Iancu Vacarescu biografia
Iancu Vacarescu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
VACARESCU Iancu, se naste la 1792, Bucuresti -m. 3 mart. 1863, Bucuresti.
Poet si traducator.
Fiul lui Alecu Vacarescu si al Elencai Dudescu. invata in casa cu emigrantul francez Colson, apoi la Viena (1804-l810).
Revenit in tara, e surghiunit la Buzau „pentru oarescare pricina a tineretelor", dar dizgratia nu dureaza mult. Ocupa apoi ispravnicia de Tirgoviste, iar sub Alexandru Sutu e logofat (1818). Adept al luminarii, sprijina infiintarea teatrului grecesc din Bucuresti, pentru care si traduce Moartea lui Cezar de Voltaire.
Rolul sau e indeosebi important in promovarea culturii nationale: ajuta la asezarea invatamintului lui Gh. Lazar si la organizarea primelor reprezentatii teatrale romanesti, pe care le saluta prin prologul Saturn (1819), asa cum o face de altfel si cu ocazia altor initiative in sensul propasirii: promulgarea pravilei lui Caragea (1815) ori instalarea tipografiei de la Cismeaua lui Mavrogheni (1818). Desi simpatizant al revolutiei lui Tudor Vladimirescu, se refugiaza in 1821 la Brasov, unde participa la activitatea soc. intemeiate de Gr. Baleanu, C. Cimpineanu si unchiul sau, Nicolae Vacarescu . in timpul administratiei lui Kiseleff ajunge in opozitie, fiind exilat pe 6 luni la mosia sa Motaieni.
Ulterior, se casatoreste cu Ecaterina Cantacuzino-Pascani, cu care va avea 8 copii, intre care pe Ioan, fost ministru plenipotentiar la Paris, tatal poetei Elena Vacarescu .
Publica volum de Poezii alese (1830). in 1834, spre a face fata unei situatii de jena financiara, intra in magistratura: e presedinte al Divanului judecatoresc din Bucuresti (1834-l836) iar, in 1848, membru al inaltei Curti. Pe plan politic, ajunge deputat in Adunarea Obsteasca, in 1841, si isi depune fara succes candidatura la domnie, in . in 1843 e presedinte al Asoc. literare, dar volum continind culegerea completa a poeziilor sale (Colectie din poeziile d-lui marelui logofat ~, 1848) trece putin observat, poate si din cauza evenimentelor. Animator al culturii, asociat marilor elanuri ale epocii de resurectie nationala din primele decenii ale veacului, Iancu Vacarescu ramine un poet de tranzitie, sensibil la innoirile romantice, dar in fond incapabil sa treaca Rubiconul, din cauza unui clasicism de factura, daca nu de natura, manifest in conceptualismul si frigiditatea retorica a limbajului.
In punctul de pornire, Iancu Vacarescu anacreontizeaza, ca si inaintasii sai, demonstrind insa mai multa variatie si o nota de senzualitate mai pronuntata. Astfel, alaturi de eleganta galanta a complimentarii si de simbolica petrarchista a „ochilor11, „focului11, suspinelor efc., gasim la el poezii de pahar (bahice), imitate dupa Gentil-Bemard si Pamy, citeva „baciuri11 (sarutari), de indepartata obirsie caluliana, precum si numeroase celebrari ale faimosului „carpe diern11 horatian
„Eu pentru una de azi placere
Dau mii de miine la cine le cere11,
Insa capodopera lui Iancu Vacarescu, Primavara amorului, desi se situeaza prin tema si maniera in axa traditiei, manifesta clar tendinta apropierii de natura si de adevarul vietii. Pe motivul stravechi al „Amorului udat de ploaie11, tratat de Anacreon, Ronsard, La Fontaine, Christopulos si multi altii, poetul brodeaza o meditatie asupra atotputerniciei dragostei, un discurs despre frumusetile vietii la tara si „otiul11 cimpenesc, doua pasteluri - unul de inserare, altul de dimineata. Nota caracteristica a poeziei vine din interferenta elementelor de incadrare clasicista (referinte mitologice, uzul alegoriei, arcadism) cu o filosofie horatiana de tip luminist (contrastul dintre orasul stricat si viata sanatoasa de la tara, „aurea mediocritas11) si o evocare proaspata a naturii, savirsita pentru prima oara la noi in afara peisajului conventional, a acelui „locus aemonus11, care tiranizase imaginatia poetilor din Antichitate pina in secolul al XVIIl-lea.
Primavara amorului combina oda cu idila, aducind in plus ceva din atmosfera poemului descriptiv, foarte la moda dupa Thomson si Delille, cu notatiile lui realiste si comunicarea spontana a impresiilor stimite de spectacolul naturii. indepartarea de clasicism se accentueaza in „sfatuirile patriotice11, inspirate de revolutia lui Tudor Vladimirescu, poezii de exultanta civica si chemare la actiune, de o impetuoasa energie declamativa (Glasul poporului subt despotism, Bunavestire etc.), indeosebi in elegiile de o tonalitate sumbra si mohorita, incluse in volumul Poezii alese (1830). Elegiile sugereaza un impas existential fara iesire, dar „werther"'-ianizarea gesticulatiei si a ideilor se repercuteaza numai superficial la nivelul limbajului: datorita modului foarte complicat de a fi simplu, cultului pentru abstractiuni si incapacitatii de a realiza metafora, Iancu Vacarescu se opreste la hotarele romantismului. Cerebral si abscons e si marele poem Adevarul, de cca 800 versuri (1843), amestec insolit de luminism, teosofie masonica, utopie sociala si critica a moravurilor, Mesajul e democratic si egalitarist: oamenii sint frati, atit saracia, cit si robia trebuie scoase in afara legii, insa drumul spre adevar trece printr-o iluminare morala, prin asezarea fiintei sale sub incidenta „logos“-ului divin si a iubirii, „gind electric11, principiu de agregare a tot ce exista.
Trecerea de la registrul clasic, al poeziei de idei si lirism expurgat, la registrul romantic, al poeziei de atmosfera, reverberatie a sentimentului si descatusare a latentelor plastice ale limbajului, atinge maximum de rezultate in citeva incercari baladesti: Peaza rea, Peaza buna, in special in Ielele, unde apare un grotesc terifiant, de caricatura sinistra, inca neexperimentat in lirica romaneasca. Numeroasele traduceri de piese de teatru efectuate de Iancu Vacarescu (Racine, Kotzebue, H. von Collin, F. W. Zeigler s. a.) sint ilizibile din cauza artificialitatii si a lipsei de fluiditate a limbii.
E neindoielnic ca destinul literar al poetului a fost influentat de rapida mutatie a gusturilor si a ierarhiilor de valoare survenita in prima jumatate a secolului trecut, de ceea ce s-a numit „arderea etapelor". Cu toate ca ii anticipa pe Alexandrescu si Catina prin sentimentul de .anal du siecle" atit de frapant in elegii, cu toate ca initiaza poezia de elan patriotic in care se va ilustra Alecsandri si precede fantasticul macabru al lui Bolintineanu din Mihnea si baba -romantismul lui Iancu Vacarescu ramine incoerent si vag iconografic, strivit de un rationalism incoercibil. Asa se explica de ce - poet renumit la 1815-l820, ridicat in slavi la 1830, patron literar onorat, citat dar nu citit, la 1840 - Iancu Vacarescu cade in desuetudine la 1848, tocmai cind ii iesea de sub tipar colectia completa a versurilor.
OPERA:
Poezii alese. Bucuresti, 1830;
Ermiona, mireasa lumii celeilalte, tragedie patetica in cinci acturi tradusa din nemteste de ~, Bucuresti, 1834;
Regulu, tragedie in cinci acte, din lb. germana tradusa de Bucuresti, 1834;
Gradinarii orb sau aloiul inflorit, comedie cu cintece in doua acte, tradusa de ~, Bucuresti, 1836;
Adevarul, Bucuresti, 1843;
Bertrand si Raton, Bucuresti, 1846;
Dragoste din copilarie. Bucuresti, 1846;
Napoleon la Soen-Brun si Sinta Elena, Bucuresti, 1847;
Colectie din poeziile dlui marelui logofat ~, pref. I. Voinescu II, Bucuresti, 1848;
Britanicu, tragedie in cinci acte de J. Racine, trad. de ~, Bucuresti, 1861;
Poeziile Vacarestilor, ed. ingrijita de M. Dragomirescu si Em. Girleanu, pref. de Al. Odobescu, Bucuresti, 1908;
Corespondenta literara intre Nicolae si lancu Vacarescu, ed. ingrijita si pref. de I. Virtosu, Bucuresti, 1938;
Poetii Vacaresti. Viata si opera lor poetica, ed. ingrijita si pref. de Paul I. Papadopol, Bucuresti, 1940;
Poetii Vacaresti. Versuri alese, ed. ingrijita de Elena Piru, introducerea de Al. Piru, Bucuresti, 1961. |
REFERINTE CRITICE:
Al. I. Odobescu, in Revista romana pentru stiinte, litere si arte, nr. 1, 1861;
G. Bogdan-Duica, Istoria literaturii romane moderne. Intiii poeti munteni, 1923;
Ariadna Camariano, Influenta poeziei lirice neogrecesti asupra celei romanesti, 1935;
G. Calinescu, Istoria-, G. Ivanescu, in Contributii la istoria limbii romane literare in secolul al XlX-lea, II, 1958;
Al. Piru, Poetii Vacaresti, 1967;
D. Popovici, Romantismul-, D. Pacurariu, Clasicismul romanesc, 1971;
M. Anghelescu, P re romantismul romanesc, 1971;
P. Comea, Originile;
Ov. Papadima, Ipostaze ale iluminismului romanesc, 1975;
Roxana Sorescu, in Structuri tematice si retorico-stilistice in romantismul romanesc, 1976;
E. Simion, Dimineata poetilor, 1980.
|
