TABLETE DIN TARA DE KUTY - Volum de proza scurta de Tudor Arghezi. A aparut la Bucuresti, Editura Nationala Ciornei, in anul . Pana la aceasta data, modalitatea sa compozitionala fusese de mai multe ori verificata: Icoane de lemn (1929) si Poarta neagra (1930) experimentasera cu succes ceea ce Mariana Ionescu numeste cu indreptatire "hibridizarea [pamfletului] cu alte formule fictive".
Aliajul intre acesta - predominant - si reportaj, memorialistica, parabola si utopie negativa, in varii proportii, daduse la iveala mozaicuri socante, de mare diversitate. Legatura fragmentelor se realiza, in primul rand, prin spatiul surprins, manastirea sau inchisoarea, fixandu-le astfel, dar fara nici o rigiditate, intr-t) rama tematica.
O situatie similara, de varietate in unitate, tuteleaza si scrierea acum in discutie. Alaturand tablete ce au si propria individualitate, volumul raspunde impecabil unei libertati adeseori clamate de autor, ca o sfidare la adresa oricaror reguli prestabilite, poncife care i-ar impune vreo obligatie de supunere. Primele randuri din Tablete din Tara de Kuty, care in Scrieri XIV reapar sub titlul Fostul cuvant inainte la editia intaia (sic!), datat, nu stim prin ce falsa memorie. 1935, avertizeaza: "Autorul se foloseste de spatiul pe care i l-a lasal aici gol imprimeria, ca sa faca o declaratie de principiu cititorului: ca n-a urmarit sa realizeze nici logica, nici succesiune, ci o simpla carte de buzunar si ghiozdan, citibila oricum, inceputa orisideunde, fara final si putand sfarsi acolo unde vrea cititorul sa-i puie zalog, sa o abandoneze sau sa o arunce".
Amintita autonomie a capitolelor, fiecare purtand un titlu si unind adeseori doua sau mai multe segmente numerotate, o demonstreaza nu numai schimbarea dispunerilor initiale, dar si adaugarea - in Scrieri XIV din 1967 - de noi parti, ceea ce nu ne surprinde, pentru ca aditionarea ar fi putut prelungi oricat volumul, a carui coeziune e relativa. Dedicatia ,Lui Francois Rabelais" este si ea un adaos ulterior.
Pretextul si liantul cartii il constituie o calatorie cu avionul si o aterizare fortata, a trei prieteni, intr-un loc necunoscut si nementionat pe nici o harta. Taramul uriasilor ori cel al piticilor lui Swift este, de data aceasta, Tara de Kuty. Pitak, unul din vizitatorii fortuiti, devine in cele mai multe capitole narator martor, infatisand cu uimirea mimata aici - a novicelui, realitati de un absurd atotstapanitor. Mai tarziu, in timpul celor zece ani petrecuti in zona si integrandu-se perfect acestei lumi "pe dos", o lume a valorilor rasturnate, este ales presedinte, guvernator si rege - simultan, nu succesiv - si se transforma el insusi intr-un legiuitor autoritar si-prestigios. Curand dupa aparitia volumului, Pompiliu Constantinescu indeparta valul, de altfel extrem de transparent pentru contemporani, afirmand fara ezitare ca enigmatica tara a kutilor nu este alta decat Romania postbelica, cu aspectele ei sociale, economice, politice, culturale si morale ce-i erau proprii, si ca unele dintre personaje, dincolo de caricatura, sunt usor identificabile (N. Iorga, M. Dragomirescu, Alexandrina Cantacuzino etc).
Ulterior, fara sa nege referirile reale la o intreaga societate concreta, critica literara a mutat accentul de pe satira, fie ea chiar travestita, pe valorile specifice artei argheziene, pentru ca placerea jocului cu cuvintele esle enorma, hiperbolizarea intrece orice limita, iar dezlantuirea fanteziei depersonalizeaza pamfletul, il generalizeaza. Tara de Kuty, "alta, dar nu mai putin aidoma cu a noastra" (Pcrpessicius), prinde contur inconfundabil, printr-o succesiune de actiuni "melioriste", de fapt, printr-un delirant - si aberant - sistem de norme, legi si restrictii. Observator si judecator inclement al evenimentelor, moravurilor si oamenilor din contemporaneitate - activitatea sa de jurnalist a demonstrat-o cu prisosinta -, Arghezi creeaza acum, ca posibil model, o utopie, dar una negativa, un simulacru de societate ideala. Familia, scoala, presa, armata, guvernele sunt asezate sub o lupa careia nimic nu-i scapa. Procedeul de baza este antifraza, simularea bunavointei, a admiratiei chiar, astfel incat discrepanta dintre aparenta si adevar genereaza un umor savuros, urcand dinspre zambetul amuzat si ingaduitor, inca inofensiv, pana la sarcasmul vitriolant. Nuantele, nenumarate, fac deliciul cititorului. lata-l, de exemplu, pe primarul municipiului, "barbat de initiativa", programand, cu o logica aparent impecabila, reforme de neuitat: ,/cl/ dorea sa stranga si sa sorteze edificiile de acelasi fel intr-un singur loc, bisericile cu bisericile, gradinile cu gradinile. Statuile, adunate din toate partile intr-un Parc al Statuilor, si de asemeni canalizarile si bulevardele, fiind mai lesne de ingrijit si administrat laolalta decat separate. Canaturile, de pilda, trebuiau scoase din pamant, ca sa nu-l mai incomodeze, si ingramadite, ca in santierul unei fabrici de tuburi de beton, la diametrul si lungimile lor, in stive demonstrative, in mijlocul unui parc cu lac, iar becurile electrice aveau sa fie scoase din oras si ingropate in lac, ca sa-l lumineze pe dedesubt, in culori. «Toate lucrurile la locul lor» este principiul primarului general () Ceea ce izbutise deocamdata era fericitul ansamblu al felinarelor, pe care le-a transportat din municipiu pe un deal, lipind lampile una de alta".
Sau, intr-un alt registru, acid acum, este descrisa lumea finantelor. Pentru ca locuitorii sunt vegetarieni, "kutul era impus opt la suta la roscove, doisprezece la suta la zmochine, optsprezece la suta la mandarine, douazeci si doi la suta la banane. Primul impozit. Apoi adunam roscovele cu zmochinele si, din total, mai luam douazeci la suta; adunam roscovele cu bananele si luam alti douazeci la suta; adunam bananele cu roscovele: adunam rubricele intre ele, cate doua, o data inainte, o data dindarat, o data de la mijloc indarat si o data de la mijloc inainte, si la fiece operatie luam cate douazeci la suta. E impozitul eminamente democratic, numit progresiv. Ca sa-l socotim, am infiintat atatea perceptii si agentii, incat am atins cifra ideala, numarul functionarilor devenind egal cu numarul contribuabililor. In sfarsit, kuty era intrebat: -Ai copii? Kuty raspundea: - Sa-mi traiasca, sapte.
Si cifra impozitelor toate generale era inmultita cu sapte." Dinspre institutiile vietii publice, sociale, familiale, vazute cand in ansamblu, cand prin reprezentanti-oameni-institutie- se ajunge la indivizi, descrisi amplu sau rezumativ, prin izolarea si deformarea detaliului semnificativ. "Tipuri umane, fizionomii, mentalitati vor fi scrutate de ochiul unui portretist din stirpea marilor artisti ai grotescului, caricaturalului si monstruosului de felul lui Bosch sau Goya"
(A. Anghelescu).
Excesul inlocuieste moderatia - afirma N. Balota, adaugand ca "esentialul in pamfletul arghezian este arta zicerii. Caricatura sau injurie, vituperare manioasa sau subversiune ironica, orice modalitate a agresiunii e ingaduita, cu conditia sa fie artistica".
De aici, existenta unui adevarat bestiar, o colectie de creaturi monstruoase pictate cu pasta groasa, inalterabila. Numite uneori - si onomastica este tot o forma de joc a prozatorului -, alteori fara nume concrete, "estetica uratului"; trimiterea la animalier, la corporalul indecent, la vascozitati si descompuneri ale materiei, printr-un vocabular nu arareori trivial, chiar obscen, nu traieste in sine, ci devine "unul din instrumentele cele mai puternice ale pamfletarului, pentru a stigmatiza lepra morala a omenirii"
(Serban Cioculescu).
Nonvaloare, impostura, incompetenta, obedienta, slugarnicie, intoleranta, opacitate, ignoranta agresiva, parvenitism intelectual, luxurie - si am numit, fireste cu omisiuni, viciile fundamentale ale insilor ce populeaza acest infern cu aparente benigne. Toate simturile cititorului sunt puternic si violent solicitate. Iat-o pe hidoasa si asexuata Prezidenta, de pe care privirea aluneca gradat spre "ghiata cu crapaturi, in care se revarsa lateral grasimea talpii, ca icrele intr-un pantec de crap culcat", sau pe Mya Lak, "ultimul fiu al Soarelui din partea locului. E uzat si diformat ca un ambalaj de sac: urzeala cedeaza de jur imprejur.
Adipozitati diluate intr-un material cu instabile corente. Cusatura picioarelor e scoborata la gambe, subsuorile, deplasate pe solduri, sunt ca la crapi, bratele si-au pierdut r coltucele si genunchii rotula: e otova si lins. insusi craniul s-a modificat, ca palariile accidentate. Buze stranse ca gura pungii cu o sfoara cu capataiul deslanat, al unei tacalii de calt. Poarta ochelari simbolici: doi de zero".
Olfactivul este si el in alarma:
"Femeia normala (cuta) miroase in societate ca in atelierele de croitorie din Europa, a creier crud, a gelatina si scoici"; sau, in alta parte:
"O data cu Prezidenta, patrunsese in odaia lui Kuik un miros de macelarie, in care s-ar fi gasit o tisghea pentru negotul cu branza si butoaie cu muraturi si bors".
Cruditatile de limbaj tin tot de o libertate asumata, a personajului dezinvolt sau a naratorului neinliibat; alteori, expresia este un demers ludic, ca atunci cand o stranie pasare, numita Bilifox, este "ieretele cu patru picioare desparechiate, tara unghii, care fuge la deal taras iar la vale de-a berbeleacul si zboara peste apele fara punte".
Sau, talmacindu-ni-se "Ilu-muli", sintagma cuta, aflam ca inseamna "Te iubesc pana la moarte si de-a lungul vietii viitoare, cand iti tagaduiesc ca nu vom mai avea copii".
Efecte hilare sunt obtinute in amplul capitol consacrat lui Mya Lak, savantul de curand intors din Franta si care, in auzul unui auditoriu de circumstanta la frizer - se minuneaza ca la Paris, toata lumea (culmea!) "vorbeste frantuzeste".
Traducerile ad-hoc ale acestui nou Gulita alecsandrian, dar in anii deplinei maturitati, dialogul lui plin de ifose cu "vulgul" nestiutor si neumblat frizeaza un ridicol de proportii. Este cunoscuta structura duala a lui Tudor Arghezi , pendularea lui intre extreme. Bucurandu-se dc o absoluta disponibilitate imaginativa si de limbaj, si in acest volum dc proza hidosul, oribilul, abjectul la nivel individual si public stau in vecinatatea suavului, delicatului, gratiosului. Astfel, unele pagini, cele consacrate copiilor cuti, amintesc ludicul candid din Cartea cu jucarii. Avand o fizionomie proprie prozei argheziene, volumul de tablete Ie completeaza pe celelalte, preludiind pe unele coordonate asa-zisele romane argheziene. Cimitirul Bunavestire, indeosebi.
