TREI VITEJI - Epopee eroi-comica de Ion Budai Deleanu, ramasa neterminata si in manuscris (au fost redactate primele trei canturi si 22 de strofe din cel de al patrulea).
A fost editata pentru prima dala in 1927 de Gheorghe Cardas.
Proiectata pe baza episodului Becicherec Istoc din prima varianta a Tiganiadei (de data aceasta eroul se va numi insa Bescherec) si utilizand o formula prozodica inrudita, dar nu identica (sextina dodecasilabica in locul celei decasilabice folosita in Tiganiada), epopeea Trei viteji a fost probabil gandita ca o continuare/dezvoltare a epopeii principale. Timpul exact in care se desfasoara actiunea nu este precizat, dar in text se face aluzie la o epoca de lupte ale muntenilor cu turcii si la o perioada in care praful de pusca abia incepuse sa fie cunoscut in Tara Romaneasca. Autorul ardelean vrea, in mod evident, sa sublinieze (ceea ce in Tiganiada facuse doar intr-un mod indirect si alegoric) legatura de destin si de apartenenta la un acelasi spatiu a celor trei tari romanesti. Ardeleanului Bescherec Istoc (insotit de scutierul sau banatean, Craciun) ii mai adauga, deci, doua personaje principale: Chir Calos de Cucureaza (un "viteaz" muntean, care arc si el un scutier, pe "tintariul" Trandafir) si Nascocor de Carlibaba, care vine din Moldova.
Toti cei trei croi sunt, de fapt, chiar daca nu neaparat in mod constient, niste impostori. Sub raportul vitejiei, in primul rand (cele cateva confruntari in care sunt antrenati demonstreaza lasitatea Iui Calos si Nascocor, iar temeritatea lui Bescherec e determinata doar de nebunia care-l impiedica sa faca diferenta intre iluzie si realitate); in ceea ce priveste "nobletea", in al doilea rand; Bescherec e un tigan ce se tine roman numai pentru ca nu poate inca aspira la demnitatea de nemes ungur ("macar ca lui pe-ungurie
Ii placea mai mult decat romaneste"), Chir Calos e, de fapt, un grec pripasii in Tara Romaneasca si imbogatit prin comertul de bacanie, iar Nascocor e "capitan de tigani" in Moldova.
Cei trei eroi colinda lumea (de fapt, spatiul romanesc de la nord si de la sud de Carpatii meridionali) in cautarea iubitelor pierdute (Bescherec si Nascocor) sau a aventurilor care ar trebui sa-i ridice in ochii unei iubite prezumtive (Chir Calos) si ajung sa se intalneasca si sa se confrunte de cateva ori.
In partea de inceput a poemului, singura redactata si pastrata, autorul acorda mai mult spatiu peripetiilor lui Bescherec, pe care-l construieste avand drept model si pe Don Quijotc al lui Cervantes (o spune el insusi intr-una dintre notele variantei A a Tiganiadei).
Cel de al doilea poem al lui B. D. reia mai multe dintre procedeele si clementele de continut din Tiganiada: lipsesc textele introductive, dar autorul menajeaza spatiile albe din josul paginilor, unde ar fi trebuit sa figureze notele, renunta la strofa rezumativa din fruntea fiecarui cant, dar nu si la introducerile "filosofice"
(gasim aici meditatii cu privire la adevarata noblete, la "nebunia" care conduce lumea - sa fi cunoscut B. D. si pe Erasmus? - sau la raul pe care l-au tacut armele de foc, distrugand adevarata vitejie, care implica neaparat infruntarea dusmanului fata in fata).
Sunt semnalate, ca si in Tiganiada, manevrele naratologice ("Cum a povestii cere-alcaluiala").
Tot ca in Tiganiada, B. D. apeleaza la surse folclorice si descrie detaliat un procedeu de "aducere" a celui pribeag prin practici magice (pasajul corespunde celui in care, la fel de amanuntit, este descrisa farmacopeea populara la care recurge Brandusa pentru a-l reinvia pe Parpangcl), sau pune pe un rapsod (aici pe nume Ilrizea) sa cante inceputul povestii lui Arghir si im cantec bahic (textele sunt cele din Tiganiada B, povestea lui Arghir intrerupta insa ceva mai devreme).
La fel, in limitele textului care ne sta la dispozitie, discutia dintre liescherec si Craciun despre originile iobagiei in Ardeal si egalitatea naturala a oamenilor parc a indeplini rolul amplei dezbateri despre formele de guvernamant din Tiganiada B. Principala deosebire consta in faptul ca B. D., de data aceasta, recurge la una din formulele cunoscute ale eroi-comicului, anume parodia. Atat cat a fost redactat, poemul nu pare sa lase loc eroicului propriu-zis si nici planului miraculos. De asemenea, daca in Tiganiada locul principal il ocupa personajele colective (tiganii, romanii, turcii, sfintii, diavolii) dintre care se disting abia cateva personaje reprezentative, Trei viteji, dupa cum arata si titlul, este un poem despre "croi" individualizati (prin origine, genealogie, tip specific de nebunie) si care actioneaza singuri, indemanarea de narator a autorului tacand insa sa li se incruciseze povestile.
Ca si in Tiganiada, B. D. stie sa istoriseasca, sa manuiasca episoadele, sa intrerupa firul epic si sa-l reia la distanta fara a pune in pericol logica temporala sau inteligibilitatea, schiteaza siluete caricaturale memorabile, mimeaza convingator oralitatea (chiar cu coloratura dialectala), are haz si e capabil sa supuna sintaxa si vocabularul exigentelor prozodice fara sa provoace nici un fel de dificultati cititorului. Efectele comice se bazeaza si in acest poem pe anticlimax, pe vorbirea - si aici abundenta - a personajelor si, in cazul cititorilor cultivati, pe numeroasele trimiteri literare recognoscibile, dar tratate de autorul ardelean cu mare libertate si dezinvoltura.
