"Corectitudine si greseala"
Lingvistica romaneasca beneficiaza acum de o extrem de utila reeditare si aducere la zi a unei carti foarte apreciate si folosite - de la prima aparitie, in 1972 - de mai multe generatii de studenti si profesori: Valeria Gutu Romalo, Corectitudine si greseala. Limba romana de azi (versiune noua, Bucuresti, Humanitas Educational, 2000). Principala calitate a acestei carti sta in subtilitatea si in exactitatea analizei lingvistice. In domeniul cultivarii limbii, riscurile sint destul de mari: autorii tind adesea sa impuna in mod autoritar o norma, sa prezinte ca obligatorii anumite optiuni subiective, sa faca previziuni grabite si imprudente, care se dovedesc in scurt timp false. Valeria Gutu Romalo a evitat toate aceste capcane, in primul rind pentru ca a subordonat discursul normativ si prescriptiv celui de veritabila analiza stiintifica, presupunind spirit critic si inclinare spre dubiu. In locul unei simple serii de recomandari si negatii, cartea ofera o analiza a greselii in contextul ei de producere, examinind nuantele de sens si factorii de uz care o pot explica; discursul lingvistic dovedeste deprinderea intelectuala de a oferi cit mai multe posibile interpretari ale unui fenomen, de a urmari tendintele in gradualitatea lor.
De altfel, de la inceput,
intr-un capitol al carui titlu coincide cu cel al cartii, sint
definite conceptele de greseala,
abatere, norma, tendinta - prin relativizare
si prin raportare la cadrul general al dinamicii unei limbi. Scopul educativ
al cartii e atins, in fiecare caz tratat, nu numai prin actul de a
corecta o greseala si de a insista pentru forma
recomandabila, cit mai ales prin lectia de bun gust lingvistic, de
proprietate logica si adecvare stilistica pe care o ofera.
In acelasi timp, cartea e importanta, din punct de vedere
stiintific, pentru felul in care prezinta o imagine
sintetica a tendintelor limbii romane contemporane.
Desigur, nu e usor de gasit strategia ideala care sa
pastreze dintr-o astfel de carte valoarea de marturie pentru o
anumita faza a limbii (fenomenele observate de Valeria Gutu
Romalo in anii '60, ilustrate de un material cules mai ales in perioada
1969-1970) si in acelasi timp sa o actualizeze. Autoarea a
preferat o operatie de amplificare care sa conserve caracterul unitar
al vechii editii, in primul rind prin adaugarea unor exemple care
confirma, la distanta de doua-trei decenii, fenomenele deja
observate. Sint incluse si unele cazuri noi, inrudite. Si pe parcurs,
dar mai ales in capitolul final, fenomenele descrise sint plasate in cadrul mai
larg al transformarilor din perioada 1969-1999. Structura volumului a
ramas in mare masura aceeasi: capitolul introductiv e urmat
de o parte dedicata gramaticii (fenomenelor de acord, de regim, erorilor
in folosirea prepozitiilor si a conjunctiilor, greselilor
si tendintelor speciale legate de substantiv, pronume, verb, adverb;
anumitor tipuri de constructii defectuoase ale frazei), apoi de o parte
lexicala, care cuprinde fenomene semantice si stilistice
(situatii de incompatibilitate semantica, folosirea neologismelor,
cultisme, arhaisme, elemente de argou si de vorbire familiara,
derivate, clisee).
In noua editie se adauga o scurta sectiune de ortoepie, iar capitolul final de sinteza, intitulat Limba romana actuala, e mult amplificat.
Complexitatea fenomenelor, chiar dintr-o perioada relativ scurta, de doar trei decenii, e greu de prins intr-o sinteza. Cum era de asteptat, cea mai mare stabilitate o dovedesc tendintele morfosintactice; foarte multe din cele semnalate in trecut s-au confirmat si se reflecta in exemple din presa anilor '90. Cele mai mari schimbari s-au petrecut in lexic si in distributia stilistica a subvariantelor limbii: anul 1989 a marcat in aceste domenii o ruptura puternica. Modificari ale sensurilor si ale valorilor conotative au fost determinate de schimbarea brusca a raportului dintre sferele sociale si culturale, de transformarea discursului politic, de globalizarea mijloacelor de informare in masa - dar, poate mai mult decit orice, de permisivitatea sporita a patrunderii oralitatii in scris.
Autoarea nu a detaliat toate aceste directii, pentru care ar fi trebuit sa scrie o alta carte, dar le-a semnalat cu subtilitate si rigoare. Observatiile lexicale si stilistice sint deci mai putin aduse la zi: excesele argotice si populare ale limbajului relaxat din ultimii ani sint mentionate, dar exemplele analizate pe parcursul lucrarii provin mai ales din zona limbajului artificial si pretentios preferat de presa romaneasca de dinainte de 1989 (pentru o investigatie asupra prostului gust al publicisticii din epoca totalitara, volumul ramane de neinlocuit).
