CIRCULATIA
Sangele este fluidul care circula in interiorul arborelui cardiovascular.
Reprezinta circa 8% din masa corporala si contine: plasma si elemente figurate.
Plasma - reprezinta 55% din volumul sanguin (volemie) si contine:
90 % apa, 1 % substante anorganice: Na+, K+, Ca2+, Cl-, HCO3-;
9 % substante organice, majoritatea proteine (albumine, globuline, fibrinogen).
Elementele figurate reprezinta 45 % din volumul sanguin.
Volumul elementelor figurate se numeste volum globular procentual sau hematocrit.
Sunt reprezentate prin: eritrocite, leucocite si trombocite.
Eritrocitele - sau hematii sau globule rosii
la maturitate sunt celule anucleate si nu au nici mitocondrii;
sunt fabricate de maduva rosie a oaselor si depozitate temporar in splina;
traiesc in jur de 120-140 zile, cele imbatranite sunt distruse in splina;
sunt in numar de 4 ,5 milioane pe mm3 de sange la ♀ si 5 milioane pe mm3 de sange ♂;
au forma unor discuri biconcave cu 7 μ diametru si 2 μ grosime;
contin hemoglobina - proteina pigment ce da culoare rosie globulelor;
hemoglobina este formata din o parte proteica - globina, si una neproteica - hemul;
hemul contine central Fe2+ de care se leaga gazele respiratorii;
au rol in mentinerea echilibrului acido-bazic si in transportul gazelor respiratorii;
o molecula de hemoglobina se uneste cu patru de O2 si formeaza un compus labil, oxihemoglobina (HbO2);
cu CO2 formeaza un compus labil numit carbohemoglobina (HbCO2);
cu CO formeaza un compus stabil numit carboxihemoglobina (HbCO);
afinitatea hemoglobinei este de 20 de ori mai mare pentru CO decat pentru O2.
Leucocite - sau globule albe
sunt celule nucleate, cu nucleu mare, globulos (agranulocite) sau lobat (granulocitele) si mitocondrii;
sunt in numar de 5 000 - 10 000 pe mm3 de sange si sunt;
a. granulocite sau polinucleare (neutrofile 52-62 %, eozinofile 1-3 %, bazofile <1% din leucocite);
b. agranulocite sau mononucleare (monocite 3-9%, limfocite B si T 25-33 % din leucocite);
emit pseudopode si pot traversa peretele capilar prin porii sai, trecand in tesuturi, proces numit diapedeza;
traiesc cateva ore, unele, altele, mai multi ani si au rol in reactia de aparare a organismului.
Plachetele sanguine sau trombocitele
sunt elemente figurate necelulare in numar de 150 000 - 300 000 pe mm3;
au rol in hemostaza si iau nastere prin fragmentarea megacariocitului.
Functia de aparare a sangelui
Organismul vine permanent in contact cu agenti patogeni (purtatori de antigene) sau cu antigene libere.
Antigenul este o substanta macromoleculara proteica sau polizaharidica straina organismului, care declanseaza producerea de substante specifice, numite anticorpi.
Anticorpii sunt proteine plasmatice din clasa gama-globulinelor, care neutralizeaza sau distrug antigenele.
Apararea se realizeaza prin doua mecanisme fundamentale:
1. apararea nespecifica (innascuta):
este primitiva, cu eficacitate medie dar foarte prompta fiind prima bariera impotriva antigenelor;
prezenta la toti oamenii de la nastere, se realizeaza prin:
a. mecanisme celulare ex fagocitoza
b. mecanisme umorale ex interferoni;
2. apararea specifica (dobandita, invatata) - este dezvoltata in urma contactului cu antigenele si este:
a. dobandita natural - pasiv - transfer placentar de anticorpi, prin lapte matern;
b. dobandita natural - activ - in urma unei boli;
c. dobandita artificial - pasiv - administrare de antitoxine, gama-globuline;
d. dobandita artificial - activ - prin vaccinare;
Apararea specifica se realizeaza prin doua mecanisme interdependente:
a. imunitate celulara - care implica primar limfocitele T
ele sunt fabricate in maduva rosie hematogena;
eliberate in sange ajung in timus unde sunt instruite in vederea recunoasterii antigenului;
din timus ajung in organele limfoide (ex. ganglionii limfatici);
la contactul cu antigenele limfocitele T sintetizeaza proteine specifice cu ajutorul carora recunosc antigenele si le distrug (se fixeaza pe antigen si il distrug chimic);
b. imunitate umorala - care implica limfocitele B
ele sunt fabricate ganglionii limfatici, se matureaza in maduva osoasa apo trec in sange;
la contactul cu antigenul se transforma in plasmocite (produc anticorpi) si limfocite cu memorie.
Raspunsul imun specific are doua componente:
raspuns imun primar - la primul contact cu antigenul;
raspuns imun secundar - la un contact ulterior cu acelasi antigen (realizat pe seama limfocitelor cu memorie);
Vaccinarea declanseaza, in principiu aceleasi mecanisme imunitare, dar reactiile produse in organism sunt mai atenuate, efectul final este dobandirea imunitatii.
Raspunsul imun specific are trei caracteristici:
recunoastere si diferentiere a structurilor proprii de cele straine;
specificitate - distrug doar antigenul care le-a provocat aparitia;
memorie imunologica - recunosc antigenul la un contact ulterior.
Grupele sangvine si transfuzia
Membrana hematiilor contine aglutinogene - macromolecule cu rol de antigen.
Cele mai importante aglutinogene sunt; zero, (0), A, B si D sau factorul Rh.
In plasma se gasesc aglutinine - compusi cu rol de anticorpi.
Cele mai frecvent intalnite aglutinine sunt α - omoloaga lui A si β omoloaga lui B.
Prin excludere reciproca a aglutininelor cu aglutinogenul omolog sau construit mai multe sisteme imunologice sangvine; cele mai importante in practica medicala sunt sistemul 0AB si sistemul Rh.
Conform regulii excluderii reciproce, nu exista indivizi cu α si A sau cu β si B; intalnirea lor duce la conflict imun, cu distrugerea hematiilor.
Combinatiile si coexistentele posibile, tolerate imunologic, sunt in numar de patru, conform tabelului.
|
Grupa |
Aglutinogene |
Aglutinine |
|
0 sau I |
fara |
α si β |
|
A sau II |
A |
β |
|
B sau III |
B |
α |
|
AB sau IV |
A si B |
fara |
Regula transfuziei cere ca aglutinogenul din sangele donatorului sa nu se intalneasca cu aglutininele din plasma primitorului; conform acestei reguli transfuzia se poate face astfel:
grupa 0 poate dona la toate grupele (donator universal), dar nu poate primi decat sange izogrup (de la 0);
grupa AB poate primi de la
toate grupele (primitor universal), dar nu poate dona decat izogrup (
grupele A si B primesc
sange izogrup si de la 0 si pot dona sange izogrup si
Sistemul Rh
85 % din populatia globului este Rh+ - are pe hematii antigenul Rh sau D, 15 % nu are - este Rh-
in mod natural nu exista aglutinine omoloage anti Rh;
la o persoana Rh- in urma transfuziilor repetate de sange Rh+ sau prin sarcina de la fat Rh+, sistemul imunitar reactioneaza fata de Rh (considerat antigen) prin activarea limfocitelor si producerea de anticorpi anti Rh; anticorpii reactioneaza cu Rh si determina hemoliza.
in cazul mamei Rh-, daca tatal este Rh+, copilul va fi Rh+, gena care determina sinteza factorului Rh fiind dominanta; prima sarcina evolueaza normal, deoarece hematiile Rh+ ale fatului nu pot traversa placenta si nu ajung in sangele mamei; la nastere, prin rupturile de vase sangvine care au loc in momentul cand placenta se deslipeste de uter, o parte din sangele fatului trece la mama si este stimulata productia de anticorpi anti Rh; la o a doua sarcina, anticorpii materni anti-Rh, traverseaza placenta, trec in sangele fatului si distrug hematiile acestuia, putand duce la moartea acestuia, daca anticorpii sunt in concentratie mare.
Hemostaza si coagularea sangelui
Hemostaza reprezinta totalitatea mecanismelor prin care se opreste sangerarea in cazul leziunilor vasculare (la nivelul vaselor mici); se realizeaza in urmatorii timpi:
1. timpul vasculo-plachetar sau hemostaza primara
incepe in momentul lezarii vasului sanguin;
prima reactie este vasoconstrictia peretelui vasului sanguin, produsa reflex si umoral;
urmeaza aderarea trombocitelor si metamorfoza vascoasa a cestora, apoi oprirea sangerarii in 2-4 min;
2. timpul plasmatic - coagularea sangelui
consta in transformarea fibrinogenului plasmatic, solubil, in fibrina insolubila;
se realizeaza cu participarea factorilor plasmatici, plachetari si tisulari si a Ca2+ in trei faze:
a. faza I - formarea tromboplastinei, dureaza 4-8 min, este cea mai laborioasa;
b. faza a II-a - formarea trombinei dureaza 10 s;
protrombina este sintetizata in ficat in prezenta vitaminei K;
- protrombina este transformata in trombina de catre tromboplastina, in prezenta Ca2+;
c. faza a III-a - formarea fibrinei; dureaza 1-2 s;
- fibrinogenul este sintetizat in ficat;
- fibrinogenul este descompus in fibrina - ce polimerizeaza spontan, formand o retea insolubila de fibrina;
- in ochiurile retelei sunt prinse elementele figurate (cheagul) si sangerarea se opreste;
3. timpul trombodinamic sau dinamica procesului de coagulare - consta in:
retractia cheagului prin expulzarea serului (plasma fara fibrinogen si protrombina),
descompunerea cheagului - fibrinoliza - sub actiunea unei enzime proteolitice;
indepartarea cheagului si reluarea circulatiei prin vasul lezat.
Functiile sangelui
Sangele indeplineste toate functiile componentelor acestuia: transportul gazelor de respiratie, de aparare, hemostaza; in afara acestora, indeplineste si alte functii:
integrare si coordonare umorala - prin hormonii, mediatorii chimici si catabolitii pe care-i vehiculeaza;
indepartare si transport spre locurile de excretie a substantelor toxice neutilizabile sau in exces;
rol in termoreglare, prin continutul bogat in apa.
Activitatea cardiaca
Sistemul cardiovascular asigura circulatia sangelui si a limfei in organism, indeplinind doua functii majore:
1. distribuirea substantelor nutritive si a oxigenului tuturor celulelor din organism;
2. colectarea produsilor tisulari de catabolism pentru a fi excretati.
Forta motrice a sistemului cardiovascular este inima, arterele reprezinta conducte de distributie, iar venele sunt rezervoare de sange care asigura intoarcerea sangelui la inima.
Microcirculatia (arteriole,metarteriole, capilare, venule) este teritoriu unde au loc schimburile de substante.
Inima este un organ musculos, cavitar, de forma si dimensiunile unui pumn inchis
are masa de 250-300g si este situata in mediastin;
este divizata in patru camere - doua atrii, spre baza, si doua ventricule, spre varf (apex);
cele doua jumatati ale inimii (dreapta si stanga) sunt separate prin septul atrioventricular;
atriul si ventriculul de aceeasi parte comunica intre ele prin cate un orificiu atrioventricular;
fiecare parte a inimii are cate doua seturi de valve, care impun deplasarea sangelui unidirectional:
a. valvule atrioventriculare
- orificiul atrioventricular drept este prevazut cu trei valvule - valvula tricuspida;
- orificiul atrioventricular stang prevazut cu doua valvule - valvula bicuspida sau mitrala;
- ele se deschid in timpul diastolei si sangele trece in ventricule;
- se inchid in timpul sistolei, interzicand sangelui sa se intoarca in atrii;
- sunt prinse de musculatura ventriculelor (muschi papilari) prin cordaje tendinoase;
- valvulele se deschid pasiv, datorita diferentei de presiune a sangelui in atriul si ventriculul de aceeasi parte;
b. valvule semilunare
- sunt aortice, la baza aortei si pulmonare, la baza arterelor pulmonare;
- se deschid in timpul sistolei si permit trecerea sangelui in artere;
- se inchid in timpul diastolei si impiedica intoarcerea sangelui in ventricule;
inima este invelita intr-un saculet cu peretii dublii numit pericard, cu rol de protectie mecanica;
foita interna (viscerala) a pericardului se numeste epicard si apartine peretelui inimii;
Peretele inimii are trei straturi:
stratul extern - epicardul;
stratul mijlociu - miocardul - muschiul cardiac, cu tesut muscular striat de tip cardiac;
stratul intern - endocardul - membrana epiteliala care captuseste camarutele, valvulele si se continua cu endoteliul vaselor sangvine;
Miocardul - este format din o retea de fibre musculare inserate pe un schelet fibros;
musculatura atriilor este mai subtire si independenta de musculatura ventriculara;
musculatura ventriculului stang este mai groasa decat cea a ventriculului drept;
fibrele musculare au diametrul de 10-20 μ, sunt bogate in mitocondrii si miofibrile cu striatii, au nucleu mic, situat central si functioneaza ca un sincitiu (masa de celule fuzionate, ai caror pereti despartitori lipsesc); ele formeaza miocardul adult (de lucru);
unele fibre cardiace sunt modificate, formand miocardul embrionar ce reprezinta sistemul excito-conductor (nodal) al inimii (initiaza si conduc impulsul) si realizeaza singura legatura intre atrii si ventricule;
Tesutul nodal ( sistemul de comanda al inimii) este reprezentat prin:
a. nodulul sinoatrial - situat in musculatura atriului drept;
frecventa batailor este rapida, de 70-80 impulsuri/min;
activitatea cardiaca este condusa, normal, de nodulul sinoatrial ce imprima ritmul sinusal;
b. nodulul atrioventricular - situat la nivelul jonctiunii atrio-ventriculare;
frecventa descarcarilor este de 40 impulsuri /min;
el nu se manifesta in mod normal, desi el functioneaza permanent si in paralel cu nodulul sinusal;
daca nodulul sinusal este distrus, se manifesta nodulul atrioventricular, (ritm nodal sau jonctional);
c. fasciculul Hiss (interventricular) si ramificatiilor lui in musculatura ventriculelor - reteaua Purkinje;
constituie cel de-al treilea centru si descarca 25 impulsuri /min;
comanda numai in cazul intreruperii conducerii atrioventriculare, imprimand ritmul idio-ventricular.
Vascularizatia miocardului este realizata de:
1. doua artere coronare - se desprind din bulbul aortic (la iesirea aortei din ventriculul stang) se ramifica, ramificatiile sunt neanastomozate; in cazul blocarii circulatiei pe una din ramuri, din cauza unui cheag, sau spasm arterial (contractie brusca), teritoriu nevascularizat se necrozeaza si se produce infarctul miocardic;
2. venele coronare - aduna sangele venos, conflueaza in sinusul coronar ce se deschide in atriul drept.
Proprietatile miocardului
Unele sunt comune cu ale muschilor scheletici, altele proprii.
Depolarizarea unei celule se transmite celulelor adiacente, transformand miocardul intr-un sincitiu functional.
Inima functioneaza ca doua sincitii: unul atrial si altul ventricular, izolate din punct de vedere electric.
Singura conexiune functionala electrica intre atrii si ventricule este nodulul atrioventricular si fasciculul Hiss,
Excitabilitatea - proprietate comuna
proprietatea de a raspunde maximal la un stimul prag sau supraliminal, printr-un PA propagat;
respecta legea "tot sau nimic";
miocardul este excitabil numai in faza de relaxare (diastola), in sistola este in stare refractara absoluta;
aceasta este legea neexcitabilitatii periodice a inimii;
stimulii cu frecventa mare nu pot tetaniza inima prin sumarea contractiilor;
explicatia starii refractare a inimii rezida din forma particulara a PA al fibrei miocardice.
Conductibilitatea - proprietate comuna
proprietatea de a propaga excitatia in toate fibrele sale;
impulsurile generate automat si ritmic de nodulul sinoatrial se propaga in musculatura atriilor, ajung la nodulul atrioventricular si prin fasciculul Hiss si reteaua Purkinje ajung la miocardul ventricular;
tesutul nodal genereaza si conduce impulsurile, tesutul miocardic adult raspunde prin contractii;
viteza de conducere difera: este de 10 ori mai mare prin fascicolul Hiss si reteaua Purkinje, decat prin miocardul contractil atrial si ventricular.
Automatismul - proprietate proprie tesutului nodal de a se autoexcita ritmic
mecanismul se bazeaza pe modificari ciclice de depolarizare si repolarizare a membranelor tesutului nodal;
ritmul cardiac de 70-80 batai pe minut este generat de nodulul sino-atrial;
ritmul cardiac poate fi modificat de factori externi;
caldura, influentele simpatice, adrenalina si noradrenalina determina tahicardie (cresterea ritmului cardiac);
frigul, influentele parasimpatice si acetil-colina determina bradicardie (scaderea ritmului cardiac);
scoasa din corp inima continua sa bata, timp de ore sau zile, daca este irigata cu un lichid nutritiv special.
Contractilitatea - proprietate comuna
este proprietatea de a dezvolta o tensiune intre capetele sale;
genereaza o presiune asupra sangelui din cavitatile inimii;
fibrele miocardice se scurteaza si permit expulzarea sangelui;
forta de contractie este proportionala cu grosimea peretilor inimii;
contractiile inimii se numesc sistole, iar relaxarile se numesc diastole;
miocardul necesita un aport mare de oxigen deoarece, nu face "datorie de oxigen" ca muschii scheletici.
Parametrii functionali ai inimii
Debitul cardiac - volumul de sange expulzat de fiecare ventricul intr-un minut
este volumul de sange pompat de un ventricul la o bataie (volum-bataie) inmultit cu frecventa cardiaca;
volumul-bataie (volum sistolic) este de circa 70ml, iar frecventa normala este de 70-75 batai/min;
debitul cardiac de repaus este de circa 5 litri /min;
SNV simpatic creste frecventa cardiaca, cel parasimpatic scade frecventa cardiaca;
volumul-bataie variaza cu forta contractiei ventriculare, presiunea arteriala si volumul de sange aflat in ventricul la sfarsitul diastolei;
in eforturi fizice intense, frecventa cardiaca poate creste pana la 200 batai/min, iar volumul bataie creste pana la 150 ml; debitul cardiac creste de la 5 la 30 de litri, deci de 6 ori;
in somn, debitul cardiac scade, in febra, sarcina si la altitudine, creste.
Travaliul cardiac = 75 x 100 mmHg
reprezinta lucrul mecanic al inimii in sistola si este dat de volumul sistolic x presiunea arteriala medie.
Ciclul cardiac = ciclu complet de functionare al inimii
datorita intarzierii propagarii impulsului prin nodulul atrio-ventricular apare un asincronism intre sistola atriala si ce ventriculara;
durata unui ciclu cardiac este invers proportionala cu frecventa cardiaca;
la un ritm de 75 batai/min durata ciclului cardiac este de 0,8 secunde;
ciclul cardiac este format din o sistola si o diastola:
1. sistola - ciclul cardiac incepe cu o sistola atriala care dureaza 0,1 secunde;
ventriculele sunt la sfarsitul diastolei, sunt aproape pline cu sange;
sistola atriala definitiveaza umplerea ventriculelor cu sange;
in sistola atriala creste presiunea din atrii, fibrele musculare atriale se contracta;
sangele nu se poate intoarce in vene (fibrele musculare din jurul orificiilor de varsare a venelor se contracta);
se deschid valvulele atrioventriculare si sangele trece in ventricule;
incepe si se desfasoara sistola ventriculara care dureaza 0,3 secunde si are doua faze:
a. faza izovolumetrica - incepe in momentul inchiderii valvulelor atrio-ventriculare
se termina in momentul deschiderii valvulelor semilunare;
ventriculul se contracta ca o cavitate inchisa, asupra unui lichid incompresibil;
presiunea intraventriculara creste rapid si cand este mai mare decat cea din artere se deschid valvulele semilunare si are loc ejectia sangelui;
b. faza de ejectie - incepe cu deschiderea valvulelor semilunare si se termina cu inchiderea acestora
volumul ejectat este de circa 75 ml in repaus si ajunge la 150-200ml in efort fizic intens
2. diastola - incepe cu diastola atriala care dureaza 0,7 secunde;
inceputul diastolei atriale se desfasoara paralel cu sistola ventriculara;
musculatura atriilor se relaxeaza, se deschid orificiile de la baza venelor si sangele curge in atrii;
dupa sistola ventriculara urmeaza diastola ventriculara, care dureaza 0,5 secunde;
in diastola presiunea intracavitara scade rapid;
presiunea sangelui din ventricule scade si devine inferioara celei din artere;
valvulele semilunare se inchid si impiedica intoarcerea sangelui in ventricule;
pentru scurt timp ventriculele devin cavitati inchise (diastola izovolumetrica);
presiunea intraventriculara continua sa scada, pana la valori inferioare celei din atrii;
se deschid valvulele atrio-ventriculare si incepe umplerea ventriculelor cu sange;
timp de 0,4 secunde tot miocardul se relaxeaza - diastola generala;
incepe sistola atriala a unui nou ciclu cardiac.
Manifestari ce insotesc ciclul cardiac
Manifestari electrice - inregistrarea grafica reprezinta electrocardiograma - EKG.
reprezinta insumarea vectoriala a biocurentilor de depolarizare si repolarizare miocardica;
Manifestari mecanice
1. socul apexian este expansiunea sistolica a peretelui toracelui in dreptul varfului inimii (spatiul cinci intercostal stang), lovitura a varfului inimii;
2. pulsul arterial este expansiunea sistolica a peretelui arterial datorita cresterii bruste a presiunii sangelui;
inregistrarea grafica a pulsului se numeste sfigmograma;
pulsul se percepe comprimand o artera superficiala pe un plan osos;
ofera informatii despre volumul sistolic, frecventa cardiaca si ritmul inimii.
Manifestari acustice - inregistrarea grafica se numeste fonocardiograma.
zgomotul I (sistolic) - lung, de tonalitate joasa si mai intens, produs de inchiderea valvulelor atrioventriculare si de vibratia miocardului la inceputul sistolei;
zgomotul II (diastolic) - scurt, mai acut si mai putin intens; produs de inchiderea valvulelor semilunare.
Structura vaselor sangvine
Arterele - vase care duc sangele de la inima si au:
a. tunica externa - formata din tesut conjunctiv lax;
b. tunica medie - cu tesut muscular neted si fibre elastice;
c. tunica interna - endoteliu (strat intern) si fibre elastice, la baza endoteliului;
la arterele mari predomina fibrele elastice; arterele mari sunt elastice;
la arterele mijlocii si mici predomina fibrele musculare ele sunt contractile;
arterele au peretii netezi si o sectiune aproape circulara.
Venele - vase care aduc sangele la inima si au:
a tunica externa - formata din tesut conjunctiv lax si este mai groasa;
b tunica medie - mai subtire, cu putine fibre musculare netede si elastice; venele se rup mai usor decat arterele;
c tunica interna - endoteliu (strat intern) si fibre elastice, la baza endoteliului;
venele nu au peretii netezi si in sectiune, capetele sunt deformate;
pe traseul venelor situate sub nivelul inimii, endoteliu are cute (valvule conivente) care impiedica scurgerea sangelui inapoi, mai numeroase in venele membrelor inferioare;
venele membrelor inferioare au peretii mai grosi decat venele de la cap si membre superioare;
peretii venelor membrelor inferioare se pot deforma, formand varice, la nivelul carora sangele stagneaza.
Capilarele - cele mai mici vase de sange
sunt adaptate schimbului de substante dintre celule si sangele circulant prin intermediul lichidului interstitial;
au peretele format din endoteliu cu un singur strat de celule turtite, asezate pe o membrana bazala.
Circulatia mare si circulatia mica
Sangele se deplaseaza unidirectional printr-un circuit inchis (arborele vascular), format din circulatia mare si circulatia mica, dispuse in serie si conectate prin inima.
Deoarece mica si marea circulatie sunt dispuse in serie, volumul de sange pompat de ventriculul stang in marea circulatie este egal cu cel pompat de ventriculul drept in mica circulatie.
A. Circulatia mica sau pulmonara
incepe in ventriculul drept, prin trunchiul arterei pulmonare, care transporta spre plamani sange cu CO2;
trunchiul pulmonar se divide in doua artere pulmonare, dreapta si stanga;
arterele pulmonare se ramifica si conduc sangele cu CO2 la capilarele alveolare;
capilarele alveolare cedeaza CO2 alveolelor pulmonare care-l elimina prin expiratie;
O2 trece din alveole in sangele din capilarele alveolare;
sangele cu O2 este colectat de vene, cate doua pentru fiecare plaman (se deschid in atriul stang).
B. Circulatia mare sau sistemica
incepe in ventriculul stang, prin artera aorta, care transporta sange oxigenat spre tesuturi si organe;
la nivelul acestora se realizeaza schimbul de substante;
sangele cu CO2 si substante nefolositoare se intoarce la inima, in atriul drept, prin doua vene cave.
Sistemul aortic este format din artera aortica si ramurile ei; incepe din ventriculul stang prin aorta ascendenta, urca 4-5 cm si se curbeaza spre stanga, formand crosa (carja) aortica; crosa se continua cu aorta descendenta toracica si abdominala; terminal, aorta abdominala, se bifurca in artere iliace comune, stanga si dreapta.
Ramurile aortei ascendente sunt doua artere coronare care realizeaza vascularizatia arteriala a inimii.
Ramurile arcului aortic sunt:
a. trunchiul brahiocefalic se ramifica in 2 artere: carotida comuna dreapta si subclaviculara dreapta;
b. artera carotida comuna stanga
c. artera subclaviculara stanga
- artera carotida comuna se ramifica la marginea superioara a cartilajului tiroid, in:
artera carotida externa iriga: gat, regiunea occipitala si temporala si viscerele fetei;
artera carotida interna iriga: encefal, ochi;
- locul bifurcatiei arterei carotide comune se numeste sinus carotic (carotidian);
- artera subclaviculara da ramificatiile:
artera vertebrala intra in craniu prin orificiul vertebral, se uneste cu opusa (vascularizeaza encefalul);
artera toracica interna care formeaza artere intercostale anterioare;
- artera subclaviculara se continua cu:
artera axilara vascularizeaza peretii axilei si peretele antero-lateral al toracelui;
artera brahiala vascularizeaza bratului si la plica cotului se bifurca in:
- artera radiala si artera ulnara - vascularizeaza antebratul;
- arcadele palmare din care se desprind arterele digitale.
Ramurile aortei descendente toracice (viscerale si parietale); cele viscerale sunt:
arterele bronsice, arterele pericardice, arterele esofagiene.
Ramurile aortei descendente abdominale - (viscerale si parietale) cele viscerale sunt;
a. trunchiul celiac cu - artera splenica - se ramifica, vascularizeaza splina si pancreasul;
- artera gastrica stanga - vascularizeaza stomacul;
- artera hepatica - vascularizeaza ficatul;
b. artera mezenterica superioara - vascularizeaza ileonul, jejunul, cecul, colonul ascendent, partea dreapta a colonului transvers;
c. arterele renale stanga si dreapta - vascularizeaza rinichii,
d. artera mezenterica inferioara - vascularizeaza partea stanga a colonului transvers, colonul descendent, sigmoid, partea superioara a rectului;
e. arterele testiculare / ovariene - vascularizeaza gonadele.
Ramurile terminale ale aortei sunt:
a. artera iliaca comuna stanga care da doua ramuri: iliaca interna si iliaca externa - stanga
b. artera iliaca comuna dreapta care da doua ramuri: iliaca interna si iliaca externa - dreapta
- artera iliaca externa - iese din bazin si formeaza arterele:
femurala - pe partea anterioara a coapsei si iriga coapsa;
poplitee - se afla in fosa poplitee (fata posterioara a genunchiului);
tibiala anterioara pe partea anterioara a gambei si laba piciorului (cu arterele: dorsala, digitale dorsale);
tibiala posterioara pe partea posterioara a gambei (cu arterele: plantara externa si interna, digitale plantare);
- artera iliaca interna - are ramuri parietale pentru peretii bazinului si viscerale pentru: vezica urinara, rect-ultima parte, uter, vagin, vulva, prostata, penis.
Sistemul venos este format din:
1. vena cava superioara cu:
venele jugulare interne stanga si dreapta - colecteaza sange de la creier, cap, gat;
venele subclaviculare stanga si dreapta - colecteaza sangele prin sistemul azygos de la torace (esofag, bronhii, pericard, diafragma, spatii intercostale);
trunchiul brahiocefalic stang si drept - format prin unirea venei jugulare interne cu vena subclaviculara;
- prin fuziunea celor doua trunchiuri brahiocefalice rezulta vena cava superioara;
- vena subclaviculara continua vena axilara care strange sangele de la membrele superioare;
- sangele venos al membrelor superioare este colectat de doua sisteme venoase: unul profund, altul superficial;
- venele profunde insotesc arterele si poarta aceeasi denumire cu acestea;
- venele superficiale, se gasesc imediat sub piele, se vad prin transparenta, datorita coloratiei albastre;
- venele superficiale nu insotesc arterele si se varsa in venele profunde;
- la nivelul lor se fac injectii intravenoase;
- vena cava superioara deschide in atriul drept;
2. vena cava inferioara cu:
vena iliaca externa care continua vena femurala - strange sangele venos din membrul inferior;
vena iliaca interna - colecteaza sangele de la peretii si viscerele din bazin;
vena iliaca comuna formata prin unirea venelor iliaca externa si iliaca interna;
- prin unirea venelor iliace comune dreapta si stanga se formeaza vena cava inferioara;
- ca si membrele superioare, cele inferioare au vene superficiale si vene profunde cu aceleasi caracteristici;
vena cava inferioara urca la dreapta coloanei vertebrale, strabate diafragma si se varsa in atriul drept;
in drumul sau spre inima, primeste afluentii:
venele genitale - colecteaza sangele venos de la gonade;
venele renale - colecteaza sangele venos de la rinichi si pancreas;
venele lombare - colecteaza sangele venos de la peretele posterior al abdomenului;
vena hepatica - colecteaza sangele venos de la ficat;
vena diafragmatica - colecteaza sangele venos de la diafragma;
vena porta - transporta sange cu nutrimente de la intestin la ficat; se formeaza prin unirea a trei vene: splenica, mezenterica superioara si inferioara; la nivelul lobulilor hepatici se amesteca cu sangele venos hepatic.
Circulatia capilara
capilarele formeaza o retea vasta si au un capat arterial si unul venos;
viteza sangele este foarte mica, favorizand schimburile de substante prin difuzie, pinocitoza si osmoza.
Circulatia sangelui prin artere
Arterele au urmatoarele proprietati functionale:
1. elasticitatea - proprietatea arterelor mari de a se destinse cand creste presiunea sangelui si de a reveni la calibrul initial cand presiunea scade; elasticitatea scade cu varsta;
datorita elasticitatii unda de soc sistolica este amortizata;
o parte a energiei sistolice este inmagazinata sub forma de energie elastica a peretilor arteriali;
energia elastica este retrocedata sangelui in timpul diastolei, are loc o variatie pasiva a calibrului vaselor mari ducand la transformarea ejectiei sacadate a sangelui din inima in curgerea continua a acestuia prin artere;
2. contractilitatea - este proprietatea vaselor de a-si modifica diametrul lumenului prin contractarea/relaxarea muschilor netezi din peretii lor;
permite controlul fin al distributiei debitului cardiac la diferite organe si tesuturi;
suprafata totala de sectiune a arborelui circulator creste pe masura ce avansam spre periferie;
viteza de curgere a san gelui va fi invers proportionala cu suprafata de sectiune;
3. presiunea arteriala = presiunea cu care sangele apasa asupra arterelor
ia nastere in timpul sistolei ventriculare si se determina indirect prin masurarea tensiunii arteriale;
este mentinuta datorita rezistentei intampinate de sange in curgerea sa spre periferie;
are o valoare maxima de 120-140 mmHg corespunzatoare sistolei ventriculare;
are o valoare minima de 60-80mmHg corespunzatoare diastolei;
cresterea (hipertensiune) sau scaderea (hipotensiune) acestor valori determina unele afectiuni;
este influentata de numerosi factori:
a. debit cardiac - presiunea variaza proportional cu debitul cardiac;
b. rezistenta periferica - reprezinta totalitatea factorilor care se opun curgerii sangelui prin vase; este direct proportionala cu vascozitatea sangelui si lungimea vasului;
c. volemia variaza concomitent cu lichidele extracelulare (LEC); daca LEC scad, scade si volemia, scade si tensiunea si invers.
Circulatia venoasa
volumul venos este de trei ori mai mare decat cel arterial, teritoriul venos contine 75% din volumul sanguin;
presiunea sangelui in vene este de 10mm Hg la originea sistemului venos si de 0 mm Hg la varsare;
viteza de curgere a sangelui creste de la periferie (0,5 mm/s) spre inima (100 mm/s);
factorii care determina intoarcerea sangelui la inima sunt: activitatea cardiaca - creeaza si mentine diferenta de presiune intre aorta (100 mm Hg) si atriul drept (0 mm Hg), aspiratia toracica - mai ales in inspiratie.
Circulatia limfatica
Prin sistemul limfatic circula limfa, care face parte din mediul intern al organismului.
Limfa se formeaza din lichidul interstitial si se varsa in sangele venos.
Sistemul limfatic se deosebeste de sistemul circulator prin 2 caracteristici:
1. este adaptat functiei de drenare a tesuturilor; de aceea capilarele limfatice formeaza retele terminale, spre deosebire de capilarele sangvine care ocupa o pozitie intermediara intre sistemul arterial si sistemul venos;
2. peretii vaselor limfatice sunt mai subtiri decat cei ai vaselor sangvine.
Sistemul limfatic este format din capilare limfatice si vene limfatice.
Capilarele limfatice au aceeasi structura ca si cele sangvine.
Capilarele limfatice sunt foarte raspandite, se gasesc in toate organele si tesuturile.
Prin confluenta capilarelor limfatice se formeaza vene limfatice, prevazute la interior cu valve semilunare.
Peretii venelor limfatice au o structura asemanatoare cu venele sangvine.
Pe traseul venelor limfatice se gasesc formatiuni caracteristice numite ganglioni limfatici.
Limfa, colectata din diferite tesuturi si organe, strabate ganglionii regionali, apoi circula spre trunchiurile limfatice mari, ajungand in final, in doua colectoare limfatice:
A. canalul toracic - cel mai mare colector limfatic - are 25-30 cm;
incepe printr-o dilatatie numita cisterna chili - in dreptul vertebrei L2;
urca, anterior de coloana vertebrala si inapoia aortei, strabate diafragma si patrunde in torace;
se deschide in unghiul venos format prin unirea venei jugulara interna stanga cu vena subclaviculara stanga;
este prevazut cu valve in interior si strange limfa din jumatatea inferioara si patrimea superioara stanga;
B. vena limfatica dreapta - are o lungime de 1-2 cm
colecteaza limfa din patrimea superioara dreapta a corpului;
se deschide la confluenta venei jugulare interne dreapta cu vena subclaviculara dreapta;
In fiecare minut se filtreaza la nivelul capilarelor arteriale, 16 ml apa.
15 ml apa se resorb in sange, la nivelul capatului venos al capilarului sanguin.
Apa restanta in tesuturi nu stagneaza, este preluata de capilarele limfatice.
Debitul limfatic mediu este de circa 1500 ml pe zi (variaza functie de factorii hemodinamici locali).
Ganglionii limfatici
Sunt formatiuni ovale sau reniforme, localizati in anumite zone: cervicala, axilara, inghinala, mediastinala..
Limfa trece in mod obligatoriu prin ganglionii limfatici.
Ganglionii limfatici au: capsula fibroasa, zona corticala, zona medulara, hil, trabecule, vase aferente si eferente.
Ganglionii limfatici indeplinesc mai multe functii:
produc limfocite si monocite, formeaza anticorpi, au rol in circulatia limfei;
opresc patrunderea unor substante straine, au rol de bariera in raspandirea microbilor.
Splina
Este organ abdominal nepereche, care apartine sistemului circulator.
Este asezata in loja splenica, intre colonul transvers si diafragma,la stanga lojii gastrice.
Are culoare brun-roscata si o masa de 180-200 g.
Vascularizata de artera splenica, ramura a trunchiului celiac si vena splenica, participa la formarea venei porta.
Indeplineste mai multe functii:
hematopoieza - produce limfocite si monocite, inainte de nastere si hematii,
hemoliza hematiilor si trombocitelor - prin fagocitoza de catre macrofage;
intervine in metabolismul fierului - hemoglobina din hematii este descompusa in Fe2+ si globina;
este organ de depozit - depoziteaza 200-350 ml sange, pe care il trimite in organism, printr-o contractie puternica, in caz de hemoragii sau efort fizic.
Notiuni elementare de igiena si patologie
Cardiopatie ischemica - boala a arterelor coronare
cauze micsorarea sau suprimarea circulatiei coronariene, afectarea oxigenarii inimii, formarea unui cheag;
manifestari angina pectorala (criza dureroasa in dreptul inimii ca o gheara, sufocare, presiune);
- infarct miocardic (durere in dreptul inimii, voma, pierderea cunostintei);
- insuficienta cardiaca (nu se asigura un debit sanguin corespunzator);
prevenire - inlaturarea factorilor de risc: hipertensiune, fumat, diabet, obezitate, stres, colesterol mare;
- repaus si implantarea de stimulator cardiac;
Leucemii - boli de sange cu o crestere exagerata a numarului de leucocite
cauze factori cunoscuti si necunoscuti (benzen, radiatii), factori ereditara;
manifestari - la inceput paloare, astenie, uneori febra si hemoragii gingivale;
- mai tarziu febra, dureri osoase si articulare, hemoragii;
- infectii, oboseala, tulburari de coagulare;
igiena- igiena cavitatii bucale, alimentatie adecvata fazei de evolutie a bolii;
- repaos, de cele mai multe ori la pat, tratament medicamentos intens, transfuzii,
Anemii - boli in care scad hematiile sau hemoglobina
cauze - dezechilibru intre producerea de hematii si distrugerea lor, carenta de Fe sau vitamina B12;
- factori ereditari, leziuni ale maduvei osoase, cancer;
manifestari - scaderea concentratiei de oxigen din sange;
- cresterea debitului sanguin si a vitezei sangelui, palpitatii, tahicardie;
- dispnee (greutate in respiratie), paloarea pielii, ameteli, dureri de cap,tulburari de memorie,
prevenire - depistarea factorului declansator al anemiei, alimentatie bogata in Fe si vitamine;
- masuri imediate daca scad valorile normale ale sangelui;
Hemoragii interne sau externe - iesirea sangelui din arborele vascular
cauze ruperea unor vase de sange in traumatisme, boli infectioase sau alergice ale vaselor;
- iesirea sangelui in tesuturi sau cavitati ale corpului, iesirea sangelui la exteriorul corpului;
manifestari - paloare, agitatie, hipertensiune, accelerarea pulsului si a respiratiei;
- senzatie de sete, evidentierea sangelui la nivel cutanat, nazal, urinar..
prevenire - identificarea factorilor declansatori ai bolii, regim echilibrat de activitate si odihna;
