POEZII POPORALE ALE ROMANILOR
- Adunate si intocmite de Vasile Alecsandri.
Colectie de folclor. Poezii poporale ale romanilor apare in 1866, intr-o infatisare grafica ireprosabila, intrunind toate atributele unei editii de lux si totodata ale unui eveniment editorial remarcabil. Publicarea Poeziilor ar fi trebuit sa marcheze un moment important din istoria culturii noastre. Printr-o scrisoare din 1862 adresata Mariei-Sale Doamnei Elena (Cuza), Vasile Alecsandri ofera manuscrisul "de poezii culese din gura poporului" azilului de "copii gasiti", patronat de cea care, spera el, o sa devina inalta sa protectoare in aparitia colectiei.
Ceea ce se va si intampla, caci, in scrisoarea de raspuns. Doamna Elena Cuza, recunoscatoare, promite sa comande doua editii: una de lux, "pentru admiratorii frumusetilor poeziei poporale", si o alta "cu pretul cel mai mic", menita a aduce "canticele nationale ale Romaniei in sanul muntilor, in sate, in monastiri, de unde le-ati cules cu pietate". Colectia sa va vedea lumina tiparului patru ani mai tarziu, la Bucuresti, in tipografia lucratorilor asociati si va purta titlul de Poezii poporale ale romanilor. Adunate si intocmite de Vasile Alecsandri. Ea va face o cariera stralucita in cultura romana, cunoscand mai multe editii, dintre care, demne de mentionat, sunt cele realizate de Emil Girlcanu (1908), Gheorghe Vrabie (1965), D. Murarasu (1972), Georgeta Radulescu-Dulgheru si Gheorghe Vrabie (1978), precum si cea din 1982, prefatata si adnotata de Stancu Ilin.
Contactul lui Vasile Alecsandri cu poezia populara se cuvine a fi raportat la un context mai incarcat de semnificatii, ilustrat de generatia pasoptista, respectiv de Scoala romantica din evolutia folcloristicii romanesti. Din aceasta perspectiva, Vasile Alecsandri este, asa cum s-a observat, un "adevarat ctitor", el fiind "acela care a impus efectiv folclorul in literatura si chiar in cultura romaneasca" (Ovidiu Barlea). Influentat de unele idei (apropierea de popor si de creatia sa spirituala ctc.) pe care le imbratiseaza pe timpul studiilor efectuate la Paris, dar si de climatul creat si intretinut in jurul "Daciei Literare", poetul isi incepe "primblarile" prin muntii Moldovei in scopul de a aduna nestematele poeziei populare si de a le orandui intr-o colectie reprezentativa. Colectia pare sa fi fost incheiata, in marc, pe la 1847, dar aparitia ei va intarzia cativa ani, datorita tulburarilor provocate de_ revolutia de la 1848, exilului poetului ctc. Intre timp, Alecsandri va (mai) publica in "Almanah de invatatura si petrecere", in "Bucovina" fratilor Hurmuzachi si in "Zimbrul" iesean un numar de (exte din materialul cules, probabil pentru a-si obisnui contemporanii cu frumusetile versului popular. Colectia aceasta va aparea in 1852 (partea 1) si 1853 (partea a II-a) si se va numi Poezii poporale. Balade (Cantece batranesti).
Ea include un numar de 35 de balade, intre care, ca piese de mare rezistenta, inclusiv artistica, vom aminti Miorita, Toma Alimos, Mihu Copilul (I), Negru Voda si Manoli (II). Planul initial al poetului avea in vedere publicarea a inca unei parti (a treia), dar aceasta n-a mai aparut, din motive pe care nu le cunoastem. Prin 1862, poetul avea pregatita o noua editie, imbogatita, a colectiei sale. Aceasta va fi tiparita, cum se stie, abia in 1866 sub titlul de Poezii poporale ale romanilor. Titlul este el insusi semnificativ, caci in viziunea poetului ea trebuie sa aiba alura unei colectii nationale, reprezentativa pentru "unitatea spirituala a neamului romanesc" (Ovidiu Barlea).
In noua colectie, Alecsandri include texte din toate provinciile locuite de romani, convins fiind ca "atat horele din Moldova, cat si cele din Transilvania, din Bucovina, din Valahia sunt vrednice surori ale baladelor" si ca, totodata, "Geniul poporului roman, fie din orice provincie, este pretutindeni bogat de poetice comori" (Romanii si poezia lor). Poezii poporale ale romanilor isi largesc mult sfera de cuprindere repertoriala. Ele nu se mai limiteaza doar la "Cantece batranesti" (numarul acestora creste de la 35 la 54), ci vor cuprinde si 79 de doine, 50 de "hore", un cantec de leagan, doua cantece de nunta, o colinda, un "plug' ctc. Este evidenta dorinta lui Alecsandri de a contura, sub raport repertorial, o imagine cat mai cuprinzatoare a intregii noastre poezii populare, alat ca distributie teritoriala, cat si ca diversitate a speciilor si genurilor acoperite.
S-a discutat mult despre felul in care si-a alcatuit Vasile Alecsandri cele doua colectii. Pornind de la marturisirile sale, se pare ca textele, in majoritatea lor, Ic-a cules singur de la taranii de prin muntii si satele Moldovei. O parte, insa, nu prea mare, i-a fost pusa la dispozitie de prieteni (Alecu Russo, Grigore Alexandrescu) sau de corespondenti (Ioan Popescu pentru Transilvania, Iraclie Porumbescu si Armasescu pentru Moldova si Bucovina). Alte texte au fost preluate, pentru Muntenia, de exemplu, din culegerile cvasi-folclorice ale lui Anton Pann. Alecsandri "aduna" si "indreapta" baladele publicate in 1852-l853, iar poeziile populare din colectia din 1866 le "intocmeste' (de altfel, ne gandim daca sensul lui "a intocmi" nu este aici cel de a ordona materialul). Procedeul era (si este) in total acord cu viziunea Scolii romantice care recepta creatia folclorica exclusiv ca mostenire, ca supravietuire a unei culturi ce se deterioreaza odata cu trecerea timpului si care trebuia salvata de la pieire si, mai mult, restaurata spre a i se reda stralucirea de altadata.
In acest sens, Vasile Alecsandri avea predecesori ilustri in planul folcloristicii europene, care, alcatuind colectii, au procedat intr-o maniera similara, "corectand" textele si incercand sa reconstruiasca intregul primordial, sa refaca forma initiala ideala din scgmcntele-variante ajunse pana la ei. "indreptand" sau "intocmind" textele, Vasile Alecsandri n-a facut altceva decat sa se incadreze principiilor Scolii romantice, fara insa a trada spiritul creatiei populare. El a respectat esentele acestei creatii, lasandu-le, in fapt, neatinse. Asa cum dovedesc marturisirile sale, dar mai ales notele de subsol, poetul a cunoscut in profunzime si in toata cuprinderea ei creatia populara, ca si elementele de mentalitate care au stat la originea acesteia. El a conservat, de aceea, cu grija, duhul creatiei populare, fondul folcloric al textelor. "indreptarile sunt, daca le raportam la conceptia sa despre poezia populara, programatice, dar ele raman in straturile de suprafata, subordonate, de regula, esteticului.
A. voia sa faca textele mai frumoase, sa Ie amelioreze sub acest aspect. Unele dintre modificarile operate se datoreaza si faptului ca, asa cum arata I. C. Chitimia, Alecsandri a lucrat cu mai multe variante ale aceluiasi text-invariant, nazuind sa refaca in spiritul Scolii romantice, forma originara ideala, neerodata de vreme, a cutarei piese. Alecsandri a avut, desigur, in vedere si alte obiective atunci cand si-a luat libertatea de a "indrepta" textele folclorice.
A facut-o, pe de o parte, urmarind sa impuna valorile poeziei populare in constiinta carturarilor romani, iar pe de alta parte, din ratiuni patriotice, spre a atrage atentia asupra potentelor creatoare ale poporului roman, asupra capitalului sau moral si sufletesc, care i-ar 11 dat dreptul sa traiasca^ demn printre natiunile Europei si ale lumii. "intr-o epoca ca aceasta", scrie Alecsandri , "unde tarile noastre au inceput a se lupta cu dusmani puternici care cearca a intuneca nu numai drepturile politice, dar chiar si nationalitatea romanilor, poezia ne va 11 de mare ajutor spre apararea acesteia". Culegerile lui Alecsandri au facut enorm pentru cauza romanilor. Traduse in franceza, engleza, germana, ele au atras atentia unor cercuri intelectuale si culturale europene asupra unui popor aflat in cautarea identitatii si a drepturilor sale. "Datorita culegerii lui Alccsandri", spune Stancu Ilin, "s-a putut face o eficienta propaganda culturala in strainatate, in favoarea poporului roman si a cauzei sale". Mai important insa ramane faptul ca prin colectiile sale si indeosebi prin Poezii poporale ale romanilor, Vasile Alecsandri "a impus, masiv si definitiv poezia populara in cultura poporului roman" (Stancu Ilin).
