost solicitat, a probelor administrative, a sustinerii partilor, cu citarea acestora si a Ministerului Public.

In cadrul procesului partile pot fi reprezentate prin avocatii cu drept de a pleda la Curtea Suprema de Justitie.

Decizia Curtii va putea fi atacata de catre partile aflate in litigiu doar cu recurs, in termen de 10 zile de la comunicare. Recursul va fi judecat de un complet alcatuit din 5 judecatori, din care unul este presedintele Curtii Constitutionale sau inlocuitorul acestuia, care il va prezida. Daca recursul este admis, instanta de recurs se pronunta prin aceeasi decizie si asupra exceptiei de neconstitutionalitate.[10] In urma deliberarii, decizia se adopta cu majoritate de voturi. Unul, sau dupa caz, mai multi dintre membrii completului de judecata, pot avea o opinie separata, motivand-o la sfarsitul deciziei.

Daca decizia este admisa, Curtea se va pronunta si asupra constitutionalitatii altor prevederi din actul atacat care in mod evident nu pot fi disociate de prevederile mentionate in sesizare. Decizia prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare este definitiva si obligatorie.

O alta modalitate ce poate fi folosita pentru protectia drepturilor omului de orice persoana o reprezinta contenciosul administrativ.

Aceasta reprezinta o forma juridica de aparare a drepturilor omului impotriva eventualelor abuzuri ale organelor administratiei publice si a functionarilor publici ce-si desfasoara activitatea in cadrul acestor organe.

Administratia publica realizeaza o activitate de organizare a executarii legii in statul de drept. Prin natura sa aceasta activitate derivata din lege trebuie sa se conformeze legii iar organele administratiei publice pot incalca drepturi care apartin persoanelor fizice sau juridice, creand in acest fel litigii juridice care trebuie rezolvate pe calea unei activitati jurisdictionale.

Contenciosul administrativ este reglementat de catre art.48 alin.(1) din Constitutie si de Legea contenciosului administrativ din 1990.

Constitutia stipuleaza ca persoana vatamata intr-un drept al sau de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termen legal a unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins, anularea actului si repararea pagubei.

In ceea ce priveste Legea contenciosului administrativ, aceasta prezinta o importanta deosebita pentru constructia statului de drept din tara noastra. Prin aceasta lege se pune la indemana persoanelor fizice si juridice un instrument eficace pentru curmarea unor eventuale abuzuri ale organelor administratiei publice, creandu-se mijloace de restabilire a legalitatii incalcate, de repunere in drepturi si de sanctionare a celor ce folosesc abuziv competenta pe care o au, in legatura cu emiterea actelor administrative.

Judecarea actiunilor formulate in temeiul acestei legi este de competenta tribunalului sau a curtii de apel in raza carora isi are domiciliul reclamantul.

Tinand cont de particularitatile dreptului aplicabil in solutionarea acestor actiuni, care necesita o anumita specializare pentru magistratii care judeca cauzele respective, legea prevede infiintarea unor sectii speciale de contencios administrativ la tribunalele judetene si la Curtea Suprema, ca instanta de recurs. Existenta unor sectii speciale nu inseamna existenta unor instante speciale de contencios administrativ. Contenciosul administrativ revine puterii judecatoresti si se realizeaza prin instante de drept comun, care au intre celelalte sectii si sectii de contencios administrativ. Judecatorii care functioneaza la aceste sectii de contencios administrativ fac parte din corpul judecatoresc care alcatuieste tribunalele de resort si Curtea Suprema de Justitie.[11]

In cazuri bine justificate, pentru a preveni producerea unei pagube iminente, instantele au dreptul sa dispuna suspendarea executarii actului administrativ, chiar inainte de solutionarea actiunii. In astfel de cazuri, cererea de suspendare va fi solutionata de urgenta, chiar fara citarea partilor, hotararea pronuntata fiind executorie.

Legea contenciosului administrativ prevede si o serie de acte administrative care sunt exceptate de la aplicarea prevederilor acestor legi, cum ar fi: actele care privesc raporturile dintre Parlament sau Presedinte si Guvern; actele administrative de autoritate si gestiune ale organelor de conducere din cadrul Parlamentului; actele administrative referitoare la siguranta interna si externa a statului; actele administrative referitoare la interpretarea si executarea actelor internationale la care Romania este parte; actele administrative emise in circumstante speciale pentru luarea masurilor urgente de organele puterii executive pentru evitarea sau inlaturarea efectelor unor evenimente prezentand pericol public; actele de comandament cu caracter militar; actele de gestiune savarsite de stat ca persoana juridica si pentru administrarea patrimoniului sau; actele administrative adoptate in exercitarea atributiilor de control ierarhic; actele administrative in cazul carora se prevede prin lege speciala o alta procedura judiciara.

Inainte de a se adresa tribunalului, reclamantul are obligatia de a folosi recursul administrativ gratios, solicitand autoritatii administrative care a emis actul administrativ sa-i recunoasca pretentia sa juridica. Termenul in care se exercita este de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ sau a refuzului expres, sau in cazul tacerii administratiei, de la epuizarea termenului in care aceasta avea obligatia sa rezolve cererea. Daca cel vatamat nu se considera multumit de solutia data, el se va putea adresa tribunalului in termen de 30 de zile de la comunicarea solutiei. Legea prevede si posibilitatea folosirii recursului administrativ ierarhic la autoritatea ierarhic superioara celei emitente a actului administrativ. In situatia in care reclamantul a optat pentru aceasta modalitate, are obligatia de a astepta raspunsul autoritatii administrative sesizate, timp de 30 de zile, dupa care va putea sesiza tribunalul cu actiunea in contencios administrativ.[12]

Dupa cum am mai mentionat, reclamantul poate solicita instantei judecatoresti competente, atunci cand se considera vatamat in drepturile sale printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei pretentii juridice, de a i se rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, anularea actului respectiv, recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei care i-a fost cauzata.

Rezulta de aici ca instanta de judecata va avea de cercetat existenta dreptului subiectiv care apartine reclamantului si ilegalitatea actului administrativ prin care i se incalca acest drept.

Daca se constata existenta acestor doua elemente, instanta de judecata in dispozitivul hotararii poate decide urmatoarele:

a)     Anularea totala sau partiala a actului administrativ si recunoasterea dreptului pretins, care face obiectul actiunii. De asemenea poate obliga autoritatea administrativa parata sa modifice actul administrativ contestat sau chiar sa-l inlocuiasca prin alt act, in vederea realizarii dreptului incalcat care apartine reclamantului.

b)     Despagubirea reclamantului pentru daunele materiale si morale suferite, prin actul administrativ ilegal sau prin refuzul satisfacerii pretentiei privitoare la un drept recunoscut de lege.

Legea admite actiunea in daune atat contra administratiei parate, cat si impotriva functionarului care a elaborat actul sau care se face vinovat de refuzul cererii.

Temeiul hotararii judecatoresti pentru despagubirea reclamantului consta in culpa administratiei parate exprimata in ilegalitatea actului administrativ emis sau a refuzului de a satisface pretentia juridica a reclamantului in legatura cu dreptul acestuia pe care legea il recunoaste. Ilegalitatea actului sau refuzul rezultand din activitatea functionarului vinovat de emiterea actului ilegal sau de refuzul nejustificat de satisfacere a pretentiei juridice a reclamantului, angajeaza solidaritatea administratiei publice parate cu prepusul sau la despagubirea reclamantului. Administratia parata obliga sa plateasca daune reclamantului in actiunea de contencios administrativ poate intenta actiune in regres impotriva functionarului vinovat de astfel de fapte.

Hotararile pronuntate de tribunale in prima instanta pot fi atacate cu recurs la sectia de contencios administrativ a Curtii Supreme de Justitie in termen de 15 zile de la comunicare. Recursul este suspensiv de executare.

Un alt mijloc de aparare a drepturilor omului il constituie si institutia Ombudsmanului (Avocatul Poporului). In ultimele decenii, tot mai multe tari au introdus in sistemul juridic national o institutie receptata din practica parlamentara suedeza, care are rolul de a solutiona plangerile adresate de catre cetatenii care pretind ca drepturile lor au fost incalcate de functionari sau de catre autoritati ale administratiei publice. Este vorba despre Avocatul Poporului.

Articolul 55 al Constitutiei stipuleaza ca:

(1)    - Avocatul Poporului este numit de Senat, pe o perioada de 4ani, pentru apararea drepturilor si a libertatilor cetatenilor. Organizarea si functionarea institutiei Avocatului Poporului se stabilesc prin lege organica.

(2)    - Avocatul Poporului nu poate indeplini nici o alta functie publica sau privata.

Aceasta institutie a fost pentru prima data consacrata in legislatia tarii noastre prin acest text constitutional.

Pe plan organizatoric, Legea nr.35 din 1997 precizeaza ca Avocatul Poporului, ales pe 4 ani de catre Senat, conditiile pentru numirea lui fiind aceleasi ca si cele cerute pentru numirea judecatorilor Curtii Constitutionale.

Legea mai prevede ca Avocatul Poporului este asistat in activitatea sa de doi adjuncti, pe care ii numeste pe durata mandatului sau, cu avizul Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunitati si validari a Senatului.

Avocatul Poporului nu se substituie organelor competente sa acorde un drept sau sa rezolve un conflict de interese, astfel incat activitatea lui nu este nici paralela si nici in contradictie cu activitatea instantelor judecatoresti, a Ministerului Public sau a altor autoritati publice competente sa solutioneze un litigiu, privind un interes legitim al cetateanului.

Articolul 56 din Constitutie prevede urmatoarele:

(1)     - Avocatul Poporului isi exercita atributiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate in drepturile si in libertatile lor, in limitele stabilite de lege.

(2)     - Autoritatile publice sunt obligate sa asigure Avocatului Poporului sprijinul necesar in exercitarea atributiilor sale.

Avocatul Poporului are la dispozitie urmatoarele mijloace de actiune[13] :

a)      Avocatul Poporului isi exercita atributiile nu numai la sesizarea persoanelor lezate, prin incalcarea drepturilor sau libertatilor cetatenesti, dar si din oficiu;

b)      Cererile - scrise sau semnate - pot fi adresate de orice persoana fizica, fara deosebire de cetatenie, varsta, sex, apartenenta politica sau convingeri religioase;

c)      Autoritatile publice sunt obligate sa comunice sau, dupa caz, sa puna la dispozitia Avocatului Poporului, in conditiile legii, informatiile, documentele sau actele pe care le detin in legatura cu cererile care i-au fost adresate, acordandu-i sprijin in exercitarea atributiilor sale;

d)      Avocatul Poporului are dreptul sa faca anchete proprii, sa ceara autoritatilor administratiei publice orice informatii sau documente necesare anchetei, sa audieze, sa ia declaratii de la conducatorii autoritatilor administratiei publice si de la orice functionar care poate da informatiile necesare solutionarii cererii;

e)      Daca se constata ca plangerea persoanei este intemeiata, el va cere in scris autoritatii administratiei, care a incalcat drepturile acesteia, sa reformeze sau sa revoce actul administrativ si sa repare pagubele produse, precum si sa repuna persoana lezata in situatia anterioara;

f)       Autoritatile in cauza sunt obligate sa ia de indata masurile necesare nu numai pentru inlaturarea ilegalitatilor constatate si repararea pagubelor, dar si pentru inlaturarea cauzelor care au generat sau au favorizat incalcarea drepturilor persoanei lezate, informandu-l despre aceasta pe "Avocatul Poporului";

g)      Daca autoritatea sau functionarul nu inlatura, in termen de 30 de zile de la data sesizarii ilegalitatii comise, Avocatul Poporului se adreseaza autoritatilor administratiei publice ierarhic superioare, care sunt datoare sa ii comunice, in termen de cel mult 45 de zile, masurile luate;

h)      Avocatul Poporului este indreptatit sa sesizeze Guvernul cu privire la orice act sau fapt administrativ ilegal al administratiei publice centrale si al prefectilor, neadoptarea de catre Guvern, in cel mult 20 de zile a masurilor luate, comunicandu-se Parlamentului;

i)        Avocatul Poporului nu numai ca trebuie sa aduca la cunostinta persoanei care i-a adresat cererea solutia sau masurile luate, dar , mai mult, cu acordul acesteia sau al persoanelor interesate, el poate face publice constatarile sale;

j)        Avocatul Poporului poate face recomandari privind modificarea legislatiei sau poate propune Parlamentului masuri de alta natura pentru ocrotirea drepturilor si libertatilor cetatenilor;

k)      Avocatul Poporului, in exercitarea atributiilor sale, emite recomandari, acestea neputand fi supuse controlului parlamentului si nici controlului judecatoresc.

Independenta Avocatului Poporului este consacrata de catre Constitutie si de Legea nr.35 din 1997. Acestea prevad urmatoarele[14]:

a)     In activitatea sa, Avocatul Poporului este independent fata de orice autoritate publica;

b)     Avocatul Poporului nu poate fi supus nici unui mandat imperativ sau reprezentativ, astfel ca nimeni nu-l poate obliga sa se supuna instructiunilor sau dispozitiilor sale;

c)     La cererea celor interesati sau pentru motive intemeiate, el poate decide asupra caracterului confidential al activitatii sale;

d)     Avocatul Poporului prezinta rapoarte doar in fata Parlamentului;

e)     Mandatul Avocatului Poporului nu poate fi reinnoit decat o singura data;

f)      Mandatul sau este incompatibil cu orice alta functie publica sau privata;

g)     Revocarea sa din functie poate interveni numai ca urmare a incalcarii Constitutiei si a legilor, cu votul majoritatii absolute a senatorilor;

h)     Recomandarile facute de Avocatul Poporului, in exercitarea atributiilor sale, nu pot fi supuse controlului parlamentar, nici controlului judecatoresc;

i)       Avocatul Poporului si adjunctii sai nu raspund juridic pentru opiniile exprimate sau pentru actele pentru care le indeplinesc, cu respectarea legii, in exercitarea atributiilor prevazute de lege;

j)      Pe durata exercitarii mandatului, Avocatul Poporului si adjunctii sai nu pot fi retinuti, perchezitionati sau trimisi in judecata penala sau contraventionala fara incuviintarea Senatului;

k)     In timpul exercitarii functiei, Avocatul Poporului si adjunctii acestuia nu pot fi membrii ai unui partid politic.

Avocatul Poporului, conform art.57 din Constitutie, prezinta celor doua Camere ale Parlamentului rapoarte. Acestea trebuie sa fie prezentate cel putin o data pe an, insa textul constitutional permite ca, din initiativa sa, Avocatul Poporului sa se poata adresa Parlamentului de fiecare data cand considera necesar. La randul lor si Camerele Parlamentului pot solicita Avocatului Poporului sa prezinte un raport. Este de presupus ca un asemenea raport va avea ca obiect anumite aspecte stabilite de Camera care a solicitat prezentarea raportului.

Rapoartele, in afara relatarilor legate de activitatea desfasurata, pot contine si recomandari privind legislatia sau masuri de alta natura, pentru ocrotirea drepturilor si libertatilor cetatenilor.

APLICATII SI INTREBARI DE AUTOEVALUARE

1. Faceti o prezentare succinta a Consiliului Legislativ.

2. Care este statutul judecatorilor, membrii ai Curtii Constitutionale ?

3. Precizati care sunt atributiile Curtii Constitutionale.

4. Ce se intelege prin contencios administrativ ?

5.Ce acte administrative sunt exceptate de la aplicarea prevderilor Legii contenciosului administrativ ?

6. Precizati in ce consta recursul administratic gratios, precum si recursul administrativ ierarhic.

7. Specificati care sunt mijloacele de actiune pe care le are la dispozitie Avocatul Poporului.

8. Prezentati in ce mod este consacrata de catre legislatie independenta Avocatului Poporului?