ZODIA CANCERULUI SAU VREMEA DUCAI-VODA - Roman istoric de Mihail Sadoveanu. Prima editie in volum: Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Voda, roman istoric, volumele I-II, Bucuresti, Editura Nationala "S. Ciornei", colectia "Autorilor romani", . Nascuta din pasiunea statornica a scriitorului pentru Neculce si pentni istorica familie Rosetti (alte surse in Ciopraga, 1981), Zodia Cancerului apare mai intai fragmentar in .Adevarul literar si artistic", nr.420, 1928 si 434, 1929, in "Viata literara", nr.l 18, 1929 si in "Viata Romaneasca", nr. 4, 7-8, 1929 (alte detalii despre geneza romanului la N. Florescu, in "Manuscriptum", nr.2, 1983).
Mai tarziu, cu ocazia calatoriei la lstanbul din 1929, Sadoveanu va cerceta si locurile prin care isi purtase eroii cartii, verificandu-si (si confirmandu-si astfel) intuitia artistica.
Ca mai intotdeauna la Sadoveanu, textul ia nastere dintr-un (pre)text anterior, unul fictional de aceasta data, si anume o presupusa relatare de calatorie a unui abate de Marenne. Trimis de Regele Soare la curtea Marelui Turc (ca ambasador, savant, misionar, emisar secret, spion etc), eruditul si rafinatul abate Paul de Marenne traverseaza Moldova celei de-a treia domnii a lui Gheorghe Duca, leat 1679, unde se intalneste si se intovaraseste cu beizadea Alexandru Rusei, fiul voievodului precedenl, mazilit prin stradaniile lui Duca-Voda (si stramosul "batranului Radu Rosetti" elogiat de Sadoveanu
In 1926).
Aici el arc o dubla revelatie: cea a unei lumi de o incredibila frumusete naturala (devastata insa de o Istorie vrajmasa), o lume care traieste inca potrivit stravechilor oranduieli date dintru inceputuri de Dumnezeu Omului si Naturii; si cea a neasteptatei descoperiri a unui spirit inrudit (si-a unui prieten) in persoana printului Ruset (care ii talmaceste calatorului talcurile adanci ale lumii sale).
Dupa ce solul trece, Alecu Ruset isi urmeaza soarta, care il va purta pana la Stambul (unde se reintalneste cu de Marenne) in cautarea iubirii (neingaduite) pentru domnita Catrina (fiica lui Voda-Duca), iubire care ii va aduce in cele din urma printului moartea. Nici Duca nu va mai ramane insa prea mult pe tron, pentru ca in Moldova Zodiei Cancerului "domniile sunt mai schimbatoare ca apa"
(e un leilmotiv al cartii).
Primita cu interes de la aparitie, cartea a fost citita in cursul timpului ca o apologie (rousseauista) a Naturii originare si a vietii elementare (G. Calinescu, Z.0rnea, I. Negoitescu), ca o pilda morala despre consecintele tragice ale pasiunilor ce incalca ordinea Firii (P. Gcorgescu, L. Raicu, Ovul Sadoveanu Crohmalniccanu), ca "o cronica shakespeareana a unei epoci tulburi si sangeroase"
(N. Manolescu).
Toate aceste ipoteze critice sunt insa doar partial corecte. inarmat (deja) cu o veritabila "teorie a universului"
(Al. Paleologu) ce fundamenteaza un rafinat "umanism rasaritean"
(T. Vianu) in cheie romaneasca, Sadoveanu realizeaza de fapt prin hdia Cancerului "un mare roman filosofic, nascut dintr-o grava meditatie asupra istoriei neamului"
(M. lorgulescu), asupra destinului unui meridian (con)damnat, asupra unui loc si timp insemnate de pecetea (transcendenta) a fatalitatii.
Alcatuit din doua mari parti: un prolog (calatoria lui Marenne) ce reprezinta o introducere si o explicatie a dramei (rama ei filosofica) si drama propriu-zisa, romanul isi edifica parabola pe doua teme majore (a Lumii bolnave si a iubirii tragice) si pe o densa retea de motive: motivul iluminist al "persanului"
(de altfel, stratagema calatorului strain ce fcseopera o realitate dureroasa fusese utilizata deS. inca in 1909 in Reflexiile unui explorator, bucata ce prefigura documentar Bordeienii), cel al paradisului natural, al (pre)textului fictiunii, al fatalitatii, al patimii absolute, al razbunarii parintelui, al citirii zodiilor, al iluziei, fortuna labilii, "omul sub vremi", Liber Mundi, "planul senzorial contemplativ cu antene in oenologic, gastronomic, cinegetic, erotic"
(I. Negoitescu) etc. Proiectand (ca Regina Margot a lui Dumas) o iubire imposibila pe fundalul unei epoci apocaliptice si instrumentand fundamentala intuitie sadoveniana a solidaritatii natura-om-istoric (acum intru negativ), romanul propune viziunea coplesitoare a unei Crize totale a Lumii (moldave), ce transpare la toate nivelurile: fizic si metafizic, istoric si social-politic, al valorilor, moravurilor si sentimentelor etc. Condusa exemplar de "ratiunea pura" a scriitorului (dar si de instinctul sau artistic), demonstratia pleaca de la intuitiile apriorice ale Crizei (spatiul si timpul unei anumite istorii), pentru a detalia apoi categoriile Crizei, despre care se formuleaza tot atatea judecati. Punctul zero al acestei drame (raeta/trans)istorice a Lumii romanesti il reprezinta insusi destinul acestui meridian asupra caruia planeaza amenintator o fatalitate proiectata (mitic) la dimensiuni cosmice: aici Locul modeleaza Timpul tot asa cum timpul modeleaza locul, destinul formeaza initial caracterele pentru ca mai apoi caracterele sa forjeze destinul (colectiv) al zonei, intr-un secular si fara iesire cerc vicios. Prin urmare "romanul nu pune fata in fata doua lumi [a Apusului si Rasaritului, a civilizatiei si-a barbariei fericite], ci explica o lume, nu face nici elogiul arhaicitatii si al primitivismului, ci incearca sa le gaseasca intelesurile"
(M. lorgulescu), si anume in acest dublu blestem (geopolitic) de destin: al locului si-al vremurilor.
Aici, "la hotarul barbarilor", "intr-un loc unde se nasc si trec vartejurile lui Dumnezeu s-ale oamenilor, unde calamitatile stau in lucruri ca mierea in flori", "aici, pe acest colt de pamant care a fost candva paradis, nu mai este nimic statornic", caci "Dumnezeu a ingaduit imparatilor, foametei si molimelor sa-si aduca aici cortegiul".
Mai mult: asezat "la rascruce de furtuni", spatiul romanesc apare ca un etern Armaghedon:
"aici, intre lumi fericite, Domnul, Dumnezeu a insemnat cu degetul hotar. imparatii lui Belzebut si imparatii Mielului lumii aici au ales loc al razboiului lor. Fiind asa, tara cade si se pustieste de oameni".
La povara acestui adevarat Pacat Originar al locului, timpul {istoric) poate in plus sa adauge sau sa scada: asa cum indivizii au o soarta si un timp al lor ("soarta hotarand de la inceputul lucrurilor s-o caut in aceasta zi si-n acest ceas, plec s-o caut", ii va spune Ruset abatelui de Marenne, cerandu-i totodata "sa afli de la Mustafa-vizir zodia vietii mele"), tot asa si Lumile isi au destinul lor (pre)scris in stele, in insasi Ordinea Firii (una pentru Om si Natura) de catre Marele Arhitect al Universului (care nu e chiar Dumnezeul dogmei, ci unul care se vadeste "mai mult in podgorii decat in biserici") - si Lumile isi au asadar zodia lor, caci "fiecare ora isi are fiinta sa scrisa deosebit in vesnicie".
Romanul evoca deci o asemenea ora (grea), "un timp istoric rau, al pustiirii si-al distrugerii. Caracterizand explicit «vremea Ducai-Voda» prin situarea ei intr-o zodie malefica, a Cancerului [in dublu sens: zodie a unui rau (istoric) ce macina fiinta Lumii si /iulie a regresului (Cancer=Rac)], Sadoveanu da, incontestabil, o judecata despre aceasta epoca", stabilind totodata "si o anumita relatie intre un eveniment istoric particular (domnia lui Duca-Voda) si istoria insasi. Titlul anunta in fond perspectiva inalta a cartii: fiind o calamitate, «vremea Ducai-Voda» nu inseamna lotusi o aberatie, un accident; tine de o zodie, altfel spus face parte dintr-un sistem, nu e o intamplare.
Mersul istoriei depinde exclusiv de «zodii», de rotirea lor inaccesibila fiintei umane"
("omul sub destin ca rama sub piatra", va spune Sadoveanu
In Divanul persian).
Asadar desi aduce lotul sau la raul lumii, Duca insusi e "nu atat o sursa a raului, cat un agent, un instrument al distrugerii. Deasupra lui se afla cumplita putere a otomanilor"
(in cumpana careia un Duca sau un Ruset "n-atarna nici cat un fir de puf: istoric vorbind, rodiile acolo se hotarasc"» Tot asa, deasupra Semilunei insasi se afla inflexibila si incomprehensibila vointa divina ("Hotararile lui Dumnezeu fiind sfinte, n-avem dreptul sa Ie talcuim" - Divanul persian), ca o (sib)inte!easa necesitate inscrisa in chiar arhitectura profunda a Creatiei, intemeiata intr-o asemenea atotcuprinzatoare viziune a Marelui Lant al Fiintei (A. Lovejoy), metafizica "zodiacala" a istoriei propusa aici de Sadoveanu dovedeste valente universale. Totusi "Dependenta de «zodii» mai bune sau mai rele, norocoase ori nenorocite" - se face simtita mult mai puternic in anumite parti ale lumii, mai fragile ontologic. De aceea. Zodia Cancerului pleaca de la si se intoarce la o istorie determinata, ca "un roman despre aceasta parte a lumii si despre viata de aici, asa cum se infatiseaza intr-un moment nefericit al istoriei"
(M. Iorgulescu).
Prin urmare, de aceasta data "Nu un tragic al indivizilor frapeaza, ci unul al Vremii ca destin istoric, implacabila desfasurare de fatalitati involutive; un timp in care, zdrobiti, oamenii se simt «sub vremi»"
(C. Ciopraga).
"Vremea Ducai-Voda" apare aici ca un shakespearcan "timp iesit din matca", un timp de tragica ruptura a ordinii cosmice ce afecteaza totul: indivizi, societate, natura, transcendenta. Diseminate in naratiune, dar si adunate intr-un capitol aparte (XXIV), o serie de semne (miracole, comete, meteori etc, in marea traditie a scrierilor apocaliptice pentru care "orice semn din cer si de pe pamant devine o amenintare") reveleaza, ca in debutul Hanului Ancutei, statutul metafizic al epocii. E un timp al Apocalipsei, "caci in aceasta viata si-n aceasta lume s-a aratat Antihrist"
(Duca insusi), "nefiind departe sfarsitul lumii".
insa desi "dupa firea moldovenilor s-aceasta putea sa fie numai o scornitura", avertizeaza autorul, "si scorniturile, ca si cantecele, raspund unor afunde tainite ale sufletului".
Nu intamplator, imaginea Moldovei pe care o ofera acest prim mare roman istoric al maturitatii artistice sadoveniene (cea mai sumbra din intreaga-i opera) este si cea mai recenta, cronologic vorbind. Daca Fratii Jderi e epopeea varstei de aur (ce incepe insa la Sadoveanu cu preistoria), Soimii si Nicoara Potcoava, eposul eroic ai celei de argint, iar Neamul Soimarestilor, balada varstei de bronz, Zodia Cancerului e povestea ("plina de zgomot si furie") a varstei de fier. E inceputul sfarsitului (metafizic, social, politic, tipologic etc.) al evului eroic al lumii (sadoveniene): ii va urma meschinul ev modern, cu dramele-i burgheze si cu natura in progresiv reflux. Conservator metafizic de adancime (ca si alti reprezentanti moderni ai Traditiei), Sadoveanu contempla asadar (si) prin acesl grandios spectacol (istoric) al (s)caderii zodiilor marea Cadere a omului (si a cosmosului) din conditia originara a Creatiei. O prima ipostaza a Caderii e cea care i se reveleaza abatelui de Marenne inca de la intrarea sa in Moldova. Pe de-o parte, aceasta Descriere a Moldovei dezvaluie in toata splendoarea locurilor "minunea dumnezeirii, intr-o clipa stralucita si fara pareche in eternitate".
"Cu cat merg mai spre rasarit, cu atat oamenii sunt mai aproape de natura si de Dumnezeu", constata de Marenne; intr-adevar aici, "la antipodul civilizatiei", se gasesc "privelisti unice, lucruri ramase neschimbate dintru inceputul creatiei, pastrandu-si frumusetea lor misterioasa".
"Toate in acest hotar barbar au o pulsatie proprie si o lege a vietii anumita", de care tine si stravechea intelepciune a ospetelor, a vinului ("soare lichid, bun si ia bucurie si la scarba"), a aventurilor cinegetico-halieutice, dar si cea a citirii nenumaratelor semne (naturale si supranaturale) prin care Marea Carte a Lumii vorbeste initiatilor (ca Ruset sau Ilie Turculet).
Dar, pe de alta parte, daca "Dumnezeu a pus aici un paradis", "timpurile grele" si locul in care "Dumnezeu a gasit cu cale sa ne aseze asa rau" fac acum din acesta "un paradis devastat"
(metafora emblematica ce exprima chintcsential o intreaga filosofie sadoveniana a istorici nationale).
Numai vinul si sudalma (in dubla ei calitate: de "recuzare ontologica", AI. Paleologu -semn al unei neputinte in planul realului transfigurata intru logos - si de "pact cu demonii", incercare de scurtcircuitare magica a legilor tiranice ale datului divin) "mai ajuta pe bietul pamantean sa poata trece puntile nenorocirii".
Departe, asadar, de a trada o nostalgie rousseauista dupa natura originara, primitivismul si arhaicitatea sunt aici nu indicii ale unei stari paradisiace, ci dimpotriva, ale crizei: ele nu contrasteaza cu starea de fapt, ci sunt un semn al ei.
In memorialul de calatorie Olanda (1928), Sadoveanu preciza ca admira civilizatia, desi in ordine poetica si metafizica prefera "natura in toata splendoarea ei primitiva"
(care la Sadoveanu "nu inseamna salbaticie, ci rafinament si intelepciune", M. Iorgulescu).
E vorba insa de primitivitatea "plina" ontologic a varstelor adamice (a preistoriei, a epocii dacice sau a celei stefaniene), nu de cea silita, troglodita, corupta si insangerata a "vremii Ducai-Voda".
Cucerit de datul primordialitatii ca destin firesc, Sadoveanu intreprinde (si) in Zodia Cancerului o aspra critica a aceluia rezultat doar din conditii istorice adverse: starea (fals/fortat) "naturala" nu rascumpara in acest caz esecul destinului istoric (odinioara stralucit) al spatiului romanesc. Criza taramului e strans legata de cea a societatii, caci Moldova zodiei Cancerului e o "tara pe care Dumnezeu a alcatuit-o imbelsugata, dar oamenii se silesc s-o strice".
"Vina, pe langa toate cele pomenite, o are omul care ocarmuieste acum tara": marele demon care strica ordinea lucrurilor, atragand mania oamenilor si a cerurilor deopotriva e, prin urmare, Duca-Voda. Domnia lui ("domnia razboiului si a invaziei, a molimelor si a foametei", ale caror imagini recurente compun un peisaj uman si natural de cosmar) devine asadar paradigma exemplara a (s)caderii in Istorie, a ceasului metafizic (zodie) rau al timpului istoric. intr-un timp cand Europa mergea spre Lumini, "vremea Ducai-Voda" ne proiecteaza inapoi (c sensul zodiei), intr-o atmosfera de (tot mai) sumbru veac medieval. Ne aflam la sfarsitul unei istorii glorioase (peste doar trei decenii va incepe secolul fanariot), invocata in carte, nu intamplator, de Miron Costin.
E un timp agonic, ce arunca luciri stinse, dramatic-crcpusculare, in puternic contrast cu splendoarea orbitoare ("stand intre pictura si basm", Ciopraga) a unei inalte Porti aflata la zenitul destinului ei: kafkiana Autoritate asiata, transcendenta si absenta, tiranica sau indolcnt-binevoiloare (ca o fiara flamanda ori satula), ea incarneaza la acest meridian Puterea insasi. Cum zodiile istorice se hotarasc mereu in alta parte (Stambul, Paris etc), departe de secularele linii de fractura geopolitica intre civilizatii, in Moldova se disputa (conform sangeroasei dialectici voicvod-boieri-pretendenti etc.) doar iluzia Puterii. Ca in Princepele barbian, toata agitatia ravnilorilor la putere e numai un amagitor joc de umbre (caci "domniile indeosebi sunt mai schimbatoare decat toate"), un vis retezat mereu de o secure dinafara:
"stapanii nostri turci sunt oameni cu rele naravuri. Pentru cele mai neinsemnate pricini schimba domnii.
N-au incredere in noi si au nevoie de paralele noastre".
Domnia Moldovei se dobandeste asadar acum "cu multe intrigi, dar mai ales cu mult aur" aurul si intriga vor dicta deci profilul moral al vremii, incepand chiar cu Duca. incredintat de sprijinul divinitatii ("cumparat" cu daruri si evlavie).
Duca e convins ca pe pamant "un domn are doua datorii: sa judece pricinile bine si sa urmeze legea pravoslavnica; si doua drepturi: sa urmareasca birul sau si sa sfarame falcile viclenilor'. Din mizerie si teroare se nasc suspiciunea generalizata, frica, dezbinarea, duplicitatea, coruptia, spiritul tranzactionalisl etc. ce alimenteaza un urias viespar de comploturi, aliante, tradari, conflicte, negocieri, pedepse etc. Orice opozitie la politica domnitorului (fie a razesilor amagiti de boieri, fie a boierilor insisi) e inecata in sange (uneori chiar de voda cu mana sa).
Totusi e preferai atacul perfid, "nu fatis, ci incurcat in retele suprapuse, dupa reteta stramosilor nostri de la Bizant, tintind sa se asimileze lui Dumnezeu si destinului".
Dincolo de fatada curteniei si a ospitalitatii, oamenii se ghicesc profund straini unul de celalalt, fundamental singuri (o singuratate colectiva), captivi in propria drama.
De "ora picurata cu venin" a zodiei nu scapa nici cele mai nobile cugete, nici placerile vietii, nici sentimentele cel mai curate: iubirea (strategie politica si abia mai apoi sentiment), prietenia (cel mult o alianta temporara), credinta (sfintii parinti insisi viseaza "cele ceresti intr-un veac de apoi si cele pamantesti id acea zi si-n acel ceas").
E o epoca fara ideal, de decadere a virtutilor (vajnicii capitani au ajuns niste mercenari, servitorii devotati dau bir cu fugitii la greu etc), de degenerare a institutiiloi (de pilda "dreptatea si ordinea, primele elemente ale unui stat, raman daruri cu care Dumnezeu ne va face surpriza intr-un veac viitor", oamenii avand in consecinta "muila indoiala fata de judecatile vremelnice si o nedeslusita credinta in judecata fara gres, cea din veci si de obste").
De aceea si verdictul suprem asupra (s)caderii "vremii Ducai-Voda"
(verdict cu rezonanta supranaturala, parca al Istoriei insasi) il va pronunta nu de Marenne si nici Rusct, ci Tudor Soimaru, acum si ci la asfintit, batran si orb, daruit insa cu hanii profetic al vederii interioare. De la razesi la voievozi si de la francezi la turci, o bogata umanitate (tipic sadoveniana) locuieste fictiunea; in scena mai apare pasager Miron Costin (si el o victima a zodiei), fiul sau Nicolac, mitropolitul Dosoftei si alte figuri istorice ale veacului. Dar croit pe tiparul epocii, nici un personaj nu e integral pozitiv:
"fiinte ciudate si indepartate, fara nici o logica in faptele lor sau avand logica lor proprie; un amestec de primitivism si de inalta delicatete sufleteasca, de cruzime si de bunatate, de resemnare fatalista si de izbucniri violente si patimase, suflete nesigure si neprevazute", ele sunt invaluite de Sadoveanu "intr-o usoara penumbra de legenda"
(Al. Philippide).
.Abate, nu sfant", imbinand ideal rigoarea (ascetica) a Spiritului cu pretuirea (subtil epicureica) a Vietii si reflectia lucida cu actiunea aventuroasa, Paul de Marenne e un tipic "intelept" sadovenian (aici neurmat de discipol); sol in poveste si sol (al autorului) in naratiune (M. Iorgulescu), ei este in primul rand un personaj-conventie, un martor al situatiei si un pretext (credibil fictional) pentru evidentierea sensurilor ei adanci. Pozitia celorlalti protagonisti e, in marc, cea din Neamul Soimarestilor (doar zodia -deci si deznodamantul - sunt altele).
Nelipsit de "unele virtuti pe care le poarta ca pe niste diamante"
(aspra, critica ramane obiectiva), Duca-Voda e totusi in esenta un coleric despot rasaritean, deopotriva calau si victima a "vremii" sale. Vibrand strans ca o lama de Toledo, Catrina (care mosteneste firea tatalui) e si ea o bizantina, luptand insa pentru propria fiinta; nascuta din aura de dezastru ce-l insoteste pe Ruset, afectiunea ei e mai degraba un capriciu superior, cultivat cu indaratnicia unei naturi voluntare contrariate. Marele personaj tragic al cartii e insa Alecu Ruset, caci "in aceasta tara soarta domnilor si a feciorilor de domn |e| mai nefericita si mai proasta soarta decat a oamenilor de rand".
Stigmatizat de soarta parintelui sau, impiedicat sa-si urmeze destinul de "beizade" si traind nesigur (urmarit, suspectai, izolat, aproape tara prieteni) in regatul dusmanului tatalui sau (ca un suparator memento al unui timp mai bland), Ruset e un tragic print hamletian pierdut intr-o zodie monstruoasa ("in desavarsit dezacord cu ceea ce-l inconjura"), privegheat de fatalitatea meridianului, a zodiei, a stirpei si a naturii sale. Spirit superior, lucid si instruit (chiar erudit), pe masura apuseanului (care-l vede ca "mai mult al nostru decat al Orientului"), Alecu e un dublu si un initiator al acestuia in talcurile zodiilor. Fire patimasa (chiar usor imorala), Ruset e insa si (el) un neasezat (avand "vremelnica si proasta asezare in aceasta tara a Moldovei"), un "boem cu blazon"
(S. Bratu), un crai flusturatec (poate vina sa reala) care se risipeste in "nebunii" frivole {nebun e epitetul care-l insoteste obsedant), in parte si pentru a-si deruta adversarii ("zambetul obisnuit al fetei lui era o masca, dupa care se incalceau preocupari subtile").
Diplomat prin forta imprejurarilor, Ruset manevreaza iscusit "intelepciunea lucrurilor si-a imprejurarilor de care [chiar si nebunii] au invatat a se folosi"
(vezi confruntarea cu Duca).
Razbunarea printului danez e insa imposibila aici, caci (de)asupra lui Duca vegheaza Semiluna.
Impovarat de constiinta zadarniciei locului si epocii (vizibila si la marii nostri cronicari), Ruset evolueaza pe drumul ce i-a fost "scris din veci", actionand (cu permanenta intuitie a inevitabilului esec:
"sfarsitul meu nu poate fi altul") mai mult ca un aventurier si doar in numele pasiunii sale private ("Din toate cate se petrec, suferinti si catastrofe, poate nu va supravietui decat acest sentiment").
Solitar print filosof si viteaz, el nu devine totusi nici un intelept (ca Ferid din Divanul persian), caci nu-si poate supune patima, si nici un erou (ca Soimaru sau Nicoara Potcoava), caci nu-si asuma o misiune (sociala) care sa-l depaseasca, ramanand (in final) singur in batalie. Circumstantele, dar si natura sa il predestineaza pe Ruset unei tragice si rusinoase infrangeri: tipologic el nu mai apartine varstei eroice, ci lumii modeme, inaugurand (in ordine istorica) o semnificativa galerie sadoveniana (Lai Cantacuzin, Alexandru si Costi Filoti, Lupu Mavrocosti etc.) a "oamenilor de prisos" moldoveni (S. Bratu), niste "gheparzi" care, refacand in tot mai mic gesturile "stramosului" lor, se vor pierde treptat in peisajul meschin al vremurilor noi. Totusi, in ordine umana Ruset se rascumpara prin intensitatea si sinceritatea pasiunii sale. "Pe fondul decadent al «vremii», crosul obstaculat accentueaza tristetea-blcstem"
(Ciopraga).
Pusa sub semnul Etiopicei lui Heliodor (ce reapare in Nicoara Potcoava) si desfasurandu-se cu intortocheri de drama baroca, dragostea celor doi e din start blestemata ("parea ca sta prapad deasupra lor"), inceputa in gluma, ca stratagema politica (si razbunare), iubirea (cu ecouri corneliene) a lui Ruset biruieste grabnic "tot ce nu-i iubire", crescand devastator intr-o pasiune devoratoare. Avand impotriva "randuielile proaste ale oamenilor, robiile maririi, rusinea unei lumi in care nu mai poti incapea", aceasta iubire imposibila ("Poate sa fie o nunta: nu vei fi insa domnia ta mirele") il subjuga complet pe beizade, care refuza sa inteleaga ca domnita ("pentru mine singura femeie din lume") e si "primejdia cea mai mare a vietii" sale. Cand Catrina sacrifica iubirea unor interese superioare ("toate ale copilariei raman copilarii, iar nunta-i o hotarare de la Dumnezeu si trebuie sa ne supunem"), Ruset isi cauta sfarsitul ("daca-i vorba s-o pierd astfel, ma duc sa ma pierd si eu") in actiuni disperate "calculate cu minutiozitatea dementului"
(P. Georgescu), incheind aventura cu o "nunta insangerata".
Tragica patima absoluta (ca a Haiei Sanis), dragostea lui Ruset e extrema in orice zodie (tragic al necesitatii) si imposibila in zodia Cancerului, in care ordinea (pervertita) a firii nu lasa loc pentru iubire (tragic de situatie -P. Georgescu).
Autentic "erou al timpului sau"
(menit deci esecului spectaculos), printul e in egala masura o victima a imprejurarilor si un artizan (inocent) al propriului dezastru. "Zodia Cancerului e una dintre perfectele realizari sintetice ale artei sadoveniene.
Observatia obiectiva e invaluita, pastrandu-si virulenta, in lirismul memorialistului, adaugandu-si umorul. Sadoveanu e intotdeauna un mare lucid, poezia lucrurilor de la Moldova fiind intotdeauna filtrata prin filosofia cugetatorului asupra lumii si oamenilor. Scriitorul patrunde in ratiunea oamenilor si a naturii, intelept si comprehensiv, in lunga calatorie a abatelui si a beizadelei Sadoveanu e alaturi, vazandu-si eroii si auzindu-i, judecan-du-i cu detasare filosofica in stare sa le dezvaluie resorturile caracterologice. Tara Moldovei, in tot lungul calatoriei, o vede si ci, peste umarul abatelui de Marenne"
(S. Bratu).
Pornit din elan romantic, romanul istoric sadovenian e de-acum "un prilej de filosofie inefabila asupra desfasurarii materiei in univers, de la inchegarile geologice si izbucnirea vietii pana la forma superioara a societatii omenesti"
(G. Calinescu).
Dand glas aceici "terori a istoriei"
(M. F.liade) acuzata si de cronicari (ale caror biblice plangeri recristalizeaza aici in spirit modern), Zodia Cancendui e un amplu lamento a) intrarii in Kaliyuga, "cea mai costiniana din istoriile lui Sadoveanu" imbinand romanul istoric, erotic si relatarea de calatorie, "eposul, lirismul si intelepciunea"
(P. Georgescu), formula epica se decanteaza in tipicitati de erminie bizantina: scenele de gen, personajele, accentele filosofice etc. se grupeaza in serii de "imagini ritualizate"
(Ciopraga), guvernate din adancime de o "estetica a tainicului", caci "tainica este natura insasi a universului sadovenian"
(M. Iorgulescu).
"Viziunea sociala si realista" se converteste treptat intr-o "icoana hieratica^ a lumii"
(P. Georgescu), incifrata hieroglific. "Sentimentul trecutului se integreaza unui timp totalizant, vazut ca destin si ca personaj - epic prin dinamismul actiunilor, dramatic prin problemele de constiinta, liric prin participarea afectiva"
(Ciopraga).
Stilul e (deja) ceremonios, teatral si polisemantic (tipic societatilor stravechi), arta dialogului "ofera unele din cele mai stralucite exemple la Sadoveanu
In romanul istoric"
(S. Bratu), iar travaliul asupra limbajului artistic (el insusi o capodopera a lui Sadoveanu) a atins desavarsirea. infiorata meditatie despre destinul acelui bob de grau in care se impiedica vesnic roata morii, dar si o melancolica parabola a fragilitatii conditiei (istorice) general-umane, Zodia Cancerului ramane si azi "o culme a eposului sadovenian"
(I. Negoitescu).
