CARACTERIZARE GENERALA A RELATIILOR DE FAMILIE

CARACTERIZARE GENERALA A RELATIILOR DE FAMILIE

Sectiunea 1. Familia

1. Notiunea de familie

Complexitatea formei de comunitate umana care este familia determinata de multitudinea de relatii care se nasc intre cei care o compun, pe de o parte, si de raporturile ei, ca entitate distincta, cu societatea, pe de alta parte, precum si de evolutia trasaturilor sale caracteristice in timp – face dificila, in ce o priveste, cristalizarea unei definitii atotcuprinzatoare si stabile. Ea a constituit si constituie obiectul de cercetare a numeroase stiinte, ca sociologia, biologia, medicina, psihologia, stiintele istorice, stiintele juridice, filosofia, fiecare incercand sa-i surprinda aspectele caracteristice dintr-un unghi de vedere mai mult sau mai putin specializat  51;i deci mai mult sau mai putin ingust. Familia –

s-a spus[1] – este o realitate biologica, prin uniunea ce se realizeaza intre barbat si femeie si prin procreare; este o realitate sociala, prin ea realizandu-se o comunitate de viata intre cei care o compun; este si o realitate juridica , caci societatea reglementeaza cele mai importante relatii din cadrul ei prin norme juridice. Familia presupune o anumita structura, istoriceste determinata[2]; ea este totodata: un grup social cu o gospodarie casnica comuna[3]; o entitate de interactiuni si intercomunicari personale intre sot si sotie, mama si tata, fiu si fiica, frate si sora[4]; un grup cu caracteristici proprii, obiceiuri, traditii, reguli de educatie care creeaza o atmosfera[5]; o distributie a rolurilor si sarcinilor familiale, indeplinirea unor functii in raport cu societatea[6]; un mod de reglementare a relatiilor dintre sexe si de asigurare a procrearii si educarii copiilor[7].

Dintr-o perspectiva juridica, familia a fost definita ca „o forma de organizare a vietii in comun a oamenilor legati intre ei prin casatorie sau prin rudenie”[8]. Familia prezinta, desigur, toate aceste caracteristici, dar neindoielnic si altele. Legiuitorul nu da in nicio reglementare definitia familiei, conferindu-i insa, in diverse reglementari, acceptiuni diferite[9]. Codul familiei vizeaza cel mai adesea (art. 1-44, 47-65 si 97-112) sensul restrans al notiunii, potrivit caruia in familie se cuprind sotii si copiii lor minori. Cea de-a doua ipoteza prezinta sensul larg al notiunii de familie, prin care, pe langa persoanele amintite anterior, in familie se mai includ si alte categorii de persoane enumerate expres de lege.

Familia ne apare astfel ca forma juridiceste recunoscuta de convietuire a unor persoane legate prin casatorie si rudenie si care genereaza intre membrii ei relatii complexe, biologice, etico-spirituale, economice, juridice, culturale, etc[10].

2. Functiile familiei

Importanta familiei ca forma de organizare naturala a societatii a determinat existenta si aparitia, atat la nivel intern, cat si international a numeroase reglementari legale menite sa confere protectie acestei forme sociale. Este evident ca relatiile de familie implica atat legaturi afective, cat si raporturi de ordin patrimonial. In literatura de specialitate sunt identificate trei functii ale familiei: functia de perpetuare a speciei, functia economica si functia educativa[11].

a) Functia de perpetuare a speciei, numita si biologica sau demografica[12], isi gaseste radacini si in dreptul roman, acesta fiind scopul fundamental al incheierii casatoriei. Neputinta femeii de perpetuare a speciei atragea dupa sine repudierea acesteia.

Evolutia social-economica a unei tari, conditiile socio-economice, realitatile vietii determina si hotarasc dreptul unei familii de a avea copii.

Se contureaza politici diferite: astfel, in China se urmareste franarea natalitatii, in vreme ce in Europa Occidentala se manifesta fenomenul incurajarii casatoriei intre homosexuali, desi exista opunere din partea bisericii, neputandu-se realiza functia de perpetuare a speciei umane ca principala functie a familiei[13].

b) Functia educativa se imbina cu prima functie, cea de perpetuare a speciei, in ceea ce priveste asigurarea evolutiei societatii omenesti.

Familia este prima care transmite copilului primele reguli si deprinderi, asigura formarea si dezvoltarea personalitatii copilului[14].

In toate timpurile familia a avut un rol important in educatia copiilor. Functia educativa a familiei a suferit schimbari determinate de evolutia societatii. Parintii sunt datori sa asigure copilului conditii optime de crestere, de asigurare a sanatatii si dezvoltarii lui fizice, de educare, invatatura si pregatire profesionala.

c) Functia economica isi gaseste expresia in administrarea in comun a gospodariei si a comunitatii de bunuri a sotilor, precum si in obligatia de intretinere a membrilor familiei aflati in incapacitate de munca.

Celor trei functii evidentiate mai sus, unii autori o adauga si pe aceea de solidaritate familiala[15]. Se considera ca din legatura biologica, din comunitatea de viata a membrilor familiei, precum si din afectiunea naturala ce exista intre ei, se naste aceasta solidaritate, care este de ordin afectiv, etic. Dar dreptul, prin reglementarile sale, in principiu, contribuie si el “la intarirea legaturilor afective si morale dintre membrii familiei si la stabilitatea familiei…”[16]. Se amintesc, in acest sens, prevederile art. 2 din Codul familiei, potrivit carora “relatiile de familie se bazeaza pe prietenie si afectiune reciproca intre membrii ei, care sunt datori sa-si acorde unul altuia sprijin moral si material”. Contribuie, deasemenea, la intarirea legaturilor spirituale dintre membrii familiei prevederile referitoare la egalitatea in drepturi si in obligatii intre soti - art. 1 alin. (4) si art. 25-26 din Codul Familiei -, prevederile referitoare la comunitatea patrimoniala de bunuri (art. 30 din Codul familiei), cele referitoare la egalitatea parintilor in drepturi si in obligatii fata de copiii lor minori si la exercitarea ocrotirii parintesti numai in interesul copiilor (art. 97-98 din Codul familiei). In fine, sunt amintite, in acest sens, reglementarile privitoare la obligatia legala de intretinere intre membrii familiei (art. 86-96 si 41 din Codul familiei), precum si dispozitiile art. 305-307 din Codul penal, care sanctioneaza abandonul de familie, relele tratamente aplicate minorului si nerespectarea masurilor privind incredintarea minorului.

Indiscutabil ca aceste obligatii exista intre membrii familiei si ca solidaritatea morala si materiala se realizeaza in familie, insa consideram ca nu se poate vorbi de o functie a familiei in acest sens, ca entitate de sine statatoare. Ea exista, asa cum am aratat deja, intre membrii familiei si poate fi considerata ca atare daca privim functiile familiei dintr-un unghi interior, cel al raporturilor interne care exista intre membrii acesteia. Celelalte trei functii prezentate vizeaza, in primul rand, raporturile familiei cu societatea[17].

Sectiunea 2. Casatoria

1. Notiunea de casatorie

Casatoria reprezinta fundamentul familiei. Ea da nastere unor raporturi de natura personala si patrimoniala intre soti, care nu pot fi generate de concubinaj. In urma incheierii casatoriei persoanele dobandesc o stare civila, aceea de soti[18].

Legea foloseste acest termen in doua sensuri. In primul sens, casatoria inseamna actul juridic pe care il incheie cei ce vor sa se casatoreasca. Casatoria este considerata ca fiind act juridic-conditie, deoarece partile pot decide numai ca dispozitiile legale care stabilesc statutul casatoriei sa li se aplice ori nu, fara posibilitatea de a le modifica.

In al doilea rand, casatoria inseamna situatia juridica, in principiu permanenta, a celor casatoriti. Aceasta situatie juridica este determinata de reglementarea legala privind casatoria, care devine aplicabila prin incheierea actului juridic al casatoriei, si exista pe tot timpul cat dureaza raportul de casatorie.

Desi Codul familiei nu da o definitie a casatoriei, putem concluziona ca aceasta este uniunea liber consimtita intre un barbat si o femeie, incheiata potrivit dispozitiilor legale, cu scopul de a intemeia o familie[19].

2. Caracterele casatoriei

Tinand cont de reglementarile actuale din dreptul romanesc, se identifica urmatoarele caractere ale casatoriei:

a) Casatoria este o uniune intre un barbat si o femeie. Aceasta uniune se intemeiaza prin consimtamantul celor ce se casatoresc si, odata incheiata, este reglementata de normele legale, devenite aplicabile prin asemenea consimtamant.

b) Casatoria este liber consimtita. Exprimarea consimtamantului liber al celor ce se casatoresc este garantata prin dispozitiile legale, care permit incheierea casatoriei bazata pe afectiunea reciproca a viitorilor soti.

c) Casatoria este monogama. Acest caracter decurge in mod firesc din fundamentul casatoriei, si anume afectiunea reciproca a sotilor. Dispozitiile legale asigura caracterul monogam al casatoriei.

d) Casatoria se incheie in formele cerute de lege. De aici rezulta ca ea are un caracter solemn. Casatoria se incheie numai intr-un anumit loc, in fata unei autoritati de stat, intr-o zi dinainte fixata si in prezenta efectiva si concomitenta a ambilor viitori soti, cu posibilitatea pentru public de a asista.

e) Casatoria are un caracter civil. Incheierea si inregistrarea casatoriei sunt de competenta exclusiva a autoritatii de stat. Uniunea incheiata numai religios nu are valoare juridica.

f) Casatoria se incheie pe viata. De regula, legatura casatoriei este menita sa dureze intre soti pe tot timpul vietii. Casatoria se poate desface prin divort.

g) Casatoria se intemeiaza pe deplina egalitate in drepturi intre barbat si femeie. Aceasta egalitate se refera atat la conditiile in care se incheie casatoria, cat si la relatiile dintre soti sau dintre acestia si copiii lor.

h) Casatoria se incheie in scopul intemeierii unei familii. Intemeierea relatiilor de familie constituie continutul casatoriei, cauza necesara si determinanta a acesteia.

3. Conditii de fond si lipsa impedimentelor la casatorie

In sens restrans, conditiile de fond se infatiseaza sub forma pozitiva, adica trebuie sa existe pentru a se putea incheia casatoria. Conditiile de fond sunt: diferenta de sex, varsta legala pentru casatorie, consimtamantul la casatorie, comunicarea reciproca a starii sanatatii viitorilor soti. Aceasta clasificare[20] prezinta interes practic deoarece indeplinirea conditiilor de fond in sens restrans trebuie dovedita de catre viitorii soti.

In sens larg, conditiile de fond se opun celor de forma si cuprind atat pe cele pozitive cat si pe cele negative, adica impedimente la casatorie in sens restrans. Dupa caracterul lor, conditiile de fond, in sens larg, se clasifica in urmatoarele categorii[21]:

a) Conditii privitoare la aptitudinea fizica de a incheia casatoria. In aceasta categorie intra urmatoarele conditii de fond: diferenta de sex, varsta legala pentru casatorie, starea de sanatate a viitorilor soti care sunt obligati sa si-o comunice reciproc; cei bolnavi de anumite boli nu se pot casatori.

b) Conditii menite sa asigure o casatorie liber consimtita. Din aceasta categorie fac parte conditiile de fond care privesc: existenta consimtamantului, caracterele consimtamantului (lipsa de vicii ale consimtamantului, actualitatea acestuia etc.).

c) Conditii privitoare la aptitudinea morala de a incheia casatoria. Aici se incadreaza acele conditii de fond care interzic bigamia, casatoria intre rude, casatoria pentru motive de adoptie, casatoria pentru motive de tutela.

S-a aratat ca aceasta clasificare are un caracter relativ, deoarece unele conditii de fond ale casatoriei pot fi incadrate, in acelasi timp, in mai multe categorii.

Impedimentele la casatorie, in sens restrans, sunt imprejurarile de fapt sau de drept a caror existenta impiedica incheierea casatoriei. Impedimentele la casatorie pot fi considerate conditii de fond negative, deoarece casatoria se poate incheia daca ele nu exista. Impedimentele la casatorie sunt: existenta unei casatorii nedesfacuta a unuia dintre viitorii soti, rudenia, adoptia, tutela, alienatia si debilitatea mintala, lipsa aprobarii ministrului apararii nationale, lipsa aprobarii pentru membrii clerului militar.

Notiunea juridica de impediment la casatorie, in sens restrans, este consacrata de art. 13 si 14 din Codul familiei sub denumirea de „piedica legala la casatorie”.

4. Relatiile personale dintre soti

Aceste relatii constituie principalul continut al relatiilor dintre soti. Raporturile patrimoniale dintre soti sunt subordonate finalitatii relatiilor personale si sarcinilor principale ale familiei. Potrivit art. 48, pct.1 din Constitutia Romaniei si art.1 alin. 4 din Codul familiei, sotii au drepturi si obligatii egale in ceea ce priveste relatiile dintre ei si in exercitiul drepturilor parintesti. Vom exemplifica in continuare obligatiile reciproce dintre soti:

a) Obligatia de sprijin moral reciproc (art. 2 din Codul familiei). Aceasta este o consecinta a prieteniei si afectiunii pe care se intemeiaza raporturile casatoriei.

b) Obligatia de fidelitate. Desi Codul familiei nu o spune expres[22], nu exista nici o indoiala asupra existentei obligatiei de fidelitate a fiecaruia dintre soti fata de celalalt, obligatie a carei incalcare constituie adulter.

c) Obligatia de a locui impreuna. In tot ceea ce priveste casatoria, deci si in privinta locuintei, sotii decid impreuna (art. 26 din Codul familiei). Ei se pot intelege, pentru motive temeinice, ca fiecare sa aiba domicilii separate.

d) Indatoririle conjugale. Aceasta obligatie este distincta de aceea privind locuinta comuna si exista fie ca sotii au locuinta comuna, fie ca locuiesc separat.

e) Numele sotilor. Cu ocazia incheierii casatoriei, viitorii soti trebuie sa declare numele pe care s-au hotarat sa-l poarte in timpul acesteia. Acestia au urmatoarele posibilitati: sa-si pastreze fiecare numele avut inainte de casatorie, sa poarte amandoi, dupa incheierea casatoriei, ca nume comun, numele unuia dintre ei, sa poarte amandoi, dupa incheierea casatoriei, ca nume comun, numele lor reunite. Indiferent la care posibilitate permisa de lege se opresc viitorii soti, ei trebuie sa declare aceasta delegatului de stare civila pana in momentul incheierii casatoriei.

5. Relatiile patrimoniale dintre soti

Acceptiunea care trebuie conferita notiunii de „bunuri” folosita de Codul familiei este aceea din dreptul civil[23] in sensul ca ea cuprinde bunurile corporale (mobile si imobile) precum si toate drepturile reale (principale si accesorii) si drepturile de creanta, intr-un cuvant, tot ceea ce se afla in circuitul civil.

Din analiza prevederilor art. 30 si art. 31 din Codul familiei rezulta ca legiuitorul a instituit doua categorii de patrimonii legate de persoana sotilor: pe de o parte, categoria bunurilor comune ale ambilor soti, iar pe de alta parte, categoria bunurilor proprii ale fiecaruia. Legiuitorul a pornit de la necesitatea ca prin instituirea comunitatii de bunuri ale sotilor sa fie satisfacute sarcinile materiale ale existentei in comun a membrilor familiei si a pastrarii in acelasi timp a unei minime independente patrimoniale a fiecarui sot, care se fundamenteaza prin categoria bunurilor proprii.

Art. 30 din Codul familiei prevede, in alineatul intai, ca: „Bunurile dobandite in timpul casatoriei, de oricare dintre soti, sunt, de la data dobandirii lor, bunuri comune ale sotilor”, iar prin alin. (3) instituie o scutire de dovada in ce priveste bunurile comune al caror caracter este prezumat de legiuitor. Deci, daca regimul comunitatii da expresie asigurarii si organizarii, prin eforturi comune, a celor necesare existentei familiei, pentru satisfacerea nevoilor sale complexe, existenta – cu referire la persoana fiecarui sot – a unui patrimoniu separat reflecta necesitatea satisfacerii unor nevoi strict individuale care, daca nu sunt divergente fata de comunitate, sunt oricum in afara ei. Dand prioritate intereselor comune ale familiei, asigurarii bazei sale materiale, facand astfel deplina aplicare a principiilor de colaborare si intrajutorare intre membrii ei, legiuitorul prezuma ca orice bun dobandit de soti, impreuna sau numai de unul din ei, este comun, pe cand apartenenta unui bun la patrimoniul separat al unuia sau altuia trebuie dovedita. Regula este, asadar, comunitatea de bunuri, iar existenta patrimoniului propriu constituie exceptia; altfel spus, comunitatea de bunuri este categoria principala, iar bunurile proprii, categoria secundara[24].

Prin art. 30 alin. (1) si alin. (2) s-a decis ca este nula intelegerea privind proprietatea bunurilor, intervenita intre soti in timpul casatoriei, prin care s-ar face recunoasteri privind proprietatea personala a unor bunuri apartinand unuia dintre ei[25].

Continutul conventiilor ar putea consta in suprimarea ori micsorarea comunitatii de bunuri. Nu sunt posibile aceste conventii intrucat sotii sunt obligati sa se supuna regimului comunitatii de bunuri.

Nu se pot incheia deci conventii prin care sotii sa aprecieze ca unele dintre bunuri nu sunt comune, daca legea nu le excepteaza expres din comunitatea de bunuri[26].

Conventiile sunt nule si daca maresc domeniul comunitatii de bunuri. Aceasta inseamna ca s-ar declara ca bunuri comune unele dintre acele bunuri care, conform dispozitiilor legale, sunt considerate bunuri proprii. Aceste conventii sunt nule, intrucat nu se poate deroga de la regimul juridic al bunurilor sotilor decat daca legea permite, si anume cazul prevazut in art. 31 lit. b din Codul familiei[27].

O alta opinie apreciaza ca domeniul comunitatii de bunuri poate fi extins prin conventie daca nu se vatama drepturile unor terte persoane, intrucat art. 30, alin. (2) din Codul familiei nu loveste cu nulitatea decat conventiile care aduc atingere existentei efective a comunitatii, iar un text care sa opreasca extinderea comunitatii de bunuri nu ar exista[28].

Sotii pot incheia conventii privind bunurile comune prin care sa determine modul de administrare si de folosinta a acestora[29].

Deasemenea, sotii pot face o imparteala de ascendent cu privire la bunurile comune sub forma donatiei in folosul copiilor minori comuni, dar nu si imparteala de ascendent, testamentara, interzisa de art. 857 din Codul civil.

Un sot nu poate dispune de bunurile comune prin act intre vii (in forma donatiei), intrucat nu poate dispune de imobilele bunuri comune decat cu consimtamantul expres al celuilalt sot.

Un sot poate dispune de partea sa din bunurile comune prin testament, intrucat actul produce efecte la decesul testatorului, comunitatea de bunuri incetand astfel.

Sotii isi pot face donatii din bunurile proprii, acestea putand fi revocabile potrivit art. 937 din Codul civil[30].

Sunt considerate, potrivit art. 31 din Codul familiei, bunuri proprii ale fiecarui sot:

a) bunurile dobandite inainte de incheierea casatoriei;

b) bunurile dobandite, in timpul casatoriei, prin mostenire, legat sau donatie, afara numai daca dispunatorul a prevazut ca ele sunt comune;

c) bunurile de uz personal si cele destinate exercitarii profesiei;

d) bunurile dobandite cu titlu de premiu sau recompensa, manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii si inovatii, precum si alte asemenea bunuri;

e) indemnizatia de asigurare sau despagubirea pentru pagube pricinuite persoanei;

f) valoarea care reprezinta sau inlocuieste un bun propriu sau bunul in care a trecut aceasta valoare.

In conformitate cu art. 29 din Codul familiei „sotii sunt obligati sa contribuie, in raport cu mijloacele fiecaruia, la cheltuielile casatoriei”.

Sotii au obligatia de a-si acorda, unul altuia, sprijin material (art. 2 din Codul familiei). Aceasta obligatie se realizeaza prin suportarea cheltuielilor de casatorie, dar care nu cuprind obligatia de intretinere fata de copiii minori. Obligatia de sprijin material prezinta deci particularitati fata de celelalte obligatii cu caracter patrimonial ce revin sotilor.