Conceptia lui Rebreanu despre creatie
|
In Marturisiri pot fi gasite importante formulari programatice: "a patrunde si a infatisa absolutul, in arta, ramane nazuinta suprema1, "arta inseamna creatie de oameni si viata'; "arta, ca si creatia divina, devine cea mai minunata taina. Creand oameni vii, cit viata proprie, scriitorul se apropie de misterul eternitatii"; "nu frumosul intereseaza in arta ci pulsatia vietii1'. Contrar opiniei majoritatii criticilor literari care au vazut in el reprezentantul tipic al realismului, romancierul se declara in repetate randuri adeptul unui ,realism ponderat si obiectiv", stilizat", care sa propuna o sinteza, si nu o fotografie a vietii, artistul nu copiaza realitatea niciodata. Realitatea pentru mine a fost numai un pretext pentru a-mi crea o alta lume, noua, cu legile ei, cu intamplarile ef. Romanul, in opinia sa, trebuie sa fie "in acelasi timp si psihologic, si social, si fantastic si istoric".
Formula estetica aplicata prozei lui Rebreanu continua sa fie cea a realismului epic si obiectiv, cu nuantari aduse de diferite opinii critice. S-au facut distinctii in ceea ce priveste obiectivitatea declarata a romancierului. E. Lovinescu o pune pe seama constructiei arhitectonice si a aglomerarii de "imponderabile" sau a distantarii de viziunea lirica a samanatorismului si de eticismul ardelean. Lucian Raicu asociaza obiectivitatea cu impartialitatea si deplina detasare a naratorului in raport cu situatiile prezentate, vorbind despre "linistea magnifica a comunicarii". N. Manolescu opereaza o distinctie necesara: obiectivitatea in sens etic - impartialitate - nu trebuie confundata cu cea estetica (capacitatea scriitorului de a nu influenta direct fictiunea si de a-si lasa personajele sa se manifeste liber in actiune). Naratorul romanului "doric", omniscient si omnipotent, are ambitia de a face ca lumea operei sa semene cat mai mult cu lumea reala, creand iluzia ca fictiunea se afla in prelungirea vietii, deschise si infinite. Dar o diferenta esentiala separa viata de lumea fictiunii: in prima actioneaza cauzalitatea, in cea de-a doua - intentionalitatea artistica. Naratorul dispare ca voce narativa distincta, dar are rolul de a construi opera; de aceea obiectele, gesturile si replicile eroilor au un anumit scop si se incarca de semnificatie. "Nimic nu este intamplator, eroii sunt predestinati", iar in text domina "o teroare a semnificativului" (N. Manolescu, Arca lui Noe. Eseu despre romanul romanesc).
Pentru L. Raicu, "realismul are infiltratii simbolice" in proza lui Rebrea-nu, deoarece dincolo de viata in mers, amorfa si nedeslusita, se intrevede o viata secunda grava, esentiala, sugerata si ascunsa in acelasi timp.
in sprijinul obiectivitatii, dar si al afirmarii epicului, vine si structura epopeica ampla a unor romane precum Ion si Rascoala. Viziunea solemna si grandioasa, esentializarea concretului pentru a scoate la iveala fenomenul primordial, asociate cu maretia tragica a eroilor supusi unei fatalitati atotputernice, dovedesc profunzimea si complexitatea discursului epic.
Amplul roman re-creeaza in planul fictiunii un moment istoric dramatic: rascoala din 1907, in timpul careia se rupe echilibrul stabil al lumii, iar forte dezlantuite sub impulsul unor instincte ancestrale de posesiune a pamantului pot fi stavilite doar printr-o represiune armata.
Rebreanu a avut viziunea romanului inca din vremea in care lucra la Ion si a afirmat ca Rascoala (1932) este simbolul energiilor de care dispune taranul in contact cu pamantul. Sugestia scrierii acestei opere i-a venit citind drama Tesatorii de G. Hauptmann. In timp ce actiunea se inchega nebulos in mintea sa, Rebreanu se documenteaza serios asupra evenimentului, citind tot ce se scrisese sau mergand in satele in care rascoala lasase amintiri dureroase. Proiectul romanului a ramas multi ani in laboratorul de creatie, scriindu-se greu. O adevarata stare de euforie a declansat gasirea propozitiei de inceput: "- D-voastra nu cunoasteti taranul roman, daca vorbiti asa!".
In pofida determinarii sale contextuale, opera reuseste sa se desprinda de evenimentul istoric si sa-si dobandeasca autonomia estetica.
In prima parte, ,Se misca tara!", sunt consemnate o serie de episoade fara legatura aparenta intre ele, care pregatesc si motiveaza "psihoza colectiva" ce ii cuprinde pe tarani. Prezenta lui Titu Herdelea face legatura cu romanul Ion, dar personajul are si rolul de observator al crizei si al efectelor chestiunii taranesti in diferite medii politice si sociale. in satul Amara, taranii se straduiesc sa cumpere mosia Nadinei Iuga, concurand cu mosierul Miron luga si cu arendasul Platamonu. Conflictul social, deja existent in mod latent, se acutizeaza treptat prin acumularea de nemultumiri si de rabufniri tot mai violente.
Refuzul Nadinei de a vinde taranilor mosia, ancheta dura efectuata de jandarmi la cererea lui Cosma Buruiana, arestarea invatatorului Dragos, ca si zvonurile tot mai persistente despre impartirea pamanturilor boieresti taranilor, intretin si sporesc tensiunea sociala existenta. in partea a doua, "Focurile", explozia multimii este iminenta si taranii vor cere socoteala singurei autoritati cunoscute si recunoscute de toti: boierul M*lron Iuga. Desi venerat de tarani, boierul este lovit cu bestialitate si ucis intr-un moment de furie colectiva. Sosit la curte pentru a-l apara pe boier, Petre Petre sfarseste prin a-i conduce pe taranii dezlantuiti prin incaperile conacului boieresc. Nadina cade victima nebuniei sangeroase: Petre Petre o violeaza, iar Toader Strambu o ucide. Focul care va cuprinde curtile boieresti distruge si purifica. Reprimarea sangeroasa a rascoalei cu ajutorul armatei restabileste echilibrul relativ existent inaintea exploziei sociale.
Rascoala este un roman-fresca sociala, in care accentul cade pe psihologia colectiva. Cele cateva personaje principale, Miron luga, Nadina, Petre, sunt reprezentative pentru mentalitatea categoriilor sociale din care fac parte. Se contureaza variate tipuri umane, de la boieri, arendasi si intelectuali la politicieni si reprezentanti ai burgheziei citadine, alaturi de care apar taranii, actori instinctuali ai rascoalei. Batranul boier Iuga, autoritar si inflexibil in gandire, fiul sau, Grigore, sensibil si modern in conceptii, cu un acut simt al dreptatii, Nadina, sotia lui Grigore, cocheta, vanitoasa, admirandu-si propria frumusete, incapabila sa inteleaga ceea ce se petrece in jurul ei. Petre Petre, taranul bolovanos si aspru, plin de surprize si contradictoriu, liderul taranilor, Titu Herdelea, scriitor debutant si ziarist, care comenteaza evenimentele din perspectiva martorului lucid, Ilie Rogojinaru, arendasul care-l considera pe taranul roman lenes si ticalos - formeaza lumea vasta si variata a romanului, prezentata din perspectiva omniscienta, dar obiectiva a naratorului extradiegetic.
Structura si procedeele narative
Universul diegetic evolueaza pe doua planuri esentiale: orasul-metropola, influentat superficial, dar obsedat de chestiunea taraneasca si de efectele miscarilor sociale, de la primele zvarcoliri pana la revolta si anihilarea ei; satul in care fierberea este in continua crestere, determinand conflicte cu toate instantele autoritatii: administratie, jandarmi, fisc, arendas si boieri. Mentalitatea binevoitoare, proprie boierului Iuga, se infrunta cu suferinta, ignoranta, exaltarea taranimii.
Romanul este structurat in doua volume centrate pe cate un motiv esential: "Se misca tara!" (I) si "Focurile" (II), iar titlurile capitolelor sunt simbolice: "Rasaritul", "Scanteia", "Flacari", "Focul", "Sangele", "Apusul". Se poate remarca o structurare simetrica si etansa a discursului narativ, necesara pentru a delimita universul inchis al fictiunii de cel deschis si infinit al vietii. Discutia din tren abordeaza inca de la inceput problema taranului si a pamantului, pentru ca in final, pe peronul garii din Bucuresti, Grigore Iuga sa asculte din nou parerile arendasului, neschimbate de evenimentele cumplite ce se incheiasera. Calatoria cu trenul, ca si imaginea drumului din Ion, se instituie ca o cale de intrare in si de iesire din lumea fictiunii epice.
Pompiliu Constantinescu afirma ca in romanul lui Rebreanu se regaseste tehnica stendhaliana de reducere a unei imagini globale la fragmente expresive, concentrate, spre a alcatui un suvoi de fapte care sa creeze o atmosfera, in primul volum discursul epic evolueaza lent, prin acumulari de observatii ce instituie o lume, prin "aglomerare de imponderabile", de detalii ce nu sunt aruncate la intamplare. Gesturile, reactiile sau situatiile spun mai mult decat cuvintele prin care ele sunt exprimate. Se creeaza o atmosfera de acalmie, tonul este voit plat si conversatiile par inutile dar, din cand in cand, apar semnale de alarma ce prevestesc furtuna. Ritmul epic este cel al miscarii constiintei si al psihologiei colective, cu ezitarile, uimirile, intrebarile si metamorfozele ei, de la individualitate la solidaritatea colectiva din momentul revoltei.
Evolutia actiunii se bazeaza pe o miscare concentrica ce determina inaintari si reveniri, momente de liniste si calm aparent, care pregatesc o izbucnire mai puternica. Taranii nu indraznesc sa-si exprime nemultumirea, locul cuvintelor e luat de interjectii cu rol de false replici, oamenii satului folosesc un limbaj comprimat, eliptic, repeta obsesiv anumite cuvinte (,foc") cu accentuari si tonuri diferite, pentru ca in momentele revoltei aceste cuvinte sa se transforme in actiuni cumplite. Ritmul se accelereaza in al doilea volum. Fapte neinsemnate in sine - precum uciderea unui cocos de automobilul mosieritei etc. - percepute de aceasta constiinta colectiva infierbantata, stapanita de o nemultumire ancestrala si de patima pamantului, devin enormele motivari ale furtunii. Nascuta aproape instinctual, revolta taranilor se precipita printr-o serie de episoade scurte ce se succed cu repeziciune, intr-o legatura cauzala si fatala in acelasi timp. Vocile taranilor se individualizeaza, iar rasul este aspru si vorba amenintatoare: "ne-am ciocoit si noi, c-asa au venit vremurile"; se raspandesc zvonurile despre calaretii vestitori ai poruncilor lui Voda pe care toata lumea ii cunoaste, dar pe care nimeni nu i-a vazut; un copil urecheat de soferul unui boier devine victima inocenta a napastuirii si intamplarea ia proportii dramatice; Trifon bate coasa ,ja fie batuta1; Toader Strambu asteapta sa vina revolta si pe la ei pentru a-si putea hrani copilasii; prefectul Boerescu tine discursuri in fata taranilor care continua sa revendice cu tarie pamantul boierului Miron Iuga si nu mai cred in fagaduielile administratiei. Dupa punctarea acestor secvente prevestitoare de rau, naratiunea avanseaza pe mai multe paliere, dezvoltandu-se in fire epice prezentate alternativ.
Modelul apartine tehnicii cinematografice si presupune montajul alternant al planurilor narative. Naratorul urmareste revolta pe mai multe scene: Lespezi, Gliganu, Amara. intamplarile de la conacul Nadinei - siluirea mosieritei de catre Petre Petre, uciderea acesteia de catre Toader Strambu si jaful - sunt contrapunctate de scena rafuielii cu feciorul arendasului Platamonu. Astfel construita, densitatea temporala a faptelor creeaza impresia unei energii dezlantuite ce vine din mai multe surse. Amploarea evenimentelor imprima deschiderea si monumentalitatea epopeica despre care vorbeste G. Calinescu: "Epopeea debuteaza incet, ca un cer innourat, devine bubuitoare spre mijloc si se calmeaza la sfarsit" {Istoria literaturii romane). Punctul culminant al exploziei de furie si ura, reprimate prea multa vreme, este magistral construit in episodul confruntarii dintre tarani si boierul Miron Iuga, care ramane inflexibil in modul de a vedea problema pamantului. Aici revin toate aspectele narative aparute pe parcursul romanului: acumularea nemultumirilor, intrebarile cand ferme, cand ezitante ale vocilor din multime, calmul aparent, si, dupa impuscarea taranului, explozia necontrolata a furiei a carei victima va fi boierul. Acest episod are valoarea unui nucleu epic central ce concentreaza rascoala cu toate momentele ei. Dupa reprimarea armata a revoltei, naratiunea isi reia ritmul lent si lumea pare a se reaseza in matca ei.
Perspective de lectura
Adevarata materie investigata de Rebreanu in acest roman este sufletul colectiv si psihologia multimii. Eroii par a trai izolat, dar legaturi subterane si o patima ascunsa ii unesc, pana la a se lasa prinsi intr-un joc condus de forte mai presus de propria lor vointa sau constiinta. Pana sa ajunga la acest nucleu epic decisiv care este revolta, naratorul noteaza detalii particulare, schiteaza portrete, individualizeaza voci gatuite de suferinta si ura sau noteaza fapte si ganduri pregatitoare, ca si cum ar merge pe firul mai multor izvoare. Unirea acestor fire disparate, dar comunicand subteran, se produce in momentul confruntarii cu boierul Miron Iuga. Acum se va declansa explozia colectiva sub forma unui fluviu ce nu mai poate fi stavilit. G. Calinescu a delimitat cateva momente decisive in cristalizarea revoltei, momente ce reflecta mecanismele psihologiei colective: pregatirea lenta a atmosferei de nemultumire, raspandirea ideilor, revolta pasiva prin respingerea fagaduielilor date de autoritati, disolutia treptata a oricarei autoritati, crearea miturilor, dezlantuirea bestialitatii cu declansarea instinctului de turma, miscarilor si actiunilor, frica teribila de moarte si restabilirea sentimentului de dependenta. Arta scriitorului consta in a conduce si controla mereu aceasta con-centrare de energii, in a reliefa intregul in fiecare dintre secventele revoltei si in a face prezent mereu suflul amenintator si rece al rascoalei.
Amploarea acestei dezlantuiri zdrobeste prin dimensiunile sale orice individualitate si ii arunca pe toti in aceeasi valtoare.
Romanul afirma din plin prezenta unui ritm interior rezultat chiar din ritmul existentei, iar imaginile vizuale si auditive, deosebit de plastice, produc o senzatie puternica de realitate. Precizia cu care autorul inregistreaza ceea ce spun personajele, multimea frazelor memorabile sau tipicitatea replicilor in care se incifreaza o experienta de viata densa, toate dovedesc calitatile unei arte exceptionale.
