Nascut la 9 martie 1907, in Bucuresti, Mircea Eliade este prozator, eseist si istoric al religiilor.
Debuteaza in clasa a IV-a de liceu cu o proza fantastica -Cum am descoperii piatra filosofala, trimisa la un concurs al "Ziarului stiintelor populare" (1921). in aceeasi revista i se publica un ciclu de Convorbiri entomologice. Gasindu-si momentele de refugiu in mansarda casei parintesti, tine un jurnal personal, incepe sa scrie un roman fantastic (Memoriile soldatului de plumb) si un roman care transfigureaza insemnarile jurnalului, in fictiune "autentica" - Romanul adolescentului miop, publicat postum, in 1988). Dupa absolvirea Liceului "Spiru Haret" din Bucuresti, in 1925, se inscrie la Facultatea de Filosofie a Universitatii bucurestene, luandu-si licenta in anul .
Manifestata inca din epoca adolescentei, fascinatia sa pentru spiritualitatea Orientului si, in genere, pentru istoria religiilor se accentueaza in acesti ani si devine hotaratoare pentru destinul sau intelectual. incepe sa scrie la Gaudeamus, alt roman ramas in manuscris si publicat postum, calatoreste in Italia, unde-i viziteaza pe Giovanni Papini, Ernesto Buonaiuti, Alfredo Panzini, Giovanni Gentile. La Roma pregateste teza de licenta cu tema "Filosofia italiana de la Marsiglio Ficino la Giordano Bruno". Colaboreaza la revistele "Cuvantul", "Universul literar", "Adevarul literar si artistic", "Lumea", "Romania literara", "Vremea", "Viata literara", "Sinteza", "Azi", "Revista Fundatiilor Regale". La sfarsitul anului 1928 pleaca in India, unde va ramane pana in 1932, obtinand o bursa de studii la Calcutta. invata sanscrita si se initiaza in practicile hinduse.
Debuteaza in volum in 1930 cu romanul Isabel si apele diavolului. Publica in "Revista de filosofic" din Bucuresti si in "Ricerche religiose" din Roma primele studii despre filosofia si religiile indiene.
Obtine doctoratul in filosolie in 1932 cu o teza despre "Psihologia meditatiei indiene -Studii despre Yoga". Romanul Maitreyi (1930) se naste din experienta intima a sederii in India. Revenit in Romania, este numit asistent la Facultatea de Litere si Filosofie a Universitatii bucurestene, in 1933, unde tine un curs despre "Problema raului in filosofia indiana". Sunt anii in care Eliade publica romanele intoarcerea din rai (1934), Lumina ce se stinge (1934), Santier - roman indirect (1935), Huliganii (1935), Domnisoara ChrLstina (1936), Sarpele (1937), Nunta in cer (1938). in aceeasi perioada ii apar eseurile: Oceanografie (1934), Soliloquii (1932), India (1934), Fragmentarium (1939), Insula lui Euthanasius (1943), editeaza opera lui B.P. Hasdeu (1937), participa la actiunile gruparii "Criterion", este teoreticianul existentialismului romanesc ("trairism"), se ataseaza de idealurile dreptei. Este fascinat de personalitatea filosofului Nae lonescu - maestrul sau. in 1939 editeaza revista "Zamolxis", la care obtine colaborarea unor prestigiosi specialisti straini. in 1940 este atasat cultural la Londra, iar intre anii 1941 si 1944, consilier cultural la Lisabona. in 1945 se stabileste la Paris, unde tine un curs liber la Ecole Pratique des Hautes Etudes pe teme de istoria religiilor (1946-l948). Publica, in limba franceza. Tehnici de Yoga (1948), Tratat de istoria religiilor (1949), Mitul eternei reintoarceri (1949). Participa la diferite congrese internationale si conferentiaza in Italia, Germania, Suedia. Lucrarile publicate acum (Samanismul si tehnicile arhaice ale extazului, 1951, Imagini si simboluri, 1952, Yoga, 1954), de asemenea in limba franceza, il impun ca personalitate de prestigiu in domeniul istoriei religiilor, in toata lumea. in 1956-l957 e chemat la Universitatea din Chicago, Illinois, ca visiting professor de istoria religiilor; este numit profesor titular si coordonator al Catedrei de istoria religiilor (din 1985, Catedra "Mircea Eliade"). F.ste membru, apoi presedinte la "American Socicty for Study of Religions", membru al Academiei Regale Belgiene, doctor honoris causa al multor universitati (inclusiv al celei din Paris, 1976). In toata aceasta perioada publica si proza in limba romana: Nuvele (1963), Amintiri (1966), Pe strada Mantuleasa (1968), Noaptea de Sanziene (1970), in curte Ia Dionis (1977), Tinerete fara tinerete (1978-l979), Nouasprezece trandafiri (1980).
Opera care incununeaza studiile sale despre credintele religioase si mituri - opera de sinteza - este Istoria credintelor si ideilor religioase (1976-l978). in ultimii ani ai vietii lucreaza la o Enciclopedie a religiilor. Se stinge din viata la 22 aprilie 1986, la Chicago.
O VALORIFICARE TARZIE.
Eliade si-a inceput activitatea de "romancier" cu un text autobiografic - "document exemplar al adolescentei" (Amintiri) - necunoscut integral pana in 1989, cand Mircea Handoca, biograful si exegetul autorului, a publicat cele doua volume: Romanul adolescentului miop, redactat intre anii 1924 si 1925, si Gaudeamus, in . Considerat cel mai valoros text din ineditele "definitivate" ale acestei varste, existente in arhiva din tara, romanul a cunoscut mai multe variante (Jurnalul unui om sucit, Romanul unui om sucit), a caror cercetare releva eliminarea treptata a literaturizarii, a unor digresiuni.
AUTENTICITATEA CONFESIUNII.
In contextul deceniului al treilea european, cand egotismul autoanalitic isi castiga primatul intr-o literatura care devine de o acuta luciditate confesiva, Eliade este unul dintre cei dintai scriitori care au valorizat experienta jurnalului intim, la noi, profesand o estetica gideana, inca din Romanul adolescentului miop. Dintr-o asemenea perspectiva este surprinsa adolescenta de catre autor, deosebindu-se incontestabil de Ionel Teodoreanu prin fervoarea si febrilitatea nelinistilor cerebrale, adevarate "aventuri" ale spiritului traite de protagonistul operei.
Initiind obsesia autenticitatii din epica lui Eliade, Romanul adolescentului miop este, de fapt, jurnalul unui roman mereu amanat, un jurnal "deghizat", in care autorul ne avertizeaza ca notatiile reprezinta doar substanta unei viitoare opere de fictiune. Tema cartii o constituie actul "demiurgic" de cristalizare a eului la varsta adolescentei, prin autocunoastere, si de "raspandire" dominatoare in lume.
AUTOEXPLORARE Sl FORMARE.
Eliade construieste confesiunea introspectiva a unui tanar exceptional aflat sub puterea ambitiei nemasurate, a enciclopedismului aproape maladiv si a vocatiei intemeierii. Sunt anii dramatici si interesanti ai adolescentului, dominat de stari sufletesti contradictorii, uneori paroxistice, cand in trupul biciuit se contopesc durerea si desfatarea purificarii, dar, mai ales, de obsesii modelatoare, revarsate ulterior in intreaga opera. Mansarda in care locuieste este un spatiu privilegiat, o chilie in care practica "tehnici spirituale". Fara a intelege talcul credintei si inspaimantat ca este mai degraba superstitios, isi asuma disciplina calugareasca, o asceza nu mistica, ci etica, de infruntare a tuturor primejdiilor sentimentale si intelectuale, pentru realizarea unei eruditii universale. Drumul catre mine insumi, titlul unui capitol din Romanul adolescentului miop, emblematic pentru intreaga sa opera, este "drumul" unei singuratati intretinute programatic, al unei munci indarjite, regretand ceasurile de somn, al luptei pentru invingerea slabiciunilor. Sentimentalismul, nostalgia unor povesti de dragoste idilice, dar si oboseala, senzatia de pierdere a constiintei, gandul la nebunie, la moarte sunt tot atatea "ispite" care calesc vointa. Autodefinindu-se ca un "cerebraF' si ca o "victima a metafizicii, eroul cauta suprema valoare existentiala - libertatea, singura in masura sa dea sens prezentei omului in lume. La capatul acestui "drum" se afla EUL, stapanul trupului" si ,JDumnezeul sufletului". Romanul adolescentului miop este marturia fascinanta a inceputurilor formarii savantului, care extrage esenta fiecarei zile din consemnarea unui act de evolutie spirituala, de clarificare interioara.
Constructia cartii este fragmentara, tipica jurnalului, secventele introspective alcatuind radiografia unui suflet (cuvant-cheie). Celelalte notatii, referitoare la scoala, profesori, colegi, la atmosfera Bucurestiului sau Iasiului, fie se prelungesc in reflectie, fie reprezinta episoade ex-centrice care, probabil, ar fi fost eliminate la o eventuala revizuire a manuscrisului de catre autorul exigent. in cel de-al doilea volum, Gaudeamus, remarcabil prin unitatea stilistica, Eliade experimenteaza tehnica scrisorilor, anticipand "dosarul de existente" camilpetrescian din Patul lui Procust.
Formula de jurnal al unui roman sau de roman al unui jurnal, structura psiho-inte-lectuala a protagonistului, introspectia, stilul nervos, concis, uneori ironic si autoironie justifica aprecierea Monicai Lovinescu, dintr-o recenzie dedicata operei: "Se simte, inca din primele pagini, scriitorul; se simte si scriitorul modern".
"ANUL VOINTEI MELE"
(fragment din roman)
,Dar astazi sunt trist. Aceasta e pricina pentru care am scris atatea pagini inutile. Am inchis cartea ca sa-mi citesc «romanul» si acum imi pierd timpul sa-l continui indurerat ca un adolescent. Adevarul e ca astazi sunt trist si, deci. imbecil. Iar maine voi fi puternic, ca intotdeauna, si voi lupta. Si. dupa lupta, va veni izbanda. Si toate tanguirile acestea in urma unui an care a trecut, dar care mi-a daruit doua sute de carti mai mult citite, sunt vrednice de eroii lui Ionel Teodoreanu.
E drept, sunt si eu cateodata obosit. Si atunci sunt slab si scriu aici pagini duioase, triste, dulci. Dar acestea sunt false. Dimineata, in zori. cand ma destept, daca as reciti, as rade. Ceasurile triste sunt trecatoare. Le indepartez cu vointa sau le indeparteaza viata din mine. Simt clocotind in vine, in piept, la tample, viata. O viata pe care niciunul dintre tovarasii mei nu o simte. O viata care creste si se tulbura, si spumega, si se infierbanta, si creste, si ameninta, si zguduie temeliile fapturii mele. O viata pe care cu greu o acopar si o ascund. Dar pe care o simt cand sunt singur si care ma infioara cu fiorul luptei si izbandei. Cei care imi spun ca voi ajunge om de stiinta se inseala. Ei n-au vazut in eruditia mea decat eruditia. Dar eu inteleg. Eu stiu ca, dedesubt, se ascunde altceva: pofta. Si eu ma cutremur de pofta mea si ma cutremur la gandul revarsarii sale in lume.
De aceea ceasurile mele triste sunt trecatoare. Sunt umbre in viata mea puternica si fierbinte, care navaleste din adancuri. Nimeni nu-mi banuieste viata. Dar eu nu o voi mai putea ascunde mult.
A trecut un an si mi-au ramas prea putine amintiri. Cu atat mai bine. Ce sa fac cu amintirile? Amintirile sunt icoanele timpului pierdut. Eu nu mi-am pierdui timpul. Am muncit. Munca continua, statornica, rabdatoare, inflacarata de sfantul entuziasm al cunoasterii, strabatuta de fiorul vietii interioare. Munca pe care o implineam gemand, suierand, strigandu-mi izbanda sau durerea, sjaramand dintii, strangandu-i, cu fata incordata sau impietrita, cu ochii inclestati de tinta. Noaptea adormeam regretand ceasurile pe care trebuia sa le petrec nemiscat, oftand in somn, rasufland sforaitor. Sau adormeam frant de oboseala, cu pleoapele vestede si grele, cu fruntea infierbantata. Si ma desteptam in racoarea zorilor, si mafrangeam in caldura patului, si trupul se impotrivea, si se ridica. Ma imbracam tremurand si ma asezam la masa. Iar fata se usuca, si ochii se invinetesc, infundandu-se, iar pe frunte se adancesc dungi.
Toate acestea sunt izbanzi pe care eu le-am insemnat zi cu zi si care acum s-au pierdut din minte. Dar trebuie sa le rechem. Pentru ca, altminteri, anul meu e gol si sterp. Si fiecare ma invinuieste de monotonie si imi spune soarec de biblioteca. Dar ei nu cunosc patima mea, nici indoielile, nici zbuciumul, nici lupta, nici biruinta mea. Ori, acesta e anul meu. N-am cunoscut nici iubirea, nici prietenia, nici nostalgia crepusculelor campestre, nici melancolia toamnei, nici durerea strigatului cocorilor, nici visurile ce izvorasc din privirea marii, nici bucuriile trupului. Sau -daca le-am cunoscut - le-am uitat. Pentru ca asa am vrut eu. Eu am vrut sa le uit.
Iar anul meu e sterp de inutile efervescente sentimentale si e gol de plicticoase si neputincioase pierderi de timp. Dar e anul meu, e anul vointei mele, pe care eu l-am dospit cu sangele meu si l-am insufletit cu viata mea, si l-am calit cu gandurile mele. Roadele sunt ale mele si numai ale mele. Iar in noaptea aceasta, himiiuindu-mi-se minunea, eu sunt mandru de minunea mea. Si ma slavesc pe mine, si imi cant lauda. Pentru ca eu sunt singurul stapan al trupului, si eu sunt Dumnezeul sufletului meu. Unicul si atotputernicul stapan, Dumnezeu."
|
BIBLIOGRAFIE
Handoca, Mircea - Cuvant-inainte la Romanul adolescentului miop, Ed. Minerva, Bucuresti, 1989; Lovinescu, Monica - Pragul. Unde scurte, voi. V, F.d. Humanitas, Bucuresti, 1995; Marino, Adrian - Hermeneutica lui Mircea Eliade, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1980.
