De timpuriu Eminescu si-a propus planul grandios de a ridica valoarea literara a materialului pe care il gasea inchegat in diferite povestiri populare. Om de hotarare imediata si de imaginatie tumultuoasa, el trece repede de la proiect la realizare si in 1870 chiar are gata si poate sa publice in Convorbiri literare basmul Fat-Frumos din lacrima. in manuscrisele lui Eminescu nu se afla modelul popular al basmului, dar desigur ca a existat si ca s-a pierdut din pricina peripetiilor de viata ale poetului.

Imprejurarile in care este elaborata povestea, ne sunt povestite chiar de autor. Incapabil sa se concentreze din pricina razboiului franco-german, care-l tulburase adanc, lasa lui Iacob Negruzzi intreaga libertate de-a introduce prefaceri."" Nu putem sti ce indreptari va fi adus Negruzzi originalului, dar, oricum, este atata intiparire eminesciana in limba, lirism si inlantuiri de fapte, incat putem banui ca rolul lui Negruzzi a fost foarte neinsemnat. A fost pusa o data la indoiala paternitatea eminesciana a scrierii. A. de Herz, intr-un foileton, a incercat sa arate ca povestea este scrisa de Slavici si numai corectata de Eminescu. I s-a raspuns pe drept cuvant ca in materie de prelucrare a materialului, paternitatea revine nu aceluia care aduce modelul, ci scriitorului cu talent care impune materialului forma si sensibilitate noua. Daca facem comparatie intre Fat-Frumos din lacrima, creat de poet, si povestile pastrate in forma lor autentic populara din ms. 2284, vedem indata ca prin tot ce are valoros din punct de vedere literar, lucrarea ce-a publicat-o este opera pe deplin a lui Eminescu. Individualizarea eroului in cadru romanesc, dezlantuirea de energie a sentimentelor, influenta pe care voinicul care doineste si horeste o are asupra oamenilor si naturii, imbinarea maiestrita a elementului rustic cu cel fantastic sunt desigur lucruri numai usor indicate de modelul popular.

Eminescu, in basmul sau, acorda loc elementelor pe care le aflam in literatura populara fantastica: superstitii, personaje bune si rele, animale recunoscatoare, interventii supranaturale. Toate isi pastreaza esenta si semnificatia lor si aici este din partea autorului o mare intelegere a mentalitatii populare. Eroii ofera o varietate de portrete stralucite, trasate cu finete de pictor in vorbe. Aceeasi varietate este si in descrierile naturii, care apare cand inviorata de trecerea voinicului, cand dezlantuindu-si naprasnic stihiile, cand invaluita in feeria de lumini si umbre sub raza scanteietoare a soarelui ori magia clarului de luna. in intregul basm este apoi risipit un lirism duios si delicat exteriorizat in expresii frumoase culese in buna parte din bogatia limbii populare.
Cunoastem astazi un basm popular, asemanator ca peripetii cu cel pe care il va fi cunoscut Eminescu si l-a prelucrat. Ca sa ne facem o idee de ceea ce el a adaogat ca sensibilitate si imaginatie, putem pune fata in fata situatii analoge. in Sfat-Frumos crescut din lacrima, plecarea
eroului de la zmeoaica la care slujise, pentru a putea avea un cal nazdravan:..si cand a fost in
Iasta noaptea a avut o slujnica din asta lume s-o zis catre Sfat-Frumos sa nu mance de la zmeoaie, numai de la ea, si el o mancat de la slujnica si el n-o dormit toata noaptea si slijnica o zis ca zmeoa-ia ia puterile din sapte cai s-o bagat intr-unui s-atunci a zis zmeoaia sa-si aleaga, si el a zis ca ii destul de cat o slujit, ii destul acela mai slab
S-o suit pe el si calul o ranchezat de trei ori s-o zis ca-n el is sapte puteri s-o plecat si s-o dus la fata padurarului." (Teofil Teaha, Graiul din valea Crisului Negru, 1961, p. . Vezi si Antologia basmului cult, voi. II, ed. Ioan Serb, Bucuresti, 1968, p. 89). Iata textul din basmul lui Eminescu: "A doua zi de dimineata i se implinise lui Fat-Frumos. Baba trebuia sa-i dea unul din cai, s-apoi sa-l lase sa plece cu Dumnezeu. Pe cand pranzeau, baba iesi pana in grajd, scoase inimele din catesi sapte caii, spre a le pune pe toate intr-un tretin slab, caruia-i priveai prin coaste. Fat-Frumos se scula de la masa si dupa indemnarea babei se duse sa-si aleaga calul ce trebuia sa si-I iie. Caii cei fara inimi erau de un negru stralucit, tretinul cel cu inimele sta culcat intr-un colt pe-o movila de gunoi. Pe acesta-l aleg, eu, zise Fat-Frumos, aratand la calul cel slab. Da cum, Joamne iarta-ma, sa slujesti tu degeaba? - zise baba cea vicleana; cum sa nu-ti iei tu dreptul tau? Alege-ti unul din caii isti frumosi oricare ar fi, ti-l dau. Nu, pe acesta-l voiu, zise Fat-Frumos, tiind la vorba lui. Baba scrasni din dinti ca apucata, dar apoi isi stranse moara cea harbuita de gura, ca sa nu iasa prin ea veninul ce-i rascolea inima pestrita. - Hai, ia-ti-l, zise-n sfarsit. El se urca pe cal cu buzduganul de-a umere. Parea ca fata pustiului se ia dupa urmele lui, si sbura ca un gand, ca o vijelie, printre volburele de nasip ce se ridicau in urma-i. intr-o padure il astepta fata fugita"
Se vede bine cu cat talent introduce Eminescu dinamism in actiune, imaginatie si bogatie de expresie. Prin toate aceste calitati, Fat-Frumos din lacrima devine un model de basm popular ridicat in valoarea lui literara de un scriitor cu frumoase resurse artistice. Creanga in Harap Alb si Fata babei si fata mosneagului, lspirescu in Ileana Sanziana si Balaurul cu sapte capete au ramas mai apropiati de literatura populara. Eminescu este insa o personalitate mult mai pronuntata si preface elementele pe care i le ofera modelul. De aceea Fat-Frumos din lacrima nu mai apartine literaturii populare: este o creatie noua cu intiparirea particulara a talentului lui Eminescu.
inca din epoca studiilor la Viena se da astfel pe fata unul din aspectele artei lui Eminescu. Atras de frumusetea literaturii populare, el isi propune sa extraga esentialul si sa-i redeie sensibilitatea si imaginatia proprie.
Mai intai insa trebuia sa-si adune materialul. Procedeul nu este usor sa-l urmarim, prin datele ramase in manuscrise. Eminescu isi noteaza mai intai in mod sumar elementele principale din basm. in ms. 2258, f. 180, impreuna cu rezumatul basmului Calin Nebunul mai avem si pe acela al altei povesti: "imparat si-mparateasa. Fecior si fata frumoasa, rupta din soare. Fiul se jura de-a nu se-nsura pana ce nu va gasi o fata frumoasa ca sora-sa. Fata pleaca in ceea lume unde gaseste la o baba si-un mosneag o fata frumoasa ca ea. Matura-n casa. Nu-i d-a bine. Fata, asta, nu-i a bine la noi in casa. Fuga. Baba bate pe mosneag si-l trimite in urma-le. Se fac biserica veche Si popa batran. Se fac pastor batran si turma de oi. Pleaca baba. Arunca marama si fac un lac si ele doua lebede. Ochii si ploaia cu soarele. Fratele nu cunoaste care-i e sora. Vrajitoarea. La cap si la picioare. Nunta."

In afara de aceste insemnari de prin 1869-l870, se mai afla altele in ms. 2306 din epoca revizoratului. Aici se disting numai din loc in loc cuvintele scrise in graba. La ff. 35-37: "Era o data un imparat. imparatul cela avea un baiat Baiatul spune: Tata, ce nu-mi dai voie sa trec eu prin celelalte odai, ca de cand m-ai nascut n-am fost La vantu nebun cerb trei zile pana la brau

Azi via si pamant mosneag mar." La ff. 38-41, in legatura cu alta poveste: "Fata porumbita plange copilul zi si noapte in pantecele ma-sii radacina de brad brau de foc albina caiare pe albina fluiere, trisca de ce nu stapana corb Voinice, voinice, ia-ma vulpe peste baba rea l-o suflat in vant"
intr-un ms. cuprinzand unele note din epoca studiilor la Berlin, altele de dupa intoarcerea in tara, se afla trecute cateva titluri de povesti: Feciorul de-mparat si dracul bucatar, Baba si mosneagul si cele doua fire de bob. Istoria lui Hristos si a Maicii Domnului, Zidirea manastirii, Balaurul din fantana (ms. 2276, II, pe scoarta din urma).
Cea mai intensa munca de prefacere o depune Eminescu la versificarea unor basme. Chiar din epoca studiilor la Berlin se vede ca el nu se mai multumeste cu prelucrarea in proza, ci vrea sa creeze basmul in versuri. Primele incercari de versificare a basmului Calin Nebunul sunt din aceasta epoca, dupa cum se poate vedea din formele fragmentare ms. 2284 si 2276 II, redactarea in intregime insa nu poate fi decat de dupa inapoierea in tara. Ms. 2268 in care este transcris intregul basm in versuri apartine epocei Iasi 1874-. Tot la Berlin a inceput si versificarea basmului Frumoasa Lumii, din care un fragment de prin 1873 ni s-a pastrat in ms. 2280, ff. 13-. Si din aceeasi vreme incepe si transpunerea in versuri a altor doua basme Fata in gradina de aur si Miron si frumoasa fara corp. in ms. 2258, f. 169 r. se afla o scrisoare a lui Eminescu catre tatal sau, in legatura cu inapoierea acasa, iar pe verso este o ciorna pentru Fata in gradina de aur. in ms. 2262 la f. 40 r. sunt versuri pentru Fata in gradina de aur, iar pe verso aceleiasi foi versuri pentru Miron si frumoasa fara corp. Redactarea in intregime si definitiva se face dupa inapoierea in tara, pe indelete intre 1874 si 1877 si ni s-a pastrat in ms. . Transpunerea in versuri a basmelor este desigur pentru Eminescu o munca placuta, pornita nu numai din dragostea pentru geniul poporului, dar si din vointa de-a folosi materialul popular si de a crea intr-un domeniu in care si Alecsandri isi incercase talentul.
Din Frumoasa Lumii se afla doua fragmente. in cel din ms. 2268, f. 16, este episodul coborarii copilului sub pamant, pentru a aduce vrajitorului cheia fermecata, basmul popular, in tesatura lui, asemanandu-se aici cu Lampa lui Aladin din O mie si una de nopti, alte peripetii amintesc, din aceeasi faimoasa culegere. Istoria povestita de al optulea capitan de politie. Versificand parti din Frumoasa Lumii, poetul isi pune toate resursele imaginatiei ca sa ne infatiseze frumusetea unei paduri, gradina de sub pamant cu amanuntele scanteietoare si conflictul dramatic dintre copil si vrajitor, dupa ce copilul aduce cheia pentru care fusese ajutat sa patrunda in gradina fermecata.
Alte basme retin mai mult interesul lui Eminescu si sunt transpuse in intregime in versuri. Acestea ne arata in mod stralucit talentul poetului.

Frumoasa fara corp, basm pe care Kunisch ni-i face cunoscut in traducerea lui in limba germana, i-a servit de model lui Eminescu. Basmul a atras atentia si a altor scriitori. N. Iorga a facut din motivul basmului o drama in cinci acte. Frumoasa fara trup. Valeni . unele pasaje din basm sunt fidel urmarite de autor, altele sunt creatii proprii. in ce priveste sfarsitul, Iorga aduce complicatii de situatie, prin reminiscente din articolul lui Eminescu, Independenta, inspirat de basmul lui Ispirescu, Tinerete fara batranete. Cu toate elementele introduse, N. Iorga respecta semnificatia adanca a modelului. Basmul a inspirat si pe Ronetti Roman in 1878; motivul este in mod destul de artificial intercalat in poemul Radu. O comparatie intre cele doua transpuneri arata neindoielnic superioritatea lui Eminescu. Acesta, imaginativ prin excelenta, reda mai intai vioaia infatisare a colibei taranesti si a patriarhalei vieti de familie, reusind sa evoce in cateva versuri interiorul casei, infatisarea personajelor si trasaturile lor sufletesti, in mijlocul sporovaielii vesele prilejuite de nasterea si botezul copilului. Strofele inchinate ursitei corespund ca fond si in parte si ca expresie modelului in proza. Ceea ce introduce Eminescu in tesatura basmului ca noutate sunt numai amanuntele, liniile generale ramanand cele din Kunisch.

Basmul poporan, cunoscut la noi de Kunisch, il avem numai in traducerea germana, dar Eminescu a respectat textul, nu i-a adaos nimic ca semnificatie, n-a lasat la o parte credintele si traditiile populare, nici viziunea vietii simple de tara, nici nota de voiosie si haz si nici jocurile cu prilejul nuntii. in intregul basm versificat aflam splendorile imaginatiei vizuale a poetului. Cele mai frumoase pasaje sunt cele de descriere a lacului, zanei - unele amanunte ale descrierii se regasesc in Luna codrii ii patrunde - pajistei infiorate de pasii fecioarei, cerului luminat de luna.
Poetizand basmul, Eminescu a pastrat semnificatia acestuia: frumusetea ideala ne atrage prin ea insasi. Ne putem apropia de ea si trai sub vraja ei numai daca ne multumim cu imbatarea curata a sufletului. Atat stapanim frumusetea ideala cat, desprinsi de tot ce este omenesc, devenim suflet capabil de adanca si pura contemplare.
Tot un basm romanesc transmis in limba germana de Kunisch i-a servit lui Eminescu de model in Fata din gradina de aur. Poetul a framantat indelung textul pana sa-i dea forma ce-o cunaostem din editii, treptat indepartandu-se de ceea ce-i oferea cartea germana de baza. Astfel "cine era bolnav se insanatosea, privind la fata cea frumoasa" si "vestea ei se raspandea in toate tarile" apar intr-o versiune de tranzitie: "E sanatos bolnavul ce-o priveste" si "Din tara-n tara faima ei tot creste" si sunt apoi eliminate din textul ultim. Tot astfel corespunzator modelului: "in imparatia lui se afla Valea Galbena, despartita prin munti inalti de toate celelalte tari" apare in aceeasi versiune:

Si-n tara lui s-afla de munti inchisa O vale (galbena) stearpa nestiuta de vreun om

versuri excluse din redactia din urma.
Eminescu a plecat de la textul lui Kunisch, l-a prefacut in versuri albe si apoi prin redactii tot mai indepartate ca expresii, de model, a ajuns la forma pe care-o cunoastem in ms. . in basmul lui Kunisch, de exemplu: "Atunci slujitoarele se inspaimantara si deschisera fereastra odaii: pasarile cantau, cerul era albastru si poiana verde, si aerul proaspat al primaverii patrundea in valuri largi in odaie. Fata de imparat se bucura, merse repede la fereastra si cand simti aerul inviorator de primavara, se insanatosi, deveni frumoasa ca inainte". " Plecand de la textul model, Eminescu scrie versurile albe din ms. 2258, f. 174v:

Eminescu schimba insa locul pasajului. Voiosia fetei nu apare atunci cand i se deschide fereastra, ci in momentul cand soseste Florin. Versurile albe capata prefaceri ce se pot urmari. Mai intai, poetul, pentru a exprima voiosia intregii firi, introduce intre altele si cantecul privighetorii, dar a renuntat la acest procedeu prea obisnuit. El retine racoarea diminetii, scanteierea boabelor de roua si setea de viata a fetei, renunta insa la explicatia prozaica din ultimele versuri albe. Astfel ajunge la urmatorul text:

imprastiata, fulgereaza roua in viorii, stralucitoare boabe, Tarana-nvie-n primavara noua, Racoare-i vantul ca miros de ape

In general, Eminescu utilizeaza elementele din model, dar le dezvolta cu puternica imaginatie. Uneori si in mici amanunte se da pe fata sensibilitatea poetica. Astfel, modelul nu indica felul copacului din Valea aducerii aminte, dar Eminescu arata ca este un tei din care cad flori in pletele lui Florin. De asemenea cand scrie (v. 360): "Copil frumos ca luna noptii lunge," avem ceva caracteristic creatiei eminesciene. Pana la plecarea fetei din palat impreuna cu Florin, Eminescu respecta datele din Kunisch, dar apoi lasa la o parte venirea imparatului la palat si urmarirea fugarilor, numai astfel putand sa se desfasure poetic actiunea principala.
Poetul dezvolta mult episodul convorbirii intre zmeu si Dumnezeu, in vreme ce textul lui Kunisch, frumos si el, poate mai mult prin culegator decat prin proza populara, este foarte concis. Corespunzatoare unui pasaj de cateva randuri, avem la Eminescu 45 de versuri in care scanteiaza gandiri si imagini. Totul este aici de-o noutate de expresie impresionanta, totul face sa transpara durerea existentei omenesti, efemera insa eroica in avantul ei.
Poetul modifica esential sfarsitul basmului, introducand o filosofica resemnare si un sentiment de intelegere nobila a fericirii celor doi indragostiti. in comparatie cu Miron si frumoasa fara corp si Calin Nebunul, Fata in gradina de aur ramane cea mai apropiata poema de datele si notatiile din textul model, dar nu avea sa fie decat o etapa spre Luceafarul care, ca forma si cuprins poetic, avea sa ia infatisarea unei opere profund originala.
Eforturile cele mai mari, pentru a imbogati textul cu valori poetice, le face Eminescu in Calin Nebunul. Acest basm are calitati care, scoase in relief, pot fi si concluzia generala in ce priveste activitatea de prelucrare a lui Eminescu. Basmul Calin Nebunul cuprinde episoade care se gasesc si in Balaurul cu sapte capete si Praslea cel voinic si merele de aur de Ispirescu, Craiut, balada publicata de Miron Pompiliu in Convorbiri literare, 1869, 1 noiembrie, Seran si Zorian si Serila, Mezila si Zorila de Atanasie Marienescu. Eminescu n-a versificat bucati razlete culese din alti autori, cum sustin Ilarie Chendi si Tudor Vianu.

Bogat material popular, stransa insiruire a evenimentelor, personaje legendare variau ca fire si purtare, numeroase sivj?.iii in stare sa puna in miscare imaginatia, toate acestea se afla : basmul Calin Nebunul si justifica ravna lui Eminescu de a-l ridica la o adevarata opera poetica.' ^
Procesul de creatie se poate studia. in ms. 2258, f. 180 se gaseste rezumatul sumar al basmului. Desigur nu fara intentie a inscris Eminescu aceste insemnari care ii fixau in memorie personajele si actiunile. Mai pe urma, poetul a avut prilejul, poate ca singur l-a cautat, de-a asculta din nou basmul si, de data aceasta, dupa cum il aude povestit il si transcrie in ms. 2284, ff. 14-26, cu prescurtari de cuvinte si chiar cu greseli ortografice survenite din graba de-a urmari pe povestitor. Plecand de la acest text, a scris versurile in diferite redactii pe care le aflam in ms. 2262, 2254 si 2276 U, si in sfarsit intregul basm versificat in ms. . Chiar si dupa transcrierea aici, poetul a introdus noi prefaceri pe care cercetatatorul literar curios de munca de perfectionare a textului, le poate urmari in manuscris.
Comparatia intre modelul popular si poemul asa cum l-a creat Eminescu, arata nu numai intelegerea pe care autorul a avut-o in materie de literatura populara, dar si insusirile lui artistice.

Eminescu retine din basmul popular tot ce este expresie caracteristica: "la soare te puteai uita, da la dansele ba", "mai era cum mai era", "cat de cat sa nu se deie", "a luat de chica", "iaca cum si iaca cum" etc. la care se adaoga cuvintele scoase din comoara limbii poporului. Respectul pentru materialul din model merge uneori atat de departe, incat poetul nu face decat sa schimbe ordinea cuvintelor spre a se ajunge Ia ritm si rima.
Un exemplu de virtuozitate ni-l ofera transpunerea in versuri a sfarsitului basmului, care cuprinde toate datele esentiale pe care le foloseste Eminescu, dar nu mai putin este o insiruire prozaica din care un creator inzestrat face poezie.
Poetul respecta si ritmul interior al vorbirii din basmul popular: "I, Calin Nebun, lung-a mai fost si noaptea asta" (v. 240), "Acu ce sa faca el? foc nu-i. S-o luat si el mergea asa suparat prin padure" (v. 105-l07), "Da el cand a auzit asa, numai el stia inima lui, ca da sa ierti mata, cinstita fata matale, era a Iui. Da ma rog, bade, ajuta-mi" (v. 659-661). Cu fidelitate e urmarita inlantuirea intamplarilor din basm. Poetul introduce elemente noi de cadru, dezvolta situatii numai schitate, aduce si prefaceri de amanunte, dar tot ce este esential ca peripetie porneste direct de la model. Cand face mici schimbari in ordinea amanuntelor, este numai pentru a mari interesul. Astfel, in modelul popular. Calin ajunge intai la padurea de aur si numai in urma la cea de arama. Intervenind ordinea, poetul scoate efecte artistice mult mai variate.
Poetul este atent la supraomenescul din basm, la ce poate avanta imaginatia si ridica gandul intr-o lume de legenda si de feerie. intreaga aceasta povestire cu oameni nazdravani, cu zmei si zmeoaice, cu dezlantuiri vijelioase de forta si de siretenie, cu palate de aur, cu apa vie si cu zane de rapitoare frumusete, este creata in fata noastra in nimbul unor variate si colorate imagini poetice.
Cu elemetul fantastic se imbina mediul taranesc. imparatul din basm stapaneste peste un sat, iar cand vrea "sa stea de vorba cu tara", iese pe prispa. intalnirea lui Calin cu fratii dupa eliberarea celor trei fete de imparat si uciderea zmeilor, are Ioc la marginea de codru, sub bolta instelata. Fratii si fetele asculta ispravile lui Calin intr-o coliba invaluita de palpairile focului dintr-o groapa. Modelul popular nu da nici o indicatie pentru pasaj. Sunt aici lucruri parca vazute si intiparite in mintea unui poet care a cunoscut viata muncitorilor de la tara siliti adesea de imprejurari sa petreaca noptile in plina natura, in vecinatatea focurilor aprinse. Calin Nebunul si fratele lui de cruce se imbraca in itari si cu cojoc, aduna alune intr-O basma pistruita si asa se infatiseaza la Ros-imparat, tocmai cand curtea rasuna de chiote si de alai de nunta. Un pasaj, in care intalnim aspecte de viata rustica, indicate si de model, este intalnirea lui Calin cu fiul lui. Ni se spune aici: "Cand a ajuns el la casa tatane-sau, era un palat strasnic si un card de porci si-i pastea un baietel de vreo sapte ani." Eminescu introduce prefaceri fara sa schimbe esential caracterul pasajului. Scena de nespusa gratie a intalnirii lui Calin cu iubita care il astepta de ani de zile, nu are nimic corespunzator in model si tot asa descrierea colibei de tara in care fata isi ducea amarata ei existenta. Aici avem o evocare artistica a unui bordei saracacios dar pitoresc, tablou din care nu lipseste nimic caracteristic mediului rustic asupra caruia pluteste valul poeziei aruncat de un poet care de multe ori va fi contemplat realitatea vietii de tara.
Nimic dezarmonic in imbinarea fantasticului cu simplitatea rustica- Unde insa apare mai vadita intentia poetului de a nu se departa de mediul taranesc, oricat i-ar fi de nazdravane ori de imparatesti personajele, este indreptarea spre poezia populara in doinele de jale prin care fetele de imparat isi exprima tristetea inimilor.

In cantecul primei fete sunt versuri luate de Eminescu chiar din unele culegeri ale sale. Versurile:

Ca o pasare maiastra La noi in fereastra.

le intalnim cu forme putin deosebite in mai multe culegeri, in ms. 2262, f. 147 si f. . Motivul se afla si in culegerile Elenei Sevastos (Frunzuleana de doi fagi). Versurile 270-271, 247-277 au la baza culegerea populara din ms. 2284, f. 54v (v. nr. 35 in editie). Pentru sfarsitul cantecului, v. 284-291, Eminescu s-a inspirat din culegerea ms. 2284, f. 60v-61 (v. nr. 62) in care feciorul luat la oaste isi exprima parerea de rau ca n-a murit de mic. Poetul a introdus prefaceri, adaptand versurile la tema din basm, dar n-a schimbat nimic din ce este esential in culegerea populara. Pentru acest cantec, el a procedat combinand elemente caracteristice din diferite culegeri.
Acelasi procedeu si pentru cantecul fetei mijlocii. Pentru v. 344-347, are ca model culegerea din ms. 2284, f. 55 (v. nr. 37). Pentru v. 352-355, alta culegere din acelasi ms. (v. nr. 38). Pentru versurile finale 356-359, alta culegere din acest ms. f. 63v (v. nr. 71). Prin mici prefaceri, juxtapuneri si intentionate contaminari de texte si diferite culegeri s-a ajuns la un duios cantec de jale.
Si pentru cantecul fetei mici Eminescu a recurs tot la izvorul popular. Nu fara intentie artistica spune poetul ca, vrajit de cantecul fetei. Calin are viziunea satului lui si a unei sezatori la care se doineste. in adevar acest al treilea cantec este cel mai apropiat de literatura populara. Eminescu nu mai combina elemente disparate, ci reda cu mici prefaceri o parte dintr-o doina pe care-o aflam in ms. 2284, f. 54v. (v. nr. 36). Valoarea estetica a poemului este mult superioara modelului popular, asa incat puterea de creatie a poetului merita sa fie cercetata in diferitele ei infatisari.
Pornind de la indicatii din model ori de la inventii proprii, Eminescu da o ampla dezvoltare elementului imaginativ si dinamic. Chiar de la inceput, in prezentarea celor trei fete de imparat, poetul da textului o frumusete pe care in forma populara n-o avea si nu putem pretinde sa o fi avut. Transpunand in versuri, Eminescu recurge la frumoase comparatii, dar se pare ca s-a inspirat si din inceputul basmului Amor si Psyche de Apuleius: "Erant in quadam civitate rex et regina. Hi tres numero filias forma conspicuas habuere. Sed maiores quidem natu quamvis gratissima specie, idonee tamen celebrari posse laudibus humanis credebantur, at vero puellae iunioris tam prae-cipua, tam praeclara pulchritudo nec exprimi ac ne sufficienter quidem luadari sermonis humani penuria poterat." Elementul esential al textului, imposibilitatea de-a exprima frumusetea prin cuvant, este pus de Eminescu in legatura cu primele doua fete, dar pentru a treia gaseste alt termen de caracterizare; "cine-i cata-n fata moare," pe care-l ia direct dintr-un model popular cules de el insusi, in ms. 2285, f. 4SV.-49 si in ms. 2284, f. 57v (v. nr. 11 si nr. 52).
Basmul popular enunta sumar pe cei trei zmei, care, fiind refuzati de imparat, ii rapesc fetele. Eminescu ni-i inftiseaza in toata scanteietoarea lor tinerete si voinicie. Rapirea este aratata in basm prin cuvintele "s-a facut un nor mare si nu s-o mai vazut nici ei, nici fetele". Eminescu prin intrebari, raspunsuri, excalmari, da miscare actiunii si creeaza imaginea unei adevarate furtuni.

Basmul indica ajungerea lui Calin si a zmeilor la palatul lui Ros-imparat. E de-ajuns aceasta pentru poet ca sa desfasure unul din acele peisaje care-i infrumuseteaza opera: luna iesind din codri, umbrele intinse pe pamant, stelele tremurande, domurile multicolore ale norilor, scanteierea vailor, cetatea inaltandu-se din stanca, uriasii ce se catara. Este notat tot ce poate reda miscarea, tot ce invioreaza privelistea. O puternica imaginatie vizuala, un armonios amestec de culori, lumini si umbre, un tablou insufletit de miscare, pe care-o urmarim cu atentie incordata. Asupra unei cetati si unor uriasi de fantazie poetul a revarsat toata poezia plina de mister a unei nopti de vara.
Un alt loc unde se vede bogata imaginatie a poetului este ajungerea lui Calin in odaia in care dormea visatoare fata de imparat. Basmul poporan ne spune: "Da era luna s-o mandreata afara si luna batea in casa unde dormea fata." Pornind de aici, Eminescu face o descriere plina de farmec, din care nu lipseste bataia lunii, dar alaturi de ea totul prinde viata; peretii casei sub rasfrangerile luminii, fata zambind prin vis, panza de paianjen tremurand si scanteind, patul inflorit, trupul de zapada al fecioarei. Tabloul din Calin Nebunul capata noi frumuseti in Calin-File din poveste, unde cu ceea ce izvoraste din propria imaginatie se aliaza armonios ecouri straine venite din Th. de Banville ori din La chute d'un ange si Le dernier cham de Childe Harold ale lui Lamartine.

Pentru lupta dintre Calin si zmeu (v. 315-323), bamul popular nu da nimic poetic. Dezlantuirea supraomeneasca de forte, inclestarea vijelioasa a celor doi luptatori, rasfrangerea violenta a luptei asupra naturii inconjuratoare, toate elementele imaginative si dinamice provin din fantezia creatoare a poetului. in literatura noastra nu aflam un al doilea exemplu in care sa se exprime mai sobru incordul urias care trebuie sa-i aduca eroului victoria.
Marele talent al lui Eminescu se arata si in descrierile care individualizeaza personaje si situatii. Multa inventivitate verbala si expresii pregnante redau plastic portretul fizic si moral al imparatului, dupa ce i-au fost rapite fetele. Legarea lui De-cu-sara, Miez-de-noapte si Zori-de-zi enuntata numai de model este un prilej pentru poet de-a crea un episod plin de haz care se desfasoara si prin vorbe, si prin actiune. Cele trei fete de imparat sunt prezentate de basmul popular pe acelasi plan. Plecand de la date elementare, Eminescu creeaza nu numai personaje vii, dar si situatii fermecatoare prin gratie si duiosie. insesi cantecele fetelor nuanteaza viata lor afectiva. Povestitorul popular n-a avut inteligenta artistica de a scoate pe primul plan fata mijlocie, aceea care vrajeste sufletul lui Calin, ci ne spune doar: "Fata cea mijlocie face demancat, s-aceea. Da el cum a vazut-o, i-a cazut strasnic de draga". Eminescu plecand de la aceste date face un impresionant tablou al frumusetii feminine. '4 Descrierea este mult dezvoltata, vadit ca poetul s-a complacut in redarea cat mai multor amanunte. Ca sa ajunga la inchegarea acestui pasaj, in care unele versuri nu au forma definitiva, Eminescu, dupa cum dovedesc manuscrisele, a framantat indelung textul. Convorbirea intre fata si Calin arata ca avem in fata noastra un suflet mai bogat in nuante, mai gratios in cochetaria lui feminina. Cat priveste idilica scena de dragoste si delicata si sfioasa intre fata si Calin (v. 514-521), ca si intalnirea de la sfarsitul basmului, unde cu adanca patrundere psihologica Eminescu noteaza toata gama de simtiri intre uimire muta si bucurie insorita de lacrimi, sunt creatii eminesciene carora nu le gasim nimic corespunzator in modelul popular. Convorbirile lui Calin cu zmeii in captivitatea carora erau fetele, sunt in basmul popular lipsite de varietate, descarcate si de cel mai usor amanunt poetic. Eminescu insa da individualitate fiecarui personaj infatisandu-ne pe primul zmeu vorbaret si inclinat spre gluma, sobru in expresie si ingamfat pe al doilea, iar pe al treilea gata de lupta fara sa-si piarda vremea stand de vorba.
Astfel de pasaje scot in evidenta prezenta puterii creatoare. Cata deosebire intre notatia prozaica din basmul popular si risipa de imaginatie din poemul Iui Eminescu! Ce transfigurare sufera textul model pentru a se ajunge la avalanse de culori, lumini si umbre, la scanteierea in toata frumusetea a personajelor. Ia armonia interioara care vrajeste, la dezlantuirea de forta care retine! Simpla intamplare, auzirea unui basm care, in forma lui, nu avea nimic deosebit de altele, a desteptat in sufletul unui mare poet o lume noua si a dezvaluit imense resurse de imaginatie plastica. O data ajuns sa surprinda esentialul in masa imperfecta a unui basm, Eminescu da dovada de o extraordinara capacitate de a patrunde natura specifica a scenelor, de a le aduce mintal pe planul unei pseudo-realitati, pe care-o urmareste incordat, o vede intens desfasurata in propriul sau suflet, se concentreaza asupra ei si o fixeaza in cuvinte.
Este impresionanta capacitatea poetului de a inlantui armonios imagini, de a produce mai cu seama senzatii vizuale si motorii a caror varietate concertata duce spre un efect unitar. Un exemplu mai mult de putere creatoare este lupta intre Calin si zmeu, sub forma de para verde si rosie. Eminescu a avut indicatie in modelul popular: "Zice smaul: Hai, eu m-oi face o para rosie, tu te fa o para verde. Da el cu asta a gresit ca para rosa-i mai moale, para verde-i mai tare". Povestitorul popular are si nedibacia de a ne informa dinainte despre infrangerea ce-o va suferi zmeul. Eminescu elimina amanuntul inoportun si dezvolta dupa cum intelege el episodul luptei. Este aici fantasmagorie de culori variate ca aspect si miscare, e risipa de reflexe scanteietoare. Ni se reda nu numai lupta amarnica invaluitoare, ci si rasfrangerea ei asupra naturii inconjuratoare, pe care o vedem schimbandu-si infatisarea dupa pozitia si zbuciumul celor doua pare.
Bogatele resurse poetice ale lui Eminescu se vad si din legatura intima intre eroi si natura imprejmuitoare. Cand nazdravanul Calin trece prin padure, aceasta simte prezenta fiintei exceptionale si-si manifesta vraja in glasul murmurator al frunzelor, in alba lumina de luna ce patrunde prin desisul arborilor, in apele saltand si scanteind ca un fulger. Dar aici este insusi poetul nostru pentru care natura cu frumusetile ei a fost totdeauna ceva prezent, intim.
Poezia lui Calin Nebunul vadeste natura particulara a imaginatiei lui Eminescu. Basmul popular ofera numai constructia scheletului care se imprima cu rezonante particulare in mintea si imaginatia poetului. Sub noua lui forma, basmul este o creatie interioara transpusa in material verbal, de o valoare cu totul deosebita de modelul initial. Creatia aceasta interioara o reda poetul in expresie susceptibila de perfectionari metodice urmarite cu staruinta si despre care manuscrisele sunt marturie. Nu avem in Eminescu un geniu inventiv de subiect si situatii, ci unul de originala combinatie a unor imagini extrem de variate. Tot ce este poezie in Calin Nebunul apartine lui Eminescu, caci el a pus in incarnarea subiectului imprumutat o radicala originalitate.
Pe canavaua textului popular, Eminescu si-a desfasurat imensele lui resurse de imaginatie, realizand tocmai ceea ce lipsea modelului: viziunea poetica a lucrurilor. Aceasta viziune ii stapaneste sufletul, cu ea se desfata ochiul interior privind invaluite in nimb personaje si evenimente. Poetul se incanta singur de ceea ce izvoraste din adancimi de care dansul nici nu-si da seama si observa cum, prinzand viata, fiecare element isi joaca rolul pe scena mintii - pulbere de aur in razele imaginatiei. Pe aceasta scena insisi uriasii zmei ori nazdravanul Calin par fiinte marunte cu care fantazia se joaca in voie. O sfatosenie la locul ei, un haz de buna calitate, o atmosfera de voioasa simpatie se desfasoara firesc si armonios, punand in evidenta buna dispozitie a poetului, incantarea spiritului lui intr-un joc plin de culoare si pitoresc. De aici reiese perfecta unitate sentimentala care domneste in intregul basm. Elemente la care noi ajungem pe calea analizei, formau un singur tot unitar in actul creatiei interne.

Calin Nebunul n-a fost publicat de Eminescu si desigur ca el avea intentia sa-i mai aduca prefaceri. Gasim in poem si imperfectiuni: versuri cu acelasi cuvant la rima, multe rime prea usoare, de cateva ori simple asonante, unele pasaje lipsite de concentrare. Cu toate aceste scaderi, basmul are prea multe, prea variate frumuseti ca sa nu ocupe un Ioc important in activitatea poetului. El ne arata si munca de creatie la Eminescu. Manuscrisele sunt dovada unei staruitoare sfortari de a se apropia de perfectiune. Pentru unele versuri avem doua si trei forme. Un cuvant rasarit sub pana poetului aduce versuri neprevazute si face sa izvorasca imagini si ganduri care, cu o clipa inainte, nu existau pentru poet si care fara partea cuvantului ar fi ramas in adancimi nebanuite.

Eminescu creeaza cu luciditate, caci schimba, adaoga, suprima, tinzand mereu spre mai bine. Materialul inventiv venit pe neasteptate este inscris pe hartie dar mereu sufera prelucrari. Estetica romantica nu-si poate gasi aici aplicatie, caci nu din "voluptate", nu din "betie" a inspiratiei a rezultat Calin Nebunul asa cum il avem. Alaturi de o puternica imaginatie este aici o inteligenta lucida, forta naturala care combina date precise si amanunte venite navalnic, iar din fluctuatia de imagini alege si fixeaza utilul pana ce, scop unic, o lume ideala se intrupeaza in cuvant.

In crearea basmului in versuri, Eminescu a avut putini inaintasi. Bolintineanu in Fata din Dafin, Fat-Frumos, Pestera mustelor este cu totul lipsit de calitati poetice. Alecsandri a reusit sa ne dea lucrari valoroase ca Insira-te margarite. Legenda Ciocarliei si Razbunarea lui Statu-Palma si desigur de aici i-a venit lui Eminescu impulsul de a versifica basmele populare.
Eminescu reprezinta o importanta data in dezvoltarea acestei specii literare la noi si este pacat ca basmele sale in versuri au ramas necunoscute pana in 1902, caci ar fi putut avea mare influenta asupra scriitorilor de dupa el. Si, asa insa, fara ca activitatea poetului sa fie cunoscuta, basmul versificat pe baza povestirii a fost cultivat la noi de diferiti scriitori. Amintim aici pe Dulfu cu ale sale Princesa fermecata (Sibiu 1887) si Zana florilor (Bucuresti, 1926), pe Cosbuc din Fata craiului din cetini, Fulger si Craiasa zanelor, pe Iosif din A fost odata. Desi sub forma dramatica, tot basme in versuri sunt si insira-te margarite de Eftimiu si Trandafirii rosii de Zaharia Barsan. A stfel pana in vremea apropiata de noi gasim reprezentata in literatura noastra o specie literara pentru care Eminescu si-a daruit parte din insusirile lui poetice.
in afara de prelucrarea in proza literara ori in versuri a basmelor, talentul lui Eminescu se exercita si in lucrari de mai mica insemnatate, in care e vadit ca in ce priveste versul ori motivul dezvoltat, are ca model tot literatura populara.
Si culgerile de poezii populare ale Iui Alecsandri cuprind creatii care desigur nu sunt ale poporului, ci numai calchiate dupa productiile lui. Despre o balada Dragos, insusi Alecsandri ne spune ca e compusa de el in stilul cantecelor batranesti. in aceeasi categorie punem poezii ca Erculean, Movila lui Burcel, Cantecele lui Stefan cel Mare, Cantecul lui Mihai Viteazul'-', desi despre acestea autorul lor nu ne face nici o destainuire. Si in aceasta directie, Eminescu l-a avut pe Alecsandri ca model. Unele incercari n-au capatat consistenta, vom aminti totusi schitarile pastrate in manuscrisele poetului. in ms. 2260, f. 160 se afla o schitare de balada in ritm popular al carei erou este voievodul Stefan. Dupa cum Alecsandri l-a cantat pe Dragos, si Eminescu are intentia sa scrie o balada in legatura cu acelasi voievod, ceea ce se vede din ms. 2256, f. 20 si 2276 I, f. 17l-. Si aici Eminescu recurge la ritmul popular.
Si tema zburatorului l-a ispitit pe poet. Fara indoiala a stiut de poeziile lui Alecsandri si ale Iui Eliade, dar in ce priveste realizarea temei a avut un model neasteptat. incercari se afla si in ms. 2276 I, f. 14v., dar cele mai clare sunt in ms. 2260, ff. 34-. Iata versuri de aici:

Langa san fa-mi un loc Cu suflarea ta de foc, Ma-ncalzeste, ma-nviaza Cu a ochiului tau raza. Grija n-ai ca te-oi trezi, Ca eu fug in zori de zi Pan' si umbra ma ingheata De-mi pier rozele din fata, Deci te rog prea cu dulceata, Ma primeste, ma rasfata. Ma-ncalzeste tu in brata.

Aici sunt reminiscente dintr-un scriitor care a pretuit traditiile si superstitiile populare.

In Zburatorul la zebrea de Const. Stamati sunt strofele urmatoare:

Da o bucatica de pat langa tine, Si o perinuta fiului luminei. Si nici ca cum grija sa n-ai despre mine: Ca eu fug indata la ivirea zilei Mi-i frig, caci sunt gingas, umbra ma ingheata Iar tie nu-ti pasa de rugile mele; Deci deschide-mi usa ca sa-ti dau margele; Si tu ma-ncalzeste in a tale brata.

Sunt insa alte incercari carora Eminescu Ie-a dat mai multa atentie. Unele motive l-au ispitit de timpuriu. Astfel dupa cum si-aminteste Cacoveanu, ' in 1868 poetul se gandea Ia scrierea in versuri a povestirii Arghir si Elena. Ideea ii va fi venit desigur dupa ce a cunoscut povestirea in versurile lui I. Barac (1801), afara de idee insa nu se putea lua nimic din prozaica insirare de evenimente a acestuia.78
intr-un ritm vioi si cu scanteieri de imaginatie obisnuite la el, Eminescu transpune in versuri numai inceputul povestirii. Nu numai ritmul este aici popular, caci unele versuri sunt luate din Manastirea Argesului, balada asa cum o cunoastem din opera lui Alecsandri.
Din epoca studiilor sunt si cele cateva imitatii care s-au pastrat in caietele poetului. Inchinare-as si n-am cui si Floarea arsa din pripor sunt de prin 1869-. Prima imitatie este mai apropiata si ca fond de literatura populara, iar unele versuri sunt calchiate dupa un fragment din Toma Alimos. A doua este mai ingenioasa. Multa sprinteneala in versuri, care au ceva din naivitatea si simplitatea populara, gasim intr-o imitatie din aceeasi epoca Mandro, mandro. O imitatie inspirata de Alecsandri este Unde fugi care cuprinde versuri calchiate dupa Puisorul. Ma-ntre-ba compozitie de mai mica insemnatate, are punctul de plecare in culegerea autentica Cine-n lume s-a afla (v. nr. 209).
Din epoca studiilor la Berlin este Codrule, Maria-ta, in care, in afara de versuri armonioase, se afla si ceva din sensibilitatea lui Eminescu, dragostea de natura, de codru in special si o dulce melancolie.
Activitatea in aceasta directie se continua dupa intoarcerea in tara, cand scrie o varianta la poezia amintita. Mult mai vioaie, dar cu expresii care prevestesc poezia Ce te legeni, codrule, este marunta compozitie Oliolio, codrutule, de care Eminescu si-aminteste si-n creatia originala Revedere. O compozitie interesanta, pentru a carei indelunga framantare ne sunt marturie manuscrisele care cuprind si versuri din imitatii anterioare, este doina Ce sta vantul tot din epoca Iasilor.
De dupa 1878 sunt trei compozitii mai intinse Povestea Dochiei si Ursitorile, Ursitorile ?: Musatin si Codrul. Primele doua au multa asemanare, chiar si versuri comune. Trebuie puse in legatura si cu La mijloc de codru des si Musatin si Codrul. Toate pleaca de la un fond comun, s-au diferentiat in parte, dar n-au fost duse la desavarsire. Elementul caracteristic al ursitoarelor care menesc noului nascut, pleaca din fondul comun al basmului Frumoasa fara corp, asa cum Eminescu l-a cunoscut din Kunisch. in aceste incercari sunt si reminiscente din Tinerete fara batranete, basmul lui Ispirescu.
in legatura cu Dochia este o intreaga literatura pe care Eminescu a cunoscut-o fara indoiala. Personajul ii staruie in minte de-a lungul anilor si-l gasim amintit si-n proiecte de lucrari anterioare Dochiei si Ursitorile.
in planul poemului Decehal apare si o vrajitoare Dochia, iar intr-un cantec un episod intitulat Traian si Dochia. intr-o marunta insemnare manuscrisa, printre zeii daci care-si au resedinta in Himalaia, este numita si Dochia.

In Panorama desertaciunilor (Memento mori) din ms. 2259, f. 94, in episodul dacic se povesteste si urmarirea Dochiei de catre Traian in muntii Carpati. La privirea lui Traian, potrivit cu legenda, Dochia devine stana de piatra ale carei urme se vad inca pe unul din piscurile Ceahlaului. Semnificatia istorica a legendei vine din lucrarea Iui Asachi Dochia si Traian, 1840, Iasi.8*
Nu numai prin Asachi s-a fixat atentia lui Eminescu asupra personajului. in poemul Decehal amintit. Dochia apare ca vrajitoare, dupa cum apare ca striga in Dochia de Bolintineanu. Motivul intreg al peripetiilor pana la prefacerea in stanca il aflam in poemul istoric al lui Al. Pelimon, Traian in Dacia (Bucuresti, 1860). in 1864, pe cand Eminescu era impresionat de piesele jucate de trupa Fani Tardini la Cernauti, in repertoriu era si piesa Bogdan Dragos de I.D. Lacea, scrisa dupa Pelimon, si fireste, intre personaje este si Dochia.82 C. Stamati, in balada Dragos, ni-I arata pe voievod indragostit de Dochia, pe care-o smulge din farmecele sub care era tinuta de secole.83 Mai aproape de epoca lui Eminescu, sunt de asemenea Le reve de Dochia de Fred6ric Dame (Bucuresti, 1877, trad. rom. in 1879), unde mitul este pus in legatura cu istoria neamului nostru si cu razboiul Independentei, si Negriada lui Aron Densusianu (1879), unde Dochia este simbolul geniului Daciei.
Compozitia lui Eminescu are ca fond venirea lui Traian in Dacia si nasterea poporului roman. Acesta este reprezentat prin copilul de care se ingrijeste Dochia si caruia ursitoarele ii menesc tinerete fara batranete si viata fara moarte. Fondul poeziei a rezultat din contopirea a diferite reminiscente in legatura cu motivul Dochiei tratat de diferiti scriitori inaintasi. Dar si in ce priveste realizarea in versuri scurte populare, Eminescu a putut cunoaste diferite lucrari. Pasajul care cuprinde navalirea barbarilor si pustiirea lasata de ei poate veni din Le rive de Dochia. Gandul de a introduce un cantec de leagan i-a fost desigur sugerat de insira-te margarite de Alecsandri, cantecul insusi avand reminiscente din Dorul Romaniei de acelasi poet. Unele versuri sunt luate direct din culegeri populare: Frunza verde rosmarin (v. nr. 35) si din Cine-o vrea sa ma peteasca (v. nr. 52). Versurile 7l-72 reproduc cu mici schimbari dintr-o doina banateana, cunoscuta din Familia, VII, 1871, p. 367.
Cu material utilizat si mai inainte Eminescu realizeaza compozitia de mai mica insemnatate Ursitorile, scrisa in vers scurt popular. Descrierea femeii i-a revenit in memorie lui Eminescu, la compunerea Scrisorii V.
in legatura cu Musatin, Hminescu proiecta un ciclu intreg de povestiri pe care le noteaza in ms. 2279, f. 103v.: Musat si Codrul, Visele unei nopti de vara, Musat in biserica, Musat la domnie, Musat in razboi, Musat si cititorul de zodii, Musat si vitejiile de pe cale.
in manuscrise nu se afla decat Musatin si Codrul, cu reminiscente din lucrari anterioare. Privelistea ce i se deschide lui Stefan de pe munte este aceeasi care i se deschide lui Bogdan pe Ceahlau in incercarea dramatica Bogdan Dragos (actul I, se. 3). Versuri din poezie sunt si in articolul Rapirea Bucovinei, publicat in Curierul de lasi, 1877, 30 sept. Sunt apoi reminiscente din poezia populara, de unde vin versurile:

Cucul canta, mierla zice: Ce cati tu, baiat, pe-aice? Eu m-as duce, m-as tot duce. Dor sa nu ma mai apuce

Sunt in sfarsit reminiscente din Alecsandri, Stefan Voda si Codrul si Maghiara. Privelistea Moldovei din varful muntelui spre Dunare si mare, si in Dragos de Alecsandri.
Dupa cum vedem, utilizand uneori material popular, alteori material prelucrat de Alecsandri, prin adaosul unor versuri originale la reminiscente diferite si pastrarea statornica a ritmului popular, Eminescu ajunge sa creeze un numar destul de mare de poezii pe care nu le putem considera nici folclor si nici opera originala.
Cum sa ne explicam orientarea lui Eminescu in aceasta directie, caci exemplul lui Alecsandri nu pare suficient? Cercetarea diferitelor notite critice ale poetului ne da lamurirea necesara, in Curierul de lasi din 10 august 1877 este nota pe care am amintit-o in cap. II al acestui studiu si in care Eminescu arata cum intelege el literatura populara. Din aceasta n-ar face parte numai productiile autentice ale poporului, ci si scrierile care se potrivesc cu gandirea si cu simtirea acestuia. Ravna lui Eminescu de a crea lucrari care sa se apropie de cele ale poporului da temei afirmatiei lui Slavici ca poetul a scris intentionat in sensul traditiei si intentionat si-a insusit versul popular." intr-adevar, cateva doine ori mici incercari ca Mandro, mandra reprezinta echivalente ale poeziei populare, insa in privinta lucrarilor de mai mari proportii ca Dochia si Ursitorile, Ursitorile, Musatin si Codrul, putem spune ca se simte alunecarea in domeniul artificialului. Ucenicia insa pentru a-si insusi versul popular n-a ramas fara bun rezultat. Versul acesta a fost utilizat inca in cursul activitatii, in adevarate creatii originale, documente artistice valoroase pentru cunoasterea sensibilitatii si talentului poetic al lui Eminescu.

Scriitori romani