Algoritmi de imbunatatire a performantelor sistemelor mobile
Aceste proceduri sunt menite sa duca la o serioasa imbunatatire a calitatii transmisiilor intr-o retea mobila, precum si la o adaptare la variatii mari de trafic in tr-o aceeasi celula.
Proiectarea sistemului de telefonie mobila trebuie sa includa si masuri pentru limitarea interferentei intre frecventele vecine. Cu toate ca atat unitatea mobila cat si transceiver-ul celulei sunt prevazute cu un filtru de interferenta (IF), trebuie evitata situatia cand nivelul semnalului receptionat devine prea mic in raport cu semnalul interferent. Exista doua imbunatatiri care se pot aduce structurii celulare initiale, care realizeaza atat o mai buna adaptare a sistemului la cresteri bruste de trafic pe arii restranse, cat si la o reducere a interferentelor.
Prima dintre ele este sectorizarea celulara, iar cea de a doua este divizarea celulara (,,splitting').
1. Sectorizarea celulara
Se noteaza canalele de comunicatie cu numere de la 1 la N si se considera ca, in frecventa, diferenta intre purtatoare este proportionala cu diferenta algebrica intre numerele folosite pentru notatie. Daca se considera un grup de baza format din N celule, atunci al n-lea set de canale (0 < n < N) se formeaza dupa regula . Figura 9 arata modul de alocare a resurselor intr-un grup de baza de 12 celule. Acest tip de alocare poate modela, de exemplu, un sistem cu acces simplu in frecventa atunci cand toate celulele sunt echipate cu antene omnidirectionale.
Fig. 9. Alocare de resurse intr-un grup de baza de 12 celule
2. Divizarea celulara (splitting)
Distanta intre doua celule vecine se injumatateste, astfel incat suprafata nominala a celulei hexagonale se reduce de 4 ori (densitatea de celule in retea creste de 4 ori).
