CAUZELE CARE INLATURA RASPUNDEREA PENALA

CAUZELE CARE INLATURA RASPUNDEREA PENALA

SECTIUNEA  I

CONSIDERATII GENERALE

I.Notiunea si clasificarea cauzelor care inlatura raspunderea penala

Raportul penal de conflict nascut odata cu savarsirea infractiunii se poate stinge ca urmare a intervenirii unor stari, situatii sau imprejurari ulterioare, care impiedica realizarea raspunderii penale.

Asemenea imprejurari, situatii sau stari pot fi consecinta manifestarii de vointa a legiuitorului (amnistia sau dezincriminarea), a persoanei vatamate (lipsa plangerii prealabile, retragerea acesteia si impacarea partilor) sau a intervenirii unor evenimente straine de manifestarile umane (decesul inculpatului sau prescriptia raspunderii penale ca urmare a trecerii timpului).

Astfel, cauzele care inlatura raspunderea penala sunt acele fapte juridice in sens larg, care au ca efect stingerea raportului juridic penal, survenite ulterior savarsirii infractiunii si care fac sa se stinga dreptul statului de a-l trage la raspundere penala pe infractor si obligatia acestuia de a se supune vreunei sanctiuni.

Spre deosebire de cauzele care inlatura caracterul penal al faptei si care sunt anterioare sau concomitente cu infractiunea, cauzele care inlatura raspunderea penala sunt intotdeauna posterioare acesteia.

            Cauzele generale care inlatura raspunderea penala sunt situate in partea generala a codului penal si privesc orice infractiune, deci sunt incidente pentru orice infractiune. Acestea sunt: amnistia antecondamnatorie, prescriptia raspunderii penale, lipsa plangerii prealabile si impacarea partilor. Ele sunt prevazute in art.119-139 din Codul penal, alaturi de cauzele care inlatura executarea pedepsei sau alte consecinte ale condamnarii.

            Cauzele generale care inlatura raspunderea penala trebuie deosebite de cauzele speciale de inlaturare a raspunderii penale, de asa numitele cauze de nepedepsire sau de impunitate si care au ca efect inlaturarea raspunderii penale doar pentru o anumita infractiune.

             Cauzele de nepedepsire sunt prevazute in partea generala a Codului penal(desistarea, impiedicarerea producerii rezultatului-art. 22 din Codul penal;impiedicarea savarsirii faptei de catre participant-art.30 din Codul penal), ele sunt cauze subiective, se refera la conduita faptuitorului in timpul comiterii faptei.

            Cauzele de impunitate sunt numeroase, fiind prevazute in partea speciala a codului penal , in legatura cu anumite infractiuni, sunt cauze subiective, legate de conduita ulterioara comiterii faptei(de exemplu, denuntarea faptei de catre mituitor-art 255 alin. 3 din C odul penal;retragerea marturiei mincinoase-art. 260 alin.2 din Codul penal,etc.).

II.Efectele cauzelor generale care inlatura raspunderea penala.

Efectele acestor cauze au semnificatie atat pe planul dreptului penal material cat si pe planul dreptului procesual penal.

Pe planul dreptului penal material, cauzele care inlatura raspundera penala au efect extinctiv al raportului juridic penal.

Pe plan procesual penal, aceste cauze impiedica punerea in miscare a actiunii penale sau exercitarea acesteia. Daca intervin inainte de inceperea urmaririi penale aceasta nu se va mai incepe, iar daca procesul penal este inceput, acesta inceteaza, fie in faza de urmarire penala, printr-o solutie de incetarea urmaririi penale, fie in faza de judecata prin incetarea procesului penal.

Cauzele care inlatura raspunderea penala nu au in principiu efect asupra raspunderii civile a infractorului, acesta fiind tinut sa raspunda pentru paguba pricinuita prin infractiune, cu exceptia cazului in care a intervenit impacarea partilor, care stinge si actiunea civila.

SECTIUNEA  II

CAUZELE GENERALE CARE INLATURA RASPUNDEREA PENALA

I.                   AMNISTIA ANTECONDAMNATORIE

            In conformitate cu prevederile art. 119 din Codul penal "Amnistia inlatura raspunderea penala pentru fapta savarsita. Daca intervine dupa condamnare, ea inlatura si executarea pedepsei pronuntate, precum si celelalte consecinte ale condamnarii. Amenda incasata anterior amnistiei nu se restituie.

            Amnistia nu are efecte asupra masurilor de siguranta, masurilor educative si asupra drepturilor persoanei vatamate".

1)      Notiunea amnistiei.

            Amnistia (in limba greaca amnesia inseamna  uitare) este actul de clementa al leguitorului prin care acesta din considerente de politica penala inlatura raspunderea penala si consecintele condamnarii pentru infractiunile savarsite pana la aparitia actului de clementa.

            Desi contestat dealungul istoriei, dreptul de amnistie insoteste pe parcursul timpului dreptul penal, ca un corelativ al dreptului de a pedepsi. Cel care are puterea sa pedepseasca, are si dreptul de a renunta la aplicarea sanctiunilor penale. Astfel, dreptul de amnistie este reglementat in toate legislatiile moderne, fie prin prevederi exclusiv constitutionale, fie prin prevederi combinate de drept constitutional si de drept penal, fie numai de drept penal[1].

            Motivele social-politice care justifica adpotarea legilor de amnistie sunt diverse, cum ar fi amnistiile pacifiste menite sa reinstaureze pacea sociala intr-o societate zguduita de convulsii sociale, amnistii jubiliare motivate de aniversarea unor sarbatori nationale sau religioase, amnistii justificate din ratiuni de stat, de suprapopularea locurilor de detinere, etc.[2]

            Constitutia din 1991 confera prerogativa acordarii amnistiei exclusiv Parlamentului Romaniei, amnistia putand fi acordata numai prin lege organica (art. 72 lit.f din Constitutie).

2)      Formele amnistiei.

            In raport de momentul intervenirii actului de clementa amnistia poate fi antecondamnatorie, denumita si amnistie proprie, atunci cand actul de clementa intervine inainte de pronuntarea unei hotarari definitive de condamnare si amnistie postcondamnatorie denumita si amnistie inproprie, atunci cand actul de clementa apare dupa ce s-a pronuntat o hotarare definitiva de condamnare.

            Doar amnistia antecondamnatorie este o cauza de inlaturare a raspunderii penale, amnistia postcondamnatorie inlaturand doar executarea pedepsei si celelalte consecinte ale condamnarii. Acest lucru rezulta in mod evident din prevederile art. 119 alin. 1 din Codul penal, care au in vedere efectele diferite ale celor doua forme ale amnistiei.

            In raport de obiectul acesteia, amnistia poate fi generala atunci cand este acordata pentru toate infractiunile savarsite pana la data actului de amnistie ( ipoteza mai mult teoretica ) si speciala, cand este acordata pentru anumite infractiuni de o anumita gravitate, indicata de regula prin pedeapsa prevazuta de lege pentru asemenea infractiuni.

            In principiu amnistia are un caracter obiectiv ( real ), operand in rem, cu privire la infractiune, fiind neconditionata, dar in anumite cazuri legiuitorul poate sa conditioneze beneficiul amnistiei si de anumite conditii privitoare la persoana infractorilor ( de varsta, cetatenie, sex, antecedente penale, etc.), caz in care amnistia are un caracter mixt operand in rem si in personam.

           

3)      Efectele amnistiei.

a)      Efectele in timp ale legii de amnistie.

            Legile de amnistie au in principiu prin excelenta un efect retroactiv, aplicandu-se infractiunilor savarsite pana la data aparitiei actului de clementa sau pana la o data anterioara stabilita in actul respectiv de clementa ( de exemplu, legea nr.137/1997 s-a aplicat infractiunilor savarsite pana la 28 mai 1997, desi a fost publicata in Monitorul Oficial nr.170/25 iulie 1997).

            Retroactivitatea legii de amnistie nu aduce atingere principiului constitutional al activitatii legii numai pentru viitor (art.15 din Constitutie ), legea de amnistie fiind o lege mai favorabila inculpatilor.

            Prin infractiuni savarsite pana la data indicata in actul de amnistie se inteleg acele infractiuni in cazul carora activitatea infractionala s-a  consumat,  respetiv s-a epuizat,  pana la data respectiva. Astfel, in cazul infractiunilor continue, continuate si de obicei, momentul epuizarii activitatii infractionale trebuie sa se situeze la o data anterioara celei indicate in cuprinsul actului de clementa.

            Infractiunile savarsite in chiar ziua limita indicata in actul de clementa nu intra sub incidenta amnistiei.

b)      Intinderea efectelor amnistiei.

            Amnistia antecondamnatorie are ca efect inlaturarea raspunderii penale, astfel ca, daca procesul penal nu a inceput, acesta nu mai incepe confirmandu-se propunerea de neincepere a urmaririi penale, iar daca procesul penal a inceput acesta inceteaza, fie in timpul urmaririi penale (printr-o solutie de incetare a urmaririi penale), fie in timpul judecatii (printr-o solutie de incetare a procesului penal), indiferent de faza in care procesul se afla (judecata in fond, in apel, in recurs, sau in caile extraordinare de atac).

            Amnistia nu are efecte insa asupra masurilor educative si a masurilor de siguranta, precum si asupra drepturilor persoanei vatamate ( art. 119 alin. 2 din Codul penal).

            Amnistia nu are ca efect repunerea invinuitului sau inculpatului in situatia anterioara, nefiind o restitutio in integrum, astfel ca daca spre exemplu acestuia i s-a desfacut contractul de munca, dreptul urmare a comiterii infractiunii, nu poate pretinde reintegrarea in functia anterior detinuta.

            In privinta infractiunilor savarsite de minori, legea de amnistie poate insa sa contina dispozitii derogatorii, in sensul ca se inlatura si aplicarea masurilor educative.

            Desi procesul penal inceteaza ca urmare a anmistiei, instanta sesizata cu judecarea cauzei ramane legal investita cu solutionarea actiunii civile.

            Amnistia are in principiu efecte in rem, privind toate modalitatile de participare la comiterea infractiunii.

            Atunci cand insa amnistia are un caracter mixt, in actul de clementa prevazandu-se anumite conditii cu privire la persoana faptuitorului, efectele amnistiei se vor produce numai cu privire la cei participanti care indeplinesc conditiile prevazute de legea de amnistiere.

            Amnistia priveste toate formele infractiunii, atat infractiunea fapt consumat cat si tentativa.

            Amnistia are ca obiect infractiunile indicate in legea de amnistie.

            Determinarea sferei infractiunilor amnistiate se poate realiza prin mai multe procedee, cu ar fi :

            - indicarea textelor de lege care incrimineaza faptele amnistiate sau care sunt infractiunile exceptate de la amnistie;

            - indicarea unui maxim special al pedepsei prevazute de lege in limita caruia sunt amnistiate toate infractiunile(procedeu uzitat de cele mai multe ori). In acest caz se are in vedere maximul special al pedepsei prevazute de legea in vigoare la data aparitiei legii de amnistie si nu la maximul special prevazut de legea in vigoare la data savarsirii faptei. De asemenea,  se are in vedere maximul special prevazut pentru infractiunea fapt consumat si nu maximul special pentru infractiunea ramasa in faza de tentativa[3];

            - indicarea obiectului juridic al infractiunilor amnistiate (infractiuni silvice, etc.) sau a formei de vinovatie ( infractiuni savarsite din culpa, etc.).

           

4)      Continuarea procesului penal pentru infractiunile amnistiate.

            Amnistia are un caracter obligatoriu si ea opereaza ope legis, astfel ca organele judiciare competente trebuie sa aplice din oficiu dispozitiile legii de amnistie, iar invinuitul sau inculpatul nu poate refuza beneficiul ei.

            Cu toate acestea, intrucat amnistia presupune savarsirea reala a unei infractiuni, atunci cand ea intervine anterior stabilirii vinovatiei printr-o hotarare de condamnare, invinuitul sau inculpatul are dreptul sa ceara continuarea procesului penal (conform art.13 din Codul de procedura penala), pentru a-si demonstra nevinovatia. Daca se constata nevinovatia se va dispune,  dupa caz, pe acest temei,  scoaterea de sub urmarire penala, cand procesul penal se afla in aceasta faza, sau achitarea de catre instanta de judecata, daca procesul penal se afla pe rolul instantei. Daca, dimpotriva se stabileste vinovatia invinuitului sau inculpatului, el nu va putea refuza beneficiul amnistiei, procesul penal incetand ca efect al acesteia.

            Dreptul de a cere continuarea procesului penal apartine doar invinuitului sau inculpatului, nu si partii vatamate.[4]

II.                PRESCRIPTIA RASPUNDERII PENALE

1.      Notiune

In conformitate cu prevederile art.121 din Codul penal "Prescriptia inlatura raspunderea penala".

Prescriptia nu inlatura raspunderea penala in cazul infractiunilor contra pacii si omenirii".

            Prescriptia raspunderii penale este acea cauza de stingere a obligatiei infractorului de a suporta consecintele penale ale faptei savarsite, ca efect al trecerii unui interval de timp, anume determinat prin dispozitii legale.

Ratiunea acestei cauze este strans legata de ratiunea represiunii penale, care este aceea de a asigura preventia generala si speciala a savarsirii de noi infractiuni. Prin aplicarea si executarea pedepsei dupa trecerea unui interval mai indelungat de timp, justitia nu ar mai fi eficienta in raport cu scopul legii penale.

Realizarea scopului legii penale impune ca raspunderea penala a infractorului sa intervina cat mai aproape de momentul comiterii infractiunii, ca procesul sa se desfasoare cu celeritate. Trecerea timpului conduce la diluarea probelor cu riscul condamnarii unor persoane nevinovate, iar rezonanta sociala a infractiunii se diminueaza pana la disparitie. De asemenea,  teama de a nu fi descoperit, pe care timp indelungat infractorul a trebuit sa o infrunte, echivaleaza cu o pedeapsa indestulatoare pentru fapta penala comisa.[5]

2.            Efectele prescriptiei raspunderii penale.

Implinirea termenului prevazut de lege are drept consecinta ca prescriptia isi produce automat efectul, ducand la stingrea raportului juridic penal si implicit la imposibilitatea apicarii sanctiunilor de drept penal.

In raport de faza de desfasurare a procesului penal, organul judiciar, constatand implinirea termenului de prescriptie, va dispune, dupa caz, neanceperea urmaririi penale, incetarea urmaririi penale sau incetarea procesului penal. Organul judiciar este obligat sa verifice interventia prescriptiei, din oficiu, in orice stadiu al procesului penal, inainte de orice examinare a fondului cauzei.

Ca si in cazul amnistiei, si in cazul prescriptiei raspunderii penale, interventia acesteia are efecte ope legis, aplicarea ei neputand fi refuzata de faptuitor, dar si in acest caz faptuitorul are dreptul sa ceara continuarea procesului penal (conform art. 13 din Codul penal), pentru asi demonstra nevinovatia, pe fondul cauzei, dar daca nu reuseste acest lucru,cauza de exonerare de raspundere va opera in final din oficiu.

De la regula ca prescriptia reprezinta o cauza generala de inlaturare a raspunderii penale, exista o singura exceptie, care este prevazuta de majoritatea legislatiilor penale,  si priveste infractiunile contra pacii si omenirii, care deci sunt imprescriptibile(art. 121 alin. 2 din Codul penal).

2.Termenele de prescriptie a raspunderii penale pentru persoana fizica.

Aceste termenele de prescriptie sunt prevazute de art. 122 alin.1 din Codul penal si ele sunt fixate in raport de gravitatea infractiunii, mai exact  cu maximul special al pedepsei prevazute de lege.

Aceste termene sunt:

a)                  15 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii pe viata sau inchisoarea mai mare de 15 ani;

b)                  10 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depaseste 15 ani;

c)        8 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depaseste 10 ani;

d)        5 ani,  cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de 1 an, dar care nu depaseste 5 ani;

e)        3 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisoriicare nu depaseste 1 an sau amenda.

Termenele de prescriptie se reduc la jumatate pentru cei care la data savarsirii infractiunii erau minori (art. 129 din Codul penal).

            3.Termenele de prescriptie a raspunderii penale pentru persoana juridica.

            Potrivit art. 122/1 din Codul penal, aceste termene sunt urmatoarele:

a)                  10 ani , cand legea prevede pentru infractiunea savarsita de persoana fizica pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 15 ani;

b)                  5 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita de persoana fizica pedeapsa inchisorii de cel mult 10 ani sau amenda.

Raspunderea penala a persoanei juridice se prescrie in conditiile aratate, iar dispozitiile atr. 121-124 din Codul penal se aplica in mod corespunzator (art.122 alin. 3 din Codul penal).

3.      Calculul termenelor de prescriptie.

Potrivit art. 122 alin. 2 din Codul penal, termenele de prescriptie se socotesc de la data savarsirii infractiunii ( chiar daca fapta a ramas in faza de tentativa). In cazul infractiunilor continue termenul curge de la data incetarii actiunii sau inactiunii, iar in cazul infractiunilor continuate, de la data ultimei actiuni sau inactiuni.

In cazul infractiunilor de obicei, termenul de prescriptie incepe de la data comiterii ultimului act, dar pana in acel moment trebuie sa se fi comis un numar suficient de acte pentru ca ele sa denote obisnuinta, deci sa aiba relevanta infractionala.

In cazul infractiunilor progresive, dupa ce instanta suprema a decis, in concordanta cu doctrina, ca termenul de prescriptie curge de la data cand fapta a produs ultima urmare, care a atras in final incadrarea juridica,[6]ulterior a revenit prin revizuirea propriei practici, dand o decizie de indrumare in sensul ca, in cazul infractiunilor progresive termenul de prescriptie curge de la data savarsirii actiunii sau inactiunii, care este o data certa si nu de la data producerii ultimului rezultat care este o data incerta.[7]Consideram corecta aceasta din urma pozitie exprimata de instanta noastra suprema.

In caz de participatie, termenul de prescriptie a raspunderii penale curge pentru toti participantii de la data comiterii de catre autor a actiunii sau inactiunii, indiferent de momentul in care ceilalti participanti si-au adus contributia.

In cazul comiterii mai multor infractiuni, aflate in concurs real, termenul de prescriptie curge in mod separat, distinct pentru fiecare infractiune concurenta[8]

Termenele de prescriptie sunt termene substantiale si fiind calculate in ani se implinesc in ziua precedenta, celei in care au inceput sa curga.

1.      Intreruperea cursului prescriptiei.

            Intreruperea cursului prescriptiei este o cauza legala care lipseste de eficienta timpul scurs pana la momentul interventiei acesteia, facand sa inceapa un nou termen de prescriptie, dupa incetarea actului intrerupator.

            Potrivit art. 123 alin. 1 din Codul penal, cursul termenului prescriptiei se intrerupe prin indeplinirea oricarui act care, potrivit legii, trebuie comunicat invinuitului sau inculpatului in desfasurarea procesului penal.

            Dintre actele care, potrivit Codului de procedura penala, se comunica invinuitului sau inculpatului pot fi mentionate : inmanarea unui exemplar al mandatului de arestare, audierea invinuitului sau inculpatului, prezentarea materialului de urmarire penala etc.

            Pentru a avea efect intrerupator, actul trebuie sa fie facut in conformitate cu dispozitiile legale, deci sa fie valabil si sa fie comunicat, potrivit legii, invinuitului sau inculpatului ori sa fie indeplinit in prezenta acestuia ( de exemplu, luarea interogatoriului, ascultarea unor martori in prezenta invinitului sau inculpatului etc.).

            Actele intrerupatoare au drept efect neluarea in calcul a timpului scurs de la data savarsirii infractiunii si pana la indeplinirea acestor acte. Fiecare intrerupere face sa curga un nou termen de prescriptie, numarul intreruperilor fiind in principiu nelimitat.

            Intreruperea cursului prescriptiei produce efecte in rem, adica efectele sunt fata de toti participantii la infractiune, chiar daca actul de intrerupere priveste numai pe unii dintre ei ( art. 123 alin.3 din Codul penal).

           

            5. Prescriptia speciala.

            Desi legea nu limiteaza numarul intreruperilor, totusi, pentru ca prin reglementarea intreruperii sa nu se ajunga la insasi negarea prescriptiei, potrivit art. 124 din Codul penal, a fost fixat un termen maxim, dupa a carui expirare prescriptia va opera independent de numarul intreruperilor. Astfel, potrivit textului de lege mentionat, prescriptia inlatura raspunderea penala ori cate intreruperi ar interveni, daca termenul de prescriptie este depasit cu inca jumatate. Cu alte cuvinte prin intrerupere, prescriptia nu poate fi prelungita la nesfarsit, ci numai cu o jumatate din termenul de prescriptie prevazut in art. 122 din Codul penal.

2.      Suspendarea cursului prescriptiei raspunderii penale.

Uneori, exista anumite situatii, fie de drept fie de fapt, care impun ca timpul cat dureaza acestea sa nu se socoteasca in calculul termenului de prescriptie.

            Astfel potrivit art. 128 alin. 1 din Codul penal cursul termenului prescriptiei prevazute in art. 122 ( cursul prescriptiei raspunderii penale) este suspendat pe timpul cat o dispozitie legala sau o imprejurare de neprevazut sau de neinlaturat impiedica punerea in miscare a actiunii penale sau continuarea procesului penal.

            Din textul de lege enuntat mai sus, rezulta ca pot fi  doua cauze care determina suspendarea cursului prescriptiei si anume :

            a) cand datorita unei dispozitii legale se impiedica punerea in miscare a actiunii penale sau continuarea procesului penal ( de exemplu, pe perioada cat dureaza autorizarea prealabila a procurorului general impusa prin prevederile art.5 alin.2 din Codul penal, in cazul savarsirii de infractiuni, in strainatate, de catre cetateni straini sau apatrizi care nu domiciliaza in tara, care atrag aplicarea legii penale romane potrivit principiului realitatii.

            b) cand intervine o imprejurare de neprevazut sau de neinlaturat care, la fel, impiedica punerea in miscare a actiunii penale sau continuarea procesului penal (astfel de imprejurari sunt cazuri de forta majora, cu ar fi de exemplu, epidemiile, inundatiile, starea de razboi, etc., cand organele judiciare nu-si pot desfasura in mod normal activitatea ).

            In caz de suspendare a cursului prescriptiei, aceasta nu determina decat o amanare a curgerii de prescriptie, iar prescriptia isi reia cursul din ziua in care a incetat cauza de suspendare ( art. 128 alin.3 din Codul penal ), cu alte cuvinte, termenul prescriptiei se prelungeste cu durata cat a existat cauza de impiedicare a scurgerii ei.

            Suspendarea produce efecte in personam, adica ea opereaza numai in raport cu persoanele fata de care, din cauzele aratate, nu a fost posibila punerea in miscare a actiunii penale sau continuarea procesului penal.

III.             LIPSA PLANGERII PREALABILE

 SI RETRAGEREA ACESTEIA

1.      Lipsa plangerii prealabile

            Prin exceptie de la principiul oficialitatii procesului penal, legiuitorul a prevazut ca, pentru anumite infractiuni, de regula cu un grad de pericol social mai redus, tragerea la raspundere penala sa fie lasata la aprecierea persoanei vatamate, punerea in miscare a actiunii penale fiind conditionata de manifestarea expresa de vointa a victimei.Reglementarea plangerii prealabile a fost dictata si de anumite ratiuni de politica penala, care impun ca in anumite situatii, sa se acorde prioritate ocrotirii vietii personale a victimei, careia i se ofera posibilitatea de a hotari daca este sau nu cazul sa se faca publicitate faptei, ceea ce este inevitabil intr-un proces penal, chiar daca fapta este mai grava (ca de exemplu, in cazul infractiunii de viol,in forma ei simpla, tip, de baza, art. 197 alin 1 din Codul penal, cand raspunderea penala este conditionata de o plangere prealabila).

            Plangerea prealabila este incunostiintarea organelor judiciare de catre persoana vatamata cu privire la fapta savarsita si vatamarea suferita prin aceasta. Plangera prealabila reprezinta o conditie de tragere la raspundere penala si deci pentru pornirea procesului penal in toate cazurile in care este prevazuta in mod expres in cuprinsul normei de incriminare.

            Plangera prealabila trebuie sa fie facuta de persoana vatamata prin infractiune, cu exceptia in care victima este un minor sau incapabil, situatie in care pot face o asemenea plangere reprezentantii lor legali(parinti, tutore, curator),cu precizarea ca pentru aceste persoane, punerea in miscare a actiunii penale se poate face si din oficiu(art.132 alin. ultim din Codul penal).

            Sub aspect procesual, plangerea prealabila se adreseaza organului de cercetare penala sau porcurorului, potrivit legii(art.279 alin. 2 din Codul de procedura penala). Plingerea prealabila trebuie introdusa in termen de 2 luni din ziua in care persoana vatamata a stiut cine este faptuitorul. Cand persoana vatamata este un minor sau incapabil, termenul de 2 luni curge de la data cand persoana indreptatita a reclama a stiut cine este faptuitorul(art.284 alin. 1 si 2 dinCodul de procedura penala).

            Plingerea prealabila nu trebuie confundata cu plangerea (in sensul art. 222 din Codul de procedura penala). In timp ce plangerea prealabila reprezinta, asa cum am subliniat, o conditie de tragere la raspundere penala a infractorului, plangerea reprezinta doar o incunostintare despre savarsirea oricarei infractiuni a carei victima a fost insasi cel ce face plangerea ori una dintre persoanele pentru care poate face plangerea potrivit dispoziiziilor legale procesuale.

            Plangerea prealabila(ca si lipsa sau retragerea ei) produce efecte in rem.Astfel, in caz de participatie, fapta atrage raspunderea penala a tuturor participantilor, chiar daca plangerea s-a facut sau se mentine cu privire numai la unul dintre ei(indivizibilitate pasiva).Tot astfel, daca prin infractiune au fost vatamate mai multe persoane, fapta atrage raspunderea penala chiar daca plangerea s-a facut sau se mentine numai de catre una din ele(indivizibilitate activa)(art. 131 alin. 3 si 4 dinCodul penal).

            Lipsa plangerii prealabile, in cazul in infractiunilor pentru care punerea in miscare a actiunii penale este conditionata de introducerea unei astfel de plingeri, inlatura raspunderea penala (art. 131 alin.1 din Codul penal).

            Prin lipsa plangerii prealabile se intelege fie ca o asemenea plangere nu a fost efectiv introdusa de persoana vatamata sau, prin exceptie de persoanele indrituite, fie a fost introdusa in termenul legal de alte persoane neandrituite sa faca o astfel de plangere, fie ca plangerea prealabila nu a fost introdusa in termenul prevazut de lege.

            Lipsa plangerii prealabile nu stinge actiunea civila, persoana vatamata printr-o infractiune avand la indemana cale actiunii civile, pe care o poate introduce in termenul general al prescriptiei extinctive de 3 ani, pentru recuperarea daunelor suferite prin infractiune.

            2.Retragerea plangerii prealabile.

Potrivit prevederilor atr. 131 alin 2 din Codul penal,retragerea plangerii prealabile, de asemenea,  inlatura raspunderea penala.

Retragerea plangerii prealabile reprezinta manifestarea de vointa a persoanei vatamate printr-o infractiune, care dupa ce a introdus plangerea prealabila, revine si renunta, in conditiile legii,  la plangerea facuta mai inainte de solutionarea cauzei printr-o hotarare definitiva de condamnare.

Pentru ca retragerea plingerii prealabile sa inlature raspunderea penala se cer indeplinite urmatoarele conditii:

a) Retragerea plangerii prealabile sa reprezinte o manifestare expresa a vointei persoanei vatamate. Este indeplinita aceasta conditie si atunci cand retragerea plangerii s-a facut printr-un inscris autentic[9].Daca pentru persoanele lipsite de capacitate de exercitiu s-a depus o plangere prealabila de reprezentantii legali, sau daca persoana cu capacitate de exercitiu restransa a depus o plangere prealabila cu consimtamantul reprezentantilor legali, plangerea prealabila se poate retrage in aceleasi conditii in care a fost depusa[10].

b) Retragerea plangerii prealabile trebuie sa fie totala, adica sa priveasca atat latura penala cat si cea civila a cauzei, cum s-a decis in practica judiciara[11].Ca o consecinta a caracterului total al retragerii plangerii prealabile ea va avea efecte in cazul indivibizilitatii active si pasive numai daca este facuta de toate persoanele vatamate si respectiv retrasa fata de toti participantii la comiterea faptei.

c) Retragerea plangerii prealabile trebuie sa fie facuta neconditionat ea neproducandu-si efecte daca este conditionata pe viitor de unele reparatii civile, sau de o anumita conduita a faptuitorului fata de persoana vatamata.

d) Retragerea plangerii prealabile trebuie sa intervina pana la pronuntarea unei hotarari definitive, dupa acest moment ea nemaiavand semnificatie penala.

IV.              IMPACAREA PARTILOR

            1.Notiune si caracterizare.

Impacarea partilor constituie un act bilateral, o intelegere intervenita intre partea vatamata si infractor cu privire la incetarea procesului penal si inlaturarea raspunderii penale.

Impacarea partilor este posibila numai in cazurile prevazute de lege (art. 132 alin. 1 din Codul penal).De regula, in cazurile cand actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate, legea prevede, de asemenea, posibilitatea impacarii partilor.Exista insa si infractiuni pentru care actiunea penala se pune in miscare din oficiu, sau si din oficiu, dar legea acorda posibilitatea partilor de a se impaca(de exemplu,la infractiunea de seductie-art.199 din Codul penal;la infractiunile de violenta, comise asupra unui membru de familie,prevazute de art. 180-181 din Codul penal)

In cazul persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu, impacarea se face prin reprezentantii lor legali; persoanele cu capacitate de exercitiu restrinsa se pot impaca cu incuvintarea persoanelor prevazute de lege.In asemenea situatii, impacarea produce efecte si in cazul in care actiunea penala a fost pusa in miscare din oficiu(art.132 alin. 3 din Codulpenal).

2.Conditiile impacarii partilor.

a)                  Impacarea partilor se poate realiza numai in cazul acelor infractiuni pentru care legea prevede  expres aceasta modalitate de stingere a raspunderii penale.

b)                  Impacarea partilor este un act bilateral, adica intervine intre cele doua parti.

c)                  Impacarea este personala, adica are loc intre persoanele care s-au inteles in conditiile legii sa puna capat conflictului.

d)                  Impacarea trebuie sa se realizeze pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare.

e)                  Impacarea trebuie sa fie, ca si retragerea plangerii, totala si neconditionata, adica sa se refere atat la latura penala, cat si la latura civila a cauzei, sens in care art.132 alin. 1 din Codul penal arata expres ca impacarea partilor inlatura raspunderea penala si stinge si actiunea civila.

3.Efectele impacarii.

Impacarea opereaza in personam, adica inlatura raspunderea penala numai fata de infractorul cu care partea vatamata s-a impacat, spre deosebire de lipsa plangerii si retragerea acesteia care opereaza in rem.

Intrucat impacarea are un caracter personal, partea vatamata trebuie sa precizeze clar, in caz de participatie,  care sunt inculpatii cu care s-a impacat, cauza de inlaturare a raspunderii penale operand numai fata de acesti inculpati.