ACCESUL LIBER
1. Consideratii privind dreptul la un proces echitabil
Sistemul judiciar reprezinta, in orice stat democratic, o componenta esentiala a civilizatiei si progresului social. Ideea de proces echitabil trimite automat la ideea de stat de drept.
In societatile moderne, justitia este o functie fundamentala a statului,
iar administrarea ei reprezinta unul din atribute le esentiale ale puterii
suverane. Aceasta functie implica existenta unor structuri statale (servicii
publice) apte sa realizeze activitatea jurisdictionala. Un atare serviciu
public trebuie organizat pe baza unor principii proprii, functionale si
autonome. Exista principii ce se afla intr-o legatura indisolubila cu
organizarea sistemului judiciar dar care vizeaza mai degraba functionarea
acestuia si insasi democratismul si umanismul sistemului procesual, fie el cel
civil sau penal.
Printre aceste principii mentionam: accesul liber la justitie, independenta judecatorilor, inamovibilitatea, egalitatea in fata justitiei si gratuitatea justitiei.
Accesul liber la justitie constituie un principiu fundamental al organizarii oricarui sistem judiciar democratic fiind consacrat intr-un numar important de documente internationale, astfel ca el are semnificatii deosebite si pentru dreptul procesual, dar si pentru dreptul constitutional.
Facultatea oricarei persoane de a introduce, dupa libera sa apreciere, o actiune in justitie, implicand astfel obligatia corelativa a statului, ca prin instanta competenta, sa solutioneze aceste actiuni, reprezinta practic liberul acces al persoanei la justitie.
Orice conditionare a accesului liber la justitie, ar reprezenta o nesocotire a unui principiu constitutional fundamental si a unor standarde internationale universale, in orice democratie reala. Pe plan procesual, accesul liber la justitie se concretizeaza in prerogativele pe care le implica dreptul la actiune, ca aptitudine legala ce este recunoscuta de ordinea juridica oricarei persoane fizice sau juridice[1].
Prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicata in Monitorul Oficial nr.135 din 31 mai 1994, Romania a ratificat Conventia Europeana pentru apararea Drepturilor Omului (C.E.D.O.), precum si protocoalele aditionale la aceasta nr.1, 4, 6, 7, 9, 10.
Ca o garantie a respectarii drepturilor omului, Conventia prevede, in art. 6 pct.1, dreptul oricarei persoane la un proces echitabil: "Orice persoana are dreptul de a-i fi examinata cauza in mod echitabil, public si intr-un termen rezonabil, de catre un tribunal independent si impartial, stabilit prin lege, care va hotari fie asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor cu caracter civil..."
In explicitarea acestui drept, in doctrina dreptului european dreptul de acces la un tribunal este inteles ca un drept de acces concret si efectiv, care presupune ca justitiabilul "sa beneficieze de o posibilitate clara si concreta de a contesta atingerea adusa drepturilor sale."[2]
Pornind de la premisa ca drepturile fundamentale trebuie garantate intr-o maniera concreta si reala, iar nu iluzorie si teoretica, imposibilitatea concreta de sesizare a unei instante de catre persoana interesata constituie o incalcare a dreptului acesteia de acces la justitie.[3]
Dreptul de acces la justitie impune obligatii in sarcina legiuitorului si executivului.Statul este tinut sa acorde oricarei persoane toate facilitatile rezonabile de drept si de fapt, pentru a accede la instanta, intr-un cuvant, efectivitatea dreptului de acces.
Liberul acces la justitie este consacrat, ca drept cetatenesc fundamental si prin art. 21 din Constitutia Romaniei, prin art. 10 din Declaratia universala a drepturilor omului, precum si prin art. 14 pct. 1 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice.
In Constitutie, accesul liber la justitie este conceput ca drept al oricarei persoane de a se putea adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime, garantandu-se ca exercitarea acestui drept nu poate fi ingradita prin nici o lege.
Accesul la justitie a capatat aproape in toate tarile europene o valoare constitutionala. Astfel, acesta este consacrat , intre altele, in Constitutiile Finlandei (art. 16), Germaniei ( art.13 si 14), Greciei (art.8), Italiei ( art. 24 si 25), Luxemburgului ( art. 13), Olandei ( art. 17), Portugaliei ( art. 20) sau Spaniei ( art. 24 si 53).
Codul de procedura civila roman prevede ca mijloace procedurale concrete de care pot uza cetatenii pentru a accede la justitie: cererea de chemare in judecata (art.109) si caile ordinare si extraordinare de atac impotriva hotararilor judecatoresti (apelul - art. 282, recursul - art. 299, contestatia in anulare - art. 317 si art. 318, revizuirea - art. 322).
Caile procedurale mentionate asigura persoanelor interesate accesul la o instanta de judecata, careia, prin lege, i s-a stabilit competenta de a hotari in materie civila.
Este unanim acceptat ca dreptul de acces la justitie nu poate fi un drept absolut, ci unul care poate implica limitari, cat timp acestea sunt rezonabile si proportionale cu scopul urmarit. Accesibilitatea justitiei nu inseamna caracterul gratuit al acesteia. Intrucat este vorba de un serviciu prestat de stat, accesul la instanta de judecata poate fi conditionat de plata unei taxe de timbru necesara pentru acoperirea cheltuielilor de judecata. Cand se stabilesc insa taxe judiciare de timbru exorbitante, care depasesc cu mult cheltuielile prilejuite de realizarea actului de justitie si posibilitatile de plata ale justitiabilului, atunci limitarea dreptului de acces nu mai are caracter de proportionalitate. « Cu alte cuvinte, justitia in materie non penala nu trebuie sa fie neaparat gratuita, dar trebuie sa fie ieftina ».[4]
In ceea ce priveste limitarile financiare pe care le poate avea accesul unei persoane la instanta, Curtea a stabilit ca acestea pot constitui obiectul incalcarii dispozitiilor art. 6 din Conventie. Au fost analizate de catre Curtea Europeana taxe judiciare impuse la momentul introducerii actiunii si a caror neplata impiedica accesul la prima instanta[5] sau intr-o etapa ulterioara a procesului ( apel, recurs), inclusiv in faza de executare a unei hotarari.[6]
Statul de drept reprezinta un element fundamental al democratizarii autentice a regimurilor politice. De aceea, in epoca noastra, el a dobandit o pozitie privilegiata:'Cine nu-si reclama apartenenta la acesta, cine nu inscrie realizarea statului de drept printre performantele de care este mandra tara sa, sau printre telurile pe care ea si le propune?'
Notiunea de stat de drept constituie una dintre trasaturile definitorii ale constitutionalismului european, a carui influenta in lumea zilelor noastre este incontestabila. Prin intermediul acestui concept, statul insusi restrange domeniul actiunii sale, in raport cu propriul sau sistem de valori.
In cazul in care el insusi nu tine cont de dreptul pozitiv, care este propria sa creatie, chiar legitimitatea exercitiului puterii este pusa la indoiala. 'Puterea publica care aduce atingere ordinii juridice pe care chiar ea a stabilit-o isi pronunta propria decadere', mentiona Ihering la inceputul acestui secol. Unul dintre marii teoreticieni ai doctrinei franceze, Carré de Marlberg sublinia ca: 'regimul statului de drept este conceput in interesul cetatenilor si are ca scop special de a-i asigura din vreme si de a-i apara impotriva arbitrariului autoritatilor statale' iar institutia publica care se gaseste la dispozitia individului este tribunalul: 'Pentru ca statul de drept sa fie realizat, este, intr-adevar, indispensabil ca cetatenii sa fie inarmati cu o actiune in justitie, care sa le permita sa atace actele statale vicioase care ar leza dreptul lor individual'. In aceste conditii, controlul jurisdictional apare in aceasta perspectiva, si mai mult inca decat in trecut, ca garantie efectiva a statului de drept.
Care este finalitatea si justificarea, in acelasi timp, a recursului?' se intreba Léo Hamon, raspunsul sau constituind o veritabila sinteza de valori supreme ale actului de justitie raportate la cel care le exprima - magistratul, caracterizat printr-o 'formatie intelectuala data, independenta fata de puterea politica, obligatia de a actiona pe cale de reguli generale si conform unei proceduri contradictorii in formularea motivelor deciziei'.
In dreptul constitutional modern, posibilitatea pentru cetatean de a face apel la tribunal, pentru a-s realiza drepturile si interesele sale legitime inseamna instituirea de drepturi-garantii. Printre drepturile cu caracter general figureaza accesul la justitie, drepturile la aparare si dreptul la securitate juridica. In cadrul drepturilor la aparare, practica jurisdictionala franceza, fondata pe principiile si pactele internationale in materie, a facut sa apara, alaturi de protectia constitutionala asigurata din oficiu de un avocat, necesitatea unei proceduri juste si echitabile care sa garanteze un echilibru in drepturile partilor.
Primul pact international care consacra, in mod complet si expres drepturile omului este, in zilele noastre, Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite in data de 10 decembrie 1948.
Dispozitiile articolului 10 din acest document contureaza regula cunoscuta sub notiunea de proces echitabil, stabilind ca 'orice persoana are dreptul, in deplina egalitate, la audierea echitabila si publica a cauzei sale, de catre un tribunal independent si impartial, care va decide, fie asupra drepturilor si obligatiilor sale, fie asupra legitimitatii oricarei acuzatii in materie penala indreptata impotrivaei'.
La nivel european, necesitatea procesului echitabil este mentionata in dispozitiile articolului 6 al Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, intrata in vigoare in data de 3 septembrie 1953, care prevad, intr-un mod sensibil diferit, acelasi drept, si anume: 'Orice persoana are dreptul la audierea echitabila, publica si intr-un termen rezonabil (sublinierea ne apartine) de catre un tribunal independent si impartial stabilit de lege, care va decide fie asupra contestatiilor, asupra drepturilor sale cu caracter civil (idem), fie asupra legitimitatii oricarei acuzatii in materie penala indreptata impotriva ei'. Apoi, actul prevede ca judecata trebuie 'sa fie facuta publica, dar accesul la sala de sedinta poate fi interzis presei si publicului in timpul intregului sau a unei parti a procesului, in interesul moralitatii, a ordinii publice sau a securitatii nationale intr-o societate democratica, atunci cand interesele minorilor sau protectia vietii private a partilor in proces o cere, sau in masura strict considerata de tribunal, atunci cand, in imprejurari speciale, publicitatea ar fi de natura sa aduca atingere intereselor justitiei'. Acelasi act prevede, apoi, prezumtia de nevinovatie si, in materie penala, dreptul inculpatului de a fi informat, in cel mai scurt timp, intr-o limba pe care el o intelege si intr-un mod detaliat, asupra naturii si motivelor referitoare la punerea sa sub acuzatie, de a avea la dispozitia sa timpul necesar pentru a-si formula apararea si de a beneficia de asistenta unui avocat, de a propune martori si de a fi asistat gratuit de un traducator, daca el nu intelege sau nu vorbeste limba utilizata in sedinta. Este evident ca aceste ultime exigente fac referinta, in mod exclusiv, la procesele penale.
Aceste dispozitii constituie expresia conceptului de proces echitabil, similar celui din tarile anglo-saxone, cunoscut sub denumirea de fair trial. El comanda stabilirea, pe tot parcursul procesului, a unui ansamblu de reguli de procedura destinate instaurarii unui echilibru intre partile in proces si aplicarea unei organizari capabile sa garanteze independenta si impartialitatea judecatorilor. Independenta presupune dispozitii apte sa asigure libertatea de decizie (conditie de numire, de retributie, de desfasurare a carierei etc.). Impartialitatea face apel la calitatile personale ale judecatorului, la rigoarea sa intelectuala si morala; avand sarcina sa aplice legea, el trebuie adesea sa o interpreteze nu in functie de valorile sale personale, ci cu o scrupuloasa neutralitate care il indeparteaza de orice militantism si il conduce sa se sprijine numai pe elementele determinante ale dosarului.
2. Exigentele dreptului la un proces echitabil.
In comentariul Conventiei Europene a Drepturilor Omului (in continuare, CEDO), se subliniaza ca, in realitate, titlul acestui document important este mai exact in limba engleza, caci scopul sau este, de fapt, nu numai enumerarea, ci protectia acestor drepturi si libertati, aceasta fiind ideea cardinala care caracterizeaza Conventia cu intentia declarata ' de a crea mijloacele practice sa fie respectate'.
Prin
urmare, CEDO reprezinta legatura naturala intre libertatile fundamentale ale
individului si exigentele unei societati democratice, practica jurisdictionala
a Curtii de
Analizand interpretarea articolului 6 din CEDO, se pot desprinde mai multe segmente: mecanismul garantiei, domeniul ei, continutul general al acesteia in materie penala.
In
ceea ce priveste primul segment, elementele sale principale constituie
subiectele garantiei, adica justitiabilul-creditorul acesteia si statul ca
debitor, precum si sanctionarea garantiei, conform careia justitia trebuie sa
fie independenta, efectiv in afara oricarei ingerinte din partea statului,
controlul realizat de Curtea de
Daca,
in ceea ce priveste protectia in materie penala, problemele specificate la
articolul 6 constituie informatii expuse pe larg si in mod clar (de exemplu,
obligatia de a se asigura notificarea oficiala, in cazul comiterii unei
infractiuni penale, vinovatului, de catre autoritatea competenta), continutul
general al garantiei contine o multitudine de aspecte care constituie obiectul,
adesea principal, al controlului exercitat de Curtea de
In acest sens, trebuie sa subliniem exigentele referitoare la instanta de judecata (care trebuie sa aiba caracteristicile necesare care se impun unei instante, impartiale, independente si stabilite de lege, la care justitiabilul trebuie sa aiba, in mod real, acces) si la procesul insusi (de exemplu, nefiind absolut necesara existenta mai multor grade de jurisdictie), fiind semnificativ, in acest sens, faptul ca 'fiecare din partile in proces sa-si poata sustine cauza, in conditii care sa nu o dezavantajeze in mod substantial, pe tot parcursul procesului, in raport cu partea adversa'. Tot in acest domeniu, trebuie sa subliniem faptul ca aceeasi prezumtie de nevinovatie 'nu este un principiu in intregime distinct, ci o aplicare deosebita a exigentei echitatii'; de asemenea, dezbaterea contradictorie in cadrul unui proces public, specificand ca 'publicitatea procedurilor ii apara pe justitiabili impotriva unei justitii secrete care scapa controlului publicului', fapt care constituie unul dintre mijloacele ce contribuie la pastrarea increderii in tribunale.
Fara indoiala, conceptul de termen rezonabil beneficiaza de o importanta deosebita, fiind considerat de Curte, in raport cu caracterul cauzei, conform principiului judecata amanata, judecata anulata, luand in consideratie complexitatea procesului, comportamentul partilor si al autoritatilor publice etc.
Sistemul roman care asigura punerea in practica a dispozitiilor articolului 6 al CEDO contine mai multe trepte: constitutionala, supra-constitutionala si jurisprudentiala, in special, cu referire la deciziile date de Curtea Constitutionala, de la inceputul activitatii sale (iunie 1992) pana in prezent.
Conceptia constituantului roman este aceea de a crea un sistem de categorii binare care sa includa doua serii de izvoare: la nivel national (eliminand pe cele locale, statul roman fiind unitar, cu un grad accentuat de centralizare) si la nivel international. In ceea ce priveste izvoarele la nivel international, Constitutia Romaniei cuprinde dispozitii aliniate la standardele internationale. Astfel, in conformitate cu articolul 20, 'dispozitiile constitutionale referitoare la drepturile si libertatile cetatnilor vor fi interpretate si aplicate in acord cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si alte tratate la care Romania este parte. In caz de neconcordanta intre pactele si tratatele referitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, reglementarile internationale au intaietate'. De asemenea, articolul 11 prevede ca tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern. In acest mod, toate dispozitiile referitoare la dreptul la un proces echitabil continute de conventiile internationale de orice fel se regasesc in dreptul intern si beneficiaza de un regim special, in raport cu dispozitiile acestuia din urma.
Pe de alta parte, dispozitiile constitutionale cuprind reglementari precise care asigura cadrul adecvat pentru respectarea drepturilor cetatenesti in materie de justitie, intr-un mod general, si pentru un proces echitabil, intr-un mod special.
Astfel, in cadrul dispozitiilor comune specificate in Titlul II, consacrat drepturilor si libertatilor fundamentale, accesul liber la justitie (articolul 21) este reglementat in felul urmator: 'Orice persoana poate sa se adreseze justitiei pentru protejarea drepturilor sale, a libertatilor sale si a intereselor sale legitime. Nici o lege nu poate sa limiteze exercitarea acestui drept. (sublinierea ne apartine).
In ceea ce priveste Consiliul Superior al Magistraturii, articolul 132 al Legii fundamentale prevede ca el este compus din magistrati alesi, pentru o durata de 4 ani, de catre cele doua Camere ale Parlamentului in sedinta comuna.
Cat despre autoritattile publice care infaptuiesc justitia, trebuie sa remarcam dispozitiile articolului 125 al Constitutiei, pe baza carora justitia este exercitata numai de Curtea Suprema de justitie si de catre instantele judecatoresti stabilite de lege, crearea instantelor extraordinare fiind interzisa.
Pentru asigurarea corectitudinii actului de justitie, sunt foarte importante dispozitiile articolului 148, primul alineat, conform carora independenta justitiei face parte din 'nucleul dur' al Constitutiei, in sensul ca ea nu poate face obiectul revizuirii Legii fundamentale, precum si alte materii enumerate la acest articol. acelasi articol este valabil pentru libertatile fundamentale si garantiile acestora (articolul 148, alineatul 2).
Cat despre anumite aspecte concrete ale caracterului echitabil al procesului la care ne-am referit mai sus, trebuie sa remarcam o serie de dispozitii constitutionale privitoare la desfasurarea procesului propriu-zis, precum si la anumite garantii procesuale destinate sa-i asigure cadrul necesar la nivelul standardelor internationale mentionate.
In acest sens, articolul 126 stabileste ca sedintele sunt publice, mai putin situatiile exceptate de lege, iar articolul 128 stabileste ca partile interesate pot sa exercite caile de recurs impotriva deciziilor judecatoresti, in conditiile fixate de lege.
In ceea ce priveste limba in care se desfasoara procedurile judecatoresti, ea este romana, dar tinind cont de protectia speciala a minoritatilor nationale existente, care au dreptul de a-si pastra identitatea lor lingvistica (articolul 6 din Constitutie), articolul 127 alineatul 2 prevede ca cetatnii care apartin acestor minoritati (precum si cei care nu inteleg limba romana) au dreptul sa ia cunostinta de toate actele si documentele dosarului, sa vorbeasca in instanta si sa depuna concluziile, prin intermediul unui interpret; in cauzele penale acest drept este asigurat gratuit.
In legatura cu libertatea individuala, articolul 23 este sediul unui adevarat habeas corpus, reglementat pana in detaliu (textul contine 9 alineate); din aceasta cauza, mi se pare necesar sa remarcam cateva dispozitii mai importante, printre care prezumtia de nevinovatie (alineatul 8), principiul nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege (alineatul 9), mentinerea unei persoane in localurile politiei pe o durata limitata fixata de lege, pentru necesitatile unei anchete, precum si drepturile celui retinut sau arestat, indeosebi alineatul 5: persoana retinuta sau arestata este informata imediat, in limba pe care o intelege, asupra motivelor detentiei sale sau asupra arestarii si, in termenul cel mai scurt, asupra acuzatiei care i se aduce; acuzatia ii este adusa la cunostinta numai in prezent;a unui avocat, la alegerea sa sau numit din oficiu. In fine, articolul 24 este formal: dreptul la aparare este garantat; partile au dreptul la avocat, pe toata durata procesului.
Dar independenta justitiei este aparata si in alt mod, pe calea unuia dintre cele mai importante principii supraconstitutionale, care este separarea puterilor. Dupa cum este cunoscut, acest principiu nu este consacrat in Constitutia romana, dar jurisprudenta Curtii constitutionale l-a aplicat in numeroase cazuri, astfel incat, pe buna dreptate, acesta poate fi considerat ca 'un principiu structurant si functional in ordinea constitutionala romana'. De altfel, practica jurisdictionala a Curtii constitutionale care consacra acest principiu nu face decat sa exprime continutul articolului 2 alineatul 2 al Legii nr. 47/1992 de organizare si functionare a acesteia, care prevede ca dispozitiile actelor normative care incalca dispozitiile si principiile Constitutiei sunt neconstitutionale.
Intr-una din primele decizii date de Curte in aceasta materie, si anume Decizia nr. 6/1992 a fost declarata neconstitutionala o lege prin care Parlamentul suspenda cursul judecatii si executarea deciziilor judecatoresti definitive, referitoare la anumite cauze determinate, invocand intr-un mod categoric violarea principiului separarii puterilor: 'In virtutea acestui principiu, Parlamentul nu are dreptul sa intervina in procesul de realizare a justitiei (). O imixtiune a puterii legislative care ar face ca autoritattea judecatoresaca sa fie in imposibilitatea de a functiona() ar avea drept consecinta crearea unui dezechilibru constitutional intre aceste autoritatti'.
Dar este sigur ca majoritatea dispozitiilor legale referitoare la apararea conditiilor necesare pentru realizarea unui proces echitabil se regasesc in documentele normative cu caracter infra-constitutional, mai ales in Legea pentru organizarea judecatoreasca nr. 92/1992, modificata in 1997, Legea referitoare la organizarea si functionarea Curtii constitutionale nr. 47/1992, de asemenea modificata in 1997, precum si in Codurile de procedura civila si penala. Astfel, in afara faptului ca repeta unele din textele constitutionale, Legea nr. 92/1992 contine dispozitii destinate sa consolideze independenta justitiei, functionarea Consiliului Superior al Magistraturii in cele mai bune conditii, numirile si avansarile magistratilor si, in general, anumite aspecte destinate sa contribuie la aplicarea principiului inamovibilitatii judecatorilor.
Legea nr. 47/1992 pentru organizarea si functionarea Curtii constitutionale contine si dispozitii semnificative referitoare la caracterul echitabil al procesului, in ceea ce priveste solutionarea exceptiilor de neconstitutionalitate in cadrul controlului de tip a posteriori exercitat, la cererea partilor sau a Ministerului Public, asupra legilor sau ordonantelor adoptate de Guvern.
In prima sa forma, legea prevedea ca anumite exceptii, care se prezentau in mod cert ca vadit nefondate (manifesta infondatezza, dupa modelul italian) puteau sa fie solutionate fara citarea partilor, in cazul in care toti judecatorii care formau instanta erau de acord.
Prin modificarea Legii in 1997, toate sedintele au devenit publice (cat priveste solutionarea acestor exceptii), adesea partile reclamand faptul ca vechea procedura nu le permitea sa-si formuleze si sa-si sustina apararea la tribunal. In rest, toata procedura aceluiasi tip de control se desfasoara in conformitate cu regulile de procedura civila, cu exceptia cazului in care caracterul specific al activitatii Curtii impune adoptarea unor anumite reguli derogatorii, cum este, de exemplu, caracterul obligatoriu al solicitarii punctelor de vedere din partea unor anumite autoritatti publice (Camerele Parlamentului si Guvernul) referitoare la exceptia de neconstitutionalitate supusa judecatii. In ceea ce priveste efectele deciziilor, este cunoscut ca in situatia in care deciziile sunt date in cadrul controlului de constitutionalitate, acestea au efecte erga omnes si sunt publicate toate in Monitorul Oficial, avand caracter definitiv si valabil numai pentru viitor.
Bineinteles, cea mai mare parte a dispozitiilor referitoare la asigurarea unui proces echitabil figureaza printre dispozitiile celor doua coduri procesuale (civil si penal), dar o enumerare exhaustiva a acestor dispozitii se dovedeste imposibila, deci, ne vom limita sa enumeram cateva dispozitii mai importante.
Astfel, cat priveste limba utilizata pentru desfasurarea dezbaterilor procesului, articolul 128 din Codul de procedura penala prevede sa se faca apel la un traducator, in cazul in care judecatorul nu cunoaste limba materna a acuzatilor; in caz contrar, dezbaterile au loc in aceasta limba. Articolul 7 din acelasi Cod prevede ca 'in unitatile administrative teritoriale in care locuieste si o populatie de alta nationalitate decat cea romana, utilizarea limbii materne a acestei populatii este asigurata'. In plus, articolul 142 alineatul 2 din Codul de procedura civila stipuleaza ca judecatorul insusi poate sa serveasca ca interpret pentru celelalte parti in litigiu, cand una dintre ele nu cunoaste decat limba sa materna, neavand posibilitatea de a se exprima in limba oficiala a tarii.
Referitor la dreptul la aparare, daca articolul 6 din Codul de procedura penala prevede ca 'Dreptul la aparare este garantat acuzatului, inculpatului si celorlalte parti pentru toata durata procesului penal. In timpul procesului penal, organele judecatoresti sunt tinute sa asigure partilor exercitarea completa a drepturilor procesuale in conditiile legii si administrarea dovezilor necesare in dezvinovatire'. Pentru procesul civil, articolul 74 din Codul de procedura civila stabileste ca cel care nu este in masura sa plateasca cheltuielile pentru avocat poate solicita asistenta juridica gratuita, care poate sa-i fie acordata, cu respectarea anumitor conditii. In ceea ce priveste exercitarea aceluiasi drept, articolul 156 din Codul de procedura civila prevede ca, la cererea partii interesate, tribunalul va putea sa repuna cauza, in lipsa unui avocat, la primul termen de sedinta; in practica tribunalelor, pentru asemena situatii, cererile sunt intotdeauna aprobate. In ceea ce priveste judecata cauzelor intr-un termen rezonabil, articolul 260 din Codul de procedura civila prevede ca la sfarsitul sedintei, daca instanta nu este in masura sa dea o decizie, ea poate sa amane adoptarea hotararii pentru sapte zile in plus. In fine, intreg ansamblul masurilor procesuale mentionate in cele doua cazuri asigura egalitatea partilor care sunt in litigiu pentru toata durata procesului, inclusiv in ceea ce priveste caile de recurs, semnaland existenta unei serii de dispozitii speciale referitoare la posibilitatea de care dispune procurorul general de a exercita anumite cai de recurs extraordinare.
In practica sa, Curtea constitutionala a avut adesea ocazia de a se pronunta asupra anumitor aspecte care privesc direct conditiile necesare pentru un proces echitabil, in conformitate cu dispozitiile mentionate in pactele sau in declaratiile internationale la care ne-am referit mai sus.
Astfel, cat priveste independenta si inamovibilitatea judecatorilor, Curtea a dat anumite decizii importante.
In acest sens, in Deciziile nr. 45 si nr. 46/1994, in care au fost declarate neconstitutionale un mare numar de dispozitii continute in regulamentele celor doua Camere ale Parlamentului, Curtea a retinut ca chemarea judecatorilor de catre o comisie parlamentara pentru a da relatii este neconstitutionala, caci 'ea incalca, in mod evident, dispozitiile constitutionale care stabilesc, chiar daca implicit, separarea puterilor in stat si, bineinteles, independenta judecatorilor si supunerea lor numai legii'. In Decizia nr. 39/1996, Curtea a retinut ca sistemul de exigente creat pentru numirea in functie a magistratilor 'este destinat realizarii efective a principiului independentei judecatorilor si asigurarii in acelasi timp a profesionalismului si prestigiului justitiei'.
In ceea ce priveste caracterul public al sedintelor, in Decizia nr. 56/1993 s-a retinut ca judecarea cererilor de divort in sedinta publica nu contravine art. 26 al Constitutiei referitor la viata intima de familie si privata, caci tribunalul poate sa hotarasca judecarea lor fara participarea publicului, daca se considera ca o mai buna administrare a dovezilor este, astfel, realizata; altfel, se mentioneaza in decizie, ar fi incalcat principiul caracterului public al sedintelor, 'care constituie un principiu fundamental al realizarii justitiei intr-un stat de drept'.
Despre prezentarea sentintei in sedinta publica, prin Decizia nr. 11/1999, Curtea a declarat neconstitutional articolul 22 alineatul 5 din Codul de procedura civila, conform caruia, pentru anumite judecati, tribunalul are dreptul sa pronunte decizia fara sa citeze partile in camera de consiliu, si termenul de recurs ar trebui sa curga de la aceasta data pe care partile nu puteau sa o cunoasca, invocand astfel ca partea interesata era lipsita de posibilitatea de a cunoaste sentinta pronuntata - fapt care conduce, cel mai adesea , la imposibilitatea de a exercita in termenul necesar dreptul de recurs'.
Intr-un numar mare de decizii, Curtea a retinut ca modificarea Codului de procedura civila in sensul ca procurorul general poate sa utilizeze calea extraordinara a recursului in anulare numai intr-un termen de 6 luni de la data la care sentinta data de tribunal a devenit definitiva - si nu oricand - asa cum prevedeau fostele dispozitii ale Codului de procedura - era constitutionala, realizand astfel necesitatea de solutionare a cauzelor intr-un termen rezonabil. In acest sens sunt, de exemplu, Deciziile nr. 29, nr. 52 si nr. 79/1997.
O decizie importanta destinata consolidarii liberului acces la justitie in materie penala este aceea pronuntata asupra dispozitiilor articolului 278 din Codul de procedura penala (Decizia nr. 486/1997). Curtea a decis, astfel, ca dispozitiile acestuia, conform carora plangerea formulata impotriva masurilor sau actelor hotarate de procuror este solutionata numai de organele procuraturii, pe cale ierarhica, sunt neconstitutionale, deoarece ele contravin articolului 21 din Constitutie, care specifica ca nici o lege nu poate sa limiteze accesul la justitie, respectiv dreptul pentru cel care este interesat sa faca apel la tribunal, ca cererea sa sa fie examinata in asemenea situatii.
In ceea ce priveste exercitarea cailor de recurs in materie penala, s-a hotarat ca dispozitiile articolului 332 alineatul 3 din Codul de procedura penala, care prevad ca numai procurorul si inculpatul arestat interesat au dreptul sa faca recurs, sunt neconstitutionale, incalcand articolul 128 din Constitutie referitor la caile de recurs si la principiul egalitatii partilor, deoarece acelasi interes de a face recurs poate fi manifestat nu numai de inculpatul arestat implicat, dar si de cel care nu este arestat, care este interesat de anularea hotararii respective care il dezavantajeaza (Decizia nr. 129/1996).
Una dintre deciziile Curtii constitutionale care a avut efecte importante in apararea drepturilor individuale este Decizia nr. 99/1994 referitoare la prezumtia de nevinovatie, pana ce hotararea judecatoreasca de condamnare penala a unui inculpat devine definitiva (articolul 23 alineatul 8 din Constitutie). In aceasta decizie, s-a specificat ca dispozitiile unei legi adoptate in 1969, in virtutea carora detinutii in curs de urmarire penala sau de judecata ar trebui sa poarte uniforma locului de detentie, ca si persoanele condamnate definitiv pentru comiterea de infractiuni, sunt neconstitutionale. In motivarea deciziei se mentioneaza ca in acest mod, desi inculpatul nu a fost condamnat, beneficiind, deci, de prezumtia de nevinovatie, el se prezinta in fata organului de urmarire penala sau a tribunalului intr-o tinuta vestimentara proprie celor care se gasesc deja in curs de executare a unei pedepse privative de libertate, aducand atingere, direct deci, situatiei persoanei inocente.
In
fine, a fost declarat neconstitutional textul articolului 257 din Codul de
procedura penala, conform caruia prezentarea inculpatului in fata procurorului
pentru a i se face cunoscute materialele de urmarire penala, inainte de
sesizarea tribunalului pentru demararea judecatii ramane la latitudinea
procurorului, care poate, deci, sa sesizeze tribunalul fara sa avertizeze
persoana implicata. Or, in conformitate cu practica Curtii de
Aceasta inseamna ca notificarea oficiala nu poate fi lasata la latitudinea procurorului, fiind necesar ca persoana inculpata sa cunoasca acest fapt, pentru a-si pregati din vreme apararea in fata tribunalului.
Bineinteles ca numarul deciziilor date de Curtea constitutionala cu privire la constitutionalizarea normelor procesului penal, cat si a procesului civil, este mult mai mare, in pofida perioadei scurte de cand instanta noastra de contencios constitutional si-a inceput activitatea. Dar noi am selectionat pe acelea care prezinta cel mai mare interes, acest proces de constitutionalizare fiind in curs. Desfasurarea sa va fi mult mai accentuata, in special prin adoptarea, de exemplu, a unui cod de procedura penala al carui proiect este in curs de redactare.
[1] Jean Francois Renucci, Tratat de drept european al drepturilor omului, Editura Hamangiu, 2009, pag. 267
[2] CEDO, Bellet contra Frantei din 4.12.1995.
[3] CEDO, hotararea Airey citata in R.Chirita, Conventia europeana a drepturilor omului - comentarii si explicatii,
Editura C.H.Beck, 2008, pag. 254.
[4] J.ROBERT, Droits de l'homme et libertes fundamentals, citat in R.Chirita , op.cit. pag. 265.
[5] Hotararile in cazurile Beian c. Romaniei din 7.02.2008; Marolux SRL si Jacobs c.Romaniei din 21.02.2008;
Iorga c. Romaniei din 25.01.2007.
[6] Hotararea in cazul Elena Negulescu c. Romaniei din 1.07.2008.
