Ion Frunzetti biografia
Ion Frunzetti opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
FRUNZETTI Ion. se naste la 20 ian. 1918, Bacau - moare in 11 sept. 1985, Bucuresti.
Poet, eseist si traducator.
Provine dintr-o familie de intelectuali. Liceul la Timisoara (absolvit in 1936); Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti (licenta in 1940).
Asistent onorific al lui George Oprescu (1938-l943): asistent al lui Tudor Vianu (1947-l951); cercetator la Institutul de Istoria Artei al Acad.; din nou la Univ. (pina in 1958); cercetator la Institutul de Arte Plastice al Acad. (din 1964); director al Editurii Meridiane (1970-l971).
Debuleaza cu un sonet in Adevarul literar si artistic (1934); definitiveaza un volum de versuri intitulat Aladin, pe care ulterior il retrage de la tipar, debutul editorial producindu-se cu volum de poeme Risipa avara (1941).
O mentiune de pe coperta celui de al doilea voi., Greul pamintului (1943), anunta ca iminenta aparitia altor lucrari (voi. de eseuri Semne in palma veacului, Forma si semn, Lirica lui Lucian Blaga, piesele de teatru 0 viata ca asta si Marele Regizor, evocarea romantata A rtlnir Rimbaud. L 'hotnme aux ver-rues), care dau o imagine asupra preocuparilor de atunci ale scriitorului. in 1945 cistiga concursul de poezie al Editurii Forum, volum premiat. Maree, fiind publicat in . Voi. care vor urma. Ostrovul meu (1957). Dragostele aceleiasi inimi (1967) si Tarmurile clipei (1983). reprezinta avatarurile unei poezii vitaliste, pe alocuri ermetice, scrisa cu economie de metafore, ultimul volum - al senectutii retorice - decantind si tirzii achizitii de ordin religios. Dupa 1946, preocuparile iui Ion Frunzetti pentru istoria artei sint precumpanitoare, monografiile si studiile sale asigurindu-i o discreta notorietate internationala, care se adauga meritelor in propaganda facuta peste hotare (indeosebi la bienalele de la Venetia) valorilor recunoscute ale artei plastice romanesti.
Avind la baza un ms predat in 1943 unei edituri bucurestene si recuperat in forma de zat in 1944 dintre dari-maturile tipografiei care urma sa-l imprime, cele doua volum ale antologiei de eseuri Pegas intre Meduza si Perseu (I-II, 1985) alatura atit texte ezitante, de inceput, cit si lucrari solid articulate, scrise ulterior, rod al unui „enciclopedism al privirii", care asociaza preocuparile particulare pentru arta cu gustul spectacular al unui voluptuos al marilormiscari decivilizatie. O intinsa opera de traducator (Cervantes, romanul picaresc spaniol, Tirso de Molina, Sha-kespeare. Victor Hugo, Lev Tolstoi, Thacke-ray s.a.) intregeste profilul spiritual al unui intelectual proteic, in care rigoarea lui Tudor Vianu (caruia ii va dedica opera intregii vieti) s-a combinat cu o evidenta nel iniste a fragmentului in acceptiune schlegeliana, ceea ce explica si inriurirea pe care Ion Frunzetti a avut-o asupra unor intelectuali mai tineri, precum Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu sau Andrei Cornea.
Primul volum al lui Ion Frunzetti, Risipa avara (1941), promoveaza intr-un limbaj subtil ostentativ o poezie a indoielii si a crizei, document liric apartinind sensibilitatii ultragiate a unei intregi generatii. „Nomad al durerii", poetul se simte „gonit de la orice ospat", prilej de a da glas unei zbuciumate retorici revendicative:
„Ne dati ori nu ne dati inapoi vietile noastre
Vietile celor goniti de la orice ospat".
Dilema exprima in realitate punica unui suflet care se simte refuzat de la starea sarbatoreasca a fiintei, exilat fiind pentru totdeauna in universul agresiv si deprimant ai lucrurilor terne, fara semnificatie deosebita. De aici deriva intentia profunda a poeziei lui Ion Frunzetti: aceea de recuperare a starii paradi-siace, de instaurare a sarbatorii, realizata, la nivelul textului, prin cultivarea unei poezii (instrument de incantatie) grav elegiace, intr-un mediu de rezonanta mitica, feerica, stapinit de un alter ego al poetului, Aladin, „cautatorul de miracole", cel caruia ii este dedicat, de altfel, intregul volum. Revers stilistic al primului ciclu, cel de al doilea ciclu tematic al volumului debuteaza in aceeasi tonalitate grava, cu Moartea lui Aladin, si include poezii ale stingerii cosmice, ale Apocalipsei feerice, creionata in tonuri maiestuoase, de ceremonial imnic. Sorgintea livresca a temei este evidenta:
„Nu plin-geti soarele
Daca n-o sa-si mai zumzaie zborul prin salcii
Daca n-o sa-si mai zornaie galbenii calzi la ferestre
Daca n-o sa-si mai smaltuie-n fire altita cu fluturi
Nu plingeti soarele". |
O usoara inadecvate a termenilor (F. este adeseori un cautator de asocieri fortate) este compensata prin tonul ceremonios al rostirii si prin ingenuitatea frusta a notatiei. Greul pamtntului (1943) aduce puternice accente expresioniste, insa tonalitatea de baza ramine, ca si in primul volum, cea imnica, atinsa si aici (ca si in poeziile lui Geo Bogza din a doua sa faza de creatie, cu care aceasta atitudine se inrudeste) prin patetice gesturi sacerdotale:
„ingenunchi pentru ceata marilor fluvii
In pragul denselor, impietritelor mari".
Este evidenta in aceste versuri de posibila sorginte whitmaniana aspiratia spre sublim, una dintre caracteristicile definitorii ale poeziei lui Ion Frunzetti In mediul aceleiasi maretii cosmice, cultivata ci-teodata de catre poet cu o scrupulozitate ce atinge maniera, mai pregnanta este, in Ostrovul meu (1957), angajarea sociala a scriitorului, rostita sententios, in spiritul vremii si al lui Minai Beniuc:
„Trupul meu as vrea in brazde sa-i rodeasca
Sufletul de n-a putui nicicum
Vreau sa fiu in piinea romaneasca
Pusa omenos in margine de drum". |
Elanul poetic al ciclului scade direct proportional cu accentuarea acestei voluptati a sacrificiului comunitar. Destul de eclectic, volumul cuprinde si o serie de remarcabile Elegii si Rugi scrise cu mult t i mp inainte (1942-l944), unele dintre ele fiind cenzurate la vremea respectiva de autoritatile antonesciene. De retinut stilul frust, ironic, jurnalistic din Elegia urbei ce nu simtea razboiul (scrisa in 1943) si incercarile argheziene din ciclul de Rugi profane, mici scenarii ale nimicniciei umane, scrise intr-un stil de suverana detasare (desigur, mimata), ceea ce nu face decit sa mareasca forta de impact a ironiei. Dragostele aceleiasi inimi (1967) reitereaza, intr-un registru deja cunoscut, atmosfera prezenta in primele trei volume. Volumul Tarmurile clipei (1983) propune, in dezacord cu tonurile minore de pina atunci, o poezie a fiorului religios pe fondul unor inevitabile sinteze de senectute, desi pe alocuri poezia religioasa e travestita in lirica erotica, in acord cu logica de camuflaj a timpului. Versurile sint suprasaturate de amintiri transfigurate poetic, cele din spatiul italian si francez fiind precumpanitoare. Sensul acestor revizuiri este, pe de o parte, acela al recuperarii integratoare a unor valori pina atunci incongruente si, pe de alta, acela al statuarii unei sinteze existentiale sub auspiciile sacrului, rost adinc ce trebuie cucerit prin spirit si intelepciune:
„Nu te-am intilnit cit nu eram batrin
Nu te-am cunoscut
cind as fi muls tariile
N-am stiut ca esti, cit imi erai doar gind". |
Cultura, slujita consecvent, duce cu necesitate la sacru -e concluzia care se desprinde din intregul volum. Acordindu-si.in 1943, inca sapte ani de existenta pentru definirea identitatii sale spirituale si a intregii sale opere, Ion Frunzetti porneste o extraordinara lupta contra cronometru, inrudita cu fervoarea similara a lui Mir-cea Eliade, un alt mare ingrozit al clipei care trece. Mii de pagini scrise la intervale relativ mici,darinsuficient finisate, vor intra in corpul unor culegeri de eseuri, care - din cauza razboiului in principal, dar si din cauza vicisitudinilor personale de dupa 1947 - nu vor apuca sa fie publicate, fragmentar, decit in 1985, in doua volume grupate sub titlul Pegas intre Meduza si Perseu. Dincolo de valoarea lor recuperatoare, ele reflecta devenirea de sine a unui incarcerat in angoase, care-si disciplineaza nelinistea, obiectivind-o in corpul amagitor al artei.
Antologia devine astfel un jurnal indirect, in care intra atit admiratia juvenila pentru Spen-gler, decantarea circumspecta a unei evidente fascinatii pentru Nietzsche, cit si urmarirea morbidului, a decrepitului in arta, ceea ce precizeaza portretul spiritual al autorului, de om inrobit de crepuscular, de marele spectacol al prabusirii civilizatiilor, contemplat de pe platforma unui decadentism elevat si informat. Un bun eseu, Sentimentul tragic in artele plastice, inclus in volumul al doilea, reverbereaza, pe marele fond concret al razboiului, o preocupare existentiala pentru moarte, paginile despre prezenta acestui motiv in artele plastice (in versiuni diverse, de la halucinant la grotesc) fiind cele mai bune de pina acum in exegeza romaneasca. Foarte utila este, de asemenea, distinctia metodologica dintre civilizatiile „scufundate" (in haurile istoriei) si cele capabile de regenerare perpetua, chiar cu pretul sacrificarii fondului lor unic. specific, de profunzime abisala, model din care Ion Frunzetti avea sa faca o filosofie de viata, preocuparile sale din ultimele decenii estompind nelinistea (si, implicit, originalita-lea) in favoarea unor mai putin spectaculoase tehnici de regularitate.
OPERA:
Risipa avura. Poeme, cu un portret de G. Tomaziu, Bucuresti, 1941;
Greulpamintului. Poeme, cu o vigneta de A. Diaconescu, Bucuresti, 1943;
Maree. Poeme, Bucuresti. 1946;
Anele plastice in Romania dupa 2.? August . in colab. cu E. Schileru, M. Popescu s.a., sub ingrijirea acad. G. Oprescu, Bucuresti, 1949;
Ostrovul meu. Versuri. Bucuresti, 1957;
Dragostele aceleiasi inimi. Versuri. Bucuresti, 1967;
Michaela Eleutheriade. Reproduceri, Bucuresti, 1967;
Ion Vlasiu, album, Cluj, 1973;
Bradut Covaliu, album, Bucuresti, 1975;
Tarmurile clipei. Versuri, Bucuresti. 1983;
Velaz-quez. album, Bucuresti, 1984;
Pegas intre Meduza si Perseu. Eseuri, I-II, Bucuresti, 1985;
Pictori revolutionari de la 1848, album, Bucuresti, 1988;
D. Paciurea. album. Bucuresti, . Traduceri: J. Fr. Jakobsen. Barbara, roman, Bucuresti, 1942;
A. Rimbaud, Iluminarile. Precedate de poeme din Primele versuri, Bucuresti, 1945;
L. Golding, Porti ferecate, roman. Bucuresti, 1946;
M. de Cervantes. Iscusitul hidalgo Don Quijote de la Manclia. Prelu-crare de .. Gonzales;
in colab. cu S. Bratu, Bucuresti, 1949;
B. Gorbatov, Generatia mea, in colab. cu E. Hariton. Bucuresti, 1949;
L. Tolstoi, Razboi si pace, sub ingrijirea literara a lui Al.A. Philippide, in colab. cu N. Parocescu, Il-lV, Bucuresti, 1949-l955 (ed. II, I-II, 1959;
ed. III, MV, 1961;
alte ed.: 1963;
1969;
1971);
F.M. Resetnikov, Oameni din Podlipnaia, in colab. cu Maria Bistriteunu, Bucuresti. 1954;
H. Mann. Supusul, in colab. cu C. Dobrogeanu-Gherea, Bucuresti, 1954;
V. Hugo, Oamenii marii, in colab. cu M Ariei, Bucuresti, 1955 (ed. II, 1968;
ed. noua, I-II, in colab. cu Fanny Milton Lehrer, 1975);
Proza satirica spaniola, texte alese si adnotate, Bucuresti. 1955;
L.N. Tolstoi, Povestiri din Sevastopol. in colab. cu E. Antonescu, Bucuresti, 1955: W.M. Thackeray. Bilciul desertaciunilor. Un roman fara erou, I-II. in colab. cu Constanta Tudor, Bucuresti, 1956 (ed. II, MI. 1959;
ed. III, MII, 1963;
ed. IV, MI, 1970;
ed. V, MU, 1972);
M. de Cervanies Saavedra, Iscusitul hidalgo Don Quijote de la Manclta, in colab. cu E. Papu, ed. prescurtata, ilustratii de G. Dure, Bucuresti, 1957;
Tirso de Molina, Don Gil de Ciorap-Verde, adaptare, in colab. cu E. Schileru. Bucuresti, 1957;
F. Gladkov, Cimentul, roman, in colab. cu E. Antonescu, Bucuresti, 1960 (ed. noua, 1964);
Ispravile unor vintiira-lume. Proza picaresca spaniola, culegere de texte din D. Hurtado de Mendoza, M. Aleman, M. de Cervantes Saavedra, V. Martmez Espinel, Fr. Gomez de Quevedo y Villegas, adnotata. Bucuresti, 1961;
W. Shakespeare, Sonete, Bucuresti, 1964 (ed. II, 1967);
Miguel de Cervantes Saavedra, Don Quijote de la Mancha, in colab. cu E. Papu, cuvint inainte de Marfa Teresa Leon, postfata de O. Drim-ba. Bucuresti, 1965 (ed. II, 1965;
ed. noua, MV, studiu introductiv de G. Calinescu, 1969);
E. Mpha-hlele. Pe Second Avenue, Bucuresti, 1967;
W. Shakespeare, Comedii, in colab. cu D. Grigorescu si D. Dutescu, Bucuresti, 1981;
W. Shakespeare, Opere complete. VI, in colab., Bucuresti, 1987. |
REFERINTE CRITICE:
Gr. Arbore, in Luceafarul, nr. 39, 1967;
Al. Piru, Panorama;
P. Constanti-nescu. Scrieri, III, 1969.
|
