POVESTILE DE LA BRADU STRAMB -
Culegere de povestiri de Mihail Sadoveanu. Aparute Ia Bucuresti, editura Cartea Romaneasca, 1943, dupa ce, in prealabil, capitolele Fantana tineretii, Sihastrie si Cateva ferestre si cativa mesteri tamplari vazusera lumina tiparului in "Carpati", nr. 12, 1941, respectiv nr. 10 si 12, .
Geneza volumului este nemijlocit legata de un detaliu biografic: cladirea, intre 1941 si 1943, de catre prozator a unei case de vanatoare si creatie in preajma unui brad stramb din muntii' Surianului, deasupra confluentei vaii Frumoasei (Sebesului) cu paraul Salanclor. Initiativa a beneficiat din plin de bunele oficii ale celui care i-a cedat terenul, un alt indragostit de natura si escapade cinegetice (inclusiv in postura de autor), clujeanul Ionel Pop, purtator in volum al numelui de Ionel Nemo.
In linii mari, pretextul Povestilor de la Bradu Stramb aminteste resortul epic al Cocostarcului albastru (1921), iar amandoua pe acela al Decameronului lui Boccaccio.
De fiecare data avem a face cu plasmuirea unei serii de povestiri, rostite in fata unuia sau mai multor auditori si prilejuite de refugiu! naratorilor si ascultatorilor din calea unui mare flagel: ciuma, abatuta in 1348 asupra Florentei, Ia prozatorul italian, primul, respectiv al doilea Razboi mondial in cele doua carti ale lui Sadoveanu E indeobste stiut ca maniera aceasta de a consola printr-un regal epic o comunitate restransa pentru vicisitudinile izvorate dintr-o napasta generala alcatuieste concordatul unuia dintre cele doua tipuri de naratiuni in rama. Se cuvine totusi precizat ca, in cazul de fata, natura invoielii participantilor la ospatul narativ este mult mai vaga decat cea decameronica, originara, - Sadoveanu multumindu-se sa enunte, la inceputul celei de a treia "povesti", existenta "constitutiei obstei de la Bradu Stramb", fara a-i preciza exigentele.
Drept urmare, gustul acestui conventional "sobor" poate fi aproximat mai mult deductiv, aruncand o ochire de ansamblu asupra reliefului naratiunilor. Vadita e inainte de toate neobisnuita varietate din unghiul spatiului si timpului in care sunt plasate intamplarile: dupa un basm initial (Fantana tineretii) menit sa explice in tonalitati mitice geneza unor toponime din imprejurimile casei de la Bradu Stramb, capitolele urmatoare ne poarta in cvi si spatii geografice dintre cele mai felurite: Japonia anului 1177 si Polonia din vremea razmeritei cazacilor lui Bogdan Ilmelnitki (Punte), Manciuria in ipostaza de "rai al vanatorilor siberieni", desi strabatuta de drumul de fier, "diavol al tehnicii moderne" (Taori, paserea tainica), sau Bagdadul varstei traditionalelor basme arabe (Halima). Nu mai putin felurite sunt tinuturile ori asezarile romanesti: in afara unor putine episoade dedicate melagurilor vaii Frumoasei (capitolului initial adaugandu-i-sc: Evenimente, Bradu Stramb si "Necunoscuti au dat foc padurii"), o "poveste" evoca, bunaoara, in tonalitatile autoironice ale unui dactil eroi comic, o descindere pescareasca in imprejurimile Tunai, insotit fiind autorul de cativa universitari clujeni, ratata insa din pricina ploilor necurmate (insemnari dintr-o petrecere la Valea Ierii), - episod inrudit cu intermezzo-ul nonvanatorii din Tara de dincolo de negura ori al nonpovestirii din Hanu Ancutei. La randul lor, alte segmente narative zugravesc cu egala dezinvoltura: peisaje, prezente umane sau ale unor fiinte necuvantatoare moldovene (Prietinul nostru Cezar, Sihastrie, Cheile Bicazului, Drumuri) ori bucurestene (intamplarea lui Doxopraxa, Cateva ferestre si cativa mesteri tamplari). Evident, situand povestirile in niste ambiante atat de eterogene, locul depanarii naratiunilor (Bradu Stramb), spre deosebire de cel din Hanu Ancutei, va ramane un colt de natura oarecare, ncmaifiind investit cu menirea si insemnatatea de a conferi unitate epico-simbolica ansamblului.
Daca o anumita coerenta arhitectonica exista totusi, aceasta rezida mai cu seama in predilectia tipic sadoveniana pentru personajele razletite - din pricina jocului soartei, dar indeosebi datorita propriei firi - de lumea lor. Cat se poate de ilustrativ, in acest sens, este excentricul si singuraticul vasluian Theodor Buzdugan, una din foarte putinele figuri de boieri careia autorul Fratilor Jderi ii recunoaste "valoarea sufleteasca". Pe langa confluenta aceasta tipologica, mai exista in volum si o alta modalitate de recuperare a coeziunii arhitectonice, una prin excelenta tehnica, anume relatarea sistematica a intamplarilor la persoana intai, desigur in alternanta cu unele notatii auctorialc de legatura.
Adoptand pretextul manuscriselor gasite, prozatorul extinde acest procedeu (experimentat, de altfel, in cartile sale anterioare amintite) si asupra naratiunilor cu iz exotic, plasate in Japonia, Polonia sau Bagdad. In linii mari insa, fizionomia scrierii aminteste la o scara restransa O mie si una de nopti, ale carei personaje evolueaza, la randu-le, din Maroc pana in China. Nu intamplator titlul celei de a patra istorisiri - conditionand replica sadoveniana la Povestile barbierului din Bagdad si ale celor sase frati ai sai precum si la Barbierul juganit (de gasit in volumele 2, respectiv 12 ale editiei aparute in colectia "Biblioteca pentru toti" a editurii Mincrva) este acela de Halima. Precum se stie, in acceptia de substantiv comun, denumirea aceasta greceasca a faimoasei culegeri de basme inseamna poveste lunga si incurcata, intr-adevar, daca sub aspectul mobilului justificativ reediteaza vag consensul decameronic dintre naratori si auditori, din unghiul insusirilor lor distinctive, Povestile de la Bradu Stramb par a incerca sa reinvie dezordinea, policromia si varietatea pestrita, de bazar oriental, proprii celei mai ample culegeri rasaritene de "romans a tiroir", lansata mult mai tarziu in Occident, o data cu realizarea traducerii franceze a basmelor Sahrazadei de catre Antoine Galland intre anii 1704 si 1708.
