Tudor Arghezi s-a nascut la Bucuresti, la 23 mai 1880, numele sau aderat fiind Ion N.Theodorescu si a intrat in nefiinta la 14 iulie 1967, fiind inhumat tot in Bucuresti, in gradina casei sale de la "Martisor". Pseudonimul Arghezi provine, dupa cum marturiseste insusi poetul, de la numele de origine daca al Argesului, Argesis.
Primul volum de poezii apare foarte tarziu, in 1927, la rsta de 47 de ani, and un titlu sugestiv - "Cuvinte potrivite"-, care-l impune definitiv in literatura romana, critica literara plasandu-l pe locul al doilea dupa Mihai Eminescu.
. Sintetizand temele creatiei argheziene, pe primul loc se situeaza tema filozofica, din care fac parte: arta poetica si poezia existentiala.
. Crezul artistic al lui Tudor Arghezi esentializeaza importanta cuntului in Univers, in conceptia lirica a poetului cuntul fiind atotputernic/ omnipotent si incarcat de forta creatoare. Arta poetica argheziana se inscrie in creatia filozofica si se fundamenteaza pe energia pe care o degaja cuntul in Univers, prin glorificarea lui in opere literare originale, idee ilustrata in poezii ca: "Ruga de seara", "Testament", "Flori de mucigai", "Ex libris", "Stihuri", "Inscriptie pe biserica, "Poetica" etc. in spirit modernist, Arghezi inoveaza estetica uratului, un procedeu artistic in care innoirea stilistica se materializeaza prin relorificarea cuvintelor, carora le da noi sensuri, in ideea ca acestea sunt atotputernice si pot schimba esenta Universului. Considerand ca orice cunt scris este "potrivit" pentru "a fi trimis in lume", Arghezi defineste estetica uratului in poezia "Testament" ("Din bube, mucegaiuri si noroi,/ Iscat-am frumuseti si preturi noi.") si, cu predilectie, in volumul de versuri intitulat sugestiv "Flori de mucigai".
. Lirica existentiala este ilustrata de "Psalmi", a caror tema generala exprima raportul spiritual dintre om si Divinitate, definirea omului si a Divinitatii intr-o viziune filozofica. Tudor Arghezi a creat psalmii intre anii 1927-l967 si i-a publicat in mai multe volume de poezii: 9 psalmi fac parte din volumul de debut, "Cuvinte potrivite", iar ceilalti din volumele "Frunze", "Poime noi", "Silabe", "Noapte". Faptul demonstreaza preocuparea permanenta a lui Arghezi pentru problematica filozofica a relatiei omului cu Dumnezeu, aceasta creatie artistica fiind definita ca lirica existentiala, ca poezie "monumentala si grea a zborului sufletesc catre lumina". (G.Calinescu)
In "Psalmii" arghezieni, Eugen Simion delimiteaza patru subteme:
- religioasa - in sensul ca Dumnezeu este atotputernic si se identifica in mod desarsit cu intreaga fire, intr-o viziune de factura populara;
- gnoseologica - Divinitatea este aderul absolut si idealul suprem al
fiintei umane;
- etica - Divinitatea vegheaza "voia de bine, frumos si ader" a omului;
- estetica - Dumnezeu este visul purificator al omului: "Esti visul meu, din toate, cel frumos".
Tudor Arghezi incearca sa se apropie de Dumnezeu prin negatie, osciland intre "credinta" si "tagada", cerand, uneori imperatiy, alteori smerit, do palpabile privind existenta Lui. "Psalmii" arghezieni sunt conceputi sub forma unor dialoguri imaginare cu Dumnezeu, intr-un limbaj patetic sau acuzator, cu speranta sau cu deznadejde, fapt interpretat de critica literara ca trufie a artistului de a scormoni cu mintea misterul universal care-l fascineaza, de a se convinge prin do concrete de existenta abstracta a fortei supreme: "Singuri, acum, in marea ta poveste,/ Raman cu tine sa ma mai masor,/ Fara sa vreau sa ies biruitor,/ Vreau sa te pipai si sa urlu: "Este!".
. Poezia iubirii proiecteaza un sentiment protector, o necontenita si timida chemare a iubitei, eul liric amanand intalnirea pentru a prelungi fericirea de care se simte cuprins, in care presara ironii incantatoare: "Melancolie", "Cantare", "Creion". in alte creatii, iubirea este starea superioara a ingemanarii indragostitilor, ca in "Psalmul de taina", una dintre cele mai frumoase poezii din lirica erotica romaneasca: "Femeie raspandita-n mine/ ca o mireasma-ntr-o padure,/ Scrisa-n visare ca o slo,/ infipta-n trunchiul meu: sacure". Iubita-sotie este stapana universului casnic, iubirea este implinita in cadrul naturii vegetale si animale, in toata bogatia, rietatea si splendoarea ei: "Mireasa", "Casnicie".
. Viziunea asupra mortii profileaza spaima, ca in poezia "Duhovniceasca", sau perceptie ludica, prin care se induce ideea ca fiecare om trebuie sa invete "sa se joace de-a moartea": "Puii mei, bobocii mei, copin mei!/ Asa e jocul,/ il joci in doi, in trei,/ il joci in cate cati vrei,/ Arde-l-ar focul!" ("De-a v-ati ascuns").
. Poezia sociala exprima o atractie surprinzatoare a poetului pentru fata dizgratioasa a lumii, o placere a cruzimii, creand un autentic spectacol al degradarii umane. Lumea mahalalelor citadine, a pungasilor, a ucigasilor, a puscariasilor, cu care a intrat in contact in timpul detentiei la inchisoarea Vacaresti, este ilustrata "in poeziile "Doi flamanzi", "Generatii", "Ceasul de apoi", "Cina" si in proza "Poarta neagra". Scabrosul, putreziciunea vietii omenesti constituie o imagine cutremuratoare, Arghezi potentand emotia artistica prin estetica uratului: "in beciul cu morti, Ion e frumos,/ intins gol pe piatra cu-n fraged suras,/ Trei nopti sobolanii l-au ros/ Si din gura-i baloasa-i cade sacaz." ("Ion Ion")
. Poezia de revolta sociala exceleaza in volumul "1907- Peizaje" din 1955, in carepoeziile-pamflet "Cunt inainte", "Pe razatoare", "Lipsesc morminte" reflecta drama rascoalei taranesti intr-un ton acuzator si o atitudine plina de revolta si incrancenare. Arghezi ramane solidar cu cei multi, care trudesc in anonimat, infrumusetati de munca aspra, dar cinstita si dispretuitor fata de cei "plini de bube", trandavi si degradati moral.
. Volumul "Cantare omului" din 1956 este 6 aderata sociogonie, ilustrand in imagini poetice de o puternica expresivitate artistica evolutia omului de-a lungul devenirii sale, de la "Nascocitorul", pana la omagiul adus celui care a descoperit taina tainelor, atomul, in poezia "Cel ce gandeste singur".
. Tema inedita, poezia jocului, a boabei si a faramei exprima fascinatia pe care o are arghezi pentru universul inconjurator, alcatuit, cu candoare unica si fermecatoare, din lumea gazelor, a florilor si a animalelor domestice. in proza si poezia dedicate acestor minuscule fiinte, Arghezi explica naiv geneza Universului ("facerea lumii, balet pe sapte silabe"), aseamana conditia omului cu "Un plop uscat" ori descrie elementele marunte ce compun Universul, cum ar fi: buruienile, cartoful ("Har"), dovleacul ("Hora in gradina"), gazele ("Vaca lui Dumnezeu"). in poezia "Cantec de adormit Mitzura", precum si in "Cantec de cununie", urarea calda, sincera exprima bucuria si entuziasmul eului liric pentru lumea copilariei:
. Poezia peisajului. Natura este, in poezia argheziana, fie "spital de intristare si cainta" ("Tarziu de toamna"), fie extazianta, exuberanta, pentru ca "Din invierea sufletului de izvor/ Beau caprele-amintirilor" ("Vant de toamna"), fie sub forma descrierii naturii dezlantuite ("Prigoana").
. Poezia inscriptiilor, lirica inedita in peisajul literaturii romane, proiecteaza reflectiile profunde ale poetului cu privire la indatoririle pe care oamenii le au fata de semenii lor, fata de familie, fata de tara, fata de credinta stramoseasca, cuprinzand un imens univers, de la gaze la oameni, de la uratul regasit intr-o multitudine de ipostaze, la sublim. Poeziile au ca titlu cuntul "inscriptie", urmat de materialul pe care poetul isi "ciopleste" ideile. "Inscriptie pe biserica" potenteaza arta poetica argheziana ce exprima aspiratia artistului spre nemurire prin creatia sa literara, amintind de "Numai poetul", poezie programatica eminesciana: "Toti au fost un timp. Eu sunt./ Eu in cer. Ei in pamant."
Poet modern, Tudor Arghezi aduce in literatura romana o opera ce se distinge printr-6 noutate izbitoare atat in teme, cat si in limbajul poetic, sarsind o revolutie in poezia romaneasca: "in poezia argheziana intalnim o alta vegetatie, o alta conuratie a spatiului si a cosmosului, un alt sentiment al timpului decat acelea cu care eram obisnuiti din poezia anterioara, dar mai ales un alt spirit. Universul nu este, totusi, cu mult mai st decat ni-l descoperise Eminescu, dar este esentialmente altul". (Ion Simut)
