Prezentarea textului
Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Voda |
Intr-o incercare de a reface o intreaga istorie a Moldovei, Mihail Sadoveanu cauta momente de cumpana din evolutia acestei provincii romanesti si, pornind de la eveniment, creeaza personaje memorabile: Kesarion Breb, Stefan cel Mare, Nicoara Potcoava etc. Romanul istoric Zodia Cancerului evoca epoca sfarsitului de secol XVII si construieste un personaj cu totul deosebit - Alecu Ruset, unul dintre fiii nefericitului domn Antonie Ruset. intr-o categorie romanesca romantica, eroul este, la randul sau, tipic: aventurier, cu un trecut nu tocmai onorabil, cultivat la izvoarele occidentale ale timpului, indragostit cu constiinta neimplinirii iubirii sale. Personaj fictiv, Alecu este cel ce organizeaza materialul epic, fie ca insotitor al enigmaticului abate Paul de Marenne, fie ca banuit rival la domnie al lui Duca-Voda, fie ca iubit al domnitei Catrina, fiica lui Voda.
Precum in basme, evolutia personajului se realizeaza de-a lungul unui drum initiatic in moarte: din nordul tarii (de aici il preia pe abate), prin Iasi, spre Stambul, cu fatala intoarcere in Iasii iubirii imposibile. Drumul lui Alecu Ruset evoca o civilizatie, o epoca, o domnie, toate in acord cu un tragic destin individual (si colectiv).
"UN PARADIS DEVASTAT"
(fragment din roman)
"- Nu inteleg insa ce rost are o fantana construita aici. Cine-a putut avea aceasta idee bizara si la ce i-a folosit osteneala? Am lasat in urma Siretul si se mai vede inca pe fundul vaii, in ceata amurgului, lacul.
- Odata am avut si eu aceasta mirare, domnule abate, raspunse boierul, si mi-am pus aceeasi intrebare. Si am aflat raspunsul de la slujitorul acela al meu care-ti este domniei tale simpatic.
- De la Barladeanu?
- Da. E fantana pentru calatori straini, intru amintirea mortilor. Band cei vii, isi potolesc si cei morfi setea, pe cealalta lume. O superstitie ca multe altele.
- Cine stie raspunse visator abatele de Marenne. Atunci si marul acela cu fructe de sange este tot al mortilor.
- Asa se pare. Desi ma vezi intrucatva rusinat, domnule abate, de primele impresii pe care le poti avea calatorind in tara mea, vei intalni in multe locuri dovezi de circumstante atenuante. Traim timpuri grele si nu inteleg de ce Dumnezeu a gasit cu cale sa ne aseze asa de rau.
- Nu se vede asta, printule. Dumnezeu a pus aici un paradis.
- E adevarat: un paradis devastat.
- Hm! crezi ca pentru barbarie si devastare e vinovat Dumnezeu? Domnule, nu blestema.
- Poate ai dreptate, domnule de Marenne: in ceea ce ma priveste insa, nu vreau sa fiu pus intre cei din urma dintre
oameni, caci am avut placerea si fericirea sa vad tara domniei tale, sa studiez in Polonia, sa traiesc o parte din timp si la Stambul, intre urmasi ai Bizantului. Cateodata, domnule abate, cuget cu intristare ca am avut o soarta vitrega. Trebuia sa ma nasc in timpuri de pace - caci tara-i imbielsugata si grasa. Totusi, prin contrast, odihna poate parea mai buna, mierea mai dulce si vinul mai fin. Trebuie sa ne plecam fruntea caci, dupa cum spune un compatriot al meu, carturar ca si domnia ta, nu sunt vremile subt carma omului.
- Nu inteleg, printule, ce se intampla aici, caci populatia pamantului e din familia noastra crestina si gasesc oameni ca domnia ta."
|
Maiestria sadoveniana se vadeste, in fragmentul de mai sus, in capacitatea de a oglindi, intr-un dialog, un destin colectiv si unul individual, o mentalitate si o realitate obiectiva. Cu alte mijloace artistice, tara si natura sunt infatisate in pasajul urmator: ,f)rumul cel mare spre scaunul tarii trecea si intr-acea vreme prin valea Bahluietului s-a Bahluiului. I se zicea drum mare pentru ca era drum vechi de cand lumea. Niciunui rand de oameni, insa, nu-i trecuse prin minte, in curgerea anilor multi, sa faca din aceasta cale veche un drum adevarat. Era urma de cara, copite si pasi, batuta bine si lucie ca o curea in vreme de seceta, mlastina cleioasa in vremea ploilor. Apa cerului o patrundea in scurt, vantul si soarele o zbiceau cu grabire. Parea a merge la intamplare sovaind spre Targul-Frumos ori Podul-Iloaiei, da intr-o rapa, suia intr-un deal; ispravea insa bine, implinindu-si destinul. Bahluiul curgea lenes prin papurisuri".
In vremuri de restriste, iubirea insasi este primejduita si primejdioasa, ascunsa si pandita:
"- Am marturisit. Domnita Catrina. De cand sunt aici bag de seama ca incep a amuti. Toate ale mele prostii si nebunii s-au risipit ca un fam. Le cunosti si totusi nu te departezi. Sunt dusmanit de Maria-sa Georgie-Voda si totusi vii catra mine. Ce pot sa-ti spun eu, decat ca-ti pun viata mea la picioare? Catrina clati capul, cu impotrivire.
- Pune-o, dar nu cu intristare, caci n-ai s-o pierzi. Eu, beizade Alecu, astazi nu ma simtesc deloc mahnita ca domnia ta si sunt cu inima vesela, desi m-a spariat ursul. Defaimat esti, prigonit de asemeni, insa asta-i spre folosul domniei tale, caci altfel as fi trecut pe langa domnia ta fara sa te bag in seama. Stiu ca esti s-un om cu vorba ascutita, beizade, de-aceea sa nu socotesti ca ma inseli, oftand in fata mea. Putintel draga stiu eu ca-ti sunt, de-aceea iti dau voie sa-mi spui cat de multe."
SFARSITUL LUI ALECU RUSET |
Sfarsitul iubirii celor doi si al vietii lui Alecu Ruset este apoteotic si nebunesc totodata, iar maniera de a-l relata este interesanta ca modalitate artistica:
"- L-au prins pe Ruset?
- L-au prins, Maria-ta.
- Si l-au pus acolo, pe loc, sub sabie?
- Asta nu, Maria-ta. N-as fi cutezat nici eu sa fac asta, stiindu-l ocrotit din anume parte.
Duca ranji si pufni cu dispret prin buzele-i groase.
- A fost ceva de mirare, urma Buhus, fara a parea ca baga in seama miscarile framantate de nerabdare ale Domnului sau. Se pare ca Alecu beizade s-a tulburat si
s-a ratacit cu desavarsire. Cand a vazut ca-l ajung din urma ostenii Mariei-tale, a prins a bate cu latul sabiei intr-ai lui, ca sa-i opreasca, sa faca fata. Aceia insa nu erau nebuni ca el. Nu se socoteau destui: se socoteau si inselati pesemne ca au fost varati intr-un targ plin nu ca un stup, ci ca un viespar. Iar dintr-o parte se aratau si Cantemir si Dediu cu oamenii lor. Vazand mare primejdie si pieirea capului, s-au smuls de langa dansul, au descalecat pe beizade Stefan si, luandu-i calul numai cu saua, s-au napustit pe-o vale. Atuncea acest nebun a ramas singur s-a facut fata, ca un lup rau. Striga de departe la el un slujitor.al sau: Maria-ta, incaleca si fagi ca te prapadesti! El a inceput sa rada. A tras sabia. O cumpanea in stanga si-i incerca ascutisul cu dreapta. Slujitorul lui acela a stupit intr-o parte, a batut in cal cu pana sabiei si n-a mai asteptat. S-a tot dus dupa ceilalti. Au venit catra nebun serdarul Constantin si Dediul. Le-a facut fata si i-a tinut pe amandoi in loc. Au trebuit sa se fereasca in mai multe randuri de sabia lui, ca de niste clantanituri de colti, cand ai varat fiara la stramtoare. in sfarsit, au sarit si altii. A pravalit pe cativa sange-randu-i. Ceilalti l-au pus cu greutate la pamant, legandu-i mainile si cetluindu-i gura: caci inclesteaza cu unghiile si rupe cu dintii. Acum il aduc. ()
- Aduceti-l aproape! porunci iar Voda, cu glas tremurat.
in aceeasi clipa inalta de la spate in sus buzduganul si pali infrunte, intre ochi.
pe Ruset. Prinsul se cumpani: ochii i se incruntara si partea de sus a fetei se colora usor trandafiriu sub navala sangelui. Pleoapele batura. Apoi ramasera deschise neclintit. Se abatu intr-o parte; dupa aceea inainte: si cazu cu fata in jos, lovind cu fruntea lespezile."
Toate acestea din urma s-au petrecut in ziua in care Duca-Voda pregatise cu fast nunta fiicei sale, domnita Catrina.
Romanul este impresionant ca structura epica, precum si ca poveste a unui destin exceptional, marcat de imposibilitatea implinirii. Intr-o epoca revoluta, Alecu Ruset este o constiinta tragica.
BIBLIOGRAFIE:
Calinescu, G. - Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, ed. a Il-a, Ed. Minerva, Bucuresti, 1982; Ciopraga, Constantin - Mihail Sadoveanu. Fascinatia tiparelor originare, Ed. Eminescu, Bucuresti, 1981; Crohmalniceanu, Ov. S. - Literatura romana intre cele doua razboaie mondiale, voi. I, E.P.L., Bucuresti, 1967; Manolescu, Nicolae - Sadoveanu sau utopia cartii, Ed. Eminescu, Bucuresti, 1976.
