UN DESTIN CU VALOARE DE MODEL
Legaturile epistolare ale memorialistului cu mari oameni de cultura ai lumii se vor concretiza prin prietenia emotionanta cu marele filosof italian Giovanni Papini (pentru a-i citi opera, Eliade va invata singur italiana, asa cum va invata engleza pentru a-l citi in original pe Frazer), apoi prin marea calatorie, in India, la 20 de ani. Perioada indiana, puternic literaturizata si, mai ales, romantizata in romanul Maitreyi, va contura structura interioara a filosofului de mai tarziu, contactul cu religia si cultura Indiei fiind elementul care-i va determina esential preocuparile ulterioare. In paralel cu demersurile sale intelectuale atent prezentate, latura afectiva se insereaza, colorand paginile memorialistice.
Pasajele lirice, experientele personale, ascetice din Himalaya sunt prezentate pe scurt, parca redimensionate din perspectiva timpului care s-a asternut intre momente.
Revenit in tara, in mansarda sa de acasa, la lucru, Promisiunile Echinoctiului nu vor intarzia sa apara. "Criterion" - fundatia si revista de cultura - va crea o adevarata generatie literara, numerosi tineri ganditori si scriitori strangandu-se in randurile sale.
In plus, Eliade parea a fi catalizatorul generatiei sale, liderul ei - dupa cum il considera E. Ionescu. Simpozioanele, conferintele tinute Ia Universitate, doctoratul sustinut cu o lucrare despre Yoga, ca si premiul "Tekirghiol" castigat pentru romanul Maitreyi vor defini aceasta perioada drept una extrem de bogata. Ritmul ametitor al muncii, impartita intre cursuri, editii critice si propria opera, este uimitor. in paralel, casnicia lui Eliade cu prima sotie, Nina, calatoriile si atmosfera, oamenii intalniti - toate sunt prezentate extrem de viu si de alert.
Partea a patra. Cand moartea isi camufleaza mitologia, prezinta imaginea razboiului trait, pe rand, la Londra ca atasat cultural al legatiei romane (perspectiva imortalizata si in Noaptea de Sanziene), apoi la Lisabona. Atmosfera literara, cartile si oamenii de cultura isi imbina prezentele pe fundalul complicatiilor politice, al greutatilor administrative si de comunicare, intr-o imagine complexa a conflictului mondial.
Incipit vita nova prezinta experienta pariziana a lui Mircea Eliade, care se va stabili dupa razboi la Paris, unde va preda la Sorbona si la Ecole Pratique des Hautes Etudes si isi va publica operele fundamentale.
Lucrarile sale literare publicate in franceza vor fi extrem de populare, iar Foret interdite (traducerea romanului Noaptea de Sanziene) va primi chiar un premiu prestigios. "Viata noua" ii va fi mai ales conturata de cea de-a doua sotie, Christinel, si de iubirea pentru ea. Christinel va fi cea care il va indemna mereu sa reia lucrarile literare si il va ajuta in pregatirea lor pentru tipar. De acum inainte, desi cartile sale de istorie a religiilor si de orientalistica se vor bucura de un enorm succes, fiind traduse si publicate de cele mai mari edituri din Paris, si desi va da curs unor invitatii la congrese prestigioase, unde va sustine conferinte foarte apreciate, Eliade nu va renunta nici la proiectele literare.
Recoltele solstitiului prezinta ultima parte a Memoriilor. Urmeaza cativa ani plini decursuri, seminarii, conferinte, lucrari stiintifice si literare in S.U.A., la Chicago si New York, alternand cu frecvente calatorii in Europa, mai ales in Franta si Italia. Memoriile se sfarsesc prin prezentarea experientei japoneze (in cadrul unui congres prelungit), urmata de reintoarcerea in S.U.A., toate sub semnul provizoratului.
In paralel cu meandrele existentei filosofului, in paginile Memoriilor apar chipuri schitate mai mult sau mai putin precis: cele doua sotii, familia sa, profesorii si, mai ales, figurile numerosilor oameni de cultura pe care Eliade i-a cunoscut.
Referindu-se la opera Iui Eliade, Alain Paruit isi va exprima regretul ca filosoful s-a stins "fara sa fi scris [cartea] care l-a tentat atat de mult, Omul ca simbol, de fapt, un vis realizat in mare masura, cel putin metaforic si nostalgic, in paginile concentrate ale acestor Memorir.
Oferindu-si o cale sa traiasca in timp, in istorie, dar si sa evadeze mereu intr-un spatiu interior, pastrand astfel legatura cu eternitatea, autorul a reusit sa fie el insusi atat prin studiul incrancenat al misticii si filosofiei religiilor orientale (Yoga. Eseu asupra originilor misticii indiene, lucrare de doctorat; Tratatul de Istorie a Religiilor, Sacrul si profanul. Mitul eternei reintoarceri ctc), cat si prin explorarea personala a posibilitatilor umanului de a se smulge propriilor tipare, materializata in literatura (Maitreyi, Nunta in cer. Huliganii, intoarcerea din rai, Noaptea de Sanziene etc).
| "UN DOCUMENT EXEMPLAR AL ADOLESCENTEI" (fragment din text) ,Jncepusem Romanul adolescentului miop mai de mult, dar de-abia in iarna 1923 - 1924 l-am «vazut» intreg de la un capat la altul. De data aceasta, eram sigur ca voi izbuti sa-l termin, sigur, mai ales, ca va fi o carte exceptionala, care va face mult zgomot si prin care ma voi putea razbuna impotriva profesorilor, a premiantilor, a fetelor frumoase si superficiale care nu stinsera sa ma descopere. Ma socoteam pregatit sa scriu un roman. Publicasem vreo cincizeci de articole si schite literare in diferite reviste, colaboram regulat la revista liceului « Vlastarul», si devenisem chiar redactorul-responsabil: adunam materialul. il duceam la tipografie, ramaneam ceasuri intregi langa culegator ca sa ma conving ca descifreaza corect anumite manuscrise. Si apoi dispuneam de un «Jurnal» voluminos: mi se parea ca daca voi sti cum sa utilizez aceste materiale, romanul ar putea fi gata in cateva luni. Era mai mult decat un roman autobiografic. Voiam sa fie in acelasi timp un document exemplar al adolescentei. Imi propusesem sa nu inventez nimic; nici sa nu infrumusetez - si cred ca m-am tinut de cuvant. Chiar scrisorile de dragoste ale fetelor erau autentice; transcrisesem pur si simplu cateva din scrisorile primite de Dinu Sighireanu. Capitolele in care descriam societatea noastra «Muza», petrecerile la prieteni, dificultatile cu Papadopol si Banciu, erau alcatuite urmand indeaproape Jurnalul si, uneori, transcriind pasaje intregi. Tineam cu orice pret ca dialogurile sa fie «autentice», ca fiecare personaj sa foloseasca exclusiv vocabularul lui specific. Valoarea pe care o acordam eu Romanului adolescentului miop era in primul rand documentara. imi spuneam ca, pentru intaia oara, un adolescent scria despre adolescenta si scria intemeiat pe «documente». Cand. cativa ani dupa aceea, au incepui sa apara in «Viata Romaneasca» fragmente din al doilea volum din La Medeleni, am simtit ca nu ma inselasem. Adolescentii lui Ionel Teodoreanu nu erau cei pe care ii cunoscusem eu. Apartineau altei lumi, care ma fermeca si ma induiosa totodata, dar pe care o simteam definitiv depasita. Adolescentii mei erau intr-adevar de-atunci si de-acolo, din Bucurestii primilor ani de dupa razboi, anii jazzului si ai lui La Garconne. In afara de inevitabila autoflagelare (caci scriam si ca sa ma razbun) romanul era cat se poate de «realist». Nu ma sfiam sa inchin un lung capitol descoperirilor erotice si aproape tot ce credeam eu si colegii mei despre sex, dragoste, Dumnezeu, sensul existentei si toate celelalte probleme care ne framantau se afla notat acolo, fara fard, aproape in stare bruta. Asta era, de altfel, marea mea ambitie: sa arat ca noi, adolescentii de atunci, nu eram asemenea fantoselor pe care le intalnisem sporadic in literatura; eram treji spiritualiceste si trupeste, dar lumea in care ne-ar fi placut sa intram nu mai era lumea parintilor nostri. Voiam altceva, visam la altceva - desi singurul care parea a sti ceva precis despre acel «altceva» era autorul romanului. Subiectul era destul de simplu: un elev al Liceului «Spiru Haret» scria despre el si despre colegii, prietenii si profesorii lui. Cei care ma cunosteau ghiceau de la inceput ca liceanul eram eu, pentru ca vorbeam despre mansarda, despre insectar, despre cartile care-mi placeau, despre sperantele mele de a ajunge intr~o zi savant, pianist sau scriitor. Erau capitole fara legatura intre ele: despre melancoliile care ma copleseau cateodata in amurg (bunaoara, cand priveam de la ferestruica mansardei strada pustie sau auzeam, duminicile, cantecul departat al vreunei servitoare); despre orele de germana si tot ce-mi trecea prin minte ascultandu-l pe Papadopol explicandu-ne «Die Rauber»; despre societatea noastra «Muza» si despre atatea fete care-mi placeau si ma intimidau totodata. Dar mai ales pagini nenumarate de marturisiri: ce-as fi vrut sa fiu, ce mi-ar fi placut sa fac; analize nesfarsite ale starilor mele sufletesti (de exaltare, de indiferenta, de oboseala, detasare etc.J, portretele prietenilor mei, subiecte de nuvele si romane pe care imi propuneam sa le scriu si cu ale caror personaje imi placea sa stau de vorba (cred ca inchinasem un capitol intreg convorbirilor cu Nonora. personajul unei nuvele pe care nu izbuteam s-o termin, pentru ca isi schimba subiectul pe masura ce o scriam). Si totusi, din capitolele acelea desperecheate si scrise in stiluri diferite (unele lirice si de o teribila tristete, altele aproape umoristice, altele aspre, vehemente), se deslusea repede «subiectul»: un adolescent care simte cum depaseste adolescenta e sfasiat de melancolie ca epoca aceasta (care, i se parea, ar fi putut fi plina de beatitudini) se duce si, totodata, e nerabdator sa se vada cat mai repede eliberat de ea, ca sa-si poata incepe «adevarata viata». Toata cartea e strabatuta de o curioasa ambivalenta: autorul insista de cate ori poate ca adolescenta e un moment esential; ca aceasta adolescenta - a lui, a prietenilor lui - constituie un fenomen spiritual, nou, nemaiintalnit pana atunci si, ca atare, meritand sa fie prelungit ca sa poata fi corect analizat si interpretat; iar pe de alta parte, se arata exasperat de dificultatile adolescentei, in primul rand de melancoliile, regretele si timiditatile care i se parea ca o alcatuiesc. Dar in afara de toate acestea, ce supapa de siguranta a fost pentru mine cel de atunci acest roman! Mai bine chiar decat in «Jurnal» (caci speram ca voi putea publica romanul) ma descarcam, scriindu-l, de toate esecurile si umilintele." |
