ACTIVITATEA  PROCEDURALA PRIVIND PLANGEREA PREALABILA.

1 Introducerea plangerii prealabile

1.1 Termenul de introducere al plangerii prealabile.

Plangerea prealabila ca act procedural, pentru a fi valabila si pentru a-si produce efectele urmarite, trebuie introdusa intr-un anumit termen la organul competent. Limitarea in timp a dreptului persoanei vatamate de a introduce plangerea prealabila raspunde in primul rand finalitatii comune termenelor procedurale, aceea de a asigura promptitudinea in judecarea si solutionarea cauzelor.

Potrivit art. 284 alin. 1 Cod procedura penala, in cazul infractiunilor pentru care legea prevede ca este necesara o plangere prealabila, aceasta trebuie sa fie introdusa in termen de 2 luni din ziua in care persoana vatamata a stiut cine este faptuitorul.

In ce priveste natura juridica a termenului de introducere a plangerii prealabile in literatura de specialitate s-au exprimat opinii diferite. Astfel, unii autori[1], considera ca termenul de introducere a plangeri prealabile este un termen substantial, care poate fi suspendat si intrerupt ca orice termen de prescriptie a raspunderii penale, si, prin urmare, trebuie calculat potrivit normelor de drept penal privind termenele substantiale.

Alti autori[2], si-au exprimat opinia in sensul ca acest termen este un termen procedural de decadere, fiind prevazut de Codul de procedura penala, iar depasirea lui atrage anularea plangerii prealabile si a urmaririi efectuate.

In fine, opinia dominanta[3], la care ne raliem, este in sensul ca termenul in care poate fi introdusa plangerea prealabila are un caracter special, cu elemente substantiale si de procedura, care este determinat de natura juridica mixta, substantiala si procedurala a institutiei plangerii prealabile.

Prin urmare, desi termenul de 2 luni pentru introducerea plangerii prealabile este un termen substantial, este supus, in ce priveste calcularea si posibilitatea prorogarii sale, normelor cuprinse in Codul de procedura penala pentru termenele procedurale, care asigura o mai buna protectie persoanei vatamate[4].

In cazul in care persoana vatamata are capacitate de exercitiu, trebuie sa introduca plangerea prealabila in termen de 2 luni din ziua in care a stiut cine este faptuitorul, data ce poate sa coincida cu data savarsirii faptei, daca din acel moment autorul a fost cunoscut. Daca faptuitorul nu este cunoscut, persoana vatamata se poate adresa organului de cercetare penala pentru identificarea lui, situatie in care termenul de 2 luni curge de la primirea comunicarii organului judiciar. In lipsa unei prevederi legale, s-a sustinut ca persoana vatamata va putea sesiza organul de cercetare penala pentru identificarea autorului faptei, tot intr-un termen de 2 luni, nefiind de conceput un termen nelimitat.[5]

Cand persoana vatamata este un minor sau incapabil, termenul de 2 luni curge de la data cand persoana indreptatita a reclama a stiut cine este faptuitorul. Aici se disting doua situatii: una cand persoana vatamata este un minor sub 14 ani sau un incapabil, si in acest caz introducerea plangerii revine reprezentantului legal (oricare parinte, tutore, curator), care trebuie s-o introduca in 2 luni de la data cand a stiut cine este faptuitorul si alta cand este vorba de o persoana cu capacitate de exercitiu restransa, cand termenul curge de la data cunoasterii faptuitorului de catre minor, care va face plangerea cu incuviintarea ocrotitorului sau legal.[6]

In literatura juridica si in practica judiciara s-au exprimat opinii diferite in legatura cu momentul in care incepe sa curga ter menul de 2 luni in cazul infractiunilor continui cum este tulburarea de posesie. Intr-o opinie[7], dominanta, se sustine ca in cazul acestei infractiuni termenul curge din momentul consumarii infractiunii, care coincide cu data cand faptuitorul a incetat actiunea ilicita. In acelasi sens, s-a pronuntat Instanta Suprema si Tribunalul Suceava.

Intr-o alta opinie[10] se considera ca termenul de 2 luni poate sa curga: din momentul consumarii infractiunii, daca din acest moment este cunoscuta identitatea faptuitorului, din momentul cunoasterii faptuitorului care se situeaza in intervalul de timp cuprins intre momentul consumarii si cel al epuizarii, ori dupa epuizarea faptei, odata cu cunoasterea faptuitorului fara insa, sa se depaseasca termenul de prescriptie a raspunderii penale. Socotim ca in masura in care actiunea de tulburare de posesie se prelungeste in timp, persoana vatamata are posibilitatea sa formuleze plangere prealabila oricand pana la incetarea ocuparii imobilului de catre inculpat.

Termenul de 2 luni expira, potrivit art. 186 Cod procedura penala, la sfarsitul zilei corespunzatoare a celei de a doua luni, iar daca aceasta zi cade intr-o luna ce nu are zi corespunzatoare, termenul expira in ultima zi a acelei luni. Atunci cand ultima zi a termenului cade intr-o zi nelucratoare, termenul expira la sfarsitul primei zile lucratoare care urmeaza.

Plangerea prealabila este socotita in termen, chiar daca a fost inregistrata la organul de urmarire sau la instanta de judecata dupa expirarea termenului, daca a fost depusa inlauntrul termenului de un detinut la administratia locului de detinere, de un militar la unitatea sa militara sau a fost inregistrata la posta ca scrisoare recomandata.

Plangerea prealabila introdusa in mod gresit la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata necompetenta, dar in termenul de 2 luni este considerata valabila si este trimisa spre solutionare organului competent (art. 285 Cod procedura penala).

Plangerea se considera depusa in termen chiar daca a fost restituita pentru completare de catre judecatorul de serviciu[12], sau daca acesta a inregistrat-o, nu are relevanta daca persoana vatamata a facut unele completari ulterioare .

In cazul infractiunii de abuz de incredere (si cele asemanatoare acesteia) termenul de introducere al plangerii curge, nu de la data neindeplinirii obligatiei de restituire si nici de la data ultimului refuz de restituire, ci de la data primului refuz de restituire.[14]

Introducerea tardiva a plangerii prealabile determina inexistenta ei si incetarea procesului penal[15]. Cand plangerea prealabila a fost trimisa prin posta, cu scrisoare recomandata, implinirea termenului prevazut de lege pentru introducerea ei se socoteste in raport cu data inscrisa in recipisa postei si imprimata de sigiliul aplicat pe plicul original, iar nu cu data inregistrarii plangerii . Avand in vedere acestea, tardivitatea plangerii nu poate fi motivata cu participarea la campania agricola, deoarece persoana vatamata putea folosi posta .

1.2 Conditiile introducerii plangerii prealabile.

Conditionarea legii de introducerea plangerii prealabile, pentru exercitarea actiunii penale.

Este de esenta plangerii prealabile, ca institutie cu caracter complex, si reprezentand unica exceptie creata de lege, cand declansarea actiunii penale este lasata la latitudinea persoanei vatamate[18].

Pentru ca plangerea prealabila sa intervina in procesul penal cu regimul sau specific de conditie a pedepsibilitatii si procedibilitatii, este necesar ca legea penala sa determine in mod expres, cazurile de infractiuni cu privire la care punerea in miscare a actiunii penale este conditionata de introducerea ei. In acest sens, legiuitorul prevede in Codul penal, partea speciala o serie de infractiuni pentru care este necesara plangerea prealabila prin mentionarea expresa a acestei conditii in alineate aparte, de regula cu caracter final, in chiar structura articolelor din partea speciala a Codului penal ce reglementeaza infractiunile vizate.

Astfel de infractiuni sunt: lovirea sau alte violente (art. 180 alin. 3 C.pen.); vatamarea corporala (art. 181 alin. 2 C.pen.); vatamarea corporala din culpa (art. 184 alin. 5 C.pen.); violare de domiciliu (art. 192 alin. 3 C.pen.); amenintarea (art. 193 alin. 2 C.pen); violarea secretului corespondentei (art. 195 alin. 3 C.pen.); divulgarea secretului profesional (art. 196 alin. 2 C.pen.); abandonul de familie (art. 305 alin. 2 C.pen.); nerespectarea masurilor privind incredintarea minorului (art. 307 alin. 3 C.pen.); furtul intre soti ori rude apropiate (art. 210 alin. 1 C.pen.); abuzul de incredere (art. 213 alin. 2 C.pen.); gestiunea frauduloasa cand bunul este proprietate privata (art. 214 alin. 3 C.pen.); distrugerea atunci cand bunul este proprietate privata (art. 217 alin. 6 C. pen.).

Dupa cum rezulta din exemplificarea infractiunilor pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea persoanei vatamate, se poate trage concluzia ca statul a inteles sa renunte la dreptul sau de monopol in exercitarea actiunii penale in favoarea persoanei vatamate pentru acele infractiuni cu un grad mai redus de pericol social si care privesc interese cu implicatii personale sau de familie care ar putea fi afectate daca s-ar declansa actiunea penala fara acordul celor vatamati[19].

Conditii privind persoanele indrituite a introduce plangerea prealabila.

Din ratiunea si finalitatea instituirii plangerii prealabile ca o conditie de exceptie a exercitarii actiunii publice prin disponibilizarea ei la indemana persoanei vatamate, rezulta ca singura persoana care poate introduce cu efecte valabile plangerea prealabila este persoana vatamata.

Pe cale de consecinta, in cazul infractiunilor pentru care legea penala instituie o atare conditie de pedepsibilitate (adica de tragere la raspundere penala), nici exercitarea plangerii de catre organele judiciare ale statului din oficiu si nici introducerea ei de catre o alta persoana decat cea vatamata prin infractiune, nu sunt de natura a permite declansarea actiunii penale.

Deci, plangerea prealabila trebuie introdusa personal de cel vatamat care, are capacitatea de exercitiu a drepturilor sale. Plangerea facuta de o alta persoana decat subiectul pasiv al infractiunii apare ca facuta de o persoana fara calitate si deci echivaleaza cu lipsa plangerii prealabile[20].

Cand se prevede pentru unele infractiuni necesitatea unei plangeri prealabile, legea are in vedere persoana fizica ce poate deveni parte vatamata in proces.

Cu privire la calitatea de persoana vatamata, nu putem impartasi opinia[21] potrivit careia si persoanele juridice ar putea fi considerate persoane vatamate in sensul dispozitiilor art. 131 C.pen. si, in consecinta, si acestea ar putea introduce plangerea prealabila in cazul in care ar fi vatamate prin vreo infractiune dintre cele pentru care se prevede necesitatea plangerii prealabile .

Consideram ca din economia tuturor dispozitiilor legale privitoare la institutia plangerii prealabile rezulta, fara echivoc, faptul ca numai persoanele fizice sunt vizate prin aceste reglementari[23].

In sprijinul opiniei noastre aratam ca retragerea plangerii prealabile si impacarea partilor, ca institutii strans legate de institutia plangerii prealabile, sunt manifestari unilaterale si, respectiv, bilaterale de vointa ale persoanelor fizice prin care acestea pun capat procesului penal. Dupa parerea noastra nu s-ar putea concepe niciodata ca, impacarea in procesul penal a intervenit intre o persoana fizica si una juridica; de asemenea, nu s-ar putea spune ca o persoana juridica si-a retras plangerea prealabila.

Un alt argument care vine in sprijinul sustinerilor noastre este si cel care rezulta din modul in care legiuitorul a reglementat institutia plangerii prealabile[24]. Astfel, se poate observa ca toate infractiunile pentru care legea prevede ca actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate sunt indreptate impotriva persoanelor fizice sau a patrimoniului lor .

Sustinatorii primei opinii releva faptul ca, intr-adevar, reglementarea plangerii prealabile vizeaza, in principal, ocrotirea persoanelor fizice, dar sunt si unele infractiuni dintre cele pentru care legea conditioneaza punerea in miscare a actiunii penale la plangerea prealabila a persoanei vatamate, care poate fi indreptata si impotriva persoanelor juridice (de ex., distrugerea, art. 217 C.pen.). In asemenea situatie, titular al plangerii prealabile poate fi si persoana juridica , caz in care plangerea prealabila va fi introdusa de reprezentantul legal. In practica judiciara au fost cazuri cand unele instante s-au considerat legal sesizate prin plangeri prealabile ale persoanelor juridice .

De la regula potrivit careia, plangerea prealabila trebuie introdusa personal de partea vatamata, in vederea ocrotirii juridico-penale corespunzatoare a intereselor persoanei vatamate, cand aceasta nu se afla in posibilitatea de a-si exercita in mod deplin si in bune conditii dreptul de a se plange organelor judiciare, sunt admise trei exceptii cand alte persoane pot introduce plangerea prealabila in numele sau interesul sau:           

a) in cazul in care, persoana vatamata este lipsita de capacitate de exercitiu ori are capacitate de exercitiu restransa, plangerea prealabila poate fi introdusa, dupa caz, fie de reprezentantul legal, in prima ipoteza, fie de persoana vatamata insasi, dar cu incuviintarea reprezentantului legal (parinti, tutore sau curator), in cea de-a doua ipoteza. Plangerea facuta de reprezentantul unei persoane fara capacitate de exercitiu trebuie sa cuprinda varsta minorului, situatia incapabilului si capacitatea sa de reprezentant legal sau pe baza unui act judiciar.

b) in cazul in care, cel vatamat este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu ori cu capacitate de exercitiu restransa, dar reprezentantul legal neglijeaza exercitarea drepturilor sale, art. 131 alin. 5 C.pen. a instituit posibilitatea exercitarii actiunii penale si din oficiu;

Asadar, in ipoteza prevazuta de art. 131 alin. 5 C.pen., functioneaza atat principiul disponibilitatii asupra actiunii penale, cat si principiul oficialitatii. In aceasta privinta, apreciem ca punerea in miscare a actiunii penale se face din oficiu numai in subsidiar, adica numai in ipoteza in care cei indrituti de lege nu au introdus plangerea prealabila la organele competente.

c) in literatura juridica si practica judiciara, s-a mai admis ca plangerea prealabila poate fi facuta si printr-un mandat special[28], cu conditia confirmarii sale ulterioare de catre persoana vatamata, procura ramanand atasata plangerii. Mandatul special trebuie sa fie dat in cadrul termenului prevazut pentru introducerea plangerii prealabile. In cuprinsul procurii este necesar sa se precizeze impotriva cui se formuleaza plangere prealabila si care este fapta penala care formuleaza obiectul plangerii prealabile.

De asemenea, trebuie subliniat faptul ca dispozitiile art. 222 alin. 5 C.proc.pen privind plangerea, ca mod general de sesizare a organelor de urmarire penala, nu se aplica in cazul plangerii prealabile, deoarece aceasta din urma constituie o modalitate speciala, prevazuta de lege, prin care persoana vatamata isi exercita dreptul sau exclusiv de a cere tragerea la raspundere penala a faptuitorului.

In acest sens, in doctrina s-a aratat, pe buna dreptate, ca plangerea prealabila introdusa de copilul major pentru parinte apare ca fiind facuta de o persoana fara calitate, deoarece dispozitiile art. 222 alin. 5 C.proc.pen., potrivit carora plangerea se poate face, printre altii, si de catre copilul major pentru parinti, nu sunt aplicabile in cazul plangerii prealabile[29].

Din aceleasi considerente, nu pot face plangere prealabila parintii pentru copiii lor majori si nici un sot pentru celalalt sot.

Este posibil ca faptuitorul sa vatame prin fapta lui doua sau mai multe persoane (o pluralitate de persoane vatamate). In aceasta situatie se pune problema daca pentru punerea in miscare a actiunii penale este necesara plangerea tuturor persoanelor vatamate sau este suficienta si o singura plangere prealabila.

Raspunsul la aceasta intrebare este dat de legiuitor prin reglementarea cuprinsa in art. 131 alin. 3 si 4 C.pen. Astfel, fapta care a adus o vatamare mai multor persoane atrage raspunderea penala chiar daca plangerea prealabila s-a facut sau se mentine numai de catre una dintre ele. Fiind vorba de o indivizibilitate a raspunderii penale active, pentru ca raspunderea penala sa nu mai aiba loc, trebuie ca nici o persoana vatamata sa nu introduca plangere sau daca a introdus-o numai una dintre partile vatamate, sa o retraga toate.

Mai mult, potrivit art. 131 alin.4 C.pen., "fapta atrage raspunderea penala a tuturor participantilor la savarsirea ei chiar daca plangerea prealabila s-a facut sau se mentine numai cu privire la unul dintre ei". Deci, lipsa plangerii fata de unii dintre ei nu inlatura raspunderea penala, intrucat opereaza indivizibilitatea pasiva.

Toate acestea determina in mod firesc urmatoarele efecte:

Caracterul personal al plangerii prealabile nu se mai mentine in aceste situatii, lucru inadmisibil, deoarece legea cere ca plangerea prealabila sa fie facuta personal de partea vatamata sau prin mandatar special, si fiind o conditie de pedepsibilitate - "principala cerinta de continut a oricarei plangeri prealabile este aceea de a exprima clar si neindoielnic vointa si dorinta persoanei vatamate de a cere tragerea la raspundere penala a faptuitorului", in acest caz are loc o extindere a vointei partii vatamate.

Ce se intampla daca singura parte vatamata care a formulat o asemenea plangere decedeaza, iar celelalte persoane vatamate nu inteleg sa depuna plangere? Pentru ca procesul penal sa inceteze ar trebui ca toate partile vatamate sa declare fie ca se impaca cu inculpatul, fie ca isi retrag plangerea. Or, in aceasta situatie nu mai putem vorbi de suma manifestarilor de vointa a tuturor partilor vatamate. Conform acestor reglementari procesul penal va continua, trecandu-se peste ceea ce-si doresc partile vatamate, chiar si atunci cand legiuitorul lasa la indemana partilor vatamate dreptul de a dispune de initierea si desfasurarea procesului penal.

Nu ni se pare corect nici faptul ca, daca retragerea plangerii prealabile trebuie sa fie totala si neconditionata, ceea ce presupune ca retragerea sa opereze atat in latura penala cat si in cea civila si sa nu fie facuta sub conditia unor reparatii civile sau a conduitei ulterioare a inculpatului de partea vatamata, de ce ar trebui ca introducerea plangerii prealabile sa fie afectata de conditiile prevazute de art. 131 alin 3 si 4 C.pen. .

In legatura cu titularii plangerii prealabile, un aspect controversat in doctrina si practica judiciara este dat de decesul partii vatamate. Astfel, s-a pus problema daca mai este necesara plangerea prealabila a persoanei vatamate atunci cand aceasta a decedat inainte de expirarea termenului de introducere. Pentru situatia cand decesul persoanei vatamate nu a fost determinat chiar de autorul faptei, s-a statuat, in mod corect, ca lipsa manifestarii de vointa a persoanei vatamate, prin neintroducerea plangerii prealabile, echivaleaza cu lipsa acesteia si deci exista obstacolul in promovarea actiunii penale.

In cazul in care insa decesul partii vatamate s-a produs ca urmare a unei alte actiuni a autorului infractiunii pentru care se cere plangerea prealabila, parerile sunt impartite. Unii autori au sustinut ca ocrotirea victimelor unor infractiuni se face cat timp sunt in viata si isi manifesta vointa de a fi tras autorul faptei la raspundere penala; decesul sau, indiferent de motive, nu poate atrage introducerea plangerii de alte persoane sau inceperea urmaririi penale din oficiu[31].

Potrivit altei solutii, decesul victimei ca urmare a unui omor prin care s-a incercat acoperirea unui viol[32] nu mai face necesara plangerea prealabila pentru viol, actiunea penala urmand a fi pusa in miscare din oficiu; se sustine astfel, ca plangerea prealabila se justifica in cazul cand persoana vatamata are capacitatea de a actiona, nu si atunci cand, prin comiterea unei infractiuni asupra ei a fost ucisa si s-a inlaturat astfel posibilitatea unei plangeri prealabile. Aceasta ultima solutie, imbratisata recent de Inalta Curte de Casatie si Justitie, dand o interpretare extensiva dispozitiilor legale, vine in intampinarea propunerilor de lege ferenda facute anterior .

Decesul persoanei vatamate dupa ce a introdus plangerea prealabila nu produce nici un efect, procesul penal continuand pana la finalizarea sa printr-o hotarare judecatoreasca definitiva; numai decesul invinuitului sau inculpatului atrage incetarea urmaririi penale sau incetarea procesului penal, nu si decesul partii vatamate dupa depunerea plangerii prealabile.

Un aspect important de retinut si intalnit in practica este situatia in care partea vatamata nu formuleaza plangerea prealabila, atunci cand este vorba despre infractiuni in cazul carora legiuitorul prevede expres obligativitatea unei astfel de plangeri pentru punerea in miscare a actiunii penale, iar procurorul in lipsa plangerii prealabile, pune in miscare actiunea penala. Cum va proceda in acest caz instanta?

Instanta urmeaza sa dispuna incetarea procesului penal in temeiul art. 11 pct. 2 lit. b coroborat cu art. 10 lit. f C.proc.pen. Edificator in acest sens, am retinut din practica Curtii de Apel Iasi pe anul 2004, Decizia penala nr. 211 din 15 iunie 2004[34].

Retinem, astfel, urmatoarele:

Prin sentinta penala nr. 276 din 01 aprilie 2004, Tribunalul Iasi a condamnat pe inculpat pentru infractiunea de viol prevazuta de art. 197 alin. 1 C.pen. si omor prevazut de art. 174 C.pen.   

A retinut instanta de fond ca inculpatul a intretinut un raport sexual cu victima impotriva vointei acesteia. Ulterior, victima a ramas in compania inculpatului cu care a consumat bauturi alcoolice, dupa care inculpatul a lovit-o pana cand acesteia i s-a facut rau. Peste noapte, victima a decedat, urmare a leziunilar produse prin lovire. In apelul inculpatului care a vizat individualizarea pedepselor, sentinta a fost desfiintata, motivul de nelegalitate invocat din oficiu, in conditiile art. 371 alin. 2 C.proc.pen., constand in gresita condamnare pentru infractiunea de viol, prevazuta de art. 197 alin. 1 C.pen.

In conformitate cu art. 197 alin. 4 C.pen., actiunea penala pentru fapta prevazuta in alin. 1 se pune in miscare la plangerea prealabila a partii vatamate. Prin aceasta prevedere, legiuitorul a urmarit sa ocroteasca interesele victimei, care ar putea dori ca faptele sa nu fie date publicitatii.

Potrivit art. 222 alin. 3 C.proc.pen., plangerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie sa fie special si atasat la plangere. Alineatul 5 al aceluiasi articol, prevede ca plangerea se poate face si de catre unul dintre soti pentru celalalt sot sau de copilul major pentru parinti. Cum partea vatamata a decedat la scurt timp dupa viol, a fost in imposibilitate de a formula plangere sau de a mandata o alta persoana, iar in termenul de doua luni prevazut de art. 284 C.proc.pen., nici o persoana din cele prevazute de art. 222 alin. 5 C.proc.pen. nu a depus plangere la organul de urmarire penala pentru infractiunea de viol, prevazuta de art. 197 alin. 1 C.pen.

In conformitate cu art. 131 C.pen., in cazul infractiunii pentru care punerea in miscare a actiunii penale este conditionata de introducerea unei plangeri prealabile de catre persoana vatamata, lipsa acestei plangeri inlatura raspunderea penala. Raportat acestor dispozitii, nelegal, instanta de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru infractiunea de viol prevazuta de art. 197 alin. 1 C.pen., pentru ca lipseste conditia prevazuta de legiuitor pentru punerea in miscare a actiunii penale si anume plangerea prealabila.

Pentru aceste considerente, in conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a cu art. 10 lit. f C.proc.pen., instanta de apel a dispus incetarea procesului penal pentru infractiunea de viol, prevazuta de art. 197 alin. 1 C.pen.[35].

Efectele lipsei plangerii prealabile.

Lipsa plangerii prealabile este prevazuta in art. 131 Cod penal si constituie o cauza care inlatura raspunderea penala in cazul infractiunilor pentru care legea conditioneaza punerea in miscare a actiunii penale de introducere a plangerii de catre persoana vatamata.

Daca aceasta persoana nu introduce plangerea prealabila la organele competente in termenul prevazut de lege, tragerea la raspunderea penala nu mai poate avea loc. Plangerea prealabila este o conditie de tragere la raspundere penala, dar si de pornire a procesului penal; este o institutie cu caracter mixt, reglementata atat de dreptul penal, cat si de dreptul procesual penal.

Declaratia luata partii vatamate de catre organul de politie, in finalul careia se face mentiunea ca aceasta se constituie parte civila in procesul penal, nu poate fi considerata plangere prealabila. In aceste conditii organul de urmarire penala nefiind sesizat legal nu se poate dispune inceperea urmaririi penale[36]. In acest caz se aduce in discutie o problema de drept referitoare la neasimilarea constituirii de parte civila in procesul penal cu plangere prealabila.

Din punct de vedere procesual, plangerea prealabila este mijlocul juridic prin intermediul caruia se realizeaza tragerea la raspundere penala in cazurile in care actiunea penala nu poate fi exercitata daca aceasta lipseste[37].

Plangerea pentru o fapta prevazuta de art. 279 alin. 2 Cod procedura penala savarsita impotriva unui minor lipsit de capacitate de exercitiu se adreseaza instantei de judecata de catre reprezentantul legal al acestuia.

Plangerea introdusa de bunici, in loc de parintii persoanei vatamate minore lipsite de capacitate, este lipsita de valabilitate, iar imprejurarea ca, la data savarsirii infractiunii impotriva sa, minorul se afla, temporar, in ingrijirea bunicilor este, sub acest aspect, irelevanta.[38]

Trasaturile actiunii civile in procesul penal sunt foarte apropiate de cele ale plangerii prealabile. Intr-adevar, ca institutie a dreptului procesual penal, actiunea civila care se exercita in cadrul procesului, ca accesoriu al actiunii penale, capata, datorita acestei imprejurari, trasaturi de oficialitate, pe care le imprumuta de la actiunea penala[39] .

Dar, cu toate trasaturile sale de oficialitate, actiunea civila alaturata procesului penal iti pastreaza totusi caracterul de actiune civila exercitandu-se, de regula, la cerere, fiind divizibila si disponibila.

Diferentierea existenta intre plangerea prealabila si actiunea civila in procesul penal apare si mai pregnanta daca se tine seama de natura acestor doua institutii juridice (ambele fiind, totusi, institutii de drept procesual penal). Plangerea prealabila este un mod special de sesizare a organelor judiciare, in sensul ca atunci cand legea prevede necesitatea plangerii prealabile a persoanei vatamate, urmarirea penala nu poate incepe in lipsa acesteia, de asemenea actiunea penala nu poate fi pusa in miscare, si daca s-a intamplat acest lucru ea nu poate fi exercitata.

Actiunea civila, in general, constituie un instrument juridic pentru tragerea la raspundere civila a celui care a cauzat altuia o paguba, iar actiunea civila alaturata celei penale reprezinta un instrument procesual pentru tragerea raspundere civila a celui care a cauzat altuia un prejudiciu prin comiterea unei infractiuni.

In cazul infractiunilor pentru care punerea in miscare a actiunii penale se face numai la plangerea prealabila, urmarirea penala neputand incepe in lipsa acesteia, inseamna ca plangerea prealabila este un instrument procesual de tragere la raspundere penala, chiar daca aceasta se realizeaza pe calea mediata a actiunii penale pe care o intenteaza organului de stat competent.

Actiunea civila in procesul penal, care se concretizeaza prin constituirea de parte civila, este un accesoriu al actiunii penale, ea neputand fi exercitata daca nu exista actiune penala pusa in miscare, iar solutionarea ei depinzand de modul in care este solutionata actiunea penala conform art. 346 alin. 4 Cod procedura penala, instanta penala nu solutioneaza actiunea civila alaturata celei penale, ci dimpotriva pronunta incetarea procesului penal si indreapta actiunea civila, pentru a o rezolva atunci cand se constata ca lipseste plangerea prealabila, aceasta din urma lipsind, procesul penal inceteaza, iar actiunea civila se inainteaza instantei civile pentru solutionare.

Retragerea plangerii prealabile.

Retragerea plangerii prealabile constituie o cauza ce inlatura raspunderea penala si consta intr-un act de vointa unilateral al persoanei vatamate printr-o infractiune pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila, de a-si retrage plangerea facuta, art. 131 alin. 2 Cod penal .

Retragerea plangerii prealabile trebuie sa aiba loc inainte de pronuntarea hotararii definitive de condamnare, avand ca efect incetarea procesului penal. Retragerea trebuie sa se manifeste printr-o declaratie formala a persoanei vatamate, sa fie explicita.

Ea poate fi si implicita in cazul cand, asa cum prevede legea (art. 284 Cod procedura penala), partea vatamata lipseste la doua termene consecutive in fata organelor de jurisdictie competente.

De asemenea, retragerea plangerii trebuie sa fie totala si neconditionata, adica sa priveasca atat latura penala, cat si cea civila a cauzei.

Invinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal, conform art. 13 Cod procedura penala. Retragerea plangerii prealabile produce efecte irevocabile, in sensul ca, dupa ce retragerea a avut loc, persoana vatamata nu mai poate face o alta plangere cu privire la aceeasi fapta. In cazul, in care sunt mai multe persoane vatamate, in baza principiului indivizibilitatii active, pentru ca retragerea plangerii prealabile sa produca efectele prevazute de lege trebuie ca ea sa fie facuta de toate persoanele vatamate care au introdus plangere; daca se mentine o singura plangere, raspunderea penala nu este inlaturata.

In cazul participatiei, retragerea plangerii prealabile, pentru a-si produce efectele trebuie sa priveasca pe toti participantii, in baza principiului indivizibilitatii pasive. Daca plangerea se mentine pentru vreunul din participanti, nu se inlatura raspunderea penala a acestora.[40]

Lipsa plangerii prealabile si retragerea plangerii prealabile sunt institutii cu caracter mixt, constituind atat cauze pentru inlaturarea raspunderii penale, privite sub aspectul dreptului penal material, cat si cauze de impiedicare a inceperii sau continuarii procesului penal, privite prin prisma dreptului procesual penal, fiind reglementate in cele doua ramuri ale dreptului.

In Codul din 1936, aceste institutii, in mod eronat, au fost considerate ca fiind cauze ce aveau ca efect stingerea incriminarii.

Atunci cand retragerea s-a facut in fata instantei de recurs, ea isi produce efectele de indata, in cazul in care inculpatul recurent nu a solicitat continuarea procesului penal, conform art. 13 Cod procedura penala, ci a cerut sa se ia act de declaratia partii vatamate; ca atare, in asemenea situatii, urmeaza a se admite recursul, a se casa hotararea atacata si a se dispune incetarea procesului penal[41].

Manifestarea neechivoca de vointa a partii vatamate care declara ca nu urmareste condamnarea inculpatului echivaleaza cu o retragere a plangerii prealabile.[42]

Retragerea plangerii prealabile este posibila si dupa exercitarea recursului extraordinar, deoarece aceasta implica solutionarea din nou a actiunii penale.[43]

Retragerea plangerii nu exclude obligatia inculpatul de a achita cheltuielile legate de asistenta sanitara a victimei.[44]

Latura penala si cea civila, in procesul penal, sunt indivizibile. Dar, in conditiile in care partea vatamata a facut declaratia ca nu cere condamnarea inculpatului ci doar obligarea sa la despagubiri civile, prima instanta trebuie nu numai sa pronunte incetarea procesului penal ci sa dispuna scoaterea de pe rol a cauzei si sa o trimita unui complet de judecata civila pentru ca partea vatamata sa-si poata valorifica, pe aceasta cale pretentiile sale. Sub nici o forma actiunea civila nu mai poate continua alaturi de cea penala, intrucat aceasta nu mai exista ca urmare a retragerii plangerii prealabile.[45]

In cazul in care, desi, in sedinta publica s-a dispus incetarea procesului penal, pe considerentul ca persoana vatamata a declarat ca isi retrage plangerea, la dosar nu exista o declaratie scrisa a partii vatamate si de asemenea, acesteia nu i s-a asigurat un interpret (partea vatamata este surdo-mut) pentru a i se da astfel posibilitatea sa inteleaga problemele puse in discutie de catre instanta, in raport cu care sa-si exprime propria pozitie, retragerea plangerii prealabile nu poate fi considerata valabila, urmand a se admite recursul extraordinar, a se casa hotararea atacata si a se trimite cauza pentru rejudecare la prima instanta, cu care prilej se va aprecia si daca nu este cazul, a se asigura persoanei vatamate asistenta juridica din oficiu, conform art. 173, alin. 3 Cod procedura penala.[46]

1.5 Impacarea partilor.

Impacarea partilor, prevazuta in art. 132 Cod penal, constituie o cauza de inlaturare a raspunderii penale, ce consta in intelegerea intervenita intre partea vatamata si infractor, care are ca efect stingerea actiunii penale, in cazurile prevazute de lege.

Impacarea partilor reprezinta un act bilateral, caracterizat prin acordul de vointa a celor doua parti: partea vatamata si infractor.

Ea opereaza, de regula, in cazul acelor infractiuni pentru care actiunea penala porneste la plangerea prealabila a persoanei vatamate (se poate prevedea si pentru unele cazuri cand actiunea penala nu se pune in miscare, la plangerea prealabila a persoanei vatamate, cum este infractiunea de seductie: art. 199 Cod penal;

Impacarea trebuie sa fie explicita, adica exprimata clar intre cele doua parti.

Impacarea partilor trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

a)           impacarea are loc intre persoana vatamata si infractor. In cazul persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu sau avand o capacitate restransa, desi actiunea penala se pune in miscare si din oficiu, legea prevede ca impacarea partilor inlatura raspunderea penala, chiar daca actiunea penala porneste din oficiu.

Pentru persoanele lipsite de capacitate de exercitiu, impacarea se face de catre reprezentantii lor legali, iar in cazul celor cu capacitate de exercitiu restransa, impacarea se face de catre acestia cu incuviintarea persoanelor prevazute de lege.

b)          impacarea este personala, in sensul ca produce efecte numai fata de      persoana sau persoanele cu care partea vatamata s-a impacat (produce efecte in personam, spre deosebire de lipsa plangerii prealabile, care produce efecte in rem).

Desi in cazul participatiei, nu opereaza asupra tuturor participantilor, ci numai asupra aceluia sau acelora cu care partea vatamata s-a impacat .

c)         impacarea trebuie sa fie totala, neconditionata si definitiva. Trebuie sa fie totala, adica sa duca la stingerea procesului atat sub aspectul laturii penale, cat si a celei civile .

Mai trebuie sa fie neconditionata, in sensul ca stingerea raspunderii penale sa nu fie subordonata indeplinirii vreunei conditii. In sfarsit, trebuie sa fie definitiva, adica partile sa declare ca este irevocabila, independenta de indeplinirea vreunei obligatii luate unilateral sau bilateral prin actul de impacare.

d)         pentru a produce efecte, impacarea trebuie sa intervina pana la ramanerea definitiva a hotararilor de condamnare privitoare la fapta savarsita. Poate interveni, deci, in faza de urmarire, de judecata in fond sau in recurs, mai inainte ca hotararea sa fi ramas definitiva.

Sub aspectul efectelor juridice, impacarea partilor, ca si celelalte institutii prezentate in cele ce preced, duce la inlaturarea raspunderii penale; organele de urmarire dispun incetarea urmaririi penale, iar instanta de judecata, daca impacarea s-a produs in fata lor, dispun incetarea procesului penal. Actiunea penala se stinge in momentul impacarii partilor. Impacarea fiind totala, duce si la stingerea actiunii civile; organul judiciar declara incetarea procesului penal atat in ce priveste latura penala, cat si latura civila a cauzei.

Impacarea partilor inlatura raspunderea penala si in cazul calomniei savarsita prin presa, deoarece aceasta nu este decat o calomnie obisnuita, comisa printr-un mijloc specific: presa[49].

Impacarea partilor, in cazul persoanei vatamate care nu a implinit 14 ani, trebuie facuta de parinti pentru minor, iar nu de acesta din urma[50], in cazul in care partea vatamata are 14 ani impliniti, impacarea e valabila numai daca se face de catre minor, cu consimtamantul ambilor parinti .

Sotul nu se poate impaca pentru sotie, impacarea avand un caracter personal si fiind la dispozitia partii vatamate .

Impacarea partilor presupune o declaratie explicita de vointa a partilor in fata instantei, simpla prezumtie de impacare nefiind eficienta .

Instanta nu poate lua act de declaratia unilaterala a partii vatamate ca se impaca cu inculpatul cata vreme lipseste o declaratie de impacarea a acestuia, deoarece impacarea este un act bilateral .

In cazul in care sesizarea instantei s-a facut din oficiu, pentru infractiunea prevazuta de art. 184 alin. 2 Cod penal ,instanta ia o hotarare vadit netemeinica si esential nelegala prin aceea ca nu a procedat la efectuarea cercetarii judecatorului si a dispus incetarea procesului penal prin impacarea partilor[55].

2 Continutul plangerii prealabile.

Conform dispozitiilor art. 283 Cod procedura penala, plangerea prealabila facuta de catre titularii acesteia trebuie sa cuprinda: descrierea faptei, indicarea autorului[56], aratarea mijloacelor de proba, indicarea adresei partilor si a martorilor, precizarea daca persoana vatamata se constituie parte civila si, atunci cand este cazul, indicarea persoanei responsabile civilmente.

Din analiza comparativa a dispozitiilor art. 283 si a art. 222 alin. 2 Cod procedura penala, se poate observa ca legea a inteles sa faca deosebire intre plangere si plangerea prealabila si sub aspectul continutului acestora.

In continutul plangerii prealabile trebuie sa fie indicate, in plus fata de continutul plangerii, adresa partilor si a martorilor si precizarea daca persoana vatamata se constituie parte civila, precum si , atunci cand este cazul, indicarea persoanei responsabile civilmente.

Pentru a capata caracterul unei plangeri prealabile se cere si manifestarea de vointa ca faptuitorul sa fie tras la raspundere penala.[57]

Continutul plangerii prealabile trebuie sa fie complet cand se adreseaza instantei de judecata si constituie actul de sesizare, oferind toate datele necesare pentru a se efectua cercetarea judecatoreasca si solutiona cauza. Cand plangerea prealabila nu este completa, se restituie persoanei vatamate cu mentionarea completarilor ce urmeaza a se face.

Nu se cere ca persoana vatamata sa indice in plangere si incadrarea juridica a faptei, pentru ca este posibil sa nu aiba cunostinte juridice si, de altfel, aceasta misiune revine organului judiciar sesizat.

In cazul in care plangerea prealabila se adreseaza organului de urmarire penala, este posibil sa nu se cunoasca persoana faptuitorului si nici mijloacele de proba, insa de aceasta data revine obligatia organului de cercetare penala de a efectua investigatii si cand s-a stabilit cine a savarsit fapta se comunica persoanei vatamate, care va trebui sa-si manifeste, in termen de 2 luni, vointa de a fi tras faptuitorul la raspundere penala.

a) indicarea partii vatamate, prin nume, initiala, prenume, domiciliu; daca plangerea prealabila a fost facuta prin mandatar, la aceasta se ataseaza mandatul special, iar daca este facuta de reprezentantul legal al persoanei vatamate fara capacitate de exercitiu, plangerea prealabila trebuie sa cuprinda varsta minorului, situatia persoanei incapabile si calitatea sa de reprezentant legal pe baza de acte. In cazul in care se reclama fapte de violenta, la plangerea prealabila se va atasa si un certificat medico-legal din care sa rezulte numarul de zile ingrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor si in raport de numarul de zile se va stabili competenta instantei de judecata sau a organului de urmarire penala.

De regula, plangerea prealabila se face printr-o cerere scrisa, care trebuie semnata de persoana vatamata, insa daca s-a omis semnatura, aceasta se poate face in fata organului judiciar, dupa o prealabila verificare.

Este posibila si o plangere prealabila facuta oral, daca persoana vatamata nu stie sa scrie sau sa semneze, ori cand este facuta in sedinta de judecata, in conditiile art. 286 Cod procedura penala, si se consemneaza intr-un proces verbal sau in incheierea de sedinta.

b) precizarea autorului faptei, prin nume, initiala, prenume, domiciliu;

Autor al faptei in acest caz nu are intelesul restrans din art. 24 Cod penal, ci are sensul pe care Codul penal il da participantului art. 23 Cod penal ,adica persoana ce are calitatea fie de autor, fie de instigator sau complice, nefiind necesara specificarea acestei calitati.

Daca la savarsirea faptei sau a faptelor au participat mai multe persoane cunoscute de partea vatamata, vor fi si acestea indicate in plangerea prealabila.

Daca nu sunt cunoscute este suficient ca in plangere sa fie indicata numai una dintre ele si sa fie facuta precizarea ca au participat si alte persoane al caror nume ii este necunoscut partii vatamate; in acest caz plangerea prealabila isi extinde efectele si asupra celorlalte persoane, a caror identificare se face in cursul procesului penal (art. 131 alin. 4 Cod penal;).

In legatura cu continutul pe care trebuie sa-l aiba, potrivit legii (art. 283 Cod procedura penala), plangerea prealabila se pune intrebarea: daca un astfel de act este incomplet, care sunt valentele sale juridice?

Solutia este in functie de elementele care lipsesc din continutul acestui act. Astfel, in cazul in care in plangerea prealabila nu este indicat numele autorului infractiunii, sesizarea nu poate fi considerata legala, deoarece, in mod practic, organul sesizat nu poate da satisfactie cerintelor legii.

O asemenea concluzie se degaja si din dispozitiile art. 279 Cod procedura penala, in care se arata ca, in situatia in care faptuitorul nu este cunoscut, persoana vatamata se poate adresa organului de cercetare penala pentru identificarea lui.

Uneori, insa, elementele care lipsesc din continutul plangerii prealabile nu inlatura efectele pe care aceasta le produce potrivit legii. Astfel, plangerea prealabila introdusa in termen sesizeaza in mod legal instanta, chiar daca, ulterior, petitionarul a facut completari privind diverse aspecte ale cauzei, care lipseau din plangerea prealabila introdusa initial.

c) descrierea faptei, cu precizarea datei si a imprejurarilor in care s-a comis;

In caz de pluralitate de fapte, fiecare din acestea va fi descrisa separat. Nu este nevoie sa se descrie amanuntit toate imprejurarile in care a fost savarsita fapta, esential este ca din expunerea facuta sa se determine fapta in concret. Nu este necesar nici sa se dea o incadrare juridica a faptei, iar daca aceasta a fost data nu are importanta exactitatea sa.

Daca alta ar fi in realitate fapta decat cea descrisa in plangerea prealabila, si daca si pentru aceasta este necesara plangerea prealabila, nu se poate proceda la urmarirea sau la judecarea acelei fapte decat daca s-a facut o noua plangere prealabila, care sa aiba ca obiect fapta savarsita in realitate.

Daca fapta descrisa in plangere se afla in concurs cu alte fapte, de asemenea urmaribile si judecabile la plangerea prealabila, si plangerea nu priveste si aceste fapte, acestea nu pot face obiect de urmarire penala sau de judecata ca urmare a introducerii plangerii prealabile, deoarece organul caruia i-a fost adresata plangerea este investit prin plangerea prealabila numai cu privire la fapta care formeaza obiectul plangerii.

Daca pentru fapta descrisa nu se cere plangere prealabila, plangerea facuta va avea valoarea unei simple plangeri sau a unui denunt si, deci daca a fost introdusa la organul de urmarire penala, acesta se va considera sesizat cu urmarirea acelei fapte, iar daca plangerea a fost introdusa la instanta de judecata, aceasta o va trimite organului de urmarire penala.

d) aratarea mijloacelor de proba de care partea vatamata intelege sa se foloseasca in dovedirea plangerii sale. Spre exemplu, daca este vorba de infractiunea de lovire sau alte violente, prevazuta de art. 180 alin. 2 Cod penal, trebuie atasat certificatul medico-legal din al carui continut sa rezulte descrierea leziunilor si timpul necesar pentru ingrijiri medicale in vederea vindecarii, cat si proba cu martori care sa confirme ca leziunile prevazute in certificatul medico-legal au fost cauzate de inculpat, cu vinovatie.

e) constituirea de parte civila a persoanei vatamate, cu precizarea obiectului acestei cereri si, atunci cand este cazul, cu indicarea persoanei responsabile civilmente, care trebuie citata in proces.

Precizarea privind constituirea de parte civila se explica prin aceea ca intotdeauna, in cazul infractiunilor pentru care legea cere plangere prealabila, vatamata este numai persoana fizica pentru care, in principiu, functioneaza regula disponibilitatii actiunii civile.

Actiunea civila se exercita din oficiu, in cazul persoanelor fizice prejudiciate material prin infractiuni numai daca persoana vatamata este lipsita de capacitate de exercitiu sau are capacitate de exercitiu restransa (art. 17 alin. final Cod procedura penala ).

f) luarea unor masuri asiguratorii, in cazul in care persoana vatamata a suferit un prejudiciu material de pe urma infractiunii, drept prevazut de dispozitiile art. 163 Cod procedura penala.

Masurile asiguratorii constau in indisponibilizarea prin instituirea unui sechestru a bunurilor mobile si imobile apartinand invinuitului sau inculpatului.

Alte elemente ce trebuie sa le contina plangerea prealabila sunt: semnatura partii vatamate si denumirea organului caruia i se adreseaza.

Plangerea prealabila va contine mentiunile complementare (mijloacele de proba, indicarea adresei partilor si a martorilor, constituirea de parte civila, indicarea persoanei responsabile civilmente) numai atunci cand ele sunt cunoscute celui care face plangerea prealabila. Daca nu sunt cunoscute actele complementare, pot fi completate ulterior, in fata organului de urmarire penala sau a instantei de judecata careia i-a fost adresata plangerea prealabila.

Calitatea de parte vatamata nu este necesar a fi mentionata in cuprinsul plangerii prealabile, deoarece aceasta implica, prin ea insasi, declararea persoanei vatamate ca parte in procesul penal.

Dispozitiile art. 222 alin. 4 Cod procedura penala pot fi extinse si plangerii prealabile, ceea ce face posibil ca ea sa fie facuta si oral, lipsita de orice formalism[58].

Daca plangerea nu intruneste cerintele prevazute de art. 283 Cod procedura penala, judecatorul sa o restituie persoanei vatamate pentru completare. Plangerea completata, chiar introdusa peste termenul legal, nu este tardiv introdusa daca prima varianta a fost introdusa in termen legal[59].

Plangerea prealabila ceruta de art. 320 Cod penal si altele nu poate fi inlocuita printr-o declaratie luata persoanei vatamate in timpul urmaririi penale. Ca urmare, lipsind plangerea prealabila, instanta de recurs a dispus incetarea procesului penal.

Solutia este discutabila. In masura in care din declaratia data in fata organului de urmarire penala ar fi rezultat toate elementele cerute de art. 283 Cod procedura penala, aceasta declaratie poate fi considerata si ca plangere prealabila.

Legea procesuala nu cere ca o conditie de validitate a plangerii prealabile existenta unui inscris separat, vointa persoanei vatamate de a pune in miscare actiunea penala putand sa se manifeste si in cuprinsul declaratiei date la organul de urmarire asupra faptei respective. Esential este ca persoana vatamata sa fi cuprins in declaratia sa toate datele necesare si sa fi declarat ca voieste sa puna in miscare actiunea penala.

De altfel, organul judiciar are obligatia sa dea persoanei vatamate toate explicatiile si eventual sa-i ceara sa-si completeze declaratia si cu datele care lipsesc.