Tudor Arghezi (pseudonimul literar al lui Ion N. Theodorescu), poet, prozator si publicist, s-a nascut la 23 mai 1880 la Bucuresti. Urmeaza scoala primara "Pctrache Poenaru" si gimnaziul "Dimitrie Cantcmir" (189l-l896) din Bucuresti.
Debuteaza in revista lui Al. Macedonski "Liga ortodoxa" cu poezia Tatalui meu, semnata Ion Theo. Colaboreaza, sub numele Ion Th. Arghezi, la "Revista moderna" si "Viata noua". intre 1897 si 1899 este tehnician la Fabrica de Zahar din Chitila. in 1899 se retrage la Manastirea Ccrnica, novice, apoi ieromonah, sub numele Iosif; va fi diacon la Mitropolie, in Bucuresti, intre 1900 si 1905, cand se retrage din cin.
In 1905, Arghezi solicita mitropolitului Iosif Gheorghian sprijinul pentru o calatorie de studii "intr-o tara catolica". Pleaca in Elvetia, la Fribourg, gazduit la o manastire a cordelierilor, frecventand asiduu biblioteca si audiind cursuri la Universitatea din Geneva. in timpul sederii in Elvetia (1905-l910) urmeaza si o scoala de meserii, lucrand in atelier "dinti de aur, inele, capace de ceasornice". Calatoreste des in Franta (Paris, Dijon) si in Italia (Roma, Messina). In absenta, este reintrodus in circuitul literar de catre N.D. Cocea, care-i publica, in "Viata sociala" (1910), poezia Ruga de seara. Revenit in tara, incepe colaborarea la "Facla", "Viata Romaneasca", "Rampa" etc, cu versuri, pamflete, polemici, cronici dramatice si plastice. Traduce Amintiri din casa mortilor de Dostoievski. Conduce, alaturi de Galaction, revista "Cronica" (1915-l916), sustinand campania neutralitatii, dupa ce fusese redactor la ziarul "Seara" (1913-l914).
In timpul ocupatiei germane colaboreaza la "Gazeta Bucurestilor" si "Scena", activitate pentru care e condamnat in procesul ziaristilor colaborationisti din 1918, alaturi de loan Slavici. Detinut la Vacaresti, este gratiat in 1919 prin interventia lui Nicolae Iorga. Colaboreaza la "Adevarul literar si artistic", "Lumea", "Gandirea", "Lamura", "Clipa", "Ramuri", "Tara noastra", "Contimporanul", "Cuvantul", "Clopotul" etc, conduce revista "Cugetul romanesc" (1922-l924) si ziarul "Natiunea", "foaia intelectualitatii", unde publica si Amintirile ierodiaconului Iosif.
In 1927 debuteaza editorial cu volumul de versuri Cuvinte potrivite - este momentul consacrarii poetului, pana atunci cunoscut mai mult in medii literare restranse. Editeaza, intr-o conceptie grafica originala, rzevista "Bilete de papagal" (1928-l929; 1930; 1937-l938; 1945), unde lanseaza cativa tineri poeti de valoare.
Al doilea volum de versuri, Flori de mucigai (1931), amplifica vizibil controversa critica iscata in jurul poeziei sale. Concomitent, Arghezi scrie proza poematica si foiletonista ("tableta", "biletul"), publicand volumele Icoane de lemn (1929), Poarta neagra (1930), Cartea cu jucarii (1931), Tablete din tara de Kuty (1933), Ce-ai cu mine, vantule? (1937). Romanele (ulterior numite poeme) Ochii Maicii Domnului (1934), Cimitirul Buna-Vestire (1936) si Lina (1942) distileaza unele elemente autobiografice. in 1934, ex aequo cu Bacovia, i se acorda Premiul National pentru poezie. Volumele de versuri Carticica de seara (1935) si Hore (1939) dezvaluie noi resurse ale lirismului arghezian; personalitatea contradictorie a poetului se arata si mai accentuat in "editiile definitive" de Versuri (1936, 1940, 1943). in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, detine o rubrica intitulata "Bilete de papagal" la ziarul "Informatia zilei", unde publica si pamfletul Baroane (30 septembrie 1943), pentru care este arestat si internat in lagarul de la Targu-Jiu. in 1946 i se acorda Premiul National pentru literatura -confirmare oficiala a imensului sau prestigiu. Unele articole, ca si poeziile din volumul Una suta una poeme (1947) prilejuiesc atacuri reinnoite, ducand la punerea sub interdictie a operei. Alegerea sa ca membru al Academiei si al Marii Adunari Nationale (1957), acordarea Premiului de Stat pentru Literatura pecctluicsc impacarea sa cu oficialitatea, exprimata si prin elogiile publice Ia volumele de versuri: 190. Peizaje (1955) si Cantare Omului (1956). in 1962 incepe editarea seriei de Scrieri, proiectata in peste saizeci de volume. Ultimele plachete, Frunze (1961), Poeme noi (1963), Cadente (1964), Silabe (1965), Ritmuri (1966), Litanii (1967) si Noaptea (1967) includ versuri inedite, dar trimit si la etape de creatie anterioare. in 1965 i se acorda Premiul International de Poezie Herder si este ales membru al Academiei Sarbe de Stiinte si Arte.
Dupa moartea sotiei (1966), poetul suporta tot mai greu apasarea senectutii si se stinge nu dupa mult timp, fiind inmormantat alaturi de Paraschiva, in gradina casei din Martisor (14 iulie 1967).
A tradus din La Fontaine, Krilov, Gogol, Kuprin, Anatole France, Moliere, Saltikov-Scedrin. Tudor Arghezi ramane unul dintre marii poeti ai secolului al XX-lea, creatorul celei mai originale sinteze intre traditie si modernitate.
La Tara piticilor - text
,Intr-o zi, pe inserat.
Ce sa vezi? Ne-am apucat.
Doi parinti si doi copii.
Din Cartea cu jucarii,
Sa mintim, sa povestim
Ce-am stiut si ce nu stim,
Pentru alti copii, mai mici,
Nici chiar mici detot, dar nici
Mari, ca de insuratoare,
Si facuram si-o prinsoare.
Cine poate seri mai iute
Stihuri vreo cateva sute,
Si ne-am asternut pe scris.
Ochii ni s-au cam inchis.
Mana ne-a cam amortit
Si-a iesit ce a iesit.
Am citit in adunare
Ce scrisese fiecare.
Si din toate, vrea, nu vrea,
S-a ales povestea mea.
Ramasagul fu: «Se poate
Seri si pe nerasuflate?»
Vorba e c-am castigat
Si-n sfarsit, am rasuflat.
Partea mea. intr-adevar.
Am avut un sfert de mar,
Impartind un mar cretesc;
Nu cumva ca sa jignesc
Pe tovarasii de coate.
Mancand sferturile toate.
Domnule, care citesti
Multe altele povesti.
Mai frumoase si mai scrise,
N-o sa-ti placa, pare-mi-se.
Te-ai deprins cu stih bogat,
Cu care te-am invatat.
Nu ma osandi, vai mie!
C-am cazut in saracie.
E nevoie sa-ti explic:
Esti prea mare.
Fa-te mic.
Uita regula o dala
Si, cu cartea dezvatata.
Mergi nitel de-a busile.
Poti inchide usile,
De ti-e teama si rusine
Sa te faci de ras ca mine.
Iesi din dogma si, tiptil.
Fa-te la citit copil.
Asta, Domnule Confrate,
Da alean si sanatate.
Eu, cum vezi. incet, incet,
M-am facut analfabet."
|
TEMA JOCULUI.
Prefata la volumul Tara piticilor face parte din acea zona a creatiei lui Tudor Arghezi care se poate incadra in poezia universului marunt sau poezia "boabei si a faramei.
Ne aflam in lumea poeziei pe care Arghezi a dedicat-o copiilor, incepand cu Cantec de adormit Mitura din volumul de debut. Cuvinte potrivite, si continuand cu o parte din volumul Versuri de seara, cu Buruieni, Martisoare si cu prozele din Cartea cu jucarii si Copilaresti.
Tema jocului a mai fost abordata, in literatura noastra, de Emil Garleanu sau de George Toparceanu, fara ca acestia sa-i fi dat atata amploare ca Arghezi, care a fost de-a dreptul fascinat de universul marunt. La el gazele, pasarile, patrupedele sau copiile lor de jucarie, florile, buruienile constituie o lume in care sufletul poetului isi gaseste mereu sursa de regenerare. El este un poet jucaus care se pune in postura Demiurgului si creeaza o lume proprie, in care sufletul sau devine "copil" si se bucura de frumuseti nebanuite. Daca in cea mai mare parte din opera sa poetul abordeaza teme grave (filosofia, tema sociala, dragostea), jocul are rolul de a aduce echilibru acestei creatii, fiind expresia gingasiei, a gratiosului, a bucuriei vietii.
"IESI DIN DOGMA SI, TIPTIL,/FA-TE LA CITIT COPIL."
Tara piticilor, volumul din 1947, incanta pe oricine inca de la prima lectura. El este deschis de o Prefata in versuri iambice, 52 la numar, toate a cate sapte silabe si avand rima imperecheata. Din aceasta prefata, cititorul afla ca "Tara piticilor" a fost creata intr-o seara, din joaca: doi parinti si doi copii s-au luat la intrecere sa creeze stihuri ,pe nerasuflate". Castigatorul, autorul insusi, reusind sa-si termine proba, a "rasuflat", in sfarsit, si a primit ca premiu un sfert dintr-un mar cretesc, impartind intregul cu "tovarasii de coate". El este convins ca cititorul, asa cum a fost deprins, s-ar astepta la o poveste elaborata, in .,57(7; bogat" si cere intelegere ca "a cazut in saracie". Poate fi, insa, trecut cu vederea acest lucru daca se recurge la un subterfugiu: cititorul sa devina si el copil, avand din asta un mare castig, intrucat a te copilari inseamna sa ai parte de "alean si sanatate" - terapia prin joc.
Arghezi, pus pe sotii, se adreseaza direct cititorului, atragandu-l in jocul sau, stilul fiind direct si foarte vesel - vezi inceputul poeziei. Cum orice poveste trebuie, oricum, crezuta, nu ce se scria era important, ci a ,rscri mai iute". Ca orice activitate, si jocul are riscurile lui: "Si ne-am asternut pe scris./Ochii ni s-au cam inchis./Mana ne-a cam amortit/Si-a iesit ce a iesit". Povestea autorului vorbeste despre o tara cu totul aparte, o tara a piticilor, a caror existenta este foarte interesanta, dar nu usor de inteles.
Cititorul trebuie sa renunte la seriozitate, sa uite ce a invatat si sa accepte jocul: domnule care citesti/Multe altelepovesti/() E nevoie sa-ti explic:/Esti prea mare. Fa-te mic/Uita regula o data/Si, cu cartea dezvatata./Mergi nitel de-a busile./Poti inchide usile / De-fi e teama si rusine/Sa te faci de ras ca mine./Iesi din dogma si. liptil./Fa-te la citit copil".
Conversand cu "confratele" sau, Arghezi elogiaza jocul, recomandandu-l tuturor, lauda copilaria ca varsta a candorii si a lipsei de griji: ,^4sta. Domnule Confrate./Da alean si sanatate./Eu, cum vezi. incet, incet,/M-am facut analfabet".
Acestui "analfabet", cum se declara a fi, cuvintele ii sunt foarte la indemana. El (autorul Cuvintelor potrivite) le potriveste astfel incat nu doar sa-l atraga, ci chiar sa-l incante pe cititor si sa-l vindece de ursuzenie. Gasim in limbajul poetului sinonime (prinsoare" - "ramasag"), antonime ("vrea. nu vrea", "am stiut" - "nu stim"), cuvinte si expresii din limbajul popular ("Vai mie!", "alean", "insuratoare", "nu ma osandC), neologisme ("dogmei"', "analfabet") etc.
Pe alocuri, spre incantarea cititorului, cel care scrie se copilareste si el, la nivelul inventiei gramaticale si semantice. Foloseste verbul "a serp' pentru "a scrie", superlative imposibile ("mai frumoase si mai scrise"), contrageri si inversiuni ("Fa-te la citit copiF') si da dovada de virtuozitate in crearea versurilor, prin enjambement sau ingambament (continuarea ideii poetice dintr-un vers in altul, fara a marca aceasta prin vreo pauza): "Mc/ chiar mici detot. dar nici/Mari ca de insuratoare".
Raspunzand invitatiei lui Arghezi, in final cititorul ar trebui sa lase "cartea dezvatata", sa reinvete sa mearga "de-a busile" si "incet, incet" sa intre in "Tara piticilor", in suflet cu dorul de copilarie si de povesti. ,F'a-te suflete copil e un indemn irezistibil pentru oricine.
BIBLIOGRAFIE:
Balota, Nicolae - Opera lui Tudor Arghezi, Ed. Minerva, Bucuresti, 1979; Ionescu, Gelu - Anatomia unei negatii, Ed. Minerva, Bucuresti, 1991; Streinu, Vladimir - Eminescu, Arghezi, Ed. Minerva, Bucuresti, 1976.
