Poezia face parte din volumul de debut al autorului, Poemele luminii, aparut in 1919.
Despre volum, criticul George Gana afirma ca este unul al "cautarii de sine si al revelarii partiale a poetului" {Opera literara a lui Lucian Blaga). Izvorul noptii este o poezie de dragoste, semnificativa pentru intelegerea procesului evolutiv al creatiei blagiene.
Importanta poeziei vine din "deschiderea de perspectiva spre cosmic" {idem), deschidere prefigurata in acest volum si accentuata in urmatoarele. Discursul poetic, de o simplitate cuceritoare, ar putea insela cititorul la o lectura superficiala, deoarece poezia este solemna, chiar imnica, cu toate ca debuteaza printr-o adresare directa, familiara, a eului poetic fata de iubita: "Frumoaso,/ti-s ochii-asa de negri incat seara"
Putem afirma ca faptura femeii "se prelungeste in cosmic", ochii iubitei fiind izvorul noptii: Imi pare/ca ochii tai, adancii, sunt izvorul/din care tainic curge noaptea peste val".
Bucuria fiintei poetice este dubla, fiindca apropierea de mister vine din doua directii: a ochilor iubitei, metaforizati drept izvor, si a noptii, ca mare de intuneric. "Fascinat, intr-o atitudine supusa {«cand stau culcat cu capu-n poala ta»), umila, el aminteste de vasalitatea deliberata a trubadurului fata de Doamna, eul poetic «se deda» «contemplarii mute»" {idem).
Ochii intunecati ai iubitei au putere, sunt sursa de viata, de energie cosmica. Din ei iese noaptea, din ei se "adapa", setoasa de mister, fiinta poetica. Femeia, principiu unificator, emana un suflu fecund care se contopeste cu vaile, muntii, sesurile, pamantul. Comparatia pe care se construieste a doua parte a poeziei este practic absorbita de ampla enumeratie si de propozitia finala, care intareste de fapt enumeratia: "imi pare/ca ochii tai, adancii, sunt izvorul/din care curge noaptea peste
vai/si peste munti si peste sesurijacoperind pamantul/c-o mare de-ntuneric./Asa-s de negri ochii tai./lumina mea".
Misterioasa ca si cosmosul, femeia blagiana conduce eul catre o stare de extaz, de depasire a contin entului, de atingere a substantei divine a lumii. Asa trebuie inteleasa si ultima metafora a poeziei: frumoaso, () lumina mea", prin ochii negri ai iubitei ajungandu-se la lumina revelatoare ce pune in evidenta misterul, fara a-l distruge.
Frumoaso,
ti-s ochii-asa de negri incat seara
cand stau culcat cu capu-n poala ta
Imi pare,
ca ochii tai, adancii, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste vai
si peste munti si peste sesuri,
acoperind pamantul
c-o mare de-ntuneric.
Asa-s de negri ochii tai
lumina mea. |
Daca ne gandim la erotica eminesciana, diferenta se poate observa imediat: "Daca nu este demonica, femeia eminesciana nu «supune» fiinta poetica, ce-si pastreaza pana la capat (desi apare regretul, v. Floare albastra) constiinta superioritatii". Pentru Blaga iubirea este "contaminare de focul cosmic" {idem). Prin femeie se realizeaza transferul de energie creatoare de la Cosmos la eul poetic, se obtine pierderea integratoare a fiintei in Marele Tot.
BIBLIOGRAFIE:
Gana, George - Opera literara a lui Lucian Blaga, Ed. Minerva, Bucuresti, 1976; Tudoran, Eugen - Lucian Blaga - Mitul poetic, Ed. Facla, Timisoara, 1981.
