Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi (fragment)
"Siesta, in oraselul obosit de aerul tare al diminetii si cu perdelutele trase pretutindeni, a fost pentru noi o dupa-amiaza de istoviri exasperate si de bucurii care, desi asteptate, erau cu atat mai pretuite. ().
Vorbisem putin de tot, intreaga dupa-amiaza, caci simteam ca vorbele, fata de gesturi si prezenta, erau de prisos, ca hartiile moneta in tarile cu acoperire totala in aur. Candva insa, nevasta-mea duse mana la capatai, lua din tabachera o tigara, o puse in varful unei tigarete si o aprinse ganditoare, cu chibritul. Gestul acesta avea o eleganta, acum naturala, dar la inceput trebuie sa fi fost socotit de ea cu convingere, ca un semn de «distinctie». Acum nu era, mai aproape vorbind, decat un gest de acreala distinsa. Era un gest absolut marunt, dar parca ar fi trecut un nor stupid peste toata voluptatea.
As fi vrut sa nu mi se intunece figura si nu puteam rezista.
In zilele noastre de dragoste adevarata, nevasta-mea n-avea niciodata, goala, poze de eleganta studiata. Frumusetea ei era toata spontaneitate si miscare. Trantea cu picioarele in perne, se inghesuia sau se rasucea ca sa-si caute ciorapii si orice miscare a ei crea o atitudine de nud in pictura, neasemanat de frumos, de care ea nu-si dadea seama. Ca sa ia o tigara ca acum, si-ar fi rasucit mijlocul, sau ar fi intins amandoua bratele, sau ar fi facut orice alta miscare, dar gestul acesta «distins» ma imbolnavea prin sugestiile lui: N-aveam nici o dovada ca ma insela, dar aveam acum certitudinea ca acest gest vine dintr-o deprindere de a poza goala, de «a face impresie», de care ea nu-si mai da seama, si care era revelator pentru ceea ce nu stiam eu. Pe urna nevasta-mea se socotise, pana la raidurile noastre mondene, inferioara mie si asta se simtea din modul in care se purta in fata mea si fata de mine. Mai tarziu, pare-se, a descoperit ca nestiinta mea la dans e o inferioritate, ca neglijenta (relativa, foarte relativa) in imbracaminte e un fel de dovada de «lipsa de rasa», cand comparatia se impunea cu cei pe care ea si prietenele ei ii numeau intre ele «tires a quatre epingles». Acum, in acreala blazata a gestului ei, in poza independenta cu care aprindea, cu degetele intarziat rasfirate, chibritul, vedeam o noua intarire a banuielii ca sunt inselat. in lumea ei, asemenea atitudini trebuie sa fie foarte pretuite ().
() Privelistea de aici, din tumul Magurei, e ca de tablou mural, mare cat un judet.*
Un triunghi cu baza la noi, larga de sapte-opt kilometri, inalt de vreo douazeci, pare un parc marginit net de dealuri. Un parc care imita in realitate o harta: cu satele asa, in forma desenata, de pe harta, nu cum sunt cand te gasesti in ele, cu cale ferata, cu sosele ca liniile, fantani, gradini, biserici. O harta marita la scara naturalului si mai viu colorata in verde, alb, negru, rosu, e acum Tara Barsei, dinaintea noastra. Satul Tohanul Vechi arde pe stinse. Arde inca un sat, departe, mai la dreapta, cu fabrici parca. ().
Privim si noi, toti. Un grup de vreo douazeci de soldati paraseste targul, merg spre nord, pe sosea, pe sub Magura noastra. Acolo, jos, sunt mici, dar vii.
- Sunt de-ai lor care se retrag.
-As sunt ai nostri care inainteaza, uite mitraliera pe cai.
- Domnilor, tragem.
- Domnilor, nu tragem. Si ii lasam sa treaca.
Acum e alt grup de soldati pitici, cenusii, si curand ne convingem ca sunt unguri.
- Ce facem? Le taiem retragerea?
- Ce sa mai coboram noi? E ordin sa tinem ocupata Magura. Opriti-i cu focuri de arma de aici de sus, e de parere colonelul. Acum suntem noi in turn si ei sunt jos. Gheorghidiule, pune plutonul dumitale sa traga.
Prima salva, la 800 de metri, ii imprastie ca pe gaini, vin altii din urma, ii imprastiem si pe acestia. Nimeni nu mai are curajul sa treaca soseaua, ii pandim si in curtile din margine. E o pasiune de vanator si regretam sincer ca nu vedem cazand net. Ma ingrozesc o clipa, dar imi explic. Cei de la 800 de metri nu sunt oameni, sunt soldati ca de plumb. ().
Aflam, mai tarziu abia, ca in aceasta gluma privita de sus au cazut vreo doua sute de oameni de o parte si de alta, intre care, de la noi, si doi ofiteri. Cauza poate fi si in ezitarea cu care s-a dat asaltul. inteleg ca e bine ca azi-noapte nu s-a staruit pentru cucerirea targului. ()
Pun mainile sub capatai, dar inca nu am linistea sa pot dormi. De ieri de la sase seara mi se pare o vesnicie. Sunt eu soldatul acesta cu fata, cu viata spre nord? Eu, care ieri, civil, legat de cei patruzeci de ani de pace, jucam domino cu tot sufletul spre miazazi?
Cu ghetele acestea subtiri de sevro negru, cu vestonul acesta de o paloare verde-albastrie, eram alaltaieri la Campulung prada unei nebunii care mi se parea fara solutie. Atat de mare e departarea de cele intamplate ieri, ca acestea sunt mai aproape de copilaria mea decat mine cel de azi, asa cum se micsoreaza distantele satului tau de catunele vecine, cand esti departe de tot in orasul strain, cu alta lume. De sotia mea, de amantul ei, de tot zbuciumul de atunci, mi-aduc aminte cu adevarat ca de o intamplare din copilarie. ().
Dar m-a iubit? Surad pentru mine singur De ce s-ar fi dat unui student sarac? O partida, un viitor sot? Atunci de ce n-au facut-o si altele inaintea ei? in orice caz, e singura femeie care a facut sacrificii pentru mine, cand mama a fost gata sa porneasca proces pentru mostenire, cu noi, copiii. I se cuvine sa recunosc ca nu m-a inselat decat cand am devenit bogat. imi trec mana prin par, in dorul unei mangaieri de neajuns.
Ma ridic intr-o rana si privesc in jurul meu. Cativa oameni dorm pe spate cu gura cascata, toti palizi; dar cei mai multi sunt treji asa in gramada, ca o turma."
|
Primul fragment, selectat din finalul partii intai a romanului, cuprinde o scena din episodul in care eroul-narator, chemat urgent de pe front de Ela, se intalneste cu aceasta la Campulung.
Analizand, intr-un complex sistem de raportari (trecut / prezent, individual / social) semnificatiile unui gest aparent banal al Elei, Stefan Gheorghidiu are chinuitoarea revelatie a infidelitatii sotiei. Protagonistul se afla aproape de capatul unui sinuos traseu al limpezirii sufletesti prin reordonarea lucida in constiinta si retrairea in prezentul memoriei a propriei existente conjugale.
Gestul Elei de a-si aprinde o tigara intr-un moment de intimitate, gest necunoscut eroului, i se pare acestuia artificial si teatral, extrem de calculat si studiat, anuland impresia de naturalete. Ca in multe alte situatii epice, gestul redeclanseaza mecanismul comparatiei trecut / prezent si releva destramarea ireversibila a cuplului, grabita de cunoasterea experientei mondene.
Disocierea realitatii de autosugestie este si de data aceasta inutila. Contemplandu-si mental sotia in variate ipostaze existentiale, nemaipu-tand sa unifice noua imagine a Elei cu puritatea si absolutul propriului ideal moral aplicat in iubire, naratorul cauta explicatiile esuarii unei relatii- Spirit disociativ, traind dualitatea omului care isi ascunde chinul launtric printr-o masca sociala pe cat posibil indiferenta, protagonistul "nu pretinde o solutie, ci in primul rand o certitudine pierduta, apoi certitudinea pierderii definitive si irevocabile in functie de imposibilitatea sa de adaptare la o noua conditie pe care i-o ofera femeia. Practic, Gheorghidiu nu poate rupe definitiv o legatura sufleteasca decat in clipa in care certificandu-i degradarea are toata voluptatea certitudinii ei" (Marian Popa, Camil Petrescu).
Opozitiei dintre protagonisti in planul intelectului, afectelor si moralei, i se adauga opozitia la nivel social. in scena comentata aici, Stefan Gheorghidiu se redefineste prin tensiunea individului integrat in cuplu, dar si prin incercarea de a-si rezolva raporturile sociale. Atata timp cat Ela si Stefan traiesc in universul inchis, autonom al iubirii, puritatea sentimentului nu poate fi suspectata ori probata. Optiunea erotica nu se confrunta deocamdata cu orgoliul si cu teama de ridicol. In conditiile manifestarii mondene, insa, lui Gheorghidiu nu-i ramane decat o unica posibilitate de alegere: sa-si mentina intacta setea de absolut si intransigenta morala. Ruptura simbolica de Ela si de trecut, din finalul romanului, aduce in prim plan imaginea unui om care nu este distrus de iubirea inselata si care abandoneaza solutia erotica de implinire individuala dupa ce a cunoscut drama integrarii concrete in colectivitate prin experienta razboiului.
Perspectiva asupra personajului feminin in roman este relativizata prin subiectivizare. Punctul de vedere ce orienteaza perspectiva apartine naratorului autodiegetic. Raportul dintre eveniment si ecoul sau exacerbat in constiinta si sensibilitatea naratorului este evident inclinat in favoarea celui de al doilea termen. Astfel, in scena reprodusa aici, epicul apare mult diluat prin densificarea substantei psihologice.
in a doua parte a romanului, in care e cuprins cel de-al doilea fragment ales, focalizarea interna a perspectivei este sustinuta de formula jurnalului - conventie epica a autenticitatii romanesti.
Drama colectiva a frontului se substituie, in campul constiintei naratorului, dramei conjugale care i se releva, prin comparatie, superficiala. Dualitatii interioare a protagonistului ii corespunde structura duala a romanului, prin aceasta nu mai putin omogena ca viziune si stil: "Romanul de iubire al lui Gheorghidiu se desfasoara pe axele unei realitati interne, alcatuita din ardoare erotica si din prabusiri de straturi morale prin invazia treptata a geloziei, superior analizata cu mijloace de acuitate stendhaliana; romanul lui de razboi e jurnalul patetic al unui intelectual deformat de asprimile campaniei si care-si inregistreaza, cu aceeasi lucida sinceritate, aci mai mult plastic decat analist, variatiile unui eu de un accentuat si constient individualism" (Pompiliu Constantinescu, Scrieri alese).
Trairea razboiului prin simturi, coborarea lui de pe scena istoriei pe scena constiintei individului (v. Nicolae Manolescu, Arca lui Noe, voi. II) are ca efect imediat demitizarea, inlaturarea adica, a locurilor comune si cliseelor eroismului si patriotismului. Frontul inseamna, dimpotriva, haos, ordine ale superiorilor, neconcordante, manevre ezitante; redus la senzatiile primare, omul traieste complexul lasitatii prin contactul viu, senzorial cu moartea.
Finalul fragmentului asaza fata in fata cele doua experiente de cunoastere ale naratorului, inscrise in drumul clarificarii interioare. Comparativ cu iubirea ca solutie de realizare individuala, razboiul este o experienta totala pentru ca exclude falsitatea ceruta de conventiile si prejudecatile sociale. Redefinindu-si loialitatea fata de sine ca valoare a solidaritatii pe care o presupun camaraderia si egalitatea in fata mortii, naratorul se va elibera senin de angajamentele trecutului creandu-si noi disponibilitati existentiale.
Teoretician al anticalofilismului, Camil Petrescu descopera forta disociativa, analitica a limbajului intelectualizat, dar si plasticitatea si directetea unui stil al notatiei senzoriale.
Teme de lucru:
. Gasiti argumente pro si contra referitoare la statutul de narator creditabil al lui Stefan Gheorghidiu.
. Exprimati-va punctul de vedere in legatura cu o posibila incadrare a romanului Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi in categoria:
a) jurnalului;
b) romanului de analiza psihologica;
c) romanului realist.
. Comparati, intr-un eseu, viziunea asupra razboiului din Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, cu cea din Padurea spanzuratilor.
