Ion Nicolescu biografia
Ion Nicolescu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
NICOLESCU Ion, se naste la 10 ian. 1943, Buzau.
Poet si prozator. Fiul agronomului Traian Nicolescu si al Ecaterinei (n. Zamfir). Absolva Liceul ,J. P. Hasdeu" din Buzau (1961); urmeaza cursurile Facultatii de Filosofie a Univ. din Bucuresti (1962-l968).
Debut publicistic in ziarul Steagul rosu din Bacau (1966), iar editorial cu volum de versuri Indulgente (1969), continind poeme ludice si parodice.
Colaboreaza cu poezie si art. la diverse revista, in special la revista Luceafarul. Ironice (1970), Mioritiada (1973), Retorica (1975), Voxpopuli vox dei (1979), Scrisori de serviciu (1982) dau imaginea unui poet manierist, cultivind bufoneria limbajului si atitudinile anticonventionale.
Voi. Odele pamintului ptrjolit de iubire (1986) contine poezii patriotice in care expresia e in spiritul epocii, plina de clisee. Romanul Voi de colo de la Biarritz (1979), al carui pretext epic e un caz- limita, e heteroclit, degajat in expresie, plin de paradoxuri - trasaturi ce caracterizeaza si poezia.
Plina de jonglerii lingvistice, gratuitati si afectari, poezia lui Ion Nicolescu e adesea turnata in tipare stilistice impecabile, cizelate cu pedanterie. Postura lui predilecta este de „herald al destramarii" (Pedunculatii) limbajului stereotip si fosilizat al gindirii comune, de „trist hamletist" (Da doamna nu domnule) concepind jocul poetic ca o forma de a se elibera din chingile realului si de a pluti, cu nonsalanta, in aerul deplinei gratuitati al unor poeme grotesti si muzicale sau in combinatiile de pure eufonii ce amintesc experientele dadaiste ale lui Tristan Tzara sau poezia lettrista:
„bicicleta-i bicicleta
cavaleru-i cavaler
cavalerul bicicleta
bicicleta cavaler
de-as avea o bicicleta
de-as avea un cavaler
cavalerul cind iubeste
bicicleta prapadeste
bicicleta nu iubeste
bicicleta e de fier
bicicleta prapadeste
pe oricare cavaler" (Cavaleria sur). |
Cu un puternic instinct parodic, poetul se deda, in volumul Ironice (1970), compunerii unor cicluri intitulate „caraghiozlicuri", „hagialicuri", „pezevenglicuri", „samsar-licuri", „farafastlicuri", „babalicuri", „hamalicuri", „calabalicuri", intr-o alternanta bal-canic-caleidoscopica de poeme dovedind o gindire logic-combinatorie specific manierista cu jocuri de stil ornamental si picanterii de limbaj. Acelasi instinct parodic insotit de o reverenta ironica (ce transpare si in prefata volumului, unde poetul pretinde ca metamorfozele lirismului sau sint menite „sa satisfaca cit mai multe gusturi si preferinte estetice" - recunoscind, implicit, latura clovnesca, registrul de delectare minora a lirismului sau) e intilnit si in Vol. populi vox dei (1979), poetul incercindu-si instrumentele in poeme compuse in „stilul istoric", „universalist", Juciferic", „popular", „meditativ", „poetic", „duios", „eseistic", „naiv", „canonic", „parodic" si „filipic". Ion Nicolescu este structural un fantezist, adeptul unui lirism capricios, antrenindu-se adeseori in directia divertismentului pur, a exploatarii unor .judecati aberatice, adica poetice", cum le numeste poetul in prefata sa la volumul Ironice, in fond mizind pe specularea unor echivocuri verbale, pe inversiunea paradoxala a locurilor comune, pe rasucirea clovnesca a unor expresii banale, impingind lirismul la limita dintre „gaselnita", tautologie lirica si cugetare adinca. Punctul de pornire al acestei poetici „clovnesti" trebuie cautat, asa cum subliniaza M. Iorgulescu.
Intr-o „atitudine critica fata de limbajul poetic uzual", de unde deriva si postura de anticonventionalism violent si de parodiere a diverselor stiluri. E de remarcat ca aceasta poezie bizara si heteroclita, cu o nedezmintita gratie in facilitatea ei, amesteca in ritmurile petulante si sensuri grave, care apar cu pregnanta in poemele ce au o tematica patriotica si istorica din volumele Vox populi vox dei si Scrisori de serviciu (1982). Postura ludica este inlocuita aici de cea etica si civica, clamata in poeme in care artificiile si modul derutant de a combina cuvintele nu au disparut totusi. Ion Nicolescu este si autorul unui roman. Voi de colo de la Biarritz (1979), care istoriseste o poveste de dragoste, pretextul epic al rorhanului pornind de la cazul-limita al unui accident rutier. in functie de popularizarea constiintelor la drama care se ascunde in spatele accidentului, oamenii sint impartiti de autor, in chip tezist, in „clasa muncitoare" si in „cei de la Biarritz". Plin de numeroase pasaje meditativ-filosofice, impregnate de un spirit jurnalistic cu bufonadele nu lipsite de umor ale poetului, romanul constituie un simplu experiment, fara profunzime.
OPERA:
Indulgente, versuri. Bucuresti, 1969;
Ironice, versuri. Bucuresti, 1970;
Mioritiada, versuri. Bucuresti, 1973;
Retorica, versuri, Bucuresti, 1975;
Vox populi vox dei, versuri. Bucuresti, 1979;
Voi de colo de la Biarritz, roman, Bucuresti, 1979;
Scrisori de serviciu, versuri. Bucuresti, 1982;
Odele pamintului pirjolit de iubire, versuri, Bucuresti, 1986. |
REFERINTE CRITICE:
M.' Cardas, in Luceafarul, nr. 3, 1970;
Florenta Albu, in Viata Romaneasca, nr. 2, 1970;
M. Iorgulescu, in Luceafarul, nr. 39, 1973;
E. Barbu, O istorie;
Al. Piru, Poezia;
M. Iorgulescu, in Luceafarul, nr. 7, 1976;
idem. Scriitori;
O. Soviany, in Echinox, nr. 3, 1976;
M. Constantinescu, in Romania literara, nr. 30, 1979;
L. Ulici, in Romania literara, nr. 32, 1984.
|
