Datat 1879 in editia Perpessicius, acest sonet postum de iubire (sonetul cerdacului) face parte dintre poeziile care, in erotica eminesciana, transfigureaza proiectia visului de dragoste - contemplare a iubitei prin transparenta ferestrei, imagine poetizata la modul romantic a chipului ideal ca intr-un
tablou in miscare.
Suava inscenare si poza ca de ritual intim, momentul e marcat de prezenta unor elemente ale nocturnului: seninul noptii, crengi mari de arbori, umbre, stele, luna trista:
Stau in cerdacul tau Noaplea-i senina.
Deasupra-mi crengi de arbori se intind,
Crengi mari in flori de umbra ma cuprind
Si vantul misca arborii-n gradina. |
Confesiv, enuntul scris la persoana I si a II-a singular stilizeaza sub discretia tainei si a gesticii un tablou construit in imagini concentrice: noaptea inalta, strajuita de arbori nelamuriti, umbrosi, vantul rascolind gradina; inauntru, cu privirea in lumina, iubita despletindu-si parul cu mana fina, descopciind pieptarul si visand, stingand apoi lumanarea; revenirea la cadrul exterior, cu proiectia spre inalt, definita de elemente nelipsite in poezia erotica - luceferii si luna, astrul magic, ochiul de vis al universului, astrul iubirii
uranice.
Prezentul in care se situeaza acest delicat decupaj ritualic eternizeaza iubirea si tineretea iubitei. Armonia, melodicitatea grav-melancolica, dar fara nelinisti si durere, caracterizeaza un discurs lipsit cu desavarsire de termeni din campul semantic al iubirii. Dar finalul e sugestiv:
"Deasupra-mi stele tremura prin ramuri,
In intuneric ochii mei raman,
Si-alaturi luna bate trist in geamuri.
Fereastra, geamurile perdeluite de lumina lunii, reprezinta un spatiu de trecere in care se concentreaza ideea de apropiere intre cei doi si, totodata, de opreliste. Transparenta voalata sugereaza cu finete pudoarea barbatului.
Magia privirii e cheie in asimilarea visului ca spatiu; privirea e limbaj si cale de acces catre misterul ritualului erotic: el priveste cum ea se uita in lumina, ochii lui raman in intuneric - detaliu semnificativ pentru tristetea care invaluie cadrul, scena:
"Dar prin fereastra ta eu stau privind
Cum tu te "iti cu ochii in lumina.
Ai obosit, cu mana ta cea fina
In val de aur parul despletind. |
Parul de aur, in revarsare "torentiala", pare sa atinga cu vraja lui privirea celui care, in umbra, asteapta nestiut. Exista ceva de tablou studiat si Precis vizualizat: un teleobiectiv isi alege succesiv, cu o anumita "stiinta", obiectele de studiat. Dupa tehnica eminesciana a stilizarilor, elementele sunt simboluri pe care poetul le investeste cu anumite semnificatii. Ele sunt idei de corpuri asezate cu un anumit sens in "decorul"' sufletesc.
Intr-o prima varianta, publicata in editia Petru Cretia din 1994, sonetul cerdacului asezase primele doua versuri ale primei tertine in pozitie inversa, incat sensurile se revelau intr-o alta lumina:
"Desfaci visand pieptarul de la san,
Si il arunci de pe-umeri de ninsoare,
Apoi te-ardici, sufland in lumanare" |
Ochii indragostitului asista, indiscret, la denudarea tinerei despletite molatic.
Simplitatea discursului, sonoritatile populare si lexicul asemeni ("cerdac", ,pieptar", "te-ardici"), economia mijloacelor stilistice, recurenta motivelor poetice cunoscute in lirica erotica tin de clasicizarea poeziei eminesciene de maturitate. Versificatia specifica sonetului e inca un argument al acestei clasicizari. Totusi, in traseul eliberarii formelor propuse de romantici, si acest sonet eminescian introduce ingambamentul.
