SCRISORI DIN MUZEUL PENDULELOR
- Volum de versuri de Viorel Muresan, publicai la Editura Albatros din Bucuresti.

In . Cuprinde trei cicluri: Fata de noapte a poeziei. Radiografie in singuratatea unor sunete, Tocmai acum, cand e seara. Este cartea de debut a poetului. Un motto din Wallace Stevens deschide textul:

"Arici era bucuros ca-si scrisese poemele.
Ele vorbeau despre un lirap amintit
Sau despre cele vazute care i-au placut".

Cum sugereaza si exerga cartii, poemele din sumar se vor situate sub semnul unei sensibilitati gratios muzicale, de elf sau spiridus shakespearean, al unei temporalilati inscrise in memorie, deci esentiali/ale, epurate, si al unei anumite placeri senzoriale, dar si al gustului pentru plasticitatea obiectelor care cad imediat sub privire. Poemele acopera expresiv aceste sugestii-exigente, ce propun o arta poetica complexa si dificila, presupunand in egala masura o nu tocmai comuna capacitate de distilare in imagini, la limita abstractiunii, a concretelor, devenite ca si imponderabile, impinse in zona unei fantazari ce le distanteaza mult de punctul de plecare. Nu lipsesc, insa, nici deschiderile spre date ale realitatii imediate cu care se intra intr-un dialog si prietenos, si tensionat, si cu o muzicalitate difuza, ce nu presupune neaparat prezenta unei prozodii strict respectate. Dimpotriva, impresia prima -contrarianta, ca in fata unor mesaje cvasi ermetice - este a unei anumite libertati a imaginarului, sugerand jocul gratios, de linii, reverberatii, evanescente ale materiei, si voluptatea de a compune variatiuni cumva "gratuite" pe baza "temelor" abia schitate, la etaje ale textelor a caror articulare nu e deloc evidenta.

Pentru aproximarea acestui mod de a construi poemul, o trimitere din fruntea celui intitulat Batista cu vocale a cantaretei Rosa Silber - "dupa Paul Klee" - devine foarle utila. Caci, trasaturi puse in evidenta la marele pictor german, precum osmoza dintre o sensibilitate proaspat-copilareasca si un echilibru arhitectonic adesea "clasic", o "imagistica libera ca finalitate" si totusi avand o legatura de profunzime cu obiectul originar, un "spirit al simultaneitatii" de "intrepatrundere a spatiilor si personajelor" (cum zice Mareei Brion), vor fi impulsionat in buna masura modul de a lucra al tanarului poet. Textul citat ofera mostre semnificative ale acestei viziuni cu "persona-je"-simbol, glaciale sub semn astral, de o puritate cristalina si rostind sau lasandu-se prinse intr-un discurs devenit ponderabil si capabil sa se imprime emblematic in substanta plastica a realului, care e, prin reverberatie metaforica, si suportul unui mesaj cu prestigii de vechime mitica:

"Inginerul Frigului joaca sah la mansarda pe o tabla de lut rosu stele deasupra norilor prin cristalul ferestrei miscand, dintr-un varf de stilet cum cade Magistrala Vorbire pe tablite de ceara".

Restul figuratiei dansatoarea, doi batrani care "deseneaza cu unghia zborul unei femei printre vocale", copiii aducand pe cai lemne pentru saniile balranilor si coborand apoi "muntele pe oglinzi", femeia inecata al carei barbat "danseaza pe dale" in timp ce

"in chilia lor batranii trag linii
pe urechea motanului,
fac socoteala unor bucurii numai visate",

Iar Mesterul frigului continua, "imperturbabil", sa joace sah "pe o tabla de lut ars" - propune o restransa comunitate fantezista, intr-un dialog plastic cu contraste si-reverberatii de la o prezenta la alta, unificate, totusi, in ultima instanta, sub semnul gestului geometrizant, de ordonare a diversitatii intr-o unitate ca si emblematica: intre permeabila "tablita de ceara" initiala si cea de "lut ars" din final, s-a desfasurat un intreg, concentrat proces de chintesentiere a viului, sugerat de molive izomorfe si recurente, precum cel al inghetului. al lunetei (concentrare a privirilor orientale, intr-o secventa a textului, spre "mainile celor din strada"), al apei ce "isi lustruieste monedele / de carnea aramie" a femeii, al oglinzii zapezii montane, al dalelor de piatra pe care danseaza barbatul inecatei, al chiliei - spatiu de austeritate in care se trag linii pe urechea de carne somnoroasa a "motanului" si, in fine, din nou al frigului din mansarda. E un univers de o anumita fragilitate, impregnat de muzici secrete -

"Nu-i voie
sa misti un deget, ar putea umbra lui
sa puna atatea vocale in miscare".

Cum se poate, pana la urma, descoperi, mobilitatea unei fantezii libere, aparent incongruente, e temperata si canalizata spre un tipar ca si metafizic, intrucat diversitatea dinamica a spectacolului mundan este supra-vegheata ca de o suprema Constiinta unificatoare. Poemul ce da titlul volumului sugereaza un "inghet" st o ordonare similara a concretului multiplu si amorf: actul scrisului are loc

"din partea de sus a unui muzeu
in care totul se s'.ic precis
chiar numele in cateva limbi al bestiarului aplecat
peste elipsele rosii
lasate de el pe nisip";

aceeasi privire suverana se deschide spre "bestiarul" lumii date, din care raman doar "elipse", urme stilizate pe un suport material instabil si perisabil. Tot aici, privit "de pe calota din nord" a unei planete, cu "o iarna grozava sub paltonul decolorat", "viitorul tau craniu", imaginat "intre rafturi cu saci de pietris / seamana cu soarele vazut / printr-un stol de porumbi", iar continuarea secventei lanseaza supozitii ce fac imaginea sa evolueze spre rasfrangeri luminiscente si urme aeriene, impalpabile:

"Of, de nu l-ai scapa pe lustrul podelei ca prea ar aduce a imitatie dupa dara de fum ramasa de la o tigara stinsa".

Scriind din muzeul pendulelor, poetul se defineste drept un soi de caligraf al celor vazute - si, mai ales, imaginate - extrase din fluxul timpului sau lansate intr-o temporalitate aleatorie, libera, disponibila pentru niste metamorfoze care urmeaza de obicei un proces de purificare, de incremenire/stilizare glaciala, ce pune in ecuatie - ca in secventa urmatoare din acelasi poem - o scrie de imagini sugerand asocierea, deloc banala, a unor contrarii, pe o axa metaforica ce opune vitalitatea organica si dinamica ei unor figuri ale glacialitatii, luminozitatii minerale sau oglindirii sugerand exsanguitatca, imobilitatea, tacerea intr-o desfasurare narativ-scenica complicata voit pana la limita scenariului oniric-suprarealist:

"Gandesti la femeia cu inima intr-o caseta de gheata si dintii ei stralucitori doua coloane de limuzine care se scurg pe o artera circulara. Citea in ziar numarul dezastrelor aeriene din ultimul deceniu cand i-au scos din pieptul deschis pasarea aceea rosie cu ceasuri atarnate de aripi. I Ajunsa pe masa pasarea incepu dansul pana i-au deschis geamurile I sa plece. Sa plece oriunde pasarea cu ceasuri atarnate de aripi numai sa plece sa poata vorbi tare I in lipsa ei ca oglinzile prea ii arata albi si tacuti".

S-a spus pe drept cuvant ca imaginea de sorginte suprarealista a "pasarii cu ceasuri atarnate de aripi" vizeaza "suprimarea curgerii prin supunerea timpului unei masuri rationale" (Marius Lazar) - si aceasta "supunere" si eliberare de ea sunt punctele extreme ale dinamicii fanteziei lui Viorel Mureşan E o fantezie complicata, de factura manierista, iubitoare de apropieri insolite de elemente, speculand efectele de contrast, spectaculoase, punand obstacole calculate in fata intelegerii cititorului. intre fervori abia semnalate ale sensibilitatii si forme stricte, intre figuri ale materiei dense si evanescente, "nuiaua" magica a cautatorului de sensuri invita la contaminari semnificative - sugerate oximoronic ale lumii launtrice cu lumea din afara, pentru a sfarsi intr-o reconfigurare stabila a informului si obscurului si intr-un calm contemplativ al privirii deschise catre peisajul natural:

"in sala vapailor in forma de ceas pe pereti un muzeu de pendule Nuiaua de corn intre pietre si fum dar trebuie sa sari cercul inauntru sa te lasi invartit limbile te poarta intre albul de noapte si negrul de zi cu sfera in brate cum ai iesit de la lectia de geometrie Lampi tara brate vrabii scriu pe coala galbena a padurii pax mundi!" insasi miscarea constructiei poemului este astfel sugerata intr-o asemenea parabola sui generis. Foarte sugestive sunt, pe aceeasi directie, cateva poeme scurte, rafinate ca niste kaiku-uri: "Scade raul cum s-ar lasa un animal in genunchi la auzul sagetii"; sau: "Bratara lovita de geam in somn randunica amenintatoare deasupra unei pisici".

O definitie a poeziei e construita cu o indrazneala si subtilitate similare ale angajarii concretelor intr-o miscare gratuit-ludica de purificare amintind de retortele barbiene, dimoviene sau de unele poeme ale lui Scrban Foarta:

"Poezia arata ca o scandura uda pe care aluneca mere aruncate de zei un pluton de soldati spala noaptea de ciuma alungand-o in zori poti pleca piei!"

Cu sugestii din practica plastica si reverberatia poetica a unor titluri din citatul Paul Klee vin poemele din ciclul Radiografie in singuratatea unor sunete, in care se aproximeaza pictural/muzical un alfabet propriu. Iata un fragment din variatiu-nile pe tema literei Z:

"Fuga de sunete e un zid suspendat paharele umbla pe catalige in jurul mesei parerea ca ar putea sa cada in sus le umple de uimire o lumina care vine prin saci de plante din platosa de frunze a unei zile ratacite in padure. Dintr-un seif sunetul Z aude afara forfota celor sositi sa-i cante sub geam, desparte capul de muzica sa un fascicul de ho-hot - cat incape prin locul cheii".

Forma plastica a literei evocate sugereaza imaginea poetica, cu dezvoltari ce marcheaza si mica sfidare jucaus-infantila, asociind puritatea si ingenuitatea caracteristice, ca in Poem de dragoste cu litera T:

"Mergeam alaturi printre randuri de banci pe podeaua
inclinata
Tu pe litera T in picioare - cu mainile
acoperi lumina
un rau subtire se zvarcoleste in bratele unui copil
Mai in spate calaul cu o stea intre degete
limba isi scoate la multime
si cum e crepuscul flutura steaua
deasupra muntelui de capete

Noi ne tinem de mana
intr-un cristal".

Nu mai mici libertati isi permite poetul in concentratele glose ce-si iau ca pretext zilele saptamanii, in al treilea ciclu al cartii, Tocmai acum cand e seara. Critica a citit, insa, pe drept cuvant, in substratul poemelor lui Viorel Mureşan "o sfiala vecina cu deruta", iar in "inscenarile meticuloase de o tristete gratioasa", chiar chiar note de tragism: "Tragicul in forma diafana este adevarata substanta care alimenteaza versurile lui Viorel Muresan" scrie Radu G. Teposu.

Si adauga: "Doar in aparenta delicat, scenariul liric c in fond de o cruzime nebanuita, escamotata prin trecerea abila dintr-un regim in altul al imaginatiei.

Totul e impins spre evanescenta, insa tocmai aerul himeric al secventelor da sugeslia materialitatii insinuante. Poezia Iui, rafinata cu subtexl, gratioasa cu perversitate, dezvaluie o foarte originala viziune ce s-ar putea traduce printr-o anxietate extravaganta".

Scriitori romani