ASPECTE SPECIALE PRIVIND PROCEDURA PLANGERII PREALABILE.

1. Procedura in cazul infractiunilor flagrante.

Potrivit art. 465 C.proc.pen., este flagranta infractiunea descoperita in momentul savarsirii sau imediat dupa savarsire. Este, de asemenea, considerata flagranta si infractiunea al carei faptuitor, imediat dupa savarsire este urmarit de persoana vatamata, de martori oculari sau de strigatul public, ori este surprins aproape de locul comiterii infractiunii cu arma, instrumente sau orice acte de natura a-l presupune participant la infractiune (art. 465 alin. 2 din C.proc.pen.).

Daca infractiunea pentru care legea prevede necesitatea plangerii este flagranta, in momentele initiale ale procesului penal, se manifesta o revenire catre principiul oficialitatii, organul de urmarire penala fiind obligat sa constate savarsirea faptei chiar daca nu s-a introdus plangerea prealabila (art. 280 C.proc.pen.)[1].

Aceasta dispozitie se explica prin necesitatea de a se constata si conserva probele savarsirii infractiuni flagrante, pentru cazul in care persoana vatamata ar introduce plangerea prealabila, aceste probe constituind dovezi esentiale in solutionarea cauzei, ele neputand fi obtinute decat in momentul savarsirii infractiunii.

Depasirea activitatii de constatare nu este posibila, pentru ca, neputandu-se exercita actiunea penala, nu exista nici un temei juridic in vederea realizarii altor activitati procesuale.

Cu ocazia constatarii infractiunii, organul de urmarire penala intocmeste un proces verbal, in care se consemneaza fapta savarsita. In procesul verbal se consemneaza de asemenea, declaratiile invinuitului si ale celorlalte persoane ascultate. Daca este cazul, organul de urmarire penala strange si alte probe.

Procesul - verbal se citeste invinuitului, precum si persoanelor care au fost ascultate, carora li se atrage atentia ca pot completa declaratiile sau ca pot face obiectii cu privire la acestea.

Procesul - verbal se semneaza de organul de urmarire penala, de invinuit si de persoanele ascultate.(art. 467 C. proc.pen.)       

Dupa constatarea infractiunii flagrante de catre organul de urmarire penala, capata aplicare principiul diponibilitatii.

Potrivit art. 280 alin. 3 C. proc.pen."dupa constatarea infractiunii flagrante, organul de urmarire penala cheama persoana vatamata si, daca aceasta declara ca face plangere prealabila, continua urmarirea penala.  In caz contrar, procurorul dispune incetarea urmaririi penale", reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006 .

Chemarea persoanei vatamate trebuie sa aiba loc inainte de expirarea termenului de 24 ore de la savarsirea infractiunii, pentru ca aceasta sa aiba posibilitatea daca considera necesar sa introduca plangerea prealabila in acest termen, introducerea plangerii inainte de expirarea celor 24 de ore sau dupa aceasta, avand importanta pentru desfasurarea, mai departe a procedurii de urmarire si judecata.

Daca persoana vatamata declara ca face plangere prealabila (in termen de 24 ore) organul de urmarire penala, fie continua cercetarea penala, daca infractiunea este de competenta sa, fie trimite cauza la organul competent, daca competenta de a efectua urmarirea penala revine altui organ de urmarire, pentru ca acesta sa continue urmarirea penala[3].

In aceasta situatie, in cazul in care sunt indeplinite conditiile prevazute in art. 466 C.proc.pen.:                            - infractiunea sa fie flagranta; - infractiunea sa fie pedepsita cu inchisoarea mai mare de un an si de cel mult 12 ani; - infractiunea sa fie savarsita intr-un anumit loc si anume: municipii sau orase, in mijloace de transport in comun, balciuri, targuri, porturi, aeroporturi sau gari, chiar daca nu apartin unitatilor teritoriale aratate mai sus, precum si in orice alt loc aglomerat; procedura de urmarire si judecata este cea prevazuta pentru infractiunile flagrante (art. 465-479 C.proc.pen.), cu conditia ca plangerea prealabila sa fie introdusa de persoana vatamata la organul de urmarire penala in termen de 24 de ore de la savarsirea infractiunii (art. 479 alin. 2 C.proc.pen.).

Daca persoana vatamata declara ca nu face plangere prealabila, organul de urmarire penala va trimite dosarul procurorului in vederea incetarii procesului penal pentru lipsa plangerii prealabile (solutie prin analogie cu cea prevazuta in art. 286 C.proc.pen.).

Daca persoana vatamata face plangere prealabila dupa ce au trecut 24 de ore de la savarsirea infractiunii, dar nu mai tarziu de doua luni din ziua in care a stiut cine este faptuitorul, se va trece la cercetarea penala a faptuitorului, aplicandu-se procedura obisnuita la urmarire si judecata, iar nu cea speciala.

Prin urmare, potrivit actualelor prevederi, cu modificarile intervenite prin Legea nr. 356/2006, din interpretarea per a contrario a art. 479 alin. 2 C.proc.pen., reiese ca in cazul infractiunilor flagrante pentru care punerea in miscare a actiunii penale se face numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate, care nu sunt savarsite in conditiile art. 466 C.proc.pen. sau in situatia in care, chiar daca nu sunt indeplinite conditiile art. 466 C.proc.pen., persoana vatamata nu a introdus in termen de 24 de ore de la savarsirea infractiunii flagrante plangerea prealabila la organul de urmarire penala, urmarirea penala si judecata se desfasoara potrivit procedurii obisnuite. Din coraborarea acestor dispozitii cu actualele prevederi ale art. 280 C.proc.pen., rezulta ca sunt posibile doua situatii:                                  - daca infractiunea este flagranta si punerea in miscare a actiunii penale se face la plangerea prealabila, dar nu sunt intrunite conditiile art. 466 C.proc.pen., organul de urmarire penala este obligat sa constate fapta si, in functie de manifestarea de vointa a persoanei vatamate (in sensul ca aceasta face sau nu plangere prealabila), se va dispune inceperea sau neinceperea urmaririi penale; - daca infractiunea flagranta este savarsita in conditiile art. 466 C.proc.pen. si punerea in miscare a actiunii penale se face la plangerea prealabila, dar persoana vatamata nu introduce aceasta plangere in termen de 24 de ore de la savarsirea infractiunii, organul de urmarire penala, fiind obligat sa constate savarsirea faptei, cheama persoana vatamata si, in functie de manifestarea de vointa a acesteia, continua umarirea penala potrivit procedurii obisnuite sau procurorul dispune incetarea urmaririi penale.

Consideram, asadar, ca dispozitiile art. 280 C.proc.pen. (atat inainte, cat si dupa modificare) trebuie interpretate nuantat in functie de caracterul procedurii - de urgenta sau obisnuite - aplicabile infractiunii flagrante in cauza[4].

2. Procedura in caz de conexitate sau indivizibilitate.

Conexitatea si indivizibilitatea sunt institutii procesuale care au rezonanta in cadrul competentei organelor judiciare, in sensul modificarii fizionomiei normale a competentei prin prorogarea acesteia.                              Prorogarea de competenta consta tocmai in prelungirea, extinderea competentei normale a organelor judiciare asupra unor cauze care in mod normal revin altor organe.

In cazul prorogarii competentei, apare posibilitatea sau obligatia reunirii cauzelor care privesc infractiuni, intre care sunt anumite legaturi in vederea unei mai bune infaptuiri a justitiei.

In cazul conexitatii sau indivizibilitatii, regula este reunirea cauzelor, iar disjungerea (solutionarea separata a cauzelor), constituie exceptia, si numai daca organele judiciare considera ca aceasta este in interesul bunei desfasurari a procesului penal.

Potrivit art. 38 C.proc.pen., in cazul de indivizibilitate prevazut in art. 33 lit. a C.proc.pen., precum si in toate cazurile de conexitate, instanta poate dispune, in interesul unei bune judecati, disjungerea cauzei, astfel ca, judecarea unora dintre infractiuni sau infractori sa se faca separat.

Codul de procedura penala, in art. 281, arata ca, "in caz de conexitate sau de indivizibilitate intre o infractiune pentru care punerea in miscare a actiunii penale se face la plangerea prealabila si o alta infractiune pentru care punerea in miscare a actiunii penale nu se face la plangerea prealabila a persoanei vatamate, daca disjungerea nu este posibila, se aplica procedura prevazuta in art. 35"[5].

Desi reglementarea in procedura plangerii prealabile este diametral opusa fata de cea din dreptul comun, deoarece, in lumina acestor dispozitii legale, prima obligatie a organului sesizat cu solutionarea unor cauze privind infractiuni pentru care plangerea prealabila se adreseaza unor organe diferite, este de a observa daca infractiunile respective pot fi disjunse si daca acest lucru este posibil, sa procedeze potrivit art. 35 C.proc.pen.

Dispozitiile art. 35 C.proc.pen. reglementeaza competenta in caz de conexitate sau indivizibilitate, in situatia in care, cauzele penale se afla spre rezolvare in fata organelor judiciare.

Astfel, potrivit art. 35 C.proc.pen., in caz de indivizibilitate sau conexitate, daca competenta, in raport cu diferiti faptuitori ori cu diferitele fapte apartine, potrivit legii, mai multor instante de grad egal, competenta de a judeca toate faptele si toti faptuitorii, revine instantei mai intai sesizate, iar daca competenta, dupa natura faptelor sau dupa calitatea persoanekor apartine unor instante, de grad diferit, competenta de a judeca toate cauzele reunite, revine instantei superioare in grad.

Daca dintre instante una este civila, iar alta militara, competenta revine instantei civile (art. 35 alin. 2 C.proc.pen.). Daca instanta militara este superioara in grad, competenta revine instantei civile echivalente in grad cu instanta militara (art. 35 alin. 3 C.proc.pen.).

Ori de cate ori o infractiune, pentru care este necesara plangerea prealabila, este conexa cu o infractiune pentru care opereaza oficialitatea si disjungerea nu este posibila, competenta revine organului care are competenta de a urmari infractiunea supusa regimului oficialitatii.

In aceasta situatie, instanta sesizata in aceeasi cauza cu doua infractiuni carora li se aplica, pe de o parte procedura plangerii prealabile, si respectiv, regimul oficialitatii, trebuie sa trimita cauza la procuror in vederea efectuarii urmaririi penale pentru ambele infractiuni, urmand ca in conformitate cu prevederile art. 281 C.proc.pen., instanta sa fie sesizata prin rechizitoriu.

Una dintre situatiile cele mai frecvent intalnite in practica, in cazul infractiunii de furt, este ipoteza cand fapta este savarsita de rude apropiate sau soti ai persoanei vatamate (furt la plangerea prealabila - art. 210 C.pen.), in participatie cu alte persoane (art. 23 C.pen.). In asemenea cazuri s-a hotarat constant ca sesizarea instantei cu plangere prealabila pentru faptuitori, este nelegala[6].

3. Aspecte legate de procedura plangerii prealabile in cazul schimbarii incadrarii juridice a faptei.

Datorita lipsei de cunostinte juridice sau necunoscuti, nu intotdeauna persoana vatamata face incadrarea juridica corecta a faptei pentru care depune plangere prealabila, astfel incat se poate ajunge in urma incadrarii juridice corecte facute de catre organul de urmarire penala la schimbarea acestei incadrari[7].

In cursul urmaririi unei cauze in care actiunea penala se exercita din oficiu, se poate constata ca urmeaza a se schimba incadrarea juridica intr-o infractiune pentru care este necesara plangerea prealabila.        In acest caz, organul de cercetare penala are obligatia sa-l cheme pe cel vatamat pentru a-l intreba daca intelege sa faca plangere (art. 286 C.proc.pen. asa cum a fost modificat prin art. 1 pct. 145 din Legea nr. 356/2006).

In continuare, se procedeaza, in functie de manifestarea de vointa a persoanei vatamate:

- daca nu se face plangere, organul de urmarire penala inainteaza actele procurorului, in vederea incetarii urmaririi penale in temeiul art. 11 pct. 1 lit. c, combinat cu art. 10 lit. j;

- daca persoana vatamata declara ca face plangere prealabila, organul de cercetare penala continua cercetarea.

Anterior modificarii survenite prin Legea nr. 356/2006, articolul 286 alin. 2 C.proc.pen. reglementa si procedura care trebuie aplicata in situatia in care schimbarea incadrarii juridice a faptei avea loc in fata instantei de judecata.

Astfel, instanta de judecata era obligata sa cheme persoana vatamata si sa o intrebe daca intelege sa faca plangere pentru infractiunea respectiva si dupa caz, dispunea continuarea sau incetarea procesului penal.

Potrivit reglementarii actuale, daca prima instanta a fost sesizata cu o infractiune pentru care urmarirea se incepe din oficiu si, in cursul judecatii, schimba incadrarea juridica intr-o infractiune pentru care este necesara plangerea prealabila, restituie cauza procurorului pentru nerespectarea dispozitiilor privind sesizarea instantei sau daca terrmenul pentru introducerea plangerii prealabile a expirat, inceteaza procesul penal pentru lipsa plangerii prealabile[8].

Potrivit art. 334 C.proc.pen., daca in cursul judecatii, se considera ca incadrarea juridica data faptei, prin actul de sesizare, urmeaza a fi schimbata, instanta este obligata sa puna in discutie noua incadrare juridica a faptei si sa atraga atentia inculpatului ca are dreptul sa ceara lasarea cauzei mai la urma sau eventual amanarea judecatii, pentru a-si pregati apararea.

Aceasta prevedere legala trebuie respectata, in principiu, si atunci cand noua incadrare juridica este mai usoara, deoarece intr-o asemenea situatie, inculpatul trebuie sa-si organizeze o buna aparare in raport cu noua incadrare data faptei ce i se imputa[9].

Institutia plangerii prealabile reglementata pe planul altor sisteme de drept.

Ca si in sistemul nostru de drept, in legislatiile altor state se pune problema de a sti, daca in cazul savarsirii unei fapte prevazute de legea penala, respectiva fapta constituie sau nu infractiune, cine este autorul acesteia si pedeapsa care urmeaza sa i se aplice acestuia din urma in situatia in care persoana respectiva este vinovata de comiterea acelei infractiuni. Pentru a rezolva aceste probleme este necesar sa se efectueze mai intai urmarirea penala cu privire la acea fapta.

Cat priveste autorul urmaririi, unii autori de drept comparat[10], arata ca sunt posibile patru sisteme : urmarirea care emana de la victima sau de la mostenitorii sai (acuzare particulara); urmarirea care emana de la toti cetatenii, actionand in numele societatii (acuzare populara); urmarirea care emana de la insasi judecatorii (urmarire din oficiu); in sfarsit, urmarirea care emana de la functionarii specializati cum ar fi magistratii de la Ministerul Public (acuzare publica) sau de la functionarii de la anumite institutii publice.

Sa vedem, asadar, cum apar reflectate aceste sisteme in diferite legislatii ale tarilor lumii.

1 Dreptul anglo - saxon (american).

Sistemul englez este destul de complex, textul de baza fiind, Prosecution offences. Act 1985², care se refera la urmarirea judiciara a infractiunilor.

In principiu, toti cetatenii isi pot manifesta vointa in sensul inceperii urmaririi penale in legatura cu savarsirea unei infractiuni, dar in fapt, cel mai adesea, organele de politie judiciara lanseaza actiunea publica.

Din acest punct de vedere s-a adus o atenuare constand in existenta unui serviciu specializat in urmarire judiciara: in 1879, a fost creat Director of public prosecution (DPP), adica Directia de urmarire judiciara publica si in 1985, Crown prosecution service (CPS), insemnand, Coroana serviciului de urmarire, din aceste doua institutii prima detine conducerea. Acest serviciu are drept misiune esentiala sa continuie sau sa termine urmarirea inceputa de organele politiei judiciare . Mai exact, Crown prosecution service verifica dosarul politiei, daca aceasta a hotarat sa urmareasca si decide daca dovezile sunt suficiente pentru a ordona continuarea urmaririi penale, insuficienta lor ducand la casarea dosarului. Dar, daca politia a decis sa nu urmareasca, daca ea s-a multumit sa adreseze invinuitului un advertisment, ea nu va trimite nici un dosar la Crown prosecution service si aceasta nu va putea deci sa exercite urmarirea.

Misiunea secundara a CPS (Crown proecution service) este sa decida asupra urmaririlor lansate de particulari: ca efect, o asemenea urmarire poate sa fie contrara interesului public.

Intr-un cuvant, CPS nu poate decat sa termine urmarirea inceputa deja de politie sau de un particular.

In sfarsit, in principiu, CPS arata care sunt exceptiile de la regula mentionata mai sus. Astfel, sunt situatii in care actiunea penala se pune in miscare nu din oficiu sau la plangerea prealabila a persoanei vatamate, ci este necesara sesizarea ori autorizarea unei institutii publice. Asa stau lucrurile in materie fiscala, vamala (pentru importul ilegal de droguri). Serviciile de sanatate sunt competente in materie de infractiuni de beneficii frauduloase in aceste domenii.

In urma anchetei, constatarile astfel efectuate cumulate intr-un raport intocmit de organele de cercetare penala, pot sa permita declansarea procesului penal.

Sistemul american este foarte diferit de cel englez si mult mai simplu. Originar din USA, este separat de cel traditional englez fondat, inca si astazi, pe idea de urmarire din oficiu si la plangerea prealabila a persoanei vatamate. De asemenea, in USA exista un serviciu public, un veritabil Minister public care poseda monopolul urmaririi penale: procurorii Statelor Unite ale Americii pentru infractiunile federale, procurorii regionali si procurorii municipali pentru infractiunile de stat.

2 Dreptul german.

Procesul german parcurge, cu unele deosebiri, aceleasi faze ca si procesul penal roman: o faza prealabila de umarire penala, urmata de faza judecatii si se incheie cu executarea hotararii penale.

Urmarirea penala poate incepe la sesizarea din oficiu, prin plangere ori prin denunt.

Asemanator sistemului de drept roman, pentru anumite infractiuni, ca acte de violenta usoare, victima dispune de o actiune specifica: ea poate actiona cu acelasi titlu ca si Ministerul public, ceea ce constituie un prejudiciu adus monopolului acestuia din urma.

Aceasta actiune specifica este plangerea prealabila, reglementata in Cartea a V-a (art. 374-406h)[13] a Codului de procedura penala german, dedicata participarii persoanei vatamate la judecata.

Plangerea prealabila (Privatklage art. 374-94) poate fi exercitata pentru urmatoarele delicte: violarea de domiciliu, violarea secretului corespondentei, vatamarea corporala, amenintarea, darea sau luarea de mita in circuitul comercial, distrugerea si infractiuni privind proprietatea intelectuala (art. 374 alin. 1).

Alaturi de persoana vatamata, titulari ai plangerii prealabile pot fi toate persoanele care pot formula plangere penala: familia, reprezentantul legal in caz de incapacitate in sens procesual-civil si superiorul (art. 274 alin. II).

In cazul in care mai multe persoane au fost vatamate printr-o infractiune ce le deschide calea plangerii prealabile, fiecare poate actiona independent fata de ceilalti. Totusi, daca una dintre persoanele vatamate formuleaza plangere prealabila, celelalte sunt obligate sa se alature procesului inceput, fara a mai fi necesara exercitarea de catre fiecare a unei plangeri prealabile. In orice caz, efectele hotararii favorabile invinuitului sunt opozabile si persoanelor vatamate care nu au participat la judecata (art. 375).           

Cuprinsul plangerii prealabile este acelasi cu cel al plangerii penale. Titularul plangerii prealabile este obligat la plata unei cautiuni in conditiile legii procesual-civile (art. 379). Formularea unei plangeri prealabile nu este supusa vreunui termen.           

In raport cu actiunea penala, plangerea prealabila nu este exclusiva, astfel incat, daca interesele publice o cer, procurorul poate exercita actiunea penala. Totodata, plangerea penala nu este subsidiara actiunii penale (art. 376-377).

Judecata prezinta unele particularitati. Inainte de judecata propriu-zisa, este obligatorie, pentru unele fapte incercarea de impacare a partilor printr-un mediator desemnat (Suhneversuch: art. 380). Daca partile nu se impaca, persoana vatamata formuleaza, in scris sau oral, in fata instantei plangere prealabila, insotita de dovada indeplinirii procedurii prealabile a impacarii.

Daca plangerea indeplineste conditiile legale, instanta dispune comunicarea acesteia catre invinuit, caruia i se pune in vedere sa formuleze explicatii intr-un termen dat (art. 382).

Instanta decide asupra deschiderii judecatii, printr-o incheiere. Daca gradul de vinovatie a faptuitorului este scazut, instanta va dispune incetarea procesului (art. 383).

Actul de sesizare (incheierea de deschidere a judecatii) este citit de judecator (art. 384). Titularul plangerii prealabile nu poate studia actele dosarului decat prin intermediul aparatorului. In rest, legea ii confera persoanei vatamate o pozitie procesuala echivalenta cu a procurorului (art. 385). De asemenea, in cadrul acestei proceduri, nu pot fi dispuse masuri de siguranta ori educative.

Pana la inchiderea cercetarii judecatoresti, invinuitul poate formula la randul sau plangere impotriva persoanei vatamate, care va fi judecata impreuna cu plangerea initiala[15].

Plangerea prealabila poate fi retrasa dupa ascultarea invinuitului doar cu acordul acestuia (art. 391). In orice caz, o data retrasa, plangerea prealabila nu mai poate fi reformulata. In caz de deces a persoanei vatamate, ea poate fi continuata (art. 392).

Alaturi de procuror, la judecata poate participa in unele cazuri si persoana vatamata, pentru protejarea intereselor sale ori pentru supravegherea activitatii procurorului. Modalitatea prin care persoana vatamata poate participa este denumita Nebenklage (plangere alaturata)[16].

Aceasta plangere se mai poate exercita, pe langa cazurile in care se poate formula si plangerea prealabila, si de victima tentativei de omor sau a celui care a avut castig de cauza in plangerea contra solutiei de incetare a urmaririi penale (art. 395 alin. 2 pct. 2 si 5).      

Pozitia sa procesuala este diferita de cea  a titularului plangerii prealabile prin urmatoarele particularitati:

poate fi reprezentat sau ascultat ca martor (art. 397) ;

poate exercita independent de procuror caile de atac (art. 401);

impotriva solutiei de neincepere sau de incetare a procesului poate exercita plangere (art. 400).

Intentia de participare se exprima oricand[17] in cursul procesului, printr-o cerere in fata instantei sau a procurorului, in scris sau oral. Cererea prematura ramane fara efect pana la punerea in miscare a actiunii penale. Asupra cererii va decide instanta, dupa ascultarea procurorului si a acuzatului (art. 396).

In caz de deces al titularului plangerii, aceasta ramane fara efect. (art. 402).

Repararea prejudiciului cauzat persoanei vatamate prin infractiune se face in natura ori prin echivalent banesc. In acest scop, persoana vatamata ori mostenitorii acesteia formuleaza o cerere in fata instantei penale pana la inchiderea cercetarii judecatoresti. Cererea poate fi retrasa pana la pronuntarea hotararii (art. 403 si art. 404).

Instanta va rezolva cererea privind despagubirile in felul urmator:

fie sa nu acorde despagubiri, daca cererea este inadmisibila sau duce la prelungirea judecarii laturii penale; aceasta solutie poate fi pronuntata oricand in cursul procesului (art. 405 teza a II-a);

fie sa admita cererea in tot sau in parte (art. 406) ori sa nu acorde despagubiri, cand acuzatul nu a savarsit fapta sau cererea este neintemeiata (art. 405 teza I); aceste solutii pot fi pronuntate in urma dezbaterilor. In acest caz, instanta poate incuviinta executarea vremelnica, eventual cu darea unei cautiuni.

Daca cererea nu este admisa, persoana vatamata are deschisa calea actiunii in fata instantei civile.

Impotriva hotararii asupra cererii de despagubiri are deschise caile de atac numai acuzatul (art. 406a si art. 406c).

Executarea silita urmeaza conform dispozitiilor procedurii civile (art. 406h).

Alte drepturi acordate persoanei vatamate sunt prevazute in art. 406d-h).

Astfel, persoana vatamata are dreptul, la cerere, sa i se comunice desfasurarea procesului, dupa ramanerea irevocabila a hotararii (art. 406d).

De asemenea, aceasta are dreptul de a studia, prin intermediul aparatorului, actele de la dosar, daca nu sunt interese contrare ale acuzatului cu ale altor persoane (art. 406e) precum si dreptul de a fi asistat de un aparator (art. 406f). De acest drept beneficiaza si titularul plangerii alaturate (art. 406g).

3 Dreptul latin.

In sistemul spaniol, actiunea penala poate desigur, fi pusa in miscare de Ministerul Public. Dar ceea ce este original, este ca toti particularii o pot pune in miscare in mod egal. Conform articolului 101 LECRIM, actiunea penala este publica. Toti cetatenii spanioli o vor putea exercita in conformitate cu dispozitiile legii; articolul 102 LECRIM exclude incapabilii, cei care au fost deja condamnati de doua ori pentru denuntare calomnioasa si judecatorii. Articolul 101 este intarit de articolul 270 din acelasi Cod, conform caruia "toti cetatenii spanioli, care au fost sau nu victime ale unui delict, pot face plangere exercitand actiunea publica vizata de articolul 101 LECRIM".

De asemenea, strainii pot face plangere pentru delictele care privesc persoana lor sau a celor dragi lor. Aceasta consacrare generala a actiunii publice, are in afara de straini, pe deasupra un fundament constitutional deoarece, conform articolului 25 din Constitutie, "cetatenii vor putea exercita actiunea publica".

In anumite cazuri totusi, exista sistemul de acuzare privata. Astfel, in cazul delictelor pedepsibile doar la plangerea prealabila a persoanei vatamate, doar aceasta poate actiona (art. 104  alin. 2 LECRIM). Dar, importanta acestui sistem este redusa, pentru ca aceasta regula nu este aplicabila decat la un numar restrans de infractiuni care prezinta un grad de pericol social mai redus (cum ar fi, infractiunile de insulta si calomnie impotriva particularilor); in sfarsit, prin obligatia victimei de a incerca o impacare inainte de a depune plangerea (art. 278 LECRIM).

Sistemul italian este relativ indepartat de cel din Spania. Pentru infractiunile ordinare, doar Ministerul Public poate sa actioneze. Pentru delictele minore numite si delicte private, urmarirea nu poate avea loc decat la plangerea prealabila a victimei (de exemplu, pentru actele de violenta care nu cauzeaza neputinte, incapacitati mai mult de 20 de zile).

In sistemul portughez, poate actiona atat Ministerul Public, cat si persoana vatamata. In dreptul portughez, conceptul de victima este original: el include pe de o parte persoana lezata, cea care a suferit un prejudiciu si care este titulara a actiunii civile (art. 74 CPP), iar pe de alta parte, un personaj care poate cita, numi ofensa, jignirea si care este titularul drepturilor protejate de lege si violate de infractiune si care se poate constitui parte vatamata (art. 68 alin. 3 CPP). Cei lezati pot de altfel sa se constituie parti vatamate, dar numai in cazul infractiunilor urmaribile la plangerea prealabila. Pentru aceste infractiuni, partea vatamata poate declansa urmarirea penala. Pentru celelalte infractiuni, se marginesc sa fie de partea Ministerului Public. In mod obligatoriu, partea vatamata trebuie sa fie reprezentata de un avocat si poate de asemenea, solicita asistenta judiciara.

In sistemul francez, regula este ca actiunea penala se pune in miscare din oficiu. Aceasta poate fi declansata si indirect de catre persoana vatamata, dar exercitiul acestei actiuni este in mod esential incredintat Ministerului Public, care joaca astfel rolul de parte in procesul penal. El nu este un judecator de instructie (cu toate ca, in instructie, el poate avea un rol mai important decat inculpatul sau partea civila).      

Sunt insa o serie de infractiuni care prezinta un grad de pericol social mai redus (de ex., in caz de insulta sau defaimare art. 48 din legea 29/1881, prejudiciu la viata privata art. 226-6 noul cod penal), la care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate. Lipsa acestei plangeri prealabile constituie o cauza de inlaturare a raspunderii penale si totodata un obstacol in declansarea procesului penal.

Spre deosebire de dreptul german, atata timp cat plangerea n-a fost depusa, Ministerul Public nu poate sa procedeze la investigatii. Dar aceasta plangere prealabila nu este o conditie suficienta, deoarece chiar in prezenta acesteia, Ministerul Public nu este obligat sa declanseze actiunea penala (in afara de cazul cand plangerea este insotita de cererea de constituire ca parte civila)[18].

Mentionam, de asemenea, ca in toate cazurile in care plangerea prealabila este o conditie de urmarire, retragerea acesteia este o cauza de stingere a actiunii penale.

In afara de aceste cauze care inlatura raspunderea penala (lipsa si retragerea plangerii prealabile), actiunea penala se poate stinge si prin abrogarea legii penale (legea noua mult mai blanda, indulgenta se aplica imediat), prin decesul inculpatului (de exemplu, doborat de politie, actiunea penala nu se stinge decat cu privire la autorul infractiunii, nu si in ceea ce priveste pe coautori sau complici), prin amnistie, prin autoritatea lucrului judecat si prin prescriptia raspunderii penale.

Asemanator sistemului de drept roman, legislatia franceza reglementeaza procedura speciala de solutionare a infractiunilor flagrante, caz in care nu mai este necesara plangerea prealabila a persoanei vatamate, ci organele de cercetare penala doar constata savarsirea lor.

Cat priveste regimul infractiunilor flagrante, in sistemul de drept francez, acestea pot avea doua categorii de consecinte: ele fac sa creasca in randul oamenilor dovada comiterii de crime, dorinta de razbunare, si limiteaza, pentru justitie, riscul erorii. Aceste consecinte isi pun amprenta asupra procedurii de solutionare a cauzelor de infractiuni flagrante.

Organele de cercetare penala, care au instiintat in prealabil procurorul ce se ocupa de supravegherea urmaririi penale, incep ancheta. Organele de urmarire penala pot interzice oricarei persoane de a se indeparta de la locul faptei pana la incheierea operatiunilor (pentru a le verifica identitatea). De asemenea, acestea pot efectua anumite acte, si anume: perchezitionari si sechestrari, in special, in prezenta persoanei suspectate. Pentru constatarile urgente, organele de cercetare penala pot recurge la orice persoana calificata (cel mai adesea la un expert in domeniul medicinii). pot proceda la audierea de martori, pot sa decida asupra masurii arestarii preventive a invinuitului.

Independent de masura arestarii preventive, politia poate sa-l retina pe autorul infractiunii flagrante si sa-l conduca in fata procurorului. In aceste cazuri de infractiune flagranta, orice persoana poate sa-l prinda pe autorul infractiunii si sa-l conduca la sediul organelor de cercetare penala, cel mai apropiat. Procurorul poate, el insusi sa efectueze acte de urmarire penala, ordonand organelor de cercetare penala sa continue activitatea de ancheta (asa se intampla cel mai adesea). El are atributii mai largi decat organele de cercetare penala.

Astfel, in caz de infractiune flagranta, daca instanta n-a fost inca sesizata, procurorul poate sa emita un mandat de aducere si sa interogheze persoana adusa in fata sa. Daca aceasta persoana se prezinta in mod firesc in fata sa cu un aparator, ea nu poate fi audiata decat in prezenta acestuia.

In caz de delict flagrant (pedepsibil cu inchisoarea), daca instanta n-a fost sesizata, procurorul, daca considera ca o informatie nu este necesara, poate recurge la infatisarea imediata in fata tribunalului.

De asemenea, instanta poate sa efectueze la randul ei acte de cercetare penala, ca si organele de urmarire penala sau sa le impuna acestora sa continue activitatea de cercetare); daca e cazul, instanta va prelungi arestarea preventiva.

In urma anchetei, constatarile astfel efectuate adunate intr-un raport intocmit de organele de cercetare penala, pot sa permita declansarea procesului penal.

Observam, asadar ca nu doar in sistemul nostru de drept, ci si in legislatiile altor state este prevazut dreptul persoanei vatamate printr-o infractiune care prezinta un grad de pericol social mai redus, de a introduce o plangere prealabila la organele de urmarire penala, in vederea constatarii infractiunii savarsite, tragerii la raspunderii penale a faptuitorului si repararii prejudiciului cauzat. Lipsa unei astfel de plangeri reprezinta o cauza de inlaturare  a raspunderii penale, victima intelegand sa nu-si manifeste vointa in sensul pedepsirii acestuia pentru fapta comisa, conform legii penale.

Dreptul persoanei vatamate de a introduce plangerea prealabila, in cazul infractiunilor pentru care punerea in miscare a actiunii penale este conditionata de introducerea acesteia, semnifica totodata si o garantie a protejarii drepturilor si intereselor fundamentale ale oricarui individ.

De altfel, in ultimul deceniu, sub impulsul influentelor derivand din unele tendinte ale conceptiei Noii Aparari Sociale si a teoriei Scolii Radicale care, plecand de la temeiuri diferite, preconizeaza o de juridicizare repetata a raspunderii penale pe seama promovarii unor solutii care sa faciliteze concilierea victima - infractor, majoritatea legislatiilor moderne sunt in curs de extindere a cazurilor si situatiilor de limitare a oficiliatatii actiunii publice.

CONCLUZII

Concluzionand, institutia plangerii prealabile este necesara si utila, in acelasi timp, reprezentand o particularitate, in ceea ce priveste sesizarea organelor de urmarire penala, fata de regula generala, conform careia, in baza principiului oficialitatii, organul de urmarire penala se sesizeaza din oficiu cand afla pe orice cale ca s-a savarsit o infractiune.

In ultimul timp, in sistemul juridic romanesc, se manifesta o tendinta de privatizare a punerii in miscare a actiunii penale, adica aceasta operatiune, in cazul in care a fost savarsita o infractiune se realizeaza, in general, de catre Ministerul Public, prin organele sale, si  mai putin, direct, la instanta de judecata, fapt care poate fi, uneori, in defavoarea persoanei vatamate.

Plangerea prealabila, in afara faptului ca se constituie ca o exceptie de la principiul oficialitatii sau obligativitatii, este si un mod special de sesizare, care consta in dreptul persoanei vatamate de a decide daca sesizeaza sau nu organele judiciare in vederea tragerii la raspundere penala a faptuitorului.

Totusi, exista o deosebire esentiala intre plangere, ca modalitate de sesizare a organelor de urmarire penala, care poate fi suplinita printr-o sesizare din oficiu sau un denunt, si  plangerea prealabila, care este unicul act de sesizare prevazut de lege pentru unele infractiuni, fara de care cel ce a savarsit respectivele infractiuni, nu va fi tras la raspundere, ea constituind, in acelasi timp, o conditie de pedepsibilitate si de procedibilitate.

Ca o propunere de imbunatatire a procedurii plangerii prealabile, referitor la termenul de introducere al plangerii prealabile se pune, inainte de toate problema naturii juridice a acestui termen.

La prima vedere, de altfel cum se considera in literatura de specialitate, el este un termen de decadere.

Astfel, daca persoana vatamata nu a introdus in termenul prevazut de lege plangerea prealabila si nu poate invoca intreruperea acestui termen procedural, respectiv prin invocarea unei imprejurari mai presus de vointa sa, care sa o fi impiedicat sa o introduca, atunci ea nu  mai poate promova plangerea prealabila si sa obtina tragerea la raspundere penala a autorului infractiunii.

Daca luam in considerare efectele neintroducerii plangerii prealabile in termenul prevazut de lege, ajungem la concluzia ca, termenul de introducere al plangerii prealabile este, de fapt, un termen special de prescriptie al raspunderii penale si nu numai un termen de decadere.       

In ceea ce priveste momentul de la care incepe sa curga termenul de introducere al plangerii prealabile, respectiv data cand persoana indreptatita a reclama a stiut cine este faptuitorul, este criticabila alegerea legiuitorului, deoarece momentul in care persoana vatamata a stiut cine este faptuitorul este greu determinabil, in situatia in care persoana nu stie, inca din momentul savarsirii infractiunii, persoana faptuitorului.

Aceasta, intrucat, de cele mai ori, fiind vorba despre o stare interioara, de putine ori poate fi dovedita pe baza unor elemente exterioare, fiind lasata exclusiv la latitudinea persoanei vatamate determinarea acestui moment.

De asemenea, si in cazul in care persoana stia inca de la inceput cine este faptuitorul poate eluda dispozitiile legale privind termenul de introducere al plangerii prealabile de doua luni, afirmand ca a aflat ulterior cine este faptuitorul.

Din cauza acestor considerente, apreciem ca momentul de la care trebuie sa curga termenul de introducere al plangerii prealabile ar fi indicat sa fie momentul savarsirii infractiunii, moment in care persoana vatamata a aflat despre savarsirea infractiunii. Acest moment este usor de determinat pe baza unor elemente obiective, exterioare vointei persoanei vatamate.

Reglementarea actuala lasa posibilitatea sa curga un termen relativ nedeterminat, termen in care partea vatamata nefiind obligata sa apeleze la organele competente pentru identificarea faptuitorului, dupa o perioada indelungata  poate afirma ca a aflat cine este faptuitorul si sa introduca plangerea prealabila.

De exemplu, o persoana comite o infractiune de furt de la cel la care se afla in gazda (termenul de prescriptie in acest caz este de 10 ani), iar gazda pretinde ca a aflat cine este faptuitorul dupa cinci ani de la savarsirea faptei si introduce plangere.

Cu privire la intinderea termenului de introduce a plangerii prealabile, respectiv de doua luni de zile, consideram ca este un termen destul de scurt.

Astfel, daca in cazul unor infractiuni precum sunt infractiunile de insulta, calomnie s.a. aparent s-ar justifica un termen scurt, in cazul altor infractiuni de genul celor ca lovirea si alte violente, amenintarea, tulburarea de posesie, nu se justifica, sub nici o forma un termen atat de scurt.

De exemplu, in cazul infractiunii de amenintare temerea creata persoanei amenintate poate dura mai mult de doua luni de la momentul savarsirii faptei si abia dupa trecerea acestor doua luni, persoana vatamata poate avea curajul sa formuleze plangerea prealabila.

De asemenea, in cazul tulburarii de posesie, o persoana poate sa ocupe abuziv o suprafata de teren apartinand altei persoane, pe o perioada mai mare de 60 de zile si persoana vatamata neintroducand plangere prealabila in termenul prevazut de lege se afla in imposibilitate de a trage la raspundere penala pe autorul infractiunii.

Pentru o mai buna instrumentare a probatoriului ar fi  recomandabil ca infractiuni de genul vatamarii corporale din culpa, furtul pedepsit la plangerea prealabila, sa fie mutate de la art. 279 alin. 2

Astfel, in cazul unui furt urmarit la plangerea prealabila, in cazul in care plangerea prealabila s-ar adresa organului de cercetare penala, persoana vatamata se poate adresa imediat dupa savarsirea faptei organului de cercetare penala, care poate efectua anumite strangeri de probe, extrem de utile, precum planse fotografice, culegeri de urme, expertize tehnico-judiciare etc.

Este de neinteles de ce la infractiunea de seductie prevazuta de art. 199 Cod penal, infractiune care are acelasi obiect juridic special ca si infractiunea de viol, respectiv relatiile sociale referitoare la libertatea sexuala a persoanei, in situatia prezentata fiind vorba despre o persoana de sex feminin, si care este considerata o infractiune cu un grad de pericol social mai scazut decat infractiunea  de viol prevazuta de art. 197 alin. 1 Cod penal, lucru evidentiat prin limitele de pedeapsa mai mici, nu este urmarita la plangerea prealabila a persoanei vatamate.

Faptul ca, in cazul acestei infractiuni impacarea partilor inlatura raspunderea penala, nu inlatura necesitatea urmaririi acestei infractiuni la plangerea prealabila.          

In aceasta situatie, pe buna dreptate ne putem pune intrebarea care este utilitatea incriminarii acestei infractiuni, daca in cazul expus organul de urmarire penala se afla in imposibilitate de a incepe urmarirea penala.

In schimb, pe deplin justificata este introducerea celei de-a doua cauze care inlatura raspunderea penala si anume, impacarea partilor.

Alte infractiuni la care legiuitorul, in noul Cod penal a prevazut punerea in  miscare a actiunii penale la plangerea prealabila si faptul ca impacarea partilor inlatura raspunderea penala sunt: incalcarea prin orice mijloace de interceptare a dreptului la viata, hartuirea sexuala (art. 203¹ Cod penal ), abuzul de incredere prin fraudarea creditorilor, contrafacerea obiectului unei inventii si insusirea, fara drept, a calitatii de inventator, nerespectarea masurilor de protectie a desenelor si modelelor industriale, nerespectarea masurilor de protectie a topografiei circuitelor integrate, nerespectarea masurilor de protectie a marcilor si indicatiilor geografice , utilizarea neloiala a marcilor sau indicatiilor geografice , reproducerea neautorizata a programelor de calculator (art. 435 Cod penal), nerespectarea normelor privind protectia drepturilor patrimoniale de autor si conexe ,nerespectarea normelor privind protectia drepturilor nepatrimoniale de autor , In concluzie, speram ca pentru o mai buna instrumentarea a cazurilor in care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila, pana la intrarea in vigoare a noului Cod penal toate aceste probleme si imperfectiuni sa fie remediate, pentru ca procedura plangerii prealabile sa poata fi aplicata in cele mai bune conditii.

BIBLIOGRAFIE

I. Tratate, cursuri.

Alecu Gheorghe - Drept penal. Partea generala, Ed. Europolis, Constanta, 2005;

Anastasiu Crisu , Drept Procesual Penal .Partea speciala , Ed. Hamangiu ,Bucuresti ,2009

Anastasiu Crisu, Drept procesual penal. Partea gene­rala, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2008

Basarab Matei -  Drept penal. Partea generala, vol. II, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1997;

Basarab Matei- Drept penal. Partea generala, vol. II, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2005;

Bica Gheorghe - Drept penal roman. Partea generala, Ed. Sitech, Craiova, 2006;

Boroi Alexandru, Nistoreanu Gheorghe - Drept penal: partea generala, Ed. All Beck, Bucuresti, 2004;

Bulai Costica - Manual de drept penal: partea generala, vol. II, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1997;

Butiuc Costica - Drept penal. Partea generala, Ed. Augusta, Timisoara, 1999;

Ciobanu M. Vasile - Tratat teoretic si practic de procedura civila, Ed. National, Bucuresti, 1997;

Danes Stefan - Drept penal, Partea generala, Ed. Sylvi, Bucuresti, 2001;

Dima Traian - Drept penal: partea generala, vol. II, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2005;

Dima Traian - Drept penal: partea generala, Raspunderea penala, vol. II, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2005;

Dobrinoiu Vasile, Nistoreanu Gheorghe - Drept penal. Partea generala, Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1999;

Dobrinoiu Vasile, Branza William - Drept penal: Partea generala, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2003;

Doltu Ioan - Drept procesual penal, Ed. Fundatiei "Andrei Saguna", Constanta, 2003;

Dongoroz Vintila - Drept penal, 1939;

Dongoroz Vintila si colab. - Explicatii teoretice ale Codului penal roman. Partea generala, vol. I, Ed. Academiei Romane, Bucuresti, 1969;

Dongoroz Vintila si colab. - Explicatii teoretice ale Codului penal roman. Partea generala, vol. II, Ed. Academiei Romane, Bucuresti, 2003;

Giurgiu Narcis - Raspunderea penala si pedeapsa, Ed. Neuron, Focsani, 1995;

Giurgiu Narcis - Drept penal general. Doctrina, jurisprudenta, legislatie, Ed. Sunset, Iasi, 1997;

Giurgiu Narcis - Drept penal general: doctrina, legislatie, jurisprudenta, Ed. CDRMO, Iasi, 2005;

Iliescu Nicoleta, in V. Dongoroz si colab. Explicatii teoretice ale Codului de procedura penala roman. Partea speciala, vol. II, Ed. Academiei Romane, Bucuresti, 1976;

Jidovu Nicu - Drept procesual penal, Ed. C. H. Beck, Bucuresti, 2006;

Mateut Gheorghe - Procedura penala; partea speciala, vol. II, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1998;

Magureanu Ilie - Drept penal. Partea generala, Ed. Academiei Romane, Bucuresti, 2002;

Mitrache Costica  - Drept penal roman: partea generala, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2003;

Neagu Ioan - Drept procesual penal. Partea speciala, Ed. Global Lex, Bucuresti, 2006;

Neagu, Ion - Tratat de procedura penala. Partea generala, Ed. Universul Juridic, Bucuresti,

Neagu, Ion; Dima, Traian; Dobrinoiu, Vasile; Lect. univ. Mircea Damaschin, Maxim Dobrinoiu: Drept procesual penal. Teste grila pentru seminarii, examene de an si licenta Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2009.

Nistoreanu Gheorghe - Manual de drept procesual penal, Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1999;

Oancea Ioan - Explicatii teoretice ale Codului Penal Roman, partea generala, vol. II, Ed. Academiei Romane, Bucuresti, 1970;

Pamfil Laura Mihaela - Drept procesual penal, Casa de Editura Venus, Iasi, 2005;

Papadopol Vasile, Dobrinoiu Vasile, Apetrei Mihai - Codul de procedura penala, comentat si adnotat, vol. I, Ed. Albastra, Bucuresti, 1997;

Pavaleanu Vasile - Drept penal general potrivit noului Cod Penal, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2005;

Pierre Legrand - Dreptul comparat, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2001

Ponta Victor - Drept penal: partea generala, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2004;

Predescu Ovidiu - Drept penal, Ed. BRAVO PRESS, Bucuresti, 1997;

Rusu Marcel Ioan - Drept penal: partea generala, Ed. C. H. Beck, Bucuresti, 2006;

Stanoiu Rodica Mihaela - Drept penal, Partea generala, Ed. Hyperion, Bucuresti, 1992;

Tanasescu Iancu - Drept penal general, Ed. All Beck, Bucuresti, 2002;

Theodoru Grigore - Tratat de drept procesual penal, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2007;

Theodoru Grigore - Tratat de drept procesual penal II , Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2008.

Theodoru Grigore - Drept procesual penal: partea speciala, Ed. Cugetarea, Iasi, 1998;

Ungureanu Alexandru - Drept penal roman, Partea generala, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1995;

Volonciu Nicolae - Tratat de procedura penala, vol. II, Ed. Paidea, Bucuresti, 1996;

Zlatescu Victor Dan - Drept privat comparat, Ed. Oscar Print, Bucuresti, 1997;

Zolyneak Maria, Michinici Maria Ioana - Drept penal: partea generala, Ed. Fundatiei Chemarea, Iasi, 1999.

II. Monografii.

Bonchis Nicolae - Cauzele ce inlatura raspunderea penala, Ed. Imprimeriei de vest. Oradea, 1999;

Tuculeanu Alexandru - Institutii de drept procesual penal, Ed. Universitatii « Titu Maiorescu », Bucuresti, 2003.

III. Studii, articole, note.

Acsinte Mihai - Introducerea plangerii prealabile in cazul infractiunilor susceptibile de continuitate, in R. R. D. nr. 7/1998, p. 105-106;

Antoniu Teofil - Nota la titularii plangerii prealabile, in R. R. D. nr. 5/1973, p. 74;

Butiuc Costica - Plangerea prealabila in cazul infractiunilor continue, in R. R. D. nr. 4/1996, p. 115-116;

Coltan Mihai - Plangere prealabila. Tulburare de posesie, in R. R. D. nr.1/1999, p. 142-144;

Dongoroz Vintila, Kahane Sorin, Bulai Costica, Iliescu Nicolae, Stanoiu Rodica - Explicatii ale Codului de procedura penala, Ed. Academiei Romane, Bucuresti, 1975;

Dumbrava Mihai - Valorificarea dreptului la despagubiri in caz de impacare a partilor in procesul penal in  Revista romana de drept nr. 8/1971, p. 77;

Frasin Mihai, Proca - Efectul decesului persoanei vatamate, intervenit inainte de introducerea plangerii prealabile, R .R. D. nr. 5/1973, p. 71-74;

Geagiu Sonia Nicoleta - Procedura plangerii prealabile. Teza de doctorat, 1994, Bibl. Facultatii de Drept Iasi;

Gorjaneanu I. Gheorghe - Plangerea prealabila. Sesizarea instantelor, R. D. P. nr. 2/2002, p. 24;

Ionas G. Nicolae - Plangerea prealabila, R. D. P. nr. 4/1998, p. 132;

Kahane Sorin - Nota la titularii plangerii penale prealabile, in R. R. D. nr. 8/1972, p. 150;

Michinici Maria Ioana - Despre caracterul total si neconditionat al retragerii plangerii prealabile, in Buletinul Stiintific nr. 7, Univ."Mihail Kogalniceanu", Iasi, 1998; Hotararea judecatoreasca penala si rolul ei in combaterea si prevenirea infractiunilor. Teza de doctorat, Iasi, 1998;

Mitrea Ioan - Retragerea plangerii prealabile ori impacarea partilor. Consecinte, in R. D. nr. 7/1998, p. 123;

Neacsu Alexandru - Tulburarea de posesie. Plangere prealabila, in R. R. D. nr. 2/2000, p. 49-50;

Paicu Alexandru - Titularii plangerii penale prealabile, in R. D. nr. 9/1999, p. 98;

Pavaleanu Vasile - Momentul consumarii infractiunii de tulburare de posesie, in R. R. D. nr. 5/1997, p. 81-82;

Popovici T. Milea - Plangerea prealabila in reglementarea actualului Cod de procedura penala, in Revista Romana de Drept nr. 9/1969, p. 23;

Tatu Maria Angela - Limitele principiului disponibilitatii in procesul penal, in R. D. P. nr. 4/2001, p. 93;

Toader Tudorel - Momentul plangerii prealabile la infractiunea de tulburare de posesie, R. D. nr. 12/1998, p. 88-89.

IV. Jurisprudenta.

Antoniu Gheorghe - Practica judiciara penala. Partea generala, vol. II, Ed. Academiei Romane, Bucuresti, 1990;

Buletinul Jurisprudentei - Culegere de practica judiciara in materie penala a Curtii de Apel Suceava pe anul 2000, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002, dec. pen. nr. 204/2000;

Buletinul Jurisprudentei pe anul 1995 a Curtii Supreme de Justitie, sect. pen., dec. pen. nr. 1889/1995;

Buletinul Jurisprudentei - Culegere de practica judiciara in materie penala a Curtii Apel Suceava pe anul 2000, Ed. Lumina lex, Bucuresti, 2002, dec. pen. nr. 128/2000;

Buletinul Jurisprudentei - Culegere de practica judiciara a Curtii de Apel Iasi. Drept penal, Drept procesual penal, Infractiuni in legi speciale, pe anul 2004, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2006;

Buletinul Jurisprudentei - Culegere de practica judiciara a Curtii de Apel Iasi. Drept penal, Drept procesual penal, Infractiuni prevazute de legi speciale, pe anul 2003, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2005;

Buletinul Jurisprudentei - Culegere de practica judiciara pe anul 2004, Drept penal, Drept procesual penal, Infractiuni in legi speciale, Curtea de Apel Bucuresti, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2005;

Culegere de practica judiciara in materie penala pe anul 2004 a Curtii de Apel Iasi, dec. pen. nr. 211/2004;

Curtea de Apel Iasi, dec. pen. nr. 1149/2003;

Curtea de Apel Bucuresti, dec. pen. nr. 59/1996;

Curtea de Apel Brasov, dec. pen. nr. 127/2004;

Curtea de Apel Bucuresti, sect. a II-a penala, dec. pen. nr. 524/1996;

C. S. J., sect. pen., dec. pen. nr. 1390/1998, in R. D. nr. 12/1999;

C. S. J. sect. pen., dec. pen. nr 1397/1992, in Revista Dreptul nr. 3/1993;

C. S. J. sect. pen., dec. pen. nr. 2067/1995, in Revista Dreptul nr. 6/1996;

C. S. J. sect. pen., dec. pen. nr. 2054/1992, in Revista Dreptul nr. 5-6/1993;

Culegere de decizii din practica Tribunalului Bucuresti pe anii 1994 - 1997;

Judecatoria Sighetu Marmatiei, sent. pen. nr. 351/1998;

Judecatoria Sighetu Marmatiei., sent. pen. nr. 262/1976, in Revista Romana de drept, nr. 5/1976;

Judecatoria Baia Mare, sent. pen. nr. 2557/1998;

Mitrache Costica - Practica judiciara penala, vol. II, Ed. Academiei Romane, Bucuresti, 1990;

Sima Constantin - Codul penal adnotat cu practica judiciara 1969 - 2000 cu modificarile si completarile efectuate prin Legea nr. 197 din 13 noiembrie 2000 si Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 207 din 15 noiembrie 2000, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2001;

Trib. Judetean Bacau, dec. pen. nr. 157/1979, in R. R. D. nr. 1/1980;

Trib. Judetean Suceava, dec. pen. nr. 485/1969, in R. R. D. nr. 3/1968;

Trib. Judetean Bacau, dec. pen. nr. 3205/1966, in R. R. D. nr. 7/1967;

Trib. Suprem, sect. pen., dec. nr. 2258/1980, in R. R. D. nr. 8/1981;

Trib. Suprem, sect. pen., dec. nr. 1174/1982, R. R. D. nr. 5/1983;

T. M. B., sectia a II-a penala, dec. pen. nr. 181/1981, in Repertoriu alfabetic de practica judiciara in materie penala pe anii 1981-1985, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1985; 

T. M. B., sectia a II- a penala, dec. pen. nr. 1890/1981.