1. Consideratii generale

Executarea silita este procedura legala prin mijlocirea careia titularul unui drept subiectiv recunoscut printr-un titlu executoriu, constrange cu ajutorul organelor de stat competente pe cel care i-a incalcat dreptul sa execute prestatia specificata in titlu, asigurandu-se astfel respectarea dreptului si restabilirea ordinii de drept incalcate.

Prin executarea silita se transpune in viata hotararea judecatoreasca, adica se realizeaza dreptul in concret.

Executarea silita este faza finala si distincta a procesului civil si este caracterizata de doua mari trasaturi: in primul rand executarea se intinde numai asupra bunurilor debitorului si in al doilea rand executarea se face astfel incat sa-si atinga scopul fara sa impovareze excesiv pe debitor (inlesniri de plata, cote urmaribile, etc.).

Asa cum dispune art. 371¹ C. proc. civ., obligatia stabilita prin hotararea unei instante sau prin alt titlu executoriu se aduce la indeplinire de bunavoie.

Numai in cazul in care debitorul nu executa de bunavoie obligatia sa, aceasta se va aduce la indeplinire prin executare silita.

1.2. Sediul materiei

Sediul materiei executarii silite il constituie un complex de acte normative de grade diferite, care pot fi sistematizate dupa criteriul raporturilor executionale pe care le reglementeaza. La acestea se adauga si tratatele si conventiile internationale la care Romania este parte si care cuprind dispozitii referitoare la executarea silita

Dispozitiile Codului de procedura civila in materia executarii silite directe (art. 572-580⁵) reprezinta, in exclusivitate, procedura aplicabila pentru orice raporturi executionale, fara a distinge dupa calitatea creditorului sau a debitorului (persoana fizica sau persoana juridica

Reglementari referitoare la executarea silita pot fi intalnite in:

- Codul de procedura civila, in partea a V-a (art. 371¹-580⁵), cu modificarile aduse prin O.U.G. nr. 138/2000 si O.U.G. nr. 59/2001;

- Codul fiscal (Legea nr. 571/2003) si Codul de procedura fiscala (O.G. nr. 92/2003), care a abrogat Ordonanta Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creantelor bugetare;

- Codul muncii - in ceea ce priveste raspunderea materiala a salariatilor;

- O.G. nr. 2/2001 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor;

- Codul civil - art. 1718 si urm.;

- Codul comercial din 10 mai 1887 cu modificarile ulterioare;

- Legea nr. 64/1995 privind procedura lichidarii si reorganizarii judiciare;

- Decretul nr. 167/1958 privind prescriptia extinctiva

- Codul de procedura penala - art. 425 reglementeaza punerea in executare a amenzii penale.

1.3. Natura juridica a executarii silite

Fiind o faza cu caractere specifice a procesului civil, in care activitatea instantei continua si nu se diferentiaza calitativ de cea desfasurata anterior, executarea silita este o activitate jurisdictionala. Natura sa juridica nu este cu nimic influentata de faptul ca, uneori, procesul parcurge numai faza judecatii (cand hotararea nu este susceptibila de executare sau cand debitorul isi executa de buna voie obligatiile) sau, alteori, numai faza executarii silite (executarea se face in baza unui alt titlu executoriu decat hotararea unui organ de jurisdictie).

In literatura juridica s-a sustinut teza conform careia executarea silita are un caracter administrativ sau un caracter mixt - in care predomina, dupa caz, fie latura jurisdictionala, fie latura administrativa

Argumentele aduse in sprijinul acestei conceptii ar fi imprejurarea ca la executarea silita participa si organe administrative sau aceea ca urmarirea se poate face in baza unor reglementari speciale - cum este cazul procedurii executionale pentru realizarea creantelor fiscale, reglementata prin Codul de procedura fiscala, caz in care instanta nu exercita un control permanent, ci are rol sanctionator, pentru a anula acte de executare ilegale si prejudiciabile, la contestarea celor interesati.

In clarificarea acestui aspect trebuie avut in vedere ca, din cele cinci proceduri executionale reglementate de Codul de procedura civila, urmarirea silita asupra bunurilor mobile, poprirea, urmarirea silita a fructelor neculese si a recoltelor prinse in radacini, urmarirea silita asupra bunurilor imobile, predarea silita a bunurilor si executarea silita a altor obligatii de a face sau de a nu face, numai poprirea partial, reprezinta in mod direct o procedura executionala judiciara, realizata sub forma unui adevarat proces civil public si contrdictoriu.

Toate celelalte proceduri executionale sunt realizate de executorul judecatoresc, distanta de executare intervenind eventual, pentru rezolvarea incidentelor procedurale ce apar in cursul executarii, sau pentru solutionarea contestatiei la executare.

Asadar, toate procedurile executionale, cu mici exceptii, se efectueaza de executorul judecatoresc, insa, trebuie avut in vedere ca acesta este un organ auxiliar al justitiei si al partilor, care lucreaza din ordinul acesteia si sub controlul permanent al acesteia. Executorul judecatoresc nu are deplina independenta operativa, piedicile ivite in activitatea sa fiind rezolvate pe calea ordonantelor presedintiale.

Potrivit Legii nr. 188/2000 care reglementeaza activitatea executorilor judecatoresti, acestia sunt 'investiti sa indeplineasca un serviciu de interes public', iar actele intocmite de ei sunt acte de autoritate publica

De asemenea, trebuie avut in vedere ca este posibil ca instanta judecatoreasca sa intervina, pentru prima data, in faza executarii silite, in situatia in care executa un titlu executoriu ce provine de la un alt organ decat unul de justitie. In acest caz, in principiu, debitorul are dreptul sa invoce pe calea contestatiei la executare toate apararile de fond referitoare la existenta, intinderea si valabilitatea creantei.

Controversa ramane deschisa, in momentul actual neexistand o conceptie unitara. Astfel, T. Pop in 'Consideratii in legatura cu prescriptia dreptului de a cere executarea silita' - R.R.D. nr. 5/1984, p. 12-13 sustine ca, exceptand poprirea, celelalte proceduri executionale au un caracter mixt, predominand fie latura jurisdictionala, fie latura administrativa, dupa caz. G. Boroi si D. Radulescu, in 'Codul de procedura civila comentat si adnotat' sustin caracterul strict jurisdictional al executarii silite, iar S. Zilberstein, V.M. Ciobanu sustin teza naturii jurisdictionale a executarii silite, cu exceptia procedurilor reglementate prin unele dispozitii speciale, caz in care procedura executionala are un caracter mixt, in care predomina latura administrativa

Executarea silita de drept comun reprezinta o activitate complexa, cu caracter mixt, putand vorbi de o latura jurisdictionala, reprezentata de activitatea instantei de executare si de o latura administrativa, reprezentata de activitatea executorului judecatoresc.

Caracterul mixt al executarii rezulta din conditiile prevazute de lege pentru pornirea sa. Astfel, dupa sesizarea executorului judecatoresc acesta are obligatia de a solicita instantei incuviintarea executarii.

Natura juridica a executarii silite se prezinta diferit in privinta unor proceduri executionale reglementate prin legi speciale. In cazul procedurii privind colectarea creantelor fiscale, reglementata prin Codul de procedura fiscala, instanta de judecata nu se infatiseaza ca un organ de control permanent al activitatii de executare, ci intervine doar pentru solutionarea eventualelor incidente aparute, in special, prin contestatia la executare.

Noile reglementari in materia executarii silite au redus considerabil formalismul ce caracteriza procedura de executare. Avand in vedere rolul instantei judecatoresti, expus anterior, se poate considera ca in prezent, executarea silita are un caracter mixt, administrativ si jurisdictional, latura administrativa fiind insa, preponderenta.

Participantii la executarea silita

I. Partile

Executarea silita, ca parte a procesului civil, este o activitate complexa la care iau parte, ca subiecti procesuali, partile - creditorul urmaritor si debitorul urmarit, instanta, organele de executare, Ministerul Public si alte persoane.

Un rol auxiliar in faza de urmarire silita il au organele administratiei publice locale si organele de politie, care pot fi chemate sa sprijine actiunile organului de executare.

In faza executarii silite partile se numesc creditorul urmaritor - titularul titlului executoriu, care urmareste sa-si realizeze dreptul recunoscut prin acest titlu si debitorul urmarit - cel tinut de indeplinirea titlului executoriu.

In principiu, nimeni nu poate urmari pe cineva decat pentru un drept ce ii apartine, dupa cum nimeni nu poate fi urmarit decat pentru datoria sa personala.

Exista insa si unele exceptii. Astfel, executarea silita poate fi ceruta, in afara de titularul titlului executoriu, de succesorii universali, cu titlu universal sau cu titlu particular ai creditorului; de creditorii creditorului, in temeiul art. 974 C. civ.: de procuror, de instanta de judecata din oficiu, in unele situatii de exceptie.

In afara debitorului propriu-zis, mai pot fi urmariti:

a) garantii - tinuti sa raspunda pentru debitor potrivit dreptului comun;

b) mostenitorii. In cazul lor trebuie facuta urmatoarea distinctie:

-mostenitorii universali sau cu titlu universal, care au acceptat succesiunea pur si simplu, raspund cu intreaga lor avere

-mostenitorii universali sau cu titlu universal, care au acceptat succesiunea sub beneficiul unui inventar, raspund numai in limita bunurilor succesoare (potrivit art. 713 C. civ.)

-mostenitorii cu titlu particular nu pot fi urmariti decat asupra bunului succesoral si numai daca obligatia este legata de aceasta.

Executarea silita poate fi continuata asupra mostenitorilor, inceputa fiind asupra defunctului, dupa cum poate fi pornita direct asupra mostenitorilor.

In ce priveste coparticiparea, spre deosebire de faza de judecata in care exista coparticipare activa, pasiva sau mixta, in faza executarii silite nu exista decat coparticiparea activa - mai multi creditori urmaresc acelasi debitor.

Ca expresie a caracterului unipatrimonial al executarii silite, in cazul pluralitatii de debitori ce decurge din acelasi titlu executoriu, urmarirea se face separat pentru fiecare debitor. Astfel, in cazul urmaririi unui bun determinat, acesta nu priveste decat o singura persoana - detinatorul bunului, iar in cazul in care executarea are ca obiect alte valori patrimoniale, pentru fiecare patrimoniu pe latura sa activa sau fiecare valoare patrimoniala in parte, trebuie indeplinite in mod separat formele de executare cerute de lege.

Drepturile si obligatiile partilor

Partile au anumite drepturi si obligatii comune, dar au si drepturi si obligatii specifice.

a) Drepturi si obligatii comune

In privinta drepturilor, atat creditorul cat si debitorul:

- au posibilitatea de a participa personal sau prin reprezentant la toate actele de executare;

- in acest scop partile trebuie instiintate de pornirea executarii silite si de etapele pe care aceasta le parcurge;

- pot formula cereri pentru apararea drepturilor lor;

- pot exercita caile de atac prevazute de lege;

- au dreptul sa cunoasca toate actele dosarului care le priveste;

- au dreptul ca declaratiile lor sa fie consemnate in actele incheiate de organele de executare;

- daca nu inteleg sau nu vorbesc limba romana sau apartin nationalitatilor conlocuitoare, pot recurge la serviciile unui interpret;

- au dreptul de a tranzactiona cu privire la modul de executare si la obiectul ei.

In categoria obligatiilor comune se incadreaza obligatia partilor de a-si exercita drepturile cu buna credinta si potrivit scopului in vederea caruia acestea au fost recunoscute.

Exercitarea abuziva a drepturilor procedurale atrage - potrivit art. 723 C. proc. civ.. - raspunderea pentru pagubele pricinuite si, in masura in care este prevazuta de lege, plata unor amenzi in cuantumul stabilit de lege.

b) Drepturi si obligatii specifice

}i in faza executarii silite isi gaseste aplicare principiul disponibilitatii, in masura in care este vorba de drepturi de care titularul lor poate dispune.

Facand aplicarea acestui principiu, creditorul are dreptul sa renunte la executarea inceputa sau sa astepte cu pornirea ei in limitele prescriptiei dreptului de a cere executarea silita. Creditorul si debitorul se pot intelege pe cale de tranzactie.

Potrivit art. 371⁴ C. proc. civ. creditorul si debitorul pot conveni, in tot cursul executarii silite ca aceasta sa se efectueze numai asupra veniturilor banesti ale debitorului.

De asemenea, ei pot stabili ca vanzarea bunurilor supuse urmaririi sa se faca, total sau numai in parte, prin buna invoiala.

Exista situatii in care posibilitatea creditorului de a acorda unele inlesniri debitorului este expres prevazuta de lege. Astfel, la cererea temeinic justificata a debitorilor, creditoii bugetari pot acorda:

a) amanari si esalonari la plata impozitelor, taxelor si a altor obligatii bugetare;

b) scutiri sau reduceri de impozite si taxe, in conditiile legii;

c) amanari, esalonari, scutiri sau reduceri de majorari de intarziere.

O alta consecinta a principiului disponibilitatii procesuale este posibilitatea creditorului de a alege, in cazul executarii silite indirecte, forma concreta de executare. Exista, insa, situatii in care acest drept de a alege al creditorului este ingradit, legea prescriindu-i acestuia procedura de executare.

Totusi, pentru sumele datorate cu titlu de obligatie de intretinere, alocatie pentru copii, precum si in cazul sumelor datorate cu titlu de despagubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vatamarea integritatii corporale sau sanatatii, cand executarea se face asupra salariului sau asupra altor venituri periodice, infiintarea popririi se poate dispune de instanta de fond, din oficiu (art. 453 alin. 2 C. proc. civ.). De asemenea, conform art. 455, poprirea subzista atunci cand debitorul isi schimba locul de munca la o alta unitate sau este pensionat.

Tot in virtutea disponibilitatii, creditorul are dreptul de a-si alege debitorul impotriva caruia sa se indrepte cu executarea silita, daca obligatia este solidara. In aceasta situatie, daca s-a inceput urmarirea impotriva unui codebitor solidar si nu s-a platit integral datoria, nu se pune problema renuntarii de catre debitor la beneficiul solidaritatii, el putand incepe urmarirea si impotriva altui codebitor solidar. Se are in vedere aici caracterul unipatrimonial al executarii silite. De asemenea, creditorul are dreptul sa aleaga bunurile debitorului pe care vrea sa le urmareasca, existand insa, si exceptii: imobilul unui minor sau al unei persoane puse sub interdictie nu poate fi urmarit inaintea urmaririi bunurilor sale mobile (art. 491 C. proc. civ.); creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevalmas nu vor putea sa urmareasca partea acestuia din imobilele proprietate comuna, ci vor trebui sa ceara mai intai imparteala acestora (art. 493 C. proc. civ.); daca debitorul nu are alt mijloc de existenta decat veniturile imobilului urmarit, la cererea acestuia, executorul judecatoresc poate sa-i fixeze o cota de cel mult 20% din aceste venituri pentru traiul sau si al familiei sale (art. 503 C. proc. civ.).

In ce priveste obligatiile speciale ale creditorului, acestea exista in cazul creditorilor-persoane juridice de drept public. In acest sens au obligatia de a lua din timp, de regula, odata cu introducerea actiunii, toate masurile asiguratorii necesare. Au, de asemenea, obligatia sa faca investigatiile necesare privind identificarea si localizarea bunurilor urmaribile si sa comunice datele obtinute instantei sau, dupa caz, organelor de executare. Acesti creditori mai sunt obligati sa tina o evidenta a creantelor din care sa rezulte pentru fiecare creanta in parte daca a fost pusa in executare si stadiul in care se afla urmarirea.

In ce il priveste pe debitor, legea prevede obligatia acestuia de a nu se impotrivi la executarea pornita in baza unui titlu executoriu, el avand la dispozitie calea contestatiei la executare, pe care instanta o va solutiona de urgenta in conformitate cu dispozitiile art. 399 si urm. C. proc. civ.

Din aceasta obligatie rezulta o alta, si anume de a acorda organului de executare liberul acces la bunurile sale.

In cazul nerespectarii obligatiilor de catre debitor, organul de executare poate apela la concursul politiei si al consiliului local. De altfel, impotrivirea debitorului, la executarea unei hotarari executorii este sanctionata de legea penala prin art. 271 Cod pen.

O alta obligatie a debitorului este aceea de a nu instraina bunurile din patrimoniul sau in timpul executarii silite. Creditorul poate ataca actele facute cu viclenie de debitor, avand la dispozitie actiunea revocatorie prevazuta de art. 975 Cod civil.

Tot in sarcina debitorului cade si obligatia de a suporta cheltuielile de executare. Aceasta obligatie subzista chiar si atunci cand cererea de executare a fost respinsa ca urmare a achitarii datoriei de catre debitor. Sunt avute in vedere cheltuielile prilejuite de deplasarea executorului, transportul bunurilor urmarite etc.

In ce priveste modul de recuperare a acestor cheltuieli, el difera dupa cum este vorba de executare silita directa sau executare silita indirecta. In acest din urma caz, ele se deduc din sumele de bani realizate de vanzarea bunurilor urmarite. In cazul executarii silite directe, care de regula consta in predarea unui bun, daca debitorul refuza sa plateasca de bunavoie aceste sume, creditorul va trebui sa-si valorifice aceasta creanta, printr-o alta actiune cu acest obiect, pentru a obtine o hotarare judecatoreasca pe care sa o poata pune in aplicare.

Capacitatea si calitatea procesuala

Capacitatea partilor in faza executarii silite

}i in faza executarii silite se aplica principiile referitoare la capacitate, astfel incat, creditorul urmaritor, debitorul urmarit, tertii participanti trebuie sa aiba atat capacitate de exercitiu cat si capacitate de folosinta.

In cazul lipsei ori a restrangerii capacitatii de exercitiu, dat fiind riscul unor acte prejudiciabile, nu este suficienta incuviintarea data in momentul cererii de executare pentru ca apoi minorul care a implinit 14 ani sa participe singur la procedura de executare. De aceea se face aplicarea art. 42 C. proc. civ. si minorul va fi asistat si in faza executarii silite de catre ocrotitorul sau legal.

Calitatea procesuala a partilor

Spre deosebire de faza de judecata, in faza de urmarire, legitimarea procesuala nu ridica probleme deosebite, din titlul executoriu rezultand clar cine este creditorul indreptatit sa ceara punerea in executare a titlului si cine este debitorul impotriva caruia urmeaza sa se porneasca executarea.

}i in aceasta faza a procesului civil opereaza transmisiunea calitatii procesuale, pe de o parte atat pe latura activa, cat si pe latura pasiva, iar pe de alta parte atat in forma legala, cat si in forma conventionala.

Transmisiunea legala poate surveni:

- in cazul decesului uneia dintre parti (transmisiune succesorala). Mostenitorii creditorului pot continua o executare inceputa sau sa o porneasca chiar ei impotriva debitorului, iar pe de alta parte, creditorul - in baza titlului obtinut impotriva defunctului - poate continua asupra mostenitorilor acestuia executarea deja inceputa sau poate trece direct la executarea impotriva mostenitorilor.

- in cazul reorganizarii persoanelor juridice. In aceasta situatie, trecerea drepturilor si obligatiilor de la persoana la alta implica si transmisiunea calitatii procesuale, succesorul in drepturi ori in obligatii putand sa urmareasca realizarea creantelor, respectiv sa fie urmarit pentru realizarea acestora.

Transmisiunea conventionala poate interveni in situatia in care creditorul cedeaza altei persoane drepturile sale recunoscute printr-o hotarare judecatoreasca. Noul creditor nu trebuie sa obtina un nou titlu pe numele sau ci poate sa-l puna in executare pe cel deja existent, cu conditia notificarii debitorului despre cesiunea de creanta intervenita.

Spre deosebire de capacitate, referitor la calitatea procesuala in raporturile de drept international privat, Legea 105/1992 dispune prin normele conflictuale continute ca atat calitatea cat si transmisiunea calitatii procesuale sunt guvernate de legea aplicabila fondului raportului juridic litigios.

In ce priveste lipsa calitatii procesuale, daca cererea de executare a fost adresata instantei, aceasta - in ipoteza data - va respinge cererea. Daca titlul ajunge direct la executor, acesta va refuza sa intreprinda executarea, iar daca au fost realizate acte de executare, atunci lipsa calitatii procesuale va putea motiva o contestatie la executare.

Pluralitatea de creditori

Dupa cum am aratat, in faza executarii silite este posibila, de regula, numai pluralitatea de creditori. Aceasta coparticipare se poate intalni in doua forme:

-mai multi creditori pornesc impreuna urmarirea impotriva debitorului comun;

-formele de executare sunt facute de unul sau mai multi creditori iar pe parcursul urmaririi apar si alti creditori ce pretind sa fie platiti din sumele realizate din urmarire. In aceasta situatie, singurul privilegiu de care se bucura creditorul urmaritor este plata preferentiala a cheltuielilor de executare, avand in vedere ca el a facut aceste cheltuieli in folosul tuturor celorlalti creditori.

In materia pluralitatii de creditori exista doua sisteme:

-sistemul dreptului primului urmaritor, sistem in care creditorul care reuseste sa 'sesizeze' primul bunurile debitorului va fi platit cu preferinta;

-sistemul egalitatii creditorilor, sistem ce se regaseste in art. 1719 Cod civ., potrivit caruia 'bunurile unui debitor servesc spre asigurarea comuna a creditorilor sai si pretul lor se imparte intre ei prin analogie, afara de cazul cand exista intre creditori cauze legitime de preferinta' (privilegiu sau ipoteca).

Principiul egalitatii se aplica si intre creditorii privilegiati, cand creantele lor au acelasi rang (art. 1724 Cod civ.).

Ordinea de preferinta

In sistemul nostru executional, ordinea de preferinta difera dupa cum se face aplicarea dispozitiilor de drept comun sau a unor reglementari speciale.

A. Executarea silita reglementata prin dispozitiile Codului de procedura civila si ale Codului civil

Normele de drept comun, inainte de modificarea Codului de procedura civila prin O.U.G. nr. 138/2000, prevedeau o ordine de preferinta dupa cum este vorba de creditori chirografari, creditori privilegiati si creditori ipotecari.

In cazul creditorilor chirografari, suma obtinuta prin executarea silita se impartea in mod egal si proportional cu creanta fiecaruia. Acest mod de distribuire se aplica indiferent daca era vorba de executare silita mobiliara, imobiliara sau prin poprire, dar numai daca acesti creditori chirografari nu veneau in concurenta cu creditori privilegiati si ipotecari, care aveau prioritate in satisfacerea creantelor.

Creditorii ipotecari aveau dreptul realizarii creantelor lor inaintea creditorilor chirografari dar dupa creditorii privilegiati. In situatia in care exista mai multi creditori ipotecari, acestia nu erau platiti in ordinea inscrierii in registrele de publicitate imobiliara.

Creantele creditorilor privilegiati sunt primele care vor fi satisfacute - deci inaintea creantelor ipotecare si a celor ale creditorilor chirografari. Daca exista mai multi creditori din aceasta categorie, vor fi avute in vedere mai intai privilegiile speciale - strans legate de anume bunuri determinate, mobile sau imobile - si mai apoi creantele care se bucura de privilegii generale - poarta asupra tuturor bunurilor debitorului.

Trebuie mentionata restrictia creditorilor privilegiati si ipotecari de a invoca rangul privilegiului sau ipotecilor lor numai in cazul in care urmarirea purta asupra bunurilor ce formeaza obiectul privilegiilor sau ipotecilor respective. Cu alte cuvinte, erau indestulati cu prioritate numai din sumele obtinute din valorificarea acestor bunuri. Pentru celelalte bunuri ale debitorului, vor avea calitatea de creditori chirografari si distribuirea se va face in consecinta.

In prezent, problemele eliberarii si distribuirii sumelor realizate prin executare silita, implicit si stabilirea ordinei de preferinta a creantelor aflate in concurs, formeaza obiect de reglementare al art. 562-571, asa cum acestea au fost modificate prin O.U.G. nr. 138/2000.

Ordinea de preferinta instituita de dispozitiile legale mentionate reprezinta dreptul comun in materie.

Potrivit art. 563 alin. 1 C. proc. civ. in cazul in care executarea silita a fost pornita de mai multi cerditori sau cand si alti creditori au depus titlurile lor pana la eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare, executorul judecatoresc va proceda la distribuirea sumei in urmatoarea ordine de preferinta, daca legea nu prevede altfel:

a) creantele reprezentand cheltuieli de judecata, pentru masuri asiguratorii sau de executare silita, pentru conservarea bunurilor al caror pret se distribuie, precum si orice alte cheltuieli facute in interesul comun al creditorilor;

b) creantele reprezentand salarii si alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite somerilor, potrivit legii, ajutoarele pentru intretinerea si ingrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporara de munca, prevenirea imbolnavirilor, refacerea sau intarirea sanatatii, ajutoarele de deces, acordate in cazul asigurarilor sociale, precum si creantele reprezentand obligatia de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vatamarea interitatii corporale sau a sanatatii;

c) creantele rezultand din obligatia de intretinere, alocatii pentru copii sau obligatia de plata a altor sume periodice destinate asigurarii mijloacelor de existenta;

d) creantele bugetare provenite din impozite, taxe, contributii si din alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale de stat, bugetelor locale si bugetelor fondurilor speciale;

e) creantele rezultand din imprumuturi acordate de stat;

f) creantele reprezentand despagubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietatii publice prin fapte ilicite;

g) creantele rezultand din imprumuturi bancare, din livrari de produse, prestari de servicii sau executari de lucrari, precum si din chirii sau arenzi;

h) creantele reprezentand amenzi cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale;

i) alte creante.

Conform alin. 2 al art. 563 in cazul creantelor care au aceeasi ordine de preferinta, daca legea nu prevede altfel, suma se repartizeaza intre creditori proportional cu creanta fiecaruia.

In continuare, legea prevede o serie de dispozitii speciale privind anumite creante.

Potrivit art. 564, daca exista creditori care au drepturi de gaj, ipoteca sau alte drepturi de preferinta asupra bunului vandut, la distribuirea sumei rezultate din vanzarea bunului creantele lor vor fi platite inaintea creantelor prevazute la art. 563 alin. 1 lit. b.

Dobanzile si penalitatile sau alte asemenea accesorii ale creantei principale vor urma ordinea de preferinta a acestei creante (art. 565).

In cazul in care unul dintre titlurile depuse de creditorii urmaritori contine obligatia debitorului de a plati o suma de bani in mod periodic, iar bunurile ramase in patromoniul debitorului dupa efectuarea executarii sau veniturile sale nu asigura plata in viitor a ratelor datorate, executorul judecatoresc sau partea interesata va sesiza instanta in circumscriptia careia se face executarea. Instanta de executare va stabili suma globala cu care creditorul va participa la distribuirea sumei realizate prin urmarire, prin incheiere cu citarea partilor. Incheierea este supusa numai recursului (art. 566 alin. 1).

Daca debitorul a decedat si se constata ca, in raport cu numarul mostenitorilor, locul unde acestia se gasesc, modul in care s-a facut imparteala mostenirii sau alte asemenea imprejurari,  plata in rate a creantelor este greu de realizat, instanta poate, la cererea creditorului, sa procedeze conform art. 566 alin. 1, stabilind suma totala ce se cuvine creditorului, precum si suma pe care o va plati fiecare mostenitor in parte. Aceasta situatie este prevazuta de art. 566 alin. 1.

Ordinea de preferinta prevazuta de art. 563 si 564 se aplica si creantelor conditionale sau afectate de un termen suspensiv (art. 567 alin. 1).

Daca creanta este afectata de o conditie rezolutorie, se prevede ca nu se va putea elibera creditorului suma cuvenita, decat daca acesta va da o cautiune sau va constitui o ipoteca in favoarea celor care ar trebui sa se foloseaca de aceasta suma in cazul indeplinirii conditiei.

Daca conditia este suspensiva, suma cuvenita creditorului va fi distribuita creditorilor care vin dupa acesta, daca acestia vor da o cautine sau vor constitui o ipoteca pentru a garanta restituirea sumei primite in caz de indeplinire a conditiei.

In cazul in care creditorii mentionati nu dau o cautiune sau nu constituie o ipoteca, suma se va consemna la CEC, pana la indeplinirea conditiei rezolutorii sau suspensive.

Daca creanta este afectata de un termen suspensiv, aceasta se va plati chiar daca termenul nu s-a implinit. Aceasta solutie este posibila in conditiile art. 382 lit. c, C. proc. civ.

Daca o astfel de creanta este fara dobanda, plata inainte de termen nu se va face decat daca se scade dobanda cuvenita pana la implinirea termenului. Daca insa, creditorul nu este de acord sa se faca scaderea, partea sa se va consemna la CEC, pentru a fi eliberata la implinirea termenului (art. 568 C. proc. civ.).

Din dispozitiile legale mentionate rezulta ca legiuitorul a stabilit ordine de preferinta unica pentru a simplifica distribuirea sumelor obtinute prin executarea silita. La aceasta se mai fac trimiteri, avand in vedere specificul unor proceduri executionale. Astfel de trimiteri exista in materia popririi (art. 459), in cazul urmaririi silite a fructelor neculese si a recoltelor prinse de radacini (art. 470), in materia vanzarii bunurilor mobile (art. 445 si art. 448), in cazul vanzarii la licitatie a imobilului urmarit (art. 506 si art. 512) sau, in cazul urmaririi salariului si a altor venituri asimilate (art. 409).

In fine, trebuie precizat ca, potrivit art. 562, suma de bani realizata prin executarea silita se elibereaza creditorului urmaritor pana la acoperirea integrala a drepturilor sale, iar suma ramasa disponibila se preda debitorului.

B. Executarea silita in baza Codului de procedura fiscala privind creantele fiscale:

Acest act normativ prevede o ordine de preferinta speciala in situatia pluralitatii de creditori, in conditiile cerute de aplicarea ei. Astfel, textul art. 160 mentioneaza urmatoarele categorii de creante:

a) creante reprezentand cheltuieli de orice fel facute cu urmarirea si conservarea bunurilor al caror pret se distribuie;

b) creante reprezentand salarii si alte datorii asimilate acestora, pensii, ajutoare pentru incapacitate temporara de munca, pentru prevenirea imbolnavirilor, refacerea sau intarirea sanatatii, acordate in cadrul asigurarilor sociale de stat, precum si creante reprezentand obligatii de reparare a pagubelor provocate prin moarte, vatamarea integritatii corporale, sanatatii;

c) creante rezultand din obligatii de intretinere, alocatii pentru copii sau de plata a altor sume periodice destinate asigurarii mijloacelor de existenta;

d) creantele fiscale provenite din impozite, taxe si din alte obligatii fiscale stabilite conform legii, din contributii la bugetul de stat, al asigurarilor sociale de stat, bugetul trezoreriei, precum si la fondurile speciale;

e) creante rezultand din imprumuturi acordate de stat;

f) creante reprezentand despagubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietatii publice prin fapte ilicite;

g) creante rezultand din imprumuturile bancare, din livrari de produse, prestari de servicii sau alte lucrari, precum si din chirii;

h) creante reprezentand amenzi cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale, dupa caz;

i) alte creante.

Instiintarea creditorilor

Pentru a putea participa la distribuirea sumelor rezultate in urma executarii silite, creditorii trebuie sa cunoasca momentul acestei distribuiri. Exista reglementari diferite pentru aceasta, in functie de procedura de executare urmata.

Cele mai importante aspecte sunt cele privind:

A. Urmarirea silita mobiliara

In acest caz nu se procedeaza la o instiintare individuala, despre executarea silita putandu-se lua la cunostinta din publicatiile de vanzare facute cu aceasta ocazie. Exceptia o fac persoanele in mana carora se afla bunul urmarit care va fi sechestrat de creditor. Aceste persoane vor cunoaste in mod necesar urmarirea pornita.

O serie de creditori iau cunostinta de distribuire, datorita caracterului de publicitate al executarii silite. In acest sens, pot fi mentionate: in cazul urmaririi mobiliare dispozitiile art. 425, art. 442, art. 444, art. 446 si art. 447.

B. Urmarirea silita imobiliara

Intr-o asemenea executare toti creditorii care figureaza in registrele de publicitate imobiliara trebuie instiintati despre termenul de vanzare si, in general, despre actele de executare. Necomunicarea publicatiilor de vanzare atrage nulitatea.

In cazul vanzarii imobilului la licitatie, dispozitiile art. 500 alin. 3 executorul va cere biroului de carte funciara sa-i comunice dreptiurile reale si alte sarcini care greveaza imobilul urmarit, titularii acestor drepturi fiind instiintati despre executare si citati la termenele fixate pentru vanzarea imobilului. Conform art. 500 alin. 4 se va determina prin expertiza si valoarea drepturilor de uzufruct, uz, abitatie sau servitute. Cu incidenta in aceasta materie a instiintarii creditorilor sunt si art. 501, art. 504, art. 512, art. 518 si art. 521.

C. Executarea silita prin poprire

Aici se face diferentierea dupa cum poprirea este supusa sau nu validarii.

Hotararea de validare a hotararii se da de instanta dupa citarea pentru termenul stabilit in acest scop a tuturor creditorilor care au infiintat popriri sau si-au anuntat creantele inainte de validare. Alti creditori nu mai pot participa la distribuire, dupa pronuntarea hotararii de validare.

Daca poprirea nu este supusa validarii, tertul poprit va fi obligat sa respecte ordinea de preferinta stabilita de lege si sa rezerve fiecarui creditor partea sa.

In cazul popririi sunt aplicabile dispozitiile art. 456, art. 458 -461.

Art. 569 alin. 1 stabileste un termen imperativ de la expirarea caruia executorul judecatoresc poate trece la eliberarea sau distribuirea. Astfel, aceste operatiuni se pot face numai dupa trecerea unui termen de 15 zile de la data depunerii sumei, cand executorul va proceda dupa caz la eliberarea sau distribuirea acesteia, cu citarea partilor si a creditorilor care si-au depus titlurile.

In cazul valorificarii bunurilor grevate de un drept de gaj, ipoteca, sau de alte drepturi reale dobandire dupa inscrierea vreunei garantii reale, executorul este obligat sa citeze din oficiu pe creditorii in favoarea carora au fost constituite aceste sarcini.

Titularii drepturilor de uzufruct, uz, abitatie si superficie, stinse prin adjudecare, titularii acestora vor fi trecuti in ordinea inscrierii cu valoarea acestor drepturi inscrise in cartea funciara. Daca drepturile mentionae nu sunt inscrise, se va proceda la evaluarea lor prin expertiza.

Cu privire la eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare, executorul judecatoresc este obligat sa intocmeasca un proces-verbal, care se va semna de persoanele interesate care sunt prezente.

Orice persoana nemultumita poate cere executorului sa consemneze obliectiile sale in procesul-verbal. De asemenea, acesta poate fi contestat in termen de 3 zile. Contestatia suspenda de drept eliberarea sau distribuirea, iar judecata ei se face de urgenta si cu precadere, cu citarea in termen scurt a partilor (art. 570). Dupa intocmirea de catre executorul judecatoresc a procesului-verbal nici un creditor nu mai are dreptul sa ceara sa participe la distribuirea sumelor rezultate din executarea silita.

II. Instanta

Potrivit art. 373 alin. 2 C. proc. civ., 'instanta de executare este judecatoria in circumscriptia careia se va face executarea, in afara cazurilor in care legea dispune altfel'. Rezulta de aici ca instanta de executare este judecatoria in raza careia se face executarea. De la aceasta regula exista exceptii, in care au competente si instantele care au pronuntat titlul executoriu (art. 400 alin. 1 - contestatia la titlu).

In urma modificarilor aduce Codului de procedura civila prin O.U.G. nr. 138/2000, rolul instatei in cadrul executarii silite a fost redus simtitor. Cu toate acestea au fost pastrate o serie de atributii ale instantei, acestea rezultand din analiza ce o vom consacra formelor si modalitatilor de executare silita.

O serie de dispozitii privind activitatea instantei sunt cuprinse si in articolele ce constituie partea generala a executarii silite. Astfel, cum dispune art. 374, nici o hotarare judecatoreasca nu se va putea executa daca nu este investita cu formula executorie, cu unele exceptii. Investirea hotararilor cu formula executorie se face de prima instanta.

Cererea de executare silita, insotita de titlul executoriu, se depune la executorul judecatoresc. Acesta va solicita instantei de executare incuviintarea executarii silite, inaintandu-i, in copie, cererea de executare si titlul executoriu.

Conform art. 371¹, instanta de executare incuviinteaza executarea silita. Asupra acesteia presedintele instantei se pronunta prin incheiere data in camera de consiliu, fara citarea partilor. Incheierea de incuviintare a cererii de executare silita nu este supusa niciunei cai de atac. Incheierea de respingere a cererii poate fi atacata cu recurs, numai de catre creditor, in termen de 5 zile de la comunicare.

Dupa incuviintarea cererii de executare, la instanta de executare se va alcatui un dosar privind executarea, la care executorul este obligat sa depuna cate un exemplar al fiecarui act de executare, in termen de 48 de ore de la efectuarea acestuia.

Instanta de judecata are competenta de a solutiona toate incidentele ivite in cursul executarii silite.

In unele proceduri de executare instanta participa nemijlocit la efectuarea executarii silite.

Astfel, in cazul popririi, potrivit art. 453 alin. 2, pentru sumele datorate cu titlu de obligatie de intretinere sau de alocatie pentru copii, precum si in cazul sumelor datorate cu titlu de despagubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii, cand executarea se face asupra salariului sau asupra altor venituri periodice cunoscute realizate de debitor, infiintarea popririi se dispune de inatnata de fond, din oficiu, de indata de hotararea este executorie potrivit legii. In acest caz, poprirea se infiinteaza fara somatie, prin adresa insotita de o copie certificata de pe titlul executoriu, comunicata si tertului poprit. Tertul poprit este obligat sa plateasca creditorului suma cuvenita acestuia.

Art. 460 C. proc. civ. prevede ca, daca tertul nu-si indeplineste obligatiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, creditorul, debitorul sau organul de executare, pot sesiza instanta de executare, in vederea validarii popririi.

Instanta este implicata si in procedura de predare silita a bunurilor si executarea altor obligatii de a face sau de a nu face. Masurile de executare prevazute de art. 572 se dispun, de indata si fara somatie, prin incheierea irevocabila a presedintelui instantei de executare, data fara citarea partilor.

De asemenea, instanta de executare va stabili suma ce urmeaza a fi platita ca echivalent al valorii bunului ce nu poate fi predat in natura, prin hotarare executorie, data cu citarea partilor si supusa numai recursului. Instanta de executare va putea sa dispuna si infiintarea de masuri asiguratorii.

In cazul obligatiilor de a face sau de a nu face care presupun un fapt personal debitorului, instanta de executare in baza art. 580³ si art. 580⁴, poate obliga pe debitor, prin incheiere irevocabila, data cu citarea partilor, sa plateasca in favoarea statului o amenda cominatorie, stabilita pe zi de intarziere, pana la executarea obligatiei prevazuta in titlul executoriu.

- indruma si controleaza activitatea executorilor judecatoresti.

- rezolva problemele litigioase ivite in cursul executarii silite, prin judecarea contestatiilor la executare ce pot fi formulate de parti, procuror sau terti. Pana la solutionarea contestatiilor, instanta poate dispune suspendarea executarii.

Se observa, astfel, ca participarea instantei judecatoresti in faza executarii silite are o mare importanta desi nu este necesara in toate cazurile, iar atunci cand intervine, nu are un caracter permanent ca in faza de judecata.

III. Organele de executare

Organul de executare este organul investit cu autoritatea de stat pentru a putea impune debitorului urmarit sau unor terte persoane, care detin bunurile acestuia, obligatia de a executa dispozitiile din titlul executoriu. Organul de executare apartine categoriei organelor auxiliare ale justitiei.

Organele de executare sunt:

- executorii judecatoresti;

- organele fiscale

- executorii bancari.

Organele administratiei publice locale si organele de politie, care pot fi chemate sa sprijine unele operatiuni de executare intreprinse de executorii judecatoresti, au, de asemenea, un rol auxiliar in faza executarii silite.

Categorii de organe de executare

Executorul judecatoresc

Este principalul organ de executare. Competenta de a numi executorii judecatoresti este detinuta de ministrul justitiei, iar modul in care isi exercita atributiile, angajarea promovarea, raspunderea, competentele sunt reglementate de dispozitiile Legii nr. 188/2000 privind activitatea executorilor judecatoresti. Prevederile acesteia se completeaza cu dispozitiile Codului de procedura civila.

Executorii judecatoresti functioneaza pe langa judecatorii. Ei pun in executare dispozitiile cu caracter civil cuprinse atat in hotararile civile cat si in cele penale, precum si in orice alte titluri executorii, daca, pentru aceasta, legea nu prevede competenta altor organe.

Actele de executare silita sunt incepute de acestia numai daca li se ordona de instanta pe langa care functioneaza si daca sunt sesizati de cei interesati. Executorul trebuie sa verifice daca s-au respectat conditiile privind titlul, competenta organului emitent, investirea cu formula executorie etc.

In cazul opunerii la executare a debitorului, executorul poate cere si obtine sprijinul organelor de politie. Mai trebuie mentionat ca impotrivirea la executarea unei hotarari judecatoresti prin amenintarea organului de executare, cu agravanta data de folosirea violentei, este sanctionata de art. 217 Cod penal.

Organele fiscale

Intra in aceasta categorie inspectorii, agentii fiscali si alti angajati, delegati sa faca incasari, ai organelor financiare de sector ale municipiului Bucuresti, municipale, orasenesti si comunale.

Potrivit art.128 din Codul de procedura fiscala executarea se face de organul de executare competent prin intermediul executorilor fiscali. Conform art. 126 organele fiscale care administreaza creante fiscale sunt abilitate sa efectueze procedura de execuatre silita. Creantele bugetare care se incaseaza si se utilizeaza de institutiile publice, se executa prin organe proprii.

Codul de procedura fiscala se refera, prin dispozitiile sale speciale, la organele de specialitate ale directiilor generale ale finantelor publice si controlului financiar de stat, judetene si a municipiului Bucuresti, ale unitatilor subordonate acestora, unitatilor subordonate Directiei generale a vamilor precum si directiilor de specialitate din cadrul Ministerului de Finante.

Codul de procedura fiscala, in cuprinsul sau, stabileste unele reguli privind executarea silita a unor categorii de creante ce pot fi executate de organe de specialitate din cadrul Ministerului Finantelor sau de imputernicitii proprii ai institutiilor publice. Personalul acestor organe de executare indeplinesc o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat.

Alte creante bugetare se executa prin imputerniciti proprii ai Ministerului Muncii si Protectiei Sociale, ai organelor administratiei publice centrale si locale precum si ai institutiilor publice, dupa caz.

Din dispozitiile legale rezulta ca incasarea creantelor bugetare se poate asigura si de catre persoane angajate prin conventie civila de prestari servicii.

Executorii bancari

Potrivit Legii bancare nr. 58/1998, bancile vor putea sa-si organizeze un corp propriu de executori, a carui activitate va fi strict legata de punerea in executarea a titlurilor executorii apartinand bancilor.

Executorii bancari sunt investiti sa indeplineasca orice activitati legale in scopul realizarii voluntare sau prin excecutare silita a obligatiilor stabilite prin titlurile executorii ce apartin bancilor. In tot cursul executarii silite acestia au indatorirea sa-si execute atributiile si sa efectueze orice act pentru indeplinirea executarii, cu respectarea dispozitiilor Codului de procedura civila si a celorlalte reglementari in materie. Actele indeplinite de executorii bancari sunt acte de autoritate publica si au forta probanta prevazuta de lege.

In cazul sesizarii unei unitati bancare de catre persoana juridica creditoare cu cerere de executare prin decontare bancara, respectiv cu o dispozitie de incasare, banca este obligata sa efectueze in aceeasi zi decontarile ce decurg din titlurile executorii ce i se prezinta.

Potrivit normelor metodologice elaborate de Banca Nationala a Romaniei si ale celorlalte banci comerciale autorizate, dispozitia de incasare se deconteaza fara avizarea debitorului daca este insotita de hotarare (sau numai dispozitivul acesteia) judecatoreasca sau arbitrala, investita cu formula legala pentru executarea prin banca sau de un alt titlu executoriu.

Unitatea bancara are in cadrul decontarii bancare executorii si calitatea de organ de executare, astfel incat este obligata sa verifice actualitatea dreptului de a cere executarea silita. Ori de cate ori aceste drept este prescris, banca trebuie sa refuze decontarea.

Daca cererea a fost inaintata in termenul de prescriere a dreptului de a cere executarea silita, refuzul bancii de a da urmare cererii de executare nu este admisibil in cazul in care era prescris dreptul la actiune, iar instanta - fara sa observe acest lucru - a dat o solutie de admitere a actiunii.

In aceasta situatie, dupa ce se va efectua decontarea, banca are obligatia de a sesiza organul in drept de a folosi mijloacele procesuale specifice pentru desfiintarea unei hotarari definitive ilegale.

Tot in legatura cu obligatiile bancii, ca organ de executare, trebuie amintit ca banca - atunci cand este cazul - este obligata sa tina seama de faptul ca mijloacele fiecarui fond special al persoanei juridice debitoare nu pot servi decat la plata creantelor izvorate din raporturi aflate in directa legatura cu destinatia mijloacelor fondului respectiv.

Competenta materiala si teritoriala

a) Competenta materiala

Organul de executare care dispune de plenitudine de competenta in domeniul urmaririi silite este executorul judecatoresc. Acesta executa orice titluri executorii, cu exceptia acelora date de lege, in competenta altor organe de executare.

Competenta materiala a executorului judecatoresc este reglementata de dispozitiile Codului de procedura civila si ale Legii nr. 188/2000.

Executorii judecatoresti sunt organe cu plenitudine de competenta in materie de executare silita. Potrivit art. 373 alin. 1 C. proc. civ., hotararile judecatoresti si celelalte titluri executorii se executa de executorul judecatoresc din circumscriptia judecatoriei in care urmeaza sa se efectueze executarea sau de catre executorul judecatoresc din circumscriptia judecatoriei in care se afla bunurile, in cazul urmaririi acestora. Potrivit at. 7 lit. a din Legea nr. 188/2000, executorii judecatoresti pun in executare dispozitiile cu caracter civil din titlurile executorii. De asemenea, ei indeplinesc si alte atributii expres determinate de art. 7 din Legea nr. 188/2000.

Executorul judecatoresc executa in materie civila orice hotarari - fie patrimoniale, fie nepatrimoniale si indiferent de modalitatea de executare - directa sau indirecta.

Competenta sa materiala cunoaste unele limitari, dupa cum este vorba despre:

- raporturile intre creditori si debitori - persoane fizice sau juridice de drept privat, caz in care toate procedurile de executare sunt de competenta executorului judecatoresc, cu exceptia popririi, care este dispusa de instanta.

- raporturi intre creditori - persoane juridice de drept public si debitori - persoane fizice sau raporturi intre agentii economici; in aceasta situatie, executorul judecatoresc executa toate creantele acestor persoane juridice, cu exceptia acelora date de lege in competenta organelor financiare.

Executarea directa este de competenta exclusiva a executorului judecatoresc.

b) Competenta teritoriala

Competenta teritoriala a executorului judecatoresc si a organelor financiare ca organe de executare este limitata la circumscriptia teritoriala a instantei de care apartine, respectiv a consiliului local al administratiei publice.

Competenta teritoriala este determinata tot prin dispozitiile art. 373 alin. 1 C. proc. civ., cat si prin art. 8 alin 1 din Legea nr. 188/2000.

Astfel, hotararile judecatoresti si celelalte titluri executorii se executa de executorul judecatoresc din circumscriptia judecatoriei in care urmeaza sa se efectueze executarea ori, in cazul urmaririi bunurilor, de catre executorul judecatoresc din circumscriptia judecatoriei in care se afla acestea. Daca bunurile urmaribile se afla in circumscriptiile mai multor judecatorii, este competent oricare dintre executorii judecatoresti care functioneaza pe langa acestea.

Art. 8 alin. 1 arata ca executorii judecatoresti isi indeplinesc atributiile in circumscriptia judecatoriei pe langa care functioneaza, daca prin lege nu se dispune altfel.

In mod similar, art. 9 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 prevede ca este competent executorul din circumscriptia judecatoriei in a carei raza teritoriala urmeaza sa se faca executarea, iar potrivit alin. 2, in cazul urmaririi silite a bunurilor este competent executorul judecatoresc din circumscriptia judecatoriei in a carei raza teritoriala sunt situate sau se afla acestea. Daca bunurile urmaribile se afla in circumscriptiile mai multor judecatorii, competenta apartine oricaruia dintre executorii care functioneaza pe langa acestea.

Pentru aducerea la indeplinire a masurilor asiguratorii este competent executorul din circumscriptia judecatoriei unde sunt situate sau se afla bunurile in privinta carora s-a dispus aplicarea acestor masuri (art. 9 alin. 3). Pentru constatarea unei situatii de fapt competent este executorul din circumscriptia judecatoriei unde urmeaza a se face constatarea.

Pentru celelalte atributii prevazute de art. 7 din lege, competenta apartine executorului judecatoresc investit de partea interesata.

In cazul in care in circumscriptia unei judecatorii nu exista nici un executor judecatoresc sau exista doar unul, camera executorilor poate delega executori din circumscriptia altei judecatorii, situata in circumscriptia aceleiasi curti de apel.

Cand, privitor la aceleasi bunuri, se efectueaza mai multe executari silite, instanta de executare in circumscriptia careia a inceput prima executare, la cererea persoanei interesate, va putea sa le reuneasca, dispunand sa se faca o singura executare de catre executorul judecatoresc care a indeplinit actul de executare cel mai inaintat, iar daca executarile sunt in acelasi stadiu, de catre executorul judecatoresc care a inceput cel dintai executarea, chiar daca ele au fost pornite de organe de executare diferite, in afara de cazul in care legea prevede altfel. (art. 373⁴ alin. 1 C. proc. civ.).

Potrivit Legii nr. 188/2000 activitatea executorilor judecatoresti se desfasoara in cadrul unui birou in care pot functiona unul sau mai multi executori asociati. In circumscriptia unei judecatorii pot functiona unul sau mai multe birouri de executori judecatoresti, iar in circumscriptia fiecarei curti de apel functioneaza cate o camera a executorilor judecatoresti, cu personalitate juridica. La nivel national exista Uniunea Nationala a Executorilor Judecatoresti. Ministerul Justitiei si Uniunea exercita un control profesional asupra calitatii actelor si lucrarilor efectuate de executorii judecatoresti.

Legea nr. 188/2000 reglementeaza si solutionarea eventualelor conflicte de competenta ce se pot ivi intre birourile executorilor judecatoresti situate in circumscriptia aceleiasi judecatorii. Competenta in acest caz este respectiva judecatorie. Daca conflictul intervine intre birouri executorii situate in circumscriptii diferite, competenta apartine judecatoriei in a carei raza teritoriala se afla biroul executorului judecatoresc cel dintai sesizat. In toate cazurile instanta se pronunta prin incheiere irevocabila.

In cazul creantelor bugetare, urmarirea este realizata de organul de executare in a carui raza teritoriala se gasesc bunurile urmarite, sub urmarirea organului sub a carui raza teritoriala debitorul isi are sediul, domiciliul sau unde acesta este luat in evidenta fiscala. Poate avea loc o extindere a competentei teritoriale a organului coordonator in cazul executarii prin poprire, aceasta masura de executare putand fi luata indiferent de locul sediului sau domiciliului debitorului, precum si in cazul pericolului evident de instrainare, substituire sau de sustragere de la executarea silita a bunurilor si veniturilor urmaribile ale debitorului, caz in care se poate proceda la indisponibilizarea acestor bunuri indiferent de locul unde se gasesc.

In situatia debitorilor solidari, organul de executare coordonator competent teritorial este cel in a carui raza teritoriala isi are domiciliul sau sediul debitorul despre care exista indicii ca detine mai multe bunuri sau venituri urmaribile. Acest organ de executare poate executa intregul debit, dar el comunica acest debit si fiecarui organ de executare in a carui raza teritoriala isi au sediul sau domiciliul ceilalti codebitori. Acestea, la randul lor iau masurile de executare corespunzatoare si comunica lunar organului de executare coordonator sumele realizate in contul debitorului. Cand organul coordonator constata ca debitul a fost lichidat, dispune incetarea executarii silite.

Potrivit art. 126 alin. 5 din Codul de procedura fiscala, pentru efectuarea executarii silite in aceasta materie, este competent organul de executare in a carui raza teritoriala se gasesc bunurile urmaribile, iar coordonarea intregii executari revine organului de executare in a carui raza teritoriala isi are domiciliul fiscal debitorul. In cazul popririi, organul de executare coordonator are compteteta asupra tertului poprit indiferent de locul unde isi are domiciliul fiscal.

Drepturile si obligatiile organelor de executare

In afara drepturilor pe care le-am mentionat cand am vorbit despre fiecare categorie de organ de executare, acestea mai au posibilitatea de a aprecia cu privire la alegerea bunurilor ce vor fi valorificate. Debitorul si creditorul pot da unele indicatii in acest sens, dar decizia finala apartine organului de executare.

In acest sens, trebuie insa avute in vedere dispozitiile art. 371¹ alin 3, conform carora executarea silita are loc pana la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobanzilor, penalitatilor sau altor sume, precum si a cheltuielilor de executare.

De asemenea, organul de executare poate sesiza instanta pentru pronuntarea unor ordonante presedintiale prin care sa fie inlaturate piedicile la executare.

Conform art. 428 debitorul sau alta persoana interesata va putea solicita incetarea sau suspendarea urmaririi, numai daca depune valoarea ce i se cere sau valoarea bunului reclamat la CEC, la dispozitia organului de executare.

Respectarea obligatiei organului de executare de a nu incalca dispozitiile legale in activitatea de executare silita a hotararilor judecatoresti este garantata prin existenta posibilitatii desfiintarii de catre instanta de executare a actelor facute cu incalcarea legii, in cadrul contestatiei la executare.

Rolul activ al organului de executare este exprimat de obligatia acestuia de a-si aduce la indeplinire sarcinile din oficiu, fara a astepta staruinta creditorului.

El trebuie sa fie obiectiv aparand interesele ambelor parti.

Cand executorul judecatoresc considera necesar, organele de politie, jandarmerie sau alti agenti ai fortei publice sunt obligati sa-i acorde concursul.

La cererea instantei de executare sau a executorului judecatoresc persoanele care datoreaza sume de bani sau detin bunuri supuse urmaririi, au obligatia sa dea informatiile necesare pentru efectuarea executarii.

De asemenea, la cererea instantei sau executorului, institutiile, bancile sau orice alte persoane sunt obligate sa comunice in scris, de indata, datele si informatiile necesare realizarii executarii silite, chiar daca prin legi speciale se dispune altfel, sub sanctiunile prevazute de art. 108¹ C. proc. civ.

Executorul judecatoresc are obligatia de a consemna activitatea sa in procesele-verbale, de a consemna pe numele creditorilor, neintarziat, sumele obtinute din valorificarea bunurilor urmarile, de a inainta instantei recipisa de consemnare si procesul-verbal intocmit, de a face executarea silita intre orele prevazute de lege (6-20).

Conform art. 373² alin. 4 instanta de executare si executorul sunt obligati sa asigure secretul informatiilor daca legea nu prevede altfel.

In temeiul Codului de procedura fiscala, organul de executare are obligatia de a face demersurile necesare identificarii domiciliului sau sediului debitorului precum si a veniturilor si bunurilor urmaribile. Daca este cazul, este dator sa solicite sprijinul organelor de politie sau a Oficiului Registrului Comertului in vederea unor cercetari, respectiv pentru obtinerea de relatii. Cei solicitati de organul de executare sa dea relatii sunt obligati sa raspunda in scris solicitarilor primite.

IV. Ministerul Public

In virtutea faptului ca procurorul apara ordinea de drept si drepturile si libertatile cetatenilor, el poate interveni oricand in faza executarii silite, daca sunt incalcate normele referitoare la acestea.

Din coroborarea art. 45 C. proc. civ. cu prevederile Legii nr. 304/2004 pentru organizare judiciara, rezulta atributiile procurorului in executarea silita.

Astfel, procurorul are dreptul de a cere punerea in executare a hotararilor judecatoresti, pronuntate in favoarea persoanelor prevazute in alin. 1 al art. 45. Acestea sunt cazurile in care procurorul poate porni actiunea civila: pentru apararea drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor puse sub interdictie si ale disparutilor, precum si in alte cazuri expres prevazute de lege. Pentru a-si putea exprima vointa, in aceasta situatie, creditorul trebuie instiintat. Daca creditorul a renuntat la executare iar procurorul considera necesara continuarea ei, el va sesiza instanta pentru ca aceasta sa se pronunte asupra renuntarii creditorului tinand seama de obligatia ce ii revine in verificarea legalitatii actelor de dispozitie ale partilor.

In exercitarea atributiilor, procurorul poate folosi caile de atac legale, sa atraga atentia persoanelor juridice de drept public creditoare sau organelor tutelare asupra abuzurilor savarsite cu prilejul activitatii de executare, sa urmareasca tragerea la raspundere penala a celor vinovati, cand constata incalcari ale normelor penale.

Procurorul poate exercita si contestatia la executare, in vederea anularii actelor ilegale, cerand instantei si suspendarea executarii. Asupra hotararii privind contestatia la executare, el poate exercita caile de atac.

Participarea directa a procurorului la urmarirea silita este prevazuta si de formula executorie, prevazuta si de art. 269 Cod poc. civ., care cere ca acesta 'sa staruie la aducerea la indeplinire a hotararilor executorii'.

Dat fiind principiul disponibilitatii, care guverneaza procesul civil, in practica sunt rare interventiile procurorului in executarea hotararilor civile. Trebuie retinut, insa, ca acesta poate interveni ori de cate ori constata incalcarea ordinii de drept si a drepturilor si libertatilor cetatenilor.

V. Tertii

Uneori, in procedura de executare silita pot aparea si persoane care nu au participat la faza de judecata dar au interesul sa-si apere drepturile ce le-ar fi atinse in aceasta faza a procesului civil. Tertul intrat sau atras in procedura executionala devine parte si dobandeste drepturile si obligatiile procesuale prevazute de lege pentru parti, dar si drepturi si obligatiile speciale.

Astfel, ca urmare a infiintarii popririi in mainile unui tert datornic debitorului, tertul poprit nu mai poate face plati debitorului, ci - dupa validare sau in temeiul unei popriri executorii - numai si direct creditorului.

Tertul care pretinde ca bunurile urmarite de creditor sunt ale lui si nu ale debitorului, poate face contestatie la executare.

Acest mijloc procedural, al contestatiei, poate fi folosit si de sotul care sustine ca se urmareste un bun comun pentru o datorie personala a celuilalt sot.

Dupa cum creditorii neurmaritori pot participa, in conditiile prevazute de lege si descrise deja anterior, la distribuirea sumei obtinute prin executarea silita, in cazul ca tertul creditor socoteste ca urmarirea a fost pornita de un creditor fictiv, se poate opune la distribuirea sumei realizate prin vanzarea bunurilor debitorului sau la validarea popririi.

Indatoriri specifice au si tertii carora li s-au incredintat bunurile debitorului sau bunuri litigioase. Custodele astfel numit de organul de executare poate raspunde civil pentru orice prejudicii provocate creditorului prin neglijenta sa, sau poate raspunde penal pentru abuz de incredere. In aceeasi situatie se afla si sechestrul judiciar, care poate raspunde civil sau penal in cazul sustragerii de sub sechestru sau a abuzului de incredere.

Uneori, conservarea si administrarea unui imobil urmarit este incredintata persoanei juridice de drept public creditoare sau altei persoane juridice, prin instituirea ca administrator-sechestru. In aceasta situatie persoana juridica raspunde civil pentru pagubele pricinuite, in timp ce raspunderea penala poate fi angajata salariatului persoanei juridice pentru neglijenta sau abuz in serviciu.

Titlurile executorii

Notiunea de titlu nu este definita de codul nostru de procedura civila, dar poate fi definit ca fiind inscrisul care, alcatuit in conformitate cu prevederile legii de catre organul competent, permite punerea in executare silita a creantei pe care o constata. Executarea nu este posibila decat in raport cu obiectul pe care titlul executoriu l-a determinat.

Potrivit art. 372 executarea silita se va efectua numai in temeiul unei hotarari judecatoresti ori al unui alt inscris care, potrivit legii constituie titlu executoriu.

De asemenea, art. 376 arata ca, pentru a deveni tituri executorii se investesc cu formula executorie hotararile care au ramas definitive ori au devenit irevocabile, inscrisurile autentificate, precum si orice alte hotarari sau inscrisuri.

Din actualele dispozitii ale normelor de procedura civila reiese ca pot constitui titluri executorii:

- hotararile instantelor judecatoresti;

- hotararile arbitrale;

- hotararile judecatoresti straine;

- actele autentificate de notarul public;

- tranzactiile judiciare incheiate in strainatate.

In afara de acestea mai exista, inca, multe alte titluri executorii, fiecare categorie urmand a fi tratata separat in cele ce urmeaza.

Hotararile instantelor judecatoresti

a) Prezentare

Constituie titluri executorii judecatoresti, in temeiul carora poate fi pornita executarea silita impotriva debitorului, hotararile instantelor judecatoresti pronuntate in procesele civile, inclusiv litigiile de munca, in procesele si cererile in materie comerciala, in materie de contencios administrativ, de proprietate industriala, de expropriere si cele prin care partile sunt obligate la plata unor amenzi fara caracter penal (administrative, judecatoresti).

Exista, insa, unele hotarari nesusceptibile de executare silita, in ceea ce priveste capatul de cerere principal, precum: hotarari pronuntate in cererile de constatare; cele privind anularea, rezolutiunea sau rezilierea unui act juridic, fara a se prevedea si obligatii de restituire; hotarari pronuntate in materie de stare civila; hotarari prin care s-a respins cererea de chemare in judecata. Aceste cereri nu sunt susceptibile de executare silita in ce priveste capatul de cerere principal, pentru ca ele pot fi puse in executare in privinta capetelor de cerere accesorii - la randul lor susceptibile de executare - daca acestea au fost admise (spre exemplu cheltuieli de judecata).

De asemenea, constituie titluri executorii judecatoresti hotararile pronuntate in procesele penale, cand statueaza asupra unor pretentii civile si cele pronuntate in solutionarea cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare savarsite in procesele penale.

b) Cerinte impuse de lege

Pentru ca hotararea judecatoreasca sa poata fi pusa in executare, trebuie indeplinite urmatoarele cerinte stabilite de lege:

A. Hotararea sa fi ramas definitiva ori sa fi devenit irevocabila

Aceasta cerinta rezulta din coroborarea art. 372 si art. 376 alin. 1 C. poc. civ., care prevad aceasta conditie pentru investirea cu formula executorie, cu exceptia hotararilor pregatitoare si a hotararilor executorii provizorii.

Potrivit art. 377 Cod poc. civ. sunt hotarari definitive:

1. hotarari date in prima instanta fara drept de apel;

2. hotarari date in prima instanta, care nu au fost atacate cu apel, sau chiar atacate cu apel, daca judecata acestuia s-a perimat sau apelul a fost respins sau anulat;

3. hotararile date in apel;

4. orice alte hotarari care potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu apel.

Sunt hotarari irevocabile:

1. hotararile date in prima instanta, fara drept de apel, nerecurate;

2. hotararile date in prima instanta, care nu au fost atacate cu apel;

3. hotararile date in apel, nerecurate;

4. hotararile date in recurs chiar daca prin acestea s-a solutionat fondul pricinii;

5. orice alte hotarari judecatoresti care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Din textul art. 377 Cod poc. civ. rezulta ca sunt definitive si irevocabile si acele hotarari care, de la inceput, nu pot fi apelate sau recurate.

Hotararea ramasa definitiva ori devenita irevocabila poate fi pusa in executare chiar daca este atacata cu o cale extraordinara de atac. In aceasta situatie, insa, executarea poate fi suspendata de instanta care va solutiona calea de atac, cu sau fara depunerea unei cautiuni.

Uneori legea prevede ca numai hotararile irevocabile pot fi puse in executare (art. 300 alin. 1 C. proc. civ., in caz de stramutare de hotar, desfiintare de constructii etc., in cazul actiunilor in evacuare, in materia contenciosului administrativ

Sunt executorii si unele hotarari nedefinitive si anume hotararile pronuntate, in prima instanta, cu executie provizorie, de drept sau judecatoreasca (art. 278-279 C. proc. civ.). In cazul acestora se poate solicita suspendarea executarii vremelnice, odata cu apelul sau in tot cursul judecarii acestuia.

In privinta momentului in care hotararea ramane definitiva s-au exprimat mai multe puncte de vedere. Astfel, intr-o opinie, hotararea ramane definitiva cand nu se face apel sau recurs ori cand dupa introducerea apelului sau recursului calea de atac s-a perimat, a fost retrasa sau a fost respinsa ca tardiva, hotararea primei instante ramane definitiva chiar din momentul pronuntarii.

In alta opinie, care pare a fi mai bine intemeiata, acest moment este cel al expirarii termenului de exercitare a caii de atac (de regula 15 zile), iar in cazul perimarii apelului sau recursului, dupa expirarea termenului de un an de la ultimul act procedural si numai in temeiul hotararii de constatare a perimarii. De asemenea o hotarare nu poate deveni definitiva din momentul pronuntarii in cazul respingerii sau retragerii caii de atac, ci numai din momentul respectivei respingeri sau retrageri.

Cu privire la exceptii - sunt executorii si hotararile primei instante pronuntate cu executie vremelnica (de drept sau judecatoreasca), inclusiv ordonantele presedintiale. Impotriva hotararilor date cu executie provizorie se poate face apel sau recurs, caz in care executarea poate fi suspendata.

De asemenea si unele incheieri premergatoare, in cazurile expres prevazute de lege, sunt executorii (incheierile prevazute de art. 108⁴, art. 175 alin. 2, art. 200 alin. 2 C. proc. civ.).

B. Hotararea sa fie investita cu formula executorie

Art. 374 C. proc. civ.. dispune ca: 'Nici o hotarare nu se va putea executa daca nu este investita cu formula executorie prevazuta de art. 269 alin. 1, afara de hotararile pregatitoare, de incheierile executorii, de hotararile executorii provizorii si de alte hotarari prevazute de lege, care se executa si fara formula executorie'.

Textul formulei executorii, potrivit art. 269 C. proc. civ. este urmatorul: 'Noi Presedintele Romaniei' (urmeaza cuprinsul hotararii) 'Dam imputernicire si ordonam agentilor administrativi si ai fortei publice sa execute aceasta (hotarare); procurorilor sa staruie pentru aducerea ei la indeplinire. Spre credinta, prezenta (hotarare) s-a semnat de (semnatura presedintelui si a grefierului).'

Investirea hotararilor cu formula executorie se face de prima instanta.

Incuviintarea executarii silite in Romania a hotararilor date in tari straine se face potrivit legii speciale.

Titlul il constituie o copie de pe intreaga hotarare - nu este admisa punerea in executare numai a dispozitivului sau numai a partii hotararii care il intereseaza direct pe creditor - legalizata de grefa instantei.

Creditorul se va adresa primei instante care a judecat fondul, depunand copia hotararii definitive sau irevocabile, impreuna cu o cerere timbrata de investire. Dupa verificarile necesare, instanta va da o incheiere, fara citarea partilor.

Incheierea prin care presedintele instantei respinge cererea de investire cu formula executorie a hotararii judecatoresti sau a altui inscris, ori cererea de eliberare a titlului executoriu, poate fi atacata cu recurs de catre creditor. Termenul este de 5 zile si curge de la pronuntare, pentru creditorul prezent, si de la comunicare, pentru cel lipsa (art. 373³ alin. 1).

Conform art. 373³ alin. 2, incheierea prin care presedintele instantei admite cererea de investire cu formula executorie a hotararii judecatoresti sau a altui inscris nu este supusa nici unei cai de atac.

Daca se refuza emiterea titlului executoriu de catre alte organe competente, creditorul poate face plangere la judecatoria in circumscriptia careia se afla organul care trebuia sa emita titlul executoriu, in termen de 15 zile de la data cand a luat cunostinta de refuz.

Actele autentificate de o reprezentanta diplomatica sau consulara a Romaniei se vor putea investi cu formula executorie de judecatoria domiciliului uneia din partile actului autentic.

Daca nici una din parti nu are domiciliul cunoscut in tara, investirea se face de Judecatoria sectorului 3 din Bucuresti.

Formula executorie este prevazuta in art. 269 alin. 1.

Hotararea investita se va da numai partii care a castigat sau reprezentantului ei (art. 269 alin. 2 C. proc. civ.).

Dispozitiile referitoare la investirea cu formula executorie au caracter imperativ, nerespectarea lor atragand nulitatea urmaririi, nulitatea ce nu poate fi acoperita. Nelegalitatea investirii cu formula executorie poate fi invocata pe calea contestatiei la executare.

Investirea ulterioara cu formula executorie nu valideaza urmarirea nelegala inceputa, dar poate fi temeiul unei noi executari daca dreptul de a o cere nu a fost prescris intre timp.

Art. 374 C. proc. civ.. se refera si la hotararile date in tari straine. Legea speciala aplicabila in materie este legea 105/1992 care prevede o serie de conditii ce trebuie indeplinite pentru incuviintarea executarii silite a hotararilor straine. Daca aceste conditii sunt indeplinite, incuviintarea de punere in executare a hotararilor straine pe teritoriul Romaniei este data de tribunalul in circumscriptia caruia urmeaza sa se faca executarea, la cererea persoanei interesate.

Cererea de incuviintare a executarii, insotita de actele necesare, se intocmeste potrivit cerintelor impuse de legea procedurala romana, urmand a fi solutionata prin hotarare, cu citarea partilor. Instanta romana se va limita la verificarea conditiilor cerute de lege pentru recunoasterea si incuviintarea executarii hotararii straine, neputand nici s-o modifice si nici s-o examineze pe fond.

Pe baza hotararii definitive de incuviintare, se emite titlul executoriu, potrivit legii romane, fiind mentionata in titlu si hotararea de incuviintare.

Ca exceptie, hotararile straine prin care s-au luat masuri asiguratorii precum si cele date cu executie provizorie nu pot fi puse in executare pe teritoriul Romaniei.

Daca toate aceste cerinte sunt indeplinite, titlul executoriu care constata o creanta certa, lichida si exigibila poate fi pus in executare. Aceasta nu este conditionata in nici un fel de cuantumul creantei sau de disproportia dintre creanta si bunurile debitorului ce urmeaza a fi vandute silit. Nu exista un plafon sub care urmarirea silita este inadmisibila sau care impune o anumita modalitate sau forma de executare silita.

Debitorul se bucura totusi de o anumita protectie, in unele cazuri prevazute de lege, cand - spre exemplu - conform art. 499 alin. 1 C. proc. civ., el poate cere instantei in termen de 10 zile de la comunicarea somatiei, sa-i incuviinteze ca plata integrala a datoriei, inclusiv dobanzile si cheltuielile de executare, sa se faca din veniturile imobilului urmarit sau din alte venituri ale sale pe timp de sase luni. in acest caz se va dispune suspendarea urmaririi silite. De asemenea, in cazul urmaririi silite mobiliare, de indata ce din valoarea bunurilor vandute se acopera creanta urmarita si cheltuielile de executare, se va inchide licitatia (art. 446).

2. Actele autentificate

Activitatea notariala este reglementata de Legea 36/1995 si este o activitate procedurala necontencioasa. Actul intocmit de notarul public, purtand sigiliul si semnatura acestuia, este de autoritate publica si are forta probanta prevazuta de lege.

In competenta notarilor se numara, printre altele, si 'autentificarea inscrisurilor redactate de notarul public, de parte, personal, sau de avocat' (art. 8, lit. b din lege).

Activitatea notarului poate fi supusa controlului prin plangerea adresata judecatoriei, referitoare la incheierea de respingere a cererii de autentificare. Daca instanta admite plangerea, notarul este obligat sa dea incheierea de autentificare a actului conform hotararii judecatoresti ramasa definitiva si irevocabila (art. 67).

Calitatea de titlu executoriu a actelor autentificate reiese din art. 4 din lege, care prevede la punctul 3) ca 'actul autentificat de notar public, constatand o creanta certa si lichida are putere de titlu executor la data exigibilitatii acesteia'.

Executarea silita poate fi pornita si pe baza duplicatului (in lipsa actului original), iar in lipsa duplicatului, poate servi ca titlu executoriu copia legalizata de pe exemplarul inscrisului autentificat din arhiva notarului public.

Autentificarea inscrisurilor mai poate fi facuta si de misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei, la cererea persoanei fizice sau juridice avand cetatenia romana. Aceasta activitate poate fi indeplinita de catre aceste institutii la sediul acestora, la bordul navelor si aeronavelor sub pavilion romanesc ce se afla stationate in raza de activitate a acestor organe, precum si la domiciliul cetateanului roman, ori in alt loc, daca acesta este prevazut in conventiile internationale la care Romania si statul de resedinta sunt parti sau legea locala nu se opune.

3. Hotararile arbitrale

a) Arbitrajul reglementat de Codul de procedura civila

Arbitrajul ocazional este reglementat de Codul de procedura civila (Cartea a IV-a a Codului de procedura civila 'Despre arbitraj' (art. 340-370)) si este o cale conventionala de rezolvare a litigiilor prin persoane particulare. Prin acordul partilor, se constituie un tribunal arbitral care se pronunta printr-o hotarare definitiva si obligatorie intr-un litigiu asupra unor drepturi de care partile pot dispune.

Acordul partilor, consemnat intr-o clauza compromisorie inscrisa in contractul principal sau printr-un compromis, duce la excluderea competentelor instantelor judecatoresti in litigiul respectiv. Instanta sesizata este competenta sa judece doar  in unul din urmatoarele cazuri:

a) paratul si-a formulat apararile in fond fara nici o rezerva intemeiata pe conventie arbitrala;

b) conventia arbitrala este lovita de nulitate sau este inoperanta;

c) tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vadit imputabile paratului in arbitraj.

Daca nu se afla intr-unul din aceste trei cazuri, instanta este obligata sa-si declare necompetenta.

Hotararea tribunalului arbitral va fi intemeiata pe contractul principal, pe normele juridice aplicabila si, cand este cazul, pe uzantele comerciale. Hotararea se redacteaza in scris si este semnata de toti arbitrii.

La executarea hotararii arbitrale vor fi avute in vedere si eventualele hotarari de completare (date, in caz de omisiune a unui capat de cerere, cu citarea partilor) sau incheieri de rectificare (in cazul greselilor materiale, a greselilor de calcul si a greselilor evidente care nu influenteaza fondul), care fac parte integranta din hotarare.

Desfiintarea unei hotarari arbitrale se poate face - pentru motive specifice - prin actiune in anulare, a carei rezolvare revine instantei judecatoresti imediat superioare celei care, in lipsa conventiei, ar fi solutionat litigiul pe fond, in prima instanta. Aceasta instanta va putea suspenda executarea hotararii arbitrale, cu sau fara cautiune. Hotararea pronuntata de instanta judecatoreasca asupra actiunii de anulare poate fi atacata numai cu recurs.

Renuntarea cu anticipatie, prin conventie arbitrala, la folosirea actiunii in anulare este interzisa de lege.

Executarea silita pe baza hotararii arbitrale se face dupa investirea cu formula executorie. Incheierea de investire se da la cererea creditorului, fara citarea partilor, de catre instanta care, in lipsa conventiei arbitrale, ar fi fost competenta sa judece litigiul in fond ca prima instanta.

Art. 368 C. proc. civ.. stabileste ca hotararea arbitrala investita cu formula executorie constituie titlul executoriu si se executa silit intocmai ca si o hotarare judecatoreasca.

b) Arbitrajul comercial international

Litigiul arbitral international este acel litigiu care se naste dintr-un raport de drept privat cu element de extraneitate, litigiu care se poate desfasura in Romania sau intr-o alta tara determinata prin conventia partilor.

Codul de procedura civila reglementeaza si litigiile arbitrale internationale care se judeca in Romania sau potrivit legii romane. In aceste sens, sunt prevazute dispozitii speciale in ce priveste numarul si nationalitatea arbitrilor, durata termenelor, limba folosita in dezbaterea litigiului, onorariile arbitrilor si cheltuielile de deplasare ale acestora.

Hotararile arbitrale pronuntate in cazul Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei

Spre deosebire de arbitrajul ocazional reglementat de Codul de procedura civila, arbitrajul international are o existenta ce nu depinde de solutionarea unui anumit litigiu - el isi exercita atributiile jurisdictionale continuu, ori de cate ori este sesizat.

Determinarea caracterului national sau strain al arbitrajului se face, atunci cand este vorba de un centru permanent de arbitraj, in functie de statul in care isi desfasoara activitatea. Pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei functioneaza Curtea de Arbitraj Comercial International. Curtea de Arbitraj este condusa de un Colegiu, care aproba Regulile sale de procedura, precum si Regulile de procedura aplicabile in arbitrajul comercial ad-hoc.

Ca si arbitrajul ocazional reglementat de Codul de procedura civila, arbitrajul comercial international are la baza conventia partilor interesate, concretizata intr-un compromis sau intr-o clauza compromisorie, care atrag excluderea competentei instantelor judecatoresti. Autonomia in raport cu instantele judecatoresti este intarita prin recunoasterea arbitrajului international a dreptului de a decide, in caz de contestatie, asupra propriei sale competente.

Curtea de Arbitraj este competenta sa solutioneze litigii patrimoniale nascute din raporturi care intereseaza comertul international sau din alte asemenea raporturi daca partile au incheiat in acest sens o conventie arbitrala scrisa.

Completul ce solutioneaza litigiul este format din trei membri (doi arbitri si un supraarbitru), alesi sau, dupa caz, desemnati dintre membrii Curtii de Arbitraj, dar litigiul poate fi solutionat - daca se convine astfel - de un arbitru unic, ales de comun acord de pe lista arbitrilor. Arbitrii sunt independenti si impartiali, nefiind reprezentantii partilor.

Tribunalul arbitral poate incuviinta masuri asiguratoare, masuri vremelnice si poate constata anumite imprejurari de fapt, la cererea partii interesate. In caz de impotrivire, partea respectiva le poate solicita instantelor competente, caz in care, aceste masuri trebuie aduse la cunostinta tribunalului arbitral de catre partea care le-a cerut.

In temeiul contractului principal, al normelor de drept aplicabile si, daca este cazul, al uzantelor comerciale, tribunalul arbitral pronunta o sentinta. Sentinta arbitrala este definitiva si obligatorie si - odata comunicata partilor - are efectele unei hotarari judecatoresti definitive. Astfel, ea constituie titlul executoriu si, in cazul in care partea impotriva careia s-a pronuntat refuza executarea de buna voie, poate fi executata silit in tara, la cererea partii interesate, fara a mai fi necesara investirea cu formula executorie.

Arbitrajul comercial ad-hoc organizat de Camera de Comert si Industrie a Romaniei

Centrul permanent de arbitraj al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei este Curtea de Arbitraj Comercial International.

Calea arbitrajului ad-hoc poate fi aleasa de partile avand deplina capacitate de exercitiu - numai dreptul litigios este susceptibil de a forma obiect de tranzactie - prin clauza compromisorie in contractul principal sau prin compromis.

Partile, prin conventia arbitrara incheiata, pot stabili activitatea jurisdictionala a tribunalului arbitral, pot stabili direct sau cu referire la o anumita reglementare arbitrala, respectand ordinea publica, bunele moravuri, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea si inlocuirea arbitrilor, termenul si locul arbitrajului, normele de procedura pe care tribunalul arbitral trebuie sa le urmeze in judecarea litigiului, procedura unei eventuale concilieri prealabile, repartizarea taxelor si a cheltuielilor, continutul si forma hotararii arbitrale.

Incheierea conventiei arbitrale exclude, pentru litigiul ce face obiectul ei, competenta instantelor judecatoresti. Tribunalul arbitral isi verifica propria competenta hotarand in aceasta privinta printr-o incheiere.

Arbitrii sunt independenti si impartiali, trebuind sa fie asigurata - sub sanctiunea nulitatii hotararii arbitrale - egalitatea de tratament a partilor, respectarea dreptului la aparare si a principiului contradictorialitatii.

Tribunalul arbitral pronunta o hotarare arbitrala, care poate fi si partiala daca paratul recunoaste o parte din pretentiile reclamantului. Judecarea se face in temeiul contractului principal, al normelor de drept aplicabile, tinand seama, cand este cazul, si de uzantele comerciale. Pronuntarea hotararii are ca prim efect dezinvestirea tribunalului arbitral de solutionarea litigiului respectiv.

Odata comunicata partilor, hotararea arbitrala produce efectele unei hotarari judecatoresti definitive. Ea este definitiva si obligatorie si, in principiu se aduce la indeplinire, de catre partea impotriva caruia s-a pronuntat, de buna voie.

In caz contrar, la cererea partii castigatoare, se investeste cu formula executorie de catre instanta care, in lipsa unei conventii arbitrale, ar fi fost competenta sa solutioneze litigiul in fond.

Hotararea arbitrala investita cu formula executorie constituie titlu si se executa ca si hotarare judecatoreasca.

4. Hotararile judecatoresti straine

Notiune. Regim juridic

Recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti straine, in Romania, sunt reglementate de Legea nr. 105/1992 cu privire la raporturile de drept international privat, in Capitolul XII.

In sfera hotararilor judecatoresti straine, legea, prin art. 165, include nu numai hotararile instantelor judecatoresti si hotararile arbitrale, ci si actele notariale si actele altor autoritati dintr-un alt stat. Este prevazuta o singura conditie comuna tuturor acestor acte si anume caracterul jurisdictional al acestora.

Regimul juridic al hotararilor judecatoresti straine are la baza principiile fundamentale ale dreptului procesual civil roman, precum principiul legalitatii, al adevarului, al independentei judecatorilor (arbitrilor), al egalitatii partilor in fata justitiei, al respectarii dreptului la aparare, al publicitatii si oralitatii dezbaterilor, contradictorialitatea si dreptul de a vorbi in instanta si de a pune concluzii prin interpret.

In materia efectelor hotararilor straine isi gasesc aplicarea si principiile de drept constitutional si de drept international:

- principiul suveranitatii statului, in virtutea caruia fiecare stat reglementeaza efectele hotararilor straine pe teritoriul sau si care justifica exceptia de ordine publica;

- principiul egalitatii drepturilor statelor, a carui aplicare se traduce astfel: egalitatea intre jurisdictiile diferitelor state implica egalitatea juridica intre hotararile pronuntate de instantele lor;

- principiul inviolabilitatii persoanei face ca privatiunea de libertate sa fie inadmisibila ca sanctiune a neexecutarii unei hotarari judecatoresti sau sentinte arbitrale in materie civila;

- principiul aplicarii regimului national cetatenilor straini, consacrat expres de art. 2 si art. 163 din lege. Acest principiu da atat cetateanului roman cat si celui strain posibilitatea de a invoca in Romania un act jurisdictional provenind dintr-un alt stat.

Recunoasterea hotararilor straine

Dupa abrogarea art. 375 C. proc. civ.., Legea 105/1992 admite hotararilor straine urmatoarele efecte: recunoasterea lor, spre a beneficia de puterea lucrului judecat (art. 166-172), incuviintarea executarii silite, in cazul neindeplinirii lor de buna voie de catre cel obligat prin respectiva hotarare (art. 173-177) si forta probanta cu privire la situatiile de fapt pe care le constata (art. 178). Efectele unei hotarari straine sunt admise independent de existenta unei conventii internationale incheiate cu statul in care a fost data hotararea.

a) Conditii de regularitate internationala

In situatia neexecutarii de buna voie a hotararilor straine, acestea pot fi puse in executare pe teritoriul Romaniei la cererea persoanei interesate. Pentru aceasta este necesara incuviintarea tribunalului in circumscriptia caruia urmeaza sa se efectueze executarea, incuviintare ce reclama indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii:

- hotararea sa fie definitiva, potrivit legii statului unde a fost pronuntata

Din aceasta conditie se intelege clar ca determinarea cailor de atac care puteau fi folosite, a termenelor in care aceste cai de atac puteau fi exercitate si a efectelor lor revine legii statului in care s-a pronuntat hotararea. Asadar, legea romana nu admite ca o hotarare ce ar putea fi casata sau modificata sa produca efecte in Romania.

Din aceasta conditie se desprinde problema regularitatii citarii partii interesate si a reprezentarii ori asistarii ei valabile la dezbateri. Emiterea citatiei trebuie facuta conform legii statului de unde provine, iar primirea citatiei trebuie efectuata in conditiile domiciliului partii in cauza. Aceste reguli se aplica si procedurii de comunicare a hotararii straine in vederea exercitarii cailor de atac. Caracterul nedefinitiv al hotararii straine ce ar decurge din neindeplinirea acestor reguli poate fi invocat, insa, numai de persoana interesata neputand fi retinut de instanta din oficiu.

- instanta care a pronuntat-o a avut, potrivit legii sus-mentionate, competenta sa judece procesul.

Aceasta conditie implica pe de o parte verificarea competentei jurisdictionale a statului respectiv in solutionarea acestei cauze. Art. 151 din lege enumera limitativ cauzele de competenta exclusiva a instantelor romane. Daca procesul nu intra, potrivit acestui articol, in competenta exclusiva a instantelor romane, atunci litigiul respectiv putea fi solutionat valabil de un organ de jurisdictie straina. Pe de alta parte, competenta jurisdictionala, in sens restrans, a instantelor din statul strain, din care provine hotararea, trebuie sa fie determinata, in acel stat, conform legislatiei sale.

- exista reciprocitate in ce priveste efectele hotararilor straine intre Romania si statul instantei care a pronuntat hotararea.

Pentru indeplinirea acestei conditii este suficienta reciprocitatea de fapt, care este prezumata de lege pana la dovada contrarie. Nu se cere ca reciprocitatea sa fie legala sau diplomatica.

Aceste conditii nu se cer indeplinite daca hotararile straine se refera la statutul civil al cetatenilor statului unde au fost pronuntate sau daca, fiind pronuntate intr-un stat tert, au fost recunoscute mai intai in statul de cetatenie al fiecarei parti (art. 166).

b) Refuzarea recunoasterii

Recunoasterea si incuviintarea executarii silite a unei hotarari pot fi refuzate in unul din urmatoarele cazuri, prevazute de art. 168 al Legii 105/1992:

-hotararea este rezultatul unei fraude comise in procedura urmata in strainatate;

-hotararea incalca ordinea publica de drept international privat roman. Trebuie spus aici ca legiuitorul roman nu a definit aceste norme de ordine publica. In art. 168, pct. 2 al Legii 105/1992, este mentionata cu titlu de exemplu incalcarea dispozitiilor art. 151, privitoare la competenta exclusiva a instantelor romane.

In general, se admit ca fiind incalcari ale ordinii publice violarea dreptului de aparare al partii de catre instanta care a judecat procesul si nemotivarea in fapt si in drept a hotararii straine, atunci cand aceasta conditie este prevazuta de legislatia tarii de unde provine hotararea.

-procesul a fost solutionat intre aceleasi parti printr-o hotarare, chiar nedefinitiva, a instantelor romane sau se afla in curs de judecata in fata acestora la data sesizarii instantei romane.

In art. 168 alin. final se face precizarea ca: 'recunoasterea nu poate fi refuzata pentru singurul motiv ca instanta care a pronuntat hotararea straina a aplicat o alta lege decat cea determinata de dreptul international privat roman, afara numai daca procesul priveste starea civila si capacitatea unui cetatean roman, iar solutia adoptata difera de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii romane'.

c) Procedura recunoasterii

Exista doua modalitati de recunoastere a hotararilor straine: pe cale principala - de catre tribunalul in circumscriptia caruia se afla domiciliul sau sediul celui care refuza recunoasterea, sau pe cale incidentala - de catre instanta sesizata cu un alt proces, in cadrul caruia se ridica exceptia puterii lucrului judecat in baza hotararii straine.

In aceasta a doua situatie, mai intai se verifica regularitatea internationala a hotararii straine si apoi se examineaza indeplinirea dispozitiilor art. 1201 Cod civ. roman, referitoare la identitatea de parti, obiect si cauza. Instanta se pronunta asupra exceptiei printr-o incheiere interlocutorie.

Cererea de incuviintare a executarii silite se intocmeste potrivit cerintelor legii procedurale romane si va fi insotita de urmatoarele acte (art. 171 din lege): copia hotararii straine; dovada caracterului definitiv al acesteia; copia dovezii de inmanare a citatiei si a actului de sesizare, comunicate direct partii care a fost lipsa in instanta straina sau orice alt act oficial care sa ateste ca au fost cunoscute citatia si actul de sesizare, in timp util, de catre partea impotriva careia s-a dat hotararea; orice alt act de natura sa probeze, in completare, ca hotararea indeplineste toate conditiile necesare recunoasterii si incuviintarii executarii ei. Toate aceste acte vor fi insotite de traduceri autorizate si vor fi supralegalizate.

Procedura de solutionare a cererii de recunoastere a unei hotarari straine cu caracter contencios - implicand citarea partilor - si contradictoriu, dand paratului dreptul de a se apara. Nu este obligatorie citarea partilor atunci cand din hotararea straina rezulta ca paratul a fost de acord cu admiterea actiunii.

Instanta se pronunta asupra cererii printr-o hotarare ce are regimul hotararilor judecatoresti stabilit de codul roman de procedura. Instanta romana nu poate examina pe fond hotararea straina si nici nu poate s-o modifice.

Executarea silita. Exequatur

Punerea in executare a unei hotarari straine este posibila in urma unei proceduri prealabile de incuviintare a executarii silite, numita procedura de exequatur. Competenta apartine tribunalului in circumscriptia caruia urmeaza sa se efectueze executarea. In cazul in care sunt competente mai multe tribunale, executarea urmand a se efectua in circumscriptiile mai multor asemenea instante, se aplica dispozitiile art. 12 C. proc. civ.., conform carora reclamantul poate opta intre mai multe instante deopotriva competente.

}i in cazul incuviintarii silite, se cer indeplinite conditiile de regularitate internationala prevazute de art. 167, la care se mai adauga conditiile ca hotararea sa fie executorie potrivit legii instantei care a pronuntat-o, iar dreptul de a cere (si obtine) executarea silita sa nu fie prescris potrivit legii romane. Trebuie precizat ca art. 173 alin. 2 din Legea 105/1992 interzice punerea in executare pe teritoriul Romaniei a hotararilor straine prin care s-au luat masuri asiguratorii si a celor care au fost date cu executie provizorie.

Cererea de incuviintare a executarii hotararii straine va contine elementele generale ale unei cereri de sesizare a instantei (art. 112 C. proc. civ.) si, in plus, actele mentionate de art. 171 lit. a-d din lege si dovada caracterului executoriu al hotararii straine, eliberata de instanta care a pronuntat-o.

Procedura de executare are, de asemenea, caracter contencios si contradictoriu, avand ca finalitate pronuntarea unei hotarari de incuviintare a executarii silite.

Debitorul nu poate invoca decat acele exceptii care nu pun in discutie fondul litigiului solutionat in strainatate, in acest sens hotararile straine fiind intangibile.

Daca hotararea straina contine solutii asupra mai multor capete de cerere, iar acestea sunt disociabile, art. 167 alin. 2 din lege da posibilitatea acordarii separate a incuviintarii.

Hotararea de incuviintare a executarii silite poate fi atacata la curtea de apel, in termen de 15 zile de la comunicare, iar hotararea data in apel poate fi atacata de partea interesata cu recurs la Curtea Suprema de Justitie, in acelasi termen de 15 zile de la comunicare.

Titlul executoriu se emite la ramanerea definitiva ori irevocabila a acestei hotarari, in cuprinsul lui fiind mentionata si hotararea de incuviintare (art. 177). Investirea cu o formula executorie se face prin aplicarea acesteia pe traducerea legalizata, in limba romana, a hotararii straine, acesta fiind momentul din care se bucura de putere executorie.

Procedura de executare propriu-zisa se desfasoara potrivit dispozitiilor legii romane (art. 372-580 C. proc. civ.).

5. Tranzactiile judiciare incheiate in strainatate

Reglementarea o gasim tot in Legea 105/1992. In mod obisnuit, prin tranzactia judiciara partile, prin concesii reciproce, se inteleg sa stinga litigiul si solicita instantei sesizate cu judecarea procesului sa pronunte o hotarare de expedient, al carei dispozitiv este constituit tocmai din invoiala partilor.

Efectele pe care le produc aceste tranzactii sunt date de legea care le-a fost aplicata. Daca cei obligati a le executa nu le aduc la indeplinire de buna voie, ele pot fi puse in executare, in Romania pe baza incuviintarii date de tribunalul in circumscriptia caruia urmeaza sa se faca executarea.

Art. 179 din lege face trimitere la art. 174-177 pentru a fi aplicate in cazul executarii silite a tranzactiilor judiciare, dispozitii pe care le-am tratat anterior.

Hotararile arbitrale straine

Notiuni generale

Hotararile arbitrale straine sunt definite de Codul de procedura civila, in art. 370, ca fiind hotararile date pe teritoriul unui stat strain sau care nu sunt considerate ca hotarari nationale in Romania. Pentru aspectele procedurale ale recunoasterii, executarii si fortei probante, se face trimitere, prin art. 370, la dispozitiile Legii 105/1992.

Potrivit art. 180 al acestei legi, ori de cate ori este invocata in fata unei instante - sesizata cu un litigiu ce tine de dreptul international privat - exceptia de necompetenta dedusa din existenta unei conventii arbitrale intre parti, instanta respectiva este obligata sa-si verifice competenta. Litigiul poate fi retinut spre judecare numai in urmatoarele situatii, prevazute expres de lege:

a. paratul si-a formulat apararile in fond, fara nici o rezerva intemeiata pe conventia arbitrala;

In aceasta ipoteza se presupune ca paratul a renuntat la judecata prin arbitraj si este de acord ca litigiul sa fie judecat de instanta judecatoreasca, competenta potrivit dispozitiilor legale.

b. conventia arbitrala este lovita de nulitate sau inoperanta;

In situatia aceasta, competenta de judecata revine, in mod necesar instantei, ca unica alternativa.

c. tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vadit imputabile paratului in arbitraj.

Din nou, singura solutie a reclamantului, pentru solutionarea litigiului, este aceea de a se adresa instantei competente potrivit dreptului comun in materie, fapt de natura sa justifice reglementarea de la litera c.

Recunoasterea si executarea hotararilor arbitrale straine

In general, problema recunoasterii si cea a executarii hotararilor arbitrale straine este rezolvata in mod asemanator hotararilor judecatoresti straine. Art. 370 prevede ca hotararile arbitrale straine pot fi recunoscute in Romania, pentru a beneficia de puterea lucrului judecat, prin aplicarea, in mod corespunzator, a dispozitiilor art. 167-172 din Legea nr. 105/1992, iar art. 370 dispune ca asemenea hotarari, daca nu sunt aduse la indeplinire de buna voie de catre cei obligati a le executa, pot fi puse in executare silita pe teritoriul Romaniei prin aplicarea, in mod corespunzator, a prevederilor art. 173-177 din aceeasi lege.

Aplicarea dispozitiilor stabilite pentru hotararile judecatoresti se face 'in mod corespunzator', ceea ce inseamna ca in cazul hotararilor arbitrale exista unele particularitati. Astfel, in privinta competentei jurisdictionale internationale, o instanta arbitrala straina este competenta daca partile au ales-o prin acordul lor de vointa pentru a solutiona litigiul sau daca a fost desemnata pentru aceasta de o conventie internationala aplicabila partilor litigante. Pe de alta parte, daca se constata nulitatea clauzei arbitrale, sentinta pronuntata in temeiul unei asemenea conventii nu va produce efecte in Romania.

De asemenea, nu va produce efecte in Romania o sentinta arbitrala straina, decat daca are ca obiect un litigiu susceptibil de a fi solutionat pe calea arbitrajului, potrivit legii romane. Este considerata a fi incalcata ordinea de drept daca litigiul nu vizeaza drepturi patrimoniale de care partile pot dispune (art. 340 C. proc. civ.).

Competenta de a verifica regularitatea internationala a sentintelor arbitrale straine revine instantelor judecatoresti din Romania. Competenta materiala si teritoriala pentru incuviintarea recunoasterii sau a executarii silite a hotararilor arbitrale straine este stabilita dupa aceleasi reguli de procedura ca si in cazul hotararilor judecatoresti straine.

7. Alte titluri executorii

In afara de titlurile executorii emise de organele jurisdictionale si notariale, se bucura de putere executorie si alte titluri, cele mai importante urmand a fi tratate in continuare.

Cambia, biletul la ordin si cecul

Cambia si biletul la ordin - ca titluri de credit - si cecul - ca instrument de plata - sunt titluri executorii specifice economiei de piata.

In cazul ca debitorul nu face plata de buna voie, pentru a-si valorifica drepturile recunoscute, posesorul legitim al cambiei, biletului la ordin sau cecului are doua variante: exercitarea actiunii cambiale sau executarea nemijlocita in baza caracterului de titlu executoriu atribuit acestor acte. Este de preferat a fi aleasa ultima cale, intrucat pentru procedura executarii nemijlocite singura conditie prealabila ceruta de lege este investirea cu formula executorie.

Actele de sanctionare in materie contraventionala

Conform O.G. nr. 2/2001, contraventiile se sanctioneaza, dupa caz, cu avertisment, amenda, despagubiri si confiscarea lucrurilor etc., care au servit la savarsirea ei. Amenda este civila, se face venit la stat si poate fi aplicata atat persoanelor fizice, cat si celor juridice.

Constatarea contraventiei se face prin proces-verbal. Sanctiunea este aplicata de agentul instrumentator, iar daca acesta nu are acest drept, sanctiunea se dispune de catre organul competent, prin rezolutie.

Procesul-verbal se comunica contravenientului in cel mult o luna de la constatare, impreuna cu invitatia de a plati amenda in 15 zile de la comunicare. Prescriptia executarii sanctiunii amenzii survine in lipsa comunicarii in termenul aratat, de o luna.

Odata cu procesul-verbal i se va comunica si instiintarea de plata, daca a fost obligat la despagubiri.

Calea de atac este plangerea. Termenul este de 15 zile de la inmanare sau comunicare. Competenta de a o solutiona revine judecatoriei in circumscriptia careia a fost savarsita contraventia, indiferent de cuantumul amenzii. Plangerea se depune la organul din care face parte agentul constatator, ulterior aceasta trimitanu-se judecatoriei competente. Plangerea suspenda executarea. Hotararea judecatoreasca prin care s-a solutionat plangerea poate fi atacata cu recurs in 15 zile de la comunicare. Recursul suspenda executarea.

Daca procesul-verbal de constatare a contraventiei a ramas definitiv prin neexercitarea caii de atac, el constituie titlu executoriu si se pune in executare de catre organul care a aplicat amenda. De asemenea, hotararea judecatoreasca irevocabila constituie titlu executoriu.

In vederea executarii, judecatoria sau organul care a aplicat amenda vor comunica din oficiu titlul executoriu organelor de specialitate ale directiilor generale ale finantelor publice judetene, respectiv, ale municipiului Bucuresti si unitatilor subordonate acestora, in a caror raza teritoriala se afla domiciliul sau sediul contravenientului. Executarea se poate face asupra veniturilor sau asupra celorlalte bunuri ale contravenientului, in conditiile prevazute de legea privind executarea creantelor bugetare.

De asemenea, mai constituie titluri executorii in baza carora se poate porni executarea silita:

Titlurile executorii privind creantele fiscale

Potrivit Codului de procedura fiscala, titlul de creanta devine titlu executoriu la data scadentei. Debitorii obligati solidar la plata creantelor bugetare pot fi urmariti in baza unui singur titlu executoriu;

Despre cautiuni

In legatura cu executarea silita, de multe ori, legea prevede obligativitatea cautiunii, pentru a se evita abuzurile procesuale.

Potrivit art. 392 hotararea care obliga o parte sa de o cautiune sau un garant va arata si termenul cand sa se aduca acea cautiune sau sa se infatiseze garantului.

Daca se primeste cautiunea sau garantul, actul prin care se hotaraste este executoriu, chiar daca impotriva lui se poate face apel (art. 395).

Garantul se va infatisa in instanta, in sedinta publica, chiar in lipsa partilor, daca acestea au fost citate legal. Pentru primirea garantului se cere conditia solvabilitatii lui care poate fi general cunoscuta sau dovedita cu acte. Partea adversa poate sa conteste solvabilitatea garantului, caz in care instanta va hotari de urgenta.

Daca s-a hotarat primirea garantului, el va trebui sa dea o declaratie in acest sens, care va fi trecuta in incheierea de sedinta. Din acest moment garantul va suporta toate consecintele rezultate din garantia sa (art. 396).

Conditiile prevazute de lege pentru pornirea executarii silite

Pentru pornirea executarii silite este necesara indeplinirea mai multor conditii:

1. Creanta sa rezulte dintr-o hotarare judecatoreasca, un alt titlu executoriu ori dintr-o hotarare data cu executie provizorie. Aceasta cerinta este data de art. 372 C. proc. civ.

2. Dreptul de a cere executarea silita sa fie exercitat inauntrul termenului de prescriptie stabilit de lege.

3. Creanta constatata prin titlu executoriu ce se pune in executare sa fie certa, lichida si exigibila.

Creanta este certa daca existenta sa rezulta din insusi actul de creanta sau si din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de el. Existenta unei indoieli asupra existentei creantei (o conditie suspensiva) atrage nulitatea actelor de executare efectuate in temeiul unei astfel de creante. Cand creanta este certa doar in parte, executarea silita este valabila numai pana la concurenta partii din creanta care este certa. Posibilitatea desfiintarii hotararilor cu executie provizorie, prin exercitiul caii de atac, nu impiedica executarea silita, pana la anularea titlului creanta fiind considerata certa.

Creanta este lichida atunci cand cuantumul ei este dat de chiar actul de creanta sau este determinabil cu ajutorul lui ori a altor acte neautentice. Daca datoria este certa dar catimea ei nu este determinata, urmarirea se va amana 'pana mai intai se face lichidarea' (art. 379 alin. 2 C. proc. civ.). In cazul in care prin titlu executoriu au fost acordate dobanzi, penalitati sau alte sume, fara sa fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii.

De asemenea, daca titlul executoriu comtine suficiente criterii in functie de care organul de executare poate actualiza valoarea obligatiei stabilite in bani, indiferent de natura ei, se va proceda si la actualizarea ei. In cazul in care titlul executoriu nu contine nici un criteriu, organul de executare va proceda in functie de cursul monedei in care se face plata, determinat la data platii efective a obligatiei cuprinse in titlul executoriu (art. 371² C. proc. civ.).

Conditia exigibilitatii este indeplinita atunci cand termenul pentru plata creantei este implinit, executarea putand incepe din ziua urmatoare. In lipsa unei stipulatii contrare, termenul este presupus intotdeauna ca este stabilit in favoarea debitorului (art. 1024 Cod civ.).

}i in aceasta materie exista exceptii, precum cea prevazuta de art. 110 C. proc. civ. care prevede ca cererea pentru predarea unui nemiscator, la implinirea termenului de locatiune, poate fi facuta inainte de implinirea acestui termen. De asemenea se poate, cere inainte de termen, executarea la termen a unei obligatii alimentare sau a unei prestatii periodice; presedintele poate incuviinta in general, inainte de implinirea termenului, cereri pentru executarea la termen a unor obligatii, pentru a preveni o paguba insemnata a reclamantului. In toate aceste situatii, executarea se va face numai in momentul in care creanta a devenit exigibila.

Conform art. 381 cand printr-o hotarare s-a dat un termen de plata (termen de gratie), executarea nu se poate face inainte de acest termen.

In anumite cazuri, partea care a castigat va putea sa ceara executarea hotararii si inainte de implinirea termenului(art. 382):

- daca debitorul a fugit;

- daca debitorul risipeste averea sa mobila si imobila;

- daca alti creditori executa alte hotarari asupra averii sale;

- daca prin fapta sa debitorul a micsorat asigurarile date creditorului sau, sau nu a dat asigurarile promise ori incuviintate sau este in stare de insolvabilitate.

4 Urmarirea sa fie ceruta prin cererea de executare;

Aceasta este o consecinta a principiului disponibilitatii. Exista insa si exceptii, prevazute de lege, cand executarea este dispusa de instanta din oficiu. Astfel, potrivit art. 453 alin. 2, pentru sumele datorate cu titlu de obligatie de intretinere sau de alocatie pentru copii, precum si in cazul sumelor datorate cu titlu de despagubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vatamarea intergritatii corporale sau a sanatatii, cand executarea se face asupra salariului sau asupra altor venituri periodice cunoscute realizate de debitor, infiintarea popririi se dispune de instanta de fond, din oficiu, de indata ce hotararea este executorie potrivit legii (art. 453 alin. 2).

Cererea de executare trebuie sa cuprinda: numele si domiciliul creditorului; titlul executoriu ce justifica creanta; faptul ca are o creanta certa, lichida si exigibila; numele si domiciliul debitorului; ca acesta refuza sa indeplineasca de buna voie obligatia; obiectul cererii; semnatura creditorului. Cererii ii vor fi anexate titlul executoriu, eventual si alte acte necesare, va fi timbrata si va fi depusa la executorul judecatoresc, daca legea nu dispune altfel.

Cererea de executare silita, insotita de titlul executoriu, se depune la executorul judecatoresc. Acesta va solicita instantei de executare incuviintarea executarii silite, inaintandu-i, in copie, cererea de executare si titlul executoriu.

Conform art. 371¹, instanta de executare incuviinteaza executarea silita. Asupra acesteia presedintele instantei se pronunta prin incheiere data in camera de consiliu, fara citarea partilor. Incheierea de incuviintare a cererii de executare silita nu este supusa niciunei cai de atac. Incheierea de respingere a cererii poate fi atacata cu recurs, numai de catre creditor, in termen de 5 zile de la comunicare.

Dupa incuviintarea cererii de executare, la instanta de executare se va alcatui un dosar privind executarea, la care executorul este obligat sa depuna cate un exemplar al fiecarui act de executare, in termen de 48 de ore de la efectuarea acestuia.

Executorul judecatoresc este dator sa staruie, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrala si cu celeritate a obligatiei prevazute in titlul executoriu si pentru respectarea dispozitiilor legii, a drepturilor partilor si ale altor persoane interesate.

In interesul executarii, executorul judecatoresc poate cere debitorului sa dea o declaratie scisa cu privire la veniturile si bunurile sale si locul unde se afla acestea. In situatia prevazuta de art. 371 alin. 1, executorul judecatoresc este dator sa puna in vedere partii sa-si indeplineasca de indata obligatia de avansare a cheltuielilor de executare'.

Asa cum am aratat legea instituie si reguli privind competenta teritoriala a executorilor judecatoresti si determina instanta de executare. De regula, competent este executorul judecatoresc din circumscriptia judecatoriei in care urmeaza sa se efectueze executarea. In cazul urmaririi bunurilor, competent este executorul din circumscriptia judecatoriei in care se afla acesta. Daca bunurile urmaribile se afla in circumscriptia mai multor judecatorii, este competent oricare dintre executorii judecatoresti din raza acestora.

Instanta de executare este judecatoria in circumscriptia careia se face executarea. In cazul popririi, conform art. 453, competenta revine executorului judecatoresc de la domiciliul sau sediul datornicului sau de la domiciliul sau sediul tertului poprit.

5. Instiintarea prealabila a debitorului

Aceasta conditie este prevazuta de art. 387 C. proc. civ.: executarea poate incepe numai dupa ce se va comunica debitorului o somatie.

Somatia reprezinta actul procedural, in forma scrisa prin care debitorul este invitat sa-si achite datoria, facandu-i-se cunoscut ca in caz contrar, se va proceda la executare silita.

Dupa perimare, in cazul in care se face o noua executare, se va face mai intai o noua somatie, la care nu se va mai alatura titlul ce se executa.

Somatia este folosita in aproape toate formele executarii silite, in procedura de urmarire silita a bunurilor mobile si imobile, in procedura de predare silita a bunurilor mobile si imobile, in cazul urmaririi silite a fructelor prinse de radacini, precum si in cazul executarii silite a obligatiilor de a face sau de a nu face, numai termenul lasat debitorului pentru executare voluntara, care curge de la primirea somatiei, fiind diferit. Poprirea, conform art. 454 C. proc. civ. se infiinteaza fara somatie, printr-o adresa comunicata tertului.

Comunicarea somatiei se face dupa regulile prevazute pentru citarea si comunicarea actelor de procedura.

Asa cum rezulta din art. 391, incalcarea dispozitiilor privind comunicarea somatiei atrage anularea executarii.

Potrivit art. 390 C. proc. civ., instiintarea prealabila a debitorului nu este necesara cand legea permite executarea fara somatie si in cazurile prevazute de art. 382 C. proc. civ.

6 Instanta sa nu fi acordat suspendarea executarii (legala, facultativa), in cazurile prevazute de lege.

La cererea celui interesat, instanta poate suspenda executarea in unul din urmatoarele cazuri: cand impotriva titlului executoriu se exercita recursul, revizuirea, contestatia in anulare; in cazul exercitarii unei contestatii la executare; in cazul hotararilor ce se bucura de executie vremelnica; cand debitorul ofera si deleaga veniturile imobilelor, la urmarirea silita imobiliara.

7 Sa nu existe impedimente de natura sa intarzie pornirea executarii silite, precum:

- acordarea unui termen de plata. In principiu, instanta care a judecat fondul, la cererea celui interesat, prin hotararea care solutioneaza litigiul, poate acorda un termen de gratie. Acesta impiedica punerea in executare a titlului executoriu pe intreaga perioada cat dureaza. Urmarirea poate fi pornita mai devreme doar daca debitorul este decazut din termenul de gratie, caz in care nu se va mai notifica debitorului nici somatia si nici titlul executoriu.

- sa fie implinit termenul pentru instiintarea prealabila a debitorului. Actele de executare facute in interiorul acestui termen sunt lovite de nulitate.

- depunerea unei cautiuni. Potrivit art. 384 C. proc. civ., hotararile ce au sa se execute provizoriu cu dare de cautiune nu se vor executa mai inainte de a se da cautiunea.

- decesul debitorului inainte de inceperea executarii. Pornirea executarii impotriva mostenitorilor este conditionata de incunostintarea colectiva a titlului executoriu pe numele mostenirii, la locul deschiderii succesiunii. Dupa aceasta instiintare trebuie sa treaca opt zile pana la inceperea executarii silite.

- timpul in care se poate face executarea. Potrivit art. 385 C. proc. civ., executarea se poate face numai intre orele 6 si 20, putand, insa, continua in aceeasi zi sau in zilele urmatoare. In afara de cazurile urgente, nu se va putea face nici in zilele nelucratoare potrivit legii.

- imobilul unui minor sau interzis poate fi urmarit silit numai dupa urmarirea silita a bunurilor mobile ale minorului sau interzisului. Aceasta urmarire prealabila nu mai este necesara daca imobilul urmarit este proprietatea comuna a unui major si a unui minor sau interzis iar datoria lor este comuna (art. 491).

- prin beneficiul de discutiune pe care il poate opune, detentorul unui bun ipotecat se poate opune vanzarii imobilului ipotecat ce i-a fost transmis (art. 1794 Cod civ.) daca nu este personal obligat pentru creanta ipotecara a creditorului. Acesta din urma trebuie sa urmareasca mai intai imobilele ipotecate pentru aceeasi datorie, ce se afla in posesia debitorului. Conform art. 492, creditorul ipotecar poate urmari in acelasi timp si imobilele neipotecate ale debitorului sau. In cazul in care se urmareste un imobil ipotecat instrainat, dobanditorul acestuia poate solicita urmarirea altor imobile ipotecate pentru aceeasi obligatie, aflate in posesia debitorului principal. Pana la solutionarea acestei cereri adresate instantei de executare, urmarirea imobilului este suspendata (art. 492).

- concursul de urmariri impotriva aceluiasi debitor. Tot in materia urmaririi silite imobiliare, daca exista mai multe cereri de executare asupra unor imobile ale aceluiasi debitor si daca acesta arata ca din vanzarea unuia sau mai multor imobile din primele urmariri vor fi acoperite toate creantele creditorilor urmaritori, instanta - la cererea lui - va putea amana cererile de executare mai in urma (art. 521 C. proc. civ.).

- in cazul cesiunii titlului executoriu, cesionarul nu poate porni executarea silita imobiliara decat dupa notificarea debitorului despre respectiva cesiune.

- un alt impediment temporar de natura sa intarzie executarea silita este proprietatea comuna asupra bunului urmarit. Astfel, daca dreptul de proprietate asupra unui bun imobil sau asupra unei universalitati de bunuri apartine in acelasi timp mai multor persoane, trebuie sa se faca mai intai imparteala bunurilor (art. 493, alin. 1 C. proc. civ.). Art. 493 alin. 2 C. proc. civ. dispune, insa, creditorii personali pot urmari cota-parte determinata a debitorului lor din imobilul aflat in coproprietate, fara a mai fi necesar sa ceara imparteala.

Incidente ale proprietatii comune gasim si in Codul familiei. Astfel, potrivit art. 34, bunurile proprii ale sotilor pot fi urmarite de creditorii comuni numai daca acestia nu si-au realizat creantele pe seama bunurilor comune ale sotilor. Daca nu se respecta aceasta ordine, sotul interesat poate opune beneficiul de discutiune.

Pe de alta parte, conform art. 33 C. fam., creditorii personali ai unuia dintre soti pot urmari numai bunurile personale ale sotului debitor. Daca nu a fost acoperita creanta, dupa urmarirea bunurilor proprii ale sotului debitor, poate fi ceruta impartirea bunurilor comune, insa numai in masura necesara acoperirii creantelor. Daca se urmaresc bunuri comune, sotul interesat poate opune beneficiul de discutiune pe calea contestatiei la executare, cerand impartirea bunurilor comune.

Prescriptia executarii silite

Notiune

Prescriptia extinctiva este o sanctiune procesuala pentru creditor si un beneficiu legal pentru debitor, constand in stingerea fortei executorii a unui titlu executoriu din cauza neexercitarii dreptului de a cere executarea silita in termenul stabilit de lege.

Reglementarea generala a prescriptiei o gasim in Decretul 167/1958. Art. 1 alin. 1 al decretului prevede ca 'dreptul la actiune, avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege', iar in art. 6 se prevede ca dreptul de a cere executarea silita, in temeiul oricarui titlu executoriu, se prescrie prin implinirea unui termen de 3 ani. Termenul prevazut de acest text reprezenta termenul de drept comun in materia prescriptiei executarii silite.

Se observa ca este facuta o diferentiere neta intre prescrierea dreptului la actiune - care priveste valorificarea drepturilor fie prin actiuni, fie prin alte cai care duc la obtinerea unui titlu executoriu - si prescrierea dreptului de a cere executarea silita in temeiul titlului executoriu obtinut, care nu este o continuare a prescriptiei dreptului material la actiune, ci una noua, de sine statatoare.

In urma modificarilor aduse Codului de procedura civila de O.U.G. nr. 138/2000 a fost introdusa sectiunea VI² consacrata prescriptiei dreptului de a cere executarea silita (art. 405-405³).

Potrivit art. 405 alin. 1 dreptul de a cere executarea silita se prescrie in termen de 3 ani, daca legea nu prevede altfel. Se observa ca a fost mentinut termenul de drept comun de 3 ani in materia dreptului de a cere executarea silita.

Prin urmare, sunt supuse termenului de prescriptie de 3 ani toate cererile de executare silita indiferent de natura titlului ce urmeaza a fi valorificat.

Exista insa si termene derogatorii de la dreptul comun, stabilite prin legi speciale, cum ar fi: termenul de 5 ani pentru valorificarea creantelor bugetare, stabilit de Codul de procedura fiscala (art. 121); termenul de 2 ani privind executarea sanctiunilor contraventionale, prevazut de O.G. nr. 2/2001.

Noua reglementare transeaza controversa existenta anterior in doctrina. Astfel, art. 405 alin. 1 arata ca, in cazul titlurilor emise in materia actiunilor reale imobiliare, termenul de prescriptie este de 10 ani. Legea instituie un termen unitar in aceasta materie, nefacand nici o distinctie in raport de natura drepturilor reale.

In privinta momentului de la care incepe sa curga termenul de prescriptie art. 405 alin. 2 arata ca termenul de prescriptie incepe sa curga de la data cand se naste dreptul de a cere executarea silita.

Dreptul de a cere executarea silita se naste din momentul in care titlul ce urmeaza a fi valorificat devine executoriu.

Efecte si mod de aplicare

Prescriptia dreptului de a cere executarea silita produce urmatoarele efecte:

a) stinge obligatia organului de executare de a da curs executarii;

b) stinge dreptul creditorului de a obtine executarea silita;

c) stinge obligatia debitorului de a se supune executarii silite.

Asadar, organul de executare are obligatia, atunci cand i se prezinta un titlu executoriu dupa implinirea termenului de prescriptie, de a refuza pornirea urmaririi, iar instanta judecatoreasca trebuie sa refuze investirea cu formula executorie sau emiterea adresei de executare catre organul de executare. Aceste obligatii le au si institutiile bancare, care trebuie sa refuze efectuarea decontarii intr-o astfel de situatie.

Creditorul aflat intr-un asemenea caz, daca socoteste refuzul de executare nejustificat, poate folosi caile de atac legale sau poate cere repunerea in termen.

Obligatia instantelor si a organelor de executare de a refuza orice act de executare face deosebirea - in privinta efectelor - de prescriptia dreptului la actiune, cand instanta nu poate refuza primirea spre cercetare a actiunii, ci numai s-o respinga ca prescrisa.

Termenul de prescriptie

Reglementarea de baza o constituie art. 405 C. proc. civ., care prevede un termen de drept comun de 3 ani, iar in cazul titlurilor emise in materia actiunilor reale imobiliare, un termen de prescriptie de 10 ani. Termenul de 3 ani se aplica in cazul executarii silite a titlurilor referitoare la drepturi de creanta, la drepturi reale cat si in cazul executarii unor obligatii nepatrimoniale.

Termenele de prescriptie speciale exista in materia executarii silite a impozitelor si taxelor - termenul este de 5 ani, potrivit Codului de procedura fiscala (art. 121) - si in materie contraventionala, unde sunt termene de o luna (O.G. nr. 2/2001).

Calculul termenului de prescriptie

Potrivit art. 405 alin. 2, termenul pentru exercitarea dreptului de a cere executarea silita curge de la nasterea dreptului, momentul in care se naste dreptul fiind dat, in general, de natura titlului.

Hotarari care prevad termenul de executare

In unele situatii, hotararea judecatoreasca sau arbitrala poate stabili un termen de executare, numit termen de gratie, termenul de prescriptie curgand de la expirarea acestui termen.

Totusi, daca instanta este solicitata, de catre creditor, sa constate ca debitorul este decazut din termenul de gratie, datorita imprejurarilor prevazute in art. 263 si art. 382 C. proc. civ., prescriptia poate sa curga de la ramanerea definitiva a hotararii prin care instanta a constatat decaderea.

Hotarari care nu prevad termenul de executare

Dreptul de a cere executare silita se naste din momentul in care hotararea devine executorie, care este si momentul din care incepe sa curga termenul de prescriptie.

Conform art. 121 din Codul de procedura fiscala, dreptul de a cere executarea silita a creantelor fiscale se prespcrie in termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care a luat nastere acest drept. Acest termen se aplica si creantelor provenind din amenzi contraventionale.

Alte titluri executorii

Este vorba de acele titluri ce se obtin printr-o procedura necontencioasa, cum este cazul actelor autentice investite cu formula executorie fara o judecata contradictorie prealabila, in cazul carora prescriptia dreptului de a cere executarea silita curge de la data eliberarii titlului executoriu.

Mai trebuie mentionat aici ca momentul in care se sfarseste termenul de prescriptie se determina potrivit art. 101 C. proc. civ.

Suspendarea si intreruperea termenul de prescriptie

Suspendarea cursului prescriptiei

Exista situatii in care titularul dreptului de a cere executarea silita este impiedicat de cauze obiective sa-si exercite acest drept si, pentru a inlatura efectul extinctiv al prescriptiei, legea a prevazut posibilitatea suspendarii temporare a cursului prescriptiei pe timpul cat opereaza acea cauza. Dupa incetarea cauzei de suspendare, prescriptia isi reia cursul, socotindu-se si timpul curs inainte de suspendare.

Cauzele de suspendare si cazuri in care prescriptia nu curge

Potrivit art. 405¹ , cursul prescriptiei se suspenda:

- in cazurile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescriptie a dreptului material la actiune;

- pe timpul cat suspendarea executarii silite este prevazuta de lege ori a fost stabilita de instanta sau de alt organ jurisdictional competent;

- cat timp debitorul isi sustrage veniturile si bunurile de la urmarire;

- in alte cazuri prevazute de lege.

Cazurile la care face referire art. 405¹ sunt prevazute de art. 13 si 14 ale Decretului 167/1958, sunt comune dreptului material la actiune si dreptului de a cere executarea silita:

- creditorul este impiedicat de un caz de forta majora sa faca acte de intrerupere a prescriptiei;

- debitorul sau creditorul fac parte din fortele armate ale Romaniei, iar acestea sunt puse pe picior de razboi;

- pana la rezolvarea reclamatiei administrative facuta de cel indreptatit, cu privire la despagubiri sau restituiri, in temeiul unui contract de transport sau de prestare a serviciilor de posta si telecomunicatii, insa cel mai tarziu pana la expirarea unui termen de 3 luni, calculat de la inregistrarea reclamatiei;

- intre parinti sau tutore si cei ce se afla sub ocrotirea lor, intre curator si cei pe care il reprezinta, precum si intre orice alta persoana care, in temeiul legii sau al unei hotarari judecatoresti, administreaza bunurile altora si cei ale caror bunuri sunt astfel administrate, prescriptia nu curge cat timp socotelile nu au fost date si aprobate (art. 14, alin. 1);

- prescriptia nu curge impotriva celui lipsit de capacitate de exercitiu cat timp nu are reprezentant legal si nici impotriva celui cu capacitate de exercitiu restransa cat timp nu are cine sa-i incuviinteze actele (art. 14, alin. 2);

prescriptia nu curge intre soti pe timpul casatoriei (art. 14, alin. 3).

In aceste ultime trei cazuri prescriptia nu curge.

Art. 15 din Decretul 167/1958 prevede, totusi, ca prescriptia nu se va implini inainte de expirarea unui termen de 6 luni, socotit de la incetarea cauzei de suspendare, cu exceptia prescriptiilor mai scurte de 6 luni, care se vor implini dupa expirarea unui termen de o luna de la suspendare.

In cazurile neprevazute de acest decret, vor fi avute in vedere cazurile de suspendare prevazute in Codul civil.

Suspendarea prescriptiei dreptului de a cere executarea silita se impune si in cazul in care suspendarea executarii este dispusa de instanta.

Intreruperea cursului prescriptiei

Intreruperea prescriptiei se face de catre creditor, sau in interesul sau, prin acte care, de cele mai multe ori, dovedesc vointa creditorului de a-si realiza dreptul.

Intreruperea prescriptiei este reglementata de art. 405² care arata si efectele acesteia: sterge prescriptia inceputa inainte de a se fi ivit imprejurarea care a intrerupt-o, incepand sa curga o noua prescriptie.

Textul Decretului nr. 167/1958 se refera si la situatia in care executarea nu poate fi dusa la capat, debitorul neavand bunuri urmaribile ori este necunoscut sau disparut. In aceste cazuri, organul de executare restituie titlul executoriu creditorului, procedura de executare fiind astfel terminata. Aceasta restituire constituie ultimul act de executare si este momentul din care incepe sa curga un nou termen de prescriptie.

Executarea silita inceteaza daca nu mai poate fi efectuata ori continuata din cauza lipsei de bunuri urmaribile ori a imposibilitatii de valorificare a unor astfel de bunuri (art. 371⁵ lit. b)

Dispozitiile Decretului 167/1958 sunt completate de cele ale Codului civil, care, in art. 1872, prevede ca intreruperea prescriptiei facuta impotriva unuia dintre debitorii solidari are efect impotriva tuturor celorlalti codebitori, iar prin art. 1873 dispune ca intreruperea prescriptiei contra debitorului principal are efect si fata de garant. In schimb, intreruperea prescriptiei fata de garant nu produce efecte fata de debitorul principal.

Cauzele de intrerupere

Aceste cauze sunt enumerate in art. 405² C. proc. civ.:

- pe data indeplinirii de catre debitor, inainte de inceperea executarii silite sau in cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligatiei prevazute in titlul executoriu ori a recunoasterii, in orice mod a datoriei;

- pe data depunerii cererii de executare, insotita de titlul executoriu, chiar daca a fost adresata unui organ de executare necompetent;

- pe data trimiterii spre executare a titlului executoriu, in conditiile art. 453 alin. 2;

- pe data indeplinirii in cursul executarii silite a unui act de executare;

- pe data depunerii cererii de reluare a executarii, in conditiile art. 371⁶ alin. 1;

- in alte cazuri prevazute de lege.

Prescriptia nu este intrerupta daca cererea de executare a fost respinsa, anulata sau daca s-a perimat ori daca cel care a facut-o a renuntat la ea.

Primul caz de intrerupere vizeaza doua situatii: indeplinirea de catre debitor a unui act voluntar de executare si recunoasterea datoriei. Pentru a ne afla in prima situatie sunt necesare urmatoarele conditii: existenta unui act voluntar de executare, acesta sa se refere la obligatia prevazuta in titlul executoriu si indeplinirea sa inainte sau in cursul executarii silite.

Efectul extinctiv al recunoasterii se produce instantaneu, la data actului voluntar sau a recunoasterii in orice mod.

Caracter intreruptiv de prescriptie are in al doilea caz, depunerea cererii de executare.

Al treilea caz prevazut de lege pentru intreruperea prescriptiei este determinat de trimiterea titlului executoriu in conditiile art. 453 alin. 2, adica pentru infiintarea din oficiu a popririi pentru sumele datorate cu titlu de obligatie de intretinere sau de alocatie pentru copii, precum si cele datorate cu titlu de despagubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii, cand executarea se face asupra salariului sau a altor venituri periodice. In aceste cazuri creditorul nu mai trebuie sa formuleze o cerere de executare.

In al patrulea caz legea confera efect intreruptiv indeplinirii in cursul executarii a unui act de executare. Practic, orice act de executare indeplinit in cursul urmaririi are un asemenea caracter. Acesta poate fi dispus la cererea creditorului sau ordonat din oficiu. Textul mentionat are in vedere acte de executare indeplinite in cursul desfasurarii procedurii de executare silita, acest caracter avandu-l si actele de indisponibilizare a bunurilor debitorului.

Al cincelea caz de intrerupere priveste depunerea cererii de reluare a executarii, in conditiile art. 371⁶ alin. 1. Potrivit acestui din urma text se poate cere  reluarea executarii silite, inauntrul termenului de prescriptie, daca se indica bunuri ce pot fi urmarite potrivit legii. Aceasta reluare a executarii se poate dispune in cazul in care urmarirea a incetat intrucat nu mai putea fi efectuata ori continuata din cauza lipsei de bunuri urmaribile ori a imposibilitatii de valorificare a unor astfel de bunuri.

In fine, intreruperea prescriptiei poate interveni si in alte cazuri prevazute de lege. Prin urmare, se consacra posibilitatea instituirii si altor cauze de intrerupere a prescriptiei dreptului de a cere executarea silita.

Conform art. 405² alin. 3 prescriptia nu este intrerupta daca cererea de executare a fost respinsa, anulata sau daca s-a perimat ori daca cel care a facut-o a renuntat la ea.

Repunerea in termen

Anterior modificarilor aduse Codului de procedura civila, conditiile repunerii in termen erau comune prescriptiei dreptului la actiune si prescriptiei dreptului de a cere executarea silita, fiind reglementate in Decretul nr. 167/1958.

Institutia repunerii in termen este reglementata de art. 405³ C. proc. civ., care prevede ca, dupa implinirea termenului de prescriptie, creditorul poate cere repunerea in acest termen, numai daca a fost impiedicat sa ceara executarea datorita unor motive temeinice.

Conform alin. 2 al art. 405³ cererea de repunere in termen se introduce la instanta de executare competenta, in terme de 15 zile de la incetarea impiedicarii.

Repunerea in termen reprezinta un beneficiu acordat persoanei care a fost impiedicata, din motive temeinice, sa actioneze in vederea valorificarii pretentiilor sale in termenul de prescriptie. Acest beneficiu poate fi acordat numai daca partea interesata face dovada unor imprejurari care exclud culpa sa.

Competenta de a se pronunta asupra cererii apartine instantei de executare, indiferent de titlul executoriu. Daca executarea nu se face prin intermediul instantei si legea nu stabileste instanta competenta, cererea de repunere in termen se adreseaza instantei in raza careia isi desfasoara activitatea organul de executare.

Perimarea executarii silite

Notiune

Perimarea este o institutie procedurala de aplicatie generala care opereaza si in faza executarii silite, cu respectarea unor reguli specifice acestei materii.

Reglementarea o gasim in art. 389 C. proc. civ., potrivit caruia: 'daca creditorul a lasat sa treaca 6 luni de la data indeplinirii oricarui act de executare, fara sa fi urmat alte acte de urmarire, executarea se perima de drept si orice parte interesata poate cere desfiintarea ei.

In caz de suspendare a executarii, termenul de perimare curge de la suspendarea executarii.

Daca se face o noua cerere de executare, se va face mai intai, o noua somatie, la care nu se va mai alatura titlul ce se executa.'

Deoarece este o sanctiune procedurala care priveste inactivitatea creditorului, perimarea poate fi evitata de creditor prin orice act de manifestare a diligentei sale.

Creditorul poate porni o noua executare dupa ce a intervenit perimarea numai daca intre timp nu a fost prescris acest drept.

Procedura si efectul perimarii

La implinirea termenului de 6 luni de la savarsirea ultimului act de executare, perimarea intervine de plin drept.

Actul de procedura intrerupator al termenului de perimare poate proveni de la creditor, de la debitor sau de la un tert - cerere pentru continuarea executarii silite, contestatie la executare etc. Dupa indeplinirea acestui act procedural curge un nou termen de perimare, in al carui calcul nu intra si timpul scurs inaintea intreruperii primului termen.

De asemenea nu intra in calculul termenului de perimare intervalul in care creditorul a fost impiedicat sa staruie in indeplinirea actelor succesive de executare. In acest sens, art. 389 alin. 2 C. proc. civ. dispune ca in caz de suspendare a executarii, termenul de perimare curge de la incetarea suspendarii.

Perimarea operand de drept, organul de executare are obligatia de a refuza continuarea urmaririi atunci cand constata ca au trecut mai mult de 6 luni de la ultimul act de executare. Atat creditorul, cat si debitorul au posibilitatea de a sesiza instanta de executare printr-o contestatie la executare, pentru a contesta aprecierea executorului judecatoresc.

Efectul perimarii este acela de a desfiinta toate actele de executare indeplinite. In cazul inceperii unei noi urmariri silite, se va face o noua somatie, la care nu se mai adauga titlul ce se executa deoarece acesta a fost comunicat debitorului cu ocazia primei somatii.

Cazuri in care nu opereaza perimarea

Sanctionand inactivitatea creditorului, perimarea nu intervine daca un act de executare trebuie indeplinit din oficiu.

De asemenea, perimarea nu opereaza in cazul masurilor de asigurare infiintate inainte de inceperea executarii (sechestrul asigurator, poprirea asiguratoare), care au caracterul unor masuri de conservare, de asigurare a dreptului de a obtine executarea silita, fiind luate anterior obtinerii titlului executoriu.

Art. 390 alin. 1 C. proc. civ. prevede ca perimarea nu se aplica in cazurile in care legea incuviinteaza executarea silita fara somatie. Totusi, si in aceasta situatie poate interveni perimarea in cazul ordonantei presedintiale (art. 581 alin. ultim C. proc. civ.).

Conform art. 131 alin. 4 din Codul de procedura fiscala executarea silita a creantelor fiscale nu se perima.

Obiectul executarii silite

Notiune

Definim executarea silita ca fiind procedura prin mijlocirea careia creditorul, titular al dreptului recunoscut printr-o hotarare judecatoreasca sau prin alt titlu executoriu, constrange, cu concursul organelor de stat competente, pe debitorul sau, care nu-si executa de buna voie obligatiile decurgand dintr-un asemenea titlu, de a si le aduce la indeplinire in mod silit.

Se disting doua principale forme ale acesteia, anume executarea silita directa si cea prin echivalent.

Notiunea de obiect al executarii silite are intelesuri deosebite, dupa cum o privim in cadrul executarii silite directe (in natura) sau al celei indirecte (prin echivalent).

In cazurile de executare silita directa (in natura), obiectul executarii silite coincide cu obiectul obligatiei rezultand din titlul executoriu. Intrucat in asemenea cazuri executarea silita se face tocmai pentru ca creditorul sa obtina obiectul obligatiei asumate de debitor (de exemplu, predarea unui imobil determinat), nici nu s-ar putea ca obiectul executarii silite sa nu poarte asupra insusi obiectului obligatiei.

In situatia executarii silite indirecte (prin echivalent), creditorul avand a-si realiza o creanta baneasca, executarea silita are ca obiect bunuri din patrimoniul debitorului care, fiind indisponibilizate si apoi valorificate, in conditiile legii, permit ca, din sumele astfel obtinute, sa fie indestulata creanta pusa in executare.

Putem astfel defini, ca formand obiectul executarii silite, bunurile urmaribile ale debitorului ce pot fi valorificate pentru acoperirea creantei banesti a creditorului. Potrivit art. 371³, 'veniturile si bunurile debitorului pot fi supuse executarii silite daca, potrivit legii, sunt urmaribile si numai in masura necesara pentru realizarea drepturilor creditorilor'. Bunurile supuse unui regim special de circulatie pot fi urmarite numai cu respectarea conditiilor expres prevazute de lege. Astfel, se instituie pe aceasta cale regula sesizabilitatii bunurilor debitorului.

Din textul legal rezulta doua conditii pentru ca veniturile si bunurile sa poata fi supuse executarii silite.

Dispozitiile generale cuprinse in Codul de procedura civila cu privire la obiectul executarii silite, aduc o serie de nuantari. Astfel, cu privire la intinderea executarii silite, art. 371¹ alin. 3 arata ca executarea silita se desfasoara pana la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobanzilor, penalitatilor sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum si a cheltuielilor de executare.

Conform art. 371², pot fi executate silit obligatiile al caror obiect consta in plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosintei acestuia, desfiintarea unei constructii, plantatii ori a altei lucrari sau in luarea unei altei masuri permise de lege. In cazul in care prin titlul executoriu au fost acordate dobanzi, penalitati sau alte sume fara sa fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare. Daca titlul contine suficiente criterii, organul de executare poate actualiza valoarea obligatiei stabilita in bani. In cazul in care titlul nu contine un astfel de criteriu, organul de executare va actualiza creanta in functie de cursul monedei in care se face plata, determinat la data platii efective a obligatiei cuprinse in titlul executoriu.

Ca o aplicare a principiului disponibilitatii, creditorul si debitorul pot conveni ca executarea silita sa se efectueze numai asupra veniturilor banesti ale debitorului. De asemenea, ei pot stabili ca vanzarea bunurilor urmarite sa se faca, total sau partial, prin buna-invoiala (art. 371⁴).

Principiul raspunderii debitorului cu toate bunurile sale, mobile si imobile urmaribile potrivit legii, impune o serie de precizari privind persoanele fizice sau juridice de drept privat si persoanele juridice de drept public.

Dreptul de gaj general si comun al creditorilor chirografari

Prevederile art. 371³ C. proc. civ., la care am facut referire deja, consacra in plan procesual principiul general continut in art. 1718 si 1719 C. civ., conform caruia 'oricine este tinut a indeplini indatoririle sale cu toate bunurile sale mobile si imobile, prezente si viitoare', iar 'bunurile unui debitor servesc spre asigurarea comuna a creditorilor sai, si pretul lor se imparte intre ei prin analogie' (adica proportional cu valoarea nominala a creantelor) 'afara de cazul cand exista intre creditori cauze legitime de preferinta'. Art. 371³ C. proc. civ. consacra asadar una dintre cele mai importante functii ale patrimoniului, si anume de a constitui, prin bunurile ce cuprinde, obiectul dreptului general si comun al creditorilor chirografari. Garantia se intinde, in principiu, asupra bunurilor debitorului, astfel cum si cate sunt la data cand creditorul trece la realizarea dreptului sau de creanta, oricare ar fi fost situatia averii debitorului cand s-a nascut acel drept de creanta si orice schimbari s-ar fi produs in aceasta avere a debitorului intre timp, si aceasta datorita tocmai rolului juridic pe care il are, in cadrul patrimoniului, subrogatia reala cu titlu universal.

Pentru a evita insa ca neglijenta sau reaua credinta a debitorului, manifestate in gestiunea patrimoniului sau, sa prejudicieze pe creditori, legea civila a creat actiunea indirecta (sau oblica) prin art. 974 C. civ.- si actiunea revocatorie  (sau pauliana) prin art. 975 C. civ., iar legea procedurala institutia masurilor asiguratorii, prin care sunt lovite de indisponibilitate, fie bunul litigios asupra caruia va purta executarea silita, fie bunurile debitorului ce vor fi valorificate silit pentru indestularea creantei puse in executare.

Cazuri de separatie intre bunurile debitorului din acelasi patrimoniu

Prin exceptie de la regula caracterului unitar al patrimoniului, exista situatii in care bunurile debitorului, din cadrul aceluiasi patrimoniu, pot fi operate distinct de regimul juridic. Exemple in acest sens sunt: cazul masei bunurilor comune ale sotilor, distincta de bunurile proprii ale fiecarui sot; cazul acceptarii mostenirii sub beneficiu de inventar; cazul separatiei de patrimonii cerute de creditorii succesorali impotriva creditorilor personali ai debitorului. In ultimele doua situatii, desi patrimoniul lasat mostenire de defunct se uneste cu patrimoniul personal al mostenitorului, alcatuind un singur patrimoniu, ele nu se confunda, formand doua mase distincte de bunuri, fiecare cu destinatie proprie si regim juridic distinct fata de creditorii succesorali.

Conditia ca bunurile urmarite sa apartina debitorului

De principiu, executarea silita nu poate purta decat asupra bunurilor care sunt in patrimoniul debitorului urmarit, si nu asupra bunurilor referitor la care are o simpla detentie. Urmarirea acestor bunuri ar echivala cu urmarirea bunurilor altuia.

Exceptii de la regula bunurile urmarite sa apartina debitorului

Este vorba de cazurile in care bunul, in momentul executarii silite, nu se mai afla in patrimoniul debitorului:

a) imobile ipotecate si transmise de debitor in proprietatea unui tert:

b) privilegiul statului la creantele bugetare:

Bunurile persoanelor fizice

1. Bunurile exceptate de la urmarirea silita ca fiind inalienabile

Aceasta categorie de bunuri este ea insasi, dupa cum vom arata, susceptibila de o clasificare, dupa cum inalienabilitatea este permanenta sau temporara.

A. Bunuri permanent inalienabile (dreptul de uz si cel de abitatie):

Consecinta directa a inalienabilitatii unor bunuri este insesizabilitatea sau caracterul lor neurmaribil. Conform dispozitiilor de drept civil in vigoare, exista doar cateva categorii de bunuri inalienabile apartinand persoanelor civile. Aceste cazuri sunt: cele prevazute de art. 571 si 573 C. civ., anume dreptul de uz si cel de abitatie, care nu pot fi cedate , nici inchiriate, si deci nu pot fi nici urmarite silit; si dreptul de abitatie al sotului mostenitor, asa cum rezulta din prevederile art. 4 alin. 2 al Legii nr. 319/1944 referitoare la dreptul de mostenire al unui asemenea sot.

Explicatia acestui specific consta in caracterul lor legat nemijlocit de persoana, ceea ce face ca ele sa nu poata fi exercitate de alte persoane, decat titularul in favoarea caruia au fost instituite. Trecerea acestor drepturi asupra altor titulari le-ar contrazice finalitatea.

B. Bunuri temporar inalienabile:

Exista cazuri cand legea prevede situatii de inalienabilitate pe intervale de timp determinate, asa incat pe intervalul respectiv bunurile in cauza sunt insesizabile.

a) Bunurile cumparate cu plata in rate

b) Locuintele construite sau cumparate pe baza de credite

c) Vanzarea de locuinte si spatii cu alta destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat:

2. Bunurile exceptate de la urmarirea silita in considerarea destinatiei lor

In aceasta categorie intra bunuri care nu sunt insesizabile ca urmare a inalienabilitatii lor, ci bunuri pe care legiuitorul le-a exclus din sfera potentiala a urmaririi silite, avand in vedere scopul in care sunt utilizate si urmarind o minima protejare a debitorului privit, in acest context, nu ca subiect de drept, ci ca membru, indreptatit la demnitate, al societatii.

Determinarea in concreto a acestor bunuri se intemeiaza, in general, pe dispozitiile legii, si mai rar, pe vointa partilor. De asemenea trebuie distins intre situatiile de insesizabilitate absoluta (in raporturile debitorului cu orice creditor) si cazurile de insesizabilitate relativa (in raporturile debitorului cu anumiti creditori).

Fac parte din aceasta mare clasa de bunuri:

A. Bunurile neurmaribile in temeiul legii;

B. Bunurile neurmaribile in temeiul vointei partilor.

A. Bunurile neurmaribile in temeiul legii:

Marea varietate a bunurilor incluse in aceasta categorie reclama o cercetare aprofundata, si permite mai multe clasificari. Enumeram pe scurt aceste grupe de bunuri, urmand sa le examinam pe larg in cele ce urmeaza:

a) bunuri strict necesare traiului debitorului si familiei sale, precum si bunurile cu caracter personal;

b) salariul si alte venituri ale debitorului asimilate salariului;

c) depunerile debitorului le C. E. C

d) trimiterile postale.

a) Bunurile strict necesare traiului debitorului si familiei sale, precum si bunurile cu caracter personal:

i. Bunurile prevazute de art. 406-407 C. proc. civ. :

Pentru consideratii de protectie sociala, legea a incercat sa asigure un minim de bunuri, necesare existentei debitorului urmarit si familiei acestuia.

Sunt astfel, insesizabile absolut, potrivit art. 406 C. proc. civ. :

- bunurile de uz personal sau casnic strict necesare debitorului si familiei sale, precum si obiectele de cult religios, daca nu sunt mai multe de acelasi fel;

- alimentele necesare debitorului si familiei sale pe timp de doua luni iar, daca debitorul se ocupa exclusiv cu agricultura, alimentele necesare pana la noua recolta, animalele destinate obtinerii mijloacelor de existenta si furajele necesare pentru aceste animale pana la noua recolta;

- combustibilul necesar debitorului si familiei sale pentru trei luni de iarna;

- bunurile declarate neurmaribile prin alte dispozitii legale.

O a doua categorie o formeaza bunurile prevazute de art. 407 C. proc. civ. Astfel, bunurile care servesc la execitarea ocupatiei debitorului nu pot fi supuse executarii silite, decat numai in lipsa altor bunuri urmaribile si numai pentru obligatii de intretinere, chirii, arenzi sau alte creante privilegiate asupra bunurilor mobile. In acest caz avem de a face cu o insesizabilitate conditionata.

Daca debitorul se ocupa cu agricultura nu vor fi urmarite, in masura necesara continuarii lucrarilor: inventarul agricol, animalele de munca, furajele pentru acestea si semintele pentru cultura pamantului. O exceptie o constituie cazul in care asupra acestor bunuri exista un drept de gaj sau privilegiu pentru garantarea creantei (art. 407 alin. 2).

In consecinta, insesizabilitatea acestor bunuri e conditionata de existenta altor bunuri urmaribile, totodata ele putand fi executate silit doar de catre creditorii avand creante privilegiate asupra mobilelor (fiind deci inaccesibile creditorilor chirografari). De asemenea rezulta din textul normei juridice intentia legiuitorului ca pe langa protectia asigurata debitorului, sa fie asigurata si buna desfasurarea a muncilor agricol. Din aceasta intentie a legiuitorului deducem ca bunurile prevazute de art. 407 C. proc. civ. nu pot face nici obiectul asa-zisului 'sechestru cu ridicata', masura ce ar impiedica pe debitor sa utilizeze bunurile urmarite pana la data executarii silite.

ii. Bunurile prevazute de Legea nr. 8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe

Aceste dispozitii legale speciale dau expresie principiului recunoasterii si garantarii dreptului de autor asupra operelor literare, artistice si stiintifice, sau a oricaror asemenea opere de creatie intelectuala. Sunt astfel exceptate de la urmarirea silita 'utilajele, schitele, machetele, manuscrisele si orice alte bunuri care servesc direct la realizarea unei opere ce da nastere la un drept de autor'.

Observam ca daca, in cadrul art. 407 al. C. proc. civ. caracterul insesizabil al bunurilor care servesc ocupatiei debitorului era conditionat de lipsa oricaror bunuri urmaribile din patrimoniul acestuia, bunurile la care se refera art. 150 al. L. 8/1996 sunt neconditionat insesizabile si opozabile oricarui creditor.

iii. Bunurile prevazute de art. 140 din Codul de procedura fiscala

Se stipuleaza ca, in cazul debitorului persoana fizica, nu se pot urmari, fiind necesare vietii si muncii debitorului si familiei sale:

-bunurile mobile de orice fel, care servesc la continuarea studiilor si la formarea profesionala, precum si la exercitarea profesiei sau altei ocupatii cu caracter permanent, inclusiv cele necesare desfasurarii activitatii agricole, cum sunt uneltele, furajele si animalele de productie si de lucru;

-bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului si al familiei sale, precum si obiectele de cult religios, daca nu sunt mai multe de acelasi fel.;

-alimentele necesare debitorului si familiei sale pe timp de doua luni, iar daca debitorul se ocupa exclusiv cu agricultura, alimentele strict necesare pana la recolta;

-combustibilul necesar debitorului si familiei sale pentru incalzit si prepararea hranei, socotind pentru trei luni de iarna;

-obiectele necesare ingrijirii persoanelor bolnave sau necesare persoanelor handicapate.

Codul de procedura fiscala mai stabileste ca bunurile, altele decat cele enumerate mai sus, valorile si sumele de bani, apartinand debitorului persoana fizica, precum si bunurile, valorile si sumele de bani, apartinand debitorului persoana juridica pot fi urmarite, conform legii, numai in limita valorii necesare stingerii creantelor bugetare si a cheltuielilor de executare.

b) Salariul si veniturile debitorului asimilate salariului:

Salariul si veniturile debitorului asimilate acestuia fac obiectul unor reglementari speciale, in ceea ce priveste urmarirea silita, in temeiul unor consideratii ce tin atat de caracterul umanitar al sistemului de drept roman, cat si de alte considerente. Facem cateva precizari in aceasta directie.

i. Campul de aplicare al dispozitiilor art. 409 C. proc. civ. :

Textul se refera in primul rand la salariile si drepturile banesti cuvenite salariatilor, indiferent de marimea si natura lor, de forma (scrisa sau verbala) ori de felul (pe durata determinata sau nedeterminata) contractului de munca. Totodata textul se refera la toate categoriile de salariati, indiferent de felul muncii prestate ori functia ocupata, sau de felul de remunerare a muncii (salariu lunar, in acord, sau pe baza procentuala din realizari).

In acest sens art. 409 alin. 1 vorbeste de salariile si alte venituri periodice realizate din munca, pensiile acordate in cadrul asigurarilor sociale, precum si alte sume ce se platesc periodic debitorului si sunt destinate asigurarii mijloacelor de existenta ale acestuia.

In urma abrogarii art. 408 se incadreaza in categoriile mentionate si pensia de intretinere, pe care debitorul e tinut, prin hotarare judecatoreasca, sa o plateasca persoanei pe care o are in intretinere conform prevederilor in materie.

Potrivit art. 138 alin. 3 din Codul de procedura fiscala sumele si veniturile enumerate mai sus sunt supuse urmaririi numai in conditiile prevazute de Codul de procedura civila.

ii. Regimul juridic stabilit de art. 409. C proc. civ. in cazul urmaririi silite a veniturilor debitorului

Art. 409 reglementeaza din mai multe puncte de vedere executarea silita a salariului si a altor venituri periodice realizate din munca.

In primul rand, salariul si veniturile periodice asimilate acestuia, ale debitorului sunt absolut insesizabile (in raport cu orice creanta), dar partial urmaribile, in sensul ca doar o cota determinata prin lege, si variabila in functie de categoria din care face parte creditorul (adica in functie de felul creantei valorificate), este accesibila creditorilor urmaritori. Este astfel restrans, in privinta creantei de salariu, gajul general si comun al creditorilor, tocmai la aceasta cota urmaribila (alin. 1 al art. 409).

In al doilea rand se reglementeaza ipoteza concursului de urmariri asupra aceluiasi salariu, situatie in care cota din salariu ce sta la dispozitia tuturor creditorilor nu poate depasi ½ din salariul lunar net (alin. 2 al art. 409).

In al treilea rand, veniturile din munca sau orice alte sume ce se platesc periodic debitorului si sunt destinate asiguirarii mijloacelor de existenta ale acestuia, in cazul in care sunt mai mici decat cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmarite numai asupra partii ce depaseste jumatate din acest cuantum (alin. 3 al art. 409).

In al patrulea rand, sunt stabilite insesizabilitati relative in ceea ce priveste anumite categorii de venituri ale salariatilor, enumerate limitativ, ce pot fi opuse tuturor creditorilor, cu exceptia creditorilor cu creanta de intretinere si celor cu creanta de despagubiri pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau vatamari corporale. Aceasta insesizabilitate este in acelasi timp si partiala, chiar creditorii indreptatiti la urmarirea acestor categorii de venituri fiind obligati la a-si limita urmarirea la cota urmaribila pentru categoria respectiva de creditori (art. 409 alin. 4 si 5).

In fine, este instituita o insesizabilitate absoluta si totala a anumitor venituri, pe care  art. 409 C proc. civ. le enumera in ultimul alineat.

iii. Limitele urmaririi salariului pentru diferite categorii de creante:

Conform alin. 1 al  art. 409 C proc. civ., salariile si celelalte venituri mentionate pot fi urmarite:

- pentru sumele datorate cu titlu de obligatie de intretinere sau alocatie pentru copii, pana la 1/2 din venitul lunar net;

- pentru orice alte datorii, pana la 1/3 din venitul lunar net.

In privinta pensiilor, nu exista dificultati in modul de calcul, cota aplicandu-se asupra cuantumului pensiei efectiv incasate, care reprezinta in acest caz suma ce formeaza obiectul executarii silite.

In fine, in ceea ce priveste sumele cuvenite in baza dreptului de autor, aplicand corespunzator dispozitiile al. 1 al art. 409 C. proc. civ., calcularea sumelor se va face asupra sumelor nete rezultate dupa scaderea impozitelor.

iv. Concursul de urmariri asupra aceluiasi salariu

Alineatul 2 al art. 409 C. proc. civ. stabileste ca in situatia concursului de urmariri asupra aceleiasi sume, urmarirea nu poate depasi 1/2 din venitul lunat net al debitorului, indiferent de natura creantelor, in afara de cazul in care legea prevede altfel, si cu respectarea ordinii de preferinta prevazuta de art. 562 si urm.

v. O dispozitie speciala de protectie sociala este cea prevazuta de art. 409 alin. 3, conform careia veniturile din munca sau orice alte sume ce se platesc periodic debitorului si sunt destinate asigurarii mijloacelor de existenta a acestuia, pot fi urmarite numai pentru ce depaseste jumatate din cuantumul lor, in cazul in care acestea sunt mai mici decat salariul minim net pe economie.

vi. Venituri partial si relativ insesizabile

Conform art. 409 alin. 4 al C. proc. civ. nu pot fi urmarite decat pentru sume datorate cu titlu de obligatii de intretinere si despagubiri pentru repararea daunelor produse prin moarte sau vatamari corporale:

- ajutoarele pentru incapacitate temporara de munca;

- compensatia acordata angajatilor in caz de desfacere a contractului de munca;

- ajutor de somaj.

Enumerarea motivelor de insesizabilitate si a categoriilor de venituri ce-i fac obiectul este limitativa si, deci, de stricta interpretare. Solutia a fost introdusa prin Legea 59/1993, de modificare a codului de procedura civila, in vederea asigurarii creantelor cu caracter deosebit, precum cele din text (de intretinere si, respectiv, de reparare a daunelor produse prin moarte sau vatamari corporale). Limita urmaririi acestor venituri este, asa cum arata art. 409 alin. 5, de 1/2 din cuantumul acestora.

Aceste categorii de venituri sunt, totusi, total si absolut insesizabile in ce priveste pe toti ceilalti creditori, dupa cum stipuleaza acelasi art. 409.

vii. Venituri absolut si total insesizabile:

Art. 409 alin. final instituie un regim de insesizabilitate totala si absoluta pentru urmatoarele categorii de venituri:

- alocatiile de stat si indemnizatiile pentru copii;

- ajutoarele pentru ingrijirea copilului bolnav;

- ajutoarele de maternitate;

- ajutoare acordate in caz de deces;

- bursele de studii;

- diurnele si indemnizatiile cu destinatie speciala.

Aceste venituri nu pot fi urmarite pentru nici un fel de daorii.

Dispozitiile legii sunt enumerative, fiind deci de stricta interpretare si imperative, partile neputand sa deroge de la ele prin conventie.

B. Bunurile neurmaribile in temeiul vointei partilor

Pe langa categoria bunurilor al caror caracter insesizabil izvoraste din dispozitiile exprese ale legii si care formeaza majoritatea bunurilor ce nu pot face obiectul executarii silite, legiuitorul a admis posibilitatea ca, in temeiul vointei partilor, anumite bunuri sa fie excluse de la aceasta.

3. Precizari asupra urmaririi bunurilor mobile

Potrivit legii pot fi urmarite silit bunurile mobile corporale si incorporale.

Restrictiile impuse executarii silite, avand ca obiect bunurile incorporale sunt insa mai putin numeroase decat cele privind bunurile corporale, din moment ce bunurile incorporale sunt mai putin numeroase decat acestea, existenta lor fiind determinata limitativ de vointa legiuitorului, prin lege. Doctrina distinge trei categorii de bunuri incorporale:

- proprietati incorporale;

- titlurile de valoare negociabile;

- creantele si alte drepturi incorporale.

Proprietatile incorporale

Categoria se caracterizeaza prin eterogenitate si este situata de lege intre drepturile mobiliare. Aceste bunuri sunt nascute prin activitatea si creatia omului, fie cea in curs (cazul fondului de comert), fie dintr-una trecuta si materializata in creatii spirituale (brevetul de inventie, drepturile de proprietate industriala, drepturile de proprietate literara si artistica).

Titlurile de valoare negociabile

Este vorba de inscrisurile care constata si reprezinta drepturi, a caror transmisiune are loc prin negocieri proprii dreptului comercial si care asigura insasi transmiterea drepturilor pe care le incorporeaza.

Aceasta categorie include doua grupe de bunuri:

- i. valorile imobiliare

- ii. efectele de comert (cambia, biletul la ordin, cecul) - sunt titluri de credit ce constata o creanta in bani pe termen scurt si care sunt folosite pe scara larga si ca instrumente de plata in operatiunile comerciale. Bunurile incorporale sunt considerate a fi doar titlurile nominative si cele la ordin; titlurile la purtator sunt considerate a fi bunuri corporale.

Creantele si partile sociale

Acestea sunt drepturi nominative si incorporale, ce nu se identifica cu inscrisurile care le constata.

In cadrul precizarilor referitoare la urmarirea silita a bunurilor mobile, mai trebuie adaugat ca, pentru titlurile de valoare aflate la un tert, art. 461 C. proc. civ. prevede o procedura exceptionala, in care vanzarea silita mobiliara se conjuga cu procedura popririi.

De asemenea si titlurile de obligatiuni C. E. C. pot forma obiectul vanzarii silite mobiliare. Ele nu pot fi insa vandute propriu-zis prin licitatie publica, ci vor fi depuse la C.E.C. de catre executorul judecatoresc, care va obtine astfel contravaloarea lor.

Clarificari asupra urmaririi bunurilor care nu se afla in posesia debitorului

Problema care s-ar pune ar fi aceea daca bunurile mobile, proprietate a debitorului, care se gasesc la o terta persoana, ar putea face obiectul urmaririi silite mobiliare. Legea instituie, pentru bunurile mobile aflate in detentia unui tert, calea popririi, fiind necesara pentru a impiedica instrainarea bunului de catre acesta, in dauna creditorului urmaritor, o notificare din partea instantei referitoare la inceperea urmaririi.

Conditia esentiala de valabilitate a actelor de urmarire silita ramane, totusi, cea ca bunurile urmarite sa faca obiectul dreptului de proprietate al debitorului, asa incat daca bunuri ale unui tert sunt urmarite din greseala, acesta are posibilitatea de a paraliza executarea silita sau a efectelor sale, pe calea contestatiei la executare sau dupa implinirea termenului de exercitare a caii de atac, a actiunii in revendicare.

Precizari asupra limitelor masurii sechestrului

Toate bunurile debitorului sunt pasibile de urmarire silita, insa in aplicarea principiilor generale de drept, si mai cu seama pentru evitarea abuzului de drept, organul de executare va putea urmari doar un numar de bunuri suficient pentru acoperirea creantei creditorului si a cheltuielilor de urmarire.

In prezent, cu privire la sechestrul asigurator, art. 593 alin. 2 C. proc. civ., arata ca in cazul bunurilor mobile, executorul va aplica sechestrul asupra bunurilor urmaribile numai in masura necesara realizarii creantei. Aceleasi dispozitii se aplica si in materia popririi asiguratorii (art. 597 alin.2). De asemenea, art. 454 alin. 2 arata ca poprirea se face in masura necesara pentru realizarea obligatiei ce se executa silit.

Pozitia juridica a debitorului si a tertilor fata de urmarirea silita

Alaturi de contestatia la executare, mijloc de aparare acordat de lege debitorului in contra executari silite abuzive, acesta (debitorul) poate impiedica urmarirea silita prin plata creantei si a cheltuielilor de urmarire. Aceasta plata se poate face oricand pana la data efectuarii vanzarii silite si nu ulterior, vanzarea neputand fi desfiintata retroactiv.

Potrivit art. 428 C. proc. civ. debitorul sau o alta persoana interesata va putea solicita incetarea sau suspendarea urmaririi, daca depune valoarea ce i se cere sau valoarea bunului reclamat la CEC, la dispozitia organului de executare. Persoanele mentionate vor fi obligate sa inmaneze executorului pe langa recipisa de consemnare si o copie de pe cererea de suspendare sau de incetare a executarii silite, depusa la instanta competenta. Pana la solutionarea cererii de catre instanta, urmarirea se va opri in tot sau in parte. Asupra cererii de incetare sau suspendare a executarii instanta de executare se va pronunta prin incheiere, potrivit dispozitiilor privitoare la ordonanta presedintiala.

Obiectul executarii silite este reprezentat de realizarea creantei, adica de indestularea creditorului. Daca aceasta se produce dupa ce s-a inceput executarea nu mai subzista nici un motiv ca ea sa continue. Textul nu se refera la momentul in care debitorul sa fie obligat sa efectueze plata creantei. Aceasta se poate face oricand, pana la efectuarea vanzarii silite, dupa acest moment ea devenind ineficienta, intrucat vanzarea nu mai poate fi desfiintata. Desi dispozitiile legale mentionate vorbesc despre consemnarea la CEC a valorii crentei, debitorul poate sa predea banii executorului, chiar in ziua licitatiei. Executorul va trebui sa procedeze la consemnarea sumei, conform art. 444 alin. 3.

Legea recunoaste si tertilor dreptul de a impiedica vanzarea silita, pe calea contestatiei la executare, in situatia cand vanzarea ar avea ca obiect bunuri ale acestora.

In situatia in care unul dintre creditorii cu creante exigibile, dorind sa declanseze urmarirea silita fata de debitor, costata ca bunurile acestuia sunt deja sechestrate de un alt creditor, executorul judecatoresc (insarcinat de acest creditor) cu aducere la indeplinire a procedurii de punere sub sechestru va face un proces verbal de sechestru si va declara bunurile urmarite si de dansul. In mod evident vanzarea silita a bunurilor urmarite de mai multi creditori, putand avea loc o singura data, pretul obtinut va fi distribuit intre toti acestia. Creditorii nu au dreptul de a se opune urmaririi pornite de unul dintre ei, dupa cum prevede expres art. 430 C. proc. civ. , ci numai la eliberarea sumei rezultate din vanzare.

In privinta pozitiei juridice a debitorului fata de bunurile sale vizate de urmarirea silita, in timpul acesteia, nu exista probleme deosebite. Debitorul pierde dreptul de dispozitie, prin punerea sub sechestru, insa isi pastreaza dreptul de folosinta (mai putin in cazul aplicarii sechestrului cu sigilii sau cu ridicare, care ii suspenda posesia).

Asupra restrangerii dreptului de dispozitie al debitorului, este necesara precizarea ca, in lipsa unor forme de publicitate a sechestrului care sa-i confere si opozabilitate fata de terti, art. 1909 C. civ. este de completa aplicare, bunurile instrainate de catre debitor tertilor neputand fi revendicate. Consecinta este pastrarea caracterului disponibil al mobilelor, cu mentinerea urmaririi asupra contravalorii lor, in virtutea institutiei subrogatiei reale. Doar in privinta imobilelor, gratie cerintelor de publicitate, indisponibilitatea opereaza de plin drept, iar debitorii nu vor putea face nici un act valabil de instrainare sau grevare cu drepturi reale.

Daca exista pericolul ca debitorul sa instraineze sau sa substituie ori sa deterioreze bunurile sechestrate, executorul judecatoresc va proceda la sigilarea sau la ridicarea acestora. Daca debitorul refuza sa primeasca in custodie bunurile sau nu este prezent la aplicarea sechestrului, precum si in cazul ridicarii bunurilor, executorul va da in pastrare bunurile sechestrate unui custode, numit dintre persoanele desemnate de creditor (art. 419 C. proc. civ.).

Custodele va fi raspunzator de orice paguba adusa creditorului din cauza neglijentei sale, fiind pasibil si de urmarire penala pentru infractiunea de abuz de incredere (art. 422).

4. Precizari asupra urmaririi bunurilor imobile

Obiectul urmaririi silite imobiliare

Intocmai ca si bunurile mobile, imobilele sunt, ca regula, urmaribile. Exceptiile, prevazute de lege, sunt putin numeroase. Generalitati cu privire la urmarirea imobilelor sunt cuprinse in art. 488 si 490 C. proc. civ., si de asemenea, in art. 1750 C. civ., conform caruia 'se pot ipoteca adica se pot urmari silit: imobilele care sunt in comert, cu accesoriile lor ce dupa lege se privesc ca imobile; uzufructul asupra acestor imobile si accesorii'.

Conform art. 488, sunt supuse urmaririi silite imobiliare bunurile imobile, inclusiv dreptul de uzufruct, dreptul de superficie si dreptul de servitute (acesta din urma numai odata cu fondul dominant).

Urmarirea imobilelor inscrise in cartea funciara se face pe corpuri de proprietate in intregimea lor, putandu-se insa, urmari, in mod separat, constructiile ce formeaza o proprietate distincta de sol, drepturile privitoare la proprietatea pe etaje sau pe apartamente, precum si orice alte drepturi privitoare la bunuri pe care legea le declara imobile (art. 489).

Conform art. 490, urmarirea silita imobiliara se intinde de drept, si asupra bunurilor accesorii imobilului, prevazute de Codul civil, insa acestea nu pot fi urmarite decat odata cu imobilul.

Este important de mentionat ca, potrivit art. 136 alin. 4 din Constitutie, sunt inalienabile bunurile proprietate publica, iar conform art. 5 din Legea fondului funciar, nr. 18/1991, sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile terenurile care fac parte din domeniul public.

In consecinta, de principiu, sunt urmaribile toate categoriile de bunuri imobile:

a. imobile prin natura lor;

b. imobile prin destinatie;

c. imobile prin obiectul la care se aplica.

Limitari ale urmaririi imobiliare

O serie de dispozitii ale Codului civil si ale Codului de procedura civila restrang dreptul creditorului de a urmari orice bunuri din patrimoniul debitorului, instituind o ordine in alegerea bunurilor destinate urmaririi.

a. Imobilul unui minor sau al unui interzis

Conform art. 491 C. proc. civ., imobilele acestor persoane cu capacitate de exercitiu inexistenta sau restransa nu pot fi urmarite decat dupa urmarirea bunurilor mobile ale acestora. Actele de urmarire ce nu respecta aceste dispozitii sunt lovite de nulitate. Totusi aceste dispozitii nu impiedica executarea silita asupra unui imobil aflat in proprietatea comuna a respectivelor persoane si a unor alte persoane cu capacitate deplina de exercitiu, daca obligatia prevazuta in titlul executoiu este comuna.

b. Imobilul ipotecat

Asa cum arata art. 492, creditorul ipotecar poate urmari in acelasi timp si imobilele neipotecare ale debitorului sau.

In cazul in care se urmareste un imobil ipotecat instrainat, debitorul acestuia, care nu este personal obligat pentru creanta ipotecara, poate sa ceara instantei de executare urmarirea altor imobile ipotecate pentru aceeasi obligatie, aflate in posesia debitorului principal. Pana la solutionarea cererii, urmarirea imobilului ipotecat se suspenda.

c. Imobilul ale carui venituri pot acoperi valoarea creantei

Potrivit art. 499 C. proc. civ. debitorul poate cere instantei de executare sa incuviinteze ca plata integrala a datoriei, inclusiv dobanzile si cheltuielile de executare, sa se faca din veniturile imobilului urmarit sau din alte venituri ale sale pe timp de sase luni.

In caz de admitere a cererii instanta va dispune, prin incheiere irevocabila, data cu citarea partilor in camera de consiliu, suspendarea urmaririi silite imobiliare.

Suspendarea urmaririi se va decide asadar in urma unei proceduri contradictorii in fata instantei, sarcina probei revenindu-i debitorului. Reluarea executarii va fi decisa cu respectarea aceleiasi proceduri contradictorii, de data aceasta la solicitarea creditorului, inainte de exirarea termenului de sase luni.

5. Urmarirea bunurilor imobile aflate in proprietate comuna

Situatia in care urmarirea este indreptata asupra unor bunuri care nu sunt in intregime ale debitorului poate ridica probleme, existand posibilitatea ca in operatie sa fie implicati si terti ce nu sunt legati juridic in nici un fel de creditor.

A. Interdictia temporara prevazuta de art. 493 C. proc. civ.

Art. 493 C. proc. civ. interzic creditorilor sa urmareasca partea devalmase sau indiviza a debitorului (din bunurile unei succesiuni sau izvorand din alte fapte juridice lato-sensu), mai inainte de imparteala acelor imobile. Este vorba, deci, nu de o exceptare propriu-zisa a acestor bunuri de la urmarirea si vanzarea silita, ci de obligatia impusa creditorilor de a cere in prealabil partajarea respectivelor bunuri, in scopul determinarii cotei ce apartine in exclusivitate debitorului.

Potrivit alin. 1 al art. 493 'creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevalmas nu vor putea sa urmareasca partea acestuia din imobilele aflate in proprietate comuna, ci vor trebui sa ceara mai intai imparteala acestora'. Totusi, arata art. 493 C. proc. civ. in alin. 2, 'creditorii personali pot urmari cota parte determinata a debitorului lor din imobilul aflat in coproprietate, fara a mai fi necesar sa ceara imparteala'.

B. Interdictia temporara derivata din existenta bunurilor comune ale sotilor

O aplicatie a alin. 1 al art. 493 C. proc. civ. deriva din prevederile art. 30 al Codului familiei, referitoare la regimul juridic al bunurilor comune ale sotilor. Acesta stabileste ca sunt bunuri comune ale sotilor 'bunurile dobandite in timpul casatoriei de oricare din soti, de la data dobandirii lor', exceptiile de la aceasta regula fiind aratate de art. 31 C. fam.

In acelasi Cod al familiei se arata, in art. 32, ca exista creante pentru care bunurile comune ale sotilor pot fi urmarite fara o imparteala prealabila. Este vorba de creantele corelative ambilor soti (impreuna codebitori fata de creditor, sau creante corelative sotilor prin obiectul lor etc.) pe care textul le enumera limitativ:

i. cheltuieli cu administrarea oricaruia din bunurile comune;

ii. obligatii ce au contractat impreuna;

iii. obligatii contractate de fiecare din soti pentru implinirea nevoilor obisnuite ale casatoriei;

iv. repararea prejudiciului provocat de insusirea de catre unul din soti a unor bunuri proprietate publica, daca prin aceasta au sporit bunurile comune ale sotilor.

Doar in situatia in care creditorul comun nu-si poate realiza integral creanta din bunurile comune, ii este permis, in conformitate cu art. 34 C. fam., sa urmareasca si bunuri proprii ale sotilor. In mod analog, bunurile comune nu pot fi urmarite de creditorii personali ai unuia din soti, decat dupa epuizarea masei bunurilor proprii ale respectivului sot-debitor, si aceasta, cu respectarea de catre creditor a conditiei de a cere in prealabil imparteala bunurilor comune ale sotilor.

Jurisprudenta instantei supreme a stabilit, in acest sens, ca instanta care solutioneaza contestatia la executare va trebui sa mentina masurile asiguratorii asupra bunurilor, chiar daca in cadrul contestatiei la executare nu a fost cerut partajul bunurilor comune, in temeiul dispozitiilor art. 33 C. fam., care prohibesc doar executarea propriu-zisa a bunurilor comune de catre creditorii personali ai unuia din soti, si nu luarea de masuri asiguratorii asupra acestor bunuri.

Bunurile persoanelor juridice

In art. 44 si 136 ale Constitutiei Romaniei, autoritatea suverana a consacrat cele doua tipuri fundamentale de proprietate, publica, respectiv privata, impreuna cu cateva caracteristici esentiale ale acestora.

Legea fundamentala a Romaniei instituie principiul ocrotirii proprietatii private, precizand ca, in conditiile legii, aceasta e inviolabila, iar titularii acesteia sunt egali in fata legii.

Constitutia precizeaza, referindu-se la bunurile din domeniul public, ca in conformitate cu dispozitiile legilor speciale, acestea sunt inalienabile, iar creantele asupra statului sunt garantate.

Rezulta asadar diferente de esenta intre cele doua tipuri de proprietate. Spre deosebire de cea publica, bunurile ce fac obiectul dreptului de proprietate privata sunt incluse in circuitul civil, fiind deci pasibile de a fi supuse urmaririi silite. Titular al dreptului de proprietate privata poate fi orice subiect de drept - cetateni, straini, apatrizi, statul sau unitatile administrativ-teritoriale, institutiile publice vazute ca persoane juridice, societati comerciale, regii autonome, organizatii cooperatiste etc., pe cand in privinta bunurilor din domeniul public titulari pot fi doar statul sau unitatile administrativ-teritoriale (chiar daca aceste bunuri pot fi date in administrare, concesionate, inchiriate catre regii autonome, institutii publice s.a.m.d.).

Principala noutate adusa in aceasta materie de schimbarile politice si, implicit, de filozofie juridica survenite dupa 1989, consta in inlaturarea discriminarilor in regimul protectiei proprietatii private, si instituirea egalitatii ocrotirii fata de orice titular al acestui drept, fie el persoana fizica, persoana juridica de drept privat, persoana juridica de drept public sau statul.

Opinii din literatura de specialitate afirma ca art. 44 alin. 2 din Constitutie coroborat cu art. 154 al aceleiasi Constitutii a abrogat implicit dispozitiile legale referitoare la regimul distinct de urmarire silita al bunurilor persoanelor juridice de drept privat.

Bunurile din domeniul public

Diferentele dintre dreptul de proprietate publica si dreptul de proprietate privata intereseaza trei importante aspecte.

A. Titularul

Conform art. 136 alin. 2 al Constitutiei Romaniei proprietatea publica apartine in exclusivitate statului sau unitatilor administrativ-teritoriale (comune, orase sau municipii si judete).

B. Obiectul

Formeaza obiectul exclusiv al dreptului de proprietate publica, potrivit art. 136 alin. 3 din Constitutie. Determinarea bunurilor proprietate publica se face deci in Constitutie si prin legile speciale editate de Parlament.

C. Regimul juridic

Intregul regim juridic al acestor bunuri este marcat de caracteristica lor definitorie, asa cum reiese aceasta din art. 135 alin. 4 din Constitutie, anume inalienabilitatea. In consecinta, statul sau organele administratiei publice locale nu pot instraina prin acte juridice bunuri din patrimoniul public, si nici nu le pot greva cu sarcini pentru garantarea de creante, caracterul inalienabil al bunurilor atragand dupa sine, dupa cum deja am aratat, insesizabilitatea acestora fata de creditori.

Trebuie subliniata demarcatia neta ce exista intre instrainare, strict prohibita de lege, si darea in administrare, concesionare sau inchiriere, admise in conditii de 'strictissimae interpretationis' si care confera beneficiarului posesia si folosinta asupra bunului proprietate publica, in conditiile aratate in intelegerea incheiata cu titularul dreptului de proprietate publica. Rezulta ca bunurile isi pastreaza caracterul inalienabil si insesizabil chiar si in mainile celui care le detine.

FORMELE EXECUT{RII SILITE

Exista doua modalitati de executare: executarea silita directa si executarea silita indirecta. La randul sau, a doua modalitate cunoaste mai multe forme: urmarirea silita mobiliara; poprirea; urmarirea silita a fructelor neculese si a recoltelor prinse in radacini; urmarirea silita asupra bunurilor immobile.

Executarea silita directa

Definim executarea silita directa ca fiind 'acea forma a executarii silite care consta in executare in natura a unei obligatii de a face (inclusiv obligatia de a preda un bun), stabilita prin titlu executoriu'.

Totusi executarea silita directa nu se face intotdeauna 'in mod direct', adica nemijlocit asupra debitorului, neavand importanta imprejurarea daca executare se face cu participarea debitorului, ca in cazul predarii silite a unui bun, sau fara participarea acestuia, ca in cazul realizarii dreptului creditorului, corelativ unei obligatii de a face, prin asumarea initiativei de catre creditor pe socoteala debitorului.

In principiu creditorul trebuie sa urmareasca obtinerea executarii in natura, de cate ori acest lucru este posibil, si este tinut a lua in primire bunul la care se refera titlul executoriu, sau a obtine desfiintarea unei lucrari interzise sau desemnate spre desfiintare prin acelasi titlu executoriu, ori a executa pe socoteala debitorului lucrarea la care debitorul era tinut (cu exceptia cazurilor cand lucrarea consta in faptul personal al debitorului sau intr-o abstentiune a acestuia). Daca obligatia de a face consta in faptul personal al debitorului, jurisprudenta si ulterior legiuitorul, au creat mijloace de natura a-l determina pe acesta sa-si execute obligatia ce ii revine.

In situatia in care executarea in natura nu mai este posibila, ea trebuie intervertita in executare prin echivalent. Conditiile acestei operatii juridice au fost precizate de literatura de specialitate, si se pot avea in vedere doua situatii.

In prima, daca executarea in natura a fost declansata in temeiul unei hotarari de condamnare alternative, iar creditorul nu isi mai poate realiza creanta pe aceasta cale, poate fi ceruta executarea indirecta a sumei de bani stabilita de instanta ca fiind contravaloarea prestatiei in cauza.

In cea de-a doua, in situatia in care creditorului nu-i mai foloseste executarea in natura (pe motiv de intarziere sau executare defectuoasa, care ii lasa fara finalitate creanta), el poate solicita instantei intervertirea executarii in natura intr-o executare  prin echivalent.

In prezent, este reglementata si executatea silita a altor obligatii de a face sau de a nu face. Extinderea sferei executarii silite este, de altfel, anticipata chiat prin dispozitiile primului articol din materia executarii silite - art. 371.

Dispozitiile comune in materia predarii silite a bunurilor si a executarii silite a obligatiilor de a face sau de a nu face, cuprinse in art. 572-574 C. proc. civ. arata ca, in cazul in care obligatia debitorului prevazuta in titlul executoriu consta in poredarea unui bun ori a folosintei acestuia, in desfiintarea unei constructii, plantatii sau a altei lucrari ori in indeplinirea oricarei alte activitati stabilite pentru realizarea drepturilor creditorului, iar debitorul nu executa de bunavoie obligatia sa in termenul prevazut in somatie, executorul sau, dupa caz, creditorul, in raport cu imprejurarile cauzei si natura obligatiei ce se executa, va proceda fie la executarea silita, fie va sesiza instanta de executare in vederea aplicarii unei amenzi civile.

In cazul in care creditorul justifica o nevoie urgenta sau cand exista pericol ca debitorul sa se sustraga de la urmarire, presedintele instantei de executare va putea dispune, prin incheiere irevocabila, data fara citarea partilor, ca executarea silita a obligatiilor mentionate sa se faca de indata, fara somatie.

Dispozitiile privitoare la executarea silita a obligatiilor de a face si de a nu face, inclusiv a celor de predare a bunurilor, sunt aplicabile oricaror persoane indiferent de calitatea acestora.

Predarea silita a bunurilor

1. Predarea silita a bunurilor mobile

Procedura predarii silite a bunurilor este aceeasi, indiferent de persoana debitorului.

In cazul in care hotararea ce constituie titlul executoriu obliga partea la predarea unui bun mobil determinat, executarea se va face nemijlocit asupra bunului ce formeaza obiectul obligatiei de predare.

Procedura predarii silite a mobilelor

Conditiile executarii unei hotarari executorii ce obliga una din parti la predarea nemijlocita a unui bun mobil sunt precizate de art. 575-577 C. proc. civ., care formeaza sediul materiei executarii silite mobiliare directe.

Conform art. 575 C. proc. civ. 'daca partea obligata sa predea un bun mobil, determinat prin calitate si cantitate, nu-si indeplineste obligatia in termen de o zi de la primirea somatiei, predarea lui se va face prin executare silita'. Rezulta asadar, cerinta prealabila a somarii debitorului de catre executorul judecatoresc, impusa de lege pentru ca acesta (debitorul) sa aiba posibilitatea executarii de buna voie a obligatiei de predare a bunului. Se lasa in acest sens, prin vointa legii, un interval redus de timp (o singura zi), in vederea asigurarii celeritatii procedurale, insa suficient de mare pentru ca debitorul sa puna la dispozitia beneficiarului hotararii executorii bunul in cauza. Trebuie mentionat insa ca in cadrul executarii silite somatia reprezinta un act de executare si ca atare poate fi atacata printr-o contestatie la executare. De altfel art. 391 C. proc. civ. prevede necesitatea somatiei sub sanctiunea nulitatii.

In vederea executarii silite a obligatiei de predare, executorul judecatoresc va ridica bunul urmarit de la debitor sau de la persoana la care se afla, punandu-l pe creditor in drepturile sale, conform titlului executoriu.

Formalitatile procedurale la care este tinut executorul judecatoresc sunt determinate de art. 577 C. proc. civ., care instituie obligatia pentru acesta, de a incheia, in conditiile art. 388 C. proc. civ. un proces-verbal de indeplinire a executarii silite, stabilind totodata, chgeltuielile de executare pe care urmeaza sa le plateasca debitorul. Procesul-verbal constituie titlu executoriu in privinta cheltuielilor de executare stabilite in sarcina debitorului.

Executorul va consemna in procesul verbal operatia ridicarii bunului mobil de la debitor si predarea sa creditorului. Procesul verbal va fi semnat de executor si de persoanele interesate in executare sau care asista la efectuarea executarii si va purta stampila executorului judecatoresc. Aceste mentiuni sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii de art. 388 C. proc. civ.

Procesul-verbal va fi depus de executorul judecatoresc in dosarul de executare constituit la instanta de executare.

Art. 388 la care face trimitere la art. 577 C. proc. civ. , stabileste continutul procesului verbal de predare a bunului urmarit:

1. denumirea si sediul organului de esecutare;

2. numele si calitatea celui care incheie procesul-verbal;

3. data intocmirii procedului-verbal si numarul dosarului de executare;

4. titlul executoriu in temeiul caruia se efectueaza actul de executare;

5. numele si domiciliul ori, dupa caz, denumirea si sediul debitorului si cerditorului urmarit;

6. locul, data si ora efectuarii actului de executare;

7. masurile luate de executor sau constatarile acestuia;

8.consemnarea explicatiilor si obiectiunilor participantilor la executare;

9. alte mentiuni cerute de lege sau considerate necesare de executor;

10. mentionarea, cand este cazul, a lipsei creditorului sau debitorului ori despre refuzul sau impiedicarea de a semna procesul-verbal;

11.mentionarea numarurlui de exemplare in care s-a intocmit procesul-verbal, precum si a persoanelor carora li s-a inmanat acesta;

12. semnatura executorului, precum si, cand este cazul, a altor persoane interesate in executare sau care asista la efectuarea actului de executare;

13. stampila executorului judecatoresc.

Mentiunile de la pct. 2, 3, 4, 5, 7, 12 si 13 sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii.

Procesele verbale intocmite in cursul procedurii executarii silite directe se depun, sub sanctiuni disciplinare contra executorului judecatoresc si despagubiri catre partea vatamata, la grefa instantei de executare in termen de 48 de ore de la efectuarea executarii (art. 371¹ alin. 3).

Sfera de aplicare a dispozitiilor Codului de procedura civila privind predarea silita a mobilelor

Normele procedurale privind executarea silita directa sunt de aplicare generala, asadar calitatea partilor nu poate atrage modificari ale regimului juridic al acestor acte de procedura.

Prezinta interes imprejurarea ca executarea silita directa se poate realiza nu numai in temeiul hotararilor judecatoresti, ci si in baza unor hotarari arbitrare. Potrivit art. 363 C. proc. civ. , in cazul arbitrajului ad-hoc desfasurat conform Cartii IV a C: proc. civ., hotararea arbitrala comunicata partilor are efectele unei hotarari judecatoresti definitive, si in conformitate cu art. 367 si 368 C. proc. civ., se investeste cu formula executorie si poate fi adusa la indeplinire intocmai ca o hotarare judecatoreasca.

2. Predarea silita a bunurilor imobile

Procedura predarii silite a bunurilor imobile este comuna, indiferent de calitatea personala a partilor.

Procedura predarii silite a imobilelor

Sediul materiei este format de art. 578-580¹ C. proc. civ. . Conform acestora, daca titlul executoriu obliga partea sa lase posesia unui bun imobil sau sa-l predea, executarea hotararii se va face direct asupra bunului ce formeaza obiectul obligatiei stabilite prin hotarare.

Mai precis art. 578 dispune ca 'daca partea obligata sa paraseasca ori sa predea un imobil nu-si indeplineste aceasta obligatie in termen de 5 zile de la primirea somatiei, ea va fi indepartata prin executare silita, iar imobilul va fi predat celui indreptatit'. Hotararile, ce pot fi aduse silit la indeplinire urmand aceasta procedura, se pot referi la actiuni reale imobiliare, actiuni in revendicare, actiuni posesorii, pentru punerea in executare a unei hotarari ce desfiinteaza un concract translativ de proprietate care ordona evacuarea etc. sau acte autentice de vanzare privind un imobil.

Spre deosebire de materia predarii silite mobiliare, legiuitorul a decis ca debitorul are beneficiul unui termen de cinci zile de la somatie (calculat pe zile libere), pentru a-si putea adaposti familia si bunurile, ori pentru a depozita bunurile scoase din imobil. Doar dupa trecerea acestui termen, conform art. 579 executorul judecatoresc va soma pe debitor sa paraseasca de indata imobilul, in caz de impotrivire eliberandu-l cu ajutorul fortei publice. Se aplica astfel si art. 373² C. proc. civ.

Executorul va soma verbal pe debitor sa paraseasca imobilul, iar in caz de refuz, cu ajutorul fortei publice, va proceda la evacuarea debitorului si la punerea in posesie a creditorului.

Potrivit art. 580, daca executarea priveste un imobil in care se gasesc bunuri mobile ce nu formeaza obiectul executarii si pe care debitorul nu le ridica singur, executorul va incredinta aceste bunuri in pastrarea unui custode, pe cheltuiala debitorului.

Dupa indeplinirea executarii silite, in conformitate cu art. 580¹, executorul va intocmi procesul-verbal de predare, cu respectarea prevederilor art. 577 si art. 388 C. proc. civ. In procesul-verbal executorul va arata masurile pe care le-a luat si constatarile sale, facand referire, daca este cazul si la impotrivirea partii la executare, in acest caz procesul-verbal putand constitui temei pentru inceperea urmaririi penale impotriva debitorului.

Procesul-verbal care stabileste si cheltuielile de executare constituie titlu executoriu pentru valorificarea acestora. Originalul procesului-verbal se va depune la dosarul de executare constituit la instanta de executare.

Sfera de aplicare a dispozitiilor Codului de procedura civila privind predarea silita a imobilelor

Ca si in cazul predarii silite a bunurilor mobile, titlul executoriu poate consta si intr-o hotarare definitiva a unui tribunal arbitral. Identic cu executarea silita intemeiata pe o hotarare judecatoreasca, punerea in fapt a unei hotarari arbitrale se va face prin intermediul executorilor judecatoresti.

Executarea silita a obligatiilor de a face sau a nu face

Executarea silita a acestei categorii de obligatii este reglementata de art. 580²-580⁵ C. proc. civ. Acestora li se adauga dispozitiile comune la care am facut referire.

Pana la modificarea si completarea adusa de O.U.G. nr. 138/2000, executarea silita a obligatiilor de a face sau de a nu face era reglementata, in principal, de art. 1073 si urm C. civ.

1. Obligatii de a face (sau a nu face) ce nu implica faptul personal al debitorului

In pofida formularii categorice a legii - 'orice obligatie de a face sau de a nu face se schimba in dezdaunari, in caz de neexecutare din partea debitorului' (art. 1075 C. civ.), este clar ca nu toate actiunile sau abstentiunile la care este obligat debitorul cer cu necesitate interventia personala a acestuia, din moment ce exista bunuri care au acelasi pret sau utilitate pentru creditor, indiferent de furnizorul lor, ori actiuni care costa la fel, indiferent de autorul lor. De altfel, chiar dispozitiile legale prevad posibilitatea executarii directe intreprinse de creditor pe cheltuiala debitorului. Rezulta deci ca, in masura in care o obligatie de a preda bunuri de gen sau o obligatie de a face sau a nu face ce nu necesita faptul personal al debitorului, indeplinirea ei este posibila sub ambele forme, si anume executarea directa (in natura) - creditorul cumparand pe cheltuiala debitorului bunurile, lucrarile sau serviciile datorate, sau executarea indirecta (prin echivalent), obligatia de a face sau de a nu face schimbandu-se in despagubiri.

De aici, apreciaza doctrina, poate fi dedusa o consecinta deosebit de importanta a admisibilitatii executarii in natura a obligatiei de a face sau de a nu face, anume confirmarea existentei unei categorii de hotarari judecatoresti. Cu alte cuvinte, daca obligatiile de a face sau de a nu face s-ar transforma intotdeauna in daune-interese, intr-o situatie ipotetica in care s-ar discuta daca o asemenea hotarare este sau nu susceptibila de executare silita directa, solutia ar fi foarte facila, greseala apartinand organului jurisdictional care a pronuntat hotararea.

Concret, daca un debitor tinut sa furnizeze anumite bunuri de gen, care se afla in posesia sa, refuza sa-si execute obligatia, creditorul ar avea dreptul de a proceda la executarea silita a hotararii obtinute. Tot astfel, pe cale de consecinta, pornind de la premisa ca o hotarare care impune o obligatie de a face poate fi pronuntata, se ajunge la situatia destul de frecventa in care contra partii unui antecontract de transmitere sau de constituire a unui drept real in care (partea) refuza sa transmita dreptul (adica refuza sa execute o obligatie de a face), instanta va putea pronunta o hotarare care sa tina loc de contract, recurgandu-se astfel la o forma atipica de executare silita.

Potrivit art. 580², daca debitorul refuza sa indeplineasca o obligatie de a face cuprinsa intr-un titlu executoriu, in termen de 10 zile de la primirea somatiei, creditorul poate fi autorizat de instanta de executare, prin incheiere irevocabila, data cu citarea partilor, sa o indeplineasca el insusi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului. Termenul de 10 zile libere este lasat debitorului pentru o eventuala executare voluntara.

Daca creditorul justifica o nevoie urgenta sau daca exista pericolul ca debitorul sa se sustraga de la urmarire, se vor aplica dispozitiile art. 573 C. proc. civ.

Cheltuielile legate de efectuarea executarii silite sunt suportate de debitor, fiind stabilite prin incheiere, care constituie titlu executoriu.

2. Obligatii de a face (sau de a nu face) ce implica faptul personal al debitorului

Codul de procedura civila distinge intre obligatia de a face pe care o poate indeplini creditorul, personal sau prin alte persoane si obligatia de a face ce nu poate fi indeplinita de alta persoana decat debitorul, adica intre obligatia de a face ce nu implica faptul personal al debitorului si obligatia de a face ce implica faptul personal al debitorului (in aceasta categorie intra si asa-numitele obligatii intuitu personae).

Dispozitiile prevazute de textele legale sunt aplicabile, in mod corespunzator si pentru asigurarea executarii obligatiilor de a nu face.

Exista situatii in care executarea directa se poate obtine prin ceea ce doctrina numeste mijloace de constrangere indirecta - mijloace ce constau nu intr-o constrangere nemijlocita a persoanei debitorului, ci in masuri luate asupra patrimoniului acestuia, determinandu-i indirect actiunea sau abstentiunea.

Dreptul procedural civil roman cunoaste doua categorii de mijloace de constrangere indirecta:

A. daunele cominatorii;

B. amenzile cominatorii.

A. Daunele cominatorii

a. Definitie. Natura juridica

Daunele cominatorii reprezinta o masura de constrangere indirecta, folosita de instanta de judecata fata de debitorul care refuza sa-si execute obligatia de a face ce implica faptul sau personal, si care consta in condamnarea debitorului la plata unei anumite sume de bani pentru fiecare zi (sau saptamana, sau luna) de intarziere, pana la executarea obligatiei in natura ei specifica.

Principalele caractere ale acestei institutii putem aprecia a fi:

i. cuantumul lor este lasat la aprecierea instantei;

ii. masura daunelor cominatorii este nelimitata in timp;

iii. odata atinsa finalitatea masurii luate de instanta, si obligatia debitorului executata, daunele cominatorii sunt lichidate, instanta procedand la restrangerea sumei reprezentand daune cominatorii pana la limitele acoperirii prejudiciului real cauzat prin executarea cu intarziere.

b. Executarea hotararii ce obliga la plata de daune cominatorii

Uneori, obligarea debitorului la plata de daune cominatorii produce efecte prin ea insasi; alteori, creditorul se vede nevoit s-o realizeze prin urmarirea debitorului. Aceasta executare a hotararii intampina dificultati rezultand din caracterul particular al creantei de daune. In lumina dispozitiile art. 379 C. proc. civ., jurisprudenta a decis ca respectiva creanta este lichida si prin urmare susceptibila de executare (trebuie mentionat ca, totodata, a fost recunoscut si dreptul debitorului de a cere pe calea contestatiei la executare, restrangerea daunelor cominatorii la limita cuantumului prejudiciului real.).

c. Daunele cominatorii in cadrul sistemului roman de drept

In doctrina au existat opinii potrivit carora practica daunelor cominatorii ar fi incompatibila cu esenta dreptului civil si ar incalca principiul legalitatii, deoarece nici un text de lege nu instituie existenta acestei institutii de drept civil. Totusi, din moment ce ratiunea lor este indreptata tocmai spre asigurarea executarii in natura a contractelor, pare exagerat a se afirma ca daunele cominatorii sunt incompatibile cu esenta dreptului civil.

De altfel, insusi legiuitorul a considerat necesar a le da o consacrare, in forma amenzilor cominatorii, in cazurile cand executarea obligatiilor de a face depinde de faptul personal al debitorului.

Tot aici este cazul sa ne referim si la categoria de mijloace legale denumite de doctrina 'mijloace de constrangere indirecta', destinate a asigura preocuparea constanta a functionarilor insarcinati cu executarea in natura a obligatiilor persoanelor juridice debitoare. Este vorba, mai exact, de sanctiuni de natura disciplinara, materiala, administrativa ori penala aplicate functionarilor care sunt vinovati de neexecutarea din culpa a hotararilor executorii.

In conditiile generalizarii sistemului amenzilor cominatorii, prin introducerea acestora in Codul de procedura civila, se pune problema determinarii sferei de aplicare a daunelor cominatorii. Consideram ca acestea se pot aplica in continuare in domeniile strict determinate de anumite legi speciale, cum ar fi Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, Legea nr. 31/1990 privind societtile comerciale si Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea corptiei.

De asemenea, ramane deschisa discutia despre aplicarea sistemului daunelor cominatorii in paralel cu cel al amenzilor cominatorii. In acest sens, recent, instanta sprema s-a pronuntat, in solutionarea unui recurs in interesul legii, in sensul ca cererea privind obligarea la daune cominatorii este admisibila si in conditiile reglementarii amenzilor cominatorii in art. 580³ C. proc. civ.

B. Amenzile cominatorii

Amenzile cominatorii reglementate prin acte normative speciale     

Amenzile cominatorii reprezinta raspunsul specific al sistemului roman de drept la necesitatea de a asigura mijloace legale pentru executarea unor obligatii de a face ce implica faptul personal al debitorului.

Art. 54 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954 stabileste ca 'persoana care a suferit o atingere in dreptul sau la nume ori la pseudonim, la denumire, la onoare, la reputatie, in dreptul sau nepatrimonial, autor al unei opere stiintifice, artistice ori literare, de inventator sau orice alt drept nepatrimonial va putea cere instantei judecatoresti incetarea savarsirii faptei care aduce atingere drepturilor mai sus aratate' si continua aratand ca cel lezat in asemenea drepturi va putea cere instantei 'sa oblige pe autorul faptei savarsite fara drept sa indeplineasca orice masuri socotite necesare de catre instanta spre a se ajunge la restabilirea dreptului atins'.

In vederea concretizarii dezideratelor expuse mai sus, art. 55 al aceluiasi act normativ deschide instantei de judecata posibilitatea obligarii autorului faptei savarsite fara drept la plata in folosul statului a unei amenzi pe fiecare zi de intarziere de la data stabilita prin hotarare.

Deosebirile fata de institutia daunelor cominatorii fac din amenda cominatorie o masura mai eficienta, amenda fiind facuta venit la stat si este pusa in executare de indata ce hotararea ramane definitiva, fara a se mai putea reveni asupra cuantumului stabilit al amenzii, deci diferit de posibilitatile deschise debitorului supus daunelor cominatorii.

Prezinta importanta si imprejurarea ca amenzile cominatorii sunt utilizabile in apararea oricarui drept personal nepatrimonial, fie el de domeniul dreptului civil sau de domeniul dreptului familiei. Acesta, intemeiat pe formularea expresa a art. 54 alin. 1 al Decretului 31/1954, care se refera la 'o atingere a oricarui drept nepatrimonial'.

Amenzi cominatorii, distinct de daunele de intarziere, sunt prevazute si in procedura contenciosului administrativ.

Potrivit art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, in cazul in care autoritatea administrativa nu executa hotararea definitiva a instantei de contencios administrativ, in termenul prevazut in cuprinsul hotararii sau in cel mult 30 de zile de la data ramanerii definitive a acesteia, se va aplica conducatorului autoritatii administrative o amenda pentru fiecare zi de intarziere nejustificata (art. 10 alin. 3), reclamatului putandu-i-se aplica daune pentru intarziere.

Reglementari cu privire la amenzile cominatorii gasim si in Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale.

Amenzile cominatorii reglementate de Codul de procedura civila

Aceste amenzile cominatorii reprezinta un mijloc de constrangere indirecta, pus la indemana instantei, pentru a determina executarea unor obligatii de a face care implica faptul personal al debitorului.

Potrivit art. 580³, daca obligatia de a face nu poate fi indeplinita prin alta persoana decat debitorul, acesta poate fi constrans la indeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile. Instanta sesizata de creditor il poate obliga pe debitor, prin incheiere irevocabila, data cu citarea partilor, sa plateasca, o amenda civila, stabilita pe zi de intarziere, pana la executarea obligatiei prevazute in titlul executoriu. In prezent cuantumul acestor amenzi este cuprins intre 200.000 si 500.000 lei, iar in conformitate cu art. II din O.U.G. nr. 138/2000 ele vor putea fi actualizate prin hotarare a Guvernului, in functie de rata inflatiei.

Pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neindeplinirea obligatiei aratate, creditorul poate solicita oblifarea debitorului la daune interese. Dispozitiile art. 574 se vor aplica in mod corespunzator. De asemenea, si dispozitiile art. 428 C. proc. civ.

Amenzile prevazute de textele legale mentionate, din punct de vedere al naturii juridice, sunt amenzi civile, ce se platesc statului si se pronunta pe zi de intarziere, pana la indeplinirea obligatiei debitorului. Acesta, amenintat cu plata unei sume de bani ce creste progresiv, va fi determinat sa execute obligatia de a face stabilita in titlul executoriu.

Conform art. 580⁴ C. proc. civ., dispozitiile prevazute pentru asigurarea executarii obligatiilor de a face, se vor aplica, in mod corespunzator, si situatiilor in care titlul executoriu cuprinde o obligatie de a nu face.

Astfel, creditorul va putea cere instantei de executare sa fie autorizat, prin incheiere irevocabila, data cu citarea partilor, sa desfiinteze el insusi sau prin alte persoane, daca este cazul, pe seama debitorului, lucrarile facute de acesta impotriva obligatiei de a nu face.

In toate cazurile privind executarea obligatiilor de a face sau de a nu face, daca debitorul se opune la executarea obligatiei de catre creditor, acesta va putea obtine, prin intermediul executorului judecatoresc, concursul organelor de politie, jandarmeriei sau al altor agenti ai fortei publice.

Poprirea

Notiune

Definim poprirea ca fiind acea forma de executare silita prin care creditorul urmareste sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporabile urmarite, pe care o terta persoana le datoreaza debitorului urmarit sau pe care le va datora in viitor si care consta in indisponibilizarea acelor sume sau efecte in mainile tertului-debitor al debitorului urmarit, si in obligarea lui sa le plateasca direct creditorului urmaritor.

Exista si posibilitatea consemnarii, urmata de plata prin intermediul executorului judecatoresc..

Sediul materiei

Poprirea este reglementata de prevederile art. 452-461 C. proc. civ. (asa cum acestea au fost modificate prin O.U.G. nr. 138/2000) si art. 907-908 ale Codului comercial.

Subiectele popririi

Specificul popririi este dat de caracterul 'triunghiular' al acestei operatii juridice, care presupune in principiu participarea a trei subiecte de drept, si implica existenta prealabila a doua raporturi juridice de creanta distincte: intre creditorul popritor si debitorul poprit, si, respectiv, intre debitorul poprit si tertul poprit.

In temeiul popririi se naste un al treilea raport juridic, intre creditorul popritor si tertul poprit, care contine obligatii ale tertului.

Creditorul popritor

Creditorul popritor, fie el chirografar, ipotecar sau privilegiat, este persoana fizica sau juridica, titular al titlului executoriu in temeiul caruia poate cere poprirea debitorului sau.

Debitorul poprit

Este persoana fizica sau juridica tinuta la indeplinirea obligatiei inscrise in titlul executoriu, si care este totodata creditor in raportul sau cu tertul poprit.

Tertul poprit

Este un debitor al debitorului poprit, persoana fizica sau juridica de drept public sau privat. Pe timpul popririi, tertul poprit nu inceteaza a fi debitorul debitorului poprit, datoria sa subzistand

Executarea acestei datorii, in schimb, este suspendata pana la solutionarea definitiva a situatiei.

Plata efectuata de tertul poprit produce un dublu efect: stinge datoria tertului catre debitorul poprit, in limita sumei platite, si, respectiv, datoria debitorului poprit catre creditorul poprit, tot in limita sumei platite. Consemnarea la C. E. C. a valorilor tertului valoreaza ca plata, avand aceleasi efecte cu o plata obisnuita.

Tertul poprit poate fi si un debitor eventual al datornicului urmarit, poprirea putand sa asigure executarea unei creante din veniturile viitoare ale debitorului. Prin urmare, s-a considerat ca nu este necesar ca in momentul infiintarii popririi si nici chiar in momentul validarii, daca se ajunge la aceasta, tretul sa fie debitorul datornicului.

Pluritatea de creditori

Concursul de creditori survine in doua situatii: in prima, mai multi creditori pornesc impreuna executarea prin poprire contra unui debitor comun; in cea de-a doua, ulterior infiintarii popririi de catre un creditor, la respectiva creanta intervin si alti creditori ai aceluiasi debitor poprit.

Elementele specifice pluralitatii de creditori popritori sunt: mai multi creditori; acelasi debitor poprit; aceeasi valoare a aceluiasi tert poprit; aceeasi instanta. Conform art. 458 C. proc. civ., executorul judecatoresc va proceda la eliberarea sau distribuirea sumei de bani consemnate, numai dupa implinirea unui termen de 15 zile de la primirea dovezii de consemnare a acestei sume.

In cazul in care sunt infiintate mai multe popriri si sumele cuvenite creditorilor depasesc suma urmaribila din veniturile debitorului, tertul poprit, in termenul mentionat mai sus, va retine si consemna suma urmaribila si va depune dovada consemnarii la executorul judecatoresc. Distribuirea se va face potrivt dispozitiile art. 562-571 C. proc. civ.

Tertul este tinut a declara situatia de pluritate de creditori. In lipsa unei asemenea declaratii a tertului poprit, creditorii necitati pot interveni la distribuirea sumei. Primului creditor popritor ii va reveni doar privilegiul de a-si recupera cu prioritate cheltuielile de executare, (art. 563 alit. a), el neavand exclusivitate asupra creantei poprite, in ciuda diligentelor depuse pentru introducerea popririi.

In cazul in care se ajunge la necesitatea validarii popririi, ramanerea definitiva a unei sentinte de validare nu confera creditorului care a obtinut validarea popririi sale un drept exclusiv, ci doar ii permite sa vina in concurs cu ceilalti creditori, care au validat popririle ulterior. Daca exista doar un singur creditor popritor, instanta va valida poprirea, obligand pe tertul poprit sa plateasca suma poprita creditorului popritor.

In situatia in care infiintarea porpririi s-a dispus, din oficiu, in baza art. 453 alin. 2, de indata ce hotararea este executorie potrivit legii, tertul poprit, in termen de 15 zile de la comunicarea popririi, este obligat sa platesca direct creditorului suma retinuta.

In situatia infiintarii mai multor popriri, tertul, conform art. 456 alin. 1, va proceda la consemnare sau la plata directa, comunicand executorului si creditorilor, numele si adresa celorlalti creditori, pentru sumele poprite de fiecare in parte. Distribuirea sumelor consemnate se face potrivit dispozitiilor generale.

Conform art. 460, daca tertul poprit nu-si indeplineste obligatiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, creditorul, debitorul sau organul de executare, in termen de trei luni de la data cand tertul poprit trebuia sa consemneze sau sa platesca suma urmaribila, pot sesiza instanta de executare, in vederea validarii popririi.

Instanta va cita creditorul urmaritor, debitorul si tertul poprit, si va da o hotarare de validare a popririi, daca din probele administrate rezulta ca tertul datoreaza sume de bani debitorului. Prin aceasta hotarare va obliga pe tert sa plateasca creditorului, in limita creantei, suma datorata debitorului.

Tertul poprit care cu rea-credinta refuza sa indeplineasca obligatiile privind efectuarea popririi va putea fi amendat prin aceeasi hotarare.

Daca sumele sunt datorate periodic, poprirea se valideaza atat pentru sumele ajunse la scadenta, cat si pentru cele care vor fi scadente in viitor, validarea producandu-si efecte numai la data cand sumele devin scadente.

Dupa validarea popririi, tertul poprit va proceda, dupa caz, la consemnarea sau plata prevazuta de art. 456. In caz de nerespectare a acestor obligatii, executarea silita se va face impotriva tertului poprit pe baza hotararii de validare, care constituie titlu executoriu.

Distribuirea sumei se va face avandu-se in vedere proportia si natura creantelor pe care creditorii le au asupra debitorului poprit. O exceptie de la aceasta regula o constituie distribuirea sumelor poprite din salariu, distribuire efectuata de tertul poprit, si care poate fi cel mult revizuita, la cererea creditorilor nemultumiti, de catre instanta.

Transferul de creanta opereaza la data validarii popririi prin hotarare definitiva, astfel incat o poprire ulterioara acestei validari nu va mai conduce la o situatie de concurs de creditori popritori; ca exceptie, in cazul in care poprirea priveste o creanta cu executare succesiva- ex. salariul, pensia, etc.- primul creditor va dobandi in exclusivitate numai sumele scadente pana la data validarii popririi ce a introdus, pentru cele ulterioare acestei date urmand a se aplica regulile enumerate mai sus.

Obiectul popririi

Bunurile supuse popririi:

Art. 452 si 461 C. proc. civ. determina categoriile de bunuri pasibile a fi poprite: sumele de bani, titlurile de valoare, alte bunuri mobile incorporabile urmaribile datorate debitorului de o a treia persoana sau pe care aceasta i le va datora in viitor in temeiul unor raporturi juridice existente.

Art. 453 alin. 2 se refera numai la sumele datorate cu titlu de obl;igatie de intretinere sau alocatie pentru copii, precum si in cazul sumelor datorate cu titlu de despagubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii, cand executarea se face asupra salariului sau asupra altor venituri periodice cunoscute realizate de debitor. Art. 461 se refera la poprirea infiintata asupra unor titluri de valoare sau asupra altor bunuri mobile incorporale.

Astfel, poprirea poarta asupra creantelor si a celorlalte bunuri mobile incorporale urmaribile care fac parte din patrimoniul debitorului poprit; nu are relevanta daca proprietatea bunului a fost deja transferata debitorului poprit (si acesta trebuie sa remita doar bunul in materialitatea lui) sau acest lucru urmeaza sa se intample.

Procedura comuna a popririi

Procedura popririi presupune existenta prealabila a unui titlu executoriu si se desfasoara in doua faze: infiintare si validare. In noua reglementare, validarea popririi a devenit o faza exceptionala care intervine numai in cazurile in care tertul poprit nu isi indeplineste obligatiile ce-i revin, potrivit legii, fiind necesar ca instanta de executare sa fie sesizata, pentru a duce pana la capat, si impotriva tertului poprit, executarea popririi. Daca nu se impune validarea popririi, aceasta urmeaza sa fie desfiintata prin invalidare. Pentru o mai buna intelegere, sunt utile si unele precizari referitoare la contestatiile la poprire si la executarea propriu-zisa a popririi.

Infiintarea popririi

Conform art. 453 alin. 1 C. proc. civ., poprirea se infiinteaza la cererea creditorului, de executorul judecatoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul tertului poprit.

Au dreptul de a cere infiintarea unei popriri:

i. creditorul titular al creantei;

ii. un creditor al creditorului, pe calea actiunii oblice;

iii. reprezentantul Ministerului Public, in conditiile art. 45 C. proc. civ.

Potrivit art. 454 alin. 1 poprirea se infiinteaza fara somatie, prin adresa insotita de o copie certificata de pe titlul executoriu comunicata tertelor persoane in conditiile art. 452, instiintandu-se totodata, si debitorul despre masura luata.

In continuare, in alin. 2 al art. 454, se arata ca in adresa de poprire se va pune in vedere tertei persoane, care devine tert poprit, interdictia de a plati debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i le datoreaza ori pe care i le va datora, declarandu-le poprite in masura necesara pentru realizarea obligatiei ce se executa silit.

Aceasta adresa de poprire are, intocmai ca si fosta ordonanta de poprire, ca efect, indisponibilizarea sumelor de bani datorate, a titlurilor de valoare ori a celorlalte bunuri mobile incorporale detinute de terti.

In actuala reglementare textul art. 454 alin. 2 teza finala arata limita in care se pot indisponibilizat sumele si bunurile poprite.

In cazul in care poprirea a fost infiintata ca masura asiguratoare si nu a fost desfiintata pana la obtinerea titlului executoriu, potrivit art. 454 alin. 3, se va comunica tertului poprit copie certificata de pe titlul executoriu, in vederea indeplinirii obligatiilor prevazute de art. 456.

Indisponibilizarea va inceta, daca debitorul consemneaza cu afectatiune speciala, intreaga valoare a creantei la dispozitia creditorului urmaritor. Debitorul va inmana recipisa de consemnare executorului judecatoresc, care va instiinta de indata pe tertul poprit (art. 454 alin. 4).

Executarea popririi

Conditiile infiintarii popririi si efectele acesteia au fost analizate mai sus.

Pentru aducerea la indeplinire a masurilor prevazute de lege trebuie respecatate obligatiile prevazute de art. 456, in sarcina tertului poprit.

Obligatiile tertului poprit nu trebuie indeplinite imediat, odata cu comunicarea adrsei de poprire.

Conform art. 456 alin. 1, in termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar in cazul sumelor de bani datorate in viitor, de la scadenta acestora, tertul poprit este obligat:

a) sa consemneze suma de bani sau, dupa caz, sa indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite si sa trimita dovada executorului, in cazul popririi prevazute la art. 453 alin.

b) in cazul popririi prevazute de art. 453 alin. 2, sa plateasca direct creditorului suma retinuta si cuvenita acestuia.

In cazul in care debitorul poprit este titular de conturi bancare poprirea se infiinteaza dupa aceeasi procedura, insa asupra contuluaaaaai bancar.

In acelasi mod se executa poprirea infiintata asupra titlurilor de valoare sau a altor bunuri mobile incorporale urmaribile ce se afla in pastrare la unitati specializate.

In final, executorul judecatoresc va proceda la eliberarea sau distribuirea sumei de bani consemnate numai dupa implinirea termenului de 15 zile de la primirea dovezii de consemnare a acestei sume.

Validarea popririi

Aceasta faza intervine numai in cazurile in care tertul poprit nu-si aduce la indeplinire obligatiile ce ii revin potrivit art. 456, in termenele stabilite de acest text.

Potrivit art. 460 alin. 1, daca tertul poprit nu-si indeplineste obligatiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusivaaaa in cazul in care, in care, in loc sa consemneze suma urmaribila a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare in termen de trei luni de la data cand tertul poprit trebuia sa consemneze sau sa plateasca suma urmaribila, pot sesiza instanta de executare, in vederea validarii popririi.

Asadar, competenta de a se pronunta asupra validarii popririi apartine instantei de executare.aaaaa

Pentru solutionarea cererii de validare instanta va cita toate partile interesate - creditor popritor, debitor poprit, tert poprit si chiar alti creditori care au poprit aceiasi suma.

In functie de constatari, instanta valideaza, prin hotarare, poprirea, sau respinge cererea formulata de creditor, desfiintand poprirea. Hotararea asupra validarii este apelabila in 15 zile de la data comunicarii sale catre parti, dupa ce devine definitiva, fiind susceptibila de recurare si apoi de control judiciar prin caile extraordinare de atac. Prin hotararea de validarea instanta va obliga tertul sa plateasca creditorului, in limita creantei, suma datorata debitorului.

Contestatia la poprire

Impotriva executarii insasi sau impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare, conform art. 399.

In cazul popririi, se poate face contestatie impotriva infiintarii sale.

Proceduri speciale de poprire

Un caz special de poprire este cel reglementat de art. 453 alin. 2.

Pentru sumele datorate cu titlu de obligatie de intretinere sau de alocatie pentru copii, precum si in cazul sumelor datorate cu titlu de despagubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii, cand executarea se face asupra salariului sau asupra altor venituri periodice cunoscure realizate de debitor, art. 453 alin. 2 arata ca infiintarea popririi se dispune de instanta de fond, din oficiu, de indata de hotararea este executorie, potrivit legii.

Reglementarea speciala se impune pentru asigurarea protectiei unor creditori, privind realizarea unor creante destinate a le asigura intretinerea.

Instanta, dupa pronuntarea hotararii prin care paratul a fost obligat la plata pensiei de intretinere sau a alocatiei pentru copii ori la plata celorlalte sume mentionate, va dispune din oficiu infiintarea popririi, imediat ce hotararea este executorie, ordonand comunicarea catre tertul poprit a adresei de infiintare a popririi, insotita de copia certificata de pe hotarare. Trebuie avute in vedere si dispozitiile art. 278 C. proc. civ. care prevad categoriile de hotarari ale primei instante ce sunt executorii de drept.

Urmarirea silita mobiliara

Definitie. Continut. Sediul materiei.

Executarea (sau urmarirea) silita este o procedura executionala indirecta, creditorul urmaritor avand asupra debitorului sau o creanta baneasca determinata printr-un titlu executoriu. Se realizeaza asupra bunurilor mobile urmaribile ale debitorului, prin vanzarea silita a acestora, astfel incat suma de bani rezultata sa indestuleze creanta creditorului urmaritor sau a creditorilor urmaritori, precum si cheltuielile de executare.

Sediul materiei il formeaza dispozitiile art. 406-449 C. proc. civ.

Bunurile susceptibile de executare silita mobiliara.

Categoriile de bunuri mobile declarate de lege neurmaribile au fost analizate anterior.

Obiectul executarii silite il pot reprezenta, asa cum am aratat bunuri corporale si bunuri incorporale.

Procedura sechestrarii bunurilor mobile urmarite

Identificarea si sechestrarea bunurilor mobile

Sub sanctiunea nulitatii, executarea silita mobiliara trebuie precedata, cu cel putin o zi inainte, de o somatie adresata debitorului pentru a face voluntar plata, somatie insotita de copia titlului ce se executa.

Potrivit art. 411 alin. 1, daca in termen de o zi de la primirea somatiei debitorul nu plateste suma datorata, executorul judecatoresc de pe langa instanta de executare va proceda la sechestrarea bunurilor mobile urmaribile ale debitorului, chiar daca acestea sunt detinute de un tert.

In cazul in care exista pericol evident de sustragere a bunurilor de la urmarire, la cererea creditorului sau a executorului judecatoresc, presedintele instantei de executare va putea dispune, prin incheiere irevocabila, data fara citarea partilor, ca odata cu inmanarea somatiei sa se aplice si sechestrul (art. 411 alin. 2).

Executarea propriu-zisa incepe prin inventarierea si sechestrarea bunurilor mobile proprietate a debitorului, chiar daca acestea sunt detinute de un tert. Executorul judecatoresc se deplaseaza in acest scop la locul (resedinta, domiciliu, sediu) in care se gasesc bunurile debitorului si in raport cu valoarea creantei, printr-un proces-verbal inventariaza si aplica sechestrul bunurilor ce apreciaza a indestula creanta. Pentru aceasta executorul judecatoresc procedeaza la evaluarea bunurilor cu acordul partilor, prin apreciere la valoarea lor de circulatie. Pentru aprecierea valorii unor anumite bunuri (ex. opere de arta) executorul judecatoresc poate apela la serviciile unui expert.

Sub sanctiunea nulitatii, in oricare din urmatoarele situatii executorul va fi insotit de un ofiter de politie sau de un ajutor al acestuia, sau de primarul localitatii ori de un ajutor al acestuia:

a) usile locuintei (sau sediului) debitorului sunt inchise si acesta refuza sa le deschida;

b) camerele sau mobilele din locuinta sau sediul debitorului sunt inchise si acesta refuza sa le deschida;

c) debitorul lipseste si nu e prezenta nici o ruda a acestuia cu deplina capacitate de exercitiu care locuieste cu acesta (art. 412).

Pentru a deschide incuietorile se poate apela la serviciile unui mecanic cu instrumente speciale, incercandu-se pe cat posibil a se evita fortarea sau spargerea usilor. Tocmai in acest scop este ceruta de lege si prezenta organelor politienesti sau ale administratiei locale, pentru ca patrunderea in locuinta debitorului sa nu constituie o violare de domiciliu. Odata patrunderea in locuinta sau sediu realizata, acestea se pot retrage, putand fi inlocuite cu doi martori majori. Intrarea in locuinta debitorului se va face treptat, in masura necesitatilor. Prezenta creditorului este facultativa, fiind lasata la latitudinea acestuia iar debitorul nu se poate opune intrarii creditorului in locuinta.

Cuprinsul procesului-verbal de sechestru

Executorul judecatoresc care se deplaseaza la locuinta debitorului sau la locul in care se gasesc bunurile si constata ca debitorul nu ofera plata sumei datorate va intocmi primul act procedural de urmarire silita - procesul-verbal de sechestru, prin care inventariaza si declara sechestrate definitiv bunurile debitorului.

Art. 416 C. proc. civ. arata continutul obligatoriu al acestuia:

a) enuntarea titlului in temeiul caruia se face executarea;

b) aratarea bunurilor ce fac obiectul cererii exprese de urmarire a creditorului, daca s-a facut o asemenea cerere;

c) numele, prenumele si domiciliul executorului, partilor la executarea silita si a persoanelor care asista la aplicarea sechestrului;

d) somatia verbala adresata debitorului si raspunsul acestuia;

e) descrierea obiectelor sechestrate si indicarea valorii fiecaruia, dupa aprecierea executorului judecatoresc, daca este posibil;

f) semnaturile executorului si ale persoanelor care au asistat la aplicarea sechestrului.

Formele sechestrului. Darea in custodie a bunurilor sechestrate.

Procedura civila romana cunoaste trei forme de sechestru definitiv:

a) sechestrul simplu;

b) sechestrul cu aplicare de sigilii;

c) sechestrul cu ridicata.

Obiectele sechestrate se vor putea stramuta cu incuviintarea executorului judecatoresc din locul unde se afla, pe cheltuiala partii interesate.

In cazul in care custode este o alta persoana decat debitorul, acesta va avea dreptul la o remuneratie ce se va fixa de executorul judecatoresc. Aceasta, precum si cheltuielile custodelui vor putea fi platite anticipat de catre creditorul urmaritor, care le va putea prelua cu precadere din pretul bunurilor urmarite (art. 421).

Custodele va raspunde pentru orice paguba adusa creditorului din neglijenta sa, putand raspunde si pentru infractiunea de abuz de incredere (art. 422).

Originalul procesului-verbal de sechestru se depune la grefa instantei de executare, obligatie ce revine executorului, asa cum am aratat. In caz contrar, executorul este pasibil de sanctiuni disciplinare si dezdaunarea partii vatamate.

In acest mod se incheie prima faza a urmaririi silite mobiliare.

Potrivit art. 428, debitorul sau alta persoana interesata va putea solicita incetarea sau suspendarea urmaririi, numai daca depune valoarea ce i se cere sau valoarea bunului reclamat, la CEC, la dispozitia organului de executare.

Aceste persoane vor fi obligate sa inmaneze executorului pe langa recipisa de consemnare si o copie de pe cererea de suspendare sau de incetare a executarii, depusa la instanta competenta. Pana la solutionarea cererii urmarirea se va opri total sau partial.

Asupra cererii de incetare sau de suspendare a executarii silite, inmstanta de executare se va pronunta prin incheiere, potrivit dispozitiilor privitoare la ordonanta presedintiala.

Vanzarea silita a bunurilor mobile urmarite

Termenul de licitatie

A doua etapa a urmaririi silite mobiliare este valorificarea bunurilor sechestrate, in scopul obtinerii sumei necesare pentru acoperirea creantei creditorului urmaritor, a cheltuielilor de executare si a creantelor creditorilor intervenienti.

Dreptul procedural civil roman cunoaste mai multe modalitati de valorificare a acestei categorii de bunuri: vanzarea la licitatie publica, vanzarea directa sau alte modalitati admise de lege (art. 431 alin. 1).

Astfel, art. 431 alin. 2 arata ca executorul judecatoresc, cu acordul creditorului, poate sa-i incuviinteze debitorului sa procedeze el insusi la valorificarea bunurilor sechestrate In acest caz, debitorul este obligat sa-l informeze in scris pe executor despre ofertele primite, despre potentialul cumparator, precum si despre termenul in care acesta se angajeaza sa consemneze pretul propus.

Potrivit art. 431¹, daca valorificarea bunurilor urmeaza sa se faca prin vanzare la licitatie publica, executorul, in termen de cel mult o zi de la intocmirea procesului-verbal de sechestru sau de la expirarea termenului stabilit pentru valorificarea bunurilor de catre debitor, va fixa data, ora si locul licitatiei.

Termenul va fi astfel stabilit incat sa nu fie mai mic de doua saptamani si nici mai mare de doua luni de la data sechestrarii bunurilor, dar prin vointa comuna a creditorului si a debitorului se poate reduce sau mari. In cazul ca bunurile sechestrate sunt perisabile, termenul poate fi redus chiar de catre executor, din oficiu.

Formele de publicitate ale vanzarii silite

Debitorul va lua la cunostinta data fixata de instanta pentru vanzarea silita printr-o notificare speciala facuta de executorul judecatoresc, si nu prin intermediul anunturilor facute cu privire la vanzare in conformitate cu art. 437 C. proc. civ. (v. infra); aceasta pentru ca debitorul sa poata efectua plata, sa poata introduce in timp util contestatia la executare sau sa obtina suspendarea vanzarii silite.

Astfel, potrivit art. 433, executorul judecatoresc il va instiinta pe debitor despre data, ora si locul vanzarii la licitatie.

Efectuarea licitatiei va fi precedata, cu minim 3 zile, de aducerea ei la cunostinta publica.

Potrivit art. 437, cu cel putin trei zile inainte de tinerea licitatiei, executorul judecatoresc va intocmi si afisa publicatia de vanzare la locul licitatiei, la sediul organului de executare, al primariei de la locul vanzarii si al instantei de executare. Daca se aprecieaza ca este necesar, vanzarea va fi anuntata si intr-un ziar de larga circulatie.

Acestea sunt conditii indispensabile corectei desfasurari a licitatiei, iar executorul judecatoresc poate fi sanctionat disciplinar, sau cu amenda judiciara si eventual, tinut la plata de daune catre partile lezate prin neefectuarea licitatiei. De asemenea, debitorul va putea, pe calea contestatiei la executare, sa ceara stabilirea unui nou termen de efectuare a licitatiei, cu indeplinirea formelor de publicitate, daca la termenul fixat de instanta nu se respectasera cerintele legii.

Art. 438 impune ca, daca din cauza unei contestatii sau a unei invoieli intre parti, data, locul sau ora vanzarii a fost schimbata, sa se faca alte publicatii si anunturi.

Publicatiile si anunturile de vanzare vor cuprinde data, ora si locul licitatiei, enumerarea bunurilor ce vor fi oferite spre vanzare, cu indicarea pentru fiecare a pretului de incepere a licitatiei, care este pretul prevazut in procesul-verbal de sechestru sau cel stabilit prin expertiza (art. 439 alin. 1).

Costul publicatiilor si anunturilor se va avansa de catre creditor in contul bunurilor urmarite.

Procedura licitatiei

In dreptul procesual civil roman, urmarirea mobiliara nu este o procedura jurisdictionala, ea fiind efectuata de executorul judecatoresc.

In ziua fixata de instanta pentru efectuarea licitatiei, executorul se va deplasa la locul in care se afla bunurile, pentru a le lua in primire de la custodele lor, verificand starea in care se afla acestea si numarul lor. Disparitia fortuita a unuia sau mai multor bunuri se rezolva potrivit regulii res perit dominus, deci debitorul, care este proprietar pana la momentul vanzarii bunurilor, va suporta paguba fara ca creanta ce o are de platit sa fie diminuata sau stinsa in acest temei.

In cazul in care sechestrarea s-a facut cu sigilii, executorul judecatoresc va rupe aceste sigilii si va ridica bunurile. El este obligat sa verifice starea bunurilor, in prezenta custodelui, pe baza procesului-verbal de sechestrare. Daca constata ca unele dintre ele au fost instrainate, degradate sau inlocuite va sesiza procurorul pentru inceperea urmaririi penale.

Vanzarea se va efectua la locul stabilit de instanta, de regula intr-o zi lucratoare, intre orele 6 si 20, putand continua, in caz de nevoie, si in zilele urmatoare. Executarea silita nu se va putea face la alte ore decat cele mentionate si nici in zilele nelucratoare, cu exceptia cazurilor urgente in care ea este incuviintata de presedintele instantei de executare (art. 386).

Bunurile sechestrate sunt transportate la locul unde se tine licitatie, daca executorul judecatoresc a stabilit un alt loc decat acela unde ele se afla. In caz contrar se va proceda imediat la vanzare.

Vanzarea se face separat pentru fiecare obiect sau ansamblu de obiecte (ex. un serviciu de masa) in parte; este interzisa vanzarea laolalta a tuturor bunurilor sau a unor bunuri fara legatura intre ele, pentru a nu se obtine sume mai mici decat in cazul vanzarii separate si pentru a se putea opri licitatia in momentul in care a fost obtinuta suma necesara acoperirii creantei sau creantelor urmarite si a cheltuielilor de urmarire.

Executorul judecatoresc va indica pretul de la care porneste licitatia; in aceasta privinta, art. 443 stabileste ca acesta este cel prevazut in publicatii sau in anunturi, potrivit art. 439 alin. 1 (pretul prevazut in procesul-verbal de sechestru sau stabilit prin expertiza).

La licitatie poate participa orice persoana care, cel mai tarziu pana la inceperea vanzarii, a consemnat la CEC, la dispozitia executorului, cel putin 10% din pretul de incepere a licitatiei pentru bunurile pe care intentioneaza sa le cumpere (art. 439¹).

Creditorii urmaritori sau intervenienti nu pot sa adjudece bunurile oferite spre vanzare la un pret mai mic de 75% din pretul de incepere al licitatiei. Daca adjudecatar este chiar creditorul urmaritor, iar la urmarire nu participa alti creditori ori acestia se afla intr-un rang de preferinta inferior, el va putea depune in contul pretului creanta sa, in tot sau in parte (art. 445).

Cand exista concurenta reala, pentru fiecare obiect in parte se fac trei strigari succesive, facute la un interval de timp care sa permita obtiuni si supralicitari, iar adjudecarea se face asupra celui care ofera cel mai mare pret, chiar daca acest ofertant nu are concurenti la cumpararea bunului in cauza. Plata pretului se va face imediat, adica executorul judecatoresc va primi in numerar banii de la concurentul care a castigat, iar concomitent acesta va primi bunul cumparat. Art. 444 alin. 1 permite si plata prin intermediul unui ordin de plata sau al unui alt instrument legal de plata. La cererea adjudecatarului executorul poate incuviinta ca pretul sa se depuna in cel mult cinci zile.

Daca pretul nu se va depune, se va relua licitatia (sau o alta modalitate de valorificare a bunului), primul adjudecatar fiind raspunzator atat de scaderea pretului obtinut la a doua vanzare, cat si de cheltuielile facute pentru aceasta. Sumele acestea se vor stabili de catre executor prin proces-verbal ce constituie titlu executoriu si se vor retine cu precadere din suma depusa initial pentru participarea la licitatie.

Executorul judecatoresc, dupa adjudecare, va consemna sumele de bani incasate, pastrand dovada consemnarii si facand mentiune in acest sens in procesul-verbal de licitatie.

Licitatia se va inchide imediat ce din sumele obtinute se pot acoperi creantele ce se urmaresc si toate cheltuielile de executare. De asemenea, judecatorul va declara inchisa licitatia si in cazurile in care intervine vreuna din situatiile de incetare a executarii, prevazute de art. 371⁵ sau situatia prevazuta de art. 428, prezentata anterior.

Asadar, atunci cand executorul constata ca pretul obtinut pe bunurile vandute la un moment dat al licitatiei acopera totalul creantelor creditorilor, cheltuielilor de urmarire, de publicitate, si platii custodelui, va opri vanzarea returnand debitorului executat bunurile inca nevandute si eventualul surplus de bani provenit de la ultima suma de bani primita. Trebuie subliniat ca la calculul sumei creantelor se vor avea in vedere si eventualele dobanzi, doar sub conditia ca aceasta sa fie precizata in titlul executoriu. De asemenea, vor fi luate in calcul toate creantele tuturor creditorilor intervenienti la executare.

Daca din lipsa de concurenti licitatia nu a putut avea loc, executorul va consemna aceasta in procesul-verbal si se va fixa un nou termen de vanzare. La fixarea noului termen se va avea in vedere limita maxima prevazuta de art. 434, nemaifiind necesara si respectarea termenului minim.

Exista si situatii in care executorul dispune suspendarea licitatiei, de exemplu in cazul in care creditorul nu mai staruie in aceasta.

Daca nu se obtine pretul de incepere al licitatiei, la termenul stabilit pentru vanzare, bunul va fi vandut la cel mai mare pret oferit. In toate cazurile, la pret egal, va fi preferat cel care are un drept de preemtiune asupra bunului urmarit (art. 443 alin. 3).

Dupa inchiderea licitatiei, executorul va intocmi un proces-verbal despre desfasurarea si rezultatul acesteia, care va fi semnat de el, de creditor, debitor, precum si de adjudecatar.

Daca bunul sechestrat nu s-a putut vinde in conditiile prezentate anterior, orice creditor care, potrivit legii, putea cere executarea silita asupra bunurilor mobile ale debitorului il poate prelua in contul creantei, la pretul de pornire a licitatiei. Daca acest pret este mai mare decat valoarea creantei, creditorul poate prelua bunul numai daca depune diferenta.

Daca exista mai multi creditori care vor sa preia bunul in acest fel, acesta va fi atribuit potrivit ordinii de preferinta stabilite de art. 563-564.

Bunurile sechestrate care nu au putut fi valorificate sub nici o forma, raman indisponibilizate cel mult sase luni de la data sechestrului. In cursul acestui termen, executorul poate proceda din nou la valorificarea acestor bunuri. Daca nici dupa expirarea acestui termen bunurile nu pot fi valorificate, ele se restituie debitorului.

Efectele vanzarii silite a bunurilor

Rezultatul imediat al vanzarii silite este transmiterea dreptului de proprietate referitor la bunurile urmarite.

Executorul judecatoresc va elibera, sub semnatura sa, fiecarui adjudecator in parte, o dovada care va cuprinde data si locul licitatiei, indicarea bunului adjudecat si, dupa caz, a pretului platit sau care urmeaza sa fie platit.

Dovada eliberata fiecarui adjudecator constituie titlu de proprietate asupra bunurilor vandute, in cazul titurilor de credit nominative, adjudecatorul va putea obtine transferul acestora pe numele sau, in temeiul unei copii legalizate de pe acest proces-verbal.

In toate cazurile, predarea bunului se va face dupa achitarea integrala a pretului; pana la predare, adjudecatorul suporta riscul pieirii bunului adjudecat (art. 447).

Potrivit art. 449 C. proc. civ. adjudecatorul care a platit pretul intra imediat in posesia bunului si nu poate fi prejudiciat prin admiterea unei cereri de atacare a executarii, de regula prin admiterea unei contestatii la executare, in afara de situatia in care a fost el insasi de rea credinta.

Art. 449 precizeaza ca nu este admisibila nici o cerere de desfiintare a vanzarii impotriva tertului adjudecatar care a platit pretul, in afara de cazul cand a existat frauda din partea acestuia.

O parte vatamata - debitor urmarit sau tert proprietar al bunului - se va putea indrepta exclusiv impotriva creditorului urmaritor sau executorului judecatoresc, pentru rea-credinta din partea acestora ori pentru neindeplinirea formelor legale ale executarii (art. 437 alin. 2). Aceasta nu inseamna ca este exclusa posibilitatea desfiintarii executarii prin contestatie la executare, ci doar ca admiterea contestatiei nu este de natura sa desfiinteze vanzarea, ci numai sa oblige la daune pe creditorul urmaritor si, eventual, pe executorul judecatoresc (pe acesta, doar daca se dovedeste ca a fost de rea-credinta ori daca a tinut licitatia fara a fi indeplinit toate formele legale).

Ar trebui subliniat ca desi prin efecte art. 449 C. proc. civ. seamana mult cu art. 1909 C. civ., in fapt textul Codului de procedura contine o nuanta importanta, mai exact nu se refera la adjudecatarul care a intrat in posesia bunului, ci la cel 'care a platit pretul'. Aparent nesemnificativa, aceasta exprimare protejeaza pe cel care cu buna-credinta a participat la licitatie si a platit pe loc bunul adjudecat, dar care din cauza dimensiunii (ex. un autoturism) nu a intrat imediat in posesia bunului. In conditiile in care art. 449 C. proc. civ. s-ar fi referit la adjudecatarul care a intrat in posesia bunului, acesta ar fi fost lipsit de protectie juridica, el neputand invoca prevederile art. 1909 si 1910 C. civ. din moment ce nu dobandise inca posesia bunului.

Conform art. 449 alin. 2, cand adjudecatar a fost creditorul, vanzarea va putea fi desfiintata, daca exista temei de nulitate.

Distribuirea sumei obtinute din vanzarea silita a bunurilor mobile

Dupa cum aratam in procedura vanzarii silite mobiliare, executorul judecatoresc va consemna la C.E.C. sumele obtinute din licitatie, iar recipisa consemnarii o va depune la grefa instantei de executare. Aceasta procedura este obligatorie chiar in cazul in care exista un singur creditor urmaritor.

Distribuirea sumei astfel obtinute intre creditorii urmaritori si oponenti (sau intervenienti) se efectueaza de executorul judecatoresc cu citarea celor interesati (creditori si debitor).

In situatia in care se constata existenta concursului de creditori, distribuirea sumei se va face conform ordinii de preferinta stabilite de lege. Daca suma obtinuta din vanzare nu este suficienta pentru acoperirea tuturor creantelor, creditorii de rang egal vor primi sume proportionale cu creantele ce aveau contra debitorului. Singurul privilegiu pe care il are creditorul urmaritor este recuperarea cu prioritate a cheltuielilor de urmarire.

Urmarirea silita imobiliara

Executarea silita imobiliara este 'procedura executionala indirecta in cadrul careia se valorifica bunurile imobile ale debitorului, in vederea realizarii drepturilor creditorului'. In general, se realizeaza pe calea vanzarii silite a bunurilor urmarite si acoperirea creantelor din pretul obtinut, insa in unele cazuri creditorii pot prelua direct bunuri in contul creantei.

Sediul materiei il formeaza dispozitiile art. 488-571 C. proc. civ., modificate prin O.U.G. nr. 138/2000. Anterior acestui act normativ, modificari au fost aduse prin Legea pentru unificarea unor dispozitii referitoare la executarea silita din 11 iulie 1930, Decretul-lege nr. 306 din 5 august 1938, Legea nr. 59/1993 de modificare a Codului de procedura civila, Legea nr. 36/1995 a notarilor publici si a activitatii notariale, precum si prin Legea nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti.

Procedura de drept comun a executarii silite imobiliare

Bunurile imobile urmaribile

Restrictiile cu privire la bunurile imobile urmarite au fostmat obiectul unor analize anterioare, in legatura cu obiectul executarii silite.

Art. 488 arata ca sunt supuse urmaririi silite imobiliare bunurile imobile, inclusiv dreptul de uzufruct, dreptul de superficie si dreptul de servitute, acesta din urma numai odata cu fondul dominant caruia ii profita.

In continuare, art. 489 precizeaza ca urmarirea bunurilor imobile inscrise in cartea funciara se face pe corpuri de proprietate in intregimea lor. Se pot urmari insa, separat, constructiile ce formeaza o proprietate distincta de sol, drepturile privitoare la proprietatea pe etaje sau pe apartamente, precum si orice alte drepturi privitoare la bunuri pe care legea le declara imobile.

Urmarirea silita imobiliara se intinde de plin drept si asupra bunurilor accesorii imobilului, prevazute de Codul civil, insa acestea pot fi urmarite doar odata cu imobilul (art. 490).

Art. 491-493 prevad o serie de resctrictii in urmarirea silita a unor bunuri imobile.

Formalitati premergatoare vanzarii silite imobiliare

Pornirea urmaririi silite imobiliare.

Executarea silita imobiliara are loc la cererea creditorului urmaritor si numai cu instiintarea prealabila a debitorului urmarit.

Dispozitiile prevazute de art. 373 si 373¹ constituie dreptul comun in materia inceperii executarii silite.

Cererea de urmarire silita imobiliara se depune la executorul judecatoresc competent din circumscriptia judecatoriei in care se afla imobilul urmarit si unde se face si executarea. Aceasta judecatorie devine instanta de executare.

Cererea de incepere a urmaririi silite imobiliare va trebui sa contina, pe langa elementele obisnuite, toate mentiunile necesare pentru identificarea si evaluarea imobilului urmarit.

In cazul in care obiectul executarii il formeaza mai multe bunuri imobile ale debitorului, procedura de vanzare prin licitatie publica se va indeplini pentru fiecare bun in parte.

Dupa incuviintare executorul judecatoresc se deplaseaza la locul situarii imobilului, in vederea identificarii acestuia si va incheia procesul-verbal de situatie.

Acesta va cuprinde, pe langa datele prevazute de art. 504 alin. 1 pct. 1-3, 5-6 si 14 si descrierea cat mai amanuntita a imobilului urmarit.

Dupa intocmirea procesului-verbal de situatie, executorul va soma pe debitor ca, daca nu va plati, se va trece la vanzarea imobilelor cuprinse in acest proces-verbal.

Somatia de plata va fi comunicata debitorului, ea reprezentand instiintarea despre pornirea executarii.

Somatia de plata se semneaza de executor si are valoare de inscris autentic in ce priveste constatarile personale ale executorului.

Somatia de plata va cuprinde pe langa mentiunile prevazute de art. 387 si datele de identificare a imobilului cuprinse in procesul-verbal de situatie, precum si mentiunea ca s-a luat masura inscrierii in cartea funciara.

Potrivit art. 497 alin. 2, executorul va lua masuri ca somatia sa fie inscrisa in cartea funciara.

Cand se urmaresc mai multe imobile, inscrise la acelasi birou sau la birouri de carte funciara diferite, pentru o creanta garantata cu o ipoteca colectiva, somatia se va inainta biroului de carte funciara la care este inscrisa ipoteca principala, care, dupa ce a efectuat notarile prevazute de lege, va trimite din oficiu o copie de pe incheierile sale biroului de carte funciara secundara.

Prezinta interes consecintele in plan juridic ale caracterului de act incepator de executare ale somatiei de plata. Astfel, pentru debitor, somatia de plata il instiinteaza de inceperea executarii si ii permite sa ia masurile ce considera necesare - atacarea executarii incepute sau stingerea ei, prin plata intregii datorii pe care o are fata de creditorul urmaritor. Totodata, debitorul are posibilitatea ca, aratand instantei ca venitul pe sase luni al imobilului urmarit acopera creanta pusa in executare si cesionand acest venit creditorului, sa beneficieze de suspendarea executarii pana la achitarea creantei.

Art. 499 arata ca, dupa primirea somatiei debitorul pote cere instantei de executare in termen de 10 zile de la comunicare, sa-i incuviinteze ca plata integrala a datoriei, inclusiv dobanzile si cheltuielile de executare, sa se faca din veniturile imobilului urmarit sau din veniturile sale pe timp de sase luni. Instanta sesizata cu aceasta cerere se va pronunta prin incheiere irevocabila, data in camera de consiliu cu citarea partilor. In caz de admitere se va dispune suspendarea urmaririi silite imobiliare. Creditorul poate solicita instantei, pentru motive temeinice, reluarea urmaririi inainte de expirarea termenului de sase luni. Aceasta cerere se va desfasura dupa aceeasi procedura prezentata mai sus.

Din punctul de vedere al creditorului, somatia de plata intrerupe prescriptia si, in masura in care este notat in cartea funciara, indisponibilizeaza juridic imobilul in cauza. Orice instrainare a imobilului facuta de catre debitor dupa acest moment este lovita de nulitate, in afara de cazul cand creditorul isi da consimtamantul la vanzare sau suma necesara acoperirii creantei este consemnata de cumparator pentru acoperirea integrala a creantelor, dobanzilor si cheltuielilor creditorului. Sunt de asemenea nule orice constituiri de drepturi reale sau inchirieri la care debitorul va fi procedat dupa notarea somatiei.

In acest sens art. 497 alin. 4 prevede in mod expres ca, din momentul notarii somatiei in cartea funciara orice act de instrainare sau constituire de drepturi reale cu privire la imobilul urmarit este inopozabil, cu exceptia cazului in care creditorul sau adjudecatarul s-a declarat de acord cu acel act ori debitorul sau dobanditorul imobilului a consemnat sumele necesare acoperirii creantelor ce se urmaresc, inclusiv dobanzile si cheltuielile de executare.

Inchirierile sau arendarile, precum si cesiunile de venituri facute de debitor sau detinator dupa data inscrierii somatiei nu pot fi opozabile creditorului urmaritor sau adjudecatarului. Inchirierile sau arendarile anterioare inscrierii somatiei sunt opozabile, in conditiile legii, atat creditorilor urmaritori, cat si adjudecatarului. Chiriile sau arenzile platite debitorului urmarit inainte de scadenta nu pot fi opuse creditorilor urmaritori sau adjudecatarului, decat daca sunt constatate prin act scris cu data certa.

Pastrarea bunurilor imobile urmaririi

Masurile privitoare la conservarea imobilului urmarit sunt reglementate de art. 501-503 C. proc. civ.

Potrivit art. 501, dupa emiterea somatiei si in tot cursul executarii executorul poate numi un administrator-sechestru, daca aceasta masura se impune pentru o mai buna administrare a imobilului urmarit, adica pentru incasarea veniturilor, efectuarea cheltuielilor necesare si apararea in litigiile privitoare la respectivul bun.

Executorul va numi un administrator-sechestru si la cererea creditorului.

In calitate de administrator-sechestru poate fi numit creditorul, debitorul sau o alta persoana fizica ori juridica.

Veniturile incasate de administrator se vor consemna, iar recipisa se va depune executor.

Daca administrator-sechestru este o alta persoana decat debitorul, acestuia i se poate fixa o remuneratie, de catre executor, al carei cuantum este fixat in raport de activitatea depusa.

In cazul in care administratorul-sechestru nu isi indeplineste obnligatiile stabilite, el poate fi revocat de catre executor, la cererea oricarei persoane interesate si obligat la despagubiri de catre instanta de executare.

Daca debitorul nu are un alt mijloc de existenta in afara veniturilor imobilului urmarit, executorul, prin proces-verbal poate sa-i fixeze o cota de cel mult 20% din aceste venituri pentru traiul sau si al familiei sale. Aceasta masura poate fi contestata de persoanele interesate, la instanta de executare, care va hotari, in termen scurt, cu citarea partilor in camera de consiliu, prin incheiere irevocabila.

Concursul de urmariri

In situatia in care mai multi creditori urmaresc acelasi imobil (aceleasi imobile) ale debitorului, se vor aplica dispozitiile cu caracter general prevazute de art. 373⁴. Conform acestui text, cand privitor la aceleasi bunuri se efectueaza mai multe executari silite, instanta de executare in circumscriptia careia a inceput prima executare, la cererea persoanei interesate, va putea sa le reuneasca, dispunand sa se faca o singura executare de catre executorul care a indeplinit actul de executare cel mai inaintat. Daca executarile sunt in aceeasi faza executarea se va face de catre executorul care a inceput primul executarea, chiar daca ele au fost pornite de organe de executare diferite, daca legea nu prevede altfel.

Instanta se va pronunta prin incheiere si in privinta cheltuielilor de executare.

Faptul ca unul din creditori urmaritori se desisteaza, dupa conexare, nu impiedica continuarea executarii de la actul de executare cel mai inaintat.

Stabilirea pretului de vanzare

Daca in termen de 15 zile de la primirea somatiei debitorul nu plateste datoria, executorul judecatoresc, asa cum dispune art. 500 alin. 1, va incepe procedura de vanzare. Pentru aceasta, el va stabili de indata pretul imobilului, eventual, cerand parerea unui expert. In acest caz sunt aplicabile dispozitiile art. 411 alin. 3 referitor la stabilirea pretului, care prevede ca bunurile vor fi evaluate la valoarea lor de circulatie, in principal cu acordul partilor si numai in caz de neintelegere, printr-o expertiza.

Apoi executorul va cere biroului de carte funciara sa-i comunice drepturile reale si alte sarcini care greveaza imobilul urmarit. Titularii acestor drepturi vor fi instiintati despre execuare si vor fi citati la termenele fixate pentru vanzarea imobilului.

Se va determina prin expertiza si valoarea drepturilor de uzufruct, uz, abitatie sau servitute, daca aceste drepturi au fost intabulate ulterior inscrierii vreunei ipoteci. In cazul imobilelor inscrise in cartea funciara se va avea in vedere valoarea acestor drepturi mentionate in cartea funciara, iar daca nu este inscrisa, ea se va stabili, cand este cazul, prin expertiza (art. 500 alin. 4).

Pregatirea vanzarii. Termenul vanzarii. Publicatia de vanzare si anunturile

In termen de 5 zile de stabilirea pretului imobilului, executorul va intocmi si va afisa publicatia de vanzare a acestuia.

Potrivit art. 504 alin. 1, aceasta va cuprinde urmatoarele mentiuni:

1. denumirea si sediul organului de executare;

2. numarul dosarului de executare;

3. numele si calitatea executorului;

4. numele si domiciliul ori, dupa caz, denumirea si sediul debitorului si creditorului;

5. titlul executoriu in temeiul caruia se face urmarirea imobiliara;

6. identificarea imobilului si descrierea lui sumara;

7. pretul la care a fost evaluat imobilul;

8. mentiunea, daca va fi cazul, ca imobilul se vinde grevat de drepturile de uzufruct, uz, abitatie sau servitute, intabulate ulterior inscrierii vreunei ipoteci si ca, in cazul in care aceste creante nu ar fi acoperite la prima licitatie, se va proceda, in aceeasi zi, la o noua licitatie pentru vanzarea imobilului liber de acele drepturi. Pretul de la care vor incepe aceste licitatii va fi cel prevazut de art. 509 alin. 3 si 4;

9. data, ora si locul vanzarii la licitatie;

10. invitatia pentru toti cei care pretind vreun drept asupra imobilului sa-l anunte executorului inainte de data stabilita pentru vanzare;

11. invitatia catre toti cei care vor sa cumpere imobilul sa se prezinte la termenul de vanzare, la locul fixat in acest scop si, pana la acel termen, sa prezinte oferte de cumparare;

12. mentiunea ca ofertantii sunt obligati sa depuna, pana la data termenului de vanzare, o cautiune reprezentand 10% din pretul la care a fost evaluat imobilul;

13.data afisarii publicatiei de vanzare;

14. semnatura si stampila executorului judecatoresc.

Termenul stabilit pentru vanzare nu poate fi mai scurt de 30 de zile si nici mai lung de 60 de zile de la afisarea publicatiei de vanzare la locul unde va avea loc licitatia.

Publicatia de vanzare se va afisa la sediul organului de executare si al instantei de executare, la locul unde se afla imobilul urmarit, la sediul primariei in a carui raza teritoriala este situat imobilul, precum si la locul unde se desfasoara licitatia, daca acesta este altul decat locul unde este situat imobilul.

La cererea persoanei interesate, executorul judecatoresc va anunta vanzarea la licitatie si intr-un ziar de larga circulatie.

Art. 504 alin. 5 prevede ca debitorul va fi instiintat despre data, ora si locul vanzarii.

Conform dispozitiilor art. 439 alin., costul publicatiilor si anunturilor se va avansa de catre creditor in contul bunurilor urmarite.

O copie de pe publicatia de vanzare se comunica parchetului de pe langa judecatorie in cazul in care se urmareste imobilul unui minor sau al unei persoane puse sub interdictie.

Vanzarea silita a imobilelor prin licitatie

Organul care face vanzarea. Conditiile tinerii licitatiei.

Vanzarea silita se face de catre executorul judecatoresc, pe cale de licitatie publica - imobilul va fi adjudecat de persoana care ofera pretul cel mai mare.

Vanzarea se face la sediul organului de executare sau al instantei de executare ori la locul unde situat imobilul sau in orice alt loc, daca se considera ca este mai potrivit pentru buna valorificare a acestuia. In comune, vanzarea se poate efectua si la sediul primariei in raza caruia este situat imobilul.

La sedinta de efectuare a vanzarii pot participa, in afara de partile urmaririi, creditorii intervenienti si orice terti care au capacitatea de a dobandi bunul scos la vanzare.

Sub sanctiunea nulitatii adjudecarii nu pot participa la vanzare nici personal, nici prin alte persoane, debitorii executati. De asemenea judecatorii, procurorii sau avocatii din circumscriptia instantei unde se face vanzarea nu pot concura la licitatie decat in caz ca personal sunt creditori urmaritori; judecatorul direct interesat nu poate face parte din completul de judecata al instantei de executare.

Mandatarii pot participa la licitatie doar in baza unei procuri legalizate.

Potrivit art. 506 persoanele care vor sa cumpere imobilul la licitatie sunt obligate sa depuna la CEC, la dispozitia executorului judecatoresc, pana la termenul stabilit pentru vanzare, o cautiune reprezentand 10% din pretul la care a fost evaluat imobilul. Dovada consemnarii va fi atasata ofertei de cumparare.

Creditorii care au creante in rang util, potrivit ordinii de preferinta prevazute de art. 563-564, nu au obligatia de a depune cautiune. De asemenea, nu au aceasta obligatie persoanele care, impreuna cu debitorul, detin imobilul urmarit in proprietate comuna sau pe cote-parti.

Vanzarea la licitatie se face in mod public si se va tine separat pentru fiecare imobil sau corp de proprietate.

Daca mai multe corpuri de proprietate sunt grevate cu aceeasi ipoteca, sau daca corpul de proprietate este compus din mai multe parcele, executorul va putea dispune, la cererea debitorului sau a creditorului urmaritor, ca vanzarea sa se faca in acelasi timp pentru mai multe corpuri de proprietate sau separat pentru fiecare parcela in parte. In cazul in care corpurile de proprietate sau parcelele se vand separat, ordinea vanzarii va fi aratata de debitor, iar in lipsa unei asemenea mentiuni, va fi stabilita de executor (art. 508)

Desfasurarea licitatiei

La termenul fixat pentru vanzare, se trece la vanzarea imobilului prin licitatie publica, in conformitate cu normele continute de art. 509-515 C. proc. civ.

Licitatia incepe prin citirea de catre executor a publicatiei de vanzare si a ofertelor primite pana la acea data.

Apoi executorul ofera imobilul spre vanzare, prin trei stricari succesive, la intervale de timp care sa permita optiuni si supra licitari. Pretul de pornire este pretul oferit care este mai mare decat cel la care s-a facut evaluarea, potrivit art. 500 alin. 2 sau, in lipsa unei asemenea oferte, chiar de la acest pret.

In cazul in care imobilul este grevat de vreun drept de uzufruct, uz, abitatie sau servitute intabulate ulterior inscrierii vreunei ipoteci, la primul termen de vanzare strigarile vor incepe de la pretul cel mai mare oferit sau, in lispa acestuia, de la cel fixat in publicatia de vanzare, scazut cu valoarea acestor drepturi, care se calculeaza potrivit art. 500 alin. 4.

Daca din cauza existentei unor drepturi din categoria celor mentionate nu s-a putut obtine un pret suficient pentru acoperirea creantelor ipotecare inscrise anterior, socotite  dupa datele din cartea funciara, executorul va relua in aceeasi zi licitatia pentru vanzarea imobilului liber de acele drepturi. In acest caz, strigarile vor incepe de la pretul mentionat in publicatia de vanzare, fara scaderea mentionata anterior.

In cazul in care nu este oferit nici pretul la care imobilul a fost evaluat, vanzarea se va amana la un alt termen, de cel mult 60 de zile, pentru care se va face o noua publicatie in conditiile art. 504 alin. 3, prezentate anterior. La acest termen, licitatia va incepe de la pretul de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat. Daca nu se obtine pretul de incepere a licitatiei, la acelasi termen bunul va fi vandul la cel mai mare pret oferit. Vanzarea se va putea face chiar daca se prezinta o singura persoana care ofera pretul de la care incepe licitatia.

Potrivit dispozitiilor art. 510, executorul va declara adjudecatar persoana care, la termenul de licitatie, a oferit pretul de vanzare aratat mai sus. La pret egal va fi preferat cel care are un drept de preemtiune asupra bunului urmarit.

In toate cazurile, creditorii urmaritori sau intervenienti nu pot sa adjudece bunurile oferite spre vanzare la un pret mai mic de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat.

Dupa declaratia de adjudecare, conform art. 511, executorul va intocmi un proces-verbal despre desfasurarea si rezultatul fiecarei licitatii. In procesul-verbal vor fi mentionati toti cei care au participat la licitatie, sumele oferite de fiecare participant, precum si adjudecatarul imobilului. Procesul-verbal va fi semnat de executor, creditor, debitor si de adjudecatar.

Obligatiile adjudecatarului

Inaintea eliberarii actului de adjudecare, adjudecatarul, conform art. 512 alin. 1 trebuie sa depuna pretul la dispozitia executorului judecatoresc, in termen de cel mult 30 de zile de la data vanzarii, tinandu-se seama de cautiunea depusa in contul pretului.

Daca adjudecatar este un creditor, acesta poate depune creanta sa in contul pretului, fiind obligat, daca este cazul, sa depuna diferenta de pret.

In cazul in care exista alti creditori care au un drept de preferinta in conditiile art. 563-564, adjudecatarul va depune pana la concurenta pretului de adjudecare si suma necesara pentru plata creantelor lor, in masura in care acestea nu sunt acoperite prin diferenta de pret (art. 512 alin. 2).

Nedepunerea pretului in termenul prevazut de lege este motiv de scoatere a imobilului din nou la vanzare, de aceasta data in contul falsului adjudecatar. Acesta va fi obligat sa plateasca cheltuielile prilejuite de noua licitatie, precum si eventuala diferenta de pret.

Exista posibilitatea ca la noua licitatie sa nu se ofere un pret mai mare si daca adjudecatarul depune intre timp integral suma datorata, ramane adjudecatar. In caz contrar imobilul se vinde la pretul cel mai mare oferit, adjudecatarul initial fiind obligat sa acopere eventuala diferenta dintre pretul obtinut la noua licitatie si cel pe care se obligase sa-1 plateasca, impreuna cu cheltuielile pricinuite de organizarea noii licitatii. Daca la noul termen de licitatie imobilul nu a fost vandut fostul adjudecatar este obligat sa plateasca toate cheltuielile prilejuite de urmarirea imobilului.

Daca noua licitatie esueaza din cauza lipsei de concurenti, falsul adjudecatar raspunde cu titlu de daune-interese pentru intreaga suma ce avea de platit. El se va putea intoarce totusi contra debitorului pentru care a platit, intrucat acesta s-ar imbogati fara just temei in dauna falsului adjudecatar.

Suma datorata de fostul adjudecatar se stabileste de executor prin procesul-verbal de licitatie, care constituie titlu executoriu si se va recupera din cautiunea depusa.

Dupa adjudecarea imobilului de catre unul dintre participantii la licitatie executorul va dispune restituirea cautiunilor depuse de ceilalti participanti (art. 514).

Pentru inlesnirea platii, la cererea adjudecatarului, executorul, cu acordul creditorului, poate stabili plata pretului in rate, aratand numarul acestora, cuantumul si dara scadentei, precum si suma care se plateste ca avans.

Actul de adjudecare

Continutul actului de adjudecare. Caractere juridice

Actul de adjudecare se intocmeste de catre executor, conform art. 516, dupa plata integrala a pretului sau a avansului si dupa expirarea termenului de 15 zile prevazut la art. 401 alin. 1 lit. a, daca imobilul a fost vandut in rate, pe baza procesului-verbal de licitatie.

Actul de adjudecare va cuprinde urmatoarele mentiuni:

1. denumirea si sediul organului de executare;

2. numele si calitatea executorului;

3. numarul si data procesului-verbal de licitatie;

4. numele si domiciliul ori, dupa caz, denumirea si sediul debitorului si creditorului;

5. pretul la care s-a vandut si modalitatea de achitare in cazul in care vanzarea s-a facut cu plata in rate;

6. mentiunea, daca va fi cazul, ca imobilul s-a vandut grevat de drepturile de uzufruct, uz, abitatie sau servitute, ori dupa caz, liber de aceste drepturi in conditiile prevazute de art. 509 alin. 3 si 4;

7. datele de identificare a imobilului;

8. mentiunea ca actul de adjudecare este titlu de proprietate si ca poate fi inscris in cartea funciara, precum si faptul ca pentru adjudecatar constituie titlu executoriu impotriva debitorului, daca imobilul se afla in posesiunea acestuia din urma;

9. mentiunea ca pentru creditor, actul de adjudecare constituie titlu executoriu impotriva cumparatorului care nu plateste diferenta de pret, in cazul in care vanzarea s-a facut cu plata pretului in rate;

10. semnatura si stampila executorului, precum si semnatura adjudecatarului.

Actul de adjudecare este un act de procedura prin care se materializeaza vanzarea silita a imobilului urmarit, act de a carui eliberare este conditionata trecerea dreptului de proprietate din proprietatea debitorului in cea a adjudecatarului. In cazuri speciale, acesta trebuie insotit si de alte acte pentru a se opera transferul dreptului de proprietate - ex. autorizatia C.E.C.-ului pentru vanzarea apartamentelor construite sau cumparate cu credite C.E.C., credite care nu fusesera integral rambursate la data adjudecarii.

Actul de adjudecare va cuprinde o scurta expunere a modului de adjudecare, descrierea imobilului adjudecat, numele fostului proprietar si al adjudecatarului, confirmarea indeplinirii obligatiilor legale ale acestuia si eventual, aratarea existentei autorizatiei C.E.C.

Actul de adjudecare se intocmeste in doua exemplare originale, unul pentru adjudecatar si celalalt pentru dosarul de executare.

Conform art. 517, un exemplar de pe actul de adjudecare se va preda dobanditorului imobilului pentru a-i servi ca titlu de proprietate si pentru a fi inscris in cartea funciara.

Daca imobilul a fost vandut cu plata pretului in rate, executorul va inainta un exemplar al actului de adjudecare biroului de carte funciara pentru a inscrie in cartea funciara interdictia de instrainare si grevarea imobilului, pana la plata integrala a pretului si a dobanzii corespunzatoare.

De asemenea, executorul va preda un exemplar al actului de adjudecare creditorului urmaritor pentru a-i servi ca titlu executoriu impotriva cumparatorului, daca acesta nu plateste diferenta de pret.

In ce priveste caracterul juridic al fostei ordonante de adjudecare, doctrina si practica juridica au cunoscut polemici privind aceasta chestiune. Astfel, s-a sustinut ca este vorba de un act de vanzare-cumparare, ori de un act cu caracter de jurisdictie gratioasa, ori de un simplu act administrativ al instantei. In fine, o alta opinie considera ca ordonanta de adjudecare este o hotarare judecatoreasca definitiva.

Sub imperiul actualei reglementari a actului de adjudecare s-a considerat ca acesta 'poate fi calificat ca un act judiciar, procedural, complex, producand efecte specifice si multiple, pe planul dreptului material - civil si comercial - si al dreptului procesual'.

Efectele actului de adjudecare

Sediul materiei il constituie dispozitiile art. 518-519 C. proc. civ.

Actul de adjudecare, ca act final al procedurii de vanzare silita imobiliara, are ca efect transferul asupra adjudecatarului al dreptului pe care debitorul l-a avut asupra bunului imobil.

Principalul efect al actului de adjudecare este, asadar, transferul dreptului pe care debitorul il avea asupra imobilului urmarit (de regula dreptul de proprietate) catre adjudecatar.

In acest sens dispune si art. 518 alin. 1: prin actul de adjudecare proprietatea imobilului sau, dupa caz, un alt drept real care a facut obiectul urmaririi silite se transmite de la debitor la adjudecatar. Este vorba, asa cum am precizat, de un act translativ de proprietate sau al altui drept real. Prin urmare, adjudecatarul are dreptul la fructe si venituri, datoreaza dobanzile pana la plata integrala a pretului si suporta sarcinile imobilului.

Potrivit art. 518 alin. 2, prin intabulare, adjudecatarul dobandeste dreptul de a dispunre de imobilul vandut, dupa regulile de carte funciara. De la data intabularii, imobilul ramane liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanta, creditorii putandusi realiza aceste drepturi numai din pretul obtinut. Daca pretul de adjudecare se plateste in rate, sarcinile se sting la plata ultimei rate.

Tot prin efectul actului de adjudecare se produce si purgarea ipotecilor si privilegiilor la care era supus imobilul, care se da adjudecatarului liber de sarcini, creditorii ipotecari si privilegiati urmand a-si indestula creantele ce aveau contra fostului proprietar din pretul obtinut de acesta de pe urma licitatiei. Purga nu priveste insa drepturile reale ce greveaza asupra imobilului (ex. uzufruct, servituti, uzul sau dreptul dc abitatie) care se vor exercita si impotriva adjudecatarului, in calitatea lui de continuator in drepturi al fostului proprietar.

Adjudecatarul este considerat proprietar si titular al dreptului de folosinta retroactiv fata de momentul intocmirii actului de adjudecare, incepand cu momentul depunerii pretului, moment din care este indreptatit a culege fructele si a incasa chiriile acelui imobil, si din care isi asuma si riscul pieirii fortuite a bunului, conform regulii res perit dominus.

Art. 518 alin. 4 prevede ca ipotecile si celelalte sarcini reale se vor radia din oficiu, exceptie facand cele pentru care adjudecatarul consimte sa fie mentinute. Vor fi, de asemenea, radiate din oficu drepturile reale intabulate ulterior inscrierii vreunei ipoteci, daca vanzare s-a facut in conditiile prevazute de art. 509 alin. 4, toate notarile facute cu urmarirea silita, precum si interdictia de instrainare sau de grevare, daca exista.

Daca imobilul a fost cumparat cu plata pretului in rate, cumparatorul nu-l va putea instraina sau greva, fara incuviintarea creditorilor urmaritori, inainte de plata integrala a pretului.

Locatiunea si celelalte acte juridice privitoare la imobil subzista sau inceteaza, potrivit legii. Platile facute inainte de scadenta de catre locatar sau alte persoane interesate nu pot fi opuse creditorilor urmaritori sau adjudecatarului, decat daca sunt constatate prin act scris cu data certa.

Actul de adjudecare este titlu executoriu pentru adjudecatar, daca imobilul se afla in posesia debitorului, cat si pentru creditor impotriva cumparatorului care nu plateste diferenta de pret. In temeiul sau, in cazul platii in rate, se va inscrie in cartea funciara interdictia de grevare sau de instrainare pana la plata integrala a pretului si a dobanzilor.

In cazul in care executarea nu se face voluntar, adjudecaratul poate folosi dispozitiile privitoare la predarea silita a unui bun imobil.

Adjudecatarul dobandeste prin efectul ordonantei de adjudecare, o situatie speciala in ce priveste actiunile in evictiune indreptate impotriva sa. Art. 520 C. proc. civ., referindu-se la aceste actiuni, arata ca in cazul imobilelor dobandite ca urmare a unei licitatii publice, actiunile in evictiune care ar avea ca obiect aceste bunuri se prescriu in termen de 3 ani de la data inscrierii actului de adjudecare in cartea funciara, termen care se justifica prin nevoia sporita de siguranta a drepturilor dobandite in acest mod. Adjudecatarul va avea de altfel si o actiune in garantie pentru evictiune contra debitorului urmarit, intemeiata pe prevederile art. 1337 C. civ. si pe care o va putea exercita in aceleasi conditii ca orice alt dobanditor de drepturi real imobiliare.

In caz de evictiune totala sau partiala, art. 522 arata ca adjudecatarul il poate actiona pe debitorul urmarit pentru a fi despagubit. Daca nu se poate indestula de la acesta, adjudecatarul ii poate actiona pe creditorii care au incasat pretul de adjudecare, in limita sumei incasate de acestia.

Prescriptia privind cererea de evictiune curge si impotriva disparutilor, minorilor si persoanelor puse sub interdictie.

Daca cererea de evictiune este introdusa inainte de impartirea pretului de adjudecare, instanta de executare, la solicitarea adjudecaratului, va putea sa suspende impartirea pretului pana la judecarea definitiva a cererii de evictiune, cu sau fara cautiune.

Debitorul sau alta persoana interesata, in tot cursul executarii silite imobiliare, poate obtine desfiintarea masurilor asiguratorii sau de executare, consemnand la dispozitia creditorului urmaritor intreaga valoarea acreantei, cu toate accesoriile si cheltuielile de executare (art. 523). Acest text face trimitere la dispozitiile art. 428 alin. 2-4. Debitorul sau alta persoana interesata care formuleaza cereri avand obiectul mai sus mentionat, au obligatia sa imaneze executorului judecatoresc, pe langa recipisa de consemnare si o copie de pe cererea de suspendare sau de incetare a executarii, depusa la instanta de executare, cu efectul de a opri urmarirea, total sau partial, pana la solutionarea cererii de suspendare sau incetare a executarii silite. Instanta se pronunta asupra acestei cereri prin incheiere, conform dispozitiilor privitoare la ordonanta presedintiala. Pentru orice alt caz urmarirea continua, fiind aplicabile prevederile din materia contestatiei la executare.

Lichidarea creantelor prin distribuirea pretului 

Problema procedurii de eliberare si distribuire a sumelor realixzate prin executarea silira, inclusiv stabilirea ordinii de preferinta a creantelor aflate in concurs este reglementata, asa cum am aratat, de dispozitiile art. 562-571 C. proc. civ.

Ordinea preferintei instituita de art. 563 si 564 reprezinta dispozitiile de drept comun in materie, aplicabile tuturor procedurilor de executare silita.

Art. 562 vizeaza eliberarea sumei catre creditorul urmaritor, operatiune care nu priveste ordinea de preferinta, fiind vorba de un singur creditor.

In cazul pluralitatii de creditori se impune executorului judecatoresc sa aplice ordinea de preferinta prevazuta de art. 563 si 564. Insa, anterior acesteia, executorul va examina daca printre participantii la distribuire nu exista creditori care au asupra bunului vandut drepturi de gaj, ipoteca sau alte drepturi privilegiate, conservate in conditiile prevazute de lege, intrucat existenta unor asemenea creditori il obliga pe executor sa ii plateasca inaintea creditorilor titulari ai creantelor prevazute de art. 563 alin. 1 lit. b.

Conform art. 566, pentru unele creante care contin obligatii speciale, este necesara interventia instantei de executare. Instanta va stabili suma globala cu care creditorul va participa la distribuirea sumei realizate prin urmarire.

Art. 567 prevede ca anumite creante conditionale sau afectate de un termen suspensiv se vor plati potrivit oridinii de preferinta stabilita de art. 563 si art. 564. Totusi, daca conditia este rezolutorie, nu se va putea elibera creditorului suma cuvenita, decat daca acesta va da o cautiune sau va constitui o ipoteca in favoarea celor care ar trebui sa se foloseasca de aceasta suma in cazul indeplinirii conditiei. Daca conditia este suspensiva, suma cuvenita creditorului va fi distribuita creditorilor care vin dupa acesta, daca acestia vor da o cautiune sau vor constitui o ipoteca pentru a garanta restituirea sumei primite in caz de indeplinire a conditiei. In cazul in care creditorii nu respecta aceste obligatii, suma se va consemna la CEC pana la indeplinirea conditiei rezolutorii sau suspensive.

Creanta afectata de un termen suspensiv se va plati chiar daca termenul nu s-a implinit (art. 568).

In privinta procedurii de efectuare a eliberarii sau distribuirii sumei rezultate din executare, art. 569 prevede ca aceste operatiuni se pot face numai dupa trecerea unui termen de 15 zile de la data depunerii sumei, cand executorul va proceda la eliberarea sau distribuirea acesteia, cu citarea partilor si a creditorilor care si-au depus titlurile.

In cazul valorificarii bunurilor grevate de un drept de gaj, ipoteca sau alte drepturi reale, executorul este obligat sa incunostiinteze din oficiu pe creditorii in favoarea carora au fost constituite aceste sarcini, pentru a participa la distribuirea pretului.

Titularii drepturilor de uzufruc, uz, abitatie si superficie, stinse prin adjudecare, vor fi trecuti in ordinea inscrierii cu valoarea acestor drepturi inscrise in cartea funciara, iar in lipsa inscrierii, cu valoarea determinata prin expertiza.

Cu privire la eliberarea sau distribuiorea sumei, executorul va intocmi un proces-verbal, care se va semna de persoanele interesate si prezente. Persoana nemultumita poate solicita executorului sa consemneze obiectiile sale in procesul-verbal, care poate fi contestat in termen de trei zile. Contestatia suspenda de drept eliberarea sau distribuirea, judecata ei facandu-se de urgenta si cu precadere, cu citarea partilor.

Dupa intocmirea procesului-verbal nici un creditor nu mai poate cere participarea la distribuirea sumelor rezultate din executarea silita.

Urmarirea silita a fructelor neculese si a recoltelor prinse de radacini

Definitie. Sediul materiei

Urmarirea fructelor neculese si a recoltelor prinse de radacini este o forma de executare silita indirecta si consta in indisponibilizarea juridica, la initiativa creditorului urmaritor, a fructelor neculese si a recoltelor prinse de radacini ce apartin debitorului urmarit, in vederea vanzarii lor (dupa ce vor fi culese) prin intermediul executorului judecatoresc si sub controlul instantei de executare.

Sediul materiei il formeaza dispozitiile art. 463-470 ale C. proc. civ.

Conditiile urmaririi. Partile urmaririi.

Dreptul de a recurge la urmarirea fructelor prinse de radacini apartine creditorului care se intemeiaza pe un titlu executoriu referitor la o creanta baneasca, debitorul fiind persoana indreptatita sa realizeze culesul fructelor (fructe, in sens juridic) de pe terenul pe care il detine legal, fructe susceptibile a forma obiectul urmaririi silite. Este vorba asadar de creditorii proprietarului terenului cultivat, daca pe acel teren nu sunt constituite drepturi reale dezmembraminte ale dreptului de proprietate; de asemenea pot fi creditorii uzufructuarului, arendasului sau chiar ai subarendasului. Acestia (uzufructuar etc.) au la randul lor dreptul de a face contestatie pana si la o urmarire pornita de insusi proprietarul terenului pe care il cultiva.

Art. 463. C. proc. civ. face deosebire intre urmarirea silita si sechestrul asigurator. Creditorul care urmareste fructele neculese si recoltele prinse de radacini trebuie sa aiba titlu executoriu. In cazul sechestrului asigurator se aplica dispozitiile art. 591 C. proc. civ. Pentru exercitarea de catre cerditor a dreptului de a alege trebuie ca, la inceputul executarii silite, sa fie avuta in vedere si conditia prevazuta de art. 464, referitoare la termenul de sase saptamani inaintea coacerii.

Obiectul urmaririi

Art. 463 C. proc. civ. face referire la 'fructele neculese si recoltele prinse de radacini'. Se inteleg aici prin 'fructe' produse periodice, de regula ale solului, susceptibile a se reproduce - adica fructe naturale sau industriale si nu civile, care nu pot forma decat obiectul unei popriri sau al unei urmariri de venituri. Formularea 'prinse de radacini' nu trebuie insa luata ad litteram, in practica fiind supuse acestei forme de executare silita cereale, arbusti ce formau material saditor pomicol, sau pesti din crescatorii.

Conditiile generice care privesc urmarirea silita a fructelor 'prinse de radacini' au fost sintetizate de doctrina:

- fructele urmaribile sa fi aparut si sa se fi dezvoltat, altfel urmarirea fiind lipsita de obiect;

- fructele sa nu fi fost culese, altfel urmarirea luand forma unei urmariri silite mobiliare ordinare;

- debitorul urmarit sa fie inca proprietarul sau uzufructuarul in viata al acestor fructe;

- fructele sa nu fi fost deja indisponibilizate printr-o urmarire imobiliara pornite de un creditor ipotecar care si-a transcris comandamentul;

- fructele sa nu fie destinate a deveni in momentul recoltarii imobile prin destinatie.

Procedura urmaririi silite

In primul rand trebuie subliniate prevederile art. 464 C. proc. civ. care instituie un termen original, caracteristic acestei forme de executare silita: o asemenea urmarire nu se va putea face mai devreme de 6 saptamani fata de perioada normala a maturitatii fructelor. Justificarea acestei conditii provine din faptul ca o urmarire silita prematura ar impieta asupra bunei desfasurari a procesului de crestere si dezvoltare a bunurilor urmarite, lucru care ar prejudicia atat pe creditor, dar si pe debitor. O vanzare inceputa de debitor, cat timp bunurile nu sunt inca propice consumului poate fi atacata de creditor ca fiind facut in frauda drepturilor sale, si aceasta chiar daca s-ar intampla inauntrul perioadei de 6 saptamani prevazute de lege.

Trebuie subliniat ca daca vanzarea este supusa sub sanctiunea nulitatii acestui termen imperativ, sechestrarea bunurilor poate avea loc oricand datorita caracterului sau exclusiv conservator.

Procedura se va realiza, ca si in cazul urmaririi mobiliare, prin mijlocirea executorului judecatoresc. Ea va fi, in conformitate cu dispozitiile art. 415-417, precedata de o somatie de plata insotita de o copie de pe titlul executoriu, facuta de executorul judecatoresc cu 2 zile inainte de inceperea urmaririi. In cazul ca debitorul nu plateste suma datorata prin titlul executoriu, executorul judecatoresc insotit de un ofiter de politie, ori de un ajutor al acestuia, sau de primar ori de un ajutor al acestuia, si in lipsa acestora, de orice doi martori majori, va proceda la urmarire.

Conditiile si formalitatile urmaririi sunt stabilite de art. 415-419, la care face trimitere art. 466, precum si de art. 469-470.

Executarea se poate face si in lipsa creditorului. Deplasandu-se la locul situatiei fructelor urmarite, executorul va intocmi procesul-verbal de urmarire ce va cuprinde mentiunile cerute de art. 416 C. proc. civ. pentru urmarirea silita mobiliara:

- enuntarea titlului executor in baza caruia se face executarea silita;

- enumerarea bunurilor solicitate pentru executare silita de catre creditor, daca exista asemenea specificatii;

- numele, prenumele si domiciliul partilor, al executorului judecatoresc si al persoanelor asistente la urmarire;

- somatia verbala adresata debitorului ca sa plateasca, precum si raspunsul acestuia;

- descrierea obiectelor urmarite si aratarea valorii, dupa aprecierea executorului, pe cat posibil;

- aratarea locului, zilei si orei cand s-a facut urmarirea;

- semnaturile partilor, executorului si ale persoanelor asistente.

Potrivit art. 469, executorul judecatoresc va hotari fie vanzarea fructelor direct prinse de radacini sau dupa ce se vor culege.

Dispozitiile art. 473 si urm. din materia urmaririi silite mobiliare, in ceea ce priveste publicitatea vanzarii, licitatia si desfasurarea ei, se aplica in mod corespunzator.

In caz de concurs intre cerditorii urmaritori se vor aplica dispozitiile art. 562-571 C. proc. civ.

CONTESTA|IA LA EXECUTARE

Notiuni generale privind contestatia la executare

Pentru a putea controla respectarea dispozitiilor legale privitoare la intocmirea sau aducerea la indeplinire a actelor executionale, legiuitorul da posibilitatea partilor sau altor persoane prejudiciate prin aceste acte de a se plange instantei competente prin intermediul contestatiei la executare.

Contestatia la executare este mijlocul procedural specific pentru faza de executare silita, o plangere prin care persoana interesata sau procurorul solicita instantei desfiintarea actelor sau masurilor de executare nelegale sau clarificarea intelesului, intinderii si aplicarii dispozitivului hotararii executate.

Contestatia la executare are rolul de a inlatura orice nelegalitate cu privire la activitatea de executare, reprezinta garantia valabilitatii acesteia.

Sediul materiei il reprezinta articolele 399-404 C. proc. civ.

Art. 399 alin. 1 arata ca impotriva executarii silite insasi, precum si impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare.

Nerespectarea dispozitiilor privitoare la executarea silita insasi sau la efectuarea oricarui act de executare atrage sanctiunea anularii actului nelegal (art. 399 alin. 2).

Subiectele contestatiei la executare

Principala conditie pentru a putea fi subiect al acestei contestatii este existenta unui interes legitim propriu. Astfel, pot introduce contestatii la executare in primul rand debitorul si creditorul dar si tertul care este interesat sau vatamat prin executare. Nu poate fi subiect al acestei contestatii cel care invoca lezarea drepturilor unei terte persoane. Atunci cand este vorba de nulitate relativa sau de drept privat, ea nu poate fi invocata decat de partea in favoarea careia legea a admis-o.

Obiectul si motivele contestatiei la executare

Din dispozitiile art. 399 C. proc. civ. rezulta in ce consta obiectul contestatiei. Prin contestatia la executare propriu-zisa se poate contesta executarea silita insasi, precum si orice act de executare, putandu-se solicita chiar anularea intregii executari. De asemenea, daca nu s-a utilizat procedura prevazuta de art. 281¹, se poate face contestatie si in cazul in care sunt necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum si in cazul in care organul de executare refuza sa indeplineasca un act de executare in conditiile prevazute.

Astfel, obiectul contestatiei la executare poate privi intelesul, intinderea si aplicarea dispozitivului hotararii ce se executa (contestatia la titlu) cat si executarea insasi (contestatia la executare propriu-zisa).

Conform art. 399 alin. 2¹, introdus prin Legea nr. 219/2005, dupa ce a inceput executarea silita, cei interesati sau vatamati pot cere, pe calea constestatiei la executare, si anularea incheierii prin care s-a dispus investirea cu formula executorie sau, dupa caz, necuviintarea executarii, data fara indeplinirea conditiilor legale.

Contestatia la titlu se poate face numai daca nu s-a utilizat in prealabil procedura prevazuta de art. 281¹ C. proc. civ. Daca s-ar admite contestatia la executare dupa ce s-a folosit articolul mentionat, s-ar ajunge la incalcarea autoritatii de lucru judecat a hotararii puse in aplicare.

Prin contestatia la titlu se ataca insusi titlul executoriu dar numai in cea ce priveste clarificarea, interpretarea, intinderea si aplicarea acestuia. Validitatea sa priveste fondul si a fost dezbatuta deja in cadrul procesului si a intrat in puterea lucrului judecat.

Conditiile de admisibilitate ale contestatiei

Contestatia la executare, asa cum am aratat poate viza numai modificarea sau anularea executarii, nefiind posibila schimbarea fondului solutiei cuprinsa in titlul executoriu. Contestatia la titlu poate purta numai asupra intelesului, intinderii sau aplicarii dispozitivului titlului executoriu. Pe calea contestatiei la executare nu se pot invoca motive de fond care sa repuna in dicutie o hotarare definitiva.

Pentru ca o contestatie la executare sa fie admisa, trebuie ca:

1. Executarea sa se faca sub controlul instantelor judecatoresti.

2. Sa nu fie invocate aparari de fond anterioare pronuntarii hotararii.

3. Partea interesata sa nu aiba deschisa calea unei actiuni de drept comun.

4. Nu poate fi admisa contestatia colectiva, fiecare parte nu poate sa-si apere decat ceea ce limiteaza interesul sau propriu.

Executarile care nu se fac sub controlul instantelor judecatoresti sunt putine la numar si legiuitorul a instituit pentru aceste cazuri alte cai de verificare a legalitatii actelor si formelor prin care sunt executate.

In ceea ce priveste cazurile in care nu sunt reglementate expres cai si organe speciale de control asupra actelor de executare, se poate folosi calea contestatiei la executare.

Prin contestatie la executare nu se pot invoca motive de fond care au putut fi ridicate in timpul fazei contradictorii a procesului civil la judecata in fond sau prin caile de atac legale in termenele prevazute de lege.

Natura imperativa a institutiei autoritatilor lucrului judecat nu permite apelarea la motive de fond pe calea contestatiei. Instanta de executare este obligata sa se conformeze titlului; ea nu il poate modifica sau anula.

In cazul contestatiei la titlu, nu se poate cere decat lamurirea intelesului dispozitivului, al intinderii sau aplicarii lui.

Prin contestatie se poate opri executarea, dar nu se poate anula titlul executarii (ca in cazul contestatiei la executare).

Prin contestatia la poprire nu se pot invoca motive care ar pune in discutie fondul dreptului, asa cum el rezulta din hotararea judecatoreasca ramasa definitiva si pe baza caruia s-a pornit la executare.

Astfel, conditiile pentru acordarea intretinerii nu pot fi discutate prin contestatie la poprire, insa pot justifica introducerea unei actiuni de modificare a hotararii de obligare la plata intretinerii.

Pe calea contestatiei la executare pot fi atacate masurile asiguratorii.

Nu este admisibila contestatia prin care se cere reducerea sumelor datorate cu titlu de intretinere. Conditiile pentru acordarea intretinerii nu pot fi discutate in contestatia la poprire. Ele pot constitui insa motive care sa justifice introducerea unei actiuni in modificare a hotararii de obligare la plata intretinerii (art. 44 si 94 Codul familiei) care va fi adresata instantei care a pronuntat hotararea de stabilire a pensiei de intretinere. Pe calea contestatiei la executare se poate cere anularea urmaririi ca urmare a interpretarii dispozitivului.

Natura juridica a contestatiei la executare

In literatura de specialitate si in practica judiciara s-au exprimat pareri diferite cu privire la natura juridica a contestatiei la executare.

Astfel, s-a sustinut ca ar avea natura juridica a unei actiuni, avand aceleasi caractere cu o actiune civila, de asemenea s-a sustinut ca ea ar avea un caracter mixt de cale de atac speciala si de actiune in anulare.

Articolul 399 C. proc. civ. prevede ca impotriva executarii silite se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare. Acesta a dus la o confuzie intre contestatie si plangere, identitate datorata caracterului contestatiei de atacare a anumitor acte sau masuri.

Sustinerile diferite din doctrina si practica judiciara ne duc la caracterizarea ca gresita a unora dintre ele si la acceptarea faptului ca acestor modalitati de contestare a actelor si masurilor de executare au un caracter mixt.

Contestatia la executare are natura juridica diferita in functie de obiectivul urmarit si de titulatura ei.

Astfel, ea este o cale de atac, daca este introdusa de creditor sau debitor, impotriva actelor de executare pentru ca astfel, conform cu caracterul unei cai de atac, se declanseaza controlul instantei cu privire la actele de urmarire silita.

Atunci cand este introdusa de tert pentru a scoate de sub urmarire bunurile pe care le revendica drept ale sale si care sunt urmarite gresit in contul datoriei debitorului, contestatia la executare are caracterul unei adevarate actiuni, o adevarata cerere de revendicare.

Competenta pentru solutionarea contestatiei la executare

Competenta pentru solutionarea contestatiilor la executare se stabileste in functie de obiectul contestatiei, de caracterul titlurilor executorii si dupa locul pronuntarii hotararilor judecatoresti (in tara sau in strainatate).

Potrivit art. 400 alin. 1 si 2, competenta instantei de judecare a contestatiei la executare se determina in functie de obiectul contestatiei.

Astfel, art. 400 alin. 1 prevede: contestatia se introduce la instanta de executare. Contestatia la titlu se introduce la instanta care a pronuntat hotararea ce se executa.

a) Contestatiile la titlu, adica cele care privesc intelesul, intinderea si aplicarea dispozitivului, sunt de competenta instantei care a pronuntat hotararea ce se executa.

Conform art. 400 alin. 2 contestatia la titlu, daca vizeaza un titlu ce nu emana de la un organ de jurisdictie, este de competenta instantei de executare.

In materie de poprire, instanta care a ordonat o poprire are, in judecarea contestatiilor declarate, o anume competenta, care se limiteaza la examinarea conditiilor de forma in care s-a ordonat si infiintat poprirea. Exceptiile de fond, care privesc insasi valabilitatea titlului executoriu, trebuie examinate de instanta de la care emana titlul.

Contestatia la titlu referitoare la dispozitiile civile dintr-o hotarare data in urma unui proces penal se rezolva de instanta penala, care a pronuntat hotararea ce se executa (art. 463 C. proc. pen.). Aceasta instanta e competenta si cand s-a pus in executare o hotarare nedefinitiva sau cand e indreptata contra altei persoane decat cea condamnata.

b) Celelalte contestatii, care se ridica impotriva urmaririi insasi, asupra actelor de executare propriu-zisa, sunt de competenta instantei de executare.

Astfel, contestatiile la executare in care se discuta opozabilitatea titlului pus in executare sunt de competenta instantei de executare.

Daca titlul executoriu este incuviintat de un alt organ cu activitate jurisdictionala contestatia va fi introdusa la acel organ de jurisdictie.

Cand titlul executoriu emana de la un organ fara activitate jurisdictionala contestata (daca nu exista o cale speciala), va fi adresata instantei de executare, care va putea cere lamuriri de la organul de la care emana titlul.

Competenta teritoriala

Competenta teritoriala determina care anume dintre instante de acelasi grad este chemata sa solutioneze o contestatie la executare. Altfel spus, se delimiteaza competentele intre ele.

In materie de contestatie la titlu, instantele competente sunt judecatoriile, tribunalele, curtile de apel si Inalta Curte de Casatie si de Justitie, spre deosebire de contestatia la executare propriu-zisa, in cazul careia sunt competente numai judecatoriile.

Exista si situatii speciale in care executarea se face prin comisie rogatorie in raza teritoriala a altei instante.

Uneori, aceeasi judecatorie are competenta de a judeca ambele contestatii. De exemplu, atunci cand debitorul parat are bunurile sale la domiciliul sau, primeste venitul din munca in localitatea uned domiciliaza sau are anumite bunuri in circumscritia teritoriala a judecatiei de domiciliu.

Asa cum am vazut, exista popriri cu un regim special in privinta contestatiei la executare. Astfel, pentru poprirea reglementata de art. 453 alin. 2, orice contestatie trebuie adresata instantei care a dispus, din oficiu, infiintarea popririi.

Termenul pentru introducerea contestatiei la executare

Prin O.U.G. nr. 138/2000 s-a introdus o reglementare noua, cu privire la termenul de exercitare a contestatiei la executare, abandonandu-se sistemul anterior al unui termen general, prevazut in fostul art. 403 C. proc. civ., care, stabilea ca se poate formula contestatie la executare in tot timpul cat dureaza executarea, adica din momentul primului act de executare, pana la momentul cand aceasta este considerata finalizata, adica potrivit alin. 3 al art. 403, in vechea adnotare, pana la momentul pronuntarii incheierii pe care instanta de executare era obligata sa o dea fara citarea partilor, de indata ce primea procesul-verbal de executare, constatand savarsirea executarii.

Prin art. 401 alin. 1 C. proc. civ., introdus prin O.U.G. nr. 138/2000, s-a stabilit un termen unitar de 15 zile pentru execitarea contestatiei la executare, care incepe sa curga de la data cand:

a) contestatorul a luat cunostinta de actul de executare pe care-l contesta sau de refuzul de a indeplini un act de executare;

b) cel interesat a primit, dupa caz, comunicarea ori instiintarea privind infiintarea popririi. Daca poprirea este infiintata asupra unor venituri periodice, termenul de contestatie pentru debitor incepe cel mai tarziu de la data efectuarii primei retineri din aceste venituri de catre tertul poprit;

c) debitorul care contesta executarea insasi a primit somatia, ori de la data cand a luat cunostinta de primul act de executare, in cazurile cand nu a primit somatia sau executarea se face somatie.

Neintroducerea contestatiei in termenul prevazut nu-l impiedica pe tert sa-si realizeze dreptul pe calea unei actiuni separate (art. 401 alin. final C. proc. civ.).

Cu privire la natura juridica a termenului de 15 zile, prevazut de art. 401 C. proc. civ., acesta este un termen de decadere, susceptibil de repunere in termen, potrivit dispozitiilor art. 103 C. proc. civ., sub rezerva dovedirii de catre parte a faptului ca a fost impiedicata sa indeplineasca actul de procedura in termenul legal, printr-o imprejurarea mai presus de vointa sa.

In acest caz insa, potrivit alin. 1 al aceluiasi articol, actele de procedura se vor indeplini in termen de 15 zile de la incetarea impiedicarii, aratandu-se in acelasi termen, de catre parte, si motivele acelei impiedicari.

Principalele aspecte procedurale ale contestatiei

Sediul materiei: art. 400, art. 401-402 C. proc. civ. si art. 112 C. proc. civ. cu privire la cuprinsul si modul de prezentare a cererii de chemare in judecata.

Sesizarea instantei se face printr-o cerere-contestatie al carui continut este prevazut de art. 82-84, coroborate cu art. 112 C. proc. civ., fiind identic cu continutul oricarei cereri de chemare in judecata.

Cererea de contestatie la executare trebuie sa cuprinda: numele si domiciliul partilor, obiectul, motivarea in fapt si in drept, dovezile pe care se sprijina contestatia si semnatura. Motivarea contestatiei la executare nu este ingradita de reglementari speciale, cum se intampla in cazul recursului ori in cazurile de revizuire. Astfel, daca partea impotriva careia s-a pornit executarea a fost pusa in imposibilitate de a uza de o cale de atac ordinar, din cauza unui viciu de procedura savarsit cu ocazia hotararii ce se executa, aceasta are deschisa calea contestatiei la executare, desi nu au fost epuizate toate caile ordinare de atac.

Contestatiile la executare sunt supuse taxelor de timbru care se calculeaza proportional cu valoarea bunurilor a caror urmarire se contesta sau la valoarea debitului urmarit, daca acesta este mai mic decat valoarea bunurilor urmarite, fara a putea depasi un anumit cuantum, indiferent de valoarea urmaririi contestate.

Taxa ce urmeaza a fi restituita in caz de admitere nu poate fi inclusa in cuantumul cheltuielilor de judecata.

Contestatia la executare se judeca de urgenta, fixandu-se in acest scop un termen scurt, sunt judecate cu precadere fata de celelalte pricini la inceputul sedintei de judecata. Judecata se face potrivit regulilor de drept comun.

Pentru a frana tendinta unor justitiabili de a se folosi de dreptul de a face contestatie la executare in scop de sicana sau pentru a tergiversa executarea, legea prevede ca, in cazurile de vadita rea-credinta, instanta sa acorde, la cererea partii interesate, despagubiri si amenda.

Partile

Participantii la judecarea contestatiei la executare trebuie sa fie partile direct interesate: creditorul si debitorul, tertul poprit sau tertul care pretinde ca i s-a urmarit pe nedrept un bun al sau si care a introdus contestatie.

Citarea partilor este obligatorie. Sotul necitat, reprezentant al sotiei in instanta de urmarire, care nu a invocat viciul de procedura, nu se poate plange pentru acest lucru pe cale de contestatie.

Administrarea probelor. Aspecte caracteristice contestatiei la executare

Art. 402 C. proc. civ. permite administrarea tuturor probelor ce se pot folosi la judecarea oricarei actiuni in justitie cu conditia sa fie respectate prevederile art. 112 C. proc. civ..

Administrarea de probe noi se poate face numai in cazul in care ele privesc situatii ulterioare pronuntarii hotararii sau cand ele reusesc sa clarifice continutul echivoc al hotararii ce se executa. Astfel, nu se pot repune in discutie si administra probe pentru a se combate situatia solutionata de catre instanta de fond, dar acestea pot fi aduse la dosar pentru a lamuri dispozitivul neclar, fiind administrate de instanta daca, fara aceste probe, ea nu ar putea solutiona in mod corespunzator contestatia.

Contestatia la titlu se solutioneaza pe baza probelor aflate la dosar, adica a hotararii a carei interpretare se cere, mai ales pentru ca prin contestatie la executare aceasta nu poate fi modificata, anulata sau completata.

Contestatia la executare poate fi sprijinita pe orice fel de probe admise in procedura comuna.

Stabilirea proprietatii bunurilor urmarite si revendicate de terti

Pentru a li se admite contestatia la executare, tertii trebuie sa dovedeasca dreptul lor de proprietate asupra bunului urmarit.

Suspendarea executarii silite in cadrul contestatiei la executare

Reglementarea legala a suspendarii executarii in temeiul promovarii unei contestatii la executare este prevazuta in art. 403 C. proc. civ., aceste dispozitii reprezentand regimul general al incuviintarii suspendarii executarii.

Potrivit art. 403 alin. 1 C. proc. civ.: 'pana la solutionarea contestatiei la executare sau a altei cereri privind executarea silita, instanta competenta poate suspenda executarea, daca se depune o cautiune in cuantumul fixat de instanta, in afara de cazul in care legea dispune altfel'.

Alin. 3 al aceluiasi articol prevede ca asupra cererii de suspendare a executarii silite, instanta, in toate cazurile, se pronunta prin incheiere, care poate fi atacata cu recurs, in mod separat.

Noua reglementare a art. 403 C. proc. civ., adusa prin O.U.G. nr. 138/2000, modificata prin O.U.G. nr. 59/2001, difera de prevederile anterioare cuprinse in fostul art. 401 C. proc. civ., care dispunea ca in cazuri urgente, se poate suspenda executarea prin incheiere, chiar inainte de orice infatisare.

In prezent, cererea de suspendare a executarii silite se solutioneaza, in lipsa unei dispozitii contrare, in sedinta publica, cu citarea partilor, prin acest aspect deosebindu-se de reglementarea anterioara a institutiei.

Totodata, un element nou adus de O.U.G. nr. 138/2001 si O.U.G. nr. 59/2001 se refera la  obligativitatea depunerii unei cautiuni, in cuantum fixat de instanta.

Cu privire la natura juridica a cautiunii, in literatura de specialitate, s-a exprimat constant punctul de vedere ca aceasta reprezinta o garantie pecuniara, dispusa de instanta de judecata, in sarcina reclamantului, pentru evitarea exercitarii de catre acesta in mod abuziv a anumitor drepturi procesuale, si pentru a asigura dezdaunarea paratului pentru pagubele produse prin exercitarea abuziva a drepturilor procesuale de catre reclamant.

Incheierea pronuntata asupra cererii de suspendare a executarii silite se poate ataca separat cu recurs, potrivit art. 403 alin. 3, in termenul general prevazut de art. 301 C proc. civ., de 15 zile de la comunicarea incheierii.

Cu privire la suspendarea executarii, art. 403 alin. 4 C. proc. civ. prevede posibilitatea pronuntarii acesteia, prin incheiere, de catre presedintele instantei, daca exista urgenta, masura astfel dispusa durand pana la solutionarea cererii de suspendare in cadrul contestatiei la executare.

Altfel spus, concomitent cu introducerea contestatiei la executare si a formularii in cadrul acesteia a unei cereri de suspendare a executarii, partea interesata poate formula o cerere de suspendare provizorie a executarii, care nu se va solutiona de un complet ordinar, ci de insusi presedintele instantei, si care va face obiectul unui dosar distinct de cel al contestatiei la executare.

In astfel de situatii, reclamantul este tinut sa faca dovada ca a formulat contestatia la executare, si ca in cadrul acesteia a solicitat suspendarea executarii silite. De asemenea, trebuie platita o cautiune in cuantum de 10% din valoareabobiectului cererii sau de 500 lei pentru cererile neevaluabile in bani.Cautiunea este deductibila din cautiunea stabilita de instanta, daca este cazul.

Solutionarea cererii de suspendare se face fara citarea partilor. Incheierea nu este supusa nici unei cai de atac.

Caile de atac

In privinta cailor de atac impotriva hotararilor pronuntate asupra contestatiilor la executare, C. proc. civ., in actuala sa reglementare instituita prin O.U.G. nr. 138/2002, a stabilit un regim juridic distinct pentru contestatiile la executare propriu-zisa, contestatiile la titlu, contestatiile prin care un tert pretinde un drept de proprietate sau alt drept real asupra bunului urmarit, si contestatiile prin care se solicita impartirea bunurilor proprietate comuna.

Potrivit dispozitiilor art. 402 alin. 2 C. proc. civ. 'hotararea pronuntata cu privire la contestatie se da fara drept de apel'.

Art.402 alin. 2 C. proc. civ. prevede in continutul sau doua exceptii de la regula pe care o instituie, si anume: o prima derogare se refera la hotararile pronuntate in contestatia la executare prin tertii pretind ca au asupra bunului supus urmaririi silite un drept de proprietate sau un alt drept real, iar a doua exceptie are in vedere hotararile pronuntate in contestatia la executare, cu privire la impartirea bunurilor proprietate comuna.

In aceste doua cazuri reglementate de art. 401 alin. 2 si art. 400¹ C. proc. civ., caile de atac sunt apelul, si respectiv recursul, solutie justificata prin aceea ca in astfel de situatii are loc o adevarata judecata asupra fondului, si este necesar sa se asigure o identitate de tratament juridic, sub aspectul cailor de atac, intre aceste contestatii si actiunile principale prin care se valorifica aceste drepturi, intre care contestatorul poate opta.

Hotararea prin care s-a solutionat contestatia privind intelesul, intinderea sau aplicarea titlului executoriu este supusa acelorasi cai de atac ca si hotararea ce se executa, potrivit dispozitiilor art. 402 alin. 3 C. proc. civ.

In ceea ce priveste hotararea asupra contestatiei la titlu, atunci cand titlul nu emana de la un organ de jurisdictie, aceasta este supusa recursului potrivit art. 402 alin. 2 C. proc. civ., nefiind incidente dispozitiile alin. 3, caci, in acest caz, nu se executa o hotarare judecatoreasca.

In cadrul judecarii contestatiei la titlu, instanta, atunci cand constata ca actul nu este destul de clar, va putea cere lamuririle necasare de la organul emitent al titlului executoriu.

Codul de procedura civila nu contine in materia contestatiei la executare dispozitii derogatorii de la dreptul comun in privinta posibilitatilor de exercitare a cailor extraordinare de atac.

Prin urmare, doctrina a apreciat ca impotriva hotararilor pronuntate asupra contestatiilor la executare se pot exercita si caile extraordinare de atac: contestatia in anulare (art. 317-321 C. proc. civ.), revizuirea (art. 322-328 C. proc. civ.), daca sunt intrunite cerintele legale de executare a acestora.

Efectele hotararii pronuntate in contestatia la executare

In cazul in care contestatia este respinsa:

- se continua executarea in cazul in care urmarirea a fost suspendata;

- nu mai poate fi introdusa o noua contestatie la executare pentru aceleasi motive, hotararea de respingere avand putere de lucru judecat.

Atunci cand se constata vadita rea-credinta a titularului contestatiei la executare si introducerea acesteia pentru a tergiversa executarea sau pentru a tachina cealalta parte, instanta poate sa-1 oblige pe acesta la plata de despagubiri daca impiedicarea executarii a pricinuit pagube, cat si la plata unei amenzi (art. 404 alin. 2). Acestea vor fi stabilite prin hotararea de respingere a contestatiei pentru a crea astfel un titlu executoriu cu privire la ele.

Daca a fost admisa contestatia, efectele difera dupa scopul urmarit de aceasta. Astfel, conform art. 404 alin. 1, instanta, dupa caz, anuleaza actul de executare contestat sau dispune indreptarea acestuia, dispune anularea ori incetarea executarii insasi, anularea ori lamurirea titlului executoriu sau efectuarea actului de executare a carui indeplinire a fost refuzata.

Intoarcerea executarii

Prin modificarea si completarea Codului de procedura civila adusa de O.U.G. nr. 138/2000, a fost acoperita lipsa reglementarii privitoare la intoarcerea executarii. Asrfel, au fost introduse art. 404¹-404³, consacrate acestei institutii, ce formeaza sectiunea VI¹ din Capitolul I.

Potrivit art. 404¹, in toate cazurile in care se desfiinteaza titlul executoriu sau insasi executarea silita, cel interesat are dreptul la intoarcerea executarii, prin restabilirea situatiei anterioare acesteia. In continuare, textul precizeaza ca bunurile asupra carora s-a facut executarea se vor restitui celi indreptatit.

Daca executarea s-a facut prin vanzarea unor bunuri mobile, intoarcerea executarii se va face prin restituirea de catre creditor a sumei rezultate din vanzare, actualizata in functie de rata inflatiei. Exceptie face situatia prevazuta de art. 449 C. proc. civ.

Se observa ca textul legal are in vedere intoarcerea executarii in cazul ambelor forme: executare silita directa si executare silita indirecta.

In cazul in care instanta judecatoreasca a desfiintat titlul executoriu sau actele de executare, se va putea dispune, la cererea persoanei interesate, prin aceeasi hotarare, si asupra restabilirii situatiei anterioare executarii (art. 404² alin. 1).

Daca instanta care a desfiintat hotararea executata a dispus rejudecarea in fond a procesului si nu a luat masura restabilirii situatiei anterioare executarii, aceasta masura se va putea dispune de instanta care rejudeca fondul (art. 404² alin. 2).

Textul legal se refera si la ipoteza in care restabilirea situatiei anterioare nu s-a dispus de instanta, in conditiile prezentate anterior. In acest caz, persoana indreptatita va putea cere restabilirea situatiei anterioare instantei judecatoresti competente potrivit legii.

La fel se va proceda si in cazul in care titlul executoriu emis de un alt organ decat o instanta judecatoreasca a fost desfiintat de acel organ sau de alt organ din afara sistemului instantelor judecatoresti, iar modalitatea restabilirii situatiei anterioare nu este prevazuta de lege sau, desi este prevazuta, nu s-a luat aceasta masura. }i in acest caz, persoana indreptatita se va putea adresa instantei judecatoresti competente potrivit legii (art. 404³ C. proc. civ.).