SATIRA DUHULUI MEU Poezie satirica de Grigore Alexandrescu, publicata pentru prima oara in volumul Poezii, Iasi, . In editia din 1863 {Meditatii, elegii, epistole, satire si fabule) poarta titlul Satira. Spiritului meu.
Ideea de a dedica o satira duhului sau i-a fost probabil sugerata lui Alexandrescu de Satire IX de Boileau, dar pozitia de observator detasat pe care autorul pare sa si-o asume in acest text (ea si in altele, inglobate de multi critici sectiunii "clasice" a operei sale) e numai pana la un punct autentica.
Discretia innascuta a poetului si bunul gust nedezmintit in alegerea termenilor (care-l deosebesc de lleliade Raduleseu, de pilda), ca si predilectia pentru caracterizarile tipologice nu pot deghiza cu totul pasiunea personala pe care autorul temperament romantic, in fond o pune in scrutarea realitatii familiare si in denuntarea anomaliilor si ridicolelor ei.
In Satira. Duhului meu Alexandrescu schiteaza un tablou plin de viata si de miscare al societatii "elegante" (sau care se crede asa) din vremea sa, dar ne ofera si cateva interesante indicatii autobiografice si, mai ales, autoportretistice. El imagineaza, intr-un salon la moda, o serata Ia care ia parte sau, mai bine zis, asista, examinandu-si semenii si retinand figurile cele mai frapante.
In aparenta, autorul se autoironizeaza, deplorand putina sa aderenta la moravurile mondene si stangacia in raporturile cu ceilalti invitati.
Discutia cu spiritul sau refractar la desfatarile vietii de societate c intretaiata de portrete caricaturale si de relatarea unor franturi de convorbiri caracteristice. Satira are o structura dramatica (cinematografica am spune, daca n-ar fi un anacronism), cu o introducere in materie ex abrupto si o rapida alternare a planurilor. Ea incepe prin reproducerea dialogului dintre poet si partenera sa la jocul de vist. Se remarca inca de la inceput stilul direct, sprinteneala si firescul schimbului de replici. Scriitorul mimeaza tonul si vocabularul conversatiei de salon, retine unele formule verbale caracteristice timpului si mediului: apelativul coconita, constructia incidenta cu voia dumitale. Autorul-personaj se individualizeaza prin aerul sau de prefacuta modestie, interlocutoarea sa, prin suficienta intelectuala si siguranta de sine a omului marginit. In subtext se simte si atitudinea poetului fata de grabita si superficiala occidentali/arc a moravurilor: formula "veacul inainteaza", devenita in gura cuconitei o banala fraza goala, sugereaza insasi decadenta ideii de progres in mediul pe care-l ironizeaza Alexandrescu Satira infatiseaza in continuare o serie de alte tipuri revelatoare, unele descrise mai amanuntit, altele conturate doar prin cateva epitete.
Tanarul filfizon, personaj ce dispare in dosul obiectelor vestimentare a caror provenienta ii caracterizeaza pretentiile cosmopolite, e o simpla umbra impopotonata, o marioneta dezarticulata, gesticuland cu lorneta. Lipsa de contur a persoanei fizice nu c numai rezultatul modului generalizator in care-si concepe Alexandrescu caracterizarile, ci sugereaza si inconsistenta spirituala si morala.
Personajul nu reprezinta, de altfel, un individ, ci o categorie: adresa satirei lui Alexandrescu e generala.
In salon se mai misca si alte cateva siluete, masculine si feminine, a caror prezenta autorul o releva prin indicarea unor gesturi sau cuvinte graitoare, izbutind sa re-creeze, cu mijloace simple, forfota salonului, incrucisarea conversatiilor, inconsistenta argumentelor dezbatute. Compozitia e dominata cu toata aparenta sa modestie - de personalitatea autorului, observator si "raisonneur", care ia in subtire bataie de joc cele vazute, prefacandu-se ca se ironizeaza pe sine. Mimarea atitudinii autocritice e o tehnica a comicului, dar are si un rol tactic, caci cui incepe prin a-si bate joc de sine insusi nu i se mai poate reprosa atitudinea ironica fata de ceilalti. Alexandrescu exagereaza asadar totala sa opacitate la misterele cartilor de joc sau se autopersi-fleaza pentru nepriceperea la dans, iar la adapostul acestor "marturisiri" denunta cu verva inepuizabila o serie de defecte ale lumii in randul careia e nevoit sa se miste: incultura, preocuparile neserioase, frivolitatea, receptarea cu totul superficiala a binefacerilor civilizatiei. Ochiul poetului c obiectiv si patrunzator, lucru dovedit si de frecventa cu care aceleasi aspecte sunt ridiculizate si in operele altor scriitori pasoptisti: Alecsandri, Russo, Negruzzi, Kogalniceanu, Bolintineanu s. a.
In cele mai multe cazuri autoironia lui Alexandrescu este in fond o critica a moravurilor si a preocuparilor contemporanilor sai; ea exprima respingerea hotarata a pseudo-civilizatiei si a inertiei intelectuale. E, deci, o alta forma de afirmare a singuratatii autorului romantic, o singuratate si singularitate voita de data aceasta, a celui care se simte net superior mediului sau. Subtextul satirei cuprinde o buna doza de mandrie, indreptatita, a omului lucid, care stie sa patrunda dincolo de aparente si sa aprecieze la adevarata lor valoare realitatile care-l inconjoara. Desi se preface necajit, Alexandrescu e de fapt satisfacut de reputatia pe care si-a facut-o spiritul sau muscator.
Pentru a fi acceptat de ceilalti, scriitorul ar trebui sa se "indrepte", sa se adapteze la exigentele si codul de valori al societatii, dar contritia sa e numai aparenta: Alexandrescu n-are de gand catusi de putin sa capituleze, pscudorctractarilc sale nu sunt in fond decat afirmatii reiterate ale propriului ideal de viata. Remarcabila prin ascutimea viziunii critice, prin talentul creionarii personajelor, prin simtul dramatic si al dialogului, Satira. Duhului meu este in acelasi timp un pretios document psihologic si o marturie cu privire la cultura si structura personalitatii lui Alexandrescu : ni se vorbeste aici de cele mai vechi lecturi ale sale, poetul isi face un portret de om de lume, amator de "causerie" inteligenta, ne lasa sa intrevedem raporturile sale cu oamenii.
Curgerea fireasca a frazei, dibacia poantelor ironice, aerul de badinaj amabil, in ciuda subtextelor cateodata foarte severe, fac si astazi din Satira. Duhului meu o lectura delectabila.
