Grigore Lacusteanu biografia
Grigore Lacusteanu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
LACUSTEANU Grigore, se naste la mart. 1813, Bucuresti - moare in 23 mai 1883, Bucuresti.
Memorialist. Fiul stolnicului Stefan Lacusteanu si al Elencai (n.Dedulescu); descendent dintr-o veche familie boiereasca de al doilea rang. Si-a inceput invatatura foarte de timpuriu.
In casa cu o serie de dascali greci; intre 1821 si 1824 invata la Sibiu, unde familia se refugiase de teama revolutiei lui Tudor Vladimirescu. la „scoala copiilor de militari", continuindu-si studiile la Bucuresti, la Scoala Baratiei si la cea privata a lui Neofit Duca. in 1830 intra in armata nationala cu gradul de praporcic; avanseaza repede (capitan in 1831, maior in 1837), apoi, cu oarecare dificultati, ajunge la gradul de colonel, cu care se pensioneaza in . Dupa 1866 e, cinei ani la rind. senator. Amintirile sale, scrise intre 1870 si 1874, dar publicate abia in . constituie un document extrem de pretios prin sinceritatea neprefacuta si remarcabilul simtul realului cu privire la oamenii, moravurile si intimplarile din Tara Romaneasca de la mijlocul veacului trecut.
Destinate unui cerc restrins de cititori, membri ai familiei si descendenti. Amintirile colonelului Lacusteanu (scrise intre 1870 si 1874) manifesta inca de la inceput si realizeaza, nu insa intotdeauna in felul in care insusi autorul o intelege, intentia de a respecta adevarul.
De aceea, memorialistul, desi foarte mindru de ascendenta sa boiereasca, nu-si prezinta genealogia decit pina la bunici, pentru restul neavind la indemina documente si, din acelasi motiv, nu povesteste decit evenimentele pe care el insusi le-a trait, ca participant sau cel putin ca martor apropiat. in cele mai multe cazuri insa, adevarul care reiese din Amintiri nu este acelasi cucei vizai in mod constient de autor.
Portretul memorialistului, care nu sufera deloc de mo-destie, este acela al unui barbat plin de sine, convins ca detine singur veritabila intelegere a tuturor intimplarilor private si publice pe care le istoriseste, mindru de originea sa, de cultura sa. de serviciile pe care Ie-a adus tarii, de familia pe care si-a creat-o, de priceperea cu care a reusit sa se descurce in situatiile cele mai complexe. Multe dintre aceste calitati sint. de altfel, reale: Grigore Lacusteanu e un barbat cult pentru vremea sa si pretuitor al culturii, un sot si un tata exemplar si capabil de sentimente profunde (ultima parte a Amintirilor, povestind scurta viata a singurului fiu care a depasit virsta copilariei, e in ciuda neinsemnalatii amanuntelor si a naivitatii expresiei, de-a dreptul rascolitoare), un om cinstii si curajos si un patriot sincer.
Este insa, in acelasi timp (iar sinceritatea des-tainuirilor impiedica orice flatare a autoportretului), un conservator incapatinat, incapabil sa inteleaga transformarile sociale petrecute catre mijlocul secolului, dusman inversunat al revolutionarilor de la 1848 (singurul cu adevarat consecvent in aceasta atitudine dintre toti ofiterii armatei nationale) si al „rosilor" de mai tirziu. oftind dupa „bunele vremuri de altadata" si convins ca totul in tara se afla pe panta decaderii, infatuat si irascibil, violent chiar a-tunci cind isi revendica ..drepturile", desi nu lipsit. in unele imprejurari, de o anume „diplomatie", ce poate parea lipsita de subtilitate azi. dar care se dovedea eficace in vremea aceea. Textul manifesta in aproape toate paragrafele sale tensiunea intre ..adevarul" epocii asa cum il concepe Grigore Lacusteanu si asa cum reiese de fapt din relatarile sale.
In vremi le „patriarhale" de dinainte de revolutie domneste de fapt bunul plac al puterilor straine, protectoare si suzerane, care manevreaza oamenii si evenimentele din Tara Romaneasca in conformitate cu propriile interese internationale, la care se adauga arbitrarul domnilor si boierilor mari, ingraditi in exercitarea puterii, darcu atit mai ahtiati sa si-o demonstreze intre ingustele limite in care lucrul era posibil. La 1848, desi miscarea este provocata, dupa opinia lui Grigore Lacusteanu. de un grup re-strins de „dascaleti. avocati si ciocoi rapaci", ea atrage o larga adeziune a tuturor paturilor sociale, dupa cum se deduce din chiar propria sa istorisire. Domnul Barbu Stirbei, inscaunat o data cu reintronarea „ordinii" mull visate, se dovedeste capricios si nedrept chiar cu autorul, desi acesta se numara printre cei mai fanatici sprijinitori ai acestei ordini si-i facuse si servicii personale. In consecinta, „adevarurile" lui Grigore Lacusteanu se dovedesc a avea mai multe fete, iar cea pe care o accepta cititorul de azi in urma lecturii Amintirilor nu coincide decit rareori cu cea dorita de autor, mai ales atunci cind e vorba de chestiuni de interes public. Exista insa si un aspect pe care cititorul modern il poate recepta direct, fara rezerve mentale si cu o incantare mereu reinnoita: acela al culorii locale.
Lipsit de stil in intelesul tehnic al termenului, descon-siderind gramatica si mai ales sintaxa (niciodata insa logica). Grigore Lacusteanu produce totusi un text convingator prin autenticitatea si pregnanta substantei de viata pe care o inchide: descrierile de ambianta (luxosul cvartir subteran al unui general rus la asediul Giurgiului, pompa primirii lui Alexandru Ghica de catre pasa de la Vidin. tablourile din timpul holerei de la 1830) si mai ales acele scene unde dialogul se reconstituie firesc, dezvaluind temperamentele sau ilustrind soarta tarilor romane pe tabla de sah a politicii orientale (intamplarile din perioada cind autorul e presedintele comisiei de incartiruire a ostilor rusesti, in toamna lui 1848), nu pot fi concurate decit de unele pasaje din scrisorile lui I. Ghica sau din romanul lui N. Filimon. Grigore Lacusteanu are un simt epic innascut si o pricepere spontana in caracterizarea oamenilor si a imprejurarilor, pe care nu le falsifica nici un fel de veleitati „literare" si nu ie pot inabusi nici ideile sale preconcepute in legatura cu semnificatia intamplarilor povestite. Nefardat in expresie, direct pina la brutalitate in infatisarea convingerilor, lipsit de simtul umorului, dar realizind involuntar unele scene pline de haz, autentic in primul rind si conferind autenticitate tuturor celor povestite, Grigore Lacusteanu realizeaza un text deosebit de savuros pentru cititorul modern, lipsit de prejudecati calofile. Aceasta calitate i-a si furnizat lui Camil Petrescu, in urma lecturii Amintirilor, argumente pentru teoria sa asupra „autenticitatii".
OPERA:
Amintirile colonelului Lacusteanu, publicate si adnotate de R. Crutzescu, cu un comentar istoric de I. C. Filitti, Bucuresti, 1935. |
REFERINTE CRITICE:
Camil Petrescu, Teze si antiteze, 1936;
G. Calinescu, Istoria ;
I. L. R., II. |
