ACCESUL
REAL
1. Examinarea cauzei in mod echitabil, public si intr-un termen rezonabil
Cerinta din art. 6 pct. 1 al Conventiei, aceea ca o cauza sa fie examinata in mod echitabil, trebuie inteleasa in sensul de a se asigura respectarea principiilor fundamentale ale oricarui proces si anume principiul contradictorialitatii si principiul dreptului la aparare, ambele asigurand egalitatea deplina a partilor in proces.
Contradictorialitatea este principiul care
ingaduie partilor din proces sa participe in mod activ si egal la prezentarea,
argumentarea si dovedirea drepturilor lor in cursul desfasurarii procesului,
mai precis sa discute si sa combata
sustinerile facute de fiecare dintre ele si sa-si exprime opinia asupra
initiativelor instantei in scopul stabilirii adevarului si al pronuntarii unei
hotarari legale si temeinice.
In virtutea contradictorialitatii, partile isi aduc reciproc la cunostinta pretentiile, apararile si probele de care inteleg sa se foloseasca in proces, prin cererile scrise adresate instantei, judecata nu se poate face decat dupa legala lor citare, in cursul procesului toate partile sunt ascultate in mod egal, inclusiv asupra imprejurarilor de fapt sau de drept puse in discutie de instanta, in vederea aflarii adevarului in cauza, incuviintarea probelor se face in sedinta publica, dupa prealabila lor discutare de catre parti, iar hotararile judecatoresti sunt comunicate partilor, in vederea exercitarii cailor legale de atac.
Consacrari indirecte ale manifestarilor principiului contradictorialitatii, asa cum au fost ele anterior redate, respectand intelesul art. 6 pct. 1 din Conventie, se regasesc si in legislatia nationala, mai precis in reglementarea art. 112, art. 115, art. 114 alin. 1, art. 107, art. 128-129, art. 114 alin. 4 Cod procedura civila.
Nu exista, deci, neconcordante de semnificatie juridica a contradictorialitatii intre dispozitiile Conventiei si dispozitiile din legea nationala si, fata de garantiile pe care aceasta din urma le instituie pentru asigurarea contradictorialitatii, sunt toate premisele ca, prin hotararile pronuntate, instantele nationale sa nu se faca vinovate de incalcari ale dreptului la un proces echitabil, prin nesocotirea principiului contradictorialitatii.
Dreptul la un proces echitabil inseamna si posibilitatea rezonabila a oricarei parti de a expune cauza sa instantei de judecata, in conditii care sa nu o dezavantajeze fata de partea adversa, ceea ce se realizeaza prin asigurarea dreptului sau la aparare.
Dreptul la aparare are in dreptul romanesc si valoare de principiu constitutional, tinand seama ca prin art. 24 alin. 1 din Constitutie se stabileste ca dreptul la aparare este garantat, iar prin alineatul 2 al aceluiasi articol se prevede ca in tot cursul procesului partile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.
In sens material, acest drept include toate drepturile si garantiile procesuale, care asigura partilor posibilitatea de a-si apara interesele, iar in sens formal el include dreptul partilor de a-si angaja un avocat.
Realizarea dreptului la aparare este asigurata si prin modul de organizare si functionare a instantelor judecatoresti, la baza caruia stau principiile legalitatii, egalitatii partilor, gratuitatii, colegialitatii, publicitatii, controlului judiciar, imutabilitatii si rolului activ al instantei.
Legalitatea semnifica infaptuirea justitiei in numele legii de catre instantele judecatoresti prevazute de lege, in limita competentelor ce le-au fost conferite de legiuitor, precum si supunerea judecatorilor numai in fata legii;egalitatea partilor semnifica egalitatea acestora in raporturile procesuale cu instanta, dar si in raporturile dintre ele, prin recunoasterea acelorasi drepturi procesuale si impunerea acelorasi obligatii; gratuitatea inseamna obtinerea unei rezolvari judiciare neconditionat de plata vreunei taxe; controlul judiciar inseamna posibilitatea verificarii, de catre o instanta superioara in grad, a legalitatii si temeiniciei hotararii pronuntate de instanta inferioara;imutabilitatea semnifica imposibilitatea, de principiu, a modificarii cadrului litigiului, sub aspectul partilor, obiectului si temeiului de drept; rolul activ al instantei reprezinta, nu o ingerinta in interesele partilor, ci o garantie a respectarii drepturilor si realizarii intereselor acestora, deoarece are ca unic scop aflarea adevarului in cauza.
Cerinta examinarii cauzei in public, prevazuta de art. 6 pct. 1 din Conventie, inseamna publicitatea dezbaterilor, care se realizeaza, pe de o parte prin asigurarea accesului partilor la dezbateri, aceasta fiind o conditie inerenta a exercitarii drepturilor lor procesuale, constand in dreptul la aparare si dreptul la dezbateri contradictorii, iar pe de alta parte, prin asigurarea accesului la dezbateri al oricaror persoane.
In acelasi mod este inteleasa notiunea de publicitate si in dreptul intern.
Astfel, art. 126 din Constitutie, art. 5 din Legea de organizare judecatoreasca nr. 92/1992 si art. 121 alin. 1 din Codul de procedura civila proclama ca sedintele de judecata sunt publice, afara de cazurile prevazute de lege; cazurile de exceptie de la regula publicitatii sunt nominalizate in lege, prin indicarea unor criterii de apreciere, pe baza carora instanta de judecata trebuie sa le determine - alin. 2 al art. 121 Cod procedura civila stabileste ca instanta poata sa dispuna ca dezbaterile sa se faca in sedinta secreta, daca dezbaterea publica ar putea vatama ordinea sau moralitatea publica ori partile.
Pentru
asigurarea publicitatii, sedintele de judecata se tin la sediul stabil si
cunoscut al instantei, in zilele si la orele fixate de instanta, potrivit
listei de sedinta, care se afiseaza la
Publicitatea este o garantie a corectitudinii si impartialitatii judecatorilor, a independentei acestora, pentru ca nu este suficient sa se faca dreptate, ci este nevoie sa se si vada acest lucru; pentru acest motiv partile nu pot fi impiedicate sa participe la dezbaterea cauzelor proprii, nici macar atunci cand s-a declarat sedinta secreta (art. 121 alin. 2 Cod procedura civila), iar tertele persoane nu pot fi indepartate din sala de judecata decat in cazul sedintelor secrete.
Caracterul dezbaterilor nu influenteaza, insa, pronuntarea hotararii judecatoresti, care se face, intotdeauna, in sedinta publica, fapt prevazut expres in art. 6 pct. 1 din Conventie, dar si in art. 121 alin. 3 Cod procedura civila.
Cerinta Conventiei ca examinarea cauzei sa se faca intr-un termen rezonabil trebuie raportata la fiecare caz in parte, luand in considerare durata procedurii, natura pretentiilor, complexitatea procesului, comportamentul autoritatilor competente si al partilor, dificultatea dezbaterilor, aglomerarea rolului instantei si exercitarea cailor de atac.
Celeritatea judecarii proceselor nu este consacrata in legislatia nationala in mod expres, decat intr-un numar limitat de litigii, de pilda, in materia restituirii imobilelor preluate abuziv in perioada comunista, reglementata prin legea 10/2001 sau in materia adoptiilor, reglementata prin O.U.G. 25/1997, aprobata prin legea 87/1998.
Cu toate acestea, in Regulamentul pentru organizarea si functionarea instantelor, aprobat prin Ordinul nr. 991/C/1993 al Ministerului Justitiei, se reglementeaza masurile ce se dispun de instanta la primirea sesizarii, stabilindu-se ca prin acestea trebuie sa se asigure solutionarea cu celeritate a cererilor primite si ca aceleasi masuri trebuie luate, in acelasi scop, si de catre judecatorul caruia i s-a repartizat cauza spre solutionare ( art. 44 ).
De asemenea, Codul de procedura civila cuprinde o suita de norme prin care se asigura solutionarea, intr-un termen rezonabil, a cererilor deduse judecatii, indiferent de natura lor. Dintre acestea, cele mai importante sunt cele din art. 155 alin. 1 si art. 156 alin. 1, care permit amanarea judecatii, o singura data, pe temeiul invoielii partilor, respectiv pentru lipsa de aparare temeinic motivata, precum si cele din art. 260 alin. 1 si art. 264 alin. 1 Cod procedura civila, potrivit carora pronuntarea se poate amana pentru un termen ce nu poate depasi 7 zile, iar redactarea hotararii se face in termen de 30 de zile de la pronuntarea ei.
Judecarea procesului intr-un termen rezonabil are ca scop inlaturarea incertitudinii in care se gasesc partile prin restabilirea, cat mai curand posibil, a drepturilor incalcate si prin reinstaurarea legalitatii, care trebuie sa guverneze toate raporturile juridice intr-un stat de drept, ceea ce constituie o garantie a unui proces echitabil.
2. Examinarea cauzei sa se faca de un tribunal independent, impartial, stabilit prin lege
Independenta presupune doua laturi si anume independenta instantelor si independenta magistratului.
Independenta instantelor, are in vedere ca sistemul instantelor prin care se realizeaza justitia nu face parte si nu este subordonat puterii executive sau legislative.
In acelasi sens sunt si prevederile art. 126 alin. 3 din Constitutie care prevad ca prin lege sunt stabilite competenta si procedura de judecata.
Independenta judecatorilor este reflectata in art. 124 alin. 2 din Constitutia Romaniei, care prevede ca judecatorii sunt independenti si se supun numai legii.
Aceasta presupune, ca si in cazul instantelor de judecata, faptul ca in realizarea actului de justitie, magistratii nu pot fi influentati de puterea executiva sau legislativa. Independenta, astfel inteleasa, nu exclude interventia instantelor de control judiciar care intervine in urma exercitarii cailor de atac impotriva hotararilor judecatoresti.
In acelasi timp trebuie subliniat ca nici verificarile atribuite prin Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, in competenta conducatorului instantei, nu afecteaza independenta.
Acest control nu vizeaza in nici un fel activitatea de judecata.
Astfel, in art. 18 alin. 4 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca se prevede ca "In nici o imprejurare verificarile efectuate nu pot conduce la imixtiuni in desfasurarea proceselor in curs sau la repunerea in discutii a ceea ce a fost deja judecat".
Independenta judecatorilor este data de garantiile aflate in acest sens, de statutul sau.
Astfel, prin dispozitii speciale prevazute de Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, sunt reglementate numirea si avansarea in functie a magistratilor (titlul IV).
In acelasi timp, propunerile de numire in functie a magistratilor sunt date in competenta Consiliului Superior al Magistraturii, in conditiile legii sale organice (conform art. 125 alin. 2 din Constitutia Romaniei).
O alta garantie oferita magistratilor si care asigura independenta acestora, este data de inamovibilitate.
Aceasta presupune ca orice avansare sau transferare nu se poate face decat cu consimtamantul judecatorilor.
Inamovibilitatea era reglementata in Constitutia Romaniei, la rang de principiu; astfel, conform art. 125 alin. 1 judecatorii numiti de Presedintele Romaniei sunt inamovibili, in conditiile legii. Acelasi text arata in alin. 2 ca promovarea, transferarea si sanctionarea judecatorilor este de competenta Consiliului Superior al Magistraturii, in conditiile legii sale organice.
Impartialitatea, ca element al unui proces echitabil, reprezinta garantia increderii justitiabililor in magistratii si institutiile in care acestia isi desfasoara activitatea, prin care se realizeaza actul de justitie.
Importanta acestui aspect este recunoscuta prin consacrarea unui intreg titlu din Codul de procedura civila - titlul V -, care prevede cazurile concrete in care un magistrat si celelalte persoane implicate in actul de justitie sunt incompatibili precum si procedurilor de urmat in cazul intervenirii acestora.
Aspecte vizand impartialitatea pot fi regasite si in titlul VI Cod procedura civila, referitor la stramutarea pricinilor.
In acelasi timp si prin Constitutie s-a recunoscut importanta acestei laturi a unui proces echitabil, prevazandu-se ca functia de judecator este incompatibila cu orice alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din invatamantul superior.
Stabilirea prin lege a tribunalului, ca element al unui proces echitabil, are in vedere competenta de solutionare a cauzei, atat din punct de vedere material cat si teritorial.
In acest context,in legislatia interna dispozitiile legale sunt clare si precise, delimitand foarte clar competentele instantelor de judecata implicate in realizarea actului de justitie.
Sunt intalnite astfel dispozitii care stabilesc competenta dupa materie (titlul I Cod procedura civila ), competenta teritoriala (titlul II), cazurile de extindere a competentei (titlul III),precum si procedura in cazul intervenirii unui conflict de competenta (titlul IV).
In acelasi timp, trebuie subliniat ca prin legi speciale,de reglementare a unui anumit domeniu de activitate, este reglementata competenta de solutionare a cauzelor; dispozitiile codului de procedura prevazand, relativ la competenta materiala, cazul "in orice materii date prin lege in competenta lor" - cu titlul de exemplu, Legea nr. 14/2003, legea partidelor politice.
2.3. Publicitatea pronuntarii hotararilor judecatoresti
Acest aspect asigura cunoasterea de catre justitiabili a hotararii judecatoresti, imediat dupa deliberarea completului de judecata.
Pronuntarea dispozitivului hotararii judecatoresti, in sedinta publica, chiar in lipsa partilor, este impusa de 121 alin. 3 si art. 258 alin. 2 Cod procedura civila[1].
Pronuntarea in sedinta publica, da posibilitatea partii a carei cauza a fost solutionata nefavorabil, sa renunte in instanta la calea de atac (art. 267 alin. 1 Cod procedura civila).
[1] Faptul ca hotararea trebuie sa fie pronuntata in mod public este prevazut expres si in art. 6 al Conventiei europene a drepturilor omului, ca fiind una din garantiile desfasurarii unui proces echitabil. Cu privire insa la acceptiunea notiunii de publicitate a acestei proceduri, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis, in unanimitate, ca, in privinta absentei pronuntarii publice, numeroase state contractante folosesc de mult timp, pe langa lectura cu voce tare, alte mijloace de a face publice deciziile jurisdictiilor lor. Redactorii Conventiei nu au putut sa neglijeze aceasta imprejurare si nu trebuie sa se opteze pentru o interpretare literala in materie: forma publicitatii judecatii, prevazuta de dreptul intern al statului reclamant, trebuie apreciata in lumina particularitatilor procedurii la care se refera si in functie de scopul si obiectul art. 6 paragraful 1 - CEDO, cazul Pretto si altii c. Italia, in Codul de Procedura Civila - adnotat - Gabriel Boroi, Octavia Spineanu-Matei, pp. 225-226.
