DIVORTUL – MIJLOC DE DESFACERE A CASATORIEI

DIVORTUL – MIJLOC DE DESFACERE A CASATORIEI

Sectiunea 1. Conceptii privind divortul

1. Consideratii generale

Divortul este reglementat in capitolul al IV-lea, titlul I din Codul familiei (art. 37-44) sub denumirea Desfacerea casatoriei. Aici se gaseste intreaga reglementare de drept material a divortului, spre deosebire de alte institutii de dreptul familiei, de exemplu nulitatea casatoriei, cu privire la care dreptul civil reprezinta dreptul comun, completand dispozitiile Codului familiei.

In privinta divortului, Codul familiei si Codul de procedura civila au fost modificate printr-o serie de acte normative, majoritatea fiind destinate in m& #259;sura posibilitatilor de desfacere a casatoriei prin divort.

Prin Legea nr. 59/1993[1] au fost aduse o serie de modificari – atat sub aspect material, cat si procedural – in materia divortului vizand urmatoarele aspecte[2]:

- divortul, ca mijloc de desfacere a casatoriei, nu mai are un caracter exceptional;

introducerea divortului pe baza acordului sotilor;

- restrangerea criteriilor legale de apreciere de catre instanta de judecata a motivelor de divort;

- posibilitatea solicitarii divortului de catre sotul a carui stare de sanatate face imposibila continuarea casatoriei;

- inlaturarea termenelor de infatisare si de gandire;

- abrogarea dispozitiilor legale speciale cu privire la propunerea probelor, incuviintarea si administrarea lor la termene diferite;

- redactarea unei hotarari de divort, nemotivata de instanta, la cererea expresa

a ambilor soti;

- posibilitatea legala de a renunta la caile de atac – apelul si recursul.

2. Conceptiile care au la baza temeiul juridic al divortului

a) Conceptia divortului prin efectul vointei sotilor. Potrivit acestei conceptii casatoria poate fi desfacuta, fie prin vointa unilaterala a oricaruia dintre soti, modalitate ce-si are originea in repudium-ul din dreptul roman, fie prin acordul de vointa a sotilor[3].

Din punct de vedere doctrinar, conceptia si-a gasit argumentarea in cadrul teoriei contractuale asupra casatoriei: de vreme ce incheierea casatoriei are loc prin vointa sotilor, desfacerea acesteia se realizeaza tot prin vointa lor. Desfacerea casatoriei apare ca o reziliere, dupa caz, comuna sau unilaterala.

b) Conceptia divortului prin efectul hotararii judecatoresti. In aceasta conceptie, vointa sotilor se rezuma numai la promovarea actiunii de divort in justitie, ea neavand si rolul de a solutiona si desfacerea casatoriei. Acest rol revine in exclusivitate instantei judecatoresti, investita cu solutionarea actiunii de divort.

Sub aspect doctrinar, conceptia divortului prin efectul hotararii judecatoresti a fost consacrata in cadrul teoriei institutionale asupra casatoriei si a teoriei – uniune. Principalul argument sustinut de aceste teorii se refera la imprejurarea ca, deoarece la incheierea unei casatorii nu este suficienta manifestarea consimtamantului viitorilor soti, ea nu este indestulatoare nici la desfacerea casatoriei[4].

c) Conceptia mixta. Aceasta conceptie prezinta doua variante:

- in prima varianta regula este desfacerea casatoriei prin efectul vointei sotilor si, numai prin exceptie, divortul are loc prin efectul hotararii judecatoresti;

- in a doua varianta regula este desfacerea casatoriei prin efectul hotararii judecatoresti si, numai prin exceptie, in cazurile prevazute expres de lege, divortul are loc prin efectul vointei sotilor.

d) Conceptia Codului civil roman din 1865. Codul civil roman din 1865 a adoptat o conceptie mixta in cea de-a doua varianta. Astfel, divortul prin consimtamantul mutual este posibil cu indeplinirea urmatoarelor conditii: sotul sa fi implinit varsta de 25 de ani, iar sotia 21; in momentul introducerii cererii de divort sa fi trecut cel putin 2 ani de la data incheierii casatoriei; sa nu fi trecut 20 de ani de casatorie, iar sotia sa nu fi implinit 45 de ani (art. 254-276)[5].

e) Conceptia adoptata de Codul familiei. Intocmai ca si cele mai numeroase legislatii moderne, Codul roman de familie a adoptat in privinta temeiului juridic al divortului, o conceptie mixta, in baza careia regula este desfacerea casatoriei prin efectul hotararii judecatoresti, pentru motive temeinice care fac imposibila continuarea casatoriei si, numai prin exceptie, in cazurile anume si limitativ prevazute de lege, divortul poate avea loc pe baza acordului de vointa a sotilor. Insa, si in aceasta ultima situatie, desfacerea casatoriei se realizeaza pe baza unei hotarari judecatoresti.

Astfel, art. 38 alin. (1) din Codul familiei prevede ca: „Instanta judecatoreasca poate desface casatoria prin divort atunci cand, datorita unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila”

In ceea ce priveste divortul pe baza acordului sotilor, acesta are loc atunci cand sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 38 alin. (2) din Codul familiei, si anume: pana la data cererii de divort a trecut cel putin un an de la incheierea casatoriei si nu exista copii minori rezultati din casatorie.

Temeiul divortului nu poate fi – cu unele exceptii – numai imposibilitatea continuarii casatoriei, caci ar insemna, in caz afirmativ, ca instanta sa pronunte divortul daca reclamantul face numai dovada imposibilitatii continuarii casatoriei pentru el, ceea ce ar submina stabilitatea casatoriei si a familiei. Inseamna ca divortul nu este numai un remediu pentru o situatie ce numai poate continua.

3. Conceptia dreptului in Romania cu privire la divort

Astfel, dupa cum la incheierea casatoriei este necesar consimtamantul liber al sotilor, tot asa vointa acestora trebuie sa fie luata in considerare atunci cand se manifesta in sensul desfacerii casatoriei. Oricare dintre soti trebuie sa aiba dreptul sa ceara desfacerea casatoriei a carei continuare, datorita unor motive temeinice care au vatamat grav si iremediabil raporturile dintre soti, a devenit cu neputinta pentru el[6]. A nu admite acest drept sotilor inseamna a reveni la sistemul indisolubilitatii casatoriei.

Cand se pune problema desfacerii casatoriei trebuie sa se aiba in vedere si caracterul social al casatoriei[7]. Casatoria, baza a familiei, nu constituie numai o problema de ordin personal, nu intereseaza numai pe cei doi soti, ci si societatea. In toate relatiile de familie traieste un interes social. Caracterul social al casatoriei face ca vointa sotilor sa nu poata constitui prin ea insasi un temei suficient pentru desfacerea ei. Prin urmare, soarta casatoriei nu poate sa fie lasata numai la aprecierea sotilor. De ceea manifestarea de vointa a sotilor sau numai a unuia dintre soti poate fi luata in consideratie pentru pronuntarea divortului numai atunci cand se bazeaza pe faptul imposibilitatii continuarii casatoriei, datorita unor motive temeinice. Aceasta imposibilitate se constata de catre autoritatea de stat competenta. Statul este direct interesat in apararea casatoriei si a familiei si de aceea a reglementat modul in care poate fi admis divortul. Dar apararea casatoriei nu inseamna mentinerea ei cu orice pret. Aceasta idee se gaseste si in cazul admiterii divortului prin consimtamantul sotilor, caci, daca legea admite un asemenea divort, inseamna ca in realitate exista suficiente temeiuri care au determinat pe soti sa divorteze, legea recunoscand aceasta temeinicie. In consecinta, divortul prin consimtamantul sotilor este tot un mijloc pentru desfacerea casatoriei. Deci legea noastra cunoaste atat admisibilitatea, in cazuri justificate, a divortului, cat si principiul stabilitatii casatoriei si familiei.

Sectiunea 2. Modalitati de desfacere a casatoriei

1. Divortul prin acordul partilor

Divortul prin acordul sotilor introdus prin Legea nr. 59/1993 semnifica abandonarea tezei privind caracterul exceptional al disolutiei casatoriei, dar nu este o institutie cu totul noua a sistemului nostru de drept. Potrivit legislatiei actuale, divortul prin acordul sotilor se poate pronunta daca sunt indeplinite mai multe conditii, conform art. 38 alin. (2) din Codul familiei:

- pana la data cererii de divort a trecut cel putin un an de la incheierea casatoriei. Sotii pot incheia acordul lor si inainte de a trece cel putin un an de la incheierea casatoriei, acord pe care il pot folosi dupa trecerea acestui termen. In literatura juridica se considera ca ar fi fost mai bine daca sotii puteau realiza acordul lor daca a trecut cel putin un an de la data incheierii casatoriei, pana la data incheierii acordului, si nu pana la data cererii de divort cum prevede textul.

Sanctiunea nerespectarii termenului de un an consta in respingerea actiunii de divort prin acordul sotilor.

- sa nu existe copii minori rezultati din acea casatorie. Legiuitorul are in vedere copiii inca minori si in viata, rezultati din casatoria a carei desfacere se cere; copiii deveniti majori, precum si copiii unuia din soti – proveniti dintr-o casatorie anterioara sau din afara casatoriei, nu impiedica divortul cerut in conditiile art. 38 alin. (2) din Codul familiei[8].

Desi nu este prevazuta in mod expres printre conditiile divortului pe temeiul acordului sotilor, existenta consimtamantului valabil al sotilor in sensul desfacerii casatoriei, trebuie retinuta ca avand aceasta semnificatie, dupa cum considera unii autori[9], aducand ca argument, de exemplu, continutul art. 613 din Codul de procedura civila. Astfel, la primirea cererii de divort, presedintele instantei verifica existenta consimtamantului sotilor si semnatura lor, dupa care fixeaza un termen de doua luni in sedinta publica la care va verifica din nou staruinta sotilor in desfacerea casatoriei. In ce priveste cererile accesorii divortului, instanta va putea dispune, cand nu s-a realizat acordul sotilor in aceasta privinta, administrarea probelor prevazute de lege.

Si in legislatia franceza, in art. 299 din Codul civil, este prevazuta posibilitatea sotilor de a divorta prin consimtamantul mutual cand:

- ambii soti solicita divortul pe baza aceleiasi cereri. In acest caz conditia ce se cere a fi indeplinita este ca de la data incheierii casatoriei sa fi trecut cel putin 6 luni, iar termenul de gandire acordat este de 3 luni, dupa care sotii trebuie sa reinnoiasca cererea;

- divortul este cerut de un sot si acceptat de celalalt. Cererea este insotita de un memoriu in care sotul descrie viata conjugala devenita intolerabila. La termen, divortul promovat de unul din soti este acceptat de celalalt.

2. Divortul la cererea unuia dintre soti

Desfacerea casatoriei la cererea unuia din soti este conditionata de indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii:

- existenta unor motive temeinice;

- motivele invocate sa fi vatamat grav relatiile dintre soti;

- continuarea casatoriei sa nu mai fie posibila.

Sectiunea 3. Motivele divortului

Motivele temeinice de divort pot fi de natura subiectiva intemeiate pe culpa unuia sau a ambilor soti in deteriorarea relatiilor de familie -art. 38 alin. (1) din Codul familiei - si de natura obiectiva, independente de conduita culpabila a sotului sau a sotilor - art. 38 alin. (3) din Codul familiei.

1. Motive de natura subiectiva

Aceste motive implica culpa unuia sau a ambilor soti in degradarea relatiilor de familie. Aprecierea temeiniciei lor cade in sarcina instantei sesizate cu cererea de divort. In practica judiciara au fost considerate motive temeinice de divort:

- refuzul nejustificat al unuia dintre soti de a locui impreuna cu celalalt sau parasirea nejustificata a domiciliului conjugal;[10]

- infidelitatea unuia din soti sub forma adulterului;[11]

- existenta unor nepotriviri de ordin fiziologic, care afecteaza raporturile conjugale;[12]

- actele de violenta ale unuia din soti. S-a decis insa ca actele singulare de lovire nu sunt de natura sa justifice desfacerea casatoriei; daca insa se face dovada ca intre soti exista o atmosfera tensionata datorita scandalurilor si certurilor provocate de parat, divortul este admisibil.

Stabilirea vinovatiei unuia sau a ambilor soti in destramarea relatiilor de familie prezinta importanta sub aspectul admisibilitatii cererii de despartenie, precum si al efectelor divortului.

Astfel, pretinsa culpa a sotului parat invocata de reclamant, odata constatata de instanta, face posibila verificarea indeplinirii celorlalte conditii in prezenta carora poate fi pronuntata desfacerea casatoriei. Dar divortul nu poate fi pronuntat in situatia in care din probele administrate rezulta culpa exclusiva a sotului reclamant, iar sotul parat nu a formulat cerere reconventionala solicitand si el desfacerea casatoriei.[13] Daca sotul parat, prin cerere reconventionala, a solicitat deasemenea desfacerea casatoriei, divortul se va putea dispune si din vina exclusiva a sotului reclamant ceea ce presupune admiterea cererii reconventionale a paratului si respingerea actiunii de divort a reclamantului.[14]

Instanta poate sa pronunte desfacerea casatoriei din vina ambilor soti daca din probele administrate reiese culpa ambilor.

Stabilirea vinovatiei in sarcina unuia sau a ambilor soti nuanteaza unele efecte specifice divortului. Astfel, potrivit art. 41 alin. (4) din Codul familiei, daca divortul s-a pronuntat numai din vina unuia dintre soti, acesta nu va putea beneficia de pensie de intretinere din partea fostului sot decat timp de un an de la desfacerea casatoriei, in vreme ce dreptul de intretinere al sotului nevinovat nu este limitat in timp. Tot culpa unuia sau a ambilor soti in desfacerea casatoriei poate constitui un criteriu de preferinta in atribuirea beneficiului contractului de inchiriere asupra locuintei comune.

2. Motive de natura obiectiva

Acestea sunt independente de conduita culpabila a vreunuia din soti si pot fundamenta o actiune de divort. Potrivit art. 38 alin. (3) din Codul familiei “oricare dintre soti poate cere divortul atunci cand starea sanatatii sale face imposibila continuarea casatoriei”. Se au in vedere afectiuni de natura fizica, organica, cat si de natura psihica, indiferent daca acestea sunt sau nu vindecabile, gravitatea si formele de manifestare prezentand importanta sub aspectul admisibilitatii actiunii.

Motivele invocate trebuie sa fi vatamat grav relatiile dintre soti. Aceste motive trebuie sa aiba un anumit impact asupra relatiilor dintre soti, sa fi produs o vatamare grava, deteriorarea raporturilor de familie, indeosebi a celor de natura personala; continuarea casatoriei sa nu mai fie posibila.

Instanta de judecata va aprecia daca mentinerea casatoriei mai este sau nu posibila tinand seama de intreg complexul de imprejurari ale cauzei, de natura si gravitatea motivelor de fapt invocate in sustinerea cererii de divort, de masura in care acestea au distrus liantul afectiv al relatiilor dintre ei.

3. Interesele copiilor minori

Prin copii minori trebuie sa se inteleaga cei ai sotilor respectivi din casatorie, cei din afara casatoriei si cei adoptati. Solutia se impune, deoarece, prin art. 38 alin. (2) din Codul familiei, se face o aplicare a principiului constitutional privind ocrotirea copilului (art. 49 Constitutia Romaniei), iar acest din urma text acopera cu ocrotirea sa pe toti copiii minori, fara nici o distinctie. Se tine seama de interesele copiilor minori, nu si de durata casatoriei, dar nu pentru temeinicia si imposibilitatea casatoriei, ci numai pentru solutionarea cererilor accesorii divortului, referitoare la incredintarea copiilor minori, obligatia de intretinere si folosinta locuintei.

4. Rolul culpei in procesul de divort

Stabilirea culpei unuia dintre soti sau a ambilor prezinta interes in ceea ce priveste unele efecte ale divortului. Astfel:

a) Pensia de intretinere

Potrivit art. 41 alin. (4) din Codul familiei, sotul care este vinovat de desfacerea casatoriei este indreptatit sa primeasca intretinere din partea celuilalt sot, dupa desfacerea casatoriei, numai in decurs de un an de la data acestei desfaceri. In cazul recasatoririi sotului vinovat, in decursul acestui an, dreptul la intretinere inceteaza. Daca ambii soti sunt vinovati de desfacerea casatoriei, atunci fiecare dintre ei este indreptatit sa ceara pensie de intretinere de la celalalt, nedeterminat in timp, acest lucru fiind reglementat prin Decretul nr. 779/1966[15].[16] Dreptul la intretinere al sotului care nu este vinovat de divort, de la celalalt sot, nu este tarmuit in timp.

b) Culpa exclusiva a sotului reclamant

Acesta, daca sotul parat nu cere si el desfacerea casatoriei, justifica respingerea actiunii de divort. In acest sens, in decizia de indrumare nr. 10 din 13 noiembrie 1969, astfel cum a fost modificata prin decizia de indrumare nr. 10 din 28 decembrie 1974, pct. 5 lit. a), se arata ca divortul nu se poate pronunta decat daca instanta constata ca motivele temeinice care fac cu neputinta continuarea casatoriei au fost provocate de sotul parat, nu si atunci cand cauza dezbinarii este imputabila sotului reclamant. Pronuntarea divortului din vina ambilor soti se va face atunci cand vina concurenta a sotului reclamant este grava si bine stabilita si ar fi putut duce ea singura la desfacerea casatoriei. Instanta constata desfacerea casatoriei, fara a pronunta divortul din culpa cand se cere pentru alienatie mintala si debilitate mintala cronica, ori boala grava si incurabila.

c) Incredintarea copiilor minori

Stabilirea culpei nu prezinta importanta numai prin ea insasi pentru incredintarea copilului minor. Acesta poate fi incredintat si sotului din a carui vina s-a desfacut casatoria, daca interesele lui sunt in acest sens, caci „ un sot rau (impotriva caruia s-a pronuntat divortul) nu este neaparat si un parinte rau”[17]. Printre factorii care se vor lua in considerare pentru a decide privitor la incredintarea copilului minor va fi culpa sotului respectiv.

d) Beneficiul contractului de inchiriere privitor la locuinta comuna

In situatia in care sotii nu au copii si nici nu au cazut de acord cu privire la beneficiul contractului de inchiriere privitor la locuinta comuna, acesta era acordat „sotului care a obtinut divortul” conform art. 12 alin. (1) Legea nr. 5/1973[18]. Legea nr. 114/1996[19], ulterior modificata, a abrogat Legea nr. 5/1973, cu exceptia unor dispozitii privind stabilirea si plata chiriei, mentinute temporar, dar prevede aceeasi solutie pentru acordarea locuintei.

e) Revocarea libertatilor

Donatiile facute intre soti in timpul casatoriei sunt revocabile, potrivit art. 937 din Codul civil. Donatiile pe care sotii si le-au facut inainte de incheierea casatoriei sunt revocabile in conditiile dreptului comun (art. 829, art. 831 si urmatoarele din Codul civil). In aceasta situatie hotararea de divort care ar indica vina unuia dintre soti ar putea constitui un mijloc de proba pentru dovedirea ingratitudinii.

f) Efectele de ordin moral, educativ[20]

Culpa de divort prezinta importanta si sub acest aspect. Retinerea, in hotararea de divort, a faptului ca unul dintre soti este vinovat de distrugerea casatoriei inseamna atitudinea societatii fata de acei care, prin comportarea lor lipsita de simt si de raspundere fata de familie si societate, incalca regulile de convietuire si constituie un exemplu negativ pentru ceilalti cetateni. Opinia publica actioneaza din ce in ce mai hotarat impotriva acelora care dau dovada de usurinta in relatiile de familie. De aceea mentionarea in hotararea de divort a sotului culpabil prezinta importanta sub aspect moral, educativ.