TULBURAREA APELOR - Drama in sase tablouri de Lucian Blaga. Scrisa in cursul anului 1922, ea a fost publicatii in martie 1923 la Editura Institutului de Arte Grafice ,Ardealul" din Cluj.
Cu exceptia unui proiect abandonat la Teatrul din Craiova, nu a fost niciodata pusa in scena, din motivul explicit formulat al dificultatii reprezentarii, desi explorarile si experimentele actuale ar fi putui sa gaseasca in ea un material potrivit teatrului ritualic, A doua din seria celor zece piese scrise de Lucian Blaga, ea continua formula de teatru esentializat si arhetipal, de sorginte expresionista, deschisa cu Zamolxe. De dala aceasta dramaturgul nu mai coboara in timp pana la "fondul nostru nelatin", la universul mitologic al traco-dacilor, ci se opreste asupra unui alt moment de criza religioasa si culturala, Reforma si incercarile de introducere a ei si la romanii din Ardeal. Este posibil ca ideea dramei sa fi pornit de la descoperirea si publicarea, in 1921, de catre Andrei Barseanu, a unicului exemplar conservat din Catehismul tipari! in 1560 de Coresi. Acesta urma unui alt Catehism, tiparit in 1544 la Sibiu, din care nu s-a pastrai nici un exemplar. Este vorba de primele scrieri (traduceri) in limba romana, lacule in spiritul reformat (care clama necesitatea transpunerii Bibliei in limbile vcrnaculare), de catre luteranii ardeleni, doritori sa aiba in valahii convertiti de la ortodoxie un aliat impotriva catolicismului.
La fel ca in Zamolxe, Lucian Blaga se arata din nou interesai de marile conflicte din imaginarul colectiv care au dus la configurarea profilului specific al etniei noastre. Daca prima sa drama cerceta impactul reformei lui Zamolxe asupra religiei poiiteislc a dacilor, cea de-a doua are drept prolagonisti niste personaje-idei care intrupeaza infruntarea dintre Catolicism, Reforma, Ortodoxie si Panteism. Mecanismul psihoistoric prin care Lucian Blaga explica asemenea ciocniri intre miscari religioase este, ca si in cazul primei sale piese, de sorginte nietzscheana. In Nasterea tragediei grecesti si in toata opera sa, Nietzsche vorbeste de resurectia unei culturi de substrat (Antichitatea pagana) dupa secole de dominatie a culturii crestine. Ideea de intoarcere a refulatului cultural este sugerata de Lucian Blaga chiar din titlul dramei.
In Evanghelia dupa loan (5: 2-4) se povesteste ca in Bcthesda se afla o scaldatoare in care ingerul domnului se pogora la anumite intervale, tulburand apele si vindecand bolnavii. In aforismele din Pietre pentru templul meu, Lucian Blaga a folosit mai multe metafore inrudite care sugereaza eliberarea puterilor din inconstientul colectiv, cum sunt cea a fantanii in care se deschide un nou izvor sau a vulcanilor care izbucnesc pe fundul marii. In Tulburarea apelor, personajul care trece printr-o asemenea furtuna interioara, care ii ravaseste si ii lamureste in acelasi timp viata, este Popa. Preot ortodox intr-un sat valah din imprejurimile Sibiului, Popa are cate ceva din trasaturile lui Isidor Blaga, tatal scriitorului, preot ortodox cu aplecari voltairiene, interesat mai degraba de filosofii germani si de imbunatatirile funciare decat de "eresurile" populare (unui satean care ii cere o slujba de curatire pentru o fantana spurcata, Popa ii recomanda un drenaj), indeplinindu-si constiincios daloria de pastor, dar fara o vocatie profunda, cutreierai de "aleanul altor orizonturi".
Popa este si el, in fundul sufletului, un liber-cugetator sfasiat de indoieli si intrebari, care cauta un raspuns innoitor, o credinta capabila sa-i cucereasca intreaga fiinta. La fel cum, in Zamolxe, vechii zei erau descrisi ca fiind "mucegaiti de vesnicie", in Tulburarea apelor Nona vorbeste de "cerul muced al stramosilor tai".
In acest sens, mesajul Reformei europene gaseste in Popa un bun mediu de rezonanta, un "haiduc al spiritului sfant".
"Lumina inalta,
lumina salbatica,
lumina din Vitenberg" ii apare ca o sansa a unei iluminari, a unui nou inceput, nu doar pentru ci, ci si pentru oropsitul popor valah. Contactai de reformatii din cetate. Alchimistul Wolf, tipograful Maler si Doctor universalis, Popa se arata interesai nu atat de ideea de a deveni "episcop al stanilor luterane" romanesti, cat de a-si scoate neamul la suprafata istoriei. El traduce pentru prima oara in romaneste evangheliile biblice, chiar daca volumele tiparite de Maler nu vor mai apuca niciodata sa fie distribuite. Dar cea care il atrage aproape magnetic spre miscarea luterana este Nona, personaj complex si insesizabil, fosta calugarita franciscana devenita misionara si actrita. Prin tineretea ei de flacara, Nona aprinde in Popa nu o simpla iubire carnala, ci insusi sentimentul renasterii, al eliberarii fortei vitale din adanc. Confiictul interior in care se afunda barbatul opune dedicatia religioasa, pe de o parte, si erosul stenic, de cealalta. Asceza, intelectualism, sublimare, spiritualitate, toate aceste tendinte sunt simbolizate de biserica ortodoxa pe care Popa trebuie sa o construiasca in sal. Frenezie, pofta de viata, eliberare a simturilor, placere a trupului sunt incarnate de Nona, adevarata "Fiica a pamantului", daimon al naturii care se cutremura la auzul clopotelor noii biserici. In aceasta infruntare dintre latura uraniana (resimtita insa ca sterila, mortificata) si cea chtoniana (resurectionara), Popa decide pentru cea din urma:
"Esti asa de frumoasa. Pentru tine ies din biserica mea si reintru in carne".
intr-un gest parca somnambulic, aflat sub fascinatia vitala si fatala a femeii, el pune pe ascuns foc bisericii proaspat terminate. Gestul sau are un simbolism multiplu, care trimite atat la ZamoLxe, cat si la Mesterul Manole. Pe de o parte, incendierea bisericii, ca si sfaramarea propriei statui de catre profetul dac, semnifica eliberarea de sub corsetul credintei stinse, al intelectualismului arid, conform modelului teoretic oferit de "filosofi ai irationalului" precum Nietzsche, Bergson sau Klages. De cealalta, ea trimite la ideea de sacrificiu intemeietor, Omul cu cercel propunand malitios ca, in locul falselor moaste aduse de un calator pentru consacrarea bisericii, la temelia ci sa fie pus insusi Popa. Sacrificiul va avea intr-adevar loc, dar victimele lui vor fi altii.
Una este Nona, arsa pe rug ca o eretica iconoclasta, dar in fapt arzand simbolic in propria ei flacara, prinzand aripi asemeni soarecilor care, dupa cum spune un alt "eres", atunci cand mananca prescura (aluzie la relatia ei cu Popa) se transforma in lilieci (alu/ic la conditia ei de inger negru, al revoltei).
Celalalt este Mosneagul, profet, asemeni lui Zamolxe, al unei credinte panteiste, ce are in centru divinitati precum Pan, Marele Orb sau chiar Marele Anonim din sistemul filosofic de mai tarziu. intr-un eseu din Spatiul mioritic, Lucian Blaga speculeaza pe marginea corespondentului est-european, ortodox, al panteismului renascentist al unor Giordano Bruno sau Spinoza. El ajunge la concluzia ca romanii aveau toate datele pentru a formula ceea ce Mircea Eliade va numi un crestinism cosmic, o forma a crestinismului impregnata de conceptia comuniunii cu natura. Mosneagul are o intuitie viscerala, existentiala, asupra a ceea ce el numeste Isus-Pamantul. lsus nu s-a inaltat la cer dupa inviere, ci "s-a-ntrupat in pamant ca sa ne fie aproape":
"lsus e piatra,
lsus e muntele,
totdeauna langa noi izvor limpede si mut,
totdeauna langa noi -nesfarsire de lut".
Viziunea mosneagului sugereaza sacralizarea intregii firi, impregnarea a tot ceea ce exista cu scanteia divinitatii. Fata de distanta dintre om si Dumnezeu presupusa de ritualul ortodox, animismul propovaduit de mosneag implica o consubstantialitate a omului cu divinitatea, prezenta scanteii sacre in fiecare individ.
Mosneagul accepta sa fie sacrificat de multimea furioasa in locul adevaratului incendiator fiindca el resimte moartea, topirea in natura, ca o comuniune cu Isus-Pamantul. Aceasta este revelatia pe care o are Popa, in noaptea tragica in care pier cei doi. Nona ii aducea exemplul puterii dionysiacc, frenetica si distructiva, care zace in adancul inconstientului. Mosneagul ii dezvaluie faptul ca puterea magica, energia sacra, se afla nu doar in om, ci in intreaga natura, si ca ea poate fi recuperata printr.-o identificare naturista cu Marele Orb, cu Isus-Pamantul. Revelatia aceasta lamureste toate sfasierile preotului si il transfigureaza intr-un sens aproape mistic.
