Logo referatecarte



referat, proiect, rezumat, caracterizare, lucrare de nota 10 despre Anatomia aparatului cardiovascular AstronomieBiologieChimieContabilitateDesenDiverse
 DreptEconomieEnglezaFilozofieFinanteFizica
 FrancezaGeografieGermanaInformaticaIstorieJurnalism
 MarketingMatematicaMedicinaMuzicaPsihologieRomana
 Literatura RomanaTehnica

Sara pe deal de Mihai Eminescu



Desi aparuta la 1 iulie 1885, Sara pe deal dateaza de pe la inceputul anilor '70 si trimite in chip vizibil, prin cadrul sau idilic pastoral, la vreo iubire pretimpurie care va fi inseninat trairile poetului pe vremea Ipotestilor copilariei. Tabloul campestru si vesperal, in forme destul de apropiate de acelea pe care Ie intalnim aici, il va fi obsedat intrucatva pe autor, de vreme ce el se regaseste si in textul unor proze precum La curtea cuconului Vasile Creanga, sau in romanul postum Geniu pustiu.

Sub aspect prozodic, Sara pe deal e una din compozitiile cele mai interesante ale lui Eminescu. Cele sase strofe sunt scrise in versuri lungi de cate douasprezece silabe, cu o structura ritmica putin obisnuita, mai exact mixta, asociind un coriiamb, adica un picior de patru silabe, in care accentele cad pe prima si pe ultima, cu doi dactili si un troheu. Sonoritatea astfel obtinuta produce un efect de vraja sau de magie verbala, care se suprapune admirabil pe impresia generala de feerie pe care o da ansamblul viziunii poetice. Elementele de ambianta sunt numeroase, semnificative pentru caracterul bucolic sau rustic al peisajului si organizate cu o mare abilitate a manuirii detaliilor, intr-o gradatie ascendenta menita sa potenteze culminatia finala: e intai de toate bineinteles seara, iar in cuprinsul sau sub stapanirea ci se infatiseaza succesiv dealul, turmele, stelele, fantanile, salcamul sub care asteapta iubita, apoi luna, nourii, casele, stana din vale cu fluierele pastorilor, oameni cu coasa ce se intorc de la camp, toaca si clopotul bisericii din sat, toate acestea interferate inca de la inceput de scurte si parca intrerupte de emotie notatii ale starii de asteptare erotica, ce isi va accentua progresiv nelinistea si nerabdarea pana la exclamatia din final. Prima notatie ne indica asteptarea de sub salcam, a doua privirea iubitei cu ochii ei mari, a treia adauga dorul si ingandurarea ei, pentru ca dupa o intrerupere in strofa a treia sa apara o noua notatie in ultimul vers al celei urmatoare, "Sufletul meu arde-n iubire ca para", care intensifica sentimentul apropiatei intalniri. Strofa a cincea acumuleaza in aceeasi directie, introducand interjectia "Ah!" in debutul primelor sale doua versuri aliate in raport de succesiune temporala si de conditionare logica:

"Ah! in curand satul in vale-amutestc,
Ah! in curand pasu-mi spre tine grabeste"


pentru ca restul versurilor sa dea glas imaginii anticipate a intalnirii, indragostitii vor ramane impreuna "noaptea intreaga", tanarul isi va marturisi "ore intregi" iubirea si in cele din urma, cu capetele rezemate unul de altul, cei doi vor adormi, asa cum se intampla de fiecare data la Eminescu in momentul suprem al satisfactiei erotice, interpretata nu ca o forma de manifestare a senzualitatii, desi poetul nu e fara indoiala nicicand un moralist habotnic, ipocrit si pudibond, ci mai presus de orice ca ipostaza absoluta a unei sentimentalitati metafizice, o formula prin care nu trebuie sa intelegem decat ca erosul eminescian nu este in substanta lui o simpla circumstanta naturala a clanului vital atat de omenesc, dar si atat de imperativ animalic ("un instinct atat de van/Ce le-abate si la pasari de vreo doua ori pe an", cum citim in Scrisoarea IV), ci o modalitate superioara, ca in viziunea vechilor intelepti ai Indiei, de reintegrare in cosmos. Adormirea erotica este letargia preliminara unei extinctii prin care se deschide calea catre Absolut.

Nici in Sara pe deal nu avem de-a face cu o scena a dragostei efective, dar cu una apropiata de momentul ineluctabil al intalnirii. Poetul i se adreseaza direct iubitei la persoana a Ii-a, dar prezenta ei este doar presupusa, in realitate totul se mentine in planul unei pure perspective, e drept destul de iminenta, esentiala fiind in fond sub raportul efectului artistic nu intalnirea ca atare, ci proiectia ei imaginara in tensiunea crescanda a unei asteptari care nu se va incheia, dar care ne lasa si- chiar ne invita prin substanta ei sa recunoastem energia sentimentului erotic. La confluenta idilei pastorale cu pastelul. Sara pe deal ramane mai presus de toate o poezie de dragoste surprinzand chinul interior al indragostitului, amestecat cu beatitudinea fericirii fagaduite, iar acum si foarte apropiata, o fericire ..dureros de dulce" care aminteste parca dramaticul proces sufletesc al fetei din Sburalorul lui Heliade Radulescu.

Cu toate acestea, probabil ca nicaieri ca in Sara pe deal iubirea eminesciana nu ni se mai infatiseaza cu aceeasi puritate primordiala si cu aceeasi plenitudine de viziune si de sentiment. De unde si exceptionala calitate a acestei poezii.