TARI DE PIATRA, DE FOC SI DE PAMANT - Volum de reportaje de Geo
Bogza. Apare la Editura Fundatia pentru Literatura si Arta "Regele Carol II", in . Cartea este rezultatul unor calatorii intreprinse de catre autor intre anii 1932 si 1934.
In pofida titlului, volumul contine de fapt patru sectiuni, al caror subiect il reprezinta patru regiuni geografice distincte: Tara Motilor-Tara de piatra, Cadrilaterul - Tara de Joc, Basarabia - Tara de pamant si Dunarea - imparatie a apelor. Fiecare dintre cele patru fragmente este construit pe o identificare de fond a geografiei specifice a zonei invocate cu natura existentei pe care aceasta o impune omului comun. Ca unul dintre cei mai reputati reporteri din peisajul cultural romanesc, Geo Bogza desfasoara si de aceasta data un intreg arsenal din recuzita profesionala pentru a construi in fata ochiului spectator un univers adesea stupefiant.
Caci goana dupa elementul senzational este dublata la autor de o capacitate de transmitere a sentimentului mereu sporita prin dimensiunea de criza pe care realitatile descrise o sustin. Nu este vorba insa de marunta drama bulevardiera, inundata de promiscuitatea mediocritatii ridicata la rang de eveniment in reportajele lui Geo Bogza, ci de faptul marunt, cotidian, de existenta terna a unor antieroi prin definitie, de o normalitate care, datorita auspiciilor sub care se desfasoara, devine grotesca, halucinanta, cutremuratoare si, foarte adesea, tragica.
In sectiunea prima, dedicata Tarii Motilor, subiectul impune de la bun inceput un regim al lecturii nelinistite, angoasalc, intrucat insesi titlurile capitolelor cuprinse aici si care fac adesea apel la mari nume eroice ale Transilvaniei {Urmasii lui Horia) sau la toponime celebre {La imparatie, Rosia-Montana) se constituie intr-o serie contrapuncuca ce subliniaza in plus starea mizera a locurilor si oamenilor din prezentul observatiei si al scriiturii.
O geografie intrucatva mitizata livresc devine foarte repede ecranul oribil pe care se proiecteaza existente in marginea dezintegrarii, dincolo de limita mizeriei. Unei descrieri mitologizante, aproape sadoveniene ("De felul cum s-au asezat Motii in Muntii Apuseni, deveniti legendara lor tara, cei ce o cerceteaza pot avea o imagine dura si de o arhaica frumusete, daca in maruntaiele acestor munti vor patrunde cateva sule de metri, pana la straturile pretioase de aur"), ii urmeaza abisul realist al muncii in minele de aur, descrisa in nesfarsite si atroce detalii, in urma carora "arhaica frumusete" a peisajului devine blestemul milenar al locuitorilor Tarii de piatra, care, sub ochiul halucinat al reporterului, se hraneste cu sangele acestora ("Sunt destul de stropite cu sange stancile din fundul minelor de aur").
"Dosarul de existente" contine chipuri si biografii ce dau personalitate intamplarilor si configureaza contururi specifice lumii. Nume si locuri se organizeaza toate intr-o harta aspra, tragica a supravietuirii in infernul de piatra ale carui bolgii fac din fiintele ce-l populeaza o stranie colectivitate de martiri. Hadesul subpamantean al minelor de aur din Tara Motilor isi gaseste imaginea in oglinda in Tara de foc a Cadrilatcrului. Un spatiu monocrom, dominat de culoarea mortii fierbinti, a pietrei si vantului de stepa, gazduieste un sobor de figuri ce se identifica dureros cu ariditatea sa. Masa policroma etnic, fapturile captive in acest univers, cu nimic mai putin feroce decat cel descris in prima parte a cartii, refac, generatie dupa generatie, o cale sisifica a carei dominanta este durerea. Mizeriei fiziologice i se adauga aici o alta, caci crima isi impune la randul sau prezenta intr-o lume dezaxata, pe care saracia o scoate complet din confiniile legii morale.
Aceeasi insistenta pe figuri anonime, dar exemplare, scoase la rampa dinlr-un bestiar al subumanului, imprima o data mai mult accente de verosimilitate unei povestiri ce ar iesi altminteri din sfera credibilului.
Panorama desarta, complet despirirualizata a acestor locuri da privirii martorului prilej de comentarii sociologice sau economice, nelipsite insa de o anume nota elegiaca. Atata doar ca, sub condeiul reporterului, poezia lor se incrie tara tagada sub imperiul unei atroce estetici a uratului. AI treilea fragment al cartii. Basarabia, Tara de pamant, continua in acelasi regim al eshatologicului viziunile calatorului asupra spatiului pe care-l traverseaza. Imaginea coplesitoare, dantesca, a noroiului care inunda totul transforma identificarea simbolica a acestui spatiu (si a oamenilor sai) cu pamantul intr-o sentinta fatala. Imaginile descompunerii se aglomereaza intr-o galerie suprarealista a monstruozitatii cotidiene, in care foamete, plosnite, paduchi, diformitati, mine sau boli se concureaza reciproc intr-un haos universal, scapat de sub control, proliferant, excesiv, terorizant. Mai putin grotesc, dar mai angoasant prin inertia absoluta, prin devitalizarea atotcuprinzatoare ce-l stapaneste, taramul apelor de la gurile Dunarii face obiectul ultimei parti a volumului.
Aceeasi factura nostalgica a discursului, ce contempla ramasitele unei glorii trecute in imaginea fetida a prezentului, obliga lectorul la a imagina un univers stagnant, ramas in urma istoriei, populat de spectre si care nu reuseste sa-si mai organizeze o existenta coerenta in jurul Marelui Rau, simbol, candva, al centrului. Vazuta acum mai degraba in ipostaza de rau ucigas. Dunarea devine imaginea perversa a damnarii, a apei inghetate care inghite sub crusta sa lucruri, fiinte, existente. Cu un gust intrucatva excesiv al mizeriei, urmarind cu obstinatie spectaculosul in aspectele sale imunde, dar care dau in egala masura discursului o forta de penetratie remarcabila, reportajele lui Geo Bogza din volumul de fata se constituie intr-o suma de imagini ce rezista pe retina mult dupa incheierea lecturii. Ele reprezinta astfel un model canonic a ceea ce genul practicat aici de autor isi doreste sa fie -o cronica acuta, nctrucata si impresionanta a realitatii.
